HasTAS la visTAS!


“- Cît de mult depindeţi de situaţia celor de la CFR?

– E clar că dacă cei de la CFR îşi primesc cele 24 de puncte înapoi, şansele noastre scad aproape spre zero… Aşteptăm pînă vineri, cînd am auzit că TAS va face anunțul oficial. Noi jucăm sîmbătă chiar cu echipa clujeană, vă dați seama ce meci va ieși!”

Traducerea răspunsului portarului rapidist Milos Buchta, cu ajutorul unui dicţionar român-gesepist, arată aşa: „Sper ca CFR să nu primească punctele înapoi, altfel…!”

Altfel, ce? Pică numai Rapidul. Dacă nu primim punctele înapoi, pică toată reţeaua alb-vişinie de transport feroviar al băşicii în prima ligă.

Am ales să public avancronica meciului…

CFR Cluj – Rapid Bucureşti, care se va disputa sâmbătă 23 mai 2015, ora 21.00, în cadrul penultimei etape, a 33-a, a Ligii 1, partidă transmisă de Look TV şi Digisport1

înainte de a afla verdictul judecătorului TAS. Mă gândesc că imediat după apariţia deciziei, indiferent de-o fi albă sau neagră, lumea va da năvală să disece aspectele tactice necesare pentru răpunerea giuleştenilor, sistemul de joc la care va trebui să apeleze Dican, componenţa garniturii de start etc.  Mă bag la o misiune imposibilă, în actuala-mi stare de spirit mi-e greu de tot să-mi adun vorbele. Statul ăsta pe cuie înfipte în jar încins, nu-mi aduce pe limbă/deget decât cuvinte ca geantaS pastaS, mă-taS, astaS, gataS, brânză, varză, viezure, mânz. Sunt masochist, ce mai, ce uşor mi-ar fi ca peste câteva ore, cu gura până la urechi, să public un clasament reactualizat, cu noi pe podium, echipele probabile şi HAI CFR!!!

Păcat că TAS-u’ bate meciu’,  îi greu de tăt să-ţi stea capul la întâlnirea de mâine. Este, probabil, ultima partidă în faţa propriilor suporteri pentru  mulţi dintre jucătorii din lotul actual. O trupă care, indiferent de rezultatele de la TAS şi ale ultimelor două meciuri, merită cu prisosinţă o poză de grup de tri metri pe doi, amplasată pe peretele Tribunei 1, lângă cele cu mai vechii jucători intraţi în istoria clubului. Dacă vinerea de azi va fi un black friday, va avea dreptate cel care a spus – mi se pare că Radu Paraschivescu la tv – că CFR este cea mai bună echipă care a retrogradat vreodată în istoria fotbalului românesc. Felicitări băieţilor pentru întreaga conduită, pentru atitudinea şi evoluţiile arătate în acest campionat.

Vedem din frântura de interviu de mai sus că şi rapidiştilor le stă mintea mai mult la TAS decât la meci. Mi-s tare curios cum au reuşit ai noştri să se concentreze la antrenamente, dacă au reuşit. Ca o minune, nu-i nimeni suspendat pentru meciul cu Rapidul, nici accidentaţi nu avem, dar este puţin probabil ca Guima să fie folosit, după comoţia suferită în meciul de la Iaşi. Echipa probabilă: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Carp, Camora – Muniru, Petrucci – Deac, Negruţ, Păun – Tade. Rezerve: Amadio, Ţânc, Ene, Veres, Chanturia, Jakolis, Jazvic, Carter. Să-l menţionez şi pe Dore, nu ştiu ce-i cu el, lipseşte de câteva etape din lot, sper să fie prezent la stadion, merită şi el aplauze de despărţire. Antrenor: Francisc Dican.

Sperăm, sperăm, sperăm, rapidiştii speră şi ei, speră ca noi să sperăm degeaba. Oricum, şansele lor de salvare de la retrogradare sunt aproximativ cât ale noastre, în caz că azi nu reuşim să schimbăm locul al treilea dinspre coada clasamentului cu al treilea din vârf. Şi ei, la fel ca noi, au nevoie de 2 victorii din două meciuri, plus rezultate favorabile în confruntările contracandidatelor la retrogradare. Săpunaru s-a accidentat la încălzirea de dinaintea meciului cu Craiova, din etapa precedentă, nu cunosc care este starea lui, dacă şi-a revenit sau nu, iar înlocuitorul lui, Josl, a încasat al 4-lea cartonaş galben şi este automat suspendat pentru această partidă. Aplauze şi urale pentru Bornescu, poate joacă el fundaş dreapta. Rapid: Buchta – Săpunaru, Sapina, Cmovs, J. Oriol – Gecov, Garai – Meulens, E. Oriol, Joao Coimbra – D. Niculae; Rezerve: Bornescu, R. Silva, Al. Dan, Pancu, N. Vasile, Coimbra. Antrenor: Cristiano Bergodi.

HAI CFR!!! Hasta la vista liga 1 sau hasta la vista clasamentul de ieri? Vom şti până începe meciul. Încă o dată, felicitări, băieţi, şi mulţumim pentru tot! HAI CFR!!!

UPDATE:

HasTAS la visTAS clasament vechi!

liga1

   (foto: prosport.ro)

143 comments

  1. Oaia e in disperare..Caramavrov bate cimpii ca toata ceata abonata la telemea moca. Sa ne bucuram si sa le donam maslinele. Intre timp, Gazul a batut Chiajna si daca va face o figura buna cu Brasovul va trimite in B taranii de Chiajna .

    Apreciază

    • Ala tot timpul mi s-a parut cu neuroni putin si cu articole de nivelul clasei a 2-a ,in fine el treaba lor, sper ca maine ASA sa devina campiona matematic iar pinguinii sa ii faca de rahat pe oi desi e cam greu.

      Apreciază

  2. Am inceput sa fim facuti iar cu ou si otet de catre carpele din capitala. Asta e bine:) Ce ne m-ai consola tipul ala de la pornosport dupa meciul cu oile cand eram la -24 sub nivelul adevarului si ce ne ataca acum. In fine, bine ca s-a recuperat punctele obtinute de jucatori dar e mare pacat ca s-a ajuns aici din orgoliul si prostia conducerii noastre.

    Apreciază

  3. Regretul meu e legat de faptul ca n-am gestionat mai bine semifinala de cupa cu retrogradatii din vale, lucru care ne-ar fi permis sa terminam acum en fanfare acest sezon. La cum ne-a mers jocul in ultima vreme si cu injectia de moral primita azi, am fi avut toate sansele sa castigam trofeul in fata turmei debusolate. Oricum locul trei e peste asteptarile noastre pe care le aveam la inceput de sezon, dar e pacat de baietii acestia care au muncit atat sa nu se poata bucura de niste jocuri in cupele europene. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • In iarna am fost mult mai bine decit ne asteptam cu totii vara trecuta, acum suntem mai bine decit ne asteptam in iarna. Tinind cont de toate circumstantele, putem spune ca am avut parte de un sezon bun. Cutremurul din iarna ne-a luat sansa de a ne lupta la titlu si de a juca finala cupei, dar acolo o parte a fost si vina proprie.Daca punem la socoteala ca pinguinii si Chiajna sunt in drum spre liga a doua, sezonul e bun- suntem sus mai mult decit onorabili, vecinii din vale nu se vor ocupa de noi ca drumurile lor vor fi regionale iar brinza pierde un satelit si titlul.

      Apreciază

      • Da, Cristi a fost un sezon peste cele mai optimiste asteptari pe care le aveam toamna trecuta, dar ramane acea umbra de regret de care scriam. Pinguinii sunt intr-adevar in drum spre liga secunda, dar taranii din Chiajna vor gasi o smecherie sa treaca de gazari si sa mai ramana macar un sezon.

        Apreciază

        • Evident ca teoretic constelatia era de an par, dar era cu daca si cu parca. Sansa unui final de sezon en fanfare ne-am stricat-o singuri cind am pierdut in cupa cu chiriasii din parc.

          Apreciază

  4. Am citit ca mincinosul de AP vrea sa se intoarca la CFR. Probabil ca sa scoata banii ce au mai ramas de scos fiindca acum ca echipa ar putea termina pe locul 3 vor veni banii de la televiziuni si in loc sa-i dea jucatorilor pentru plata datoriilor, va inventa AP niste noi „datorii” catre firmele lui off-shore. Iar la anul ne va spune din nou ca situatia se datoreaza administrarii deficitare a clubului desi in acelasi interviu ii lauda pe absolut toti conducatorii de la club.

    Apreciază

    • Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!🙂 Că doar Pászkány plăteşte drepturile de televizare, de ce să nu ia banii înapoi?🙂 Cât timp clubul este în insolvenţă, nu prea cred că poate cineva jumuli bani după bunul său plac. Apoi, eu sunt de aceeaşi părere cu cei care spun că PAZ nu a plecat niciodată de la club, nu are cum să se reîntoarcă.

      Apreciază

    • Ai tonul si logica a la Dantesc. Nu stii legislatia dar bati cimpii. Exista o data limita pentru creditori sa isi depuna creantele, dupa aia nu se mai accepta nimic. Singura variatie o reprezinta cesiunea de creante, dar evident numai cele inregistrate in prealabil. Asa ca nu nimeni nu poate inventa ceva pe parcurs. Si vezi ca umbra lui AP reapare in Gruia:)

      Apreciază

      • Ma rog, poate ca nu poate inventa noi datorii cat clubul e in insolventa dar sunt convins ca odata ce banii ar incepe sa revina la club, ar incepe din nou sa-i scoata din nou prin diverse metode si apoi sa ne minta in fata cum a facut-o si in trecut cu privire la cauzele situatiei. Si poate ce e si mai rau sa-i minta si pe angajati, i.e., pe jucatori si apoi sa-i lase pe drumuri cu datorii de milioane in vreme ce el face naveta din Dubai in Romania cu avion inchiriat. Speram foarte mult ca odata cu insolventa asta, sa dispara si AP de la club si sa ramana doar Muresan si poate altii care doresc binele clublului, nu profit maxim. Din pacate se pare ca clubul va continua sa traiasca cu aceasta capusa pana cand intr-o zi va da faliment definitiv.

        Apreciază

      • Te bagi in seama cu mine ca si musca in dosul calului…Io zic sa iti vezi de treaba fiindca e prea frumos sfarsitul asta de campionat la care… ala de il pupi de cate ori poti in dos nu a contribuit cu absolut nimic

        Apreciază

  5. Ok,bucuria mare de ieri a trecut, poate azi baietii ne vor delecta cu un nou joc dezinvolt,placut si 3 pct care vor insemna automat si locul 3 in campionat. Ce va fi din campionatul viitor nu stiu, ma gandesc cu groaza. Cine se va ocupa de transferuri? I. Muresan? Trebuiesc facute cu cap, ca nu mai poti aduce jucatori cu sacul,poate poate o iesi ceva. Poate e nevoie de cineva langa el , sa-l ajute. Si cu buget mai redus poti face o echipa de primele 6 la anul, ca sa prinzi play-offul. Am primit inca o sansa nu trebuie ratata. Diseara ar fi superba o victorie, numai asa ca sa moara miticii de oftica si sa razbune acel 0-5 din anul cand am luat ultimul titlu. Hai CFR Cluj, echipa Ardealului.

    Apreciază

  6. Unii pupincurişti de-ai lui Arpy susţin că reprezentantul trimis de noi la TAS este un avocat de-al lui,de familie(nu văd ce-i rău în asta,ba din potrivă!), f. bine, să fie primit (trebuia cineva să-l plătească!), dar nu era mai corect şi cinstit să nu ne aducă în starea aceasta de criză financiară şi de disperare,”jumulind”clubul până la insolvenţă,în pragul falimentului şi să ne fi abandonat cu o balanţă de plăţi şi de cheltuieli, zero(?); nu mai suferea nimeni, eliminam stressul provocat de spectrul retrogradării, grijile multiple colaterale şi poate că ocupam o altă poziţie în clasament(!?);puteam fi şi fără aceste grimase, mai ales că acum pe lângă FRF,LPF,jurnalişti i-am deranjat şi provocat, atât pe cei din fruntea clasamentului (drepturi de TV-reduse),dar mai ales pe cei aflaţi la retrogradare!; Cică”maurul”se întoarce(!?)-se pare că s-a relansat Piaţa imobiliară, se mai şterg datorii la ANAF şi mai luăm bani”frumoşi”din drepturile TV-;dacă l-a”lovit”dragostea de club, de ce nu a”vărst”în visterie 2-3 sute de euroişi eliminam tot acest bălci, chit că o vitregea pe”Piţi”(AMF);pt. mine rămâne cu o credibilitate şi onoare îndoielnică, pt. că şi-a urmărit doar propriul interes!; să nu se uite lipsa de respect faţă de jucătorii emblematici; poate că-l bântuie mustrările, dar răul oricum la făcut.

    Apreciază

  7. Citind presa damboviteana, rezulta clar ca miticii intre a fi stelemeaua campioana sau noi in liga a doua, preferau a doua varianta, adica noi sa retrogradam . Inteleg sa ai simpatii, dar atata ura dusmanie e prea de tot, mai poate sa-l contrazica cineva pe Retardila ca nu are dreptate privind Ardealul ? PS. Dovada in plus e si decizia comisiei pt recurs, care a mentinut depunctarea pt sezonul viitor . Si asta la imediat dupa ce TAS-ul ne-a dat dreptate !

    Apreciază

    • Va fi anulată și această depunctare la TAS. E scris negru pe alb în decizia de vineri, că se suspendă toate sancțiunile până la data ieșirii din insolvență. Deci orice depunctare subsecventă este nulă.

      Apreciază

  8. Buna, nu stiti ce se va intampla cu Tribuna 2 de la stadionul Constantin Radulescu? Am inteles ca peluza 2 a fost inchisa ca e pe schelet metalic si am auzit vorbe ca din sezonul urmator s-ar inchide si T2 din acelasi motiv! Daca e adevarat si tinand cont ca cealalta echipa din oras intra 100% in faliment, ce ati spune sa jucam noi pe Cluj Arena? Stadionul acela e facut din bani publici, deci inclusiv ai nostri, de ce sa ramana nefolosit sa se distruga? Cred ca si administratorii stadionului au tot interesul sa se joace fotbal pe Cluj Arena si sezonul urmator, toata lumea ar avea doar de castigat!

    Apreciază

    • Peluza 2 nu se încadrează în normele UEFA deoarece nu este ridicată pe o fundație stabilă din beton, ceea ce nu-i cazul la Tribuna 2.

      Apreciază

  9. Tribuna 2 nu are nicio problema. Putem juca pe acest stadion in campionat si europa league. Pentru ucl nu cred ca se mai incadreaza. Oricum fiind in insolventa nu avem drept de participare in cupe europene. Cat despre cluj arena….e o problema mai delicata. acolo e vorba de politica,campanie electorala, voturi…iar vecinii guralivi le stau in gat. Cat din ce am citit stimabilul boc va face o noua echipa cica brandul si palmaresul sepcilor e la el.

    Apreciază

    • Si le inchiriaza asa cum vrea el la oricine plateste pretul cerut? Unde mai e continuitatea sportiva. Ma rog, asta suna mai multe a curvasaraie.

      Apreciază

      • Se pare ca proprietarul marcii poate sa o inchirieze de cate ori vrea. Societatea comerciala care finanteaza echipa detine doar locul in ligile frf. Din acest motiv daca apare o societate noua care obtine dreptul de folosinta a brandului trebuie sa incepi din liga 4 sau daca sunt locuri chiar in liga 3 sau 2 daca accepta frf . Apropo brandul cfr si palmaresul ale cui sunt? Vad ce scandal e la craiova unde brandul apartine lui mititelu sau la steaua unde apartine armatei.

        Apreciază

        • PAi un Axintele sau asa ceva se va gasi pentru U, cum s-a mai gasit si acum vreo 15 ani cind scaparea de divizia C a fost licenta Mioveniului.

          Apreciază

  10. Ce inseamna sa ai caracter si sa joci corect decizand meciul pe teren, chiar daca esti retrogradat de cateva etape! Felicitari celor de la Otelul, care au jucat corect si au ingropat si ultimele sperante ale pinguinilor! Sunt bucuros ca am scapat in sfarsit de ei. Sunt curios daca pseudoechipa regelui isi respecta statutul de blatisti in continuare. Si acum ne pregatim sa pornim spre Cj, unde sper sa fim cat mai multi in tribunele din Gruia. Hai CFR!!!

    Apreciază

  11. ah, nedreapta-i viata asta: canti prohodul CFRului un campionat intreg si la sfarsit astia sunt pe podium iar echipa ta e in b, cu viza spre faliment. nu inteleg ce are Dumnezeu cu oropsitii soartei. nu inteleg insa cred ca stie El mai bine ce face!🙂 hai CFR!!!

    Apreciază

    • Eu zic ca ura lor viscerala ii face atat de mici. Apropo, s-au mai intalnit in p-ta Avram Iancu cu coroanele? Numa bine le pot arunca peste sicriul lui U.

      Apreciază

  12. Ce inseamna sa joci corect si sa razbati impotriva tuturor. In campionatul viitor mi-e groaza ce vor face din noi arbitrii. Hai CFR! Bravo jucatorilor pentru locul 3. Bravo Dican. Mare caracter. Echipa de azi din Bucuresti sub orice critica,din toate punctele de vedere.

    Apreciază

    • Rapidul a jucat bine in prima repriza, dar Minca a fost ca sarpele zburator, o zi zboara, o zi nu zboara, azi nu zboara, doar ca la Minca a fost invers.

      Apreciază

  13. Au fost niste incidente in pauza cu niste pinguini rataciti? Ce au crezut saraci, ca da pot ataca zece adolescenti cate un pensionar ceferist, se pot infiltra in galerie sa faca scandal?

    Apreciază

  14. Ce notare Domnul Kiruj?
    Zece pe linie la toata lumea!!!!!!!!!!!!
    Bravo Jucatorilor si felicitari Domnului DICAN!
    A avut de la cine a invata, dar a si invatat meserie de la marii antrenori trecuti la CFR!
    De Miri am zis ca face miracol cu materialul pe care a avut la mana, de Feri Dican ce putem spune?
    Haide Draga CFR!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    • Corect! Din punct de vedere al dăruirii, al determinării, al caracterului, merită toată lumea 10+. Dpdv al jocului, au fost, totuși, diferențe evidente, vizibile, dar pentru moment nu asta e lucrul cel mai important. HAI CFR!!!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s