„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (24)


Bun. După ce neliniștile din prezent ni s-au liniștit definitiv (CFR 2014/15 Cluj a scăpat de faliment, retrogradare și Europa League), e timpul să ne facem timp să ne întoarcem în timp în alte timpuri, când timpul era nu foarte schimbător.

După un fabulos 3-0 la Ploiești și un 1-1 acasă, cu „staliniștii” de la Steagul Roșu, CFR 1969/70 Cluj ajunge pe un fantastic loc 11! Echipa noastră zboară o țârucă la înălțimi nebănuite până nu demult, dar apoi aterizează forțat la Arad, suferind o alergie supraacută la „…ovschi” (Dembrovschi – 3, Broșovschi – 1). În drumul spre câștigarea campionatului, arădenii n-au pic de milă de ceferiștii clujeni, spre disperarea colegilor de muncă feroviari din Giulești, cărora le cam scapă titlul e campioni printre degetele de la mâini și de la picioare.

(Hmmm. Un pic cam dubioasă echipa CFR-ului de tineret-rezerve, nu vi se pare?)

Întoarsă pe jantă de la Arad, cu aripile pleoștite de cele 6 goluri de aer, CFR reia tradiția de rece „afară” – caldă „acasă”, reușind să învingă Dinamo, adăugându-și astfel 2 puncte cruciale la linia de clasament. Mulțumim, Petrică!

***

Mai sunt doar 2 etape până la… salvarea de la retrogradare (na, ca să răsuflați ușurați!), obiectiv pe care ceferiștii l-au vânat cu mai mult sau mai puțin spor tot sezonul. 0-3 la Craiova (câh! not again!) și 1-1 cu Farul, acasă, suficient pentru a ocupa primul loc de deasupra liniei fatale. Crișul Oradea și ASA Tg.Mureș se duc în „B”, să dea piept cu nou-promovata – după 10 ani de absență! – Gloria Bistrița (Jean Pădureanu, integralist), în timp ce ai noștri rămân în „A”. Ca să vezi cum e cu fotbalul ăsta: CFR încheie campionatul cu numai un punct mai puțin în clasament decât concitadina „U” Cluj, echipă căreia nu i-au țâțâit nădragii de frica retrogradării nici măcar pentru o fracțiune de campionat.

***

Așadar, Brazilia campioană mondială, iar UTA campioană a României în anul de grație 1970. Nu ne interesează deloc cine a câștigat Cupa României (nici Metalul Turnu Severin, nici CIL Gherla), pe care Dinamo a pierdut-o cu 1-2 în finală…

Important e că CFR a scăpat de retrogradare în acele zile și a supraviețuit până în zilele noastre. Antrenorul Ovidiu Hulea știa cum a reușit echipa noastră să rămână în „A”. Pe final, nu uita să se plângă de ignorarea totală a clubului nostru de către experții bucureșteni în antrenorat.

Urmează o binemeritată vacanță, atât în 1970, cât și în 2015. Noi, însă, nu luăm pauză. Istoria continuă…

60 comments

  1. A nu se confunda arădeanul Otto Dembrovschi (cel cu hetriku’…) cu Emerich Dembrovschi, care participa la mondialele din Mexic. Eu ştiam că juca (Emerich) la Poli Timişoara, dar văd că echipa aia nici nu era pe atunci în prima divizie. O fi jucat la Crişul, oare? HAI CFR!!!

    Apreciază

  2. Variaţiile la zi ale clasamentului (azi, 02.06.2015, ora 12.51): 1-La „prostsport” CFR locul 4, Tade golgeter cu 17 goluri (procent 0%), 2-la „jesepe” CFR locul 3 (sic!!!), Tade golgeter cu 18 goluri (procent 100%, bingo!!!), şi 3-siteul LPF: CFR locul 4 şi Tade golgeter cu 18 goluri (procent 50%). Revenim cu noi cote, dacă apar modificări…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Putem completa : Sport.ro (inchinatorii la oi) – CFR locul 4 , StirideU -locul 4, http://www.liga1.ro – locul 4, Fanatik.ro – locul 4, Digisport-locul 4.

      O imagine cit se poate de clara a cunoassterii regulamentului.

      O mentiune speciala pentru siteul FRF – acolo aparem corect, locul 3.

      Apreciază

    • O ţâră de răbdare cu clasamentele astea. La pag. 25, ROAF-ul zice aşa: “În clasamentele intermediare, departajarea echipelor aflate la egalitate de puncte se face pe baza golaverajului general şi, respectiv, a numărului mai mare de goluri marcate . Clasamentele finale ale competiţiilor oficiale organizate de FRF/LPF/AJF/AMFB vor fi făcute publice după aprobarea acestora de Comitetul Executiv al FRF / AJF/AMFB”. Deci, până nu se aprobă de Comitetul Executiv, clasamentul este considerat unul intermediar între etapa a 34-a şi şedinţa CE.🙂

      Apreciază

  3. Nu s-a îndoit cumva ziarul la scanare şi de-aia e dubioasă echipa de tineret-rezerve a CFR-ului?🙂 Bine că se vede esenţialul, acum ştiu că UTA este numită şi Bătrâna Doamnă după numele portarului de la tineret-rezerve.🙂

    Apreciază

  4. Clubul a scapat de faliment, de retrogradare, viitorul suna muuuult mai bine decat in urma cu doua luni, e cazul sa-mi schimb si eu nick-ul. Hai CFR!

    Apreciază

  5. Em. Dembrovski-a jucat pe la-nceputuri, în primului eşalon,vreo 10 ani, la Bacău; doar spre sfârşitul carierei(vreo 4-5 ani, din care doar 2-3ani în Divizia”A”)a jucat şi la Timişoara, unde s-a şi stabilit; am fost la acel meci, cu Dinamo pe”Municipal”; ”bătrânul”ŞOOŞ, specialistul nostru de la”11”l-a executat şi pe Cavai; dar uluitor a fost autogolul lor, venit de nicăieri, după ce ne egalase şi se părea că vor şi câştiga.

    Apreciază

    • Imi Dembrosski, cunoscut ca Emerich Dembrovschi, a jucat acasa la Foresta Campulung la Tisa (maramu’), apoi la Foresta Sighet( ambele in judet), apoi armata la Roman si SC Bacau si Nationala. A jucat vreo 200 de meciuri la Poli Timisoara unde a dat vreo 50 de goluri si a antrenat-o in doua randuri tot pe Poli.E stabilit in Temesvar.
      Tot din Campulung la Tisa a venit la Fc Baia Mare si apoi la CFR , Szepi. Din Sighet au mai fost la CFR, Deac- motoreta Mobra si portarul Norbert Gadja.CFR a avut cu ei o clasare de loc 4.

      Apreciază

      • Mai degraba nu i-a placut ce o fi ciripit Warner la procurori. Evident ca poate se va uita cineva si la baiatul lui’ tata, nu -ca Blatter nu a abagat nimic in propriul sau bzunar. Si tare ma tem ca in Rusia si Qatar vor incepe diverse actiuni de lobby pentru confirmarea campionatelor respective. totul e sa nu intrebe im Zorilor cum vine🙂

        Apreciază

      • Mai degrabă a fost sfătuit (de cine trebuie) să-și dea demisia, altfel e jale…Miroase a regie de prost gust (a la blaturi de județ), s-a dorit o eliminare onorabilă a lui…fără cătușe…HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Nu esti in Romania ( tu esti , Blatter nu :O) ) ca sa faci iesiri din scena ” fara catuse ” ….Probabil au inceput subalternii sa cante , stie ca ii vine si lui randul ( FBI spune ca e Ancheta in desfasurare si ca vor mai fi condamnari / arestari – ma gandesc ca nu se refera la femeia de serviciu ) , asa ca d-l blat vrea sa „save some embarrassment ” si isi ia viteza acum . Aici , in USA , FBI ii cerceteaza ptr activitati mafiote , nu doar mita si alte maruntzisuri. FIFA , condusa ca cosa nostra , vrei afaceri cu noi…platesti. Asa ca Blatter mai are putin si o ia pe urma celorlalti , zic eu.Deal cu FBI a avut cel care I-a dat in gat , nu Blatter. Blatter is the big fish…si a cam ajuns pe uscat

          Apreciază

    • Mai trebuie si din astia, altfel stadioanele ar fi (si mai) goale… Ma bucur ca pentru mine s-a putut aproba, as fi curios cu cate voturi impotriva din cele trei🙂

      Apreciază

    • Bright, daca vrei ceva mai scurt🙂 Celalalt nick poate ramane titlu de album, e mai bine asa. Nu credeam sa creeze atata tevatura un schimb de nick, ma surprinde placut🙂

      Apreciază

        • Sunt si alte subiecte… lume revoltata ca nationala va juca in Joma si nu in Adidas…ceea ce nu se vede e ca vara asta Adidas a cernut la greu toate echipele la care „nu merita” sa mai plateasca pentru contractele de echipament..sunt citeva nume mari taiate de pe lista, inclusiv la cluburi.

          Apreciază

      • Mereu am simțit nickname-ul ăsta ca având o conotație dubioasă, ceva legat de razboiul fecesebelelor. Bine că la spartul târgului am aflat că e de la album. Aia e.

        Apreciază

    • Transfermarkt il da cu contract pina in 2017, deci se pot lua ceva bani pe el. Ma intreb unde ar putea ajunge in Germania – un jucator ca el este ceva pentru liga a doua. Daca are noroc, poate ajunge la un club gen Nürnberg sau Freiburg unde jucatorii tineri sunt crescuti si dati mai departe.

      Apreciază

  6. Home » Sport Life » Special EXCLUSIV | Cutremur la LPF: 8 cluburi din 14 refuză reducerea banilor din drepturile TV. Steaua şi Dinamo s-au aliat….
    EXCLUSIV | Cutremur la LPF: 8 cluburi din 14 refuză reducerea banilor din drepturile TV. Steaua şi Dinamo s-au aliat. Tabăra Iorgulescu-ISB a rămas cu doi susţinători. Au apărut acuzaţiile. Îl salvează Ponta iar pe Gino?…

    Apreciază

  7. Steaua, Astra, Dinamo, Botoşani, Iaşi, Concordia, Voluntari şi Timişoara sunt cele opt cluburi care au declarat deschis, pentru ProSport, că sunt gata să apere cu orice preţ banii din drepturile TV pe care deţinătorul contractului, offshore-ul maltez ISB, încearcă să-l reducă de la 27,5 la 21 de milioane de euro. Adunarea Generală a LPF programată luni, de la ora 11:00, se anunţă furtunoasă şi chiar potenţial periculoasă pentru scaunul lui Gino Iorgulescu în fruntea Ligii. În 2014, preşedintele LPF a încredinţat contractul pe cinci ani, fără licitaţie, către ISB. Angajamentul a fost respectat însă numai un sezon, şi acela cu mari dificultăţi, iar ISB, în spatele căreia s-ar afla Arpad Paszkany, vrea să reducă suma cu peste 6 milioane de euro pe motiv că Liga 1 nu e rentabilă şi nu-şi poate acoperi cheltuielile. Acum, cluburile află cu stupoare că în contractul negociat de Iorgulescu în numele lor nu există clauze care să le protejeze în faţa partenerului de afaceri.

    Momentul scadenţei se anunţă luni, la următoarea Adunare Generală, când taberele se vor înfrunta decisiv.

    Apreciază

    • Foarte bun exemplul cu Premier League. Dincolo de eventualele bube in cap pe care le pot avea ISB sau LPF, ce vina au ele ca unii presedinti de club au luat credite bancare pentru club? Si cine e de vina ca ei depind atat de mult de banii din drepturile TV? Cred ca toata povestea asta e un scandal alimentat de presa, voit sau nu si care porneste in primul rand de la datul cu parerea intr-o chestiune de care nu are habar (presa).

      Apreciază

      • E bună povestea asta (pentru ei) pt. că îl pot ataca (deocamdată mai voalat, aşa, prin încercuire) pe AP şi -evident, prin ricoşeu- CFR-ul nostru cel drag. Sincer să fiu, eu cred că adevărul este undeva la mijloc, nici ISB nu este o trupă de balet (de fapt şi acolo se mai înjură, din ce am auzit…), fiecare cu interesul lui. Sunt tare curios (şi acolo e cheia) ce scrie în contract…HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Situația e echilibrata de ambele părți. Nici cei care dețin drepturile nu tb sa facă obligatoriu profit dacă au dat prea mult si n-a ieșit socoteala, dar nici cluburile s-ar putea sa nu livreze o promisiune a ligii. Sa ne amintim ca totul a pornit de la un model pay TV .. Si acolo e posibil ca platile sa poate fi ajustate in sus sau in jos in funcție de un număr de abonamente vindute in piata. Dacă liga oferă Voluntari contra Concordia Chiajna si Omenia Chiajna contra Recas.

          Apreciază

    • Ideea ca echipele intrate în insolvenţă să meargă în play-out nu pare rea. La ce bun sa intre in play-off o echipa care oricum nu poate participa in cupele europene? Ocupa degeaba locul alteia care are drept de participare. Si ne trezim ca ajunge la europene o echipe care vine din play-out. Dar eu ma mir ca FRF si Burleanu insista pe o tema pe care au pierdut-o deja si asta deja arata perseverenta in greseala, ceea ce e mult, mult mai grav. Si nu mai stiu ce sa cred. Oare chiar exista atata ura incat se doreste ca CFR sa dispara?

      Apreciază

  8. mi se pare foarte suspecta tacerea din ultimul timp de la club. Muresan nu l-a confirmat(inca) public pe Dican, nu se stie inca data la care se reuneste lotul, locul cantonamentului de vara. De transferuri nici nu mai amintesc. Toti au inceput sa transfere cate ceva, numai noi nu o facem. Trista atmosfera pentru un club cu ceva pretentii.

    Apreciază

  9. Pe surse, vă informez CA CApul răutăţilor îndreptate împotriva CFR-lui este actuala”mână dreaptă”a lui Burleanu, Chivorchian cu ajutorul căruia s-a şi înscăunat la FRF; armeanul a”ciugulit”din palma”elefantului”-Iancu şi a”cucuruzului”-Porumboiu, cei mai vehemenţi şi jegoşi(după ciobanul penal!) CONTESTATARI ai clubului nostru; iar acum, coordonează şi răspunde de Comisiile FRF(!);aşa că, să ne tot aşteptăm la lovituri sub centură(!); cât priveşte transferurile(înspre noi), este greu spre imposibil, ca la acest moment-fără lichidităţi,să poţi face vreo ofertă concretă şi acceptabilă de ambele părţi(!)

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s