Proletari din toate liniile, uniţi-vă!


Încep cu concluziile de final: un meci câştigat muncitoreşte, în stil proletar, cu o primă repriză de coşmar, dar cu stabilizarea jocului în R2 (concomitent cu golirea rezervoarelor la timişoreni). 3 puncte, adică, lucru extrem de important în contextul atingerii obiectivului primordial: accederea în play-off.

Aşa, dacă tot am tras concluziile, ce rost mai are s-o frecăm cu aşezări, cu combinaţii (nereuşite), cu blocuri funcţionale şi aşa mai departe? Suntem pe locul 2 (după echipa care a devenit între timp o excelentă piaţă de desfacere a „producţiei ceferiste”), 4 puncte din 2 meciuri e o medie bună (de titlu, chiar), s-o ţinem tot aşa, şi cu asta basta.🙂

Ei na, nici chiar aşa, nu scăpaţi voi aşa de uşor de mine…🙂 Să vedem, aşadar, cum e cu gaşca asta „proletară” în meciul de duminică. Doresc să punctez doar nişte impresii, piperate cu câte o observaţie (şi poate cu nişte sfaturi pentru viitor):

  1. Faţă de meciul de la Ovidiu, în echipa de start vedem o singură modificare (obiectivă): intră Cristian din primul minut în locul „plecatului” Tade. Rămâne nemodificată aşezarea (1-4-4-2), una nepotrivită – după mine – lotului actual, dar am mai vorbit despre asta şi data trecută şi vom mai vorbi şi pe viitor…
  2. Anumite reglaje totuși s-au făcut: revine Jakolis pe partea (dreaptă) normală, trece T.Lopes pe stânga (la el nu contează partea, centrările lui oricum sunt cam aiurea de pe ambele părţi, fie din acţiune, fie din faze fixe – o notă mică în plus, totuşi, execuţiilor din cornere). Şi dacă tot am ajuns la Tiago, să notăm condiţia fizică bună a băiatului (cam singurul motiv pentru care prinde echipa de bază), dublată de o determinare bună.
  3. Ineficienţa sistemului 4-4-2 se vede cel mai bine la mijloc, unde (cel puţin în R1) există o „nearmonizare” mult prea accentuată, singurul punct fix fiind Petrucci, care încearcă să se poziţioneze un pic mai în spate, deseori jucând în linie cu fundaşii, cel puţin în momentele de preluare a mingii, din care cauză văd – repetat – o formulă 4-1-3-2, una şi mai atipică (utilizată cu succes, în anumite momente, în victoria de la Iaşi din retur). Deoarece Cristian are tendinţa să se poziţioneze un pic în spatele lui Guima, vedem câteodată şi o „subformulă” şi mai ciudată (4-1-3-1-1), adică apar cam multe „linii” în aşezare, şi – implicit – şansele ca ele să se relaţioneze devin şi mai mici. Cam asta este una dintre explicaţiile jocului absolut neconvingător din R1, când fiecare era pe cont propriu. Fragmentarea echipei în prea multe linii nu aduce o relaţionare verticală (cum se cere în manuale), în primul rând din cauza inexistenţei schemelor de joc care să ducă mingea sus, prin participarea tuturor. E de lucru la acest capitol, fără discuţie.
  4. Veţi spune că, faţă de anul trecut, avem – totuşi – 6 jucători de câmp (din 10) păstraţi în echipa de start (nu vorbim acum de portar, oricum şi Mincă va reintra cât de curând, zic eu), adică – aparent şi teoretic – acele relaţii de joc n-ar trebui să sufere chiar aşa de pronunţat… OK, să vedem unde avem schimbări şi ce relaţii s-au stricat:
  • apare Goian (în locul lui Carp, să zicem). Lucian confirmă „pronosticurile” mele nu foarte optimiste: chiar dacă pare un tip OK, cu experienţă în Liga 1, se vede de la o poştă că mai mereu a jucat în echipe unde parola era „pe ei, pe mama lor”. Bun distrugător (slab constructor), dar nu asta e important, ci nesincronizarea lui cu Larie (care a încercat cu disperare să-l dubleze în multe momente din R1; practic ocaziile lui Elek de la TM au apărut pe breşele lăsate de Lucian) şi cu Camora (care din această cauză trebuie să se poziţioneze mai la centru – o dată a degajat chiar din partea dreaptă, Dani şi Larie fiind surprinşi prea sus – , iar „golul” lăsat de Mario trebuia preluat de T.Lopes, dar asta nu prea s-a întâmplat, aşa că, vedeţi, o singură piesă schimbată, şi se duce de râpă (nu Rîpă!!!) tot blocul defensiv. Dacă se va insista cu Lucian, e nevoie de „meditaţii” individualizate, combinate cu exerciţii în grup, cu Larie şi cu Camora (eventual Davide).
  • ca povestea să fie şi mai frumoasă, şi fundaşul dreapta este o „prospătură” (Dani), care – chiar dacă a evoluat ceva mai bine ca la Ovidiu – mai are de lucru cu omogenizarea. Aşadar, avem 2 prospături defensive, de ambele părţi ale lui Larie, care săracul, în multe momente nici nu ştie la cine să strângă. Are noroc, că „la două străzi” distanţă îl are acolo pe Mario…🙂
  • ce avem la mijloc? Apare Roşu (în locul lui Muniru), asta dacă-i considerăm „foşti titulari” pe Jakolis (dreapta) şi Lopes (stânga). Problema lui Roşu este că vine în locul lui Sulley, care în trecut era mai în spate, şi Davide ceva mai în faţă, în timp ce în construcţia de astăzi lucrurile sunt exact pe dos, Davide mai în spate şi Roşu mai sus un pic. Individual, Neluţu se descurcă (mai ales în atac), dar neomogenizarea lui cu Petrucci se vede de la o poştă: schimbă puţine mingi între ei, lăsând impresia unui vid schematic la mijloc. Roşu fiind mai sus (şi un pic mai la dreapta), ar trebuie să se relaţioneze şi cu Jakolis, dar şi cu Dani (în faza defensivă) şi cu Cristian (în faza de atac). Evident că îi e greu pentru moment, ocupă o poziţie pretenţioasă, cu cele mai multe relaţionări posibile (şi necesare), iar lipsa jocurilor amicale (poate şi a antrenamentelor specifice) nu-l ajută deocamdată, dar e jucător inteligent, şi îşi va găsi cu timpul (3-4 etape) locul în angrenaj.
  • tot la mijloc avem o altă problemă: apariţia inimosului (dar cam „atehnicului”) Lopes pe stânga, care nu are relaţiile avute de Păun cu Camora şi restul.
  • în atac, Cristian nu-i de 4-4-2, a încercat să respecte indicaţiile, dar se vede că nu-i merge jocul în tandem (pe linie) cu Guima. Practic au făcut lucruri comune foarte puţine, nici măcar pressingul făcut de ei nu era unul sufocant, era unul mai mult de „obligaţie profesională” şi cam atât. Din păcate, băiatul e rupt de restul coechipierilor, indiferent care-s ăia (Guima, Roşu, Jakolis, Lopes, ca cei mai apropiaţi). Înlocuirea lui cu Negruţ era absolut firească, dar nici Negruţ nu mai e ce-a fost, din păcate.
  1. Aşadar 3-4 modificări, dar o serie de relaţii (făcute cu greutate şi în timp) s-au stricat, echipa pare dezorganizată, şi – implicit – reapar soluţiile strămoşeşti, cu mingi lungi trimise de fundaşi pe vârfuri. În paranteză fie spus, excelent trasorul lui Larie către Cristian înaintea golului marcat de Antonio.
  2. În R2 lucrurile s-au ameliorat simţitor. Feri – dându-şi seama, probabil – de cele de mai sus, şi considerând că în 15 minute oricum nu se vor pune la punct relaţiile „interpersonale”, a mizat pe un stil muncitoresc, simplu, de siguranţă. În primul rând l-a pus pe Petrucci şi mai în spate şi undeva în faţa lui Goian, pentru a închide măcar bulevardul din R1, lucru care i-a ieşit, timişorenii neavând – practic – nicio ocazie periculoasă în R2. În plus Davide confirmă că este tipul de închizător care se descurcă de minune singur în faţa apărării (dacă este ajutat şi de ceilalţi mijlocaşi, evident, măcar la marcaj). Minunate schimbările lui de direcţie lansate din stânga spre Jakolis şi/sau Dani (am văzut măcar 6-7 astfel de mingi), care înseamnă o aerisire a atacului, o şansă în plus pentru a duce mingea cât mai sus. Fără discuţie cel mai bun jucător de pe teren!
  3. La mijloc prea multe fantezii în plus nu au apărut, dar o apropiere de adversari s-a observat, până la urmă, din care cauză triunghiurile lor n-au mai fost la fel de eficiente (şi frustrante pt. noi) ca în R1.
  4. Pe urmă am dat un gol norocos, suntem în grafic, şi cu asta basta.

Dar rămân probleme majore pt. Dican: omogenizarea „minigrupurilor” relaţionale din echipă şi – poate – adoptarea unei formule mai realiste pentru calităţiile lotului actual.

HAI CFR!!!

84 comments

  1. Pentru mine, cel mai enervant lucru a fost că în duelurile 1 la 1, ai noştri nu reuşeau decât rar să scoată din joc adversarul, pe când invers, timişorenii nu reuşeau decât foarte rar să NU scoată din joc pe ai noştri.🙂 Că nu au profitat, ţine mai mult de prostia lor decât de meritul alor noştri.

    Apreciază

    • Așa este, practic ajungem tot la aiureala unora dintre mijlocași (mai cu seamă la Tiago): ineficienți și în atac, și în apărare. Cam acolo trebuie lucrat cât se poate de serios. Durduliul de Zicu, cu fentele lui de corp ajungea mai mereu în fața careului nostru. Nu prea e bine așa…HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. Eu am fost un critic a lui Tiago L., dar jocul ultra modest a lui Rosu, Jakolis si Cristian m-au facut sa nu fac referire asupra lui . La fel, foarte slab si L. Goian, in acest timp felceru ii lauda calitatile lui Carp ?! Pai din cei 750 mii incasati de la fecali, nu se puteau investi o tara pt un tanar de perspectiva, care a confirmat deja la noi ? Si ceva extrema mai acatarii ? PS . La ASA, gol Muresan, 2 goluri Jazvic ( parca tot era mai bun decat T. lopez sau jakolis, nu ? ), un gol penibil incasat de Stancioiu … La fcsb, Carp, Muniru, Tade ( chiar joaca bine acolo, ca are extreme bune, nu ca la noi ! ) … De-ale fotbalului …

    Apreciază

    • Bela, eu nu stiu care a fost situatia contractuala a lui Carp, dar e posibil sa fie bine manageriat de tatal sau. La noi a venit foarte rapid si oportun toamna trecuta, acum a plecat foarte liber si fara mari negocieri la Steaua. E posibil ca elo sa nu semneze decit contracte pe un an sau daca sunt mai lungi la sa aiba niste clauze foarte clare de transfer. E o loigca si aici, usurinta cu care l-am luat noi s-a intors impotriva noastra acum.

      Apreciază

      • Pe site-ul ceferist maghiar am citit că la sfârşitul sezonului trecut clubul i-a prezentat lui Carp o propunere de prelungire de contract, dar a refuzat să semneze.

        Apreciază

  3. În condițiile în care extremele sunt doar la număr și majoritatea centrărilor sunt anemice, cei mai importanți jucători ai CFR-ului devin Petrucci și Roșu. Ăla dintre ei care șutează mai bine – gen Gabi Mureșan – mingile respinse (prost) de fundași (Petrucci a avut o astfel de fază cu ACSP Tm în R1) sau deviate cu disperare în spate de atacanți, o să fie eroul CFR-ului în acest campionat.

    Apreciază

    • Ambii au șut decent din afara careului, rămâne să vină și fazele…:) Petrucci a și dat un astfel de gol în primăvară (și nu se teme să încerce poarta când are posibilitatea), iar la Neluț am văzut mai multe goluri de acest gen (din afara careului) acu’ 2 ani, când era pe val la Concordia. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • cat mai multe goluri, sa-i creasca cota ca-l vindem urgent🙂 incet, incet i se indeplineste dorinta lui Cristi si devenim balama🙂 nu ca ar fi ceva rau. hai CFR!!! sa vina intaririle, vorba lui mihai.

      Apreciază

  4. Repet, ce am mai zis acum cateva zile si anuma, ca avem cel mai slab lot din ultimii 10 ani! Si cei mai slabi atacanti!
    In afara de Larie, Camora, Petrucci, Paun si oarecum Guima si Minca, restul sunt jucatori de echipe gen Chiajna, Voluntari sau cel mult Csm Iasi! Negrut si Carter ar trebui imprumutai un an pe la o echipa cu pretentii de promvoare din Liga B si daca nici acolo nu confirma, ar trebui dati afara. Astia 2 sunt momentan prafuri!
    Cat despre Tiago Lopes, devnit „vedeta” echipei , m-am prins cum sta treaba. Omul are oferta „serioasa” din tara lui natala si a jucat integralistin ultimele 2 meciuri, sa se creeze impresia, ca este om de „baza” si chiar indispensabil echipei si probabil pretul lui este in „crestere”:-)) Daca da vreo echipa 100 k pe el, ar trebui, cu banii respectivi luat urgent Llullaku de la Medias, oana nu ni-l sufla fcsb si pe asta:-))
    Echipa are nevoie urgent de mijlocasi de banda si un varf. Andrei Muresan trebuie jucat la inchidere, iar Petrucci coordonator de joc. Italianul este singurul care stie sa dribleze si cu ceva viziune, si poate ordona putin jocul de la mijjloc in sus.

    Apreciază

      • Poti plati o suma pe un jucator, nu ti interzice legea insolventei . Atat timp cat accea suma este una decenta si administratorul este de acord cu ea, Bugetul echipei in momentul de fata este undeva la 5 milioane euro. Bani ar fi.Altfel unei echipe aflate in insolventa i s-ar interzice , spre exemplu, chiar si plata de comisioane catre anumiti agenti care aduc jucatori liberi de contract. CFR a fost aproape sa-l cumpere pe Taher de la Medias, insa fcsb s-a miscat mai repede si dat cat a cerut Mediasul, in timp ce ai nostrii s-au tot tiganit. Asa a fost si cu Dan Roman, care a acceptat oferta celor de la Botosani, in detrimentul Cfr-ului!

        Apreciază

      • In insolventa trebuie sa administrezi compania in asa fel incit sa faca profit operational. Daca nu reusesti asta se declanseaza automat falimetul.Asa ca teoretic il poti lua si pe Messi, daca il dai pe Tade la pret de C.Ronaldo si iti vine si la salariu de T.Lopez.

        Apreciază

        • In acest campionat targetul clubului Cfr Cluj este „banu'” din drepturile TV si nimic altceva. La un buget de 4- 5 milioane/euro, iti poti permite sa cheltui 100k pentru aducerea unui jucator ca Llullaku, ale carui performante sportive din ultima vreme sunt net superioare oricarui atacant existent in lot in acest moment. Aceasta ar fi o investitie, pe care firma Cfr Cluj ar face o cu bani existenti, curati, banipe care ii detine deja. In plus, jucatorul ar garanta o clasare pe un loc cat mai sus si implicit mai multi bani din drepturile TV. Dar, ca sa iei „banu”, tre’ sa si investesti initial in „produse” de o valoare superioara celor existente. Bosii de la club merg insa la mica ciupela si o sa-i coste f f f f scump.
          Mai vorbim peste cateva luni….

          Apreciază

          • Conducatorii clubului ne-au obisnuit sa aduca jucatori nu neaparat dupa metoda Becali – vazuti in RO si care par buni pt Romania. S-a mai scris aici de jucatori de la Gaz Metan, Bawab sau brazilianul ala iubitor de manele, dar nici unul nu a facut mare brinza. In plus, cred ca de cind s-au fript cu Bud, ai nostri conducatori nici gratis nu mai vor jucatori de la Medias.

            Apreciază

    • Nu Misule, nu e cel mai slab lot din ultimii 10 ani ci cel mai bun lot pe banii nostri, ai suporterilor. Atit poate genera clubul fara bani nesportivi – investitii one time, sponsorizari de tip mecenat fara valoare comerciala etc. Asta e diferenta dintre un lot la nivelul adevarat al pietei si un lot cu extra investitii. Dar extra investitii = extra dividende. Alegeti – Thiago fara dividende sau Ivo Pinto cu dividende.

      Apreciază

      • Este f simplu. Pinto a adus Cfr-ului peste un milion de euro, insa putea aduce mult mai mult, daca conducerea ar fi platit la timp pentru procentele detinute de FC Porto. In schimb, lui Tiago Lopes chiar nu i s-ar simti lipsa:-))

        Apreciază

        • Una e partea incasata, alta e profitul. Ia cost de investitie, cost imprumut, prime jucator si agent, salariu, chirie;) si vezi unde ajungi. Poate ca restul procentelor nu a meritat – poti avea 50% si sa fie altul in driver seat la vinzare. Cita vreme nu stim detalii din contract nu putem, specula. Ideea e insa ca pentru a avea o echipa buna, ai nevoie de o investitie CASH a priori. Si cine face asta, asteapta si si un rezultat pozitiv al investitiei, indiferent daca scopul e financiar, influenta politica, imagine, spalare de bani sau altceva.

          Apreciază

  5. Oameni buni, nu mai trageţi în cărătorii de pian! Trageţi în pianişti, dacă găsiţi vreunul.🙂 Ce să zică timişorenii, au pierdut 2 meciuri din 2. Câţiva jucători au prins ieri o zi mai neinspirată, dar nu s-a întâmplat nicio catastrofă. E bine că am câştigat şi cu un joc slab. Roata se întoarce mereu, o să vină şi zile în care vom juca foarte bine, dar nu vom reuşi să pierdem.🙂 Ăsta este primul campionat din ultimii 40 de ani în care am pretenţia de la băieţi să nu piardă niciun meci.Din când în când poa’ să joace şi slab.🙂

    Apreciază

    • greu cu pianistii, cand seful orchestrei(aka. I Muresan) nu are „ureche” muzicala:-)) de fapt, Muresan transfera jucatori dupa chipul sau trist si patetic:-)))

      Apreciază

  6. Apropo, Cfr mai are si de primit bani, nu doar de dat:-)) Si ar fi vorba de o suma cu multe zerouri. Porto nu a platit Cfr-ului cei 20% din transferul lui Alvaro Perreira la Inter, iar Cfr a inaintat o actiune „in pretentii” la FIFA!!!!! Suma de transfer ar fi fost 17 milioane euroi! Deci 3.400.000 euroi, bani de buzunar pentru Arpika in Dubai:-))) link

    Apreciază

    • Din cate imi amintesc, procentele de la Porto au fost compensate prin alt jucator, nu mai tin minte care (Ivo Pinto?). Actiunea de la FIFA s-ar putea sa fi fost inceputa din anumite motive legale care tin de administrarea unei companii in insolventa.

      Apreciază

  7. Mă uit pe clasament, şi văd aceleaşi echipe pe podium, cu CFR tot pe 3, FCSB şi ASA făcând rocada pe 1 şi 2. Desigur, „văzul” meu nu tine cont de cele 6 puncte de penalizare…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  8. „ce fundas i-ar putea lua locul lui Tamas in primul 11” 🙂 )))) link Totuşi, cum de nu se caută soluţii pentru întărirea postului de portar, că-s puţine soluţii pentru Rădoi. Cred că Nuno Claro este liber de contract.🙂

    Apreciază

  9. NOTAREA (de după victoria cu ACS Poli) este oprită, tabele (inclusiv aia zis şi „new_CFR_12_ani”) sunt reactualizate. După victoria muncită de duminică am primit 21 de aprecieri, media echipei fiind de 6.5 (Dican are 6.3). Nota cea mai mare o are (logic!) Petrucii (7.9, felicitări, din nou, Davide!), în timp ce la polul opus îl găsim pe Negruţ (5.5). Multe note peste 7 (la 4 jucători), doar 2 note sub 6 (Negruţ şi Cristian). Bravo băieţi! Ce pot să spun, repetaţi scorul şi cu CFR2…ă, pardon, cu FCSB, şi atunci chiar nu ne interesează nici aşezarea, nici tactica, nimic…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  10. In conditiile actuale si eu cred ca este de preferat si mult mai util in joc,un Petrucci avansat,in fata celor doi la inchidere- S.Muresan si N.Rosu-;- de asemenea,ne mai trebuie urgent,un varf(!); apropos, il mai avem pe F.Dore(?);daca-l mai dam si pe Larie-chiar si imprumut-ne semnam condamnarea la retrogradare(!)-atunci sa intre I.Muresan(!)

    Apreciază

    • Nu cred că avansarea lui Petrucci e o idee bună (se poate încerca, totuşi), locul lui natural este acest „libero” în faţa apărării (nu în spatele fundaşilor, cum era pe vremea noastră!), acolo se simte ca peştele în apă. Cred că o pereche de închizători Davide-A.Mureşan e mai „operaţională” în acest moment, cu Roşu eventual mai sus. Toate aceste discuţii şi realităţi ne duc (iarăşi) spre deja arhaicul 4-2-3-1, este aşezarea care mi se pare că se potriveşte cu calităţile jucătorilor actuali. Portarul şi apărarea nu discutăm (eventual despre Goian), la mijloc Petrucii+Mureşan, mijlocul de trei cu Jakolis-Roşu-Păun şi în faţă Guima. Pe postul lui Roşu mai avem soluţia Negruţ (a jucat multe meciuri în ultimele 2 sezoane pe acel post, şi deseori cu randament bun), dar şi acest enigmatic Nascimento. Rezerva lui Guima fiind Cristian, poate o responsabilizare „de unul singur” într-o aşezare 4-2-3-1 i se potriveşte mai bine. Nu sunt mare fan al acestei formule (oricum mai complexă şi -teoretic- mai combinativă ca 4-4-2), dar parcă ar scoate mai mult din echipă în planul jocului combinativ. L-a folosit şi Ando în 2012, apoi Sergio P., apoi Trică, apoi şi Miri, pe la începuturi. Să vedem. HAI CFR!!!

      Apreciază

  11. Ma gandeam asa si eu,fiind nepriceput in ale finantelor.Daca vindem toti jucatorii buni,pe bani marunti100000-200000 de euro,scad sansele sa prindem podiumul ,nu-i asa.Na daca nu ne clasam sus ,nici banuti de la tembeliziuni nu mai luam.Atunci,ma intreb”io”,unde-i afacerea.Ah .daca am da jucatorii pe bani buni,no problemo,dar afacerile din ultima vreme prea seamana a vanzari cu reducere de pret 50%,60%,doi la pret de unul etc.

    Apreciază

    • Nu e afacere, e presiunea insolventei unde banul in mina primeaza. Cu planul de reorganizare aprobat știi ce limite ai, pina atunci ești obligat ” sa facem totul”. Evident ca si piața speculeaza situația.

      Apreciază

  12. Ok ,exista si ceferisti imbecili…tre’ sa ma impac si cu asta…Pe chefereTV ,T-Bone zice ca gasim jucatori ca Larie la chil (?!?) si ca ar trebui sa plangocim dupa unul ca Tiago Lopes…Tot norocul lui Bone e ca sunt banat permanent de alt bou (Krucifix) pe acel site altfel ii dadeam eu chile….Ba ! Daca esti prost macar taci ! Auzi la el : jucatori ca si Larie gasesti la chil….dar jucatori ca si maimuta aia de Tiago ar trebuie grijiti ca si moastele lui chelu

    Apreciază

  13. Daca pleaca Larie, se ingroasa gluma fratilor ! Apoi tot aud de la un atotstiutor, ca trebuie vandut tot ca suntem in insolventa, in alte postari sa ne arate, ca nu putem cumpara nimic, ca deh, suntem in insolventa … Pt cei care-l cred pe atotstiutor ii linistesc, ca poti face cumparari de jucatori chiar daca esti in insolventa, respectiv nu trebuie sa vinzi tot ce se cere din acelasi motiv de insolventa . Chestia e , ca totul merge prin administratorul judiciar, care daca considera ca daca cumpararea unui jucator cu X euro aduce avantaje echipei ( puncte in plus, deci loc mai bun in clasament ), atuni poate sa decida sa-l ia . Tot asa, dac fcsb vrea sa plateasca de ex 100 mii pe Larie, administratorul poate considera, ca acest castig este sub nivelul pierderii datorate plecarii jucatorului ( in clasament ar insemna 3-4 locuri mai jos, deci un minus la buget de 300-400 mii ) , ca atare nu-l lasa . In fapt, trebuie sa se faca analize ec la fiecare miscare, in mare cum a scris Luis in postarea lui de la ora 20.28 . PS . Eu am scris cum ar trebui sa se faca . In fapt, daca felceru il da cu 200 mii pe Larie, din care 100 mii nedeclarati, se face afacerea si gata, putem noi plange mult si bine ( sau unii , asa cum am aratat, sa-i dea dreptate felcerului, ca doar suntem in insolventa … ), cine trebuie baga banii in jeb, durandu-i fix in p-la de fanii echipei !

    Apreciază

  14. Bela, eu iti inteleg durerea ca suporter, dar situatia trebuie vazuta cerebral. Administratorii trebuie sa gestioneze clubul cu mina ferma pe pix, altfel ajung in puscarie. Iar veniturile sigure primeaza promisiunilor (asa poate ar bine sa mai facem niste datorii, 2016 e an par, nu?). Asta e partea legala. Cu siguranta ai si tu dreptate ca exista o doza de rezonabilitate intre calitatea jucatorilor si performanta realizabila, deci implicit incasari. A doua chestiune e si nmai dureroasa – echipele mari iau tot. Unu la mina pentru ca isi permit, doi pentru a destabiliza competitorii – vorbim totusi de un CFR care a fost pe locul 3 anul trecut iar ASA o sa moara curind din motive de bani. Voi crdeti ca la Dortmund le place ca un jucator din rangul 2 valoric la Bayern cistiga mai mult decit vedetele lor sau ca Bayern a anuntat frumos inainte de adunarea lor generala ca platesc clauza de reziliere la Götze si jucatorul a plecat val-virtej? Sau acum 20 de ani, cind Karlsruhe, la vremea aia echipa de cupa UEFA i-a pierdut in 3 ani la Bayern pe Sternkopf, Kreuzer, Scholl, Kahn, Tarnat si Fink? Adica 4 jucatori cu meciuri la nationala? Daca suntem rationali, vedem ca momentan ca si consistenta a bugetului Steaua poate sa rada tot iar daca va fi bine gestionata asa va arata situatia multi ani de acum inainte. De aia am sustinut mereu ca cel mai bun obiectiv pe care il putem avea este sa fim pe termen lung un challenger care sa poate avea o consistenta structurala a unui nr 2 national. Bazinul de 3 mil de locuitori din si in jurul Bucuretiului nu poate fi compensat de 600.000 din jurul Clujului, nici optiunile economice de sponsoring si PR mediatic. Daca vrem ca pe viitor jucatori ca Muniru, Tade, Carp sa nu ajunga la Steaua, atunci trebuie sa devenim suficient de buni structurali pentru ca acestia sa poata avea oferete din afara.Iar asta depinde doar de clubul nostru. Altfel, ca potential local, niciodata nu vom fi pe picior de egalitate decit cu cel multe alte echipe din poluri regionale mari.Chiar daca putem bate sportiv Steaua, pe termen lung potentialul lor financiar este pe alt nivel.

    Apreciază

  15. Important e să ţinem pumnii (sau degetele împreunate) pentru ca Trencin să realizeze minunea, că atunci nu-i mai trebe FCSB-ului niciun Larie.

    Apreciază

  16. În prosport, la “analiza” prestaţiei arbitrilor din etapa a 2-a, arbitrajul lui Kovács de la meciul Dinamo-Craiova ocupă juma’ din spaţiu, este luat în şuturi şi arbitrul, şi prestaţia lui, totuşi a luat notă mai mare decât Rădulescu de la CFR-Timişoara. Singurul care a luat nota 4.🙂 )) După prima etapă, acelaşi „analist” i-a dat şi lui Colţescu 4 pentru că n-a dat decât 2 penalty-uri Viitorului.🙂

    Apreciază

  17. Felceru a declarat azi la tv, ca la un pret bun, poate pleca si Larie ! Oare fecali nu se gandeste sa-l ia chiar pe marele nostru presedinte ?! Ps . Da. Astra a pierdut acasa cu 5-1, da, are patronul la mititica samd . Dar INCA nu le-a dat drumul lui Amorim si Alibec pt 1,5 mil euro ( cred ca o vor face, cei doi nu sunt mari valori, deci pretul este super ok ! ), felceru ii dadea cu 500 mii fara doar si poate ! Si inca ceva, problema in sine nu e vanzarea jucatorilor, ci ca in locul lor NU SE CUMPARA NIMIC, nefiind reanvestite nici 25% din sumele incasate/declarate . PS . Cum am mai zis, site-ul oficial este oglinda felcerului . Cat priveste referirile la arbitraje din presa, nici nu merita sa le mai citim, ne facem rau singuri !

    Apreciază

    • Bela, ciobanul e prost in multe, dar nu cand e vorba de bani. El ar vrea sa ii ia pe Amorim si Alibec, dar numai dupa ce stie sigur ca trece de Trencin. Asa se explica de ce nu s-a concretizat inca. Pe Tade l-a luat pentru ca nu aveau deloc atacant si chiar daca e deficitar la tehnica, a iesit golgheter in sezonul trecut. Muniru a fost cerut expres de finul Radoi. In cazul lui Larie situatia e aceeasi ca la Amorim si Alibec, il ia daca trece de Trencin. Ti-am mai spus si altadata, nu mai pune botul la tot ce scrie presa de Dambovita, foamea de clickuri e mare. Iti dau un exemplu. Azi l-am vazut pe Sumudica la TV declarand ca s-a saturat de presa de la noi, dupa ce cu putin timp in urma il sunase un reporter sa ii spuna ca Amorim e la o intalnire cu Jiji unde isi negociaza transferul, iar Sumudica a zis ca Amorim era chiar langa el.

      Apreciază

      • Din partea mea nu are decat sa il ia si pe Larie , chiar nu vad unde e problema, noi dintr-o echipa infloritoare cu stadionul arhiplin am ajuns in insolventa si datorii cat China catre toata lumea. Ironia mi se pare in alta parte: atatia il lauda pe Hagi pt ce a facut cu Viitorul, cum creste el tineri de valoare incomesurabila iar pe oi ii salveaza 2 fosti CFR-isti iar principalele puncte de atractie jucatori care sunt sau au trecut la CFR si nu copii crescuti de Vitorul.

        Apreciază

  18. Multe paradoxuri sunt pe lumea asta si incurcate mai sunt caile Domnului(!);doi(ex)CeFeRe-isti,in primavara,salveaza in vara(momentan,pana la Belgrad,dupa prezicerile de retragere ale ciobanului,in cazul necalificarii in grupe!) prevestita decadere a Stanei(dupa pierderea stadionului si a siglei!)si mai amana agonia(celei mai reprezentative echipe comuniste!) frumos impachetata, imbalsamata si prezentata de presa aservita;celor doi marcatori(in special lui Muniru-care in 50 de meciuri,la noi,n-a tras un sut pe cadrul portii!) sa le fie de bine si sa le ramana…!;hai CFR!

    Apreciază

  19. „Deac, cel mai bun mijlocaș dreapta” link Avem deja 2 titulari în primul 11 al campionatului trecut şi niciunul nu a ajuns încă la FCSB. Păi, se poate? Sunt curios pe ce locuri au terminat Muniru şi Tadé.

    Apreciază

  20. Na, da care’í baiul? FCFN só fost lovita de o pietricica….si aproape gata cu ea… Il vor pe Larie? sa deie cat vrem noi si poate pleca, Larie nu’í legat de glie, si cu banii luati pe el pate luam 2-3 portughezi….”Ca Cadu” cand o vinit la noi nu era star international… Noi ne-am facut echipa, FCFN isi face un lot, valoric mai bun decat echipa noastra, dar cica intra in insolventa…(stie badronu’ceí aia?…ca-i literat cu n volume…?) Cine vrea sa plece trebuie sa plece….o „mare cujetare” de la buna-mea: nu alerga dupa un autobus care oricum nu te asteapta….(a mai avut, da’nu vi le spun pe toate!)..🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s