Ca locomotiva la casare [CFR – Pandurii 0-4]

Ceva speranțe ne-a făcut caneto, mai mult cu forța, înainte de meci. Însă singura certitudine pe care o aveam era că Eugen Trică va reuși să arunce un prim 11 pe teren.

CFR Cluj: Trică – Amadio – Tiago Lopez, Larie, Ene, Camora (Jakolis) – Muniru, Carp – Chanturia (Păun), Jazvic (Negruț), Deac – Tade.

După vreo 100 secunde de joc, tripla campioană cu picioare de lut pare deja că se năruie. Pandurii tâșnesc fâșneți pe contraatac, mingea e trimisă în adâncime pe centru, unde nu zăbovește mult, că așteaptă Momcilovic pe stânga. Centrare în spatele fundașilor centrali și în fața lui Camora, pe o poziție perfectă pentru reluarea de 0-1 a lui Mihai Roman.

CFR e nevoită să alerge și să forțeze acum pentru egalare, dar în ciuda alergării, forța lipsește. Nu-mi dau seama dacă golul primit rapid a tăiat și din macaroanele moralului. Însă la lotul pe care-l avem la dispoziție e inutil să ne imaginăm multe meciuri în care plasa porții noastre va rămâne imaculată. Ce nu putem face noi, fac cei de la Pandurii. Aglomerează spațiul din fața porții lui Amadio când au mingea, se mișcă rapid și pasează rapid, fac pressing și recuperează mingi care n-ar trebui să ajungă la ei. Joacă mult mai bine și chiar dacă galeria ceferistă rezistă pe metereze, frica de golul doi se simte în atmosferă.

Iordănescu junior se agită ca un antrenor adevărat, dă din mâini cu energie, în timp ce Trică și le strânge la piept și privește îngândurat spre neorizont sau în gazon. La „oficială”, Iuliu Mureșan are și el o privire fixă, în timp ce ăla mai tânăr lipsește, ca de obicei.

Nicoară-i dă fiori lui Tiago Lopez (min.18), se debarasează de el ca de un jalon și doar șutul în Remo Amadio ne aduce aminte că e doar o jumătate de fotbalist. Îi lipsește jumătatea care trage pe lângă portari.

Că veni vorba de Remo Amadio, italianul are mult de lucru (min.24), respinge unde poate (dar bine că poate!) și pare să recâștige spațiul porții și să dea siguranță liniei defensive. Însă linia defensivă rămâne fără Camora (min.37), accidentat, înlocuit de un fost accidentat, Jakolis. Jakolis trece pe dreapta, iar Tiago Lopez pe stânga.

Doar spre sfârșitul reprizei vedem un CFR care reușește să ducă focul în careul advers și să-l facă de tabără pentru câteva minute. Șuturi, cornere, mai ales cu Chanturia și Deac în prim plan, dar cea mai mare ocazie e una de autogol, semnată de capul lui Cordoș. Mingea trece, din păcate, pe lângă bară.

Culmea nasolului se petrece în minutul 45+1, când Amadio iese pe o centrare din corner se încurcă în Jakolis și boxează mingea în propria poartă, amintindu-ne de un portar canadian venit din campionatul Germaniei și plecat la scurtă vreme după acea fază. Galeria Pandurilor exultă, în timp ce galeria noastră „luptă CFR!” cu durere în strigăt.

După pauză încercăm să fim pe ei, dar ei sunt gata să ne dea și golul trei. Vreți să știți cum joacă Pandurii? Vă amintiți cum a jucat Ceahlăul? Ei bine, Pandurii nu joacă precum jucau cei de la Ceahlăul… Ne lasă șanse minime, așa cum se întâmpla de altfel și în vremurile când aveam șanse obiective mult mai mari.

Scor mizerabil (0-2), luptă surdă, meciul tot mai anost. Pandurii, albi ca niște ghiocei, stau la cutie, la pândă, așteaptă să treacă timpul, să-și ia punctele acasă, dar nu se sfiesc să intre din nou în careul nostru dacă faza le permite.

A intrat și Eric – că numai el lipsea – cel care a ratat un transfer la CFR acum nu știu cât amar de vreme. Și „Diego” Eric nu stă pe gânduri în minutul 83, sare mingea peste Ene… aceasta nu vrea să sară cu toată circumferința… așa că o ajută un picuț cu mâna… șut!… 0-3.

Două minute mai târziu, Eric pasează mingea 100% cu piciorul, iar Shalaj face 0-4, împotriva cursului campionatului până nu demult. Nu mai pun și fotografia acestui gol, că lungesc inutil articolul. Eric ratează apoi majorarea scorului, dar ce mai contează?, numai ei boxează…

Final de partidă, de umilință, de iluzii, de amăgiri. „Lanterna vișinie” se îndreaptă spre depou și noi pe lângă ea. Dacă se va opri într-o ligă inferioară, n-o să fie bai imens. Dacă nu se va opri decât la topitorie, e altă poveste. Dar să rămânem deocamdată în povestea actuală, cu zmei și ghionoaie. Ne reîntâlnim la meciul următor. Poate o să iasă mai bine.

PS. La conferința de presă, Trică se gândește abătut cum naiba să mai improvizeze fotbalul. Lasă, Eugene, că poate coboară patronul pe bancă, lângă tine, ca în vremurile bune când treceam prin perioade proaste, să aducă ceva infuzie de moral și avânt. Sau măcar niște infuzie (ceai) calmantă, fierbinte…