Detalii fotbalistice


Unii le incadreaza la tehnica, altii le includ intr-un cadru mai general si vorbesc de tactica. Oriunde le-am pune trebuie sa stabilesc de la inceput ca vorbesc de momentul defensiv, momentul cand echipa nu are posesia mingii.

Acum ceva timp, il ascultam pe cei de Steaua laudandu-se cum l-au studiat inaintea duelului Stelei cu Chelsea, pe Juan Mata, si au gasit cheia blocarii lui. Sincer am fost putin amuzat de tonul umflat si autolaudativ cu care se exprimau niste idei si concepte pe care in Spania chiar si antrenorii de copii, din categoriile inferioare, le cunosc cat de cat si le folosesc.

Intr-un cadru mai general vorbim de conditionarea adversarului, de a avea initiativa chiar si cand mingea nu-ti apartine. Pentru a putea realiza acest lucru trebuie plecat de la mici detalii individuale si largind imaginea de ansamblu, progresand in munca noastra, sa ajungem la implementarea ideii generale la nivelul intregii echipe.

Ca o parere personala as spune ca acesta filozofie  defensiva presupune asumarea unor riscuri mai mari, iar punerea ei in practica e aproape o arta. Se contrapune oarecum ideii de coborare si aglomerare in zona propiului careu, lasand initiativa adversarului pentru a astepta contra, si se aliaza foarte bine cu pressingul in diferitele sale forme.

La nivel individual

De ce unii vorbesc de tehnica?

In general gesturile tehnice implica mingea: preluare, conducere, dribling, pasa, sut… Cand ne gandim la un jucator tehnic prima data ne vin in minte mingicarii. Foarte greu am putea atribui acest apelativ fundasilor sau jucatorilor defensivi. Ei sunt asociati in cele mai bune exemple cu spiritul de luptator, forta, curajul…

Si totusi, ei n-au nevoie de tehnica? Dueluri aeriene in care nu trebuie sa-si atinga adversarul cu mana, temporizari care presupun retrageri intr-o pozitie corporala adecvata, tacklinguri din alergare, presarea adversarului cand preia cu spatele la directia de joc, deposedarea folosind lupta corp la corp si altele… putem spune ca nu necesita nici o maiestrie ? Evident nu.

Si totusi ceea ce pune aceste actiuni la limita dintre tehnic si tactic este caracterul lor mai mult sau mai putin individual sau global.

In functie de viziunea fiecarui antrenor sau privitor de pe margine, o actiune poate cantari mai mult in sensul gestului tehnic sau, din alt unghi, a unei strategii generale.

De exemplu, pentru unii tacklingul va fi un procedeu care trebuie antrenat si folosit cu regularitate, pentru ca e un mijloc bun de oprire a actiunilor adversarului si in plus are repercusiuni psihologice importante, iar pentru altii va fi o actiune care trebuie folosita doar in situatii exceptionale, niciodata din spate, mereu din lateral si care serveste doar in situatii limita, ca fault tactic.

Un alt exemplu ar fi temporizarea. Unii o vor privi in planul executiei,  ca asteptarea momentului oportun de atacare si deposedare a adversarului, in timp ce pentru altii va fi o actiune de incetinire a oponentului, pentru a putea primi ajutoare de la alti coechipieri.

Plecand de la mic la mare, de la actiunea unui jucator pana la intreaga echipa voi incerca sa prezint cateva exemple.

De unde plecam?

In primul rand fiecare echipa trebuie (sau ar trebui) sa-si aleaga o zona a terenului unde creeaza o densitate defensiva, stiut fiind ca actiunile solitare de pressing au putine sorti de izbanda (un atacant care alearga bezmetic, ca un caine, de la un aparator la altul nu va reusi aproape niciodata de unul singur.

Daca luam terenul in latime, putem discuta mai mult sau mai putin, de trei zone: jumatatea adversa, mijlocul terenului, jumatatea proprie. Pe lungime ar fi tot o impartire in trei: cele doua benzi si centrul terenului.

In alegerea acestor zone se tine seama de filozofia (stilul) de joc, de calitatile si defectele propriei echipe si bineinteles de studierea adversarului.

Stilul de joc poate influenta zonele de pressing.

De obicei echipele care cauta posesia, care isi doresc o recuperare cat mai rapida a mingii pentru a un lasa posibilitatea oponentului sa isi dezvolte jocul, vor presa cat mai sus, uneori chiar fundasii centrali si portarul. In alte cazuri, sunt echipe care nu se simt deloc incomfortabil in jocul fara minge, lasand initiativa adversarului si asteptand momentul oportun pentru a-si dezvolta ofensiva.

Desigur stilul, filozofia de joc trebuie (sau ar trebui) sa aiba in vedere caracteristicile propriei echipe. O echipa care se vrea scurta, dar nu sta  prea bine fizic, nu va presa sus. Deasemeni o echipa care nu se descurca bine pe spatii scurte, iar fiecare pasa pe care o incearca, mareste sansele de pierdere a posesiei, va cauta sa-si asepte adversarul mai retrasa, pentru a putea profita apoi de spatile libere lasate de acesta in urma. Daca totusi nu are jucatori de viteza si cu o buna conducere a mingii pentru a putea realiza contraatacurile, mai raman jocul direct cu pasa lunga(implicit echipa se va lungi ) si fazele fixe.

In cazul in care o echipa are toate calitatile care lipseau in exemplele anterioare, vom avea cel mai posibil de-a face cu o abordare mai curajoasa si cu un pressing mai avansat.

Nu in ultimul rand trebuie sa privim si din punctul de vedere al unor echipe inegale in componenta proprie . Daca forta defensiva sta in fundasi, atunci vom incerca sa provocam adversarul la un joc cu mingi lungi. Daca forta pressinugului nostru sta mai mult pe banda dreapta, atunci vom incerca sa ducem adversarul spre aceasta zona.

Aceleasi observatii se pot face si daca in decizia organizarii defensive putem include observatii despre adversar (daca avem astfel de informatii). Impotriva unei echipe care are un mijlocas mai slabut decat ceilalti , se va incerca impingerea jocului exact spre el.

Detalii

Atacantii. Sunt primii in realizarea pressingului. Pentru a nu-si consuma energia inutil, pot servi doar la anularea liniilor de pasa inapoia liniei mingii, catre portar sau aparatori ramasi mai retrasi. Sunt primii care prin pozitionare pot imprima directia pe care ataca adversarul.

Mijlocasii. Pot impinge jocul spre benzi prin aglomerarea centrului sau pot bloca benzile printr-un marcaj om la om al jucatorilor laterali adversi.

La nivel individual se poate inchide unghiul de inaintare a adversarului pe directia nedorita si se poate, asa cum spuneam mai devreme, face marcaj individual la jucatorii, la care nu dorim sa ajunga mingea.

In cazul in care totusi mingea ajunge la acestia din urma, e bine sa stim cateva detalii despre ei cum ar fi: care e piciorul bun, care e driblingul preferat, tipul de joc si directia pe care le dezvolta de obicei. Plecand de aici se vor lua masurile de impiedicare a acestor actiuni: postura corporala, asteptarea momentului bun pentru atacul de deposedare, distanta fata de adversar etc.

Toate aceste actiuni individuale trebuie sa intre intr-un plan mai amplu, dupa cum spuneam, iar fiecare decizie a unui individ trebuie sa tina seama de  planul general al jocului.

Cel mai bun exemplu e in cazul aparatorilor, care sunt ultima linie defensiva in fata portii.

Fiecare dintre ei trebuie sa stie cand sa faca un pas in fata pentru a-si lasa adversarul in offside sau din contra, cand sa se retraga pentru a nu fi depasiti de viteza superioara a adversarului. Fiecare trebuie sa stie cine ataca mingile aeriene si cine acopera zona din spate, unde ar putea ajunge aceasta in cazul in care colegul de echipa  a esuat in efortul sau de respingere. Fiecare fundas trebuie sa stie cand si unde sa acopere iesirea unui coleg in intampinarea advesarului, si deasemeni unde trebuie sa se repozitioneze in cazul in care a fost depasit intr-un duel direct cu adversarul. Si ca aceste exemple pot fi si altele.

Ca o norma generala, asa cum spuneam si in debut, e important ca echipa sa gandeasca si mai ales sa se comporte ca un tot unitar. Ea trebuie sa aiba o forma defensiva bine definita (oricare ar fi ea), iar incercarile adversarului de a o destabiliza, sa nu creeze perioade lungi de haos. Revenirea la forma initial stabilita trebuie facuta cat mai repede, aici un factor important fiind dat de puterea de adaptare a fotbalistilor la noi situatii de joc.

Sursa foto: cheatcc.com

Postarea apare si pe mysport.ro sau blogul personal.

Autor: b_o_g_d_a_n

16 comments

    • Flacara Visinie, Am pornit de putina vreme pe drumul antrenoratului, mai exact 3 ani. In sezonul recent incheiat am activat ca antrenor asistent si delegat al unei echipe de Liga a -5-a spaniola (nivel semiprofesionist).

      Apreciază

  1. Bună analiză, b_o_g_d_a_n, scurt și la obiect. Referitor la dualismul noțiunilor la apărători: categoria aia unde intră și taclIngul (de ex.) se numește -mai degrabă- „tehnici de deposedare”, și mai puțin tehnică. Vorbim, practic, de procedee tehnice de deposedare, nu neapărat de tehnică, în termeni generali (aia care ne duce cu gândul la mingea). Cât privește temporizara, aia poate fi, într-adevăr, și pt. a pregăti contraatacul, sau pt. a permite replierea, dar concomitent și ambele. Pressingul solitar (gen câine) al vârfului este destinat, într-adevâr, pentru a elimina anumite continuări de circulație/atac al adversarului, nicidecum cu scopul de-a recupera mingea (doar întâmplător, neprogramat). Referitor la legătura dintre echipa scurtă și condiția fizică, ea este valabilă și invers (sau, mai degrabă invers): o echipă care stă prost dpdv fizic, trebuie să fie scurtă, altfel e jale, cum se spune. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kiruj, 3 lucruri: 1.Temporizarea.
      Intr-un comentariu mai vechi la o alta scriere a mea faceam precizari legate de acest concept pe care imi permit sa le reiau si aici prin redarea unui fragment:- Am doua versiuni, una la nivel de echipa si una la nivel de jucator. Cea la nivel de echipa e un concept ofensiv si l-am intalnit explicat doar in Romania. Pe coaches-ahead.ro de exemplu se spune ca: „Temporizarea functioneaza prin mentinerea posesiei la mijlocul terenului pentru a disloca oponentii din pozitiile lor de baza, si apoi atacind spatiile eliberate, in special prin mingi in spatele liniilor care se formeaza in orice sistem de joc.” La nivel individual, conform scolii de antrenori din Spania, temporizarea e vazuta dintr-un cu totul si cu totul alt unghi de vedere. E un concept defensiv definit ca: principiu care consista in a reusi incetinirea jucarii mingii de catre posesorul acesteia pentru a-i pune in dificultate inaintarea sau pasa cu usurinta.
      – 2. Pressingul solitar al atacantului. Stii cum imi dau eu seama daca e intr-adevar asa cum spui tu, o chestie organizata, sau un mare deficit de organizare? Daca lucrurile n-au fost clar stabilite, va exista mereu un moment in care va intoarce capul spre ai sai si i se va citi pe chip o grimasa de revolta si dezamagire. E amanuntul care imi spune mie ca pressigul acela singular n-a avut nici o noima. In Romania am vazut de mai multe ori situatia aceasta, chiar la echipe bune, semn ca nu e chiar asa controlat totul cum ne-ar place sa credem. –
      3. Toate echipele se vor scurte in zilele noastre. Teoria e vehementa in acest sens si parctica ii da dreptate. Eu cred totusi (am avut si-o disputa cu profesorul de profil pe tema aceasta) ca exista si exceptii. Una ar fi cand echipa ta sta prost fizic,( pot fi diferite motive: varsta inaintata a jucatorilor, reveniri dupa accidentari, lot redus etc.). Evident in acest caz nu poti presiona sus. Atunci trebuie sa te retragi si sa astepti contra. Ori pentru a contraataca plecand din propria jumatate ai nevoie de jucatori cu o conditie fizica foarte buna, capabili sa faca un spring prelungit si sa aiba destul suflu pana la final pentru a inscrie. Neavand jucatorii acestia, una din solutii ar putea fi sa renunti la echipa scurta, sa pastrezi mereu mai avansati cativa jucatori(pracic sa nu coboare pentru ajutarea defensivei). Pe de o parte asta iti ia cativa oameni din blocul defensiv, dar pe de alta iti da puncte de sprijin mai avansate pentru un contraatac de succes. Pe de alta parte echipa ta lunga poate obliga adversarul sa si-o lungeasca pe a lui. Repet, e o parere personala.

      Apreciază

  2. și încă ceva, b_o_g_d_a_n, sper să ajungi la un moment dat și la progresie (pozitivă, de atac, sau negativă, de apărare), și arta cea mai cea: cum să ataci ca să fii pregătit tot timpul pt. a reintra în defensivă, și invers. Este domeniul cel mai interesant, cel puțin pt. mine, dar și pt. antrenori, probabil. HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. Apropo de partea care te-a amuzat în urma declaraţiilor steliştilor, bănuiesc că toate cele prezentate de tine în acest articol sunt lucruri elementare pentru antrenorii şi fotbaliştii profesionişti. Mă întreb atunci, cum naiba se poate întâmpla la câte un fotbalist (şi sunt 2-3 mai în fiecare echipă) să greşească atât de des la citirea fazelor? Vezi şi cu ochii tăi, auzi şi declaraţiile antrenorilor („am greşit copilăreşte), e ca şi cum un şofer profesionist ar adormi lunar la volan.🙂

    Apreciază

    • Pai, simplu, Caneto ? Se zice ca; la efort fizic, scade oxigenarea „creerului”. Deci , nu mai pot gandi, fiindca, ca cu toate ca au capu’ mic, mai le sta si „creeru’ ” lejer in cutia craniana….Iar, putinul „creer” oxigenat scade la zero, deci, ramane numai oxigenu’…Deci,nu poti gandi. Nu ? De aia imi amintesc de cuvintele marelui „coach’ argentinian din ’78, Cesar Luis Menotti: „…Jucatorii mei ca; cand alearga nu gandesc. Iar, ca, cand gandesc ,nu mai alearga…” Da’, astia, numa cu oxigenu’ in cap, au castigat Campionatu’ Mondial (bineinteles si cu alte resurse..).

      Apreciază

      • achilles, Cred ca Menotti se referea la jocul de fotbal ca stare de spirit, la intelegerea sa naturala. Cu alte cuvinte un jucator nu trebuie sa fie inhibat de tactica. Argentinieni se raporteaza mult la calitatea tehnica si mizeaza mult pe instinctul natural de joc al fotbalistului. E putin ca-n exemplul cu omida. Cineva uimit de numarul sau de picioare o intreaba: Cum poti sa te gandesti in acelasi timp, sa misti atatea picioare, cu atata precizie? Si omida raspunde: Ei cred ca daca m-as gandi cum sa fac asta probabil n-as mai in stare sa fac un pas.

        Apreciază

    • caneto, Poate sunt elementare cum spui. Mie la nivelul meu mi-au luat zeci de ore de studiu pentru a le avea oarecum clare si chiar redactarea acestui text mi-a luat cateva, pentru a-l putea concepe, pentru a-i putea da o forma cat mai succinta si bineinteles pentru a putea fi util cui va dori. Ca sa-ti raspund la intrebare, cred ca pentru a ne putea da o parere trebuie sa cunoastem mai in detaliu fiecare situatie si personajele care o compun. Cred ca tine foarte mult de calitatea antrenorului, dar si de cea a perceptorului, a jucatorului. E exact ca in invatamant. Materia, teoria poate fi aceeasi pentru toti. Plecand de aici insa, fiecare are flerul si metoda sa, are norocul unor elevi mai buni sau mai dificili. Exact cum intre doi profesori de limba franceza pot exista diferente uriase, desi predau aceeasi programa, asa si la antrenori. Dar hai sa-ti dau un exemplu la care m-ai facut sa ma gandesc cand ai spus de declaratiile antrenorilor legate de greselile copilaresti. Vorbeam de metodica. Antrenorul foloseste materialul video si le arata jucatorilor unde au gresit,sa zicem. Din pacate sunt unii care se opresc aici. Asta face ca ei sa nu se diferentieze foarte mult de ceilalalti observatori de pe margine. Degeaba le arati jucatorilor pe video unde au gresit sau ce greseli ar putea face, daca imediat dupa, in primul exercitiu al antrenamentului eroarea respectiva a aparut de 5 ori in 10 minute, iar tu n-ai reusit s-o depistezi si s-o corectezi in timp real si la viteza reala de joc. Aici intervine maiestria si valoarea personala a fiecaruia . Altfel analiza video ramane la nivel teoretic, de vorbe. De aici si frustrarea multor antrenori care nu inteleg ce nu fac bine si de unde vin erorile acestea.

      Apreciază

  4. La noi, din cauza tehnicii rudimentare a multora dintre jucători,(pe mulţi îi încurcă balonul) antrenorii pun mai mare accent pe jocul cu mingea, neglijînd într-o f. mare măsură jocul fără minge; cât priveşte contracararea jocului fără minge al adversarului, nici pomeneală, niciun fel de interes(!); nu am văzut la antrenamentele niciunui A.1, o pregătire specială în acest sens, sau măcar vreo înclinaţie spre anticiparea jocului adversarului; de ce nu se urmăreşte şi acest lucru(?); simplu(!): pt. că sunt limitaţi(intelectual,tehnico-tactic,fizic şi psihic), atît antrenorii, dar mai ales jucătorii(!);Hai CFR!

    Apreciază

    • Racheta, Observ ca nu ai o incredere prea mare in capacitatile antrenorilor de fotbal. Nu stiu daca e la nivel general sau doar la exemplele concrete pe care le cunosti. Oricum, eu incercand oarecum sa patrund in breasla lor, o sa le iau apararea cu un exemplu. Exista antrenori care nu-si dezvaluie foarte mult intentiile nici macar propriilor jucatori. Asta inseamna ca nu-si vor justifica intentiile clar in fata lor prin explicatii despre adversari. Dar ! Exista detalii pe care un cunoscator le-ar putea detecta in diversele exercitii realizate si care sunt indreptate exact in contracararea adversarului din meciul urmator. De exemplu, adversarul tau joaca foarte mult pe benzi. Atunci tu ca antrenor poti obliga intr-un joc scoala ca una din echipe sa atace foarte mult pe benzi (cea de rezerve sa zicem), fara sa explici verbal lucrul acesta. Cum poti face asta? Una din metode ar fi ca in jocul cu pricina, echipa respectiva sa nu atace o poarta ci doua zone de punctare care se afla exact in lateralele terenului. O alta metoda ar fi ca echipa sa nu poata inscrie decat in urma unei centrari din banda. Toate aceste reguli o vor obliga sa joace mult pe benzi, ceea ce reda oarecum tipul de joc al adversarului urmator. Uneori jucatorii se pot prinde de ideea antrenorului, alteori pur si simplu se vor conforma fara sa mediteze prea mult. Indiferent de situatie antrenamentul a lucrat ceea ce antrenorul si-a propus, iar pentru cei de pe margine, in functie de cunostiintele si nivelul lor de observatie poate avea mai mult sau mai putin sens ceea ce s-a intamplat.

      Apreciază

  5. Poate că se mai exersează,ceva, la antrenamentele,fără public(la care nu am reuşit întotdeauna să asist), dinaintea fiecărui meci; deşi, stănd de vorbă cu unii jucători, despre cum s-a desfăşurat antrenamentul-pregătitor nu am reţinut că s-ar fi pus accent şi pe anihilarea atuurilor adversarului şi a contracarării jocului acestuia fără balon, pt. prevenirea unor situaţii critice,neprevăzute, ci doar pe cum să surprindem noi adversarul, sau să-l temporizăm.

    Apreciază

  6. achilles, Cred ca Menotti se referea la jocul de fotbal ca stare de spirit, la intelegerea sa naturala. Cu alte cuvinte un jucator nu trebuie sa fie inhibat de tactica. Argentinieni se raporteaza mult la calitatea tehnica si mizeaza mult pe instinctul natural de joc al fotbalistului. E putin ca-n exemplul cu omida. Cineva uimit de numarul sau de picioare o intreaba: Cum poti sa te gandesti in acelasi timp, sa misti atatea picioare, cu atata precizie? Si omida raspunde: Ei cred ca daca m-as gandi cum sa fac asta probabil n-as mai in stare sa fac un pas.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s