Nimica la niMincă [ASA – CFR 0-0]


46

CFR: Conceicao – Mincă – Dani Coelho, Larie, Goian, Camora – Jakolis, Gomelt, Petrucci, Vitor Bruno – Nascimento – Cristian Lopez.

După cum era de așteptat, avem galerie destul de consistentă la Târgu Mureș. Urechile-mi sunt prea ocupate cu recepționarea comentariului unui post TV (care se și repetă la interval de vreo 10 secunde!) suprapus peste comentariul altui post TV (!!), ca să-mi dau seama dacă băieții noștri au fost bine-primiți la stadion, sau… ca de obicei. Asta apropo de patriotismul ardelenesc cu care ne batem mereu în piept, conform căruia ardelean la ardelean nu strigă cuvântul din patru litere, nici măcar în Cupa României. Sunt curios ce-mi vor relata ceferiștii deplasați la fața locului.

Să trecem însă mai departe, la rubrica sport. Gazdele par de la început ceva mai mobile decât în recentul meci de la Cluj, în care n-au reușit să impresioneze nici tabela de marcaj, nici la capitolul artistic, riscând să rateze play-off-ul după înfrângere. Mureșenii s-au scos în ultima etapă, grație victoriei cu FC Botoșani și a egalului obținut de FCSB, dar probabil au rămas cu vreo 1-2 dinți împotriva noastră. Îl văd pe Mutu pe bancă, deci nu-i în teren. Asta poate fi de bine, fără importanță sau de rău.

Noi îl avem pe lunganul de Mincă în poartă. Gomelt e și el pe teren, deci Nascimento trebuie să fie amplasat ceva mai sus în formula de echipă, ca să mă scutească de emoții când pierde mingile. Nu mi se pare o echipă foarte ofensivă aceasta aleasă de Conceicao, dar sper să aibe o logică, luând în considerare faptul că nu e un meci decisiv. Returul de la Cluj e cel care trebuie să ne ducă în finală.

Mureșenii au o lovitură de cap ce trece pe lângă poartă. Nu-i o ocazie prea mare și deocamdată e bine că n-am alte faze de pomenit. Doar două cornere acordate de CFR în prima repriză = un alt aspect pozitiv. Pe scurt, facem față cu brio.

În atac nu ne agităm prea tare. Totuși, aproape de împlinirea a 1/3 din meci, mingea ajunge incredibil de ușor la Petrucci, aflat un pic în afara careului mare. Italianul se decide să tragă la poartă cu piciorul stâng, deși Vitor Bruno era parcă mai disperat decât Culio (Lacina Traore, remember?) să primească o pasă. Gabi Mureșan blochează, și cea mai mare ocazie a clujenilor se stinge.

Spre sfârșitul reprizei, mureșenii par și mai incisivi, ajutați un peu și de lipsa de dragoste la care ne supune arbitrul. Contraatacul la care Vitor Bruno e oprit nefaultat prin fault sau cartonașul galben obținut de Jakolis în loc de corner sunt doar două exemple care-mi vin în minte.

Ei bine, cele mai bune minute ale gazdelor îl fac pe Mincă și mai mare decât este de lung. Cel puțin două ieșiri la timp pentru a bloca adversari periculoși îmi vin acum în aceeași minte.

45

După pauză, ritmul meciul crește cu încă 3,2%. Mincă crește/se lungește/devine mai mare cu 32 cm și scoate șutul lui Jazvic de sub bară. În drumul spre „Ordinul Omul Meciului cu Mănuși”, Mihai Mincă trebuie să părăsească propriul careu și să respingă mingea cu capul, blocând o altă ocazie a gazdelor.

După un timp, meciul devine anost, încâlcit. Noi nu-l supărăm deloc pe Edi Stăncioiu. Ei par intimidați de Mincă.

Intră Mutu, iar aste se vede (sau nu). Din păcate, iese Larie, accidentat, și nici Mincă nu mai pare 100% kosher dpdv medical.

Timpul trece, comentatorii se simt pedepsiți (în traducere, obligați să urmărească/comenteze pe bani/salariu acest meci), iar clujenii din tribune se gândesc deja la drumul de întoarcere. Meci clasic de nimic la nimic, oricâte minute de prelungiri s-ar arăta pe tabela arbitrului de rezervă.

E 90+4 când Mincă le mai dă o șansă mureșenilor, ieșind cu mingea în corner. Din corner nu iese decât o leșinătură de centrare descentrată, așa că arbitrul trimite în lehamite echipele la cășile lor și pe Mutu la vila lui Mutu.

Clujenii din tribune mai rămân câteva minute peste program și scandează „CFR!”, „CFR!” și iar „CFR!”. Calificarea se decide la Cluj, unde primul punct pe ordinea de zi/seară ar fi ca domnul Mincă să nu ia gol. Apoi mai vede Conceicao ce puncte mai adaugă.

Să ne reauzim cu bine.

28 comments

  1. Am jucat la alibi, ne multumim cu un 0-0 in deplasare, un joc la rezultat.Sa nu ne muste de cur. Nici nu stii ce sa mai crezi de echipa asta , care-i e valoarea!
    Un rezultat care ne mentine in cartile calificarii in finala,daca ajungem acolo nu facem mare lucru daca jucam asa. Nu mi-o placut jocu din seara asta, doar rezultatul.

    Apreciază

    • Justin, odata va veni un meci in care una din multele centrari in gura portii noastre se va transforma in gol si atunci va trebui sa iesim din barlog si o vom face, fii convins. Chiar daca vom pierde acel meci, urmatoarele vor fi abordate ofensiv. Si dupa cum a aratat, CFR-ul poate sa paseze adversarii si sa-i puna in dificultate.

      Apreciază

  2. Am obtinut mai mult decat meritam. Cu egalul trebuie sa fim multumiti, dar si sa fim constienti ca n-am inscris in deplasare si muresenii mai pot sa o faca la Cluj (sper sa nu…). Am avut noroc la ploaia de centrari in gura portii care n-a nimerit niciodata tinta. Nu stiu cat ne tine norocul asta. Faulturile repetate si urate ale muresenilor n-au fost decat foarte putin sanctionate cu galben, In aceste conditii lupta a fost inegala, pe noi ne-a ingalbenit de ne-au sarit capacele. Oare de ce n-a jucat Nouvier? E asa de bun Vitor Bruno? Nu m-i se pare.

    Apreciază

  3. Am jucat la rezultat gandindu-ne ca partida decisiva este la Cluj.Apoi jocul adversarilor in mare parte s-a rezumat la centrarile in careu din multele lovituri acordate cu darnicie de Marcel Barsan.Apoi nici terenul nu a fost unul care sa te incurajeze la multa constructie.
    Si-n final ajung la tema preferata si care ne da bataie de cap de multe ori.Astazi mai mult ca oricand parca am fi jucat la judet,c-un arbitraj penibil,care ne-a dezavantajat in cateva situatii grav.Adica prima oara suntem opriti dintr-o faza in care al nostru scapase singur cu portarul.Apoi aprecierea faulturilor total anapoda,Barsana avand 2 masuri diferite in functie de culoarea tricoului.La cea mai mica atingere in atac eram intorsi in avanposturi.Ai corner,iti da galben pentru ca ceri ce-i al tau.Da Petrucci 2m mingea mai incolo galben………suteaza muresanul cat vede cu ochii nimic.Mutu 2 faze in care trebuia sa vada rosu…..nimic,doar o strangere de mana.Per total un arbitraj shmecheresc,ca pe la sate………la tv nu dau baietii reluarile incriminatoare cand ne privesc pe noi.
    Cum am spus preferam sa-l vad mai degraba pe Belek decat Cristian intr-o partida ca asta.Poate o sa-l bage cand este accidentat sau suspendat(Cristian) sa ne lamurim si noi ce greu este sa te misti fara partide-n picioare.
    Sper ca i-a dat Mutul tricoul lui Paun,sa nu mai planga pe la televiziuni………in prelungiri da Aditza Paun o pasa din deviere cu calcaiul(gresit) dar nu fuge sa recupereze sau sa-l dubleze pe fundas!Ramane aproape de mijlocul terenului sa-i blocheze calea idolului,cand Barsana va fluiera finalul.Ce adevar in vorba aia:cand esti prost de mic,cand esti mare doar te joci.

    Apreciază

  4. …Trebuie sa performam si in conditiile astea de arbitraj contra si pe tapsanuri comunale. Altfel vom fi in mare pericol. E pacat ca si la Tg Mures e un teren atat de denivelat ca in campionatele satesti.

    Apreciază

  5. Subscriu la parerea lui Csongi ca daca am jucat astfel cu o echipa slaba ca Muresul de azi, nu vom face multi purici daca ajungem in finala, mai ales daca ar fi cu tandemul fcsb+arbitrii. Iar Dinamo are si echipa si joaca fotbal. Dar fiecare meci are istoria lui proprie, poate vom juca la fel cum am facut-o la Giurgiu sau cu Muresul acasa, sau poate chiar ca si cu oile in Gruia, mai e mult pana atunci daca ajungem acolo…

    Apreciază

  6. Tocma intors de la Tg Mures…Doua impresii…Un meci foarte slab facut de ai nostrii mai ales in a doua repriza si publicul care ne-a dat-o din nou la **** de cateori au avut ocazia…Niste nimurugi neterminati,sa le fie rusine !

    Apreciază

    • are cineva vreo explicatie logica de ce ne injura suporterii mureseni?? Chiar i-am simpatizat mai demult, dar cred ca se uita prea mult la gigi tv, dar chiar si asa…ar fi trebuit sa le fie o lectie linsajul mediatic dupa contactul Muresan /rusescu…e totusi tris😦

      Apreciază

      • Amokh’, s-ar putea sa fie faptul ca i-am batut in loc sa ne dam la o parte sa intre ei mai lejer in play-off. Dar eu cred ca si fara bataia aceea ar fi facut multi dintre ei la fel. Asta le e nivelul…

        Apreciază

  7. Inca ceva,stadionul ala e o mizerie cu niste toalete infecte,servicii zero si cu parcarile din jur pline de balti si de noroi…Eu chiar as fi curios sa stiu care naiba sunt criteriile alea de evaluare pentru licenta fiindca conditiile sunt execrabile…

    Apreciază

  8. S-au împărțit banii din drepturile TV » Grilă de premiere schimbată: lider surpriză în topul încasărilor

    În zilele următoarea se va vira și a treia tranșă de bani din drepturile TV pentru cluburile din Liga 1. Odată cu schimbarea sistemului de joc s-a schimbat și grila de premiere.

    Astfel, diferența dintre prima și ultima echipă nu va mai fi atât de mare ca în anii trecuți, anunță Adevărul. Prima tranșă de bani a fost împărțită în funcție de clasamentul din sezonul trecut, a doua a fost egală pentru toate echipele, iar ultima va fi dată în funcție de locul ocupat în clasamentul regulat.

    ECHIPA SUMA (euro)
    Astra 2.899.000
    Steaua 2.759.000
    ASA Tg. Mureș 2.507.000
    Dinamo 2.399.000
    CFR Cluj 2.199.000
    Pandurii 2.149.000
    FC Viitorul 1.949.000
    CSU Craiova 1.859.000
    Petrolul 1.649.000
    CSMS Iași 1.599.000
    FC Botoșani 1.599.000
    ACS Poli Timișoara 1.299.000
    FC Voluntari 1.249.000
    Concordia Chiajna 1.249.000
    *sumele sunt exprimate în euro

    link

    Apreciază

  9. Se zice ca un meci nu seamana cu altul dar, ultimele 3 meciuri ale CFR-ului mi-au dat impresia ca vad acelasi meci indiferent de adversar.
    Ca element de noutate… bravo Minca.
    Pana acum am reusit sa marcam din situatii putine, dar aseara, la 50% din sansele avute ne-a oprit arbitrul, printr-un offside semnalizat aiurea, iar la celelalte 50% sanse, Petrucci a sutat neinspirat. Din acest punct de vedere, putem spune ca arbitrajul ne-a defavorizat crunt anulandu-ne cu samavolnicie jumatate din actiunile noastre de gol.
    Pe de alta parte, cred ca Toni incearca sa implementeze echipei un pragmatism atat de eficient incat, sa marcam chiar daca nu avem nicio ocazie de gol.

    Apreciază

  10. La Toni pe primul loc e pragmatismul, pe doi pragmatismul, etc., şi doar pe la locul 15-20 apare calitatea jocului şi estetica. Râdeam noi de Feri cu „organizarea” lui -repetată deseori obsesiv-, dar Toni îl întrece fără doar şi poate. Aşa cum spuneai, meciurile noastre cam seamănă între ele, diferenţa fiind făcută doar de apariţia (sau nu a) unei ocazii din care să profităm (acasă cu ASA, afară cu CSU). Notă discordantă: primul meci de la Giurgiu, unde am jucat ceva mai atractiv, partial şi cu ASA acasă. OK, el vrea atingerea obiectivelor (salvarea de la retrogradare şi Cupa), pragmatismul nu strică în astfel de situaţii, dă-o încolo de estetică, puncte să fie…În acest moment eu sunt supermulţumit dacă ne menţinem în Liga1 cu astfel de jocuri „plate”. Dacă ne ducem un pic pe partea pur tehnico-tactică, vedem totuşi nişte lucruri bine gândite (chiar dacă „reultatul” nu e foarte estetic): o bună organizare în apărare / în faza de apărare (mai puţin fazele fixe, unde trebuie să mai lucrăm, mai mereu suntem surprinşi!), o bună acoperire a terenului cu acest 4-1-4-1 (aplicat la fel de obsesiv), dar care şi sacrifică anumite posturi, exemplul cel mai elocvent fiind cel al lui Cr.Lopez, care are -în primul rând- sarcini tactice subordonate echipei (pressing, încetinirea urcării fundaşilor centrali adverşi, repliere la cornere, etc.). Cum văd eu? Echipa va primi greu goluri, dar va marca la fel de greu, multe fiind rezultatul întâmplării/conjuncturii favorabile. Acest tip de joc e bun pentru a forţa 0-0-uri, dar -aşa cum am mai spus- în play-off e nevoie de victorii (3 puncte) chiar dacă mai pierzi, pt. că acumulând doar egaluri (14 puncte) nu te salvezi. Cel puţin în meciurile de acasă e nevoie de ceva în plus, nu neapărat un risc asumat prosteşte, dar un modul uşor modificat, care să conducă la ocazii mai multe (măcar), după care -în baza statisticilor- vin şi ceva goluri. Vedem. Îmi menţin părerea -enunţată deseori şi de Bela- că contează mai puţin estetica, tactica, etc., contează atingerea obiectivelor, primordial a salvării de la retrogradare. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • La Giurgiu, problema a fost că nu am reuşit să impunem gazdelor să joace şi ei încâlcit.🙂 M-a apucat râsul în pauza meciului de aseară, când invitaţii de la digi constatau jocul şters şi la conservare din partea ambelor echipe. Fără să-şi dea seama, n-au făcut decât să confirme că Conceicao şi-a impus jocul.🙂

      Apreciază

      • Caneto, ieri totul a fost încâlcit şi confuz…Cam toate saiturile anunţau în formula de start pe Mureşan (de fapt era Goian) şi pe Ruiz (în loc de Nascimento). Apoi s-au întrecut (atât la TV, cât pe saituri) în a prognoza tot felul de formule, care mai de care mai îndepărtate de realitate, dar hai să zicem că aici e mai greu, îi înţelegem…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

  11. REFLECTII (ne)PERTINENTE(!):Pentru cei carora nu le mai pasa de cum jucam fotbal,ci doar rezultatul,ii mai tracasez putin,amintindu-le ca, daca continuam cu un asemenea registru tehico-tactic,cu un joc la alibi,fara constructie,fara sustinerea atacului,fara varfuri,fara suturi pe cadrul portii,cu pase aiurea,inapoi,sau la nimeni,fara sa incercam a pune probleme serioase adversarilor,vom sfarsi a “contempla” meciurile doar in alta liga,ori la TV(!);un meci egal,in campionat,inseamna pierderea a 2p.(!);am urmarit un fel de meci, egal cu scorul,zero peste tot,urat,de uzura,o lupta surda si oarba,fara idei,trasee si actiuni cursive,fara a fi bine gandite si interpretate corect tactic, al carui scop final sa fi fost GOLUL(!);noi,ne-am preocupat,rudimentar,doar sa nu luam gol,atat si nimic mai mult(!);n-avem calitate,ne-am retras,lasandu-ne dominati;si de asta data, am scapat fara gol;parerea de rau e ca nu am incercat mai mult, cu o echipa in care s-a evidentiat un fundas,M.Constantin(!);as fi preferat sa-i remarc si pe atacanti(C.Lopez,Jakolis)si mai putin pe portar(Minca);dar, la noi ca si in alte dati, portarul s-a evidentiat cel mai mult,ca fiind cel mai bun,mai apoi cu cateva sclipiri-Petrucci si J.Carlos-;cat despre ceilalti,”No comment!”;cine joaca cu noi,care da primul gol,are cele mai mari sanse sa castige;ce sa facem,asta ne este valoarea!;plec la antrenamente;Hai CFR!

    Apreciază

  12. Am mai avut o ocazie la Nascimento la o combinatie frumoasa dar nici n-a sutat la poarta nici nu a pus-o la Cristian demarcat.A mai fost o jumate de ocazie cand Edi a scapat-o. Si apoi o deschidere excelenta pe Cristian care in loc sa fie singur fata in fata cu Edi, o scapa printre picioare ca cioara nuca din cioc.Per total aproape 4 ocazii din care normal iese un gol, dar…cam disperati baietii sa(-si ) inscrie pe cont propriu. Mde, se apropie mercato de vara cand se trage lignie!
    De aceea nu trebe intrebat de ce joaca sau nu joaca unu’ or altu’.
    In legatura cu spectacolu’…. No amu ce vreti? In situatia noastra „Ne cantarim sau ne….?”

    Apreciază

  13. Cel mai periculos om al gazdelor in atac mi s-a parut a fi … Marius Constantin. Asta spune multe despre o echipa. Mai tineti minte cand luau mingea la picior spre poarta adversa Cadu sau Piccolo, exasperati de atacul neputincios? Despre Mutu cred ca n-are rost sa (mai) discutam. A fost briliant, a dat cu chisiorul, acum e o urzica vestejita pe care se usureaza cainii bagabonti.

    Apreciază

  14. Hai sa zicem ca in meciul de aseara Toni C nu a vrut sa riste fiind vorba de o dubla mansa, cu meciul decisiv jucat in Gruia. Mai vedem in retur ce se va intampla, acolo va trebui sa inscriem cumva. Cred ca si la Iasi vom vedea cam acelasi meci, doar ca Golubovic nu e Mutu, si ne va taxa la prima noastra greseala.

    Apreciază

  15. Antrenamentul de azi, a inceput cu o sedinta de 10`-15`;apoi,doar pt.titularii de aseara,s-a continuat cu un usor antrenament de incalzire si de recuperare,separat de restul jucatorilor; dupa aprox.35`acestia,s-au retras in Gruia,ramanand restul lotului,care dupa antrenamentul propriu-zis,s-au grupat in doua echipe si au jucat un “meci” pe o jumatate de teren;pe langa noi,7”chibiti”,au mai fost prezenti I.Muresan si C.Panin;au lipsit motivati,din cauze medicale,nu cunosc pe ce perioade: Larie, Nouvier si T.Lopes.

    Apreciază

  16. Toti vrem de fapt victorii care inseamna implicit 3 puncte. Dar daca nu-ti propui sa marchezi si nu faci tot posibilul pentru asta, degeaba te miri dupa ca n-ai castigat. N-ai cum sa castigi asa, exceptie facand cate o faza norocoasa gen cea cu Bud la Craiova. Cu ASA in Gruia i-am pasat de le-a venit acru’. Si pana la urma apararea lor a cedat.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s