Contraatacul de noapte

Anno Domini MMXV, luna lui Florar, ajunul bătăliei de la TAS

Actul I, scena I

Flăcăruia plăpândă a ultimului buștean din cabana de lemn din Gruia stă să își dea duhul. Lângă foc,  oastea vișinie zace tacută într-o rână continuă.

O VOCE: Nici azi primăvara vrajbei noastre nu s-a schimbat, poate mâine, prin soarele de la Lausanne în toi de vară, iar norii toți, ce tribuna ne-o strivesc, să fie duși în adâncimi de Someș. Purtăm pe frunți cununi de biruință, din ciunte arme am făcut trofeu…

DEAC (surprins de vocea ce răsună în noapte): Care ascultă teatrul radiofonic?

Toți ochii, mai puțin cei înfipți în mecla lui Lopes, se întorc spre Carter, singura posibilă rudă cu bătrânul Will din tot lotul adunat la sfat. Dar vocea nu-i a lui, e doar vântul ce scarpină cocoașa Gruii în miez de noapte. Dinspre vale se aud infundate dizertațiile studenților la fără frecvență în A ce-și continuă marșul spre liga 2. Iar pensionarii de la CUG sforăie. Tade își ciulește urechile pentru o secundă, iar apoi continuă a-și lustrui bocancul drept.

PĂUN (cu un soi de zâmbet în colțul gurii): Bade Dicane, ce ne așteaptă mâine?

Francisc, cu o față lungă și și așa foarte îngustă, își drege vocea și pornește a cuvânta lent.

FRANCISC: Dragii bădiucului, să nu visăm în noaptea asta. De aia am și adus palinca. Vom vedea ce va fi să fie, dară să știți că în războiul ăsta noi suntem doar carne de tun, suntem buni doar să ne sfâșiem pielea în direct și să ne mozolim ghioambele cu țărână, ca unii prin studiouri să ne facă oricum de cacao. Totu-i să nu ne facem de rușine suporterii și neamurile rămase acasă. E cam tot ce ne-a rămas. Dacă ne putem uita în ochii lor pe Skype și mâine dimineață, e bine.

CARP: Și punctili? Dacă o să vină?

FRANCISC: Hmmmm

DEAC: No ăla-i baiu. Că și dacă vin tăt nu știm ce-i de făcut.

O VOCE (cea a autorului, cu perseverență parafrazând din  Richard al III-lea de W. Shakespeare): Ridatul Kojak chelia-și netezește;  în loc să sperie vrăjmașii împletoșați, el dănțuie-n iatacuri de domnițe. Dar eu, ce nu-s cioplit pentru mișmașuri, nici făcut a mă răsfăța-n oglindă, pocit încât și javrele mă latră când pășesc șontâc, eu mi-am pus în gând să fiu un ticălos…

FRANCISC (așezându-și cușma cumsecade): Măi, copii, echipa noastră n-o fost fătată nici la FRF-n birou, nici în Dubai pe plajă, nici într-un buzuner croit de Armani pentru paiațele de la TAS. Deși îi trecută de sută, față de humanoizii obișnuiți, ea poate a se-ntoarce de la groapă oricând, atâta vreme cât pentru dânsa bat mii de suflete, și-n stânga și-n dreapta, și la est și la vest.  Să nu vă fie frică de nimic și oriunde veți ajunge, veți fi însoțiți pe drum de mii de gânduri bune.

Dinspre gară, un vânt puternic  bagă frisoane într-ai noștri. Flacăra încă mai pâlpâie. Ceata n-are somn. În spatele ei, în bezna tribunelor, mii de oameni  cuminți așteaptă în liniște soarele dimineții.

O VOCE (eu): Luptați, voi, oameni buni, luptați, oșteni, țintiți la cap, la ăl de-i împuțit, dați pinteni, să-noate-n sâge caii, a voastre crunte lănci să sperie cerul…

(Trâmbițele de alarmă, trâmbițe de victorie, sirena lui Roaită și trompeta mea de retragere, claxonul personalului 4301 intrând în gară, țiuiesc toate, trezind toți pensionarii de la CUG.

SHAKESPEARE: Să nu guste pâine din ale țării spice/ acel ce pacea țării vrea s-o strice!