Ta de, Ta deee! Ta de, Ta deee! Ta de, Ta deee! Hai Ceee Feee Reee! (CFR – FC Botoșani 4-0)


Ceee Feee Reee: Dican – Mincă – Tiago Lopes, Larie, Țînc, Camora – Jakolis (Chanturia), Deac, Petrucci, Păun – Negruț (Guima) – Tade (Carter).

Min. 12: CFR Tade – FC Botoșani 1-0 (centrare măiastră a lui Jakolis de pe extrema dreaptă, reluare măiastră a lui Tade în plasa porții clujene împrumutate botoșenenilor pentru prima repriză).

autorul golului unu, din față

Min. 15: CFR Tade – FC Botoșani 2-0 (Păun este găsit cu măiestrie de Patache cu un fault clar în careu. Mingea este așezată cu grijă pe punctul de la 11 metri. Execută măiastru – însă slăbuț – golgeterul Tade, dar mingea e respinsă cu sportivitate de Lazăr în față, la același Tade, care marchează cu măiestrie în aceeași plasă, din aceeași poartă, fructificând a doua șansă).

autorul golului doi, din spate

Pe semi- și trei-sferto-contraatacuri, ceferiștii mai au jumătăți și trei-sferturi de ocazii de gol (parcă cea mai ocazie fiind cea a lui Negruț), dar nu majorează scorul până la pauză. Nu știu cum se pot relaxa suporterii clujeni din tribune la acest scor periculos, dar o fac. Meciul pare unul de vacanță, vacanță oferită de echipa CFR. Nu-i stres.

Botoșenenii sunt blocați atât cât e nevoie de către Mincă din avântul cu care vizează golul de onoare. Se intră la vestiare, pentru că așa zice la regulament, deși echipele nu par exagerat de obosite (mai ales a noastră).

După pauză, botoșenenii se pun mai cu suflet pe atac, în timp ce ai noștri își exersează talentele defensive, strict necesare când trebuie să te aperi împotriva tuturor amărâților/nenorociților (după caz) care vor să-ți ia puncte, pe teren sau în afara dânsului. Oaspeții au chiar și o bară, dar barele nu se pun la golaveraj, numai golurile.

Sunt solicitat să-mi „arunc” familia la piscină, dar răspund iritat că doresc să fiu lăsat în pace și în plata Domnului (chiar, oare se dau bonuri fiscale la tranzacțiile Dumnezeiești?!). Scorul este unul deosebit de periculos, clasic de periculos (nu știu de ce suporterii sunt relaxați, repet!) și n-aș vrea să părăsesc echipa la greu. „Stai flexat, nebunilă, că se face cât de curând 3-0 și putem pleca liniștiți…”, răspunde cu calm feminin femeia numită nevastă. Și se face imediat, fie-i gura rujată aurită!

Min. 69: CFR – FC Botoșani 3-0 (marchează măiastru – din centrarea aceluiași cărător de centări Jakolis! – proaspătul revenit după accidentări și totodată proaspătul intrat în teren Guima; bravo lui!).

grămadă dezordonată (Feri, se aude?!) cu autorul golului trei inclus în ea

La acest scor total nepericulos pot să-mi permit să-mi „zvârl” familia la piscină și apoi să gonesc înapoi spre casă. Pe drumul de înapoiere, un posibil selfie cu camera radar? O să vedem ce vine la poștă…

Min. 90+1: CFR – FC Botoșani 4-0 (nici Chanturia nu vrea să se spună că a intrat degeaba pe parcursul reprizei a doua, așa că încheie conturile cu moldovenii cu o altă execuție din clasa măiestrie pură în utilizarea latului).

posesorul oficial al latului măiastru și totodată autorul golului patru

Gluma bună – la care râd cu gura până la urechi toți ceferiștii din tribune, de pe gazon și de pe banca tehnică – nu se îngroașă și mai tare, pentru că meciul se încheie definitiv și irevocabil. A fost o zi excelentă pentru fotbal.

Și ca să fim în ton cu atmosfera, închei și eu cu o glumiță gen Iuliu Mureșan:

dacă n-ați zâmbit/râs/crăpat de râs, înseamnă că glumița chiar a fost din genul IM

55 de comentarii

  1. S-ar pierde din postul anterior: Propun o OUG ca toti muncitorii cu contract de munca pe perioada nedeterminata care petrec macar 2 ani, 3 luni si o saptamana la o firma sa fie sarbatoriti pe cheltuiala investitorilor/patronilor cu chefuri, chermeze, sindrofii si simpozioane…(symposion = a bea impreuna de placere)… Vii, lucrezi, iti faci treaba (daca iti face si placere e avantajul tau), cand e vremea de mers…mergi… SIMPLU DE TAT!!! Ca dara NIMENI plecat din Rumunica niciunede nu a facut nicio branza, doar ca a ciupit bani mai multi… Nu-i plangeti foarte tare de mila….totusi castiga muuult mai mlt decat un cadru universitar cu doctorat in fizica..

    Apreciază

  2. Mister, asta cu „Șfaițer” chiar e de nota 10+, indiferent de criteriul de notare…:) Restul îi doar de 10 simplu…:) Nu am văzut meciul, din păcate (sau din fericire? tocmai la patru a apărut un trio drag mie, cu nepoțelul în prim-plan), dar atunci știam deja, în baza experiențelor, că vom câștig meciul…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Eu la 4 fără zece am primit un vizitator, nedrag mie: o pană de curent. 🙂 Norocul meu că în juma’ de oră şi-a luat tălpăşiţa. Ghinionul meu că n-am prins în direct loviturile măiastre ale lui Tade.

      Apreciază

      • Maestre, concluzia îi una: mai bine nu ne uităm la meci de-acu’ încolo…:) Că din cauza celor dragi sau „nedragi”, nici nu mai are importanță…HAI CFR!!!

        Apreciază

      • He,he,primul meci pierdut de mine,am fost la o CONFIRMARE(invitat special,nu se pute refuza),si batem cu 4-0 meci dupa cum am inteles ,superb(transmisie live de la prrretenii care erau pe sadion),Hai CFR !!!+!,hai TAS cu punctele!!!!+!

        Apreciază

        • La mine treaba era mai simplă: împingeam (cu o mândrie nejustificată, după Mme…) căruciorul în care nepoțelul dormea buștean, iar tata mă ținea la curent prin telefonu’ pus pe mute („e 2-0, a marcat unu’ mai negru, așa, nu-i știu, numele”…”Nu era Tade, cumva?”…”Ba da, era BADEA, într-adevăr”…”OK, atunci e bine”…) HAI CFR!!!

          Apreciază

  3. felicitari echipei ! Superb meci ! Meciul urmator (ultimul) de acasa trebuie sa ne mobilizam serios !!! Chiar merita sustinere echipa lui Feri !

    Apreciază

  4. Două lucruri în contrast: lehamitea ambelor echipe către sfârşitul primei reprize şi şi fotbalul minunat jucat de ai noştri (nu doar) în repriza a doua. În sfârşit fotbal. Cât dor ne era de ea şi cât ne-a lipsit. Greu de scos în evidenţă vre-un jucător, îi felicit pe toţi, bravo şi lui Feri Dican!

    Apreciază

  5. Pfoai, acum văd că a pierdut ASA. Azi, chiar m-aş fi bucurat şi eu să bată, adică să fi pierdut Gazu’, eram la 4 puncte de ei.

    Apreciază

    • Eram și eu bucuros dacă câștiga ASA, o bucurie „negativă”, nu că câștiga ASA (mă cam doare-n cot, chiar dacă sunt mai simpatici decât mioarele), mai degrabă că pierdea Gazul, care ne-a cam ars, cât și când putea…Să nu mai vorbesc de multele declarații evident dușmănoase ale lui Pusta-profesorul, care ne cam înjura cu orice ocazie…Păcat…probabil se vor salva…Până la urmă, mai bine să scape ei, decât Chiajna, sau…HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Eu sper ca Gazul sa termine pe locul 12, CFR sa isi primeasca cele 24 puncte (sau macar 12) si astfel sa ii impinga spre Liga 2. Ca ei nu fac performanta, dar incurca mereu pe cineva, in general pe cei care vor si rezultate, nu un loc caldut in Liga 1 (ca Gloria Bistrita, Horoba stie el mai bine).

      Apreciază

  6. O data in plus ma umple revolta pe conducatorii nostri nesimtiti si pt faptul ca n-au avut un minim de decenta si de implicare sa castigam la pas aceasta editie de campionat. Nici ASA, nici stana nu merita sa castige campionatul la cum se exprima in acest moment. Pacat de munca si de sacrificiul jucatorilor nostri, terfellita de cel care si-a batut joc in ultimul an de acest club. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Si eu cred ca fara Trica si fara prostiile conducerii puteam face lejer dubla anul asta. Cred ca Avem cel mai penibil campionat din ultimii 10 ani. Cand imi aduc aminte ce jucatori aveau adversarii nostri la al doilea titlu si mai ales ce lot am avut noi ma ia rau de tot durerea de cap.

      Apreciază

    • Sunt aceiasi care au facut posibila cistigarea altor campionate…Daca faceau doar o echipa gen Cehlaul sau FC Brasov azi erai super multumit, nu? Campionatele se iau cu bani, influenta si ca echipa de provincie, conjunctura.Influenta sigur exista prin prisma drepturilor TV, bani adiacenti chestionabil.Conjunctura s-a limpezit abia prin iarna. E limpede ca anul asta s-ar fi putut lua titlul cu un efort relativ mic si reinnoi poate un ciclu virtuos. Dar cine sa-si riste banii?

      Apreciază

      • Cristi, mai las-o-ncolo de cosmetizare ca deja devine penibila. Nu poate sa-si exprime cineva o parere legata de conducere ca imediat le sari tu in aparare, negand evidenta. Daca CFR ar fi fost de nivelul Brasovului sau Ceahlaului as fi mers la meciuri in continuare fara sa am pretentii de titlu si fara sperante desarte. Nu are rost sa-ti scriu si alte ganduri pt ca tu ramai mereu la parerea ta. Oricum acest campionat trist si hidos e ultimul la care m-am uitat cand si cand, din editia viitoare n-au decat sa-l desfinteze ca mi-e egal, pt mine n-o sa mai existe(cu sau fara CFR).

        Apreciază

    • Cea din acest campionat, mi se pare a fi una din trupele care trage la primul loc într-un clasament al conduitei echipelor din era PA, chiar dacă lotul nu este la valoarea altora din vremurile cu bani. Cine ştie, poate că, dacă erau asigurate la zi salarii-record şi clubul nu ar fi fost penalizat cu 24 de puncte, eram undeva pe locul 10-12 în clasamentul ligii. 🙂

      Apreciază

  7. ASA nu poate sa castige toate meciurile. Sa fim realisti. Mai ales cu jocul lor de atac anost. Sunt puternici pe contraatac si in aparare dar nu si in jocul de posesie.

    Apreciază

    • De acord cu tine…Lăsând la o parte aspectele de context (modul de înfiinţare şi de finanţare al echipei, şmecheriile de doi lei cu numele de „ASA”, etc.), văzând doar şi doar jocul în sine, nici eu nu cred că merită să fie campioni, dar -repet- mai degrabă ei, decât mioarele, sau alte clone din sud…:) Dacă ne uităm la prestaţia echipelor din ultimele 4-5 etape (după „meritul sportiv”, adică), cam noi ar trebui să luăm titlul…:) Nu zic că nu e o echipă robustă, cu mulţi jucători experimentaţi, dar jocul de posesie cam suferă, prea mult se aşteaptă de la nişte sclipiri individuale ale unuia sau altuia (norocul lor este, că chiar au câţiva în lot, care pot decide şi singuri anumite meciuri). HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Vezi ţepele Sepsi şi Hora. Şi foarte epuizaţii Gabi Mureşan şi NDoye când joacă. Apropo: ASA are clar mare nevoie de mai puţin-ţeapa Tade. Pentru că asta le lipseşte ca aerul, un atacant puternic şi cu sete de goluri!

        Apreciază

  8. Din”Colţul Tribunei”(reflecţii ne-pertinente!):Victorie categorică, indiscutabilă, după un joc(pe alocuri)exuberant,îndreptat spre poarta adversă,cu multe goluri,ocazii mari,ratări pe măsură şi ceea ce-i cel mai important, încheiat cu o victorie clară!; MINCĂ- a”închis”poarta, a început să dea siguranţă apărării, cu ieşiri(pe centrări) oportune şi eficiente, într-un progres remarcabil;T.LOPES-rămâne veriga slabă; bezmetic,fragil,haotic,pericol pt. adversari(faulturi!) şi propria poartă(stângăcii!); trebuie tot timpul dublat, cu mare dorinţă,dar ”niema” putirinţă; LARIE-stâlpul apărării;îl văd un fundaş central de mare perspectivă; TÂNC- mai”copt”decât predecesorii;o evoluţie apreciabilă ţinând cont de lipsa jocurilor, puţin precipitat la respingeri;CAMORA-în nota obişnuită, cu mai multe bune, decât rele;JAKOLIS-reveleţia meciului!;acesta-i postul pe care trebuie folosit;un aport substanţial în atac şi în stabilirea scorului;DEAC-s-a descurcat binişor într-un rol inedit, util, omniprezent, determinat;trebuie să fie mai atent şi maiconcentrat în calitatea de servant şi de închizător în preajma propriului careu!;PETRUCCI- a închis şi recuperat bine, doar că are evoluţii oscilante,cu execuţii contradictorii,uneori neglijent şi riscant în faţa apărării!;PĂUN-ca de obicei,bun în prima repriză, ostenit în ceea de-a doua;NEGRUŢ-pare nerefăcut complet, cu o evoluţie bună timp de 1h.;TADE- omul meciului!;bătăios,goleador, greu de marcat- o mare problemă pt. centralii adverşi;Rezervele:pt. prima oară, în acest an,când se fac utili!;GUIMA şi CHANTURIA-au intrat bine în meci, au şi înscris, s-au implicat în joc, un aport peste aşteptări;CARTER-s-a remarcat doar printr-o ratare URIAŞĂ!;F.DICAN-a revoluţionat jocul echipei prin reaşezarea în teren, prin reorientarea tactică, prin folosirea jucătorilor pe posturile în care pot da randament mai bun;a avut un rol hotărâtor în obţinerea victoriei!;Centralul- a fost destul de indulgent(vezi la T.Lopes)şi discret; un arbitraj bunicel.

    Apreciază

  9. În loc de concluzii:Felicitări echipei şi stafului tehnic!;Un joc dezinvolt,pe poartă, organizat; am acoperit mai bine spaţiile,tindem să devenim o echipă mai bine aşezată în teren(poate a observat şi Trică-gură slobodă!);un rol determinant în jocul echipei l-a adus F.Dican,care se pare că şi-a apropiat mai bine jucătorii, prin atitudinea sa simplistă,umană,serioasă şi modestă, care cunoaşte f. bine jucătorii şi spiritul CFR-ului!;a făcut câteva mutări normale,logice, dar esenţiale, atât în stilul de joc, adoptînd un sistem (4-4-2) mai realist, mai direct, după ce şi-a blindat apărarea,cât şi în utilizarea corectă,pe posturi a jucătorilor, după calităţile şi aptitudinile fiecăruia(atât,cât le au!)scoţând un maxim de randament!; a eliminat ”aruncarea” falimentară a mingilor ,la bătaie,pe vârfuri,orientând jocul spre flancuri(mai ales în jocul de acasă), urmate de centrări mult mai uşor de valorificat, chiar dacă nu dispunem de jucători cu o tehnică deosebită; de asemenea, am văzut o creştere progresivă a posesiei, prin folosirea lui Deac, mai în centru, avansându-l în flanc pe Jakolis şi”lipindu-l”de Tade pe Negruţ,mult mai combinativ şi combativ!; a renunţat la serviciile lui Veres pe un post atipic lui şi l-a introdus pe Tânc lângă Larie, un cuplu mult mai solid!; în final a rezultat un joc mai realist, orientat spre poartă, combinativ, eficient, cu o bună circulaţie a balonului şi a posesie ridicată; Bravo Feri!!;suferim, încă în apărare,facem gafe, nu ne sincronizăm la offside-uri, nu avem omogenitate,dar este explicabil, avînd în vedere că de 3 meciuri nu am reuşit să aliniem acelaşi cuplu de închizători sau de fundaşi centrali;în final,am jucat fără emoţii, cu încredere şi determinare, am dat dovadă de disciplină tactică şi de o bună organizare;aceste”mici” detalii, au dus la schimbarea pozitivă a jocului echipei, care e aşezată mult mai bine în teren, mai organizată şi îşi creează cu mai multă uşurinţă ocazii de gol!;Pt. prima oară, în acest an, am făcut febră musculară la picioare şi mi s-au ”aprins” palmele,dar am remediat problema printr-o hidratare corespunzătoare!;Hai CFR!

    Apreciază

    • De acord cu toate observaţiile tale! Aşezarea e mult superioară primelor etape din retur, există circulaţie, progresie (cum ai spus), cel puţin aşa mi s-a părut şi mie din rezumatul meciului (nu l-am văzut în direct). Evident e vorba de mâna lui Feri, bravo lui! L-a repus „în drepturi” pe Jakolis (găsind, astfel, loc şi pt. inimosul Lopes), Ţânc mi se pare mai disciplinat ca ăla din Moldova (Carp), chiar dacă e mai modest dpdv tehnic, dă o mai mare siguranţă apărării. Susţin şi eu, că Deac e mai util (acum şi aici) la mijloc de tot, a cam regresat pe bandă, dar la mijloc -cu spaţii mai mari- are alte opţiuni şi perspective. O singură observaţie: aşezarea e mai degrabă 4-4-1-1 (ok, e cam aceaşi brânză), unde acest „1-1” din faţă are sarcini diferite decât tandemul „2” din 4-4-2, dar sunt sigur că şi tu eşti la curent cu aceste diferenţe de ordin tactic. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • In repriza a doua l-am surprins de multe ori pe Deac pe flancul drept (acolo unde-i place), desi era „insarcinat” cu postul de mijlocas la inchidere. Poate faptul ca au jucat mai „liber” i-a surprins/incurcat pe moldoveni 🙂 Intr-adevar, Tanc pare f. disciplinat tactic si el nu si-a parasit postul.

        Apreciază

        • Da, în repriza a doua s-au cam călcat uneori pe bătături Deac, Jakolis (apoi Chanturia) şi Tiago Lopes, dar golul 3 a ieşit tocmai din această înghesuială. 🙂 Tânc o fi mai disciplinat tactic decât Carp, dar îmi pare rudimentar, lipsit de valoare. Am numărat o singură minge respinsă de el care a ajuns la unul de-al nostru (măcar nu mi-a fost greu cu socotitu’ 🙂 ), în rest, numai la adversari, chiar şi din situaţii în care nu a fost presat/jenat de cineva. Poate într-adevăr e vorba doar de lipsa jocurilor în picioare (şi sezând 🙂 ), după cum spune Racheta.

          Apreciază

  10. Din punctul meu de vedere, sub aspectul jocului, a fost cel mai reușit meci al lui Dican, poate și al întregului retur. Păcat că imediat se termină sezonul, sper că nu și clubul.

    Apreciază

  11. Mai pe moldovineşte spus VĂLEU FC: BOTOŞANI şi FOARTE GHINI CFR . Bravo CFR un joc excelent Felicitări jucătorilor şi mai puţin guralivului ( cum a fost Trică ) lui Francisc Dican. Se simte că ştie să-i mobilizeze pe băieţi. Dacă se joacă în felul acesta eu spun că sunt şanse de 9 puncte până la sfârşit … şi dacă mai vin şi cele 24 de puncte … eheeei ce va fi .

    Apreciază

  12. Eu nu cred ca vor mai veni punctele de la Tas,este doar praf in ochi,cred ca a fost facut dinadins acest lucru sa retrogradam si mai apoi in faliment deoarece avem datorii de milioane multe fara aia de la fisc (vedeti si cazul vasluiului),echip a o va lua de la zero curata din liga 4 si in cativa ani daca se mai implica cineva o sa fim iar in prima liga daca nu ,macar nu mai da nimeni nici un ban aiurea

    Apreciază

  13. noul nume (locomotiva cfr 1907cluj.sa)curata ca lacrima fara datorii iar in 4 ani vom lupta iar in liga 1 la titlu,pe cand daca nu retrogradeaza anul asta cu 2-3 milioane din drepturile tv ne ajung doar de salarii la echipa dar datoriile trebuie platite si facut un plan de reorganizare care trebuie aprobat si nu trebuie sa intarzii cu banii ,nici un investitor nu baga bani daca nu pot scoate ceva ,in europa 3-4 ani nu pot merge ,deci cel mai bine sa o ia de la zero.

    Apreciază

    • Există logică în cele spuse de tine, din păcate (sau din fericire?)…De multe ori am avut şi eu senzaţia asta în 2015 (am şi spus-o, asa, cu o jumătate de gură), de fapt mai am şi acum această senzaţie, e drept, nu la fel de clară, ca în februarie, să zicem. Prea multe stângăcii (unele de-a dreptul cvasifatale) s-au făcut într-un timp record…Contraargumente (la fel de logice şi „eligibile”, „fezabile”) există şi pentru menţinere în Liga1, e posibil, totuşi, ca -paralel cu o presupusă şi mult dorită anulare a datoriilor către ANAF şi reprimirea punctelor- să vină nişte băieţi cu bani serioşi (chiar şi AP, eventual, dar nu prea cred), să stingă acele datorii „mai mici” (fără ANAF), şi să pornească la drum cu o echipă la fel de curată ca lacrima, dar în Liga-1, cu şanse de-a prinde „tunurile” (nu din Navarone, ci ălea din UEFA) ceva mai rapid, arzând -din nou- câteva etape (=ani) de dezvoltare armonioasă…:) Şi tot aşa, ciclic, dacă se poate…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  14. Hai, măi, lăsaţi-ne să mai visăm un pic cu TAS-u’ şi cu toate cele 24 de puncte recuperate. 🙂 Şi-aşa mi-au răsucit morcovu’ Caramavrov (mai de vreo 2 luni, pe FB, „întrebaţi-l pe Mureşan dacă s-a depus dosar la TAS”) şi comentatorul digi de la meciul de dumincă (ceva de genul „unii spun că nu s-a depus niciun dosar la TAS, că nu apare numele CFR pe lista de aşteptare”). În schimb, tot cel de duminică a spus că Deac a primit de la CFR o ofertă clară şi fermă de prelungire/reînnoire a contractului.

    Apreciază

      • „Departamentul juridic al FRF se va prezenta la TAS referitor la ceea ce a invocat CFR Cluj în susţinerea lor”, a afirmat Chivorchian. Spuneți și voi ce înțelegeți din această propoziție.

        Apreciază

        • Mie mi se pare că enunţul este extrem de limpede: nu se înţelege nimic din el. 🙂 Nu chiar nimic, măcar ştim că departamentul juridic al FRF se va prezenta la TAS pentru un proces care are legătură cu CFR (şi nu cu nasul lui Rusescu).

          Apreciază

          • Noroc că se mai găsește pe la FRF câte un vorbitor nativ de lb. română, dând și nouă o șansă să înțelegem ceva:
            “Federația se prezintă să-și apere punctul de vedere. Rămâne de văzut cum se va judeca, din câți oameni va fi format completul de judecată. În mod normal ar trebui să se judece până se termină campionatul, pentru că și UEFA cere, e drept, echipele care merg în cupele europene, aici nu e cazul, dar CFR, dacă nu era în insolvență și își recupera punctele, era cazul. Se poate întâmpla orice. Atâta vreme cât e o altă cale de atac, se poate întâmpla orice.”, a spus Vochin.

            Apreciază

  15. deac a declarat ca a fost in golf si s-a inteles cu o echipa dar momentan fiind si accidentat a preferat sa mai ramana la CFR are o gramada de bani de luat poate mai trage ceva sperante sa ia ceva decat nimic,tade ,guima,carp ,petrucci or venit inapoi mai mult fortati decat ca or vrut ei ,messi si dore sunt imprumutati,iar ce o mai ramas sunt cam modesti sa nu uitam ca acesti baieti cu banii la zi au facut doar 17 puncte cam putin,sa spunem ca vom primii punctele inpoi terminam pe 4-5 luam vreo 2-3 milioane dar banii astia ajung doar pt salarii si utilitati, ne trebuie un plan de reorganizare care trebuie sa fie aprobat sa zicem ca in 2 ani achitam datoriile ,cine intreg la minte vine sa arunce vre-o 4-5 milioane euro pe datorii(fara aia de la fisc) in acesti doi ani nu garanteaza nimeni ca nu retrogradam ,iar dupa ce iesim din insolventa cel putin un an nu avem voie in europa ,iar daca ne uitam ce s-a spus ca din europa league nu se castiga aproape nimic ,cred ca varianta cea mai plauzibila este cea a falimentului fara sa mai arunce nimeni cu banii aiurea.

    Apreciază

    • Intr-un plan de reorganizare se poate si negocia..de ex ca doar o parte din datorii sa fie platite…ca si creditor esti pus in situatia de a alege sa zicem 30% sau nimic.O companie se poate curata si prin aceasta metoda.

      Apreciază

    • Dore şi Chanturia, îs, nu-s, tot aia e. Petrucci ar fi mers pe un salariu mai mic în Ungaria pentru că a fost atras de existenţa coloniei italieneşti de-acolo, dar s-ar putea să-i pice varianta, Szombathely este foarte aproape de retrogradare. Nu ştiu ce i-au promis ai noştri ca să revină la echipă, ori dacă a primit la mână ceva document că poate pleca liber la vară, dacă nu, se vor cere bani de transfer şi nu cred că se vor bate foarte mulţi doritori pentru el. Idem Tade, Guima, Carp. Tot ce contează este că Deac şi Camora şi-au exprimat dorinţa de a continua la CFR. Ei doi pot insufla coechipierilor, indiferent cine vor fi ei, că orice meci trebuie jucat la victorie.

      Apreciază

Lasă un răspuns către mircea Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.