În prezent suntem peste Viitorul îndepărtat [Viitorul II Constanța – CFR 0-1]

Deplasare hextenuantă hăpt până în hălalat capăt de țară, la Ovidiu, unde și-a exilat poetul poemele și unde și-a înțărcat Hagi copilașii și nepoțeii. Ocazie numai bună de-a risca să cari meciul în prelungiri și apoi – indiferent de rezultat – să te întorci sleit de puteri acasă, ca să dai piept cu fcsb-ul în campionat. Soartă crudă la sorți și la programări. Să vedem dacă „tăticul” Dican – ce se lăuda recent că CFR e o familie – e capabil să-și ajute pruncii la făcut de teme la mai multe materii.

Pentru că banca de rezerve pusă la dispoziție CFR-ului de către gazde este insuficient de încăpătoare, Dican se vede nevoit să trimită pe teren surplusul de titulari care n-au pe ce se așeza. Așadar, în meciul cu viitorul Viitorului, Dican aruncă în luptă un fel de CFR I-II:

Marc – Dani Coelho, Goian, Mureșan, Camora – Jakolis (Păun), Nascimento, Veres (Petrucci), Vitor Bruno (Nouvier) – Negruț – Beleck.

Ultra-viitorii primesc instrucțiuni fotbalistice de la un bunicuț cu părul alb ca penajul albatrosului (al cărui nume nu l-am reținut, că nu-s de la Poliție), cât și porunci de la însuși Rejele Gică. N-am cum să recunosc vreun jucător, așa că sper să mă ajute numele de pe tricouri. Nope! Toți fac reclamă la aceeași băutură gazoasă capitalistă, cu aromă de cola…

Meciul „meu” se desfășoară într-o atmosferă ciudată. În absența comentariului din studioul TV, imaginea video (de calitate, de altfel!) e acompaniată în special de urletele portarului Marc: „Ieeeși! Ieeeși!! Ieeeși!!!”. O altă voce (să fie oare laconicul Dican?) îndeamnă periodic ceferiștii la „fără fault!”. Spectatorii din tribune nu par foarte galerioși din fire. Se limitează să-i fluiere pe ardeleni, nu-și bat buzele să-și încurajeze favoriții.

Sub o lună arzătoare și pe un frig pătrunzător, una dintre optimile de finală ale Cupei României începe. E o partidă alertă, dar cam de țaca-țaca. Rapiditate, mișcare, dar fără multă știință. Ai noștri sunt ceva mai maturi, dar în atac lipsește Arcașul care să îngroape meciul încă din primele 45 minute. Teoretic, între cele două echipe e o diferență clară de valoare, nu? De ce să nu ne ușurăm partida cu un 3-0 la pauză?

Însă meciurile de Cupa României nu respectă întotdeauna calculele de pe hârtie sau minicalculatorul de buzunar Casio. Prima repriză se încheie fără goluri și fără ocazii extraordinar de clare, care să merite amintite aici. Să fiu iertat dacă dau pe repede înainte și mă retrag deja la vestiar.

La un minut de la reluare, gazdele reușesc o combinație parșivă în zona centrală, ne scot fundașii centrali din joc cu pase în triunghi, din prima, unul dintre pepsi rămâne singur cu Marc (ușor ofsaid, poate?), dar nu-i destul de copt încât să trimită cu sânge rece mingea pe lângă acesta în poartă. Degajează Camora și răsuflăm ușurați, cu excepția vocii din difuzoare care le urează stereo și mobilizator ceferiștilor: „Treziți-vă, în p… mea!”. Somnolența mai durează exact un minut, până când Marc reușește să rețină un șut pe poartă, apoi ai noștri se decid să lase mingea să zburde și în alte zone ale terenului, nu numai în preajma careului propriu.

Minutul 55. Pătrundere decisă pe stânga… întoarcere a mingii pe centru… combinație… tentativă de șut… respingere… mingea ajunge norocos la Negruț… șut sub bara transversală… 0-1. „Gooool!!!… în morții mă-sii…” strigă entuziasmat-isteric ăla neidentificatul cu „treziți-vă!”.

La scurt timp după repunerea de la centru, constănțenii reușesc din nou să profite de lentoarea apărătorilor noștri centrali. Angajat cu o pasă bună în careu, unul dintre pepsi are o preluare nefericită, dar și mai nefericită e atingerea mingii de către Goian, care-l repune în poziție de a marca. După atâtea nefericiri în careul lui Marc, fericirea își face apariția de partea ceferistă și scăpăm din nou de gol care cum putem. Cu tot disprețul față de ardeleni, gazdele se îndură să lase o clipă deoparte înjurăturile și scandează „Viitorul! Viitorul!”. Inimos gest, deși, pentru a respecta corectitudinea papală, trebuie să precizăm că scandarea ar fi trebuit să sune așa: „Viitorul Doi! Viitorul Doi!”, pentru a nu se isca confuzii nedorite…

Meciul se deschide, atmosfera se încinge și ocaziile se întețesc, neiertând niciuna dintre porți. Mai întâi ratează ai noștri (centrare de pe dreapta, reluare cu pământul, minge respinsă de portar de sub bară), apoi nepoții Rejelui îl scot de două ori în evidență pe Marc (respingere cu piciorul a unui șut din careu; ieșire pe șut, cu blocarea acestuia). Cele mai mari ocazii ale lor vin cu încăpățânare cam din aceeași zonă, dintre Dani Coelho și fundașul central (care se nimerește să fie acolo)! Temă de casă pentru Dican.

Ai noștri găsesc o breșă lăsată de avântul lor ofensiv, avem vreo trei oameni într-o bună fază de atac, dar Jakolis alege să tragă în portar.

În minutul 81, gazdele cer un fault în careul nostru, dar arbitrul nu cedează tentației de a duce fluierul la gură, așa că se alege cu un cor pe câteva sute voci de înjurături.

Întărită cu Petrucci, Nouvier și Păun, CFR reușește să țină mai mult de minge și să taie din macaroanele gazdelor. În ultimele minute, constănțenii nu mai au destulă vlagă și claritate să dea lovitura. Șut peste poartă, din careu, în prelungiri. Rejele râde nervos. Scăpăm cu o calificare la limită, fără prelungiri. Jocul nostru – potolit pe alocuri – nu cred să-i fi făcut pe cei de la fcsb să tremure de frică. Însă impresia artistică contează mai puțin. Dacă Dican bate la Cluj, la întâi noiembrie 2015, va deveni brusc unul dintre eroii mei personali.

Opinii personale:

Ceferistul meciului: Marc.

Lanțul cu verigi slabe: Dani Coelho-Goian.