Astra – CFR


Gata, azi, cu meciul ASA – Pandurii, se dă startul! Nefericiţii şi ghinioniştii ultraşi ai Panduriilor îşi dau deja cu tesla în cărbuni că nu vor mai vedea în acest sezon competiţional decât 13 meciuri ale echipei lor favorite. Noi, în schimb, favorizaţi fiind puternic de către TAS, FRF şi în special de propriile noastre slăbiciuni din toamnă în campionat, precum şi de parcursul excelent din Cupa României, avem satisfacţia uriaşă de a şti că îi vom putea urmări pe băieţii noştri în cel puţin 19 partide oficiale. Mai mult ca sigur (ceea ce ştim desigur că reprezintă mai puţin sigur decât sigur) o vom avea şi pe a 20-a, finala Cupei, ca să nu mai spun că Bornescu a semnat cu FC Voluntari, aşa că o rejucare a unui meci de campionat ar duce totalul la un de nevisat 21 de meciuri!

Mîine, 13 februarie 2016, ora 20:30, în cadrul etapei a 24-a, Stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, va avea loc şi debutul echipei noastre în acest an: Astra Giurgiu – CFR Cluj.

Dinspre gazde, prea multe informaţii nu avem. Spaţiul alocat ştirilor despre Astra a fost acaparat zilele astea de supărarea că Şumudică n-a pariat niciodată pe meciurile Stelei, de disputa cu neamţul Stelei despre sondajul privind popularitatea echipelor, de ultimele speculaţii privind ce jucător ar mai vrea Steaua de la Astra. Ce ştim sigur, Budescu a plecat în liga a 2-a din China, la Dalian, s-au reziliat contractele lui Tembo şi Gourye şi au venit Boudjemaa (Slavia Praga), Takayuki Seto (Osmanlispor) şi Scarlatache (liber). Geraldo Alves este suspendat pentru un cartonaş roşu luat în ultimul meci din 2015. Este posibil ca Astra să aibă şi nişte indisponibilităţi cauzate de probleme medicale. Lung şi Găman s-au resimţit într-un meci al naţionalei în Turcia, dar pare că vor juca. Au mai fost accidentaţi Teixeira, D. Niculae, Lovin, Florea, Boubacar, nu ştiu care-s buni de joc şi care nu. O echipă probabilă: Lung – Enache, Oros, Găman, J. Morais – Boudjemaa, Seto – Boldrin, William, Teixeira – Alibec. Rezerve: Boşneag, Queiros, Dandea, R. Alves, Scarlatache, Stan, Moise, Răileanu, V. Gheorghe, I. Roşu.

Dacă punem deoparte TAS-ul, FRF-ul, Comisia de Disciplină şi Etică, în jurul echipei noastre a fost o linişte mai mare ca niciodată: o singură plecare (temporară sper, Neluţ Roşu), o singură venire (Juan Carlos), trei zvonuri neconfirmate de plecare (Camora, C. Lopez şi Petrucci), un singur zvon infirmat rapid de venire (Ribeiro), un singur zvon neinfirmat şi neconfirmat încă de venire (Cristi Bud, de la Milsami, via Romică Surdu), nicio intenţie de plecare a vreunui jucător (în genul celor ale lui Tade, Carp şi Petrucci din iarna trecută). Guima mai postează din când în când câte un clip video pe facebook, în care ne arată cum trage de el pentru a se recupera după accidentarea din tur. Îi dorim şi ne dorim să-l vedem cât de curând alături de restul echipei. Din păcate, nu se poate conta încă pe aportul lui. Alţi indisponibili nu ştiu să avem, suspendat nu este nimeni pentru meciul de mâine, pornim la drum cu următorul lot valid: Mincă, Marc, Vîtcă – Dani Coelho, Tiago Lopes, Larie, Goian, A. Mureşan, Ene, Horj, Camora, V. Bruno, Petrucci, Gomelt, Nascimento, Veres, Jakolis, Păun, Nouvier, Juan Carlos, Negruţ, C. Lopez, Beleck, Carter, Partipilo, Pârv, Petruş. Echipa de start o las în seama lui Tony Conceicao.

Va fi o partidă în care n-avem nimic de pierdut,  va putea fi jucată de ai noştri fără presiunea rezultatului, degajat, relaxat, dar cu concentraţia cuvenită. Dacă atmosfera este bună la echipă, dacă jucătorii se simt bine între ei în vestiar, nici pe teren nu poate să iasă rău. Sper că jucătorii vor da pe teren tot ce pot mai bun şi cu gândul la cel care a fost unul dintre cei mai sufletişti suporteri ai echipei şi care a plecat dintre noi într-o lume mai bună.

nu poate se cred!! Ziua forte negru pentru mine si familia ceferist!!!!Niciodata te voi uita!! Tu ai fost adevaratul campion!!! Pentru mine ai fost intodeauna o forte mare inspiratia de viata!! Mersi din toate sufletu ai facut viata mea mai bogata!! Ramai in inima mea” – Tony, ieri, 11 februarie 2016.

Odihnește-te în pace, Robika! Condoleanțe familiei îndurerate!

 

HAI CFR!!!

44 de comentarii

  1. Multumim Caneto pentru avancronica,prompt ca de obicei!Eu sper ca divinitatea sa fie de partea noastra,ca altfel le-am cam fost nasi la giurgiuveni.In returul trecut in conditiile deosebite cu depunctarea,nu le-am dat nici o sansa…….ramane ca ai nostrii sa fie determinati si insetati de performanta.
    Nu demult se punea problema unei sectiuni speciale de liber la paruiala……..cred ca mai corect ar fi o sectiune pe probleme de specialitate financiar-contabila si probleme de marketing(mai ales ca avem cateva somitati pe domeniu)fara a tulbura linistea chibitilor axati mai ales pe probleme de dinamica bashicii.

    Apreciază

  2. Ne era dor de campionat, in sfarsit vom avea ce studia relativ la dinamica bashicii lovite de colo-colo cu arta de superprofesionistii nostrii…:) Sper sa nu se supere echipa, vroiam sa subliniez ca e meseria lor si se cuvine sa o practice la cele mai inalte culmi pentru posibilitatile lor. Forza CFR!

    Apreciază

  3. Pacat ca cheferetv s-a tabloitizat .Si apropo de acest site, de cateva luni a disparut corn-cocora, acum simngurele vesti dinspre echipa vin de la pretinul pretinului …

    Apreciază

  4. Ieri am citit , ca finantele din Prahova cer falimentul Petrolului . Eu zic sa lasam problema depunctarii pe plan secund ( pe cheferetv pretinul pretinul zicea ca chelul baga anual 3 mil euro, cu acesti bani scapam de majoritatea datoriilor, nu ? ) si sa ne concentram pe planul pur fotbalistic . Desigur, e doar o simpla parere, face fiecare ce vrea .

    Apreciază

      • Luis multumesc pt apreciere. Se pare ca la unii le sta in gat daca o data pe an mai spun si eu ce aflu si ma pomenesc zi de zi. Nu exista comentariu a lui VAss (sa-l pomenesc si eu) sa nu spuna ceva…o sa incerc sa-l ignor. SIngurul motiv pt care nu-l fac troaca de porci e pt ca e cfristi ca mine, deci pe undeva suntem „frati”…

        Apreciază

  5. Probabil că nu ştiu eu bine: aici este fişa cartonaşelor lui Alibec din acest campionat. În etapa a 15-a a luat 2 galbene pentru proteste, implicit roşu şi a fost suspendat. În rest, mai are 6 galbene, credeam că-i bun de joc împotriva noastră. Pe site-ul LPF apare tot cu 7 galbene, ca pe liga 1.ro. În avancronica lui romaniansoccer apare declaraţia lui Şumudică, care spune că Alibec este suspendat pentru mâine. Eu n-am nimic împotrivă, să aibă dreptate Şumudică. 🙂

    Apreciază

    • Vor trage, probabil, dar au devenit efectiv o echipă de vitrină, cu foarte puține legături cu fotbalul serios. Mutu pe teren? Să fim serioși, așa pot intra și eu la (aproape) 60 de ani. Grig nu are cojones, Maior folosește echipa cât se poate de clar pt. (și ”în”) scopuri electorale, e rușinos, dar și penibil ce se întâmplă acolo. Asta chiar dacă ne vor învinge. HAI CFR!!!

      Apreciază

  6. Sunt aproape 100% convins ca decizia la penalty a venit de la tusier.Dar apoi stau si ma intreb daca un contact vazut cu lupa il sanctionezi,iar genunchiul in spate la Cristian vazut de pe Marte(al aceluiasi Edy din partida cu ASA,cu acelasi Balaj la centru) nu-l dai………cat de mafiot poti sa fi?
    Balaj asta si-n politica putea sa faca cariera,ca-i mare curwa.Tensiune mare-n tribuna oficiala,unde Maior n-a uitat infrangerea pe care i-a tras-o Ghaman cu Pandurii-n turul campionatului.A ajuns bre si Tg Jiu oras de interes strategic,in spatele echipei fiind destui politicieni cu visuri de preamarire.Ca de, bani la buget exista,deci si planuri marete se pot face.
    Cat despre ASA la cum au jucat nu prea-i vad bine……ar putea rata chiar si play off.Si atunci sa vezi tsunami la Muras.

    Apreciază

    • Edi a avut o ieşire tipică pentru un portar de „C”, care joacă acasă (Retardilă poate spune mai multe). Avea prim planul la minge, dar o blocare a ei fără „măsuri asiguratorii” putea aduce accidentarea lui (dacă şi Hora insista suficient de tare). Aşa că a jucat „rol dublu”: a ieşit şi la intimidare (faultându-l, zic eu, pe Hora), dar şi reţinând mingea. Ai dreptate, era penalty şi la Cristian. Din 10 arbitrii cam 8 nu dau penalty la astfel de faze, mai ales contra portarului-gazdă…ASA are noroc chior că Iaşiul are două meciuri imposibile (Viitorul, oile, ambele în deplasare), plus are şi avantajul meciurilor directe. HAI CFR!!!

      Apreciază

  7. ASA-Pandurii=0-1(0-1);Meci anost,modest,plin de”vedete”si de fite,incrancenat,fara veleitati tehnice,contrar asteptarilor,cu putin fotbal,dar castigat meritat de olteni,datorita unei bune discipline tactice,a organizarii superioare a jocului si in primul rand,cel putin a unei viteze in plus;ASA,nu a convins,pare o echipa de elefanti,in care Mutu(devenit si Surdu si Grasu,numai fotbalist nu arata,alaturi de N`Doye!)in frunte cu A.1 sunt” Expirati”(sper sa ramana asa si in meciul cu noi!);o echipa greoaie,fara idei,precipitata,cu un joc la”bataie”,probabil si din cauza presiunii timpului si a rezultatului defavorabil de pe tabela;singurul remarcat(cat de cat)adevaratul nr.10-Voiculet;desi,meciul s-a decis, in urma unei faze confuze, controversate,dubioase in care Hora -niciodata,nu ar mai fi apucat sa directioneze acel balon spre poarta-a fortat patrunderea,hoteste, iar Stancioiu,in nota caracteristica,aiurit-eu zic,ca iarasi a comis-o!-si neglijent, a avut o interventie riscanta,la limita,in contact direct cu atacantul(“centralul a avut acoperire regulamntara”)-; rezultatul este unul echitabil; in acest an competitional,am avut nesansa sa jucam cu echipele pe care cu o etapa inaite le-a( invins,de cele mai multe ori)intalnit Pandurii,care in etapa urmatoare au incercat sa-si scoata”parleala”in meciul cu noi(!);inca o remarca:din cei 7(sapte!)jucatori care au trecut prin ograda noastra si au jucat aseara,5-la ASA:Stancioiu, Velajos,Muresan,Voiculet si Jazvici si 2-la Pandurii:Hora si Nicoara,doar unul(Muresan)a fost,mereu,titular de drept,toti ceilalti,cu dese fluctuatii,au fost mai mult rezerve;Doamne,ce lot am putut avea(!);cat despre meciul nostru,la cat de loviti psihic,mental si motivational suntem,nu-mi fac prea mari iluzii si sperante;un egal ar fi peste puterile,dotarile si capacitatile noastre,dar nu imposibil(!); Hai CFR!

    Apreciază

  8. Rip Robi.Hai CFR eu cred că avem posibilitatea să-i batem pe Astra.Îmi amintesc că băietii astia din lot au avut si zile cu joc bun.Poate a mai îmbunătătit ceva Conceicao in pauza asta,si dacă aducerea lui are rost, teoretic ar trebui sa fie mai bine decit in ultimele meciuri jucate la sfirsitul anului trecut.Sunt optimist cel putin azi…Hai CFR!!!

    Apreciază

  9. Pacat de cele 2 puncte pierdute prosteste. Sa ai 2-0 si sa te bage in rahat un gol de 2 lei, numai noua ni se intampla. Sincer mie mi s-a parut penalty la faza lui Nouvier. Nu mai conteaza,tre sa ne obisnuim cu decizii impotriva noastra,doar suntem in dizgratie. Pacat de cele 2 goluri primite cand nu se astepta nimeni. Jucatori slabi astazi: Marc, Dani,Gomelt. Foarte buni: Juan Carlos si Vitor Bruno.

    Apreciază

  10. Felicit echipa si antrenorul. Chiar daca ne-am facut iluzii degeaba ca putem castiga. Eram tot timpul in pericol sa luam gol, iar in prelungiri l-am incasat. Tactica a fost realista. Ne-am grupat solid in aparare, felicitari pentru conditia fizica peste Astra, am iesit cu pase in triunghi pe contraatac, asa a iesit golul doi si ocazia monumentala a lui Nascimento care ne putea aduce victoria. Am incercat sa jucam cat mai sus, chiar daca Astra ne impingea cu usurinta in fata portii. Primul gol incasat a fost un sut fara blocaj din fata careului, al doilea dintr-o minge disperata trimisa in gura portii si care nu a fost urmarita de nimeni de la noi. Am observat un joc de pase in triunghi care ne ajuta la contraatacuri si la iesirea din aparare cu pase scurte, laudabila intentia care s-a vazut tot timpul pentru a iesi cu pase scurte di aparare. Un plus pentru Petrucci care a jucat cu mult tupeu la contrele noastre, iesind cu mingea la picior si tinand de minge prin driblinguri reusite. Primul gol al nostru a fost o faza superba de atac in care Bruno primeste o pasa in adancime de pe partea sa, centreaza perfect iar Ruiz face o preluare de manual si un sut puternic la radacina barei. Splendid. La contra de la golul doi Dani a primit in margine in urma unui triunghi de pase, s-a dus pe linia de fund pana-n marginea portii unde l-a gasit perfect demarcat la bara opusa pe Bruno. Superb.

    Apreciază

  11. Am pierdut victoria pe greselile noastre,dar asa-i la fotbal………nu cred ca trebuie crucificat Marc pentru sortul luat.Indubitabil primul gol este al lui,dar tu ca fundas central permiti adversarului(aflat cu spatele la poarta) sa se intoarca fara sa-l blochezi.Apoi al doilea gol apartine din nou unui central(Andrei Muresan) care nu degajeaza mingea.
    Cat priveste penaltyurile neacordate,cel de la noi nu putea fi acordat doar de Tudor sau Balaj(din tot fotbalul mondial).In schimb la ei Ghaman face un zid iar mingea dupa ce-l loveste in mana ramane la el.Acesta este un hent autentic si-n consecinta se acorda .
    Mi-au placut cei din studiou care nu reuseau sa faca un prim plan la angajarea lui Cristian.Si chiar daca in final au concluzionat ca a fost ofsaid,eu spun ca l-au semnalizat din exces de zel.
    Imbucurator ca baietii incearca sa joace si pun suflet.In acelasi timp centralii cred ca au fost superficiali la cateva faze,iar rezultatul final o consemneaza.Cum ar zice vorba aia taraneasca:la omul bogat nici boii nu-i trag,i se….tocmai la biserica si nevasta-sa……mergem inainte si se pare ca inca traim.

    Apreciază

  12. În primul rând să facem o precizare de ordin tactic (nu de alta, dar se cam greșește și prin studiouri, dar și prin alte părți): Toni a jucat un 4-1-4-1 cât se poate de clar, vizibil și de pe Marte. E slăbiciunea lui (mai veche), deseori e bună, astăzi ăla ”1”(Gomelt) a făcut multe, dar distanța dintre cele două linii de 4 a fost deseori cam mare, și șmecherașii de la Astra tocmai în găurile ălea mari s-au tot insinuat, creând pericol. Foarte multe mingi date în centru pentru un pivot astral care apoi a deviat imediat în lateral. Gomelt n-a jucat rău, el n-a fost ajutat suficient de linia aia de 4 din fața lui, sau măcar de o parte a ei. Cam asta a fost explicația dominării deseori frustante a astralilor, chiar dacă ea nu s-a concretizat în ceva mai periculos, decât ocazional. Echipa noastră pare robustă, știe să joace schema lui Toni, dar Cristian cam neadaptat pentru asta, chiar dacă e ambițios. Ruiz e fotbalist, l-a făcut pe Valerică din gleznă la golul doi, plus golul lui minunat. HAI CFR!!!

    Apreciază

  13. În altă ordine de idei, foarte bun și meciul lui Bruno, poate cel mai bun de când îi la CFR. Cât era pe sânga (dar și pe dreapta, câteodată), mereu a căutat o breșă în centru (cât era în stânga, acest lucru i-a fost facilitat de urcările dese ale lui Camora), așa a ajuns în gura porții și la golul doi. Revenind la așezare: din cauza poziției mai avansate a lui Ruiz (care de regulă era mijlocaș central stânga), Gomelt mătura pe acolo, din care cauză ”golul” lăsat în dreapta era astupat de Davide, care cobora mai jos în dreapta. Problema a fost, că -deseori- mijlocașii centrali (Davide și Ruiz) jucau cam lateral, iar astralii mai mereu aveau posibilități de continure a jocului în centru, în fața apărării. HAI CFR!!!

    Apreciază

  14. Și -în final- observații ”ciudate”: 1-mult prea ușor a căzut pe cur Găman la fenta lui Ruiz (oricât de bun fotbalist este, și chiar este!) la golul nostru doi, și 2-cam ciudat cum o pasă la portar (Boldrin la primul gol) trece atât printre mâinile, cât și printre picioarele lui Marc…Zic și eu așa…HAI CFR!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns către luis Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.