71,48%, procentaj ultrasuficient pentru o victorie la Chiajna


Cine-mi poate garanta că în meciurile disputate până acum, dacă Feri Dican ar fi cerut un joc mai curajos, mai avântat, mai ofensiv, mai lipsit de precauţie, am fi avut sigur cu câteva puncte în plus? Cine „ăla eu, ăla eu!”? Poate că Feri – chiar şi fără diplomă, tot se pricepe mai bine la fotbal decât noi – cunoaşte cât de cât potenţialul jucătorilor, iar modul în care a abordat partidele a fost singurul care a corespuns nivelului actual al grupului.

Ioi, ce-mi mai lipseşte nea Ando! Am şti extrem de precis la cât la sută din potenţial se află echipa. Că una-i să fie la 97% (caz în care chiar am belit-o!), alta-i treaba dacă băieţii nu au ajuns decât la 54% din capacitate (deci încă n-am belit-o). Probabil… nici una, nici alta. Hai să presupunem că ne aflăm undeva la 68%, ca să nu fie chiar 69. Eu zic că momentan e bine. Echipa poate creşte şi va creşte. Poate o să ajungem până pe la 71%, poate urcăm chiar la 99,99%… nu pot bănui exact, că nu-s „diplomat”. Dar procentajul va creşte.

Deocamdată, din punct de vedere sportiv, pare a fi linişte şi pace la club. Despre noi n-au apărut deloc șopârle și șacali în presă, așa că stăm foarte bine faţă de alţii. În afara lui Hagi, stâpânul V(v)iitorului, pe care nici în bască nu-l doare (e lider şi-i pe aproape de o medie de un penalty primit/meci), şi a lui Şumudică, care-i preocupat mai mult de miştouri la adresa FCSB-ului, la mai toate celelalte cluburi e plin de oameni necăjiţi. Chiar şi neînvins, Rednic e necăjit că jucătorii lui nu-s de nivelul său de profesionist („Sînt supărat că există jucători care stau de cîţiva ani pe aici şi acum trebuie să demonstreze că merite să joace. Pretenţii au, dar cînd li se oferă şansa să joace nu o fac.”), Selymes e necăjit deoarece echipa sa, deși joacă bine, e în continuare „lanterna roşie”. Miriuţă e necăjit că nu se înţelege cu N’Doye şi cu viceprimarul. Gigi e necăjit ofticat din pricina salariului lui Tade. E. Iordănescu e necăjit că doi jucători de bază îi pleacă. Vintilă, Dinu Gheorghe, Alexa sunt necăjiţi că au ajuns deja şomeri etc. Să fim așadar mulţumiţi, e mai bine la noi decât la alţii. Parfum! Asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche (pe amândouă e cvasi-imposibil). E chiar indicat de tras, din când în când, câte o înjurătură constructivă, dar putem avea speranţe de mai bine, că speranțele sunt gratis. Uite, chiar…

luni, 24 august 2015, de la ora 21.00, în cadrul etapei a 8-a, pe Stadionul „Concordia” din Chiajna, jud. Ilfov, în partida Concordia Chiajna – CFR Cluj, transmis la TV de Look, digisport şi dolcesport

… băieţii noştri pot să demonstreze că la antrenamentele din această săptămână au mai adăugat câteva procente la cele 68 presupuse de mine. Nu multe, numai cât să putem observa o pantă ascendentă. Vârful everestic de formă – adică peste 90% din potenţial – trebuie atins mai încolo. E timp destul până la vacanţa de iarnă. Am şi o idee genială pentru o creştere imediată cu cel puţin 2-2,10%, și să nu credeți că o s-o țin numai pentru mine. Nu trebuie decât ca jucătorii să stabilească nişte semne de comunicare între ei, să adopte un cod (nu peștele, Larie. că tu ești iubitor de animale…). Știu eu? Eventual să facă cu ochiul sau să scoată limba de trei ori rapid, de trei ori lent și iar de trei ori rapid… Ceva, orice, numai să-și transmită unul celuilalt intenţiile, adică ce vrea să facă fiecare la un moment dat pe teren. Și la Turnu Severin am văzut în multe faze cum Beleck, de exemplu, pleca de pe loc fix în clipa în care Jakolis îi trimitea mingea exact în locul din care plecase. Exemplu clasic de necoordonare. Măcar pentru câteva meciuri, să se înţeleagă între ei din vestiar: face unul cu ochiul drept, o ia la dreapta, face cu cel stâng, o ia la stânga; nu face cu ochiul decât la pipițele din tribună, coechipierul rămâne pe loc. După un timp se vor găsi unul pe altul şi cu ochii închişi…

Chiar şi punctele adunate în jocurile de până acum contribuie la urcarea pantei spre vârful de formă, adăugând alte 0,90-0,95 procente la potenţialul echipei. Ştiindu-se în realitate pe podium – ar fi bine ca TAS-ul să sară cât mai curând cu confirmarea -, creşte şi încrederea în forţele proprii şi motivaţia jucătorilor. Alta-i concentraţia pe teren când te ştii sus şi ştii că se poate şi mai sus. Mai pun o felie de 0,40-0,43 procente pe motiv că echipa noastră n-a pierdut niciodată la Chiajna, nici cu Concordia, nici cu Viitorul, aşa că ne putem prezenta pentru meci la un potenţial de 71,30-71,48% din capacitatea maximă de 110%. Nea Ando ne-ar putea spune exact, dar chiar şi aproximat, că acest nivel este unul care conduce spre o victorie clară.

În procent de 100% revine Mincă după suspendare, însă este greu de ghicit ce decizie va lua Dican pentru numirea portarului titular, în urma meciului bun făcut de Marc la Turnu Severin. Așadar Mincă are șanse de 50% de a intra titular. Să sperăm că revine şi Neluţ Roşu. Pentru el nu ar reprezenta o necunoscută păşunea sintetică de la Chiajna și sistemele de irigare. Nici Cristian Lopez nu-i speriat de sintetic: „Pentru că în Spania, în Segunda Division, găsești și terenuri artificiale. Am jucat toată viața pe astfel de terenuri și nu cred că asta ne va afecta negativ”. Mă rog, „toată viața” asta nu-i chiar așa de lungă…

Echipa probabilă: Marc (Mincă) – Tiago Lopes, Larie, Ţînc, Camora – Jakolis, Petrucci, Mureşan, Păun – Cristian Lopez (Neluţ Roşu), Beleck. M-a îngrijorat puţin retragerea lui Tiago Lopes pe linia de fund, dar, din fericire, retragerea în apărare nu a afectat potenţialul echipei în măsura în care o s-o facă retragerea lui din activitate, în 2028. Dimpotrivă, de când a preluat postul de fundaş lateral dreapta, a fost coautor la absolut toate golurile înscrise de ai noştri, şi cu Petrolul, şi cu Pandurii. E clar că la ora actuală, pentru adversarii întâlniţi, este cel mai periculos jucător al nostru. Am stat şi am numărat pe degetele de la o mână: a fost implicat în 6 goluri din totalul de 9! Pasă de gol pentru Guima în meciul cu Viitorul, gol cu FCSB, centrare din corner pentru cap-gol Petrucci cu Voluntarii, pasă spre Guima, penalty, gol Larie la Iaşi, assist cu Petrolul, gol Cristi Lopez, centrare, iar gol Cristi Lopez (sau Şandru) cu Pandurii. Pentru restul fazelor, există Mastercard.

Antrenorul ilfovenilor, M. Baciu, este şi el necăjit pentru că nu poate dormi liniştit, noapte şi zi, din cauza ţânţarilor. De fapt, doar din cauza unuia. Ţălnar stă mereu la cotitură, pregătit să înțepe. M. Baciu ştie că va fi imediat „muşcat” dacă va pierde luni contra noastră. Îi doresc de pe acum mult succes lui Ţălnar la debutul pe banca Concordiei, în meciul din etapa viitoare, de la Timişoara.

Probabilii gazdelor: Matache – Bărboianu, Tincu, Sîrghi, Bucurică – L. Ion – Purece, M. Cristescu, Giurgiu, M. Constantinescu – Ţîră. Antrenor pe ducă: Marius Baciu. Rezerve: Iacob, Mamele, Ciobanu, Serediuc, Vagner, Pană, Pena, Chiacu. Vor lipsi: căpitanul Bruno Madeira (suspendat în urma eliminării din etapa trecută), Adrian Cristea (fără drept de joc, ceva cu TAS-ul şi cu FCSB), Dina (exclus din lot), Buleică (accidentat).

HAI CFR!!!

Avem o deplasare dificilă la Chiajna, care acasă joacă un fotbal mai bun. Noi sperăm să continuăm să progresăm și să facem un rezultat bun și acolo, pentru că este o echipă bună acasă, dar nu este invincibilă.” – Ionuţ Larie, căpitan de oaste feroviară.

HAI CFR!!!

50 de comentarii

  1. Pentru ținta ideală de 99 la sută ar trebui să se alinieze la startul partidei nu doar planetele ci și niște jucători sănătoși tun, cu sucuri de fructe băute dis de dimineață și cu mușchii masați la ceas de seară, cu niște prime venite pe neașteptate de la o rudă îndepărtată din orientul apropiat, cu neveste, prietene, gagici inteligente, răbdătoare și pofticioase. Mai adăugăm aici și chiriile la vile plătite în avans, vile cu grădină, unde cățeii alor noștri să se zbenguie fericiți alături de stăpâni, o atmoseferă vieneză pe Calea Moților și una londoneză pe stadionul din Gruia, plin ochi de suporteri gălăgioși. Și ca să-l mâniem bine pe Dumnezeu, vrem doar arbitri cinstiți, aleși dintre discipolii lui Isus și școliți personal de P. Collina. Dacă toate astea fi-vor rezolvate, vorba poetului, restul o să vină de la sine-apoi. Dar n-ar fi deloc palpitant să știi că bați sigur la Chiajna, luni seara, după ce au adormit găinile, iar burghezia din localitate recitește Fenomenologia spiritului. De aia zic, nefiind atât de optimist precum Caneto, suntem undeva pe drumul dintre 76% și 77,5%.

    Apreciază

    • Până nu li se cântă Get ‘Em Out by Friday, ca la vecinii din vale, jucătorii noştri să fie fericiţi pe drumul lor spre 99.99% şi la garsoniere cu restanţe la chirii şi utilităţi. Plus că scapă de Genetic Control, iar Cristian Lopez, la cei 1,86 ai lui, o poate băga cu capul în poarta lui Matache şi singur, fără ajutor de la un alt Şandru. 🙂

      Apreciază

  2. Maestre, din îndepărtata și însorita Grecie, raportez: îmi place jocul dumitale cu „cifrili și procenturili”, dar eu vreu un succes garantat, de 100%! Ce naiba! Ne coim cu 67, cu 76, sau mai știu eu cât ziceai matale acolo…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Nea Ando nu-i pe-acolo prin zonă? Poate ţine legătura cu clubul şi dispune de cifre mai exacte. Nici pe vremea lui nu ajungeam la un potenţial de 80% înainte de fiertul mustului. 🙂

      Apreciază

      • Mersi. Am văzut vreo 2-3 Traorei pe plajă, e drept, umblau cu niște panouri cu ochelari de soare…:) Mă rog, camuflajul, să nu fie descoperiți de cine nu trebuie…:) Unuia dintre ei am încercat să-i explic diferențele dintre 1-4-4-2 și 1-4-2-3-1, dar după un minut de ascultare relativ calmă a aruncat panoul, și nu s-a mai oprit din alergare vreo 3 ore…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

  3. Asa cum in filosofia de joc a lui Feri,s-a implementat,jocul de asteptare,mi-a incoltit si mie ideea,ca inceperea partidelor-in special cele din deplasare-sa se faca cu jucatori predispusi la efort,la un joc de asteptare,de”uzura”, la”distrugere”-daca de pressing,constructie si posesie, nu suntem in stare!-,al caror calitati sunt mai de graba, defensive,pt.dejucarea intentiilor ofensive ale adversarilor,ca mai apoi,in repriza secunda,de prin min.60,sa introducem”cavaleria usoara”(Paun,Jakolis,Cristian),mai rapizi cu mingea la picior,care sa desfaca apararile adverse,prin incursiunile lor,sa le creeze probleme in defensiva,sa schimbe,in favoarea noastra,dominatia, sa-i obligam la retragere,sa punem,astfel presiune,iar in final, sa profitam si sa inscriem,fara a mai primi gol(!);nu cred ca sunt departe de „crunta”realitate.

    Apreciază

    • Atunci cred ca pe ultima suta de metri ar trebui transferat Stefan cel Mare. Cu ceva pirjolit recolte, otravit fintini o scoatem pina in minutul 60, cind acesta va fi schimbat cu Paun, urmind ca la vestiare sa isi primeasca bienmeritata prima de vin si Vrincioaie (import de la Pinali, ca in liga a doua se gasesc la low cost).

      Apreciază

  4. Arbitru: Adrian Cojocaru (Galaţi);
    Asistenţi: Marius Marchidanu (Brăila), Gabriel Stroe (Piteşti);
    Rezervă: Eduard Ioniţă (Constanţa);
    Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) şi Ion Căţoi (Bucureşti).
    Cu acest central nu am pierdut niciodată în campionat: singura înfrângere este din cupa României, în 2011, Astra – CFR 1-0. În campionat, CFR- Gloria 5-1, Petrolul-CFR 1-1, Astra-CFR 3-3, CFR-Dinamo 1-0, Pandurii-CFR 0-1.

    Apreciază

  5. Echipele de start

    Chiajna: Matache – Vagner, Sîrghi, Mamele, Bucurică – Giurgiu – Serediuc, Pană, Purece, M. Cristescu – Pena

    CFR Cluj: T. Marc – Lopes, Larie, Tînc, Camora – Petrucci, A. Mureșan – Jakolis, Cristian Lopez, Păun – Beleck
    link

    Apreciază

  6. nu am jucat rau, am ratat mult….ceea ce nu inteleg eu de ce tot timpul se gaseste cate un „inteligent” care sa isi bata joc de munca celorlalti colegi? in ultima vreme avem multe eliminari din prostie…poate ca la transferuri pe langa teste fizice ar fi bun si un test psihologic…o minima inteligenta ar fi utila…

    Apreciază

  7. Sa-i multumim lui Ta(nc)mp, pentru gestul prostesc de a-si lasa echipa in zece, intr-un moment cand eram pe val dupa ce egalasem. Aparare de doi bani la faza golului doi si astfel ne bate o echipa de sateni care castigase doar un meci din 7 pana acum. Ne-am complicat singuri un meci pe care-l puteam rezolva din primele 5 minute. Mamelele si bucurica mamii ei de echipa!

    Apreciază

  8. Prostu’ de albitru a muncit din greu, ca de obicei. Meritam victoria, dar am pierdut-o prosteşte, obosiţi peste măsură din cauza eliminării lui Ţânc. Iată că step by step ajungem în zona play-out, din păcate.

    Apreciază

  9. Probabil ca asta face diferenta dintre un jucator bun si unul mediocru: inteligenta!
    La fel si in cazul antrenorilor…. nu mai zic nimic ca am asistat azi la o bataie de joc: a unora dintre jucatori, a antrenorului, a arbitrului…plm, uite cum se pierde un meci cu echipa absolut mediocra. Pana la urma cred ca asta am devenit si noi, o echipa mediocra din toate punctele de vedere.
    Cum sa te bata chiajna? Cu jucatori ca tanc si muresan in teren nu suntem cu nimic peste ei, deci e de inteles.

    Apreciază

  10. pama acum i am tot cautat scuze lui dican, il apreciez ca om, dar ajung la concluzia multora, nu risca nimic, pai ne tot chinuim cu lentoarea in persoana muresan si cu tanc, care ne mananca puncte meci de meci, pe muresan nu l ajuta fizicu, pe tanc capul. cum a intrat voiculet s a schimbat fata jocului, ce sa mai spun ca da pasa de gol de 30m, pasa aia nu o da muresan nici de se mai naste o data. din pacate azi nici paun nu a stralucit, mai rau de la el a pornit golul 1, nici larie, care are tot felul de floricele inutile, din care a pornit golul 2. un meci in care trebuia sa batem lejer, am luat bataie din pacate. ahhh, l am uitat pe camora, nustiu ce e cu el de vreo 3 etape, atatea centrari in peluza, mai rar …

    Apreciază

    • M-am uitat la reluarea celui de al doilea gol ..De la momentul pasei catre Pena(sec 42 pe intregistrare) si pana la marcarea golului trec aproximativ 20 de secunde timp in care nici un jucator al CFR-ului nu „apuca” la minge …Unde ai vazut tu floricele la Larie numa tu stii…De fapt… stai asa ,ele au existat dar cam cu 30 de minute inainte de marcarea celui de al doilea gol de catre cei de la Chiajna.

      Apreciază

      • Daca te uiti bine pe reluare la golul doi,mingea trece pe langa Larie ajunge la Marinescu si gol.Acolo Larie putea sa devieze putin mingea ,fara sa riste un contact cu jucatorul lor,dar a ezitat, probabil ca nu a vrut sa provoace un alt penalty.Dar asta e,am ajuns o echipa mediocra din cauza unui antrenor mediocru.Continu sa cred ca se putea face o alegere mai buna chiar si in conditiile date de insolventa.Poate si Bergodi ar fi acceptat sa antreneze echipa,nu stiu.Oricum punctele astea pierdute cu echipe ca astea ,ne vor costa mult la final.HAI CFR!!!!

        Apreciază

        • Nu stiu daca e ezitat,o sa il intreb…Era vorba insa de „floricele pe campii” de la care a pornit golul 2…Dar ma rog, nu conteaza,nici macar mili-secunda aia in care Larie zica-se… a ezitat …sa devieze mingea… Fiindca aia din teren sunt oameni, nu masini si nici macar de Barcelona n-au fatza …si datorita acestui fapt sunt si supusi greselii… De aia io zic ca nici Tinc, nici restul echipei nu au gresit… Fiindca eu retin atitudinea ,nu ma intereseaza neaparat rezultatul fiindca pe atitudine cresti ,rezultatele pot fi intamplatoare…Iar ieri pe „baza de atitudine” baietii chiar au fost ok…Pe baza de rezultat nu…dar noh….Cine e perfect?

          Apreciază

          • Nustiuv de ce am ramas cu senzatia ca larie s a complicat unde in margine, in partea dreapta, pe reluarea de pe digi faza nu e reluata asa de devreme, la urma urmei nici nu conteaza, trebuia cineva sa bubuiebmingea aia …

            Apreciază

            • Pe moment, am avut senzaţia că Larie a fost faultat şi am încremenit când mi-am dat seama că doar s-a complicat. Nu ştiu de ce, am simţit imediat că e de rău.

              Apreciază

            • dane, despre acele „floricele” spuneam, bine … din momentul floricelelor pana la gol mai e mult, dar de acolo putea faza sa fie simplificata. chiar il apreciez pe larie, sper sa ramana la noi mult si bine dar in ultimele meciuri vad ca apeleaza des la astfel de complicatii, cand ar putea sa rezolve mai simplu anumite faze.

              Apreciază

  11. Penibil joc în seara asta, din partea ambelor echipe. La fel ca meciul trecut. Oare ăștia fac ceva la antrenament?
    Apropo, Dican are licenta pro?

    Apreciază

  12. Bai, acum 3-4 ani dupa un meci cu Chiajna v-ati trezit si ati castigat campionatul. Treziti-va ca nu sunteti la Chiajna, Branesti, Voluntari. Aici e CFR CLUJ, echipa Ardealului! Poate nu stiti unde ati aterizat Tanc, Goiane, Beleck-ule. Domnule antrenor Dican noi nu jucam la egal la Chiajna,noi trebuie sa ii spulberam, ce mentalitate le insufli jucatorilor in vestiar. Poate citeste cineva articolele astea si.comentariile, poate putem fi noi psihologii echipei daca tot nu mai avem bani sa platim pe unul. Rau am ajuns.

    Apreciază

    • Am pierdut ,asta e ! Pana mea,pana la urma nu este nici primul,nici ultimul meci in care pierde CFR…Ce dracu dramatizati atat numai voi stiti…si daca noi o facem asa atunci ce ar trebui sa zica aia de la Rapid sau aia de la U ,de ce nu ? Aia de la Fecesebe ? Am pierdut si fiindca am avut ghinion,daca intrau toate ocaziile de azi era un lejer 5-2, LEJER ! N-au intrat asta e ! Asta e fotbalul …si noua ne-au dat altii cu terenul in cap si am obtinut remize sau victorii norocoase . Mie mi-a placut atitudinea echipei ,poate un pic moi in anumite momente ale jocului dar s-au luptat si din ce am vazut eu la TV chiar au vrut sa castige…Amu ca sunt niste actori sau nu ,nu ma pot pronunta….Chiar securist nu sunt …Cat despre cei pusi la zid …Tinc..Primul galben nu a fost ! Al doilea a fost pandit de arbitru iar al doilea fault e de joc !!!!!!! De astea un fundas face cate 15/meci ! Eliminat putea fi in aceeiasi masura Camo sau Tiago dar pentru gesturi golanesti si daca erau eliminati erau eliminati pe drept….Unii zic de Belek…Unii care habar nu au ce e aia fotbal…Belek ne-a tinut in viata in atac…Cristian ?!!!!!!? Cu ce a fost mai bun Cristian? Mie imi pare rau ca nu joaca Voiculet…atat ,un Voiculet mai montat….

      Apreciază

      • Dane, sunt de acord cu tine, mi-a plăcut și mie atitudinea echipei, mai mult de atât, dorința clară de-a JUCA fotbal, nu doar a profita de câte o ocazie ivită (cum a fost cu ACS, cu Petrolul, etc.) Dar -paralel cu asta- apare contradicția aia mai veche: cum e mai bine, jucând prost și câștigând, sau jucând (relativ) bine și pierzând? În mod cert s-a abordat altfel partida, fără morcov și alte zarzavaturi, dar asta e, se mai pierd astfel de meciuri, din păcate…HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Într-adevăr, Tînc a luat primul galben nemeritat, dar la al doilea, nu avem ce comenta. Cu câteva minute înainte de eliminare a făcut aceeaşi greşeală, a scăpat adversarul, apoi l-a tras discret, putea fi eliminat încă de atunci. Când i-a dat al doilea galben, arbitrul i-a şi făcut semn că e a doua tragere a adversarului.

        Apreciază

    • Asa si ce-i cu asta?! De povestile chelului crezi ca mai avem chef la ora asta, dupa meciul asta de cacao? Nu ne mai amari si tu Crsti, lasa-ne-n durerea noastra.

      Apreciază

      • nu inteleg de ce tot ii spui chel. care-i faza? de ce nu-i spui ungur sau umflat sau amator de dubai? ma deranjeaza chestia asta pt ca de la tine, totusi, am alte asteptari (date de scrierile tale). doar o nedumerire….

        Apreciază

        • Apelativul de „chel” l-am preluat de la colegii de pe Tribuna, nu sunt nici primul nici ultimul care-i spune asa. Probabil e felul meu (ne)elegant de a-mi manifesta nemultumirea fata de o anumita persoana. Si da, mi-am propus sa nu mai scriu la nervi, dar aseara nu m-am putut abtine.

          Apreciază

  13. Inca o remarca referitoare la inteligenta echipei: la iasi am pierdut pe mana lu minca, cu a lui intrare si cartonasul rosu, acum am pierdut pe mana lu tanc si cartonasul rosu luat dupa un fault la mijlocul terenului. Cate cartonase rosii avem in ultimii ani in care am ajuns o echipa de pluton? Cate cartonase rosii au primele echipe? Noi de ce ne expunem la ele, de ce ne place sa jucam in inferioritate? De ce baciu la scos pe vagner cu un cartonas galben si noi nu?Asta e diferenta intre o echipa care se bate la tiltu si una mediocra,care se va bate in playout. Punctele astea vor face diferenta. Azi puteam avea 3 puncte in plus in clasament: si inca usor de tot.

    Apreciază

Lasă un răspuns către kiruj Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.