Cu cine? Cu ce? Unde? CUM?

Întrebări care se pun imediat ori de câte ori ne trasăm obiectivul „trebuie să câştigăm neapărat acest meci”. Şi ne vom trasa acest obiectiv în mod repetat, meci de meci, ţinând cont de „realităţile” clasamentului în acest minunat play-out, cu tendinţe de expansiune a unor forţe rurale (sprijinite de forţe urbane oculte), paralel cu pierderea turaţiei la alte echipe, aparent mai bine cotate.

OK, la primele trei întrebări putem răspunde ceva mai simplu. „Cu cine?” Evident, cu jucătorii pe care-i avem, cu stafful pe care-l avem şi cu IM-ul pe care-l (mai) avem. Ar fi bine şi cu AP, dar omul a dispărut. Ar fi bine şi cu nişte „prieteni”, dar nu prea avem nici aşa ceva…:) Apoi: „Cu ce?” Întrebare fără sens, cu mingea evident. „Unde?” Şi mai simplu: oriunde, pe un teren de fotbal, unde trebuie să ne prezentăm conform programului. Ar fi bine să mai câştigăm şi pe la comisii şi pe la TAS-uri, dar nu prea e cazul, poate şi datorită lipsei acute a „prietenilor”, despre care am vorbit mai înainte…:)

Rămâne, aşadar, „CUM?” Ei, aici e aici, intrăm într-un domeniu „stufos”, care include o gamă largă de soluţii/metode, începând cu cele mai simple („scopul scuză mijloacele” şi „pe ei pe mama lor”) şi terminând cu „formula de joc”, „sistemul de joc”, „aşezarea”, etc. Cu tactica de joc, dacă vrem să fim un pic mai pretenţioşi…:)

În ciuda tuturor previziunilor, statisticilor şi comentariilor apărute înainte de- şi după meciurile CFR-ului, Toni Conceicao aşează echipa într-o formulă 1-4-1-4-1 destul de clară, aşa cum a mai procedat şi în primul lui mandat în Gruia. OK, b_o_g_d_a_n ne-a avertizat în trecut că formula de joc se vede doar când arbitrul fluieră începutul meciului, dar repartizerea pieselor ceferiste pe „tablă” se vede şi aşa destul de clar şi în destule momente de joc:

Pentru a simplifica lucrurile am folosit pt. exemplificare echipa de start din ultima partidă.

De ce 1-4-1-4-1?
Formula în sine are două posturi “singulare”, cel de mijlocaş de închidere şi atacantul central. Închizătorului i se trasează – de regulă – sarcini exclusiv defensive (în 4-2-3-1 unul din închizători mai are şi sarcini de construcţie, câteodată prin permutaţie), în schimb este nevoit să “are” linia aia din faţa fundaşilor aproape în toată lăţimea terenului. Am spus “aproape”, pentru că în faza defensivă mijlocaşii laterali au obligaţia de-a ţine terenul din faţa fundaşului lateral. Acest închizător este de fapt un libero “pe invers” (faţă de ce a jucat Pichi, Beckenbauer, etc.), este un măturător în faţa apărării. Mai are sarcina ca prin plasament să dirijeze jucătorii adrverşi în zone de teren bine ocupate de coechipieri, adică joacă deseori şi “fără minge”. Cam asta face Gomelt, şi face destul de bine (în ciuda deselor critici), nu degeaba e titular la Toni. Repet, nu se vrea de la el construcţie, eventual asigurare de densitate în anumite momente de atac prelungit, când – din nou – prin apariţia lui în zone mai avansate (coroborând cu obligativitatea unui adversar să-l ţină mai de-aproape) asigură ceva spaţii în plus pentru adevăraţii (?) mijlocaşi şi atacant. Putem spune că este un post sacrificat, dar cu intenţie, şi în baza disciplinei tactice gândite pentru această aşezare.

Reducerea sarcinilor ofensive la Gomelt este compensată de o „muncă suplimentară” (nu ştiu dacă e şi plătită…) din partea fundaşilor laterali (Camora, Dani). Ei au un rol foarte important în atac, interpretat – de regulă – foarte bine de Camora şi foarte prost de Dani. Aşa ajungem – volens-nolens – la a-l jeli pe Tiago Lopes, pasatorul campionatului…:)

Celălalt lup singuratic este – evident – Cristian Lopez (/Bud). Fără să discutăm despre compararea celor doi (pentru că există diferenţe vizibile între cei doi), să vorbim despre sarcinile tactice ale vârfului „no name” în cadrul sistemului. Ei, mie mi se pare că vorbim din nou de un post apriori (şi aproape) sacrificat, care are menirea să facă muncă de jos (pressing la fundaşii centrali când pierdem mingea) şi atragerea fundaşilor centrali după el, când suntem în atac, toate pentru a face loc pentru cei 4 mijlocaşi. Dacă mai ajunge şi în situaţii iminenente de gol, cu atât mai bine (a şi ajuns Cristian al nostru acolo, dar a uitat ce trebuie să facă în aceste momente rare…). Aţi observat probabil, că autorii majorităţii golurilor marcate în noua eră „Conceicao” sunt mijlocaşii sau chiar fundaşii: Nouvier cu ASA, Ruiz+Bruno la Giurgiu, Camora+Petrucii la Timişoara, etc. Este frustant pentru un atacant să fie sacrificat pe altarul disciplinei tactice, la Cristian se şi vede destul de clar această frustrare, la Bud mai puţin. Să nu uităm că în „era Feri” Cristian era cel pentru care lucra toată echipa (similar cumva perioadelor în care Tade a ieşit golgeter), în 4-4-2 aplicat de Feri Cristian era pe rol de „master” şi Beleck pe post de „slave”. Ei, acum el trebuie să tragă tare pentru a sluji nu un jucător anume, ci o linie mediană „in corpore”, care trebuie să dea gol.
Deaviaţii ale formulei de bază 1-4-1-4-1

În funcţie de fază (dacă e vorba de progresie pozitivă sau negativă), există nişte transformări ale aşezării standard, vizibile ori de câte ori ajungem în aceaşi situaţie de joc. Sunt vreo 4-5 cazuri distincte, eu m-aş opri – din considerente de „spaţiu digital extrem de scump” – la doar unul, şi anume la situaţia în care recuperăm mingea în apărare, aproape de poarta noastră (sau când repune Marc mingea cu mâna la fundaşi). Dacă nu se alege o „bubuitură” sănătoasă peste mijlocaşi spre Lopez, atunci – de regulă – observăm pregătirea unui atac mai elaborat, care începe – tot de regulă – cu replierea lui Gomelt pe linia fundaşilor centrali (care se şi deplasează un pic spre lateral), concomitent cu luarea unor poziţii de mijlocaşi de bandă din partea fundaşilor laterali (Camora, Dani), etc. Deviaţia asta a formulei de bază arată cam aşa:

În aceste situaţii apare o aşezare care se poate numi 3-4-3, de regulă mingea ajunge la fundaşul lateral corespunzător (sunt cazuri în care – mai ales Larie – fundaşul central dă o pasă în adâncime la mijlocaşi), apoi fundaşul lateral încearcă fie combinaţia cu vreunul din mijocaşii centrali, etc., sunt o mulţime de continuări posibile, cel puţin pe hârtie…:) Intenţia este ca atacul să fie susţinut de 7 jucători, cu fundaşii laterali lipiţi de tuşă (mai are Camora pătrunderi în centru, pe post de inter stânga, vezi golul lui de la Timişoara, dar şi Dani s-a rătăcit pe acolo la Iaşi, dând chiar gol…), mijlocaşii laterali (Bruno + Nouvier) devin nişte interi, Ruiz+Davide se strâng şi între ei, dar şi cu Lopez, pentru a asigura „scheletul” triunghiular al unor eventuale devieri, pase la întâlnire, etc.

Nişte reflexe bine conturate se văd şi în fazele când pierdem mingea, la pressingul exercitat de vârful nostru participă şi unul din mijocaşii centrali (de regulă Petrucci), face şi Gomelt un pas mai în faţă şi se „naşte” o altă deviaţie tactică, ceva de genul 4-4-2. Dar asta doar când mingea e la adversar, în terenul lor. Când mingea ajunge în terenul nostru, reapare 4-1-4-1, etc.
Cam aşa văd eu rolul/rostul acestei aşezări 1-4-1-4-1 de care Toni este foarte ataşat. Dacă e să analizăm un pic, ea adus destule beneficii în acest an, indiferent de impotenţa cronică din meciul cu găzarii. E posibil să greşesc, sau să nu văd toate dedesubturile acestei tactici, dar timp pentru discuţii avem…:)

Da, am pierdut două puncte uriaşe, dar am şi câştigat destule, unele „neplanificate”. Suntem la trei puncte de primul loc, la alte trei de retrogradare. Se vor pierde multe puncte, cei 4 care sunt în urma noastră (fără Petrolul) vor juca multe meciuri între ei, se vor pierde automat puncte grele acolo. Cam greu (dar nu imposibil, din păcate) să ne depăşească toată haita asta de 4 echipe, problemele noastre pot apărea în primul rând din cauza noastră, cum a fost cazul şi cu ploieştenii, când nici fluieraşul nu ne-a frecat prea tare nici nimic, doar că am fost impotenţi. Şi da, şi mie mi-a plăcut jocul din repriza a doua, au fost multe faze gândite şi duse la finalizare, dar acolo mai mereu a intervenit ceva. Se mai întâmplă. În paranteză fie spus, am impresia că s-a şi intrat pe teren un pic relaxat (în ciuda repetatelor atenţionări venite de la noi, şi – sunt sigur – de la Toni), în astfel de cazuri e extrem de greu să revii. A mai fost şi folosirea nu foarte inspirată a lui Bruno, de Dani ce să mai vorbim. Asta e, mergem mai departe, ăştia sunt copii noştrii, îi susţinem şi la bine şi la rău.

HAI CFR!!!