Dilema

(sau cum e mai bine?: 1 – jucând frumos și pierzând, sau 2 – jucând prost, dar adunând puncte)

 „Echipa (cu tot cu 2,7 Țînc) = nota 5,8. Dican = 5,3. Să înțeleg că Feri a pierdut meciul?! :)”

 … Bună întrebare, Mister… 🙂 O dilemă bine dezvoltată, pe care am tot încercat s-o desfac și eu (fără mare succes), dar văzând-o reiterată și de către tine,am zis să încercăm – în comun – găsirea unui răspuns, care va încurca ițele – probabil – și mai mult…

Pentru început, în loc de alte elemente ajutătoare, arunc pe piață un tabelaș 8/12:

Statistica comparativă a primelor 8 etape ale ultimelor 12 ediții (=”new-CFR”):

OBSERVAȚII privind tabelul de mai sus:

1. Sezoanele sunt sortate după numărul de puncte obținute în primele 8 etape.
2. Cu cele 12 puncte agonisite, Dican & co ocupă locul 10 (din 12) privind eficiența realizată în primele opt etape ale edițiilor new-ceferiste. Din cele 24 puncte „existente pe masă” la începutul sezonului (pentru primele 8 etape), Feri și gașca au adunat 12, adică eficiență 50%. Notă de trecere, la limită, dar de trecere… 🙂
3. „Octetul” cel mai eficient s-a consemnat în 2007-2008 (cu Ando, pe care tot căutându-l – la propunerea lui Caneto – m-am rătăcit de-a binelea și am ajuns chiar în Varna… 🙂 În loc de Fălcosu’, m-am întâlnit chiar cu nepoțelul… 🙂 ): eficiență 83,(3)%! Dar nici Miri nu stă rău cu cele 19 puncte de anul trecut, cu eficiență 79,16%.
4. Unul dintre cei doi (de fapt trei…) care au prestat sub Feri, este Dorinel (2005-2006, loc 5 în final; aș fi de acord chiar acum cu acest loc în 2015-2016…), iar pe ultimul loc îi găsim pe Rednic+Grig (cu o contribuție de câte 4 etape în 2013-2014), doar 10 puncte, eficiență 41,(6)%…
5. Interesant este (printre altele) faptul că în cazul primelor două locuri s-a folosit – preponderent, evident – formula de joc 1-4-2-3-1. Asta ca să trecem ușor-ușor și la formule… 🙂
6. Pe locul 3, la egalitate de puncte (câte 16) vedem sezonul 2009-2010, cu Tony Conceicao (și cu o formulă interesantă, 1-4-1-4-1), și sezonul 2011-2012, cu Jorge Costa (cu formula lui standard, 1-4-3-3). În ambele ediții am terminat, în final, pe locul 1, e drept, în ambele sezoane cu alți antrenori decât cei care au început lupta… 🙂
7. Îmi place și formula folosită de Șunda, în primul sezon new-CFR (2004-2005), 1-5-3-2…
8. Primul indiciu, care ne poate ajuta în dezlegarea dilemei din subtitlu, este eficiența redusă în ambele sezoane în care – în primele 8 etape – am folosit 4-4-2!!! Cu Rednic (2013-2014) treaba era clară, el nu se dezminte de acest sistem indiferent unde, când și cu cine lucrează (având, totuși, și rezultate cu el).
9. Oare sistemul e de vină? Există – pur și simplu – o vină anume, și dacă DA, a cui?

Despre 4-4-2 (în general) nu trebuie să vorbim mult (prezentarea lui b_o_g_d_a_n a fost destul de cuprinzătoare în acest sens). În ciuda percepțiilor,  sistemul a fost folosit și la cele mai mari (și tari) echipe, cu succes. Da, când coborâm ștacheta, el devine, într-adevăr, unul de „protejare” a echipei (și de agonisire de puncte). Evident, nu sistemul în sine e de vină, ci lotul / jucătorii care-l pun în practică, antrenorul care îl adaptează la calitățile fotbaliștilor existenți.

Da, în condițiile date (ale CFR-ului), ținând cont de insolvență, de restricțiile valorice ale fotbaliștilor, sistemul 4-4-2 pare unul anost, nespectaculos, dar cam singurul aducător de ceva rezultate. Și, până la urmă, orice sistem de joc permite să abordezi partida mai ofensiv sau mai defensiv, cele două noțiuni (așezarea și abordarea) nu depind una de cealaltă.

La Chiajna am văzut o cu totul altă abordare, una ofensivă din start, mai mult de atât, una sufocantă, cu aceeași așezare 4-4-2, modificată parcă un pic spre 4-4-1-1 (cu Cristian Lopez poziționat ceva mai în spate față de Beleck). Echipa a jucat frumos, încântător (în primele 10 minute, cel puțin), dar abordarea ofensivă – în cazul echipelor mai modeste – e cu două tăișuri: sunt șanse să nu dai golul/golurile mult dorite, apoi intervine o relaxare („meciul ăsta îl vom câștiga și alergând în spate”), nu mai există plasa aia de siguranță la mijloc (ca în cazul unei abordări mai defensive), și echipa adversă te taxează. Scurt.

Rămâne – în continuare – întrebarea/dilema: cum e mai bine pentru acest CFR? Jucând la siguranță (4-4-2 defensiv) și aducând ceva puncte, sau jucând ofensiv (deseori spectaculos), dar înecându-ne la mal, ca știți voi cine?

Evident, discuția doar despre formule nu este (și nu poate fi) exhaustivă, mai mult de atât, ne poate duce la concluzii greșite. Intervine și calitatea jucătorilor, intervine și arbitrul, și norocul etc.

În privința jucătorilor, per global, consider că avem lot de play-off. Am avut (și mai am) încredere și în Feri, în ciuda unor greșeli (unele destul de evidente). La el problema e alta: returul trecut nu a avut presiunea actuală pe umeri, din care cauză a încercat mai multe formule, mai multe abordări, multe dintre ele reușite și bine gândite (= aducătoare de puncte, și – în final – de loc 3). Teoretic și – repet – fără presiune, poate lucra în mod eficient, dar în condiții de obiectiv de realizat, devine mai fricos, alegând ariciul sistemului cel mai potrivit pentru a închide poarta.

O altă problemă este evoluția din ce în ce mai instabilă a apărării, atât ca bloc, cât și ca individualități. Larie, Camora, Tiago Lopes sunt pe pantă descendentă, iar Tînc mi-a contrazis așteptările: într-adevăr nu prea e de Liga 1, cel puțin în acest moment. Are calități (totuși are deja o vârstă), dar tocmai poziționarea lui (lăudată contra mioarelor) l- trădat luni, ca să nu mai vorbesc de celelalte greșeli, unele servite în lanț. Problema și mai mare este că prea mare încredere nu am nici în Goian, pe care îl consider cu dificultăți de apreciere și de poziționare și mai mari (la golul doi al sătenilor, Pena s-a distrat cam 20 de secunde cu el în careu și în afara lui, fără să fie măcar talonat, așa, cât de cât).

Ca și în trecut, apărarea ceferistă devine vulnerabilă (lucru valabil și în era Cadu), când linia de mijloc nu o protejează suficient. În toate cazurile în care am obținut titluri (sau măcar jocuri bune), a existat o protecție a liniei de fund de către mijlocașii de închidere (exemplul standard: Gabi Mureșan), astfel fundașii centrali au fost preocupați exclusiv de „curățirea” suprafeței de pedeapsă, la care mai mereu s-au priceput. Buuun, frumos zis, dar (re)apropierea mijlocașilor de linia de fund ne aduce (din nou) acel joc „urât”, defensiv, cu cu…l la poartă.

Așadar, cum e mai bine, fraților? Jucând urât, dar organizat și adunând puncte, sau uitând de rigorile defensive, jucând fantezist, frumos, dar fără eficiență? Să nu-mi spuneți că soluția este „și frumos, și eficient”, că în acest moment e cam imposibil asta pe termen lung. Da, știu, alte echipe, și ele aflate în insolvență (Dinamo cu Rednic, de ex.), joacă – parcă – și frumos, și eficient. Nu sunt convins, însă, că vor defila așa și în continuare.

Pentru a trece măcar la un ”next-level-insolvent”, e nevoie fie de un antrenor cu carismă (gen Miri) și atunci lotul actual e bun și așa (evident, un fundaș central de picior stâng ne trebuie; indiferent ce și cum, e prioritatea absolută!), fie rămâi cu Feri, care trebuie să scape de frica asta ciudată din primele 8 etape, și să mai primească 3-4 întăriri (din care evident, pe primul loc e fundașul central de picior stâng).

Ei, fraților, jucăm și noi cum putem, cu cine putem, când putem… Mai ales lunea. Da, se poate discuta despre A.Mureșan că îi slăbuț (mie mi se pare OK, dar numai ca închizător). Poate merită încercată poziționarea lui lângă Larie (în primul rând trebuie să epuizezi soluțiile avute la dispoziție, doar după aia să insiști pentru jucători noi). Vedem și noi că perechea Cristian Lopez+Beleck nu prea formează un cuplu de 4-4-2, poate unul de 4-4-1-1 (dar rolul mai retras distribuit „arcașului” nu prea-i convine, asta se vede de la o poștă). Apoi vedem că Voiculeț confirmă teorema conform căreia se simte bine doar în 4-2-3-1 (acolo la construcție, cu sarcini defensive mai puține). Mai știm că e nevoie de revenirea lui Roșu, care ar aduce un plus de combinatorică la îndemâna lui Feri…

În final, ce propun eu, dacă tot am debitat aici niște prostii, fără vreo concluzie clară? Ce să spun… Acasă aș merge pe un 4-2-3-1, dar precedat de acel 4-4-2 în primele 50-60 de minute (cât să obosească, să macine echipa adversă), apoi introduși mai fanteziștii Voiculeț (poate și Păun), care să schimbe placa și tabela (vezi partida cu Petrolul)… În deplasare aș merge numai pe 4-4-2 defensiv, dar nerefuzând contraatacurile, ori de câte ori se ivește ocazia. Să nu uităm, ”new-CFR” (parțial și ”old-CFR”) a fost și este cu gena contraatacului în sânge, păcat să te debarasezi de o caracteristică tradițională, care – în plus – a și fost mai mereu eficientă…

HAI CFR!!!