CFR – FRF 2-0!


Am sărit peste meciul de pregătire de alaltăieri contra celor de la Kuban, a fost o simplă partidă de pregătire, nu ne-a interesat deloc rezultatul meciului (dacă tot am pierdut) şi, drept vorbind, mi s-a acrit deja de atâta gugălit cu litere chirilice. Am luat la cunoştinţă cu mare bucurie de pe site-ul oficial al clubului că s-a modificat programul jocurilor de pregătire şi am scăpat de FC Ural din Екатеринбу́рг. Adversarul de azi va fi Partizan din Београд, iar următorul, mâine de la 14.30, FC UFA din Уфа́, locul 13 în campionatul din Rusia. Aştept şi perfectarea unui amical cu un adversar mai de soi, cum ar fi Guangzhou Evergrande FC din 广州, Hapoel din באר שבע sau Al-Ahli din دبي. Sper să putem prezenta relatări ample de la meciuri prin preluarea celor apărute în cotidianul αθλητισμός din Nicosia.

Aşa că lăsaţi-mă în pace cu Cipru şi cu adversarii de origine slavă, să trecem la un alt meci, unul oficial, nu de pregătire, cu un adversar şi un loc de disputare ce nu duc la dureri insuportabile de cap în urma gugălitului. Trebuie să precizez, ca să nu cădeţi în eroare, titlul prezentului articol nu reprezintă scorul unei partide, ci istoricul meciurilor disputate între cele două echipe în prestigioasa cupă TAS.

Primul meci s-a disputat în 2013. În primele minute, FRF a atacat dezlănţuit poarta noastră, prevăzând într-un regulament că nu puteau fi folosiţi mai mult de cinci jucători străini într-o partidă. Ne-am apărat exact, rezistând forcingului de început de meci, apoi a urmat pe aripa dreaptă un contraatac fulgerător purtat prin I. Mureşan, care a centrat perfect din alergare pe fruntea vârfului de atac Ibarrola, aflat într-o poziţie ideală, iar acesta n-a iertat poarta adversă! FRF a resimţit din plin şocul golului primit, n-a mai avut forţa să revină în meci şi am înregistrat astfel prima victorie contra unui adversar ce se va dovedi în timp a fi unul de tradiţie.

A urmat anul trecut un nou derby, dar a fost un simplu galop de sănătate pentru noi, adversarul nu s-a putut ridica la miza partidei, scor final 24-0 (la pauză, 0-24)!

Ultimul duel dintre cele două combatante este cel mai echilibrat. După cele 90 de minute regulamentare, nu s-a putut decide învingătoarea, a fost nevoie de 2 reprize şi 3 luni de prelungiri, dar tot nu s-a reuşit stabilirea unei câştigătoare. Deocamdată, ambele echipe îşi doresc la fel de mult victoria. Azi, TAS-ul a comunicat că urmează o nouă lună de prelungiri, nu admite decât o scurtă pauză de hidratare şi schimbarea porţilor. Nu înţeleg rostul acestor prelungiri (ei spun că nu vor să influențeze indirect lupta care se dă în Liga 1 pentru calificarea în play-off), cică au decis că vor da verdictul luni, 29 februarie. Noroc că-i an bisect şi că 29 februarie nici nu pică pe 30 februarie sau pe o zi de weekend, ori pe una de sărbătoare legală, astfel că putem fi siguri că în ziua anunţată TAS va comunica decizia: se amână pentru 29 martie. Nu ştiu, ăştia n-au auzit de golul de aur sau de loteria penalty-urilor?

Cum adică nu vor să influențeze indirect lupta care se dă în Liga 1 pentru calificarea în play-off? Nu pot înţelege de-aici decât că vor s-o influenţeze direct! Dacă vom avea un noroc chior, chiar orb, în restul de 3 etape rămase din sezonul regulat şi vom avea nevoie fix de 6 puncte să prindem scaunul 6 din separeul pentru barosani atunci ce se va întâmpla? TAS-ul va decide direct cine va juca în play-off şi cine nu! Eu cred că Adiţă Păun avea dreptate în interviul din prosport: decizia va veni la sfârşitul campionatului. Dacă nu se amână cumva pentru 2017, pentru o dată de 29, ora 13.17.

Aşa că lăsaţi-mă în pace cu TAS-ul şi să ne întoarcem la meciurile cu adversari de origine slavă din Cipru. HAI CFR!!! Deci, azi de la ora 15.00, stadionul sau terenul Makario din Nicosia, CFR Cluj – Partizan Belgrad, meci transmis probabil live-text cu litere chirilice şi video pe canalul Youtube TV Partizan. HAI CFR!!! Pentru cei care n-aţi făcut-o încă, nu uitaţi ca înainte de meci să răspundeţi la chestionarul clubului. HAI CFR!!!

141 comments

  1. „În cursul acestei seri a fost comunicată părților decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ca urmare a apelului formulat în data de 12 iunie 2015 de către clubul nostru.
    Decizia Comisiei de Apel pentru acordarea licenței cluburilor din cadrul FRF este menținută, astfel că apelul declarat de către Fotbal Club CFR 1907 Cluj a fost respins.
    Fără a comenta soluția pronunțată, considerăm că este o decizie injustă, întrucât prin aceasta este înfrânt principiul meritului sportiv, iar rezultatele obținute pe teren de către jucătorii echipei noastre au trecut în plan secund.”
    Iuliu Mureșan

    Apreciază

    • Comparând cele două ”rele”, evident e mai bine cu retrogradarea (doar)…Dacă mai primim și o nouă tranșă de penalizare de 6 puncte, evitarea retrogradării va fi posibilă doar printr-o mobilizare exemplară (cum a fost și anul trecut, dealtfel, dar miza era alta) a jucătorilor, cu Toni în frunte…Încerc să găsesc o explicație logică pentru rezoluția dată, dar nu găsesc. Au fost niște influențe ”ilogice” la TAS, dar chiar n-are niciun rost să ne băgăm în scenarii și scenarite. Pierderea celor 24 de puncte era mai normală/logică decât a celor 6 de acum…Fie că TAS-ul (de sine putere) vrea să ne arate pisica, fie s-a intervenit acolo din partea cuiva. Oricum, o situație inversă nici nu merită analizată, pt. că o eventuală respingere a celor 24 de puncte (anul trecut) însemna clar retrogradarea (poate și falimentul), și nu mai venea speța asta cu cele 6 puncte. Decizia asta vine exact după ce se încheie perioada de tranfer în vest…Chiar nu știu ce să cred. E vorba de ”distrugere din exterior” sau ”autodistrugere”? Poate niciuna, poate ambele?

      Apreciază

      • Chiar nu vreau să cred că la TAS ar merge cu „influenţe ilogice” ori cu arătatul pisicii. Pot fi în dosar tot felul de chichiţe de care nu avem cum şti. Ştiridesport scria în octombrie că după audieri de 6 ore la TAS a reieşit că „cazul CFR-ului este mai complicat de cât se credea iniţial.”

        Apreciază

        • In cazul celor 24 de puncte erau acei jucatori care au contestat intrarea in insolventa si carora clubul le-a promis in fata TAS ca-i va plati urgent si probabil au cerut aceasta permisiune de la administratorul financiar si de la judecatorul sindic si le-au platit sumele pentru a putea primi cele 24 de puncte. Acum clubul nu s-a mai aflat in fata unor jucatori ci in fata FRF si pentru a-si dovedi buna credinta ca atunci cand a promis ca-i va plati urgent, ar fi trebuit sa promita in fata TAS plata urgenta a tuturor datoriilor catre toti jucatorii, angajatii si tertii (adica sa ceara acest drept de la administratorul financiar si de la judecatorul sindic), pentru a putea indeplini cerintele criteriului financiar cerut de Uefa. Dar atunci nu s-ar mai plati doar maxim 41% din datorii cum e cazul insolventei. Aici fac doar o paralela intre cele doua situatii si bine-nteles ca asta e parerea mea…

          Apreciază

      • Da de gandit aceasta data a deciziei, oare se mai asteptau eventuale transferuri in vest de la Cfr? Cine le astepta? Din interior (AP) sau din exterior? Nu stim.

        Apreciază

  2. Chestia asta si foarte probabila viitoarea depunctare de 6 puncte ne arunca de pe locul 10 ocupat acum pe locul 11. Practic facem rocada cu Timisoara. Nu e chiar asa grav, pentru ca punctele se injumatatesc oricum si in cazul nostru se injumatateste si depunctarea. In play-out, echipa trebuie sa ramana in primele 6 din 8, retrogradeaza numai ultimele 2 echipe. Le vad favorite pe Petrolul si Timisoara. Daca nu mai prindem inca o depunctare.

    Apreciază

    • E cu cântec și locul 12, care joacă baraj. Oricum, mă tot frământă o întrebare retorică: Petrolul de ce n-a plătit taxa aia suplimentară la TAS (renunțând deliberat la o eventulă rezoluție favorabilă)? Știau ei ceva ce nu știam noi?

      Apreciază

    • E o depunctare din vara, mai trebuia una la 30 septembrie, una la sfarsitul lui decembrie si vine una la sfarsitul lui martie. Deci o gramada de puncte, in nici un caz 6. Astea pentru acest sezon, dupa care mai vin depunctarile din urmatoarele trei sezoane in care vom fi se pare in insolventa, daca clubul va mai exista (daca nu intra in faliment).

      Apreciază

      • Conform regulamentului de licenţiere FRF, termenele la care cluburile sunt verificate şi sancţionate cu deducerea punctelor pentru neîndeplinirea cerințelor criteriului financiar privind achitarea datoriilor financiare restante către alte cluburi și către angajați sunt 31 martie şi 30 septembrie. Ne-am pricopsit cu 6 puncte de penalitate în mai pentru scadenţa din martie şi, probabil, vom mai primi 6 pentru scadenţa din septembrie. Decembrie nu figurează în articolul din link, oricum nu ne mai atinge problema: Adunarea Creditorilor a aprobat în 30 decembrie planul de reorganizare. Petrolul nu a mai intrat în discuţie la termenul de 30 septembrie 2015 tocmai pentru că avea planul de reorganizare aprobat în iulie 2015.

        Apreciază

  3. Sa nu mai vorbim de TAS! Eu consider acest verdict ca pe un moment 0 al CFR -ului. Daca Paszkany vrea sa faca echipa din nou, atunci trebuie sa aduca inca de pe acum 4-5 jucatori straini buni (portar, fundas central, mijlocas la inchidere, varf). Daca lotul ramane acelasi, ne va da de inteles ca-i este chiar indiferent daca echipa retrogradeaza sau nu. Urmatoarele 2-3 saptamani ne vor confrma ce si cum!

    Apreciază

    • Daca chiar ar vrea echipa, ar plati datoriile pentru ca in insolventa vom fi non-stop depunctati in liga 1 pentru neindeplinirea non-stop a criteriului financiar. Iar cu punctele vesnic luate degeaba aduci jucatori, la un moment dat nici nu mai vin. Iar daca tu esti trei ani de acum in insolventa, nu t-i se permite sa aduci jucatori pe bani, doar liberi de contract. T-i se spune sa-ti platesti mai intai datoriile.

      Apreciază

  4. Ca fapt divers: atata si-o dorit A.P sistem play off -play-out pentru frumusetea campionatului si acum sa ne ducem in B exact pe sistemul dorit de patron. Asta da ghinion.In fine,poate totusi scapam si anu asta de retrogradare.

    Apreciază

  5. Ma amuza cum pe siturile de socializare toata lumea e de vina pentru decizia TAS…Adica FRF,LPF,miticii,fecesebe…Mai putin ala care a declansat toata nebunia asta prin neplata salariilor…Ca pana una alta acolo e „raul primar” …

    Apreciază

  6. Va spun eu ce s-a intamplat fara sa vad decizia: managementul clubului a fost depasit, nu si-a argumentat pozitia cum trebuia. Sa fim sinceri, cu cele 24 de puncte, FRF-ul a avut mult mai multa dreptate, n-au depunctat numai dupa ce nu i-am respectat amanarile. Daca legea insolventei a fost un argument viabil atunci, de ce n-ar fi fost si acum? Nu-mi gasesc alta explicatie decat ca avocatii nostri nu s-au pregatit cu mtrebuia. Putina modestie si seriozitate in plus n-ar fi stricat. Poate mai e o cale de atac prin tribunalul civil din Romania, problema e ca nu prea mai este timp.

    Apreciază

    • Nu se potriveste dreptatea impartita atunci cu cele 24 de puncte cu dreptatea impartita acum, motivul insolventei fiind acelasi. Totusi, merita sa privim lucrurile direct in fata, regulamentul de fair-play financiar a fost introdus (de Uefa parca) pentru a se plati datoriile in domeniul fotbalului, se vede si din excluderea cluburilor aflate in insolventa din cupele europene pentru motivul ca nu si-au platit datoriile, devreme ce sunt in insolventa. La inceput cluburile cu datorii nu primeau licenta si erau retrogradate. Amintiti-va de Timisoara lui Iancu, retrogradata dupa ce terminase pe locul 2(!). Apoi Uefa a recomandat Federatiilor din fiecare tara sa nu retrogradeze echipele care nu indeplineau criteriul financiar ci sa le depuncteze doar. Sigur ca si Dinamo trebuia sa fie tratata in mod egal cu Cfr-ul, dar stim foarte bine ca Dinamo a fost si a ramas clubul militienilor. Sigur ca nu s-a procedat corect nici cu vechile societati comerciale pe care functionau atat Dinamo cat si Steaua, cu datorii imense. Daca s-a trecut pe noi societati comerciale trebuiau sa inceapa din nou din liga a 4-a sau chiar a 5-a, nu pe locul societatilor cu datorii din liga I. Dar stim bine ca Steaua a fost si ramane clubul cel mai ocrotit din Romanica de catre FRF. Deci dreptatea impartita acum CFR-ului n-a fost in egala masura impartita tuturor. Ca atunci cand t-i se fluiera pe teren orice fault iar adversarilor l-i se permite orice. Daca AP a ales sa nu plateasca datoriile, a dus clubul nostru drag in aceasta grea situatie. Cred ca s-a intors de fapt la club, initial l-a parasit si cand a vazut ca da faliment, a ales din nou sa plateasca sa nu intre in faliment. Castigul lui din mentinerea insolventei (ar putea pur si simplu sa plateasca datoriile si sa iasa clubul instatnt din insolventa) este diferenta de bani dintre cei maxim 41% platiti din datorii si totalul de 100% care ar trebui de fapt platit. De asta suntem si acum dupa un an tot in insolventa.

      Apreciază

    • FV, am citit acel articol, dar îți spun sincer că nu înțeleg nimic din acele ”motivații” ale petroliștilor de-a renunța la cele 6 (3?) puncte. Oare ”hiba” îi la mine? E posibil…HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Puteau castiga numai 3 puncte deoarece Asiciatia Lupilor Galbeni sau cum ii spune nu e in insolventa, iar jumatate din datorie e catre ei. Si s-au gandit poate ca pentru doar trei puncte nu mai merita, fiind poate in opinia lor retrogradati deja…

        Apreciază

  7. 1. Astra Giurgiu 46 puncte
    2. FC Viitorul 43 puncte
    3. Dinamo București 41 puncte
    4. Steaua București 40 puncte
    5. Pandurii Tg. Jiu 40 puncte
    6. ASA Târgu Mureș 35 puncte
    ––––––––––––-
    7. CSMS Iasi 32 puncte –> 16 puncte
    8. CS ‘U’ Craiova 27 puncte –> 14 puncte
    9. FC Botoșani 26 puncte –> 13 puncte
    11. Poli Timișoara 21 puncte –> 9 puncte
    10. CFR Cluj 18 puncte –> 9 puncte
    12. Concordia Chiajna 17 puncte –> 9 puncte
    13. FC Voluntari 15 puncte –> 8 puncte
    14. Petrolul Ploiești 8 puncte –> 4 puncte

    Am aplicat injumatatirea punctelor pe actualul clasament, care, dupa parerea mea, va fi cam acelasi si la finalul sezonului regulat (am aplicat deja o noua depunctare CFR-ului). Poate doar ASA cu Iasiul sa faca rocada, dar e dificil pentru plaiesi sa refaca o diferenta de 4 puncte in 3 partide.

    Luand-o de jos in sus:
    – Petrolul e destul de retrogradata, n-au bani si nici management.
    – Voluntariul are ceva bani si l-a adus pe Dragomir ca sa faca aranjamente de culise.
    – Chiajna nu stiu daca are bani, dar l-a adus pe Didi Prodan ca manager/director sportiv, presupun ca tot pentru culise.
    – Timisoara nu are bani, nici cine stie ce echipa, singurul lor atu real e antrenorul Florin Marin.
    – Botosani il are pe Pustai care a calculat deja traseul de ramanere in Liga 1.
    – Craiova va gasi banii si mijloacele pentru a ramane in Liga 1, e an electoral si echipa aduce voturi si bani sifonati din constructia noului stadion.
    – Iasiul incepe play-out-ul din pozitia de lider, pozitie pe care e posibil sa o pastreze pana la final, Napoli a aratat ca poate scoate rezultate „de evitare” mult mai bine decat de „de castigare”.
    – CFR e in insolventa, asa ca e mai greu cu banii, iar managementul si antrenorul vor trebui sa aiba maxima eficienta in toate partidele ramase.

    CONCLUZIA: Nu va fi usor, dar e realizabil. Trebuie cat mai multe victorii, incepand chiar din ultimele partide ale sezonului regulat, pentru a evita stresul de final, cand vor fi unele partide suspecte.

    Apreciază

  8. Nasol. In Martie de mai iau 6 puncte daca vad ca avem sanse sa scapam. Ar trebui retrasa echipa din campionat. E pierdere de timp.
    Sper sa pierdem cu Astra.

    Apreciază

    • Eu zica ca ar trebui sa se aprobe planul de iesire din insolventa(habar nu am cum ii numit in termeni tehnici) si inceput sa fie platiti fostii jucatori. antrenori.

      Apreciază

  9. Daca nu pleaca jucatori de la echipa si cei ce raman mai gasesc in ei vreo motivatie , nu e nimic pierdut in ciuda depunctarilor. Or sa mai fie 14 meciuri in playout ,meciuri directe cu contracandidatele. Teoretic nu e nimic pierdut, practic vom vedea. Sa speram ca nu ne inecam ca tziganu la mal. Hai CFR!!!

    Apreciază

  10. Sa fim alaturi de echipa noastra in aceste vremuri grele pentru existenta ei induse de AP si materializate cu multa bucurie de FRF. Acum se vad caracterele puternice. Forza CFR!!!

    Apreciază

      • Si a murit si orice fatada de corectitudine. Depucntarile astia au fost inventate ca sa faciliteze castigarii oricarui titlu de FC Oaia, fie merge, fie nu. Nu din intamplare anu ltrecut CFR si Petrolul au primit depunctare, si anul asta i s-a promis cluburilor Astra, Targu Mures si CFR. Daca asa de importanta este depucntarea, vecinii de ce nu si-au dus handicapul si in B ? Ideea nu era nenorocirea tuturor echipe, ci numai a acelora care nu-s din gasca. Ce interesant ca Otopeni, Mioveni, Voluntari, Chiajna & co niciodata nu primesc nici o depunctare, sa nu mai vorbim de Oaia si de militieni.

        Apreciază

      • Daca te uiti in dosar la creditori, nu-i vorba doar de fosti angajati ai clubului. Sunt listati 179 de creditori si apar societati precum agrosel SRL, ambient SA, municipiul Cluj-Napoca (whatever it is), banca Transilvania, DHL Romania, E.ON, electrica etc. etc. Plapuma s-a micsorat subit in 2012 si datoriile au venit ca un tavalug, din ce in ce mai mari, pe masura ce au trecut anii. Cand situatia te depaseste, nu te mai uiti la numarul celor pe care nu-i mai platesti. Ii platesti strict pe aia care te tin in viata, ca n-ai de unde pe restul. La U situatia e mult mai rea, desi daca te gandesti pe fond s-a intamplat cam acelasi lucru, a plecat omul negru cu banii si se pare ca nici ei nu stiu sa gasesca surse de finantare alternative, desi ei nu-s condusi de IM, ci de romani adevarati, patrioti, bla bla.

        Apreciază

  11. Nu are nici un rost sa mai atace. Judecatorii de la TAS n-o sa mai schimbe decizia. Nu au facut-o nici cand ne-au dat noua dreptate si FRF tot facea recurs peste recurs.

    Apreciază

    • Nici nu trebuie ca TAS să schimbe decizia, ci să judece o nouă speţă. Primul caz a avut ca dată de referinţă 31 decembrie 2014, când CFR nu era în insolvenţă, iar următorul s-ar referi la termenul de 30 iunie 2015, moment în care CFR era sub protecţia legii insolvenţei.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s