Bârfă manager – ştiri răsuflate


Dacă omitem că ştirea a apărut pe site-ul oficial al clubului, pe multe alte site-uri din ţară şi străinătate, pe facebook, la comentariile de la articolul precedent de pe acest blog, la televizor etc, putem spune că TribunaCFR anunţă acum în premieră şi exclusivitate achiziţionarea spaniolului Juan Carlos Real Ruíz. Să-i urăm bun venit şi la cât mai multe goluri în culorile clubului nostru. Născut la 15 martie 1991, Juan Carlos evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv şi va purta tricoul cu numărul 25. Este un jucător de picior drept, are 1,84 m şi 79 kg. A fost crescut la Deportivo La Coruña, echipă la care a evoluat în 39 de partide, înscriind 3 goluri. A mai jucat la SD Huesca (10 meciuri/1gol) şi, ultima oară, la CD Tenerife (18 meciuri/1 gol). În total, Juan Carlos are în palmares 57 de meciuri jucate, 5 goluri marcate şi 8 pase de gol în liga a doua spaniolă, 2 meciuri în Primera Division (un total de 64 de minute) şi 8 meciuri în Copa del Rey. Ultimul meci oficial în care a evoluat a fost CD Numancia – CD Tenerife 3-3, disputat la 7 iunie 2015, partidă în care Juan Carlos a jucat în banda stângă, a marcat un gol şi a avut o pasă de gol. În sezonul 2015-2016, jucătorul nu are niciun meci oficial la activ. No, las’ că va recupera de-amu încolo, numai să repete la noi meci de meci chestia cu golul şi pasa de gol din partida cu Numancia. Succes Juan Carlos Real Ruíz!

(sursa foto: cfr1907.ro)

O altă ştire bombă oferită în premieră şi exclusivitate de TribunaCFR este achiziţionarea mijlocaşului brazilian Rafael Bastos. No, nu săriţi foarte sus de bucurie, nu s-a întors din păcate la CFR, ci s-a transferat de la Figueirense la América-MG. link Succes Rafa la noua echipă!

Nu-i Rafa, poate va fi altul aproape la fel de bun, mai e timp pentru transferuri. Mă refer la intrări, că mi-e groază de ieşiri. Pentru că, după Neluţ Roşu, sigur nu un Vitor Bruno va fi următorul nume pe lista plecaţilor. Iar în presa portugheză, Tony Conceicao spune: „Aș dori să consolideze echipa. Noi va trebui să facă o ajustare cu ieșiri. Dacă se întâmplă vă poate lua doi sau trei jucători. Portugheză recunosc dar cel mai important lucru este de a angaja calitate.link

Deocamdată, pentru acoperirea postului de fundaş stânga, Bari pare că insistă pe pista Morleo de la Bologna. link Sper să le iasă pasenţa şi să nu ajungă din nou cu gândul la al nost’ Camora.

Gata, mai avem de dormit o zi şi începe perioada de pregătire din Cipru. Să reamintim programul de disputare al partidelor amicale:

24 IANUARIE, ORA 15:00 – CFR CLUJ – TOM TOMSK (RUS)

27 IANUARIE, ORA 15:00 – CFR CLUJ – KUBAN KRASNODAR (RUS)

30 IANUARIE, ORA 15:00 – CFR CLUJ – FC URAL (RUS)

02 FEBRUARIE, ORA 17:00 – CFR CLUJ – FK ATLANTAS (LIT)

HAI CFR!!!

33 comments

  1. Sincer să fiu, nu prea-mi place să dau verdicte / să trag concluzii după prestaţii puse pe DVD-uri…Cu toate acestea, recunosc solemn, că-mi place ce am văzut la acest „ex-rege”, e un fel de Florin Costea, croşetează din stânga spre centru şi dă cu chiflă interioară în vinclul din stânga portarului (are un picior drept fenomenal!). Faţă de Florin are, pare-se, şi multe alte atuuri: se descurcă binişor la mijloc (şi pe spaţii mici), are viziune, şi am mai văzut dese apariţii şi pe dreapta, deci poate folosit cam în toată latitudinea liniei de mijloc (şi -evident- vârf retras). Aduce un pic cu Valeron (legenda Depor-ului), atât ca stil de joc/de alergare, cât şi ca aspect fizic. Nu cred că a fost o afacere proastă, dimpotrivă. Să-l primim cu tradiţionalul „bine ai venit , Juan Carlos”! HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Lucrul îmbucurător este că a venit înainte de începerea pregătirii din Cipru, altfel ar fi fost foarte greu pentru el să-şi revină în formă. Nici aşa nu va fi uşor, se pare că din vară nu a mai avut echipă, nu ştiu unde şi cum s-a antrenat, ce să mai vorbim de jocuri în picioare.

      Apreciază

      • Da, este un mic handicap, dar face aceaşi pregătire ca ceilalţi, va juca (probabil) şi în amicale, deci -faţă de o ipotetică venire a lui în martie- e infinit mai bine, asta e clar. Să nu mai vorbim, că -probabil- Toni va încerca implementarea unui sistem nou / unor sisteme noi, aşa că şi ceilalţi trebuie s-o ia de la zero cu învăţatul…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

    • Da, este un lucru minunat, dar băiatul trebuie să conştientizeze, că are o şansă imensă, ar fi bine ca cineva din conducere / staff / etc. să-i explice că trebuie să muncească şi mai mult, să uite de vedetisme şi să-i mai explice cineva, că fotbalul e sport de echipă. De multe ori încearcă (din prea mare dorinţă de afirmare, poate) să rezolve faze de-unul singur, când jocul cere o pasă, o combinaţie. Oricum, felicitări, şi să-i ţinem pumnii!! Bravo, Adiţă! HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Sunt sigur că lui Păun mereu i se explică câte ceva (de către antrenori, colegii mai în vârstă), dar doar sfaturile nu ajung. Bănuiesc că e conştient şi el de lipsurile pe care le are, dar valoare are, de crescut în joc creşte încet şi sigur (poate că noi nici nu ne dăm seama), pe parcurs ce va acumula mai multă experienţă, precis că se va produce şi maturizarea în joc.

        Apreciază

  2. Da Păun este foarte talentat, tehnic, ( a jucat anul trecut după Crăciun în „celebrul” deja turneu de sală de la Vișeu, pe care l-au câștigat la pas. A făcut parte din echipa CFR „Spurs” împreună cu Negruț, Neluț Roșu, juniorul Horj, care-i din Moisei, portarul Began, ș.a.) cel puțin la fotbalul în sală, a fost cu o clasă peste toți ceilalți, dar vorba lui Kiruj, pe teren mare trebuie să lase vedetismele, să pună osul la bătaie, să se orienteze mai bine în teren, să intre în combinații cu ceilalți căci altfel poate sfârși ca mulți alții, în anonimat. Sper să profite de șansa ce i-a dat-o tata Puiu, să o ia în serios și să se maturizeze cât mai iute. HAI CFR !!!

    Apreciază

  3. Cele patru meciuri sunt bine plasate la intervale egale de timp. Sper sa-si intre in mana echipa pana la ultimul. Nu rezultatele vor conta ci asamblarea angrenajului, schemele de joc sa fie exersate cat mai mult si gasirea celor mai potriviti si in forma jucatori pe posturi, conform tacticii de joc a lui Toni. In primul rand insa e nevoie de o pregatire fizica monitorizata care sa elimine carentele la acest capitol pe cat posibil. Forza CFR!

    Apreciază

  4. Succes „Paunule” la nationala! Sper sa joci la CFR cu antrenor strain (mai ales portughez, avand multi portughezi in lot, alo Toni, asta e pentru tine…).

    Apreciază

  5. Adi Paun are un concurent valoros pe postul de mijlocas stanga, in persoana lui Nouvier, unul dintre cei mai constanti jucatori din echipa, cu un angajament fizic permanent de mare intensitate, tehnic si are viteza ca un adevarat jucator de banda. Ca sa-l invinga, va trebui sa fie mai bun ca el. Mi-e foarte simpatic si Nouvier, imi doresc cat mai multi fotbalisti ca el la CFR.

    Apreciază

  6. Am citit în mai multe locuri speculaţii despre întoarcerea lui Roşu la CFR în această iarnă. Nu ştiu pe ce se bazează, Neluţu a fost titular în 3 din cele 4 amicale disputate de Concordia în Italia, inclusiv în cel de ieri, contra celor de la Bari (0-1), meci în care Roşu a şutat o dată în bară.

    Apreciază

      • Răbdare, răbdare, vorba lui Cantor.🙂 Aşa mai sunt nişte speranţe ca speculaţiile să se transforme în realitate, dar dacă Neluţu mi-ar răspunde cu un „Nu” hotărât … n-avem nevoie acum de veşti proaste, nu cumva să se molipsească TAS-ul🙂

        Apreciază

  7. Pe parcursul turului, ne-am tot plâns că stăm foarte prost la valorificarea fazelor fixe. Conform LPF, stăm mai bine în clasamentul golurilor din faze fixe (locul 4) decât în cel general.🙂 Ce-i drept, în această ierarhie nu suntem penalizaţi cu 6 puncte.🙂 Acum sunt curios, oare pe ce loc suntem în clasamentul golurilor primite din faze fixe? 6 sau 17?🙂

    Apreciază

  8. Il stiu pe “Adita”, de la junior si de aceea imi permit cateva remarci si recomandari,pt.unul din f.putinii jucatori de perspectiva: “Lansarea” lui,intempestiva, catre Nationala deschide si grabeste,pt. el, oportunitatea de a pleca la o echipa mai mare,iar pt. club,posibilitatea de-a fi vandut pe o suma care sa ne acopere cheltuielile de lot, pe un tur de campionat;doar n-o sa credem ca va mai ramane/retine la/de CFR,cand incep sa se iveasca ofertele(!);eu, deocamdata, nu-i intrevad posibilitatea de a se adapta f.repede,la conditiile impuse de un asemenea nivel; constructia fizica si psihica,precum si pregatirea fizica,nu-l prea ajuta,nedetinand,inca,atuurile necesare unei asemenea provocari, neavand(“necopt”,fiind)stiinta, intelegerea si interpretatrea corecta a anumitor actiuni, faze,scheme tehnico-tactice(nici,pt. nivelul L.1!?) pt. a se impune,deocamdata(!);are timp sa invete,dar s-o faca,cat mai repede(!); nu este pregatit pt.un intreg meci pt.a se putea baza pe el,ca titular;nu are continuitate si constanta in joc, atat pe timpul unui meci,cat si de la un meci la altul; eu,inca,il percep ca o buna rezerva si astept sa creasca in evolutiile sale,dar, numai pe teren;trebuie sa profite la maximum de aceasta mare sansa si sa-si reconsidere,intreaga activitate de om si de fotbalist(atentie la caracter!),sa depuna un efort sustinut,inzecit,fara menajamente,cu sacrificii si multe alte privatiuni,sa renunte la tentatiile extra sportive,pt. a reusi,cu adevarat;daca va suprima “actele” de vedetism, daca va intelege corect greutatile pe care trebuie sa le treaca un fotbalist si ca numai munca il mai poate tine acolo sus, atunci va avea succes si va deveni un”mare”fotbalist; pt. aceasta,insa,va avea nevoie permanent de un bun sfatuitor,indrumator si observator;de preferat un psiho-pedagog cu stiinta evolutiei sportivilor de performanta(!);cat priveste numarul reusitelor noastre din lovituri libere,raman la parerea ca procentul este f.scazut comparativ cu numeroasele si imensele oportunitati(ocazii,situatii) ratate si nematerializate cu goluri;Hai CFR!

    Apreciază

  9. Un mic amanunt, acela de a dribla (cu succes!) in situatiile de unu la unu si de a pasa in rest ar schimba total fata lui Paun. Nu ar mai exaspera publicul cu driblinguri cand exista jucatori demarcati in pozitii mai bune, nu ar mai incetini viteza actiunilor si ar castiga respect valorificand sansele in situatiile de unu la unu.

    Apreciază

  10. … si daca s-ar si demarca sa poata primi pasa si ar mai face si pressing cu succes cand e cel mai apropiat de purtatorul mingii atunci ar pleca in secunda urmatoare la un club mai mare…

    Apreciază

  11. Corecte completarile,referitoare la Paun(!);as mai adauga, ca mai are nevoie de ceva forta pt. a castiga mai multa incredere si eficienta in duelurile unu la unu si o mai mare disciplina de joc;gata(!),ma opresc aici,caci pana la urma ar crede niste neavizati ca vorbim despre o „gioarsa”,nu despre un talent,care nu dorim sa moara speranta(!)

    Apreciază

    • E posibil ca anumite televiziuni din Rusia (şi nu numai) să transmită meciul…Eu am băgat în Goagăl expresia „cfr tom tomsk” (sau „cfr tom tomsk live stream”) şi apar nişte linkuri acolo, din care la unele sunt şanse să şi transmită meciul. Încercarea moarte n-are…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Eu mi-am prins urechile în google Россия.🙂 N-am dat de televizarea meciului, în schimb am aflat că Deac a fost legitimat de Tobol din Kazahstan.🙂 link şi link Ciprian Deac. Mijlocașul român în 15 jocuri ca o parte a Aktobe a marcat un gol și unul asistă marcate. Cea mai mare parte a carierei Dyak petrecut acasă, în clubul „CFR” și „Rapid” (București). Principala realizare a clubului Ciprian, un sezon în germană „Schalke 04”, atunci când Deac a câștigat Cupa Germaniei național. Într-un interviu cu KZ sportive Dyak spus ca ii place sa lucreze într-o echipă. Cipriani nu-i plăcea stilul de Lionel Messi, driblingurile frecvente. Românii preferă să colaboreze cu partenerii.

        Portofoliu Ch.Dyaka pe site-ul nostru.

        Apreciază

    • Din articol: „Potrivit gsp.ro, CFR-ul a evoluat în următoarea formulă: Mincă – T. Lopes, Tînc, L. Goian, Vitor Bruno – Nascimento, J. Ruiz – Păun, Negruț, Nouvier – Belek.

      Echipa din a doua repriză a arătat astfel: Vâtcă – Coelho, Larie, A. Mureșan, Camora – Gomelt, Nascimento – Jakolis, Petrucci, Păun – Carter.”
      Îmi pare că a fost folosit tot lotul, mai puţin Marc, Partipillo (dacă e încă la noi) şi C. Lopez. Sper că Lopez nu a jucat la ruşi.🙂

      Apreciază

  12. Carter e un mare mister pentru mine. Incep sa cred ca isi plateste locul in lot, cum fac unii driveri de formula 1🙂 E deja de cativa ani la CFR, nu prea joaca e mult spus (mai exact ar fi, nu joaca), dar nici nu e dat afara… Asa ca n-am nici o idee de potentialul lui.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s