Sezonul (care ne-a) regulat


Cu Feri (21 de etape) şi cu Toni (5 etape) în funcţia de A1, echipa a obţinut 37 de puncte (discutăm aici doar de aspectul pur sportiv) şi un loc 8 la egalitate cu Iaşiul, şi la 2 puncte de play-off. Dacă adunăm punctele pierdute proşteşte (sau datorită arbitrilor), apoi scăzând cele câteva câştigate cu noroc/nemeritat, tot ne iese un „plus” de vreo 10 puncte, cu care…OK, n-are niciun sens această discuţie cu „dacă şi cu parcă”, aşa că vă invit să facem o scurtă analiză a sezonului regulat, în baza unor statistici scurte, comparative.

A) Eficienţa echipei în primele 26 de etape în cei 12 ani „new-CFR”:

tab1a

OBSERVAŢII:

• pe primul loc se află acelaşi sezon 2007-2008 (cel al titlului nr.1), când Ando&Co au adunat 59 de puncte din cele 78 maxim posibile (procentaj 75,64%).
• Pe ultimul loc, trioul Mando+Cîrţu+Alin (sezonul 2010/2011), cu 34 de puncte (din 78 posibile, procentaj 43,59%).
• Cuplul Feri+Toni se află (cu sezonul actual) pe locul 8 , 37 de puncte, 47,44%.
• În două sezoane „cu turbulenţe” (2008/2009 şi 2014/2015) am avut deja 4 antrenori pe bancă după 26 de etape (Toni însuşi fiind al patrulea pus de AP în sezonul 08/09), iar în alte 3 sezoane (12/13, 13/14 şi 10/11) în meciul cu nr. 26 aveam pe bancă deja al treilea A1.
• În doar 3 sezoane antrenorul numit la începutul sezonului a rezistat şi până-n etapa 26 (07/08, sezonul „pilot” cu Ando, 05/06 cu Dorinel şi 04/05 cu Şunda)
• două sezoane sunt aproape identice din punctul de vedere al performanţelor (după 26 de etape): atât în 04/05, cât şi în 12/12 am obţinut 37 de puncte (9 victorii, 9 egaluri, 8 înfrângeri), diferenţa fiind că în primul sezon doar Şunda a pus umărul, în timp ce în 12/13 a contribuit la „reuşită” un trio cu nume (Ando+Dican+Paolo S.).

B) Eficienţa antrenorilor de-a lungul celor 12 ani:

tab2a

OBSERVAŢII:

• în toate competiţiile oficiale în aceşti 12 ani, „new-CFR” a jucat 486 de meciuri, adunând 829 puncte (eficienţă 56,9%). Pe primul loc la antrenori tot Ando,pe ultimul tot Trică…
• Toni ocupă locul 5 cu 62,8% (81 puncte în 43 de meciuri).
• Printre cei 17 antrenori avem 4 (Toni, Ando, Feri şi Trică) cu mai multe mandate la cârma echipei.
• din cauza puţinelor meciuri, avem 2 antrenori (Uhrin respectiv Rednic) cu performanţe diametral opuse, dar neconcludente (Uhrin pe 3, Rednic tot pe 3, dar din spate…).

C) Prestaţia jucătorilor în sezonul actual (2015-2016)

tab3a

OBSERVAŢII:

• În final, încă două tabelaşe, nişte rezumate de fapt ale notărilor efectuate de tribunişti în cele 26 de etape „regulate”…Cel din stânga e ordonat după minutele jucate de cei 31 de jucători folosiţi, cel din dreapta după nota medie a jucătorilor.
• În privinţa minutelor jucate, avem 10 jucători care au fost utilizaţi în cel puţin 50% din minutele „disponibile pe masă” în Liga1 (primii 10, pe fond vişiniu), din care Petrucci şi Camora au ponderi chiar peste 90%, fiind „flancaţi” de Larie, Lopez şi Lopes…:)
• Tabelaşul din dreapta (cel cu notele) ne livrează din start o posibilă nedreptate: pe primele 3 locuri apar jucători folosiţi în foarte puţine meciuri, dar cu note mari (de ex. Tade, cu nota 7.6 în singurul meci jucat, cel din prima etapă, la Ovidiu).
• Dintre jucătorii folosiţi cel puţin în 50% din totalul minutelor (vezi tabelul din stânga), nota cea mai mare o găsim în dreptul lui Marc (6.5), portarul nostru fiind urmat de Petrucci, Larie şi Camora.

HAI CFR!!!

55 de comentarii

    • …Sper să nu fie alte greșeli…În tabelele excel voi opera modificarea, aici e mai complicat, și n-am chef…:) Așadar, Sergiu Bud (din articol) = Cristi Bud. HAI CFR!!!

      Apreciază

  1. Din cei 10 din tabelul C., Beleck pare căzut în dizgraţia noului antrenor, restul, împreună cu Dani Coelho, Bruno, Nascimento, Păun, Bud şi Nouvier, formează trupa de bază pentru play-out. E bine că s-au şters cartonaşele pentru play-out, cu 1-2 excepţii cam toţi s-au îngălbenit rău de tot în sezonul regulat. Am scăpat şi la Craiova, niciunul din cei 4 avertizaţi nu va fi suspendat pentru meciul de la Iaşi.

    Apreciază

  2. Dacă am socotit bine, meciul nr. 500 al „new CFR” nu se ştie exact când şi împotriva cui se va juca. 🙂 Poate fi pe 21 mai la Chiajna, dacă ratăm finala cupei (puţin probabil). Poate fi pe 15 mai în Gruia contra lui Voluntari, în caz că jucăm finala (şi o câştigăm) în 14 mai. 🙂 Dacă se devansează meciul cu Voluntari, meciul 500 va pica fix pe finala cupei României (aia de ziceam că o câştigăm). 🙂

    Apreciază

    • Ar fi frumos, ca meciul oficial nr 500 (din era AP) să coincidă tocmai cu finala Cupei. Mai ales dacă o și câștigăm…Dar important e salvarea de la retrogradare, oricât de optimiști să fim, trebuie să vorbim și despre această variantă, și -cum zicea Bela- ce mai contează tactica, așezarea, etc., contează să ne menținem în Liga1, altfel e nasol de tot. HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Multumim Kiruj pentru munca depusa………..statistica asta le vine ca manusa unora pentru sustinerea ideilor.
    Am vazut ceva din viitorul-lapandurii aseara.Si-a adus Gicanu portar mare.Eu l-am vazut aseara pe Pacanha comisar la toate cele 3 goluri primite.Oricum ai nostri sunt de nationala comparativ cu prazilianul.
    Gicutza nervos nevoie mare ca nu-i lasat sa joace si-i cel mai furat din campionat.Probabil a si uitat de prima etapa din campionat cand ne-au furat(impreuna cu arbitrii) 2 puncte,dupa o ciordeala de zile mari!

    Apreciază

    • Hagi ne demonstreaza o data in plus ca pe cat a fost de mare ca fotbalist pe atat e de marunt ca om. Asta e apanajul caracterelor slabe, al oamenilor mici, sa nu-si asume niciodata esecul ci sa caute vinovati in alta parte. Astfel de manifestari ale antrenorului se vor regasi mai tariu in comportamentul si atitudinea tinerilor jucatori cu caractere in formare si e pacat. Carentele din educatie nu pot fi inlocuite nici macar de anii petrecuti la Barca si Real. @Kiruj, multumiri pentru osteneala si implicarea ta!

      Apreciază

    • Incredibil, ce tupeu are acest „reje”…El, care a chiar a fost ajutat în fel şi chip…Chiar şi mie mi-a sărit meciul nostru de la Ovidiu, hoţia aia ordinară „marca” Colţescu, cu Tade primind 7.6, şi conducând şi acum media notelor…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. Caneto, în privinţa lui Tiago înclin să-ţi dau dreptate: dincolo de eventualele „slăbiciuni” ale lui Toni vizavi de Dani (explicabile prin faptul că este omul adus chiar de el), Tiago cred că nu se încadrează în filosofia de joc a lui Conceicao, cu tot cu multele pase de gol şi cu tot cu aportul ofensiv incomparabil mai mare. La Toni contează ca fiecare jucător să-şi facă -în primul rând- treaba pe postul lui, apoi în atac mai vedem, mai apare, Nouvier, mai bagă piciorul „Sergiu” Bud…:) Câteodată ai impresia, că la unii jucători Feri a lăsat o libertate de mişcare mai mare…HAI CFR!!!

    Apreciază

  5. Felicitari,Kiruj si din partea mea(!);cat priveste micimea”Rejelui”,inafara calitatilor de fotbalist,se vede din caracterul sau obscur,chiar abject,uneori;ca om este o nulitate(ia aduceti-va aminte cum a iesit el pe usa din dos din fotbal,cu cartonase rosii si eliminari!); se pare ca,deja le-a inoculat”elevilor”sai ideea,ca odata ajunsi in careu fortezi,“plonjeazi”, cersind penalty;dar la ce sa te poti astepta de la unul cumetrit,in toate cele,cu Becalihotii(!?);pai,meciul de ieri a fost parfum,fata de furaciunea administrata noua,la Ovidiu si fata de care nu s-a spus nimic(!)

    Apreciază

  6. Hagi se lega de penalty-ul neacordat la palma in careu peste fata aplicata lui Nicolitza care a lesinat pe loc de la un mic ghiont, chiar daca a fost intr-adevar penalty clar neacordat care intr-adevar schimba partida. Dar oare ce facea Hagi daca si ceilalti antrenori nedreptatiti miseleste de arbitrii in favoarea lui Hagi la multele puncte bagate in buzunarul Viitorului de arbitrii se comportau la fel la conferintele de presa?. Nici nu vreau sa ma gandesc ce facea daca era antrenor la CFR cu arbitrajele care ne-au fost „administrate” de-alungul vremii de cate ori….

    Apreciază

  7. Altfel, Viitorul lui Hagi a primit o lectie de pragmatism de la Pandurii, care daca vor continua si fara bani cum fac cei de la Astra ca sa prinda transferuri bune va produce o mare surpriza in play-off. Problema Pandurilor e ca „miliardarul” Centrala Electrica Oltenia care i-a finantat, chiar daca nu e la parnaie precum miliardarul Astrei, nu poate promite ca-i va plati cum face miliardarul astral, pentru ca nu-i permite legea.
    Pe de alta parte echipa lui Hagi chiar joaca fotbal, paseaza orice echipa cu brio, dar e foarte tanara (nu ma refer la noile sau vechile transferuri de fotbalisti maturi) si are mari carente defensive din acest motiv (maturizarea aduce cu sine siguranta defensiva).

    Apreciază

  8. Mai sunt in joc 42 puncte asupra carora, daca aplicam coeficientul de 62,8% din tabelul lui Kiruj, ne putem astepta sa acumulam in play out 26 de puncte.La acestea mai adaugam cele 14 puncte pe care le avem acum si ajungem la un total de 40.
    Cu aceste puncte nu cred ca se poate pune problema retrogradarii.

    Apreciat de 1 persoană

    • Piru, ălea 62,8% reprezintă procentajul PERSONAL al lui Toni în cele 3 sezoane în care a stat pe bancă la noi. Procentajul echipei în actualul sezon (după 26 de etape „regulate”) este de 47,44%, adică în cele 14 meciuri de playout ne putem aştepta la alte 20 (42 maxim posibile X 0,4744). Plus cele 14, în total 34, dar -în opinia mea- e bine şi aşa. HAI CFR!!!

      Apreciat de 1 persoană

      • Chestia e că acest 47.44% cuprinde şi seria neagră de 8 meciuri fără victorie, serie ce tocmai s-a încheiat. Dacă mai prindem şi în play-out o perioadă din asta nenorocită, atunci am pus-o rău. Dacă nu se va mai exista aşa ceva, şi sper să nu, atunci procentajul o va lua razna în sus. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Csongi, ceva nu e în regulă cu cifrele tale: contra celor din play-off am suferit doar 2 înfrângeri, ambele pe teren propriu, cu Pandurii şi cu Viitorul. Cu celelalte 4 nu am pierdut, Mai mult de atât, contra celor 6 n-am pierdut niciun meci în deplasare…Noi -de fapt- am avut slăbiciuni mari cu „colegii” din play-out. HAI CFR!!!

          Apreciat de 1 persoană

  9. …ei acum si voi, dragi tribunisti, doar nu vreti sa-l suspende pe reghe pentru meciurile trucate care au aparut deja pe la fifa/uefa…Nu credeti ca cereti prea mult…? 🙂

    Apreciază

  10. Kiruj, Toni e in top la procentaj, peste Mandorlini, Trombetta, Miriuta, Segio, antrenori care au avut rezultate excelente la CFR. Asta e foarte bine pentru noi acum. La fotbalisti, minutele jucate depind de „afinitatile” antrenorilor, toti antrenorii sunt subiectivi, au preferinte care nu se pot explica prin prestatiile fotbalistilor.
    La capitolul note, totul depinde de obiectivitatea celor care le-au dat. Acel clasament reflecta in general si viziunea mea asupra calitatii prestatiei jucatorilor, unii comparativ cu ceilalti. Felicitar Kiruj si din partea mea pentru munca depusa, ne ajuta sa observam mai clar unele aspecte care se vad doar daca privesti padurea din avion, nu se vad cand esti in padure.

    Apreciază

    • Toni e un antrenor care are o înclinaţie deosebită pentru disciplina tactică, cu accent pe organizarea apărării. În mod paradoxal, aceleaşi principii le-a enunţat şi Feri (repetând -deseori obsesiv- că important este organizarea jocului). Unii jucători în era Feri au avut o libertate mai mare, lucru care ne-a şi ajutat (vezi Tiago), dar ne-a şi f…ut, de multe ori. HAI CFR!!!

      Apreciază

  11. Eu va invidiez ca mai aveti putere pt analize, iar prietenul Kiruj merita toate felicitarile pt munca depusa . Cam ce era de spus, s-a spus, asa ca ma refer doar la problema sponsorizarilor dezbatuta in pagina precedenta . Si eu sunt pt spijinirea sportului de masa, a grupelor de copii, dar in nici un caz pt sportul profesionist . Aici au dreptate cei care cer drumuri, poduri, spitale etc Ma uit cu ce nonsalanta primaria capitalei investeste in toate sporturile de echipa, aducand vedete pe bani enormi, cca 200-250 mii euro/jucator, mult peste ce ne permitem noi , dar si altii, in liga 1 la fotbal ! La fel, regiile autonome, CEO sau Transgaz . Sper ca buba se va sparge si se va opri acest furt pe fata din banul public .

    Apreciază

    • Da, Bela, orice om normal aşa gândeşte. Primăriile să aloce fonduri sporturilor de masă, pt. juniori, eventual şi pt. sporturi de performanţă, dar nicicum pt. salarii!!! Să investească în baze sportive (care îşi au rostul, evident…) şi aşa mai departe. Dincolo de aspectul pur juridic (dacă e legal sau nu, că şi asta diferă de la un oraş la altul), mai apare un aspect extrem de important: cum să lupte o echipă privată (CFR, de ex.) cu unul susţinut (boiereşte) din bani publici? E o inechitate grosolană. Revenind la prima idee, am totuşi o întrebare (retorică, evident): să zicem că se face un referendum într-un oraş, dacă populaţia respectivului oraş doreşte (sau nu) finanţarea echipei de fotbal (de ex.) şi ce se întâmplă dacă -să zicem- răspunsul „urbei” este în proporţie de 90% „DA”? Ei vor fotbal, nu drumuri, nu spitale…Facem pariu, că se găsesc sute de astfel de oraşe (mai mici) în RO, care ar vota cu DA un astfel de demers? Lumea vrea circ, câteodată prioritar faţă de alte nevoi…Politicul ştie asta, de când îi lumea…HAI CFR!!!

      Apreciat de 1 persoană

  12. faina analiza. citind comentariile mi-a venit o idee de sondaj (inaintea inceperii play-outului). cate puncte facem in total (pornind de la 14)? am observat ca minimul estimat e 34, optimul e 40. eu zic ca daca avem macar 30 de rapunsuri la sondaj, media ne va da indica +/-2 puncte punctajul final.

    Apreciat de 1 persoană

    • Steve, asta cu sondajul e o idee bună, dar trebuie să depăşim „aglomeraţia” din săptămâna asta (miercuri Cupă, sâmbătă meci la Iaşi, cu articolele şi notările corespunzătoare), deci îl voi lansa de 8 martie, de exemplu, în loc de mărţişor…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Mă aștept să facem undeva pe la 30 din 42 posibile în play-out, deci 40-45 în total, și mai cred că vom depăși la număr total de puncte ASA-ul.

      Apreciază

      • Csongi, eu aş semna de pe acum o „reţetă” de „victorie acasă, înfrângere afară”. Adică 21 de puncte + cele 14, 35 în total. Sunt convins că varianta asta aparent neagreabilă ne-ar asigura nu numai evitarea retrogradării, ci chiar menţinerea noastră pe poziţia 9. Adversarii mai joacă între ei, vor mai fi remize, blaturi, aranjamente (ăstea mai încolo, sper). Referitor la posibilele aranjamente, deocamdată Petrolul poate fi suspectat de aşa ceva (în opinia mea n-au nicio şansă), dacă sunt suficient de „corupţi”, pot scoate nişte sume considerabile de la disperaţii…În rest, nici Iaşiul nu se poate gândi -deocamdată- la „vânzări”, au doar şapte puncte peste linie, sunt 14 meciuri, adversari în creştere (şi susţinuţi, unii dintre ei, din culise). Mai devreme de etapa a 10-a nu cred că va avea nicio echipă un avans liniştitor. După aia, Dumnezeu cu mila…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

  13. Kiruj, daca s-ar conduce lumea dupa referendumuri, ce ar fi ?! Oricum, legislatia trebuie clarificata, nu se poate ca CSM Buc sa plateasca salarii triple la sporturile pe echipe in sala, fata de fotbal, unde in toata lumea sunt salariile cele mai mari ! Dar e haos total, La Ploiesti , de ex, a intrat DNA-ul si s-a taiat brusc sponsorizarea org locale, la echipele satesti e dolce vita, transfera in draci si papa banul public fara nici o retinere . La fel, cum au fost sprijinite Pandurii si Mediasul . Pai daca merge, sa mearga la toti, daca nu, atunci sa fie NU pt fiecare !

    Apreciază

  14. Cupa Romaniei
    ASA TG. MURES — CFR CLUJ
    miercuri, 2 martie, ora 20:30
    transmisiune in direct pe Dolce Sport si Digisport

    Liga 1 play-out
    CSMS IAȘI — CFR CLUJ
    sâmbătă 5 martie, ora 18:00
    transmisiune in direct pe LOOK PLUS, Dolce Sport si Digisport

    Apreciază

  15. Noi,(retoric)mai jucam acasa,s-au am inchiriat stadionul si nu am aflat(?);al naibi s-au aliniat astrele, de jucam doar”afara”(!);Hai CFR!

    Apreciază

  16. Uitaţi, o posibilă „cooperativă” pentru a-i lăsa în pagubă pe cei de la Voluntari şi Chiajna (Petrolul s-a dus, să zicem). Primele 5 echipe fac o coaliţie (Iaşi, Craiova, CFR, Botoşani şi Poli), fiecare câştigă acasă în meciurile dintre ele, sunt 12 puncte sigure. Mai pui 6 cu Petrolul (inclusiv prin „îmbunarea” lor cu nişte mărţişoare..), sunt 18. Până aici neavând meciuri istovitoare, fiecare se poate concentra pe cele 4 meciuri „adevărate”: contra sătenilor de la Voluntari şi de la Chiajna. Mai scoate fiecare, să zicem 4 puncte (minim) din cele 12 puse pe masă. Sunt 22 de puncte. Asta înseamnă, că inclusiv Poli va avea minim 35 de puncte (restul şi mai mult), iar Voluntariul ar trebui să facă astfel minim 23 de puncte, jucând numai contra unor adversari ultra-motivaţi (şi odihniţi…). Au şanse să facă în aceste condiţii 23 de puncte? Nu prea cred (7 victorii, 2 egaluri). Mă rog, trebuie să-l întreb şi pe Pădureanu, poate are versiuni şi mai bine puse la punct…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Nu-mi plac cooperativele dar in cazul asta scopul scuza mijloacele, Chiar imi doresc sa pice direct Voluntariul si Chiajna iar Rapid sa nu promoveze in Liga 1.

      Apreciază

  17. Incredibil,joci miercuri seara partida din Cupa si apoi te programeaza sambata!Dar daca ne puneau duminica ce se-ntampla?Baieti finuti astia de la federatie(mai sigur cei de la lpf).
    Este o vorba:ca in spatele oricarui barbat de succes este o femeie puternica.Eu sunt aproape sigur ca Padureanu era la butoane,dar intreaga operatiune era pusa la punct de un sahist din linia a 2 a…….Kiruj nu stii nimic despre subiect?

    Apreciază

    • Gică, nu ştiu detalii, îţi dai seama…Noi eram la un nivel de „sub cu..ul broaştei” faţă de el…În paranteză fie spus, l-am întâlnit pe Lordu’ la un moment dat (pt. aprox. 10 minute, ca şi pe Ando…), eram cu satelitul Gloriei în aceaşi serie de C (mulţi tineri talentaţi, ne-au şi rupt cu 3-0 la Bistriţa), înainte de meci la discuţia „oficială” a venit şi el câteva minute. A părut un om simplu, amiabil, fără fiţe, de modă veche. HAI CFR!!!

      Apreciază

  18. Drepturile TV în sezonul 2015/2016

    PLAY OFF
    locul 1: 3,4 milioane de euro
    locul 2: 3,0 milioane de euro
    locul 3: 2,7 milioane de euro
    locul 4: 2,4 milioane de euro
    locul 5: 2,2 milioane de euro
    locul 6: 2,1 milioane de euro

    PLAY OUT
    locul 7: 1,8 milioane de euro
    locul 8: 1,7 milioane de euro
    locul 9: 1,6 milioane de euro
    locul 10: 1,5 milioane de euro
    locul 11: 1,4 milioane de euro
    locul 12: 1,3 milioane de euro
    locul 13: 1,2 milioane de euro
    locul 14: 1,2 milioane de euro

    TOTAL: 27,5 milioane de euro

    Apreciază

    • Chiar ieri a apărut în presă că „În toamna anului trecut, Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis modificarea grilei de distribuire a sumei de 27,5 milioane de euro fără TVA pe sezon, prevăzută în contractul cu compania malteză Intel Sky Broadcast (ISB). Prima tranşă a fost plătită conform clasamentului din ediţia trecută de Liga 1, a doua a fost egală, de 600.000 de euro de club, şi s-a plătit în februarie 2016, iar ultima se va distribui în zilele următoare, în funcţie de locul ocupat de echipe la finalul sezonului regulat.” Oare este valabilă în continuare această modificare a grilei? Dacă da, drepturile de mai sus nu au relevanţă decât pentru împărţirea banilor din prima tranşă.

      Apreciază

  19. @Kiruj, ce-ti mai place sa fi scenarist 🙂 Nu m-am gandit la o asemenea posibilitate pt ca implica prea multe echipe si implicit prea multe meciuri, dar cred ca ar sta in picioare. Ar fi interesant acel sondaj care ne-ar arata cam care ne sunt asteptarile in play-out in privinta punctelor, dar sa nu uitam ca 5 din cele 7 infrangeri le avem in fata echipelor de play-out. Si eu merg pe minim 35 de puncte (14+21) si maxim 40. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Da, Saul, e o pură ficţiune…Teoretic arată bine, dar în practică e imposibil de făcut, implică multe echipe, riscul „scurgerilor de informaţii” creşte, apar echipe care joacă la două capete sau se răzgândesc, etc. HAI CFR!!!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.