Un joc fără importanţă?


petrolul cfr

(sursa: colectiefcpetrolulploiesti.ro)

Vineri 06 mai 2016, ora 18.00, în cadrul etapei a 10-a din Liga1, play-out, Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti: Petrolul – CFR Cluj.

Pe site-ul suporterilor echipei Petrolul (www.doarpetrolul.ro), în jur de o treime din spaţiul alocat avancronicii meciului Petrolul – CFR conţine următoarele rânduri: „Eu nu stiu ce voi face cu acest cont (de autor pe site-ul amintit) odata cu falimentul clubului, nu sunt angajat al site-ului dar simt ca actuala conducere m-a lasat fara loc de munca, hobby, pasiune si mandrie. Voi ce mai faceti cu al vostru cont dupa falimentul clubului?”. S-a cam împăcat toată lumea cu ideea că s-a ajuns la un capăt de drum, clubul ploieştean ar putea intra în faliment pe 25 mai, jucătorii sosiţi în iarnă sunt neplătiţi de la începutul lui februarie, iar veteranii, care au evoluat şi în prima parte a sezonului, au ajuns la cinci luni de restanţe. Gane i-a anunţat pe conducători că jocul de azi ar putea fi ultimul în care va sta pe bancă, asta dacă patronul Dan Capră nu va achita măcar o parte din restanţe. Cred că reiese destul de clar că dinspre partea gazdă nu-i stă capul nimănui la cum şi câte puncte s-ar putea obţine diseară. Petrolul: Cobrea – Beţa, Mişelăricu, Benga, Begeorgi – Zoubir, Bucşă – B. Gavrilă Ziani, D. Stana – Astafei.

Să vedem ce va ieşi din acest meci pentru că şi capul nostru stă cu la totul altceva decât la cum şi câte puncte vom putea obţine diseară. Din fericire, chiar dacă cele două echipe au intrat în insolvenţă la doar câteva zile distanţă, nouă nu circumstanţele prăpăstioase ne distrag atenţia de la acest meci. Ştim cu toţii ce. Dar, şi tot din fericire, nu noi, suporterii, vom evolua pe teren, ci jucătorii, şi sunt sigur că ei vor şi ştiu cum şi câte puncte (trei3három) vor aduna la zestrea de până acum. Din declaraţia lui Petrucci apărută pe site-ul pomenit linkuit de Flacăra Vişinie, http://www.cjsport.ro, reiese că se merge cu „un lot extins, toată lumea e pregătită pentru ambele jocuri”, aşa că unşpele de start va fi sigur alcătuit dintre următorii jucători: Marc, Mincă, Vîtcâ, Dani Coelho, Tiago Lopes, Tînc, Larie, Goian, A. Mureşan, Ene, Horj, Camora, Jakolis, Bruno, Gomelt, Nascimento, Veres, Nouvier, Negruţ, Petrucci, Juan Carlos, Beleck, C. Lopez, Bud, Carter şi, poate, Păun. Lipseşte motivat Guima.

Arbitri: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov) – la centru; Valentin Avram (Bucureşti), Raul Ghiciulescu (Lugoj – Timiş) – asistenţi; George Rădulescu (Bucureşti) – rezervă. Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea), Adrian Ionescu (Bucureşti).

HAI CFR!!!

et10(Sursa: lpf.ro)

228 comments

  1. stiti ce nu scrie nimeni? Daca ipotetic doctorul lui dinamo nu minte si jucatorul avea puls, chiar daca mai slab, si nu trebuia defibrilat? De ce plecam din start de la ideea ca toti au gresit? Poate asa o fi, dar e posibil sa nu fie asa. Faptul ca in imagini jucatorul e aproape inert, nu inseamna ca noi i-am vazut pulsul…poate vb romanului…asa io fost scris..

    Apreciază

        • (…)
          Dar raspunderea e de fapt a celor care merg cu astfel de ambulante la stadion, cand stiu ca nu au nici defibrilator si nici celelalte lucruri necesare pentru resuscitare… Pentru ca clubul se spala usor pe maini, arata cu degetul firmele cu care colaboreaza (cele mai ieftine, evident…).
          (…)
          Ideea mai e ca, cluburile, avand in vedere datoriile pe care le tot acumuleaza, sunt tentate sa aleaga firmele cele mai ieftine. Iar acestea sunt cele care merg la stadion cu ambulante fara defibrilator, echipamente pentru intubare, oxigenare, etc. De asta sunt cele mai ieftine. Ideea mai e ca acele firme ieftine sunt tentate sa contracteze la meciuri medici de familie, pentru ca urgentistii nu merg cu ambulante fara aceste echipamente. Si sunt probabil mai scumpi.
          In concluzie, se puteau eluda reglementarile profitand de nepasarea observatorilor in aceasta privinta.

          Apreciază

            • Andrei, intreaba-l pe prietenul tau cati bani a avut de platit prietenul lui meci de meci pentru sevicii medicale, de pompieri, de paza si protectie pentru ca altfel castigau adversarii din oficiu cu 3-0 si jocul nu mai avea loc. Organizarea unui meci costa destui bani, altfel stai acasa si privesti pe altii.

              Apreciază

          • Nu s-a vorbit aici pana acum, primul vinovat este de fapt observatorul care nu si-a facut treaba de a verifica aceste lucruri (ca nu se pricepe, nu-l disculpa acest lucru, si-a luat banii pentru acel meci, trebuie sa fie competent in domeniul lui de observator, exista cursuri de prim ajutor, s.a.m.d.).

            Apreciază

            • Despre care observator vorbeşti? Că-s doi la fiecare meci. Unul din partea LPF şi unul din partea CCA.

              Apreciază

            • Caneto, evident ca nu vorbesc de observatorul pentru arbitrii. Vorbesc de observatorul de joc, care raspunde pentru intregul meci, ca sa se desfasoare in conditiile regulamentare, incepand cu organizarea lui. El conduce sedinta tehnica cu doua ore inainte de meci, unde trebuie sa fie prezent unul din medicii de pe ambulante, reprezentantul pompierilor, al firmei de protectie si paza, etc. Practic, in acele conditii care s-au descoperit, obesrvatorul este in culpa pentru ca a lasat meciul sa inceapa. Trebuia sa se remedieze neregulile pana la meci sau sa piarda Dinamo cu 3-0.

              Apreciază

            • nu trebuie sa intreb pe nimeni. Participarea ambulantei la meciuri este cu titlu gratuit. 100%. Cu paza e altceva.

              Apreciază

        • Oricum, și la noi la U e dezastru. Au fost cazuri de medici de familie ca titulari pe ambulanță (nu știu ce competență au în Urgențe), iar ultima dată a parafat foaia de joc ca medic pe Salvare dl dr Dan Dragoș Crăciun, reputat arbitru. Cu tot respectul pentru domnul doctor, dar cred că nu e ok, apropo de competențe. Eu oricum nu mai parafez foaia de joc până când nu sunt sigur că Salvarea nu e doar de ornament la meciuri”, a scris medicul pe facebook.

          http://www.stiridesport.ro/competitii/liga-2/dragos-valean-revoltat-decesul-lui-ekeng.html

          Apreciază

  2. Despre aceasta tragedie se tot scrie, inclusiv aici, pt ca e vorba de fotbal . Moartea a doi soldati romani in Afganistan a ajuns o stire trecatoare, din pacate . Si pt ca e vorba de fotbal, dai cu audieri, dai cu dosare penale, dai cu pareri de tot felu samd . In fine, eu revin si afirm raspicat, ca ramanerea in prima liga trebuie sa fie obiectivul principal, de aceasta depinde insasi soarta clubului . Cupa, mai ales in starea de insolventa, e un trofeu , desigur formidabil, dar doar atat . Si nu trebuie sa ne bazam ca si altii se vor impiedica, ca ne putem arde, adica daca pierdem tot ce a ramas, putem usor pica direct in liga a doua . In atari conditii, o amanare a Cupei pana dupa campionat ar fi solutia ideala pt noi .

    Apreciază

    • Bela, cei doi soldati s-au dus din proprie initiativa la razboi (nu la un joc pac-pac din copilarie). Desigur sa faca o suma frumusica de bani. Da, si eu cred ca dupa aceasta intorsatura trebuie sa nu menajam pe nimeni pentru Cupa, trebuie sa-i batem neaparat pe cei de la Voluntari. Practic nu prea avem alta sansa, vom fi cu jucatorii fara prospetime in finala de Cupa. Totusi, ar mai fi solutia cred mai buna sa jucam cu cate 4 rezerve la fiecare meci de acum incolo, dar titularii schimbati sa fie tot altii, dand pe rand cate un meci de pauza fiecarui titular (in trei meciuri fiecare prinde un meci pauza). Si n-am fi nici cu toti titularii jucand non-stop si nici in situatia de a pierde ca la Ploiesti (care ne-ar fi iesit daca nu deceda Ekeng). Intrebarea care se pune e cum va putea castiga meciurile echipa noastra cu cate patru plombe non stop, avand in vedere situatia din ultimul meci cu Iasiul. Sigur ca atunci cand conduci cu doua goluri (daca vom mai fi in aceste conditii in astfel de situatii), poti odihni titulari introducand rezerve. A treia solutie ar fi sa jucam toate meciurile cu titularii, sa facem repede o diferenta de doua goluri si apoi sa odihnim 3 jucatori prin rotatie la fiecare meci. Grea dilema, oricum pentru Toni. Ii urez succes in decizia pe care o va lua.

      Apreciază

      • A patra solutie e sa jucam cu 5 titulari cu Voluntarii, cu toti titularii in finala de Cupa si apoi prin rotatie cu cate trei/patru rezerve in cele trei meciuri ramase.

        Apreciază

    • Bela, cind te faci soldat profesionist iti asumi profesia de a ucide pe altii si riscul de a fi ucis. Paratul patriei prin culegerea recoltei de porumb nu e o indeletnicire militara decit la armatele comuniste.

      Apreciază

  3. A iesit Simeone din lupta pentru titlu in penultima etapa, eliminat de ultima clasata (Levante). Va fi un leu turbat in finala CH L, va fi un meci la rupere… Beto (sigur ca va mai amntiti de el, portar la Sevilla acum) a luat patru goluri pe teren propriu de la Granada in derbyul Andaluziei, surprinzator (sau poate asa s-au inteles), Sevilla n-a pierdut nimic si nu putea sa mai urce in clasament. Si Granada a scapat de retrogradare, Sevilla urmand sa joace finala Europa League. Galca nu s-a opus Barcei in drumul ei spre titlu (0-5) in derbiul Catalunyei. Real a invins cu emotii pe Valencia cu 3-2 pe Bernabeu, cu un gol precedat de un offside evident. In ultima etapa Barca devine campioana, cu conditia sa invinga la Granada, tocmai salvata de la retrogradare. Daca nu o face, Realul e la panda la un punct distanta si are meci la Deportivo, echipa de la care a pornit Ruiz al nostru.

    Apreciază

    • Cred ca acest cor care cere atribuirea Cupei aproape din oficiu cainilor in memoria lui Ekeng motiveaza si mai mult jucatorii nostrii, vor fi mai dornici sa arate ca nu este asa. Acest cor este absurd. Ce are Cupa cu memoria lui Ekeng, decedat dealtfel intr-un meci de campionat, E manipularea presei,

      Apreciază

  4. Exact, e manipularea presei si va continua asa pana la ora meciului. De altfel fanii dimamovisti cumparasera doar 8 mii de bilete din cele 12 mii puse la dispozitie lor, acum presa isi doreste sa fie vreo 50.000 de suporteri dinamovisti in tribuna. Va fi greu de tot in finala. Oricum va fi presiune mare si pe dinamovisti sa castige meciul, sper doar ca se va intorce asupra lor.

    Apreciază

  5. Având în vedere evenimentele ultimelor zile, n-am mai insistat cu îndemnurile periodice de notare, într-un final am şi oprit-o ieri, cu doar 8 participanţi. Oricum notele sunt dezastruoase (pe merit), doar Nouvier a primit ceva peste 6, în timp ce Ene şi Negruţ s-au ales cu note de sub 4. Nici Tony n-a scăpat. HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. cfr.istule, m-am referit ca moartea dinamovistului a luat amploare extraordinara pt ca e vorba de fotbal, si am dat un contraexemplu cu moartea celor doi militari romani . Se pare ca n-am fost prea inspirat cu comparatia facuta, dar va asigur, ca daca murea in timpul meciului un jucator la fotbalul in sala, spre ex, ecoul, respectiv actiunile factorilor ( politie, parchet, etc ) ar fi fost aproape inexistente .

    Apreciază

    • Parerea mea e ca ai fost foarte inspirat. Multi spun ca s-au dus pentru bani. Dar poate au fost trimisi. Erau componenti ai Fortelor pentru Operatii Speciale. Printre singurii militari care prin contract sunt obligati sa mearga in teatrele de operatii externe daca sunt solicitati. Cei doi au murit la datorie. Si, asa cum observi, au parte doar de cateva randuri in fituicile care se numesc „presa romaneasca”. Dupa tragedia de la Colectiv s-au grabit sa decreteze doliu national. Ok, e pacat ca au murit o gramada de tineri. Dar aia au murit in club. Intr-un club in care, daca majoritatea erau atat de destepti si de olimpici cum ii prezintă presa, trebuiau sa-si dea seama ca e supra aglomerat si ca nu indeplineste normele de securitate.

      Apreciază

      • Vlad, a fost bataie mare pentru accederea in trupele care participa la aceste operatiuni militare (razboaie) externe. Au fost multi candidati.

        Apreciază

        • Pe de alta parte si eu am un amic, care a fost in operatiunile din Kosovo. Nu mai vrea sa-si aminteasca nimic din cosmarul pe care l-a trait acolo. Dar si el s-a luptat sa ajunga acolo.

          Apreciază

  7. @cfr.istul abia acum FRD a trecut in atributiile observatorului verificarea dotărilor de pe ambulanta. Ceea ce e o tampenie.

    „Abia aștept să-l văd pe domnul observator Rodion Cămătaru, de ex, verificând defibrilatorul, poate se și catapultează singur peste peluză.”
    Citat dintr-un mesaj pe Facebook al doctorului Universitatii Cluj.

    Intradevar se tine sedinta tehnica cu cei de la ambulanta, pompieri, jandarmerie, firma de protecție si paza. Si printre altele, medicul de pe ambulanta isi pune parafa si semnatura pe foaia de joc. Prin asta isi asuma raspunderea ca totul e in regula. Si asta pentru ca observatorii de joc sunt majoritatea fosti jucători de fotbal. Nu au competentele necesare sa stabileasca daca ambulantele au toate dotarile necesare, daca masina de pompieri are suficienta apa, daca stingatoarele de incendiu sunt conforme, daca pulanele jandarmilor au dimensiunea regulamentara sau daca cei de la firma de protecție si paza sunt suficient de musculosi.

    Apreciază

  8. @andrei popa: nu sunt convins că ambulanţa este cu titlu gratuit (poate greşesc, dar mă îndoiesc). Îţi spun şi de ce: eu lucrez la o instituţie publică de nivel judeţean (deci nu privat, cum sunt definite cluburile de fotbal) şi anul trecut -prin octombrie- am organizat un seminar (un workshop de fapt) cu 200 de invitaţi (majoritatea elevi de liceu şi profesori) într-o locaţie turistică din zonă. În mod obligatoriu trebuia să aducem ambulanţă acolo (cu şofer şi medic, care au stat acolo permanent 3 zile) şi pt. asta am plătit cam 2600 lei (parcă). Am discutat personal treaba cu directorul salvării (care mi-e şi prieten), mi-a arătat legislaţia lor, tarifele obligatorii, reducerile posibile, etc. (de-aia am scăpat cu doar atât). Aceste taxe intră la ei ca şi „venituri proprii”, şi le folosesc tocmai pt. renumerarea acestor ore suplimentare a personalului delegat la astfel de acţiuni. E posibil să fie altfel la fotbal, dar nu cred. Ei, că tariful se plăteşte „altfel”, sau se compensează într-un fel sau altul, asta e o altă mâncare de peşte. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Asa e Kiruj, si la CFR a fost inainte SMURD-ul cand jucam inca in CH L, apoi pentru ca erau „scumpi” s-a ales actuala firma privata. Asa ca Andrei, linistit intraba-ti prietenul.

      Apreciază

          • Deci, Isu are obligatie prin lege sa participe la meciuri. Problema e ca echipajul si masina de la ISU sunt mixte. Pompieri-paramedici si medici…tot ce tine de ISU e gratis, medicii cer bani! Medicii nu sunt ai isu si uneori am inteles ca cer prea mutl!!! de acolo pleaca problemele

            Apreciază

            • Andrei, uita-te ce scrie pe ambulantele de la meciurile noastre si vei constata ca e o firma privata. Deci nu e de la ISU. Deci e pe bani.

              Apreciază

            • Servicii medicale la cerere si contra cost

              Se poate asigura asistenta medicala de urgenta pentru:

              – competitii sportive
              – manifestari politice,
              – culturale, stiintifice, etc.
              – transporturi medicale interjudetene (cu/fara echipaj medical de urgenta)
              – transporturi asistate medical in strainatate

              http://www.ambulantaalba.ro/servicii/servicii.htm

              Precum vezi, se poate asigura asistenta medicala la competitii sportive. Dar contra cost.

              Apreciază

    • Kiruj am lucrat suficient de mult la ISU sa-ti spun ca cluburile de fotbal trimit un fax cu o solicitare, la care se raspunde prezent pina la liga a 3-a (acolo cu o singura masina mica si 2 pompieri) cu titlu gratuit!

      Apreciază

      • Nu știu cum e la Cluj, dar la noi ISU (Inspectoratul pt. Situații de Urgență) nu are ambulanțe (e posibil ca cei din CJ să aibă, dar nu prea cred), îi cunosc pe cei de la noi, este o instituție ”paramilitară”, cu comandant, etc., iar SMURD-ul, pompierii, salvarea nu sunt subordonați lor. Au alte sarcini, majoritatea de ”frecat menta” (cel puțin la noi, mă întâlnesc des cu ei la colocvii săptămânale), produc mai degrabă rapoarte minunate, dar -repet- într-un oraș mare cum e CJ e posibil să fie altfel organizată instituția (publică, și ea). HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Kiruj, a fost ambulantele Spitalului CFR multi ani, cu contract legal incheiat, cu bani legal platiti de club care au intrat in conturile Spitalului CFR. Apoi a fost SMURD-ul pentru ca cei de la Serviciul de Ambulanta al CFR n-au mai avut personal suficient (nu se permiteau angajari, erau blocate angajarile prin dispozitii de la autoritati, unii intre timp s-au pensionat), plus ca trebuia sa presteze ore suplimentare care nu se mai puteau plati conform reglementarilor din acea vreme (bugetarii nu mai erau platiti pentru orele suplimentare, practic s-a interzis plata orelor suplimentare). Apoi a plecat AP si clubul a trebuit sa se orienteze spre solutii mai ieftine, s-a ales firma privata ale carei ambulante se pot vedea acum pe stadion.

          Apreciază

        • ISU e doar un comandament centralizat pentru salvare, politie, pompieri, jandarmerie, dar doar cand situatia o impune: o situatie de urgenta. Pur si simplu are rolul de a coordona actiunile diferitelor structuri care intervin. Un meci de fotbal nu e o situatie de urgenta, deci ISU nu are competente. Cei de la SMURD au fost la meciuri conform unui contract, nu pentru ca ii obliga legea. Nu are cum, mai ales ca SMURD-ul e privat. Inclusiv interventiile in caz de urgente/accidente le fac contra cost. Costuri decontate de Ministerul Sanatatii. Parerea mea e ca Andrei greseste cand spune ca cei de la Ambulanta sunt obligati prin lege sa puna la dispozitie ambulante atunci cand sunt solicitati. Nici gratuit, nici contra cost. Sa presupunem prin absurd ca in Cluj se organizeaza 50 de concerte la aceeasi ora. Poate Ambulanta Cluj sa fie obligata prin lege sa imobilizeze 100 de ambulante? Cu ce mai asigura urgentele?

          Apreciază

        • Kiruj, daca tu spui ca SMURD nu e al ISU eu inchei discutia. esti departe de subiect…nu vreau sa jignesc pe nimeni dar nu vad rostul continuarii discutiei. Legea e unica pe tara si nu difera de la un judet la altul…in rest no comment. probabil vladimir v-a molipsit pe toti cu atotcunoasterea.

          Apreciază

          • @andrei popa: ai dreptate, SMURD este într-adevăr subordonat celor de la ISU, am fost ”dezinformat”…;) Nu știu cine-i vladimir ăla de care m-am molipsit…:) HAI CFR!!!

            Apreciază

  9. PROGRAMUL PARTIDELOR CE URMEAZA SA FIE DISPUTATE DE CFR

    vineri, 13 mai, ora 20:30
    CFR CLUJ — FC VOLUNTARI
    în direct pe stadionul Dr. C-tin Radulescu, LOOK PLUS, DOLCE SPORT, DIGISPORT
    –––––
    marţi, 17 mai, ora 21:30
    DINAMO — CFR CLUJ
    în direct pe PRO TV, DOLCE SPORT, DIGISPORT
    –––––
    sâmbătă, 21 mai, ora 19:30
    CONCORDIA — CFR CLUJ
    în direct pe LOOK TV, DOLCE SPORT, DIGISPORT
    –––––
    joi, 26 mai, ora 18:00 20:30
    CFR CLUJ — CSU CRAIOVA
    în direct pe stadionul Dr. C-tin Radulescu, LOOK TV, DOLCE SPORT, DIGISPORT

    Apreciază

  10. Eu zic ca ne agitam prea mult cu tot felul de presupuneri si scenarii, desi pana la urma lucrurile nu sunt atat de complicate pe cum le vedem noi. Pe voluntari unii pe aici ii vedeau deja in cupele europene, cu largul concurs al lui mitica si ei se lupta sa evite locul de baraj. Pana la urma sunt 8 puncte intre noi si ei si cu o victorie vineri sau chiar un egal nu mai avem nici un fel de emotii si ne putem concentra pe meciul de cupa. Legat de acest meci, eu nu vad nici un fel de mare avantaj pe care cainii l-ar putea avea dupa tragedia de vineri, mai degraba ii vad mai apasati, vom vedea. Pana una alta am auzit azi o declaratie citita de marioneta numita presedinte in care citea despre cum va pune el capat coruptiei si risipei din sistem. Cuvantul risipa l-a rostit cu accent pe prima silaba de parca ar fi lucrat ca zugrav, nu profesor, inainte de a fi „uns”. Asa tara, asa presedinte!

    Apreciază

    • Saul, marioneta numita presedinte (ca si toti cei care ne conduc de la Bucuresti, toti sunt marionetele miliardarilor globali) este sas. In saseasca accentul cade altfel.

      Apreciază

      • Marionetele evreilor, mai exact, care conduc USA. Dar o conduc destul de bine, eu cel putin sunt multumit de viata pe care o duc. Nici ca mi-as dori mai mult. Nu le cunosc strategia pe termen lung, nici voi n-o cunoasteti, dar ganditi-va cum ar fi sa va conduca organizatia aia araba, care vrea sa infiinteze Califatul… Ar fi distractie, nu?

        Apreciază

      • Inteleg perfect ce spui, dar individul asta a predat zeci de ani ca prof. intr-o scoala cu predare in romana, nu e un taran dintr-un sat uitat de lume, asa ca nu accentul e de vina!

        Apreciază

  11. FV, de unde ai acel program, că din ce am găsit eu după ”goagălire” am găsit tot feluri de rezultate pt meciul din etapa 13 (cu oltenii), ba miercuri, ba joi (dar nu de la 18.00 ci de la 20.30), etc. Mă interesează acest meci pt. că vrau să mă duc, dar eu am nevoie de timp pt a mă face ”liber” și vreau să știu exact data și ora. HAI CFR!!!

    Apreciază

  12. Se pare ca tipul de la cjsport.ro ne citeste:
    „În rândul fanilor clujeni au apărut nemulţumiri faţă de jocul şi rezultatul de la Ploieşti, dar şi temerea că odată cu amânarea finalei Cupei “feroviarii” ar putea miza şi în partida cu FC Voluntari pe jucătorii folosiţi mai puţin.”
    http://www.cjsport.ro/fotbal/dilema-la-cfr-inainte-de-meciul-cu-voluntari-feroviarii-ar-putea-sacrifica-inca-un-meci-pentru-finala-cupei/
    Dar exprima doar unilateral problema, daca era complet, spunea ca parerile sunt impartite.

    Apreciază

    • Situaţia s-a mai schimbat (ameliorat) un pic după înfrângerea sătenilor lui Mitică pe teren propriu. Cu 4 etape înainte de final avem 8 puncte avans faţă de Mitică şi minim tot atâtea faţă de Poli (în funcţie de ce fac cu oltenii asta poate fi chiar mai mare, 10 sau 11). Dacă va aborda o tactică de „fifty-fifty” (cu 4-5 rezerve) şi facem -să zicem- un egal, se menţine distanţa de 8 puncte şi rămân 3 etape. Greu să ne prindă dar nu imposibil. Ei fac 3 victorii, noi doar un egal şi la egalitate de puncte ei sunt avantajaţi. Deci pericolul s-a mai redus, dar n-a dispărut în totalitate. HAI CFR!!!

      Apreciază

        • La locul 7 nu prea mai avem şanse, mai ales după înfrângerea „ultratacticizată” de la Ploieşti. În plus atât Iaşiul, cât şi oltenii vor trage tare pt. locul 7. HAI CFR!!!

          Apreciază

          • Esential e ca avem sanse foarte mari sa scapam de problema retogradarii. Rezultatul de aseara ne-a ajutat foarte mult. In acelasi timp, ne-a indepartat de locul 7, care nu este pierdut, mai sunt 4 meciuri in campionat. Cupa si locul 7 sunt obiectivele CFR-ului in egala masura cred, dar cel mai important lucru (care aproape ca e realizat) este evitarea retrogradarii. Personal ma astept ca vom castiga majoritatea meciurilor ramase, inclusiv Cupa (corul cu castigarea Cupei de catre Dinamo, folosindu-se in acest scop memoria lui Eckeng si imbulzeala supurterilor dinamovisti la finala de Cupa ne va ajuta sa strangem randurile, sa ne concentram si sa demonstram forta echipei noastre).

            Apreciază

  13. Câinii s-au angajat să nu ne injure în finală (link), m-am liniştit…:) Urmează ca şi parlamentarii să emită câte un angajament că -din respect în memoria sărmanului Ekeng- nu vor mai fura/delapida în zilele de 14 ale lunilor…HAI CFR!!!

    Apreciază

  14. Eu nu prea inteleg de unde atata optimism debordant in legatura cu Cupa. Totusi Dinamo este o echipa de playoff cu jucatori (si mai ales rezerve) cel putin la nivelul titularilor de la CFR daca nu cu un mic plus. Mai mult vor veni dupa 1.5 saptamani de odihna. Ok, ok, a fost evenimentul cu Ekeng dar restul lotului a avut totusi timp sa se odihneasca. Dar cea mai mare problema pe care o vom avea va fi terenul de joc. Se va juca FIX acasa la Dinamo. Nu va fi teren neutru, va fi la ei acasa. O sa aiba 30-40 de mii de suporteri (atat de-ai lor cat si chibiti care nu vor sa castige „ungurii” cupa ca defaimeaza memoria lui Ekeng) si o sa joace pe un teren pe care joaca cu regularitate.

    Mie unul asta mi se pare o aberatie. Cupa trebuia sa se tina undeva la Brasov sau prin tara (cum s-a mai tinut). Este absurd sa tii Cupa in Bucuresti, in conditiile in care asta avantajeaza in mod CLAR doua favorite la intrare in finala : Steaua si Dinamo. Sper sa-i batem pe sateni, sa-i trimitem in B si pe Mitica la puscarie si sa castigam Cupa, dar eu cred ca va fi onorabila si doar prezenta in finala avand in vedere toate avantajele care le are Dinamo fata de noi.

    Apreciază

    • Apex, este parerea mea pur si simplu ca CFR are multa forta si privesc cu multa incredere finala si ma astept ca o vor castiga. Atmosfera ostila o sa motiveze echipa noastra, care va aborda meciul cu si mai multa determinare si angajament. Si va fi o presiune pentru Dinamo, de la care toata Romanica asteapta acum sa castige Cupa „in memoria lui Eckeng”.

      Apreciază

    • E vorba de a trimite o copie a Cupei in Camerun. Daca castiga, CFR n-ar putea refuza acest lucru si asta e, vor trimite o copie a cupei in Camerun. Nici o problema. Dupa parerea mea, modul in care este exploatata moartea lui Ekeng a atins culmile penibilitatii. De cand a murit Ekeng au mai murit doi soldati romani si cativa jucatori de fotbal din intreaga lume, dar asta nu atinge coarda emotionala a consumatorului de media.

      Naum, care jurnalistic vorbind a ajuns o tarfa, este un stelist convins, dar are idei „marete” pentru dinamovisti. Lasati-i in pace, nu va consumati nervii, ei atata pot si atata fac.

      Apreciază

      • Da, FV. Cupele se fac la comanda. Nu-i mare lucru, comanzi o copie si gata. Eventual pui pe ea ceva pe care scrii „in memoria lui EKeng”.

        Apreciază

        • Eu personal nu prea vad legatura intre moartea lui Ekeng si Cupa Romaniei, in afara faptului ca pentru Dinamo ar putea fi a 14-a cupa si atat. Nu e nimic deosebit in asta. Dar hai sa ii intelegem, oamenii sunt socati (cine nu ar fi?), un coleg de-al lor a murit brusc pe teren in timpul unui meci si acest lucru ii doare si ii bulverseaza in acelasi timp. Imaginea cu Danciulescu chircit de durere, in lacrimi, in timp ce primeste la telefon vestea mortii lui Ekeng, mi se pare ca exprima cel mai bine starea lor, a tuturor dinamovistilor.

          Nu se gandeste nimeni la starea de spirit a jucatorilor din ambele tabere. Cel mai bine era ca acest meci sa fie amanat pana la reluarea sezonului viitor. Se putea gasi o solutie. In cel mai rau caz sacrificau Supercupa. Prin amanarea meciului doar cu o saptamana FRF-ul lui Burleanu si-a demonstrat inca o data incapacitatea de a oferi solutii realiste. In situatii ordinare oferi solutii ordinare, in situatii extra-ordinare TREBUIE sa oferi solutii extra-ordinare.

          Si poate ca aceasta gaselnita cu trimiterea unei copii a cupei a aparut si din necesitatea de a justifica programarea finalei la atat de scurt timp dupa evenimentul care a generat amanarea ei.

          Apreciază

    • Mai bine ar trimite niste bani, ar fi mai utili familiei decat o copie a trofeului. Rahaturi mediatice mioritice, numai bune de halit pt fraieri!

      Apreciază

    • Imi imaginez ca urmatoare stire din saga Eckeng suna cam asa: „MOMENTE DE GROAZA! Fotbalist din Togo intepat in c**ie de o albina a ramas pe gazon timp de 10 MINUTE!”. Tara de *****, jurnalisti de *****.

      Apreciază

  15. Departe de mine gandul sa impietez tragedia suferita de cineva, si, mai mult de cat atat, chiar imi exprim regretul si respectul meu ! DAR……pana la a afisa o suferinta lamentabila,gretzoasa, este cale lunga. „Miticimea ” , in nimicnicia lor, se vaieta si urla ca si niste babe pentru orice … Daca le ceri decentza, te ataca direct: „…daca ti-ar muri tie cineva …? ” GROTESC ! Da , mi-au murit parintii, mi-a murit fratele geaman (la 48 de ani), mi-au murit rude apropiate , prieteni, colegi de scoala, de facultate… Si , ce sa fac acum; sa ma vaiet si eu ? VIATZA MERGE-NAINTE !!!! Ei, de aicea pana la a le „decerna oficial” Cupa Romaniei ei au transformat actul ca si pe un dar ce li se cuvine. Ca ei is „mitici”, deci numai ei is ROMANI.
    Nu le ajunge faptul ca au inclinat terenul in favoarea lor: National Arena , arbitrii din bucuresti (Iertati-ma , dar nu pot scrie cu litera mare!), public, pressa, zi de disputare, amanare …Asta nu pot sa accept : pe noi ne „anuleaza ” ca si existenta !!!! Ei cer respect pentru „suferintza lor”, fara sa ne respecte pe noi deloc. Cica , este cupa lor Nr. 14 , dupa numarul purtat de baiatul mort…. Dar si pentru noi este CUPA NR. 4 DUPA NUMARUL PURTAT DE MUGUREL LUPU (Dumnezeu sa-l Odihneasca-n Pace !!!!). Si noi avem mortii nostri , tragediile noastre. Totusi, prieteni, este prea mult !!! Fratilor ! Ar trebui sa luam si noi acest fapt ca si slogan si sa-l raspandim pe „facebuc” (cei care-s feisbucishti), pe ziarele lor : ” CUPA NR. 4 PENTRU MUGUREL LUPU , NR. 4 AL CFR-ului !!!”. Am scris asta nu ca sa fiti de accord cu mine , ci doar ca si o rabufnire …. M-am saturat de ei !!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu cred ca cei de la Dinamo nu ne-au respectat,ma rog aluziile astea ca FRF si LPF sunt pe o mana cu echipele din Bucuresti sunt speculatii…In rest ce drac sa zic,unora va i-a michiduta mintile si treceti de fenomenul sportiv recte fotbalul in plan social sau economic …Si din momentul ala sa te tii la delir si ineptii..
      Bai a murit un jucator si nu a murit fiidca asa a vrut FRF sau Negoita, pentru a avantaja Dinamo a murit fiindca atatea zile a avut si doar din prisma asta trebuie sa va auto-cenzurati impunandu-va decenta necesara !
      O dau unii ca…Cupa ! Ca la cererea celor de la Dinamo aceasta va pleca in Camerun…Fals ! Va pleca o replica ! Adica o tinichea care costa maxim 300 de euro ! Dar nu asta conteaza ci conteaza gestul insa pe unii dintre voi nu va scoate nimeni din cercul ala unde vedeti doar conspiratii,mitici si naiba mai stie ce vedeti…

      Apreciază

  16. Cu tot respectul pentru orice fotbalist decedat pe teren,dar vreau sa va reamintesc ca in lume anual mor 1,3 milioane de oameni in accidente rutiere,intre 20-50 milioane persoane sunt ranite,din care multi raman cu sechele,in Romania anual mor peste 1500 persoane in accidente,dintre care multi sunt soferi profesionisti,aflati la munca,exact ca fotbalistul in cauza,sau soldatii amintiti. Si in cazul implicarii in accidente cu soferi profesionisti,80 la suta vina este a amatorilor. Si mai sunt pe sosele multi care si-au cumparat permisele.. ceea ce vreau sa spun este ca in orice domeniu suntem deficitari,sanatate,siguranta rutiera,organe de control,samd. Vreau sa intreb ce se aude in legatura cu moartea politistului din coloana oficiala a lui oprea? Inca un caz musamalizat? Cine este vinovat in incendiul de la colectiv? Exact asa se va sfarsi si povestea camerunezului. RIP Patrick Ekeng

    Apreciază

  17. Dupa calculele mele urmeaza sa se retraga din prodigioasa activitate ghunoiul de balaj.Ar fi frumos din partea frf sa i se dea finala,stai-ar fluieru-n gat de handicapat.N-as spune ca in finala catzeii ar fi favoriti.Este o partida care va fi decisa de micile detalii aflate la indemana fluierasului.Statistica in cele mai multe cazuri nu minte,iar in ultimul timp(in confruntarile cu catezii) ea ne spune ca ne-am facut un obicei……..

    Apreciază

  18. Mai lasati-ne in pace cu Mekong asta….zilnic mor mii de copii, zeci de mii de oameni maturi in diverse accidente…etc… Hajongardu’i plin de oameni de neinlocuit…
    Imi pare rau de Ekeng, pacate de el, ca de orice tanar….dar hai sa trecem peste asta…
    CFR musai TREBE sa ramana in Liga 1, asta-i chestia importanta. Deci trebuie victorie cu Voluntarii, de Cupa mi se falfaie.

    Apreciază

  19. Adevarul este ,ca daca ,tot au reprogramat meciul,puteau sa aleaga sambata,sa putem merge si noi.Poate nu intentionat ,dar dinamo a fost avantajata.HAI CFR!!!+!

    Apreciază

      • Oferta tentanta,dar din pacate nu pot lipsi doua zile de la servici,din aceasta cauza mi-as fi dorit finala sambata.Poate se gaseste cineva de pe Tribuna interesat.Numai vezi ,sa nu fie nuliversitar,ca mai citesc si aia aici🙂🙂

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s