A2 în vizită la A1, mergând pe A3…

„… şi ţinând în mână o hârtie A4, cu aşezarea echipei”, am putea continua jocul de cuvinte din titlu (care este evident forţat; în realitate s-au întâlnit doi A1 pe stadionul Transil din Târgu Mureş, chiar dacă al nostru mai e suspectat – din când în când – că nu poate depăși condiția lui de A2). Poate nici nu au mers pe A3, ci prin Feleac, Vâlcele, pe acolo… 🙂

Despre hârtie A4 nu am informaţii certe (poate o fi fost A5, poate chiar A6, că 11 nume şi nişte schiţe încap şi acolo), dar important este că – după mai multe tatonări „sistemice”, în care a tot încărcat cu diferite sarcini şi diferiţi actori sistemul unic 4-4-2 – Feri și-a luat inima în dinţi, şi a testat – cu succes, zic eu – o aşezarea cu „dublă personalitate”: 4-4-2 în faza defensivă, 4-2-3-1 în faza de atac. Trecerea (transformarea) de la una la alta s-a putut vedea foarte clar în momentele în care s-a schimbat posesia mingii: după o minge pierdută de noi în atac (printr-o recuperare a mureşenilor, aşadar fără ca jocul să fie oprit), cei doi atacanţi (Beleck şi Cristian) s-au așezat imediat într-o linie de pressing la fundaşii adverşi, iar cei patru de la mijloc (de la dreapta la stânga: Jakolis, Voiculeţ, Petrucci şi Nouvier) s-au aşezat şi ei instant pe o linie orizontală specifică formulei 4-4-2; idem linia de fund.

Invers, după o deposedare în terenul nostru, Petrucci şi Voiculeţ s-au plasat ceva mai în spate, în faţa lui Goian&Co, pentru a pregăti atacul, s-a format şi linia de trei, compusă din Jakolis, Cristian şi Nouvier, iar Beleck a început demarcările pentru eventuale pase în adâncime şi/sau creare de spaţii pentru ceilalţi.

Formulele s-au mai modificat, evident, atât în apărare, cât şi în atac, în funcţie de fază, de aşezarea adversarului, adică în funcţie de „dinamica jocului”, cum se mai spune în limbajul de lemn al fotbalului.

Nu ştiu dacă această tactică „cu două feţe” a adus neapărat beneficii evidente în jocul nostru. Probabil că ea s-a dorit a fi şi o mică surpriză pentru adversar (care – bănuiesc – a lecturat mai degrabă capitolul „4-4-2” din „operele lui Dican”). Dacă în defensivă ea a fost cea deja brevetată (şi exersată), în atac redistribuirea de mai sus a şi adus ceva noutăţi: parcă am avut o rată mai mare de atacuri finalizate faţă de alte meciuri, iar aşa zisa „tranziţie ofensivă” s-a realizat mai eficient. Fără să fiu un mare fan al aşezării 4-2-3-1, este destul de clar că ea permite o mai bună construcţie (cel puţin teoretic şi în condiţiile în care şi ai cu „cine”), pentru că sunt mai multe linii de atac, aşadar distanţele dintre ele scad, existînd o posibilitate/probabilitate mai mare pentru mutarea mingii mai sus, prin „paşi mărunţi, dar siguri”. În plus (oarecum logic), am avut o posesie superioară mureşenilor (55%), chiar dacă am convenit în trecut că posesia nu reprezintă mare lucru, dar faţă de majoritatea partidelor anterioare, oricum e un aspect pozitiv.

În momentele de consolidare a atacului (de după recuperare şi trecerea la 4-2-3-1), câteodată Voiculeţ a mai urcat un pic, dar şi Cristian un picuț, aşa că finalizarea atacurilor noastre ne-a prins – deseori – cu o ciudată formulă 4-1-3-2, cu Petrucci asigurând „paza obiectivelor”, iar Voiculeţ asigurând o densitate (soluţie în plus) fie lângă Jakolis (ulterior Vitor Bruno), fie lângă Nouvier (ulterior Păun).

Această transformare permanentă (în funcţie de fază) a fost posibilă şi datorită folosirii lui Voiculeţ pe un post mai potrivit lui, cel de „închizător ofensiv”, el fiind „cureaua de transmise” prin care (în ciuda unui joc nici prea-prea, nici foarte-foarte) o aşezare s-a transformat în alta. Claudiu nu e un mijlocaş defensiv înnăscut (a şi comis în R1 destule faulturi soldate cu lovituri libere periculoase, existând chiar impresia că în scurt timp va primi şi al doilea galben), totuşi s-a achitat – per total – bine de sarcinile defensive, şi a ajutat, cât a putut şi cât i s-a permis, şi atacul, mai mult la „preconcepţie”, şi mai puţin la finalizare. S-a demonstrat din nou că folosirea lui lângă Beleck, drept perechea acestuia în atac, nu e o soluţie bună (eventual pe moment; în anumite partide, când se mizează pe execuţiile lui de excepţie). Îmi mențin părerea că Claudiu ar juca mai consistent în mijlocul liniei de 3 (unde poate fi testat și Nascimento), dar atunci pierdem un atacant, și calitatea cuplului de închizători scade.

S-a tot discutat în ultima vreme și despre trecerea la 4-3-3, pentru care chiar avem jucători calificați. Cel puțin la o privire de ansamblu. Dacă intrăm în detalii, și căutăm bob cu bob personajele corespunzătoare, rezultatul nu mai e la fel de atractiv, din păcate. Evident, nu discutăm de portar și de cei patru fundași, nu e cazul. Primul semn de întrebare apare la mijlocașul central, „decarul” clasic, care cam lipsește din lotul nostru. Atenție! Când spun  „decar clasic”, nu mă gândesc la prototipul-Bastos, de ex. (el fiind pus mai sus, în spatele vârfului, în clasicul 4-2-3-1 al sezoanelor trecute), ci la un mijlocaș tehnic, creativ, dar și cu deprinderi defensive (de închizător), dacă este nevoie, și în mod cert este nevoie, că așa e conceput sistemul. Când spun 4-3-3, îmi vine în minte (că tot vorbim de mureșeni) superba echipă a ASA-ului din mijlocul anilor ’70, cu Miki Nagy la mijloc. Da, cam așa trebuie să arate un decar de 4-3-3 (mai puțin condiția fizică cam precară a lui Miki). La noi putem vorbi despre Petrucci (în primul rând), poate chiar Voiculeț, eventual Nascimento, în ultima instanță. Mijlocașii laterali (clasicii cu numerele 5 și 8) musai să fie de mare travaliu, dar și suficient de creativi, combinativi. Îi avem acolo, în stânga, pe Jakolis sau chiar Tiago Lopes (dacă îl punem pe Dani în spate), poate Partipilo, despre care – deocamdată – am auzit doar lucruri bune. Pe dreapta, „oferta” se  rezumă la Păun (cam nepotrivit), poate Nouvier, poate Bruno. Mai avem – în perspectivă –- și un Roșu la mijloc, poate chiar la mijloc-mijloc. Cei enumerați pot fi trecuți și ca extreme  clasice în linia de atac (numerele clasice 7 și 11), iar în atac există, evident soluții clare (Cristian, Beleck, în perspectivă Guima).

Dezavantajul este dispariția unui atacant în plus. Pro și contra, ca și în celelalte cazuri. În opinia mea, trecerea la acest sistem ar necesita o pregătire mai de durată (poate în iarnă, dar va fi nevoie oricum de un decar-decar), el având un grad de „rudenie” mai îndepărtat atât de 4-4-2, cât și de 4-2-3-1. Nu sunt convins că la câțiva  jucători există o capacitatea de „stocare a datelor” suficient de mare pentru a reține carateristicile acestei noi așezări, poate și Feri se gândește că nu-i bine să te complici inutil cu 3 sisteme de joc, necesitând „repetiții”, ori de câte ori se trece de la unul la altul. Trecerea de la 4-4-2 la 4-2-3-1 (și invers) este mult mai ușoară (vezi și meciul de vineri), cele două sisteme fiind și înrudite, existând destule elemente de definiție comune ale lor.

Joc cu garda jos, între două echipe chiar bune, bine aşezate pe teren, dar care nu au refuzat jocul, ambele având o atitudine pozitivă, pro-spectacol, pro-fotbal.

Ca şi în celelalte partide, am remarcat şi vineri anumite perioade de joc distincte în jocul nostru. Faţă de exemplele din trecut (când am început în trombă, apoi a intervenit o retragere, apoi – spre final – un nou forcing), de această dată conţinutul acestor perioade de joc a fost exact „pe invers”: am început mai slăbuţ partida (mureşenii dominându-ne deseori cu autoritate; au şi fost ceva ocazii pe acolo), apoi – cam din minutul 20-25 – am preluat uşor-uşor controlul şi posesia, am avut şi noi ocazii, atacuri bine gândite, majoritatea lor finalizate. Forcingul a continuat şi după pauză (când dominarea/posesia noastră a fost şi mai clară, paralel cu golirea rezervorului de carburant la piesele mai „vechi” ale mureşenilor), dar după minutul 65-70 gazdele au preluat din nou iniţiativă, exercitând o presiune destul de mare până la final, chiar şi după eliminarea lui Golanski.

Se putea mai mult? Probabil… Se putea mai puțin? Se putea… Egal echitabil, joc consistent, deseori plăcut, așezat, gândit. Totuși am o nostalgie a acelor victorii chinuite din primele 3 meciuri, după niște evoluții deseori fricoase, cam nespectaculoase, dar aducătoare de 3 puncte grase. E înghesuială mare pentru play-off, în două meciuri echipa aflată pe locul 1 poate ajunge pe 7 (și invers), așa că e mare nevoie de victorii (chiar chinuite), nu neapărat de egaluri frumoase, estetice. Nicicum nu-i bine, așa-i?

HAI CFR!!!

Autor: kiruj