Uitarea

Uitarea. Un titlu de roman pentru un film prost, turnat în studiourile sticlelor din Comuna Chiajna. Uitarea la meci? Nu. Uitarea de meci, că despre asta e vorba în cele ce urmează, este o boală născută din zbuciumul unei bacterii băloase ce sălășluiește prin creierele oamenilor din fotbal. „Trebuie să uităm acest meci…” bla, bla, bla, „să ne concentrăm pentru meciul cu Botoșaniul, că ne așteaptă un meci greu” (un jucător de la CFR, nu importă care, sănătos să fie!).

E de notorietate planetară că prin lumea fotbalului circulă cele mai idioate fraze, prostii strașnice, idioțenii ce duduie, fac pământul să tremure și păpădia să se scuture. Câțiva dintre protagoniștii acestui spectacol popular au ajuns faimoși pentru debitările lor bolunde, duse „pe cea mai înaltă treaptă” de cretinitate și regres. Mai sunt însă și cei care se bălăcesc într-o troacă comună de cuvinte și expresii, aproape la fel de „fascinante” precum declarațiile lui Halep imediat după ce pierde vreo finală. Orice analiză la cald a meciului, ce ar trebui să dezlege misterele rezultatului final, e o adunătură de vorbe, învățate pe de rost de la alți înaintași destoinici, pe care oriunde le-ai arunca par a se potrivi ca o mănușă. De la Chimia Râmnicu Vâlcea – Corvinul sau Minerul Baia Mare – Steagul Roșu Brașov la Chiajna – CFR, drumul vocabularului e atât de scurt încât excursia merită ratată în favoarea unei pauze de pipi. Îmi vine în minte eroul romanului „Vițelul de aur”, Ostap Bender, care, călătorind pe un tren înțesat de jurnaliști sovietici, reușea să facă un ban cinstit, oferindu-le acestora spre cumpărare un dicționar de clișee menite a rezolva orice temă de reportaj prin simpla lor alăturare. Așa stau lucrurile și după mai bine de 80 de ani cu fotbaliștii noștri. De unde să se poate ei a se screme să spună ceva cu adevărat interesant, când mintea lor se ferește să chinuie trupul și așa uns de sudoare?

De ce trebuie să uităm acest meci, domnule portar? De ce să uiți și să treci cu vederea când faci boacăne? Și acum mă prefac că vorbesc și cu toți jucătorii din lume, dar mai ales cu ceferiștii mei (dumneata, Traiane, ai apărat grozav acel penalty). De ce nu vrei să-ți pese? Și să nu uiți, Darie, Thiago sau Larie, care pe unde sunteți. Uită victoriile, că ele îți mai dau din când în când busola peste cap. Învață din tot ce faci, nu fi legumă! Și învață să vorbești, să gândești, că nu vorbești doar cu reporterii de doi lei paralei, care au cumpărat și ei la mâna a doua un dicționar de clișee în trenul cursă de persoane Apahida/ Cluj-Napoca. Vorbești și cu noi.

Ți s-au crăpat pereții și-ți plouă în casă. Ar trebui cumva să fii duios cu constructorul care și-a resetat creierul brusc și s-a concentrat pe următoarea lucrare, aceea dificilă de la Pata Rât? Ți-a tăiat doctorul ficatul în loc de apendice? Nu-i bai, a uitat totul în seara aceea, pentru a se ocupa de unghia încarnată a vecinei, în ziua următoare. E meseria ta, omule, pentru care ești plătit mai bine decât un doctor sau un inginer! Să nu-ți mai permiți să spui că trebuie să uiți vreun meci. Că nu se știe când apar și eu pe acolo și te pălesc cu DEX-ul sau cu Enciclopedia Britanică. Vorbește cu cuvintele tale! Nu cu ale lui Șumi, Miri, Flocea, Cârțu, Pârțu.

Să nu uităm meciul, ci să-l revedem cu de-a sila sau nu. Să revedem faza în care Tânc se agață de adversar precum un țăran turmentat de o localnică, în seara balului. Și vine șeful de post, cu excesul de zel în buzunar și-l amendează pe turbulent. No, noi o săptamână întreagă ne tot gândim la meciul ce-a fost, de ce să aveți voi viața mai ușoară și brusc să-l uitați. Și cu asta mi-am spus și eu necazul, ca să pot schimba macazul. Să nu vă fie frică, dragii moșului, că nu jucați cu Serena Williams. Baftă!

Autor: Hakana