Fraternité, égalité… Nouvictoire [CFR – ASA 1-0]


CFR: Conceicao – Marc – Tiago Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Nascimento  (Goian) – Păun (Nouvier), Juan Carlos Ruiz, Petrucci, Vitor Bruno – Cristian Lopez (Bud).

De partea cealaltă, o garnitură de jucători copți, unii chiar răscopți. Nume cunoscute în Liga 1 a ultimilor 10 ani, câțiva foști ceferiști, plus un fost briliant, ajuns la caratul de <1 to. ASA pare o echipă așezată (de Grigoraș de la târg, fost Grigoraș de la municipiu), dar lentă.

La vânarea victoriei, ecuația e destul de simplă: dacă ceferiștii trec cumva de Gabi Mureșan și N’Doye (ajuns la vârsta de <100 ani), dau peste Brandan, Marius Constantin ș.a., iar dacă-i sar și pe aceștia, rămân față în față cu Edi Stăncioiu și… gol! În privința evitării înfrângerii, în afara schimbării culorii echipamentului portarului Marc (un roșu agresiv, posibil mai norocos), aș merge pe blocarea lui Țucudean și a șuturilor de la distanță (tot Gabi Mureșan + N’Doye).

Bineînțeles, tacticile și șmecheriile de mai sus se aplică în cazul unui meci pe bune, fără urme de blat (ASA = echipă din Ardeal; Iași = echipă din altă parte).

Vremea e umedă, iar fotbalul din prima repriză e trist. Fraternitatea etalată în fotografia dinaintea primului fluier pare să se traducă într-o egalitate peste tot, la zero. Egalitatea ar aduce ASA lângă ieșeni la puncte, iar nouă ne-ar aduce un alt punct numai bun de depunctat.

Se joacă ceva mai mult decât nimic. Adică se joacă fără ocazii, iar fără ocazii fotbalul nu se joacă pe goluri. Mă rog, înțelegeți voi ce vrea filozoful eșuat din mine să transmită.

Singurul care se superagită pe margine, la fiecare fază, e Conceicao. Portughezul pare să dorească atât de acerb victoria, încât Hațegan se arată agasat. Mă aștept ca din secundă în secundă să-l trimită pe antrenorul clujenilor pe stația orbitală.

Păun cade în marginea careului de 16 metri, clar incomodat de un adversar, prilej ideal pentru Hațegan să-i arate un cartonaș galben vizibil de pe Lună. Nu-mi pare rău după lovitura liberă – și așa CFR-ul e benign la acest capitol – ci după suspendarea lui Păun. O zi cu ghinion pentru tânărul fotbalist clujean, care ratează la final și schimbul de tricouri cu Mutu.

Trecem rapid peste repriza asta anostă, plină de cafeină pentru scenarită, și o încheiem cu o ocaziuță a aceluiași Păun – bine găsit de JC Ruiz pe dreapta – care șutează prin fața porții lui Stăncioiu.

Hmmm… Oare ne pierdem bunătate de seară de duminică urmărind Liga 1 în Gruia?

După pauză, epuizat, Conceicao se potolește și se calmează, probabil molipsit de la Grigoraș.

ASA joacă la fel de molcuț. O echipă mai cu vână ne-ar fi pus ceva probleme la mingile pierdute de Nascimento la mijlocul terenului. Mutu reia cu capul de la 13 metri și cu piciorul de la 16 metri, dar nu poate învinge echipamentul roșu-nervos și norocos al lui Marc. Țucudean e pe nicăieri. Șuturile lui Gabi Mureșan sau N’Doye lipsesc cu desăvârșire. Nu prea simțim goluri care să plutească în careul nostru.

De partea cealaltă, Petrucci ratează cea mai mare ocazie a meciului. Servit perfect de pieptul lui Cristian Lopez, italianul nu găsește spațiul porții adverse, și Stăncioiu răsuflă ușurat.

JC Ruiz nu mai are strălucirea de la debut. Păun se mută pe stânga, iar Vitor Bruno pe dreapta, dar fără efect destabilizator. Marius Constantin ține bine în mână faza defensivă a oaspeților. E cazul să schimbăm și ceva jucători, nu numai așezări în teren.

Nouvier e trimis în luptă, iar Păun e scos la mal. Nu l-am mai văzut pe francez pe flancul drept, rezervat de obicei lui Jakolis, așa că nu știu la ce să mă aștept, deși deja am scris titlul articolului (sic!).

Vine-vine primăvara… dar mai repede decât ea vine minutul 73, când mingea se mută de pe stânga până la Petrucci, care șutează în Gabi Mureșan. Pentru moment se cere nu știu ce (henț? penalty?), dar n-avem timp de pierdut timpul. Mingea ricoșează la Nouvier, care și-o așează cât poate de bine pe piciorul drept, șutează și-i învinge pe Stăncioiu, Grigoraș și restul echipei oaspete: GOOOL!!! 1-0! CFR conduce în Gruia, iar scenariștii n-au decât să aștepte mult și bine răsturnarea scorului.

Lupta se încinge spre final. Mureșenii nu-s mulțumiți cu scorul și ar vrea să-l schimbe. Însă ceferiștii se apără eroic.

Tiago Lopes demonstrează că e în stare să moară pe teren pentru CFR. Nu moare, stați liniștiți…

Ultimele minute ne arată CFR-ul cu trei-opt fundași centrali și ASA cu portar înaintaș. Urcările lui Stăncioiu duc partida mai aproape de 2-0 decât de 1-1, dar nu mai înscrie nimeni. Lipsa de respect a puștiului Nouvier pentru bătrânii târgului aduce în sfârșit victoria pentru trupa lui Conceicao. Bucurie târzie, în penultima etapă a sezonului regulat (regulat… că la așa depunctări, își merită denumirea), dar musai s-o acceptăm cu gura până la urechi, precum cea a mânzului Brian Nouvier.

CFR câștigă, deci n-am pierdut bunătate de duminică cu ochii pe terenul din Gruia. Felicitări!

Reclame

151 de comentarii

  1. Rezultat mare cu un adversar care a venit doar la ciupeala.Ori in aceste conditii este cu atat mai pretioasa victoria.Nu stiu ce-am putea sa le reprosam baietilor,care s-au daruit si alergat enorm pentru o victorie indelung asteptata.Prima repriza cu mai putine reusite,insa in partea a doua am condus jocul si am castigat meritat.
    Ca si in etapa trecuta Petrucci a facut un joc ireprosabil.Nouvier deasemenea un joc mare incununat si cu primul gol la echipa.Ruiz este un mare castig si s-a impus prin valoarea incontestabila dupa putin timp.
    Paun are calitati si posibilitati sa creasca,dar la acest moment nu ajuta suficient.Nici Cristian nu pare avantajat de pozitia de varf impins……..Belek se pare ca nu este in gratiile lui A1 ,deci Bud poate sa fie o solutie acolo.Iar putinele minute jucate au aratat ca poate sa fie omul care ne lipsea de acolo.
    Arbitrajul lui Hateganu in nota ultimilor ani(ma refer cand ne-a arbitrat pe noi)………si acest arbitru este nr.1 de la noi si arbitreaza in CL!Pe scurt:da simulare la Paun si implicit galben pe linia de 16m.Apoi pe partea cu galeria Voiculet ia mingea cu palma ,faza continua fara sa fie sanctionata si apoi se termina cu galben pentru noi si lovitura libera impotriva.
    In tusa Lopes aste faultat de Ionita,care apoi il taraste efectiv din afara terenului pe jucatorul nostru…….nimic neregulamentar pentru cel mai bun arbitru al tarii.In cealalta directie ne-a sanctionat la fiecare faza la care a avut minima acoperire a regulamentului.Jalnic acest nemernic imbracat in negru!
    Mi-am adus aminte si de faza cand l-a gratulat cu galben pe Voiculet…….tinere prelunga la Nouvier,iar cand scapa singur in loc sa lase avantaj opreste cursa periculoasa.Curat murdar doctore!
    Este dulce victoria si echipa arata binisor.
    Agentule ai o viteza la scris lucrari ca si aia de la bulau……

    Apreciază

  2. O victorie ce descătușează spiritul mai dihai decat au facut-o niste beri luate pe glanda goală după zilele amare de boală. Remarc că e vremea mugurilor, a ierbii proaspete, a lui Nouvier, Păun, Petrucci (și Carter- sunt convins eu) căci murăturile din beciul de pe Mureș sunt fleșcăite, trecute, borșite. Vine primăvara, ceapă verde, ridichi, fotografiile de pe vremuri nu mai pot câștiga. Și 07 e fresh și-l salut pe stilou. Și mă bucur că A1 se agită și trec pe vin. Auguri!

    Apreciază

  3. Cu vreo 3 sau 4 ani in urma aveam un asiatic in lot. Nu mai stiu cum il cheama dar se spunea ca are un viitor mare. Era tanar si a jucat ceva meciuri la echipa a doua. Mai stie cineva ceva de el?

    Apreciază

    • Kim îl chema, parcă. Nu sunt sigur, aparţinea de şcoala aia de fotbal din Italia, a plecat de la Cluj imediat ce a murit iniţiativa cu acea academie de jucători străini. Poate-l confund, se zicea că a ajuns prin Germania, la ceva echipă de liga a 2-a sau a 3-a.

      Apreciază

  4. În sfârşit, s-a gătat şi seria neagră. Mă bucur mult că problemele clubului cu TAS-ul şi FRF-ul nu au demoralizat jucătorii, care continuă să joace cu plăcere şi dorinţă de victorie. Mi-au plăcut toţi fundaşii, în special Tiago Lopes (îmi pare mult peste Dani, chiar dacă ieri mureşenii nu i-au pus prea multe probleme; are mai multă iniţiativă în joc, pare mai vânos), Juan Carlos, Păun plus, peste toţi, Petrucci şi Nouvier. Bravo, băieţi, aţi închis şi gura celor care se aşteptau la blat.

    Apreciază

    • Tiago este cu o clasă peste Dani, dacă nu cu două…:) Nu prea înţeleg care-i motivul pt. care nu a jucat la Giurgiu. S-o fi certat cu Toni, dracu’ ştie. Echipa e bine aşezată, formula asta cu 1-4-1-4-1 e -la fel- bunicică, mai puţin vârful de atac, unde Cristian fie nu înţelege ce trebuie făcut, fie nu-i convine sistemul. Măcar la mijloc şi în apărare se vede stabilitate, relaţii de joc, robusteţe. Adevărul este, că nici ASA nu-I de speriat cu expiraţii/lenţii ăştia. Să vedem. Am devenit o echipă simpatică (şi ca joc), în ciuda primei reprize chiar foarte anoste (în realitate s-a pus accent pe apărare, lucru ce I-a şi ieşit lui Toni). HAI CFR!!!

      Apreciază

    • …lui Nouvier nu i-a spus nimeni ca e bine sa mearga in play-of-of-of cel putin o echipa din Ardeal 🙂 … Dupa cum am vazut din nou, Muresul n-are ce cauta in play-off.

      Apreciază

  5. Foarte rar s-a întâmplat ca la un meci al CFR-ului, comentatorii tv să nu amintească de “golul de excepţie” realizat de Petrucci într-un meci cu Rapidul. Dacă bine ţin minte, a fost primul marcat de el pentru CFR şi l-a dedicat lui taică-su, aflat la acel meci în tribuna din Gruia. Aseară, cum a venit tata lui Nouvier la meci, cum a spart şi flăcăul gheaţa. Eu zic că trebuie făcut un inventar cu jucătorii care nu au înscris încă pentru CFR şi aduşi pe rând taţii lor la meci, se merită. Bravo, Nouvier! Mă bucur mult pentru el, mi-e printre cei mai simpatici din tot lotul.

    Apreciază

  6. Felicit echipa pentru jocul forte bun cu muresenii. Mi-a placut enorm modul cum i-ati pasat pe cei de la ASA, aparand tot timpul cel putin doi jucatori liberi pentru a putea continua faza. Contrar celor din presa, ocaziile lui Paun (sut mult pe langa poarta din pozitie excelenta), ocazia monumentala a lui Petrucci si mai multe faze incheiate cu sut mult peste sau pe langa poarta au fost destul de multe, golul aparand logic dupa o asemenea hartuire a unei aparari puternice cum a fost cea de la Mures. Am tremurat in prelungiri dupa introducerea lui Goian cand practic am bubuit in fata toate mingile oferind posesia muresenilor care nu au ezitat sa produca o tornada de centrari in gura portii noastre. De data asta am scapat cu noroc si cu piciorul salvator al lui Marc. Trebuia sa pasam noi pe tot terenul mingea cum au facut Pandurii la Tirgu Mures, sa nu le dam mingea ca sa ne atace. Mai trebuie lucrat foarte mult la suturile la poarta si la loviturile libere din pozitii foarte bune de care continuam sa ne batem joc. Forza CFR!

    Apreciază

    • Mai este mult de lucru, asta-i clar, dar direcţia e bună, şi se şi văd anumite rezultate. Îngrijorătoare boala asta de-a se retrage după gol (boală mai veche, şi asta-i drept). Oricum, văd că echipa are caracter, nu s-a prăbuşit după depunctare, chiar dacă a fost o palmă uriaşă, primită în „plină figură”. În fine, HAI CFR!!!

      Apreciază

  7. -Din”COLTUL TRIBUNEI”:Victorie meritata,rezultat firesc,dupa o prima repriza dezamagitoare si o a doua,pe alocuri, destul de convingatoare;Felicitari tuturor (jucatori,staff tehnic) pt. ca au”spart gheata”, castigand, intr-un final, nu lipsit de emotii!MARC=7,0;-mult mai sigur si concentrat,avand interventii eficiente si salvatoare; T.LOPES=6,5;-peste evolutiile anterioare;se observa concurenta; LARIE=7,5;ramane jucatorul de baza din aparare;unele mici nesincronizari,dar destul de sigur,a rezolvat situatii dificile;MURESAN=6,0;-depasit in prima repriza,cu interventii mai sigure in secunda; nu a mai gafat cu efecte negative,dar mai arata unele stangacii(doar este singurul stangaci din centrul apararii!);CAMORA=6,5;-nu a excelat cu nimic,in nota obisnuita,dar fara actiuni ofensive deosebite;PETRUCCI=7,5;-o prima parte ceva mai stearsa(probabil din cauza pozitionarii sale,gresite!)cu o revenire eficienta,dar nu si eficace pe tabela,in secunda;a devenit un jucator de baza;BRUNO=6,0;-pt. efort,dar cam imprastiat si nervos,poate normal dupa cat a fost de faultat(!?);cu mai multa inteligenta(si cu vreo 2kg.mai putin) ar putea fi mai util;NASCIMENTO=5,5;-trebuia schimbat mai devreme;mult prea izolat si nesustinut de ceilalti mijlocasi;aproape toate pasele au fost la adversari;si el este necontrolat si de aceea este lipsit de luciditate;J.CARLOS=5,5;-o mare dezamagire, a fost”invizibil”;de la el am pretentii si ma asteptam la mai mult fotbal(!);un joc static,lent,neeficient,lipsit de claritate;PAUN=5,5 ;-o alta deceptie;se zbate mult,este muncitor,dar are realizari putine si alege solutii,mai mereu gresite;Cr.LOPEZ=4,5;-a fost la cel mai scazut nivel;bine ca acum are concurenta(cred ca sta etapa viitoare?);continua nepermis cu nemultumirile,simularile si vociferarile,enervand pe toti arbitrii(!);trebuie sa-l preocupe numai fotbalul si sa se implice doar in joc(!);A.CONCEICAO=6,0;-doar atat, pt. modul gresit de abordare a primei reprize si pt. intarzierea cu care a facut schimbarile;dupa repozitionarea(de coordonator)lui Petrucci si redistribuirea sarcinilor,jocul nostru a inceput sa aibe ceva consistenta,sa punem probleme si sa apara ocaziile de poarta;REZERVELE:doar,NOUVIER=8,5,care a avut si timpul necesar,a convins prin actiunile sale;a inscris cu mult sange rece,desi mingea i-a venit pe dreptu;BUD=6,0;-pt.incurajare;informula:4-1-4-1,s-ar parea ca el este solutia cea mai buna!;GOIAN=5,5;nimic nou in jocul sau,este mult prea linear si precipitat,dar ramane o solutie de compromis; Ov.Hategan=5,5;-in nota obisnuita,smechereste indreptat impotriva noastra,ne-a sanctionat cu cartonase, fara menajamente;a aplicat eronat,in mod diferit,legea avantajului-in defavoarea noastra!-

    Apreciază

  8. De acord cu remarca ta vizavi de Bud (şi Cristian): într-adevăr pare mai util în formula asta, decât Cristian. Dealtfel, punctele nevralgice sunt chiar aceste „posturi singulare” din formulă, respectiv închizătorul unic (nici Gomelt nu e o mare sculă acolo, dar ştie mai bine meserie decât Nascimento) şi vârful unic. Mai sunt neconcordanţe mici şi prin liniile de 4, dar nu foarte semnificative, pot fi remediate din mers. Per total e OK, pentru stadiul actual. În opinia mea prima repriză a fost ultratacticizată (de ambele părţi), la început echipele s-au studiat reciproc, apoi s-a pus accentul pe apărare, şi a ieşit o prestaţie de ansamblu destul de mediocră, într-adevăr. Am avut impresia, că în R1 s-a dorit „obosirea” elefanţilor de la ASA, lucru care partial s-a şi realizat, în R2 am fost cu mult peste ei, cel puţin până la gol. După care -ca de obicei- înapoi în cuşcă…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  9. Mi-a placut atmosfera de aseara din Gruia, in ciuda vremii de afara si nu-mi pare rau pt decizia de a mrege la meci. Joc bunicel al baietilor nostri, i-am pasat destul de misto pe mureseni, insa totul merge bine pana in marginea careului advers, unde lipseste pasa decisiva, sclipirea. Il remarc in mod special pe Petrucci, felicitari lui Nouvier pt gol, Tiago e peste Dani Coelho, nu mi-a placut in schimb Nascimento. ASA n-a jucat nimic, n-are nici o treaba cu play offul, or fi ei ardeleni dar nu-si merita locul acolo. La fel ca si aurolacii din asa zisa galerie a lor, care abia ajunsi la meci au si inceput cu muia la adresa noastra. Pacat ca ne-am retras din nou pe final, oferindu-le ocazia sa atace, puteam sa tinem de minge ca pana la gol si nu ne-ar fi marcat pana dimineata. Slabiciunile noastre defensive sunt foarte evidente imediat ce suntem pusi putin sub presiune si adversarul pune ceva probleme. Una peste alta, la cum arata echipa, nu cred sa avem emotii in play out, chiar daca miticii vor mai inventa o depunctare. Hai CFR !!!

    Apreciază

  10. Azi, in jurul orelor 10.45 ieseam de la”Cora”,cand,mare surpriza,in sensul giratoriu ma-ntalnesc cu autobuzul care-i transporta pe jucatorii CFR-lui spre Baza Sportiva”Transilvania”,aflata in apropiere;,inca un bun prilej pt. mine sa-i felicit pe baieti si sa-i revad,de asta data, la un antrenament,usor, de recuperare;dupa 35` titularii s-au retras,iar dupa alte 30` au plecat si restul lotului in Gruia,la adevarata recuperere:bazin de inot,sauna,gimnastica,sala de fizioterapie,de forta,etc.;am apreciat pozitiv,aceasta metoda moderna si eficienta, tot mai uzitata, de a se-ntruni lotul,imediat,a doua zi, dupa meci pt.adevarata recuperare si refacere(nu prin consum de alcool,femei,tigari,cafele si alte otravuri!);abia dupa aceasta sedinta vor avea cu adevarat timp liber la dispozitie,pana marti dimineata;bucuria mi-a fost intregita de revederea cu tatal lui Nouvier,prilej cu care inainte de ramas bun(se reintoarce acasa la Metz),l-am felicitat pt. isprava fiului sau(!)

    Apreciază

  11. Am invins meritat echipa de old-boys a muresenilor . Totusi, la constructie stam inca prost si asta trebuie sa fie un motiv de ingrijorare tinand cont ca in play-out vor veni echipele sa stea cu curul in poarta . Ps . Inimaginabil, AMICAL intre juniorii nostri si cei ai lui U !!! Deci, se poate si asa, scorul nici nu conteaza, mai ales ca am pierdut cu 4-1 …

    Apreciază

  12. „L-am demis”pe Grigoras;asa cum am mai afirmat,atat jucatorii,cat si antrenorul sunt”expirati”;ca si caracter insa A.1 este cu adevarat om;cu un asemenea vestiar,plin de”vedete”si”vedetism” oricarui antrenor ii este f.greu sa reziste avand jucatori, numai,cu”nume”,fara a avea vreo exprimare reala,consistenta si in teren.

    Apreciază

  13. Adevarul ca nu am vazut nici o idee de joc la ASA,asa echipa slaba mai rar. Jucau pana maine si nu inscriau vreun gol. Probabil ca din cauza lor am jucat si noi cum am jucat in prima repriza. Adevaratul test il dam cu Craiova,ar fi frumos sa ne razbunam pe ei dupa ce am pierdut meciul din Gruia cu ei,nemeritat de altfel. De pierdut nu cred ca o vom face.

    Apreciază

  14. Nu vreau să insist foarte mult, dar situaţia celor de la ASA era cât se poate de previzibilă…Când l-au adus şi pe Mutulică, treaba era clară, predictibilă. Mai au o şansă la play-off, mai ales dacă oile vor juca pe cinstite. Echipă slabă, probabil una din cele mai slabe în acest moment din Liga-1. Singurul reproş către Grig este, că -fiind un bun profesionist şi cu verticalitate- nu a plecat în momentul aducerii lui Mutu, astfel a ajuns un fel de marionetă între conducere şi jucători. Păcat. Dpdv pur tehnic, cum să bagi la mijloc 4 jucători şi bătrâni, şi lenţi, şi -pedeasupra- fiecare având profil de mijlocaş central. Doamne-Dumnezeule, Grig…Era clar ca lumina zilei că fundaşii noştrii laterali mai mult vor şoma (făcând în compensaţie muncă suplimentară în centru), la fel de clar era, că nu vor marca nici după două săptămâni de joc. Mă rog, nu merită să-i analizăm foarte detaliat, mai degrabă să vedem ce a fost bun (dar şi destule „rele”) la noi. HAI CFR!!!

    Apreciază

  15. Ce nu inteleg eu,este ,de ce a vrut neaparat Paun tricoul lui „mutu”.Pai trebuia sa fie invers,”mutu” sa vrea un tricou de la Paun. 🙂 🙂 🙂 Voi ce spuneti?

    Apreciază

  16. Eu îl înţeleg pe Păun…I-a fost idol în copilărie, aceste amintiri rămân „nealterate”…E şi tânăr încă. Faza seamănă un pic cu prima dragoste a omului, care -se zice- rămâne o amintire dragă pe viaţă, chit că fata respectivă ulterior a devenit paraşuta satului / comunei / oraşului / municipiului / judeţului / ţării / Europei / lumii / Universului (la alegere)…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  17. Lucrurile devin interesante…Craiova conduce la Pandurii, şi -dacă rezultatul rămâne aşa- are o (mică) şansă şi ea să prindă play-off-ul…Asta în cazul în care ne bat, iar ASA şi Iaşiul pierd. Nu-i imposibil…Dacă se va ajunge la egalitate între cei trei, intervine regula clasamentului în trei, unde tot ASA e prima cu 6 puncte (Craiova având 5, Iaşiul 4). Să fie sănătoşi…HAI CFR!!!

    Apreciază

  18. @Kiruj,scriai mai sus ca nu-to prea place Gomelt.Pai mie nu mi-a placut Nascimenta,cum a jucat aseara>O lalaie prea mult,incetineste jocul,si risca prea mult pierzand mingi la mijlocul terenului si mai da si pase pe la adversar.Talent are,dar trebuie sa fie mai concentrat.

    Apreciază

  19. Ce păcat pentru punctele risipte aiurea: 2-2 cu Voluntari, 0-0 cu Iaşiul, 0-0 cu Chiajna, 0-1 cu Petrolul, 1-2 cu Botoşaniul: 12 puncte cu care, chit şi încă o penalizare de -6, eram încă în cărţi pentru play off. Dar înaintea acestei serii a fost marea victorie cu Steaua, cu golul în stil Barca şi Dican în postură de mare antrenor. Asta e, să batem etapa viitoare prăzarii şi apoi vom mai vedea. Allez, CFR!

    Apreciază

    • Pe langa meciurile mentionate de tine, eu inca traiesc cu regretul ca nu am batut Astra desi i-am avut in mana in ambele meciuri (4 puncte) si nu pot uita cele doua meciuri consecutive pe teren propriu, pierdute total nemeritat cu prazarii si viitorii. Aceste puncte pierdute aiurea le regret parca mai mult decat pe cele cu echipele mici, pe care vom avea ocazia sa le batem in perioada urmatoare. Singura consolare a play outului e faptul ca voi privi mai detasat meciurile, asta cu conditia sa nu fim penalizati in continuare. Hai CFR!!!

      Apreciază

  20. Oare sa ne penalizeze dupa inceperea play-out-ului? De asta o tot lungesc astia cu decizia? Ii cred in stare. Si uite asa intram in hora retrogradarii,unde orice se poate intampla.

    Apreciază

    • După rezultatul din seara aceasta chiar cred ca orice e posibil in lupta pt evitarea retrogradarii. Daca pierdem inca 6 puncte acum, suntem la egalitate cu voluntarii, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi ca acestea sa ne fie luate mai tarziu. Nasol !

      Apreciază

      • Saul, ne va fi incredibil de greu…Dacă scăpăm de retrogradare, mă voi duce personal la Toni și la băieți să-i felicit! Toate sunt făcute contra noastră (dar și a Timișoarei, din câte văd). Referitor la acest spectacol jalnic de astăzi, s-a văzut de pe Marte blatul ordinar (singurul lucru neclar mie este cum a reușit Mitică să-l convingă pe Jiji să-i dea meciul). Oameni buni, la golul 2 al țăranilor Kone ăsta (talentat, într-adevăr, dar nicicum motoretă), a trecut pe lângă Pintilii și Tamaș ca acceleratul prin Aghireș, iar cei care puteau să se replieze, n-au făcut-o deloc, doar așa un fel de alergare de vacanță în spatele ivorianului. Noi în județ / în C făceam (sau asistam) la blaturi mult mai fine, mai ”elaborate”. Și ca spectacolul să fie și mai și, aceiași doi fcspiști îl mai lasă pe Kone să înscrie și golul 3, gândirea fiind -probabil- să justifice victoria comunalilor, că vezi Doamne ne-au bătut pe bune…Oribil, dezgustător. În studio, la Digi Radu P. a încercat să ducă discuția în direcția asta, mai subtil așa, fără succes, la fel și Daniel Stanciu, care era negru de supărare, evident, fiind direct interesat. HAI CFR!!!

        Apreciază

      • …a trecut Kone pentru ca a fost lasat sa treaca cu usurinta in primul rand de Gabi Tamas dar si la al treilea gol a fost lasat de cei doi fundasi sa treaca printre ei. Nu cred in aceasta victorie a voluntarilor. Eu cred ca a fost blat.

        Apreciază

  21. „Administrația de Monitorizare; Pârât: Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA; Sesizare; Respinge excepția dovezii calității de reprezentant invocată de FC CFR 1907 Cluj SA; Admite în parte excepția tardivității invocate de FC CFR 1907 Cluj SA cu privire la termenul din 5 noiembrie 2015 Admite în parte sesizarea formulată de Administrația de Monitorizare din cadrul Federației Române de Fotbal privind incalcarea de catre CFR
    Cluj a prevederilor art. 54.3. si 55.3. din RNLCFF si dispune sancționarea Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA cu deducerea a 4 puncte din clasamentul sezonului aflat in desfășurare; Cu drept de recurs în termen de 2(două) zile de la comunicare.” link

    Apreciază

  22. In urma cu o saptamana,cand impingeam vremea prin infectul Cismigiu,atentionam faptul ca Voluntari trebuie salvata de la retrogradare,iar Corleone impreuna cu mafiotii, va face tot posibilul sa se si intample,in dauna echipelor aflate in insolventa(CFR,Petrolul),avand si sustinere(cica”acoperire”si”justificare”)pt. atingerea acestui obiectiv(!);i-au facut lui Kone culoar,iar portarul s-a aruncat dupa minge,in partea opusa,dupa ce mingea a trecut de el(!);o mizerie,marfa inregistrata militica Dragomir+puscariasul cioban(!);ma asteptam si la mai rau,adica sa ne FURE 6p.,nu doar 4p.si dupa incepera play-urilor.

    Apreciază

  23. Să ne uităm la partea mai puțin goală a paharului (dezastrului), că parte plină n-are: -4 în loc de -6, care se înjumătățește, deci va fi -2, iar contracandidatele directe la retrogradare joacă între ele în ultima etapă. Va fi o luptă pe viață și moarte în subsol pentru evitarea locului 13. Întrebarea cu morcov este: de câte penalizări mai suntem pasibili pe aceași logică?

    Apreciază

    • Într-un interviu la digi24 din februarie 2015, Zăvăleanu prognoza o penalizare totală a CFR-ului de 9-12 puncte pentru acest sezon. Rămânem cu aceste 10, dacă nu apare vreo modificare în plus sau minus în urma unui eventual recurs la decizia de ieri. În Regulament de licențiere și monitorizare financiară a cluburilor, ediția 2014, nu figurează alte termene de verificare şi penalizare decât cele pentru care am fost deja futuţi. Următoarea verificare a cluburilor, pentru dosarele ce se vor depune la sfârşitul lui martie cu situaţia la 31 decembrie 2015, atrage penalizări, în caz de bai, pentru sezonul următor, ed. 2016-2017. Oricum, nu ne mai atinge direct, planul de reorganizare a fost votat la 30 decembrie 2015, suntem acoperiţi.

      Apreciază

    • Şi mai puţin gol ar fi paharul dacă Chiajna-Voluntari şi Timişoara-Petrolul s-ar termina la egalitate. În acest caz, Chiajna şi Voluntari ar obţine fix câte 0 puncte, ambele având acum un număr impar de puncte.

      Apreciază

      • Aşa este. Revenind la „oile” noastre, acum avem 24 de puncte, dacă pierdem la Craiova vom avea 12. Dacă facem egal, vom avea 13, iar în caz de victorie 14. Măcar un egal ar fi minunat, problema e, că CSU e o echipă (relative) tânără, cu joc foarte bun pe extreme (Ivan, Băluţă, Vătăjelu şi acest vulpoi Rocha), şi tactica trebuie modificată serios, în sensul că trebuie întărită defensivA (faza de apărare) în lateral. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • M-am uitat ieri câteva minute la meci, spre sfârşitul primei reprize, tocmai când comentatorul tv spunea că Craiova are jucători foarte promiţători, dar nu se vede absolut nicio idee de joc în evoluţia lor, nici cu Pandurii, nici în meciurile anterioare. Eu mă tem mai mult de arătura de la Craiova decât de echipa lor.

          Apreciază

        • Nu e cazul sa ne speriem de Craiova. Daca reusesc sa dea ei primul gol la inceput sau sa tina de egal multa vreme si sa inscrie in final, in acest caz ne bat. Dar asta ar insemna sa jucam cu frica tot meciul si apoi sa nu avem timp sa revenim. In opinia mea vom castiga la Craiova, baietii vor lupta admirabil si Toni o sa-i dirijeze dupa cum ne-a aratat ca stie.

          Apreciază

    • Hopa! Uite ce scrie în regulamentul de licenţiere 2015-2016: „Comisia de apel poate reduce sancțiunea cu un punct, dacă solicitantul de licență face dovada îndeplinirii cerințelor minime financiare pentru acordarea licenței de Liga I, până la termenul-limită de apel.” Am primit 2 puncte pentru datorii restante către cluburi şi 2 puncte pentru datorii restante către angajaţi la 31 octombrie 2015. La termenul-limită de apel, deci la 2 zile de la comunicarea deciziei de ieri, avem plan de reorganizare aprobat, aşa că paharul ar putea deveni şi mai puţin gol, să se reducă cele 4 puncte la 2. 🙂

      Apreciază

      • …sa stii Caneto ca e posibil regulamentar. Problema e ca nu scrie ca „trebuie sa…” ci scrie ca „poate sa…” si asta ar insemna sa-l contrazica pe Burleanu ceea ce nu se va intampla. (am vazut ca glumesti, eu am scris de parca vorbeai serios).

        Apreciază

  24. Şi încă ceva: e clară treaba că Petrolul s-a dus. Mai e un loc „eligibil” pentru retrogradare, dar şi antepenultimul loc (12) duce la baraj, unde iarăşi e cu cântec. Eu zic că Timişoara poate fi depăşită (vai de capul lor, din ce-am auzit), nici Chiajna nu are logistica asta „beton” a celor de la Voluntari, cu tot cu Didi Prodan. Botoşani…poate. Craiova? Poate, şi asta. Şanse sunt, dar va fi incredibil de greu, eu simt că se doreşte eliminarea noastră. Am „experienţă”, aşa ne-au scos şi pe noi -la un moment dat, prin 94- din C, o coaliţie de câteva echipe ne-a făcut figura. Asta e. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • …da Kiruj, e clar ca se doreste eliminarea CFR-ului din fotbal. Dar asta se doreste din momentul in care am pus probleme prima oara, acel sezon cu Bergodi (2006-2007) unde am terminat pe locul trei dupa o lupta stransa cu oile pentru locul doi. Va fi coalitie organizata de Corleone si Nasul de mai multe echipe, nu numai voluntarii si Chiajna. Va fi greu, dar dupa cum am scris la postarile de la orele 13.01 si 13.14, vom trece de toate astea prin maxima daruire pe teren si prin priceperea dovedita a antrenorului si valoarea de acum incontestabila a jucatorilor.

      Apreciază

  25. Voluntariul va face 7-8 victorii la rand in urmatoarele meciuri. Ca de obicei apare cate o „minune romaneasca” in fiecare an in tara asta penala. Sper sa nu cadem cu ei pana prin etapa a 3-4-a din Playout.

    Apreciază

  26. „Erau în discuţie 6 puncte de depunctare, iniţial. Într-o anumită problemă ni s-a dat dreptate şi am primit 2 puncte, aşa că am rămas cu o depunctare de 4 puncte. Trebuie să facem mai multe puncte decât ne pot lua Comisiile. S-a introdus un lucru care nu era înainte: o monitorizare a UEFA pentru datorii la jucători, sunt aceleaşi datorii pentru care am mers la TAS pentru că nu am acumulat alte datorii de la intrarea în insolvenţă. Suntem pedepsiţi de mai multe ori pentru acelaşi lucru. În perioada în care nu aveam voie să facem plăţi, Federaţia ne sancţiona pentru că nu am plătit. Legea insolvenţei ne trimite în ‘penal’ dacă făceam plăţi în acea perioadă. Regulamentele nu sunt armonizate cu legile. S-a aprobat şi planul de reorganizare, nu se pune problema să mai pierdem puncte. Teoretic, putem retrograda, dar nu mă tem. Avem echipă”, a declarat Iuliu Mureşan la ProSport LIVE. Alea 2 puncte unde ni s-a dat dreptate, să nu fie cumva tocmai cele 2 pe care le poate reduce Comisia de Apel.

    Apreciază

  27. „Admite în parte excepția tardivității invocate de FC CFR 1907 Cluj SA cu privire la termenul din 5 noiembrie 2015”
    Aici e cheia celor 2 puncte cu care nu ne-au penalizat. Cred ca faptul ca nu puteam face plati pentru datoriile dinaintea insolventei decat dupa aprobarea de judecatorul sindic a planului de reorganizare. Dar pentru asta nu trebuia sa ne penalizeze nici cu celelalte 10 puncte (6+4).

    Apreciază

    • …desi cred ca mai degraba e o eroare de procedura, o intarziere a FRF pe care doctorul nu vrea sa o precizeze in acel interviu. El stie de ce. Nu e bine sa stie presa tot.

      Apreciază

  28. Suntem pe locul 10 cu 24 de puncte, la doua puncte de Botosani care e pe 9. Din ce am vazut si la Giurgiu si cu Muresul echipa nu numai ca nu e demoralizata de depunctari, e foarte montata sa castige, baietii lupta extraordinar pe teren. Eu cred ca acest trend va continua si cu unele sincope (e normal sa apara) vom castiga de acum majoritatea punctelor puse in joc. Adversari de speriat nu mai avem, deci nu ne temem de nimeni si acum nici de noi depunctari pentru ca la urmatorul termen adica 31 martie suntem in regula si dupa regulament (avem plan de reorganizare aprobat de judecatorul sindic), nu numai dupa legea insolventei. Asa ca forza CFR!!!

    Apreciază

    • …stiu ca vom fi tocati marunt de arbitrii, nu e ceva nou, da, vom pierde niste puncte si din cauza lor, dar baietii vor lupta dupa asta si mai aprig, vor fi si mai montati…

      Apreciază

  29. La ultimul gol al Voluntariului se vede cel mai bine. Gabi Tamas are undeva spre mijlocul terenului o non-interventie la Kone, mai avea putin si ii ura succes. Imi pare rau ca nu am jucat la pariuri pe victoria Voluntariului, aveau o cota de 8-9, azi eram bogat.

    Apreciază

    • Ăla era golul doi al ţăranilor, în rest aşa e, Gabi a făcut eforturi serioase (ca şi Pintilii în prealabil) ca nu cumva să-l faulteze pe vitezistul Kone, care -după Mitică- mai tre’ să dea jos vreo 5 kile…:) În timp ce ivorianul „sprinta” spre careu, vreo 3 fcspişti (ăia doi+Enache, parcă) mimau că fug după Kone, dar de fapt tot s-au îndepărtat…:) Doar Toşca a pus ceva mai mult suflet, dar a avut şi el grijă să-l incomodeze doar după ce Kone a şutat. Şi -cum spunea şi Racheta- Niţă s-a aruncat în altă parte. Superb! Aşa mai departe fraţilor! HAI CFR!!!

      Apreciază

  30. NOTAREA s-a terminat (scuze, că n-am postat preavizul clasic), au fost prezenţi 23 de diriginţi, echipa a primit 6.9, în timp ce Toni a luat 7.8. Nouvier a fost evaluat la 8.3 (maxim), Goian la 6.2 (minim). Cam mari notele, în unele de cazuri, dar dacă asta e condiţia să ne salvăm, aşa să fie…HAI CFR!!!

    Apreciază

  31. Am vazut ceva din partida de aseara………chiar si fara puteam sa spun ca comunalii au argumentele lor cu orice echipa ar juca.Am vazut cativa jucatori interesanti,alaturi de Kone pe care-l remarcasem la inceputul campionatului.O echipa chiar cu multe vedete are nevoie de timp pentru a inchega relatiile de joc.Ori la oitze au venit multi carlani in aceasta iarna,dar toti pentru a-si relansa cariera.Pe unde fusesera ori n-au jucat,ori au venit dupa accidentari.Deci n-as merge pe mana scenaritei ori ce-ar fi.Asa scenaristi din alte parti ar putea spune despre noi in partidele cu echipele din partea superioara a campionatului.Daca vrem sa adoptam scenarita am putea sa avem mari deceptii in play out.Noi am cam avut probleme cu echipele de forta si presing sustinut,gen Chiajna sau Voluntari,Lapandurii.Cu Voluntari doar providenta ne poate spune cum am scos un egal de la 0-2,deci preocupati-va mai presus de fotbal decat de can-can.
    Noi avem o echipa de cavalerie usoara si cu probleme in a avea posesia.Dar evident avem si noi atuuri pentru a ne mentine in prima liga,chit ca nu va fi usor.

    Apreciază

    • gica10: Un blat reusit e ala in care nu se vede ca e blat. Nu stiu cum si cine a aranjat, dar golurile 3 si 4 (marcate nu oricand, ci in min 89, respectiv 90+4) au avut aceiasi actori: de la Voluntari a fost Kone (un jucator decent pentru Voluntari, probabil il ia Steaua in vara la un pret de nimic) care si-a facut treaba si de la Steaua au fost Tamas, Pintilii si Enache care joaca toti trei foarte evaziv. Tocmai am revazut fazele respective. Pot sa ti le pun la dispozitie.

      Apreciază

      • Tamas 32 de ani, mai mult a stat pe banca decat a jucat, Pinitilii 31 de ani tot timpul mi s-a parut ca a fost un jucator supra apreciat, Enache cred ca e la primul meci titular pt noua sa echipa. Deci avem 2 jucatori peste 30 de ani plus un jucator nou, repet din nou oare nu e asta valoarea lor?

        Apreciază

        • E clar ca oierul a pus pe teren un fundas central expirat fara meciuri in picioare (Tamas), un inchizator pe post de fundas central si el fara meciuri in picioare (Pintilii) dar asta arata clar intentia sa de a slabi apararea si nu-i scuza pe cei doi aparatori si nici pe portar pentru modul in care l-au lasat pe Kone sa inscrie de doua ori in ultimele minute de joc.

          Apreciază

  32. Pentru toti cei cu balt si conspiratii in cap.Nu ati inteles nimic ,la meciul comunalilor a fost vorba de „Fraternité, égalité (liberté nu,ca-i vorba de datorii).Bagati-va mintile-n cap si nu mai acuzati in stanga si-n dreapta oameni nevinovati (jiji,militica).Hai CFR!!!+! sa facem mai multe puncte decat ne pot lua ei 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  33. Gica10: nu e nicio scenarită, crede-mă, chiar şi I.Dumitrescu (care-i stelist, nu se pune discuţia) a băgat şopârla că e incredibil ca într-o fază extrem de periculoasă (pierderea mingii cu fundaşii foarte sus şi plasaţi aiurea) nici Pintilii, nici Tamaş nu l-au faultat/ţinut pe Kone (niciunul nefiind „ultim apărător”, deci riscau maxim galben), în ciuda experienţei vaste a fiecăruia. A fost destul de clar unde vroia să bată (ca şi alţi invitaţi), dar s-au abţinut. Mă rog, OK, hai să dăm o şansă şi lipsei de scenarită (păstrând o şansă şi pt. „prezumţia de nevinovăţie”) de max 5%, dar atunci chiar au o problemă (mioarele), mare de tot. Poate Neubert a uitat punguţele acasă şi echipa a căzut brusc…Max. 5% Gică, în opinia mea. Mai degrabă cred, că Mitică (ca orice securist „calificat”) are ceva lucruri compromiţătoare contra ciobanului (sunt convins că are el aşa ceva, o colecţie de fapt) şi l-a pus cu spatele la zid. Nici supărarea lui Reghe de după meci nu părea foarte veridică. Nu trebuia să fie în schema decât 2 fundaşi (centrali, aşa scrie în „manual”) şi portarul, sau -şi mai minimal- cei doi fundaşi centrali, ca condiţie obligatorie. Plus asigurare prin arbitru, ca nu cumva să facă pe nebunul. HAI CFR!!!

    Apreciază

  34. N-a fost nici un blat la meciul ciobanului, pur si simplu echipa este supra evaluata de presa si de fecali, satenii au castigat fara cei 6 jucatori imprumutati de la fcsb . Cat priveste depunctarea, bine ca e numai de 4 pct., adica in final 2, nu ne ramane decat sa corectam prin joc si rezultate netrebniciile conducerii . Iar in final, IM a fost la DIICOT in dosarul lui Mircea Sandu, sper sa ramana numai martor, chiar daca nu l-am simpatizat de cativa ani, in aceasta speta sunt alaturi de el .

    Apreciază

    • Aici doctorul merita felicitat. A iesit de la inceputul perioadei din acel comitet executiv cand probabil a vazut ca lucrurile se vor imputi. Foarte inteligenta mutare. La fel nici AP n-a stat aici (si nu vorbesc acum de nici un comitet) cand s-au indreptat privirile asupra lui si nu putem spune ca n-a iesit inteligent din schema, inainte de a se imputi lucrurile. Au demonstrat ca sunt inteligenti. Aici jos palaria.

      Apreciază

  35. „- Dispune prelungirea termenului până la care cluburile care nu dețin Certificat de Identitate Sportivă să își îndeplinească această obligație. Termenul limită acordat este 30 aprilie 2016.”
    link-ul;
    http://www.frf.ro/comunicate-frf/decizii-ale-comitetului-executiv-din-22-februarie-2016-7811.html
    Aici pare sa fie vorba de prelungirea termenului pana la care oile trebuie sa-si rezolve problema identitatii pentru care ar trebui retrogradati in ultima liga si sa inceapa de la zero conform mult amintitului regulament.

    Apreciază

  36. As fi multumit sa fi fost blat,astfel ca ne va fi usor sa-i batem pe comunali in 2 manse scurt si la obiect……..la fel si pe cei de la dna Chiajna.
    Kiruj tu crezi ca printre invitatii de la emisiuni exista vreun profet ,vreunul care sa detina adevarul absolut?Isi dau si ei cu parerea,iar cand trebuie sa interpreteze cate-o faza pe regulament,o dau din coltz-n coltz……..sau o iau pe mondene.Cand au trecut la partida noastra(cei de la dolce)nimic de semnalat dpdv al arbitrajului.Doctorul(Hateganu) ar fi ramas fara urechi la cateva faze de manual pentru un arbitru incepator……..

    Apreciază

    • @Gica10, @Bela: nu exclud -repet- varianta înfrângerii „corecte. De obicei mă şi feresc -indiferent de subiect- să dau verdicte imperative, o dau mai mereu cu „în opinia mea”…:) Bun, ca o ultimă observaţie despre ei (am cam dezbătut „nefiresc” de mult subiectul…): într-adevăr se simte şi acolo „sindromul-ASA”, cu jucători repatriaţi, dornici de-a prinde ultimul turneu din carieră, etc. O mare parte sunt ieşiţi total din formă, relaţii de joc nu prea există (a punctat bine nea IMI acest aspect), cam fiecare joacă pentru el (şi pentru euro, evident)…Dar să nu ajungă din urmă pe unul cu 5 kile în plus, ba să şi piardă teren pe parcurs, e inimaginabil pentru mine, aici nu mai vorbim de relaţii de joc, de blocuri funcţionale…:) OK, să-i lăsăm în plata Domnului. HAI CFR!!!

      Apreciază

  37. Mai adaug o singura chestie pe tema blatului si inchei si eu. La ambele goluri se vede cum Tamas mimeaza o interventie, dar renunta la timp, astfel incat Kone trece de el. La ultimul gol chiar se indeparteaza de Kone, ca sa ii faca loc. Pintilii la fel, are grija sa nu il jeneze prea tare pe Kone. O minima observatie iti spune ca acesti doi jucatori de la FCSB (nu il luam in calcul pe Enache, e la primul meci) joaca exact invers de cum ar trebui. Pot sa zica ca aveau amandoi cate un galben si nu vroiau sa riste o eliminare. Sau am putea spune ca au avut grija sa ia galben din prima repriza, ca sa aiba alibi. In fine, daca greseau o data, ziceam ca asta e, au gresit. Dar cand aceeasi greseala se repeta de doua ori in 5 minute, nu mai e greseala.

    Apreciază

  38. Adica fcsb, care avea 7 pct mai putin decat Astra, da 3 pct satenilor, stiind ca ce ?! In play-off, ajutor pot primi de la reje ( puteti comenta ca si de la altii, eu nu cred ), deci cum sa fie sigura ca devin campioni ?! Sau au facut blat si cu Dinamo, ASA si chjiar si cu Astra ?! Hai sa fim realisti, iar greseli a la Tamas sunt chiar de neadmis pt un alcoolic ??? PS. Si inca ceva, ambele echipe satesti vor aduna multe puncte, pt ca pur si simplu s-au intarit ! La Chiajna, transferul nr. 18 este Balgradean, care nu-i de colo-colo !

    Apreciază

    • Uita-te atent in rezumatul din link, min. 02:45 (golul de 2-1) si min 03:30 (golul de 3-1). Tamas e o catastrofa la cele doua goluri, iar Pintilii la ultimul. Parca singura lor grija e sa nu il incurce pe Kone.

      Si nu te inteleg, Bela, ai devenit aparatorul oilor? FCSB, Jiji si Mitica Dragomir, plus doi antrenori imaculati, Reghe si Ionel Ganea.

      Apreciază

      • Si eu am zis initial ca nu inteleg motivul pt care sa dai 3 puncte voluntarilor, dar vazand rezumatul, imi e cat se poate de clar ca a fost un blat rusinos. La golul doi betivul de Tamas se face ca intervine la mijlocul terenului, apoi ramane 20 de metri in urma, iar ceilalti fundasi ai oilor parca erau colegii lui Kone si ii tineau trena celui care scapase in castigator. Seamana cu finalurile de etapa din La Vuelta. 🙂 Iar golul trei e la fel de penibil, cu fundasii fugind in alta parte, numai sa nu-l incomodeze pe atacant. Si uite asa penalul si analfabetul de mitica mai salveaza o echipa de la retrogradare si se insinueaza din nou in fotbalul mimat din romanica, din care parca disparuse pt scurt timp, atat cat sa treaca valul cu puscariasii din transferuri. Personajul asta sinistru e modelul clasic al parvenitilor inculti din vechiul regim, fara scoala dar cu mult tupeu, transformati in oamenii de afaceri ai noului regim. Gretos!

        Apreciază

      • In continuare mi se pare ca asta e valoarea FCSB-ului, nu le iau apararea ci doar pur si simplu cred ca asta li valoarea. La golul 3 intr-adevar pare ca Tamas nu are chef de nimic.

        Apreciază

  39. Off topic. Ca sa mai schimbam putin registrul am o intrebare pt colegii tribunisti din Cluj in special, dar nu numai. Imi recomanda cineva un meserias bun pt mici reparatii la tablarie si o revopsire a unei masini?

    Apreciază

  40. Chiar sa sfidezi evidentele din prefacatoria noncombatului oilor si sa nu observi cum s-au „trudit”jucatorii sa „tranteasca”acest meci, pt. a le face jocurile celor doi mafioti,inseamna ca esti paralel cu fotbalul,sau iti place sa fi” Gica-contra”; aici nu este vorba de logica si de puncte pierdute, ci de salvarea de la retrogradare,prin recompensarea”tacerii mafiote”din spatele jocurilor jegoase si ordinare savarsite de-a lungul timpului.(punct!)

    Apreciază

  41. Sa dai indicatii de non combat la trei, patru oameni dintr-o echipa mi se pare cam periculos. Nu stii cand ti se imbata Tamas si incepe sa-ti scuipe mizeriile (iar jurnalistii atat asteapta). Apoi ce control mai ai la oamenii aia la antrenamente? Cum ii mai poti motiva, presa sa dea maximul din ei? OK, Pintilii e apropiat de Reghe, dar Tamas nu cred ca are stapan 🙂

    Apreciază

    • Acest blat nu a fost neaparat cu participarea lui Reghe. Se poate ca doar 1-2 jucatori sa fi fost implicati (Tamas, Pintilii). De ex. Mitica putea sa ii promita lui Tamas un transfer bun, o pila pentru convocarea la Euro etc. Romanul e inventiv cand e vorba de furaciuni si Mitica e un bun roman.

      Apreciază

    • Păi, întreabă-l pe kiruj, cum a fost motivat, ce control a avut antrenorul asupra lui, pe vremea când era libero, după câte un meci în care avea însărcinări speciale? 🙂 ))))

      Apreciază

      • Ca jucător, am avut 2 „însărcinări” speciale, una în judeţeana de Cluj (trebuia să-i ajutăm pe cei de la Mintiu Gherlii, am primit 3 lăzi de bere…), alta tot în judeţeană, dar acasă la mine, nici nu ştiu cu cine. Ca preşedinte, în C, am fost -din păcate- implicat la mai multe, dar toată lumea era…Mă rog, toată lumea umbla la arbitrii, etapă de etapă, dar -evident- doar una din echipe profita…:) Asta la categoria „blat cu arbitrii”, cu scopul de a-i face pe adversari. Blat-blat (fără arbitrii, direct cu echipa adversă, sau cu o parte a jucătorilor adverşi) au fost mai puţine, au fost cazuri că eu nici nu ştiam, s-au înţeles direct jucătorii. Hai să-ţi povestesc una bună de tot: eram la un baraj de promovare în C (de fapt B se numea atunci, erau 6 serii, parcă), în tur acasă am câştigat cu 4-0, treaba era clară. Era totuşi un pericol: nu toate câştigătoarele meciurilor de baraj promovau, ci doar cam 80% (atâtea locuri libere erau atunci în B), deci exista riscul să nu promovezi, chit că ai ieşit câştigător din dublă. Pe noi nu prea ne-a interesat, aveam o echipă evident mai bună, dar adversarii ne-au „agresat” în retur (undeva prin Moldova), jucătorii adverşi contactându-ne în grupuri de câte 2-3, iar noi -politicoşi fiind- ne-am deplasat fie într-o pădure, fie într-o biserică (sic!) pentru discuţii. Într-un final, a venit şi propunerea „oficială” a preşedintelui advers (un securist nenorocit, cum am aflat ulterior), fiecare vrând să încaseze el „contravaloarea prestaţiei”…:) Am răspuns evaziv, aşa, la fiecare „propunere”, apoi i-am învâns scurt cu 1-0…Preşedintele lor a fost cel mai agresiv, mă tot sâcâia şi după luni bune să achităm „taxa”, care -cum am spus- nici nu a fost acceptată de noi în mod explicit. Mă rog, să nu lungim nici subiectul asta, că nu toată lumea e interesată de el…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.