Ca locomotiva la casare [CFR – Pandurii 0-4]


Ceva speranțe ne-a făcut caneto, mai mult cu forța, înainte de meci. Însă singura certitudine pe care o aveam era că Eugen Trică va reuși să arunce un prim 11 pe teren.

CFR Cluj: Trică – Amadio – Tiago Lopez, Larie, Ene, Camora (Jakolis) – Muniru, Carp – Chanturia (Păun), Jazvic (Negruț), Deac – Tade.

După vreo 100 secunde de joc, tripla campioană cu picioare de lut pare deja că se năruie. Pandurii tâșnesc fâșneți pe contraatac, mingea e trimisă în adâncime pe centru, unde nu zăbovește mult, că așteaptă Momcilovic pe stânga. Centrare în spatele fundașilor centrali și în fața lui Camora, pe o poziție perfectă pentru reluarea de 0-1 a lui Mihai Roman.

CFR e nevoită să alerge și să forțeze acum pentru egalare, dar în ciuda alergării, forța lipsește. Nu-mi dau seama dacă golul primit rapid a tăiat și din macaroanele moralului. Însă la lotul pe care-l avem la dispoziție e inutil să ne imaginăm multe meciuri în care plasa porții noastre va rămâne imaculată. Ce nu putem face noi, fac cei de la Pandurii. Aglomerează spațiul din fața porții lui Amadio când au mingea, se mișcă rapid și pasează rapid, fac pressing și recuperează mingi care n-ar trebui să ajungă la ei. Joacă mult mai bine și chiar dacă galeria ceferistă rezistă pe metereze, frica de golul doi se simte în atmosferă.

Iordănescu junior se agită ca un antrenor adevărat, dă din mâini cu energie, în timp ce Trică și le strânge la piept și privește îngândurat spre neorizont sau în gazon. La „oficială”, Iuliu Mureșan are și el o privire fixă, în timp ce ăla mai tânăr lipsește, ca de obicei.

Nicoară-i dă fiori lui Tiago Lopez (min.18), se debarasează de el ca de un jalon și doar șutul în Remo Amadio ne aduce aminte că e doar o jumătate de fotbalist. Îi lipsește jumătatea care trage pe lângă portari.

Că veni vorba de Remo Amadio, italianul are mult de lucru (min.24), respinge unde poate (dar bine că poate!) și pare să recâștige spațiul porții și să dea siguranță liniei defensive. Însă linia defensivă rămâne fără Camora (min.37), accidentat, înlocuit de un fost accidentat, Jakolis. Jakolis trece pe dreapta, iar Tiago Lopez pe stânga.

Doar spre sfârșitul reprizei vedem un CFR care reușește să ducă focul în careul advers și să-l facă de tabără pentru câteva minute. Șuturi, cornere, mai ales cu Chanturia și Deac în prim plan, dar cea mai mare ocazie e una de autogol, semnată de capul lui Cordoș. Mingea trece, din păcate, pe lângă bară.

Culmea nasolului se petrece în minutul 45+1, când Amadio iese pe o centrare din corner se încurcă în Jakolis și boxează mingea în propria poartă, amintindu-ne de un portar canadian venit din campionatul Germaniei și plecat la scurtă vreme după acea fază. Galeria Pandurilor exultă, în timp ce galeria noastră „luptă CFR!” cu durere în strigăt.

După pauză încercăm să fim pe ei, dar ei sunt gata să ne dea și golul trei. Vreți să știți cum joacă Pandurii? Vă amintiți cum a jucat Ceahlăul? Ei bine, Pandurii nu joacă precum jucau cei de la Ceahlăul… Ne lasă șanse minime, așa cum se întâmpla de altfel și în vremurile când aveam șanse obiective mult mai mari.

Scor mizerabil (0-2), luptă surdă, meciul tot mai anost. Pandurii, albi ca niște ghiocei, stau la cutie, la pândă, așteaptă să treacă timpul, să-și ia punctele acasă, dar nu se sfiesc să intre din nou în careul nostru dacă faza le permite.

A intrat și Eric – că numai el lipsea – cel care a ratat un transfer la CFR acum nu știu cât amar de vreme. Și „Diego” Eric nu stă pe gânduri în minutul 83, sare mingea peste Ene… aceasta nu vrea să sară cu toată circumferința… așa că o ajută un picuț cu mâna… șut!… 0-3.

Două minute mai târziu, Eric pasează mingea 100% cu piciorul, iar Shalaj face 0-4, împotriva cursului campionatului până nu demult. Nu mai pun și fotografia acestui gol, că lungesc inutil articolul. Eric ratează apoi majorarea scorului, dar ce mai contează?, numai ei boxează…

Final de partidă, de umilință, de iluzii, de amăgiri. „Lanterna vișinie” se îndreaptă spre depou și noi pe lângă ea. Dacă se va opri într-o ligă inferioară, n-o să fie bai imens. Dacă nu se va opri decât la topitorie, e altă poveste. Dar să rămânem deocamdată în povestea actuală, cu zmei și ghionoaie. Ne reîntâlnim la meciul următor. Poate o să iasă mai bine.

PS. La conferința de presă, Trică se gândește abătut cum naiba să mai improvizeze fotbalul. Lasă, Eugene, că poate coboară patronul pe bancă, lângă tine, ca în vremurile bune când treceam prin perioade proaste, să aducă ceva infuzie de moral și avânt. Sau măcar niște infuzie (ceai) calmantă, fierbinte…

229 comments

  1. Ca si ceferist ca-s trist, asta se stie . Dar sunt trist si ca clujean . Asa un meci slab de derby local, cu asa putini spectatori, nu prea mi-a fost dat sa vad . Am scos egalul numai pt ca U e inexplicabil de slaba – cam ca Ceahlaul – in conditie in care nu are probleme financiare deosebite . La noi, cum s-a mai spus, Larie, Muniru, Deac, Chanturria si Tade, in rest baieti luptatori, dar cam atat . Si cand ma gandesc ca astia, plus Camora si Carp vor pleca la vara, ma ia ameteala …PS . Am citit undeva ca Arpi vrea sa vanda tot si sa plece din tara ( cica RCS ar cumpara firma malteza ), poate poate vinde clubul si reapare soarele si pe ulita noastra !

    Apreciază

    • Is optimisti baietii nu gluma, pacat ca mi suspendat contul ca ii intrebam pe ce se bazeaza. Mie sincer mi frica ca si cu punctele reprimite putem retrograda lejer.

      Apreciază

      • Cu 41 de puncte nu retrogradăm (părerea mea), deci avem nevoie de încă 6 eliminări (de preferinţă în primele minute…) ca să scoatem ălea 6 puncte nenorocite…:) Oricum, o clarificare (şi triere a discuţiilor inutile) vom avea doar când nea TAS ne spune DA sau BA…:) Până atunci Dumnezeu cu mila şi Eugen cu mobilizarea…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Anul trecut locul 13(primul retorgradabil dupa noua oranduire) a avut 39 de puncte DECI cu 41 e oarecum la limita(pb un pic deasupra ei). Sincer , dar f sincer cu lotul actual f greu luam 6 puncte desi asta inseamna doar 2 victorii.

          Apreciază

          • În 15 etape să nu reuşim nici 6 puncte: păi asta e everestul nesiguranţei. Uite, mă bag eu la prinsoare; dacă nu obţinem măcar 14 puncte de aici înainte, îţi iau eu o navetă de beri. Ok? Oricum, tot tu ieşi în câştig, amice🙂

            Apreciază

            • Hai ca ma bag cu o singura conditie(care sper sa sa nu se adevereasca). In conditile date(nu se ridica interdictia pe transferuri sapamana viitoare) eu zic ca nu facem mai mult de 12 puncte de acum in colo iti dau eu o lada de bere, daca nu imi dai tu. Daca ni se ridica interdictia la transferuri am si eu mai multe sperante:)

              Apreciază

    • Bela, cum să-ţi spun, băieţii măcar sunt perseverenţi în optimismul lor…:) Aşa cum suntem şi noi (perseverenţi) în pesimismul nostru…:) Este şi asta o calitate/virtute…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Am scris o data pe acolo ca tot ce a scris corn s-a adeverit in sensul ca nu. Repet unele chestiuni: – vine un antrenor neamt(a venit Miriuta), sunt sanse 99% sa nu luam pedeapsa de la UEFA si nici la LPF : am fost suspendati 3 ani din Cupele Europene, interzis la transferuri 6 luni , penalizare babana, nu intram in insolventa , de 5 minute dosarul era depus la tribunal. Totusi s-au adeverit unele chestiuni : o sa fim tocati de arbitrii , acum imi cer scuze pt unii care nu sunt deacord : am primit 2 cartonase rosii(meritate ambele) in primele 20 de minute. Toti vor ca echipa sa mearga mai departe, toti sunt interesati de performanta- ce se intampla la club parca sustine contrariul. OK, pe langa astea s-a adeverit excursia din Croatia( nu pot sa ii spun cantonament). Acum se spunea ca reintram in lupta pt podium(si urmarind firul epic chiar nu am vazut in acel moment nici un moment o urma de haz de necaz). E drept ca in ultimele sapt a inceput si el sa vada dezastrul de la club, faptul ca mergem din rau in mai rau dar in ultimele zile de cand a aparut acea contestatie a masurilor primite de club a reaparut un optimism care sincer nu vad pe ce e bazat. Doamne ajuta sa fie totul adevarat, sa revenim macar in primele 5-6 echipe din campionat desi din nou cred ca is mult mari sansele unui faliment.

        Apreciază

  2. Click aici pt. notare! Softul se închide mâine (vineri), la ora 12.00. Aşa, ca o mică „stimulare”, spun doar că în acest moment media cea mai mare o are Mincă cu 8.1…HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. Despre meci nu sunt multe de spus pt ca dupa cum spuneau latinii :”De mortuis nihil nisi bene” (despre morti numai de bine). Nu stiu cum ar fi aratat meciul daca jucam in 11, dar ce am vazut aseara a fost jalnic. Un meci intre doua echipe de mijlocul clasamentului ligii a doua, eventual. Galeriile au incercat sa mai dezmorteasca atmosfera, a lor mult mai numeroasa, dar ai nostri-s mai buni. Cred ca detonau acele „pocnitori” din cand in cand, in dorinta de a-i trezi pe jucatori, dar fara folos. In pauza am intrat la un ceai sa ne mai incalzim, m-am delectat cu tablourile fostilor fotbalisti ceferisti din perioadele bune, atarnate pe pereti si am ascultat povestile unui tip care zicea ca se doreste retrogradarea echipei. Coborand de la stadion am revazut casa de pe C.A.Rosetti, pe care Gadola a cumparat-o cu aproape 2 mil de euro. Casa am vizitat-o si eu in 2012, e opera unui celebru arhitect italian Gio Ponti, iar intreg domeniul e impresionant. Din pacate doar pt CFR nu mai sunt bani! Dupa frigul indurat aseara si „spectacolul” jenant la care am participat, nu ma mai mir de ce nu mai vine lumea la stadion. Pt ce? Kiruj draga, nici eu nu ma bag la notare ca nu am ce nota.

    Apreciază

    • Da, Saul, e greu, într-adevăr…Mai ales acum, când toate nenorocirile ăstea care vin și vin, omul nu prea are nici chef de joacă. Eu m-am autoexilat într-un „țarc tactic” (unde oricum mă simt bine, și în vremuri mai bune), încerc să nu mă gândesc la ce va fi etc. Oricum, până ce mahării de la TAS nu ne spun verde-n față că da sau ba, aria ipotezelor e mult prea largă chiar și pentru un inventar al lor…Asta cu falimentul asumat am mai spus-o și eu (în ultimele zile am și auzit de la niște chibiți), dar nu mă pronunț, putem asista la lovituri de teatru (în ambele sensuri). Despre joc: slăbuț, într-adevăr, chiar dacă există această scuză a eliminărilor repetate. HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. franari dragi, tot de pe cheferetv, fotbalfan: reintram in lupta pt titlu🙂. prindeti diferenta?
    P.S: vasilica, vad ca esti tot tu, nu te condamn, e greu ca oamenii sa se schimbe, mai ales dupa o anumita varsta. hai CFR!!! P.P.S: garantat reintram in lupta pt titlu🙂

    Apreciază

  5. sa nu uit, dragii mei franari, tineri, si mai tineri, cei mai tineri: suntem amarati de situatia actuala, hai sa incercam sa strangem randurile, ca suferim pt aceeasi echipa, cred! pana-n panzele albe: HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. Am uitat sa scriu despre felul ciudat in care stangaciul Minca loveste mingea si care mi-a creat emotii la fiecare degajare. La un moment dat in repriza secunda l-am surprins schimband cateva cuvinte cu reporterii din spatele tusei, cred ca se plictisea omul. De remarcat efortul depus de Deac, motorul echipei, Tade la fel, dar fara folos si driblingurile lui Chanturia, care le-a inodat picioarele adversarilor, oricum si asa destul de ametiti. Slaba echipa au si valenii in orice caz. Sa nu vedem nici o faza frumoasa de joc si nici o ocazie de gol in tot meciul, parca e prea de tot. Oricum, hai CFR !!!

    Apreciază

  7. Aseara aflu si eu, de la tembelizor, ca Bucsa a bagat (dupa ce i-a scos) toti banii echipei castigati in CL (18 milioane euro) cu uimirea urziceni, intr-un proiect imobiliar falimentar. E greu sa inmultesti 18 milioane de euro si asta e adevarat🙂 Mai greu e sa-l faci pe primul🙂

    Apreciază

    • Hehe situatia e ceva mai „complexa”. Proiectul ala „Green City”, aparea si ca sponsor pe tricourile Urziceniului, s-a facut pe locul unei foste ferme (fosta comunca 30 Decembrie, nu stiu cum ii mai zice acum). Ferma respectiva fusese cumparata de Bucsaru oficial de la Teia Sponte (omul de incredere al lui Gigi si tatal iubitului Simonei Halep), care se pare ca a fost paravan pentru GB ( asta ca s va reaminti de ce tot spunea Jiji ca Bucsrau are o datorie la el). DAca nu ma insel, pretul de privatizare a fost undeva in jur de vreo 12 mil de euro (plus spaga) iar Bucsaru a cumparat terenul la ca 30 mil. Cum a venit criza, zona e la jumatate drumului intre Buc si Giurgiu si o alta speculatie gindita sa umfle valorile a picat ( aeroportul la sudul Buc , gindit de Nelu Iordache, fostul patron Blue Air), proiectul a crapat. Asa ca pentru salvarea situatiei si sstingerea datoriei Bucsaru a luat banii de CL, a dat vestitul contingent de jucatori la Steaua samd. Cam asta e legatura imobiliara dintre Urziceni si Steaua.

      Apreciază

      • Merci de update Cristi. Nu stiam de toate itele astea. Da rau a ajuns saracul sa scoata chiuvetele si centralele termice din casele nevandute. Nu degeaba spun toti economistii sa nu-ti investesti toti banii intr-un singur domeniu. Bucsa poate fi dat acum de exemplu la cursurile de la facultate la asa nu🙂

        Apreciază

        • Sunt multe de spus. Seara asta fosta mea facultatea a avut o intilnire de fosti iar discutia de socializare la o bere a avut loc cu presedintele unui consiliu de administratie din Bundesliga. Doua idei ramase de la el: declinul unei echipe incepe mereu in faza de maxim succes, pentru ca atunci costurile o iau razna, atit la jucatorii care ramin cit si la cei ce sunt adusi (pentru ca in general se forteaza raminerea sus). Confirma la noi momentul 2012/2013. A doua idee : niciodata nu poti vinde suporterilor ca locul 11 e ok iar clubul e sustenabil, emotional toti vor cupe europene si ignora riscurile pe termen lung. Apropos de ce spune mereu Kiruj, cu etapele arse, inclusiv aceasta cu costurile razna se pare ca e o lectie care trebuie invatata pe viu.

          Apreciază

  8. NOTAREA s-a terminat, cei 12 tribunişti (scade şi asta…) au scos o medie a echipei de 6.1, în timp ce Eugen a fost notat cu 6.4 (merita chiar mai mult, de data asta!). Nota maxima o are -logic- Mincă (8.0), cea minima e la Ene (3.6), la fel de logic…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  9. Dosarul uistilor la TAS in care au dat in judecata FRF si LPF si au castigat. link Ca o paranteza pt. Bela, in document scrie ca dosarul de insolventa a uistilor a fost depus pe 29 ianuarie 2013 si a fost admis pe 6 februarie 2013 deci mai mult ca sigur ca asa e daca asa zice TAS. Daca a mai fost o incercare din partea lor si in ianuarie 2013, probabil a fost facut prost dosarul si a trebuit refacut. Nu orice prostie e admisa in instanta.

    Apreciază

  10. Este vreun jurist intre postaci? E doar o intrebare….pe Times New Roman a aprut ceva care s-a vrut pamflet, dar este o jignire ordinara facuta de niste mitici jegosi, fara speranta de lavabilitate…

    Apreciază

  11. Side, prostie neprostie, dar macar au initiat mai din timp procedura . Ca si Dinamo, Rapid, Galati si Petrolul . Cum D-zeu numai noi dormim in papuci ?! A mai zis cineva, ca banii din drepturile tv nu le-am primit, pt ca nu am depus cerere . Asta ar fi exact ca si cum salariatii trebuie sa depuna cereri lunare pt primirea salariilor . PS . Despre prostiile sectei conduse de cocora nu mai amintesc nimic, cine citeste site-ul isi da seama de ce-i acolo .

    Apreciază

  12. No, se scria pe-aici că am avut noroc la Piatra Neamţ că cei de la Ceahlăul îs slabi de tot, apoi, după etapa următoare, că Pandurii ce echipă bună are. Ceahlăul-Pandurii 1-1.🙂

    Apreciază

    • În plus e și căpitanul lor mai nou (mureșenii îl au căpitan pe Mureșan, logic…), dar -foarte important!- e cheia jocului, asigură toată așezarea echipei, cum a făcut-o și la noi. Este în formă foarte bună, are și experiența atâtor meciuri deprin rang la noi, merită fără discuție să fie selecționat. În condiții normale, desigur…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Nici nu trebuie sa inram pe acel articol, ajunge sa mergem pe site-ul celalalt: andrei popa corn nu vreau sa te cintrazic dar in ultimii doi ani la cfr muresan mai mult a fost inutil decat util!!!! Unii chiar nu au meritat acei jucatori, din ce vad acel user nici macar nu prea merge la meciuri.

      Apreciază

  13. Felicitari Gabi Muresan pentru jocul de aseara, rusine conducerii care l-a dat afara pentru ca apara drepturile jucatorilor! Da ce ar fi vrut musiu AP, sa joace jucatorii pe gratis, asa cum au facut-o ai nostri in ultimul an? De aici se vede ca la CFR se intampla ceva special, orice jucator nou care vine la Dinamo, Petrolul, ASA etc se acomodeaza in 2-3 zile, la noi vin desteptii cu tot felul de scuze: nu cunoaste echipa, nu e pregatit, bla bla. De fapt e vorba de un stil aparte al conducerii, regim de penitenciar. Numai ca fotbalul nu e o afacere asa de simpla, uneori trebuie sa pui si suflet. Un rol important il joaca imaginea cu care esti perceput, iar aceasta imagine are legatura cu modul cum te comporti cu fanii. Aici aportul conducerii este egal cu zero, de aceea si numarul putin de spectatori. Hai CFR!

    Apreciază

    • Depinde si cum aperi acele drepturi…tonul lui Muresan nu a fost unul corect. Ai auzit asemenea ton din partea lui Tony sau Piccolo? Si ei au avut probleme, aveau acelasi statut in cadrul echipei. Vorba aia romaneasca, gura bate „guru” se aplica si la el si din pacate asta l-a tras in jos in cariera ulterior.

      Apreciază

      • Auzi la el,tonul lui Muresan nu a fost corect…Dar care trebuia sa fie formula de adresare ? Ceva de genul : „sefu’ chel ?! nu te supara pe mine dar din aia 20 k care mi se cuvin ,prin contractul bilateral semnat,nu trebuie sa imi dai nimic,plimba-ti tu capra prin Dubai ca noua ne e bine si asa” ….Cum are unu coloana vertebrala cum ii sariti in gat asa ati facut si la Mario,Maftei ,altii…Capul chel are intotdeauna dreptate…jucatorii care sunt pana la urma artizanii spectacolului din teren n-au nici un drept da-i in **** mea !

        Apreciază

        • tu ai o obsessie cu „capul chel”..vezi ca aici poate ajungem la un acord… atita ca tu ai ceva cu capul chel destept, cind eu doar remarc caul chel prost.. si ca sa nu te infierbinti…capul chel prost nu inseamna ca nu apreciez picioarele.

          Apreciază

        • Cand ma gandesc la cum au fost tratati Muresan, Maftei, etc. nu pot sa nu ma gandesc la cum e tratat Moti la Ludogoreț dupa ce i-a calificat in Champions League…

          Apreciază

  14. Vladimir, una e sa vedem lucrurile emotional ca suporteri, alta e obiectiv. CFR a fortat performanta cu acesti jucatori si a si avut-o intr-o prima faza. ambele parti au avut de cistigat. Tot asa jucatorii au primit la CFR contractele vietii lor, mult peste valoara lor intrinseca (dovada ca nimeni nu a ajuns la mai bine ci din nou la valoarea corecta din piata). Cum la inceput au si livrat prin performanta, adica incasari, iarasi win-win de ambele parti. Este incorect insa sa vedem doar unilateral situatia atunci cind jucaria s-a stricat. Tot jucatorii astia sunt cei care au jucat glorios de locurile 8-9 in clasament. Nu conducerea a fost in teren, nu ea a jucat in dorul lelii sau la mimita neputintei. Asa cum au meritul de a fi cistigat campionate, asa au si buba rateurilor totale in sezoanele impare. fie au fost buni sa fie campioni dar asta nu scuza locul 9, fie nu au fost buni de campioni si supraapreciati, dar asta nu justifica atunci salariile. Esenta e ca atunci cind jucaria s-a stricat, cei care au stricat-o pe teren au vrut sa fie platiti ca si atunci cind ea mergea. Evident ca legal aveau de partea lor contracte prost facute de conducere, nimeni nu absolva aici managementul de lacune manageriale. Asa ca relatia judecata pe principiul obligatii-raspunderi, e cam 50-50%. Ca mangementul e mereu tap ispasitor, asa e pentru price suporter. Dar nu IM a luat cartonase rosii pe cotonogeala.

    Apreciază

    • Lasa ca au ramas yes manii, poate asa se simte In largul sau ap. Asa greata imi provoaca lingaii ca tine. Ii intalnesc peste tot, la fiecare firma, is in stare sa perie orice in numele capitalismului desi e o meteahna din vremuri apuse.

      Apreciază

    • Obiectiv si neemotional. Asa ca sar peste faza cu denumirea unei peluze cu numele lui Moti. E doar o dovada emotionala de recunostinta. Deci obiectiv si pragmatic. Moti a primit o prima bonus de 200mii euro pentru calificarea aia. Prima nespecificata in contract. Maftei in schimb e purtat cu vorba de vreun de zile pentru bani trecuți in contract. Asa cum iti place ție. Obiectiv si pragmatic.

      Apreciază

    • Auzi? Suna-l tu pe Cadu si intreba-l,o chestie …El cu cat a fost amendat pentru acel sezon slab? Sau nu…Mai bine suna-l pe Arpike, cap chel (ca sa nu mai existe confuzii) sa il intrebi de ce i-a exilat,marginalizat,trimis in parcuri sa se antreneze pe rand pe urmatorii jucatori : Muresan,Peralta,Tony,Semedo,Mario,Nuno Claro,Dani…(altii) sau de ce a destituit antrenori ca :Bergodi,Andone 2x,Mandorlini,Costa,Paolo Sergio,Uhrin (altii) …Exact in momentele in care primii (jucatorii) isi cereau drepturile contractuale si pe cei din urma pe baza de moft(rezultat) de moment..Sau poate ne explici tu, de ce ? Sau …si mai bine ar fi sa ne spui de ce dosarul de insolventa a fost depus asa de tarziu…Sau de ce nu? Sa vii tu sa ne explici de ce „echipa deceniului” in Romania dupa fix 8 tinichele,pardon trofee castigate si zeci de milioane de euro intrate in conturi de pe urma celor pomeniti mai sus e azi in insolventa si in prag de faliment…De ce onor conducerea clubului tace acum ca si rahatul in iarba umeda de primavara dupa ce maiastru vorbind ne-a tot mintit de vreo doi ani incoace…Cu siguranta tu, avand toate raspunsurile ,la purtator ne vei putea lamuri/dumiri si in felul asta dihonia va disparea ca ceata intr-o frumoasa zi de vara din randurile suporterilor ceferisti…P.S. Pe de alta parte mi se spune ca te mananca si aud ca nu te poti abtine sa nu ma pomenesti pe site-ul unde vataf sef e numitul Krucifix (site unde am fost banat ca asa vrea muschiul vatafului). Ai ceva personal sa imi spui? Spune ! Dar fi barbat ,nu carpa si spune-mi-o direct barbateste acolo unde pot sa iti dau si eu replica…

      Apreciază

    • Am mai spus-o: nu e prost ala care cere, prost e ala care da. Nu vrei sa platesti contraperformanta? Ok…pui clauze de obiectiv in contract. Dar sa dai amenzi pentru motive puerile? Stii ca Stancioiu a fost amendat pentru ca cica in nu stiu ce meci a plonjat gresit pe partea dreapta? Ce ar urma? Larie sa ia o amenda pentru ca nu stie dribla ca Messi? Tade sa fie amendat pentru ca nu stie deposeda ca John Terry? Deac sa ia amenda pentru ca nu e frumos ca Ronaldo si nu atrage contracte de publicitate?

      Apreciază

    • Cristi, şi cotonogeala îşi are rostul lui…Cu acel stil de joc echipa a câştigat 3 titluri, etc., iar adversarii îl ştiau de frică pe Gabi, lucru extrem de important în pregătirea psihologică a unui meci! Când conducerea a vrut să-l pedepsească pentru asta (cu scoaterea lui din lot, sau nici nu mai ştiu cu ce), era o măsură efectiv hilară, de div.C (cel mult). Păi hai să stăm puţin, acest „cotonogar” (plus Cadu, dar şi ceilalţi), cu un stil ceva mai „bărbătesc”, e drept, dar şi de multe ori spectaculos, i-a băgat şefilor (acum nu discutăm cui) zeci de milioane bune în cont / în buzunar, atunci nu era nicio problemă cu cotonogeala. Atitudinea şefilor a fost (vizavi de Gabi, dar nu numai) una şi ridicolă (cum am spus şi mai sus), dar şi ipocrită, dublicitară, de fată mare (cum spui tu, deseori). Dar nu asta am vrut să semnalez, ci faptul că în fotbalul asta nenorocit n-o să împaci niciodată cele două tabere prin definiţie „antagoniste”: suporterii versus conducere. Cele două tabere au definiţii diametral opuse privind „participarea” la viaţa echipei, suporterii vin cu IUBIREA (deci există o doză însemnată de subiectivism tot timpul, şi aşa e bine şi normal!), pe când şefimea -la fel de evident- se uită şi la buget, la management, la finanţe, la disciplină, etc. Sunt destul de rare excepţiile de la această regulă, ele fiind -deseori- efemere. În concluzie, eu particip pe acest forum în primul rând ca SUPORTER, din care cauză poate sunt deseori un pic subiectiv şi când îmi place de un jucător, sau când nu-mi place de el, în funcţie de ce bucurii/supărări mi-a provocat în „demersul” meu de-a „IUBI” această echipă. Ei, că fiecare dintre noi mai ştie şi altceva, că în viaţa reală suntem economişti, prim-miniştrii, forjori, etc., asta e o altă discuţie. Nici eu nu pot să mă debarasez în totalitate de trecutul meu de ex-presidente (când am păreri din această perspectivă), sunt mulţi cu ceva cunoştinţe juridice, economice, etc,, mai bagă şi ei comentarii de „specialitate”, cu asta nu e nicio problemă. Dar un suporter standard, care vine lângă echipă pentru a o IUBI (fiind, aşadar, subiectiv), cu greu poate fi convins de dreptatea „taberei adverse”, este un nonsens, în acel moment respectivul -în sinea lui- nu mai este suporter, ci conducător, şi asta nu e bine…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  15. @Dan, eu nu am nimic cu tine, dar nu imi place ca injuri permanent. CRrul nu s-a facut pe banii tai ci pe ai lui AP. fotbalul profesionist e un bordel in care curvele /fotbalistii semneaza pe bani si nu pe masturbarea numita „iubire de suporter”. Asta-i viata. @Vladimir. Am specificat clar ca a fost o greseala manageriala acordarea unor contracte irationale. Cu sicanele irationale la adresa unor jucatori nu sunt de acord si nu le consider corecte @Ioan. Pozitia mea e director general intr-o companie si sunt la a 4a in aceasta pozitie. Asa ca nu am gindire de pupincurist cum spui tu. Mai degraba sunt constient ca unele masuri dureroare trrebuie luate uneori, chiar impotriva unor oameni care nu au nici o vina. Stiu ce inseamna sa trebuiasca sa ajustezi dimensional o firma si cit de greu e sa alegi sacrificatii si sa te joci cu destinele lor. Plus incarcarea emotionala a la Dan cu care esti primit, desi nu ai nici o alta solutie.@ Kiruj – asa este, nu vei putea multumi niciodata suporterii, atita ca noi suporteri putem mereu critica pentru ca nu luam decizii. Acum doi ani ne intrebam ce mai cauta Hora in lot sau de ce a fost adus Voiculet ori de ce e tinut Stanciou cind mai aveam 5 portari. Azi criticam ca au fost dati pentru ca datele problemei sunt altele. Nici noi suntem consecventi, asta e tot ce vreau sa remarc.

    Apreciază

    • Pe langa faptul ca nu eram curiosi ce functie ai ,trebuie sa iti spun o chestie…La no,i la romani, e un proverb care spune asa : Când îţi spune unu’ că eşti beat……îl trimiţi la culcare. Când îţi spun doi, te duci tu să te culci…Aici, deja, ti-am spus patru acest lucru indirect,doar pe ultimele tale elcubratii … Dar uite, io ti-as propune si ca sa fie in sfarsit pace ca tu impreuna cu Arpike & restul yes-maniilor (atatia cati ati mai ramas) sa va faceti un site.De bani cu siguranta nu duceti lipsa … Si-apoi nu pot sa nu fac o remarca si totodata sa te intreb ceva…. tu si cand transpiri o faci in stil corporatist ?… „. Stiu ce inseamna sa trebuiasca sa ajustezi dimensional o firma si cit de greu e sa alegi sacrificatii si sa te joci cu destinele lor”…ma duc sa vars…L.E. CFR-ul nu s-a facut pe banii lui Arpike musiu…CFR-ul are o istorie reala pe care periodic atat Dinu cat si altii se straduiesc sa ne-o readuca in memorie…Insa scuza-ma, uitasem ca tu esti cu „vulturii de 10 ani” si FC Arpike…Apropo,sa ne spui cand ai auzit tu prima data de CFR ,chiar as fi curios…in 2008?

      Apreciază

      • CFR de la diviza C in sus s-a facut cu banii lui Arpi..istoria aia e frumoasa dar nu tine de foame. Asa cum Chelsea s-a facut pe banii lui Abramovic si este ce este si nu pe istoria de club medicoru dintr-un cartier bun al Londrei. De traditia lui Leeds nu poti cumpara nimic.

        Apreciază

  16. Cristi pot sa înțeleg nevoia de redimensionare a unei afaceri. Dar poti sa o faci ca un domn sau sa o faci ca un las. Eu nu am fost niciodată director general. Asa ca incerc sa ma pun in situatia lui Maftei. Acum lucrez la o multinationala, deci in situatia lui nu prea as avea ce face. Nu pot sa merg pana in Coreea sa fac scandal. Dar a lucrat si la firme mai mici. Daca mie mi-ar fi facut cineva ce i-au facut lui Maftei nu cred ca administratorul sau patronul ar scapa nebatut. Poti sa zici ca sunt violent. Multi ar face la fel. Si nu pentru banii aia. Daca societatea are probleme si nu mai sunt bani as intelege. Dar dacă vine la mine cu „mai amana-ma doua săptămâni ” si apoi iar doua săptămâni ca pana la urma sa se dovedească ca mi-au cerut sa-i aman nu ca sa gaseasca o soluție sa-si plateasca datoriile fata de mine, ba dimpotrivă au avut nevoie de ragazul respectiv ca sa gaseasca o solutie sa NU ma plateasca, sincer i-ad fute una (scuze pt limbaj) adadministratorului/patronului.

    Apreciază

    • Iti dau dreptate. Eu nu sunt de acord cu actionarii de vreme buna (am avut si 2 mandate din astea , cind iesea soarele era meritul lor, cind erau nori si ploua noroiul trebuia sa il spal eu). Nici sicanele si nici aiurelile ci aminarile nu aprob. Daca ai facut niste greseli ti le asumi pina la capat si incerci sa inchizi ok o situatie in care trebuie s marchezi o pierdere. Mai ales ca s-a pierdut mult loc de intelegere si simpatie din asta. Dar asta e, acum e un sfirsit de ciclu invetitional, poate 1-2 ani de liga a 2a vor fi necesari pentru reasezarea pe baze solide a situatiei si de o noua etapa.

      Apreciază

    • Eu mi-as da demisia dupa prima luna neplatita. Mult mai simplu, fara sa risc si un dosar penal gratuit. Maftei a jucat pt. CFR cam un an de zile fara sa fie platit. De ce?

      Apreciază

  17. E drept, cu multi jucatori n-a fost corecta conducerea. Aici i-as enumera pe cei doi fosti portari, Stancioiu si Nuno Claro, dintre care nici unul nu era Neuer, dar au facut ce au putut si datorita lor am castigat primele trofee, pe Gabi, Peralta, Didi, Hugo Alcantara si lista ar mai putea continua. Semedo nu si-a tinut papagalul, dar cand a facut mea culpa, nu a fost reprimit, si nu de catre echipa sau de fani, ci de catre conducere. Am avut multi jucatori adusi cu mare tamtam si care n-au confirmat la noi, dar in alte locuri au mers bine, aici i-as mentiona pe Sanchez Prette , Dorsin, Edimar sau Nei, care la alte echipe s-au descurcat foarte bine. In multe cazuri au fost adusi jucatori pe bani , care fie n-au primit sansa, fie au fost bagati pe loc in toiul celor mai grele meciuri, udna n-aveau cum sa iasa in evidenta. Repede au fost declarate petarde, si trimisi la plimbare prin desfacere de contract, in loc sa fie imprumutati pe la diverse echipe mai mici, cum au fost Ogbonna, Frangipane si ceilalti. L-am pierdut pe Vieira nepermis de usor, nu mai vrea sa aude de noi. Am adusi si tineri romani de perspectiva care nu s-au facut de oaie, dar la noi au fost maini moarte, ca Nicoara si Hora. Oare de ce au fost atatea esecuri in managementul propriilor fotbalisti? Aceste esecuri nu pareau a fi relevante cand mergea echipa, toata luema vorbea de tunurile financiare, ca Pereira si Traore. Dar cum echipa are probleme, aceste lipsuri si neajunsuri au iesit la suprafata si dau de gandit.

    Apreciază

  18. Imi pare rau ca mai e cate unul care neaga evidenta continuand sa ne spuna ca albul e negru si ca Arpi e pletos si nu chel. Ce sens are sa o tot dam cotita si sa nu recunoastem ca cei din conducere s-au purtat execrabil cu unii jucatori cu personalitate, cu unii agenti ai jucatorilor, cu scouterii si nu in ultimul rand cu noi suporterii, pe care Cristi ne-a caracterizat atat de „eufemistic” mai sus. Daca tot ne-a luat din C si ne-a purtat prin Europa, Arpi, in scurt timp ne va lasa acolo de unde ne-a luat sau chiar mai rau. Noi nu uitam ca datorita implicarii lui am ajuns sa ne bucuram de titluri si de CL, dar nici el sa nu uite ca datorita CFR-ului si-a facut un nume, s-a facut cunoscut si tot prin clubul CFR a castigat zeci de milioane de euro, a mai spalat multe altele si a incheiat niste afaceri profitabile tot datorita pozitiei respective.

    Apreciază

  19. Pt ca s-a amintit de Dorsin, sa-l completam cu Hirschfeld, portar bun la altii, la noi dupa o gafa, scos din circuit . Si ambii au plecat fara sa fi fost platiti, deja pe-atuncea duetul arpi-muresan era smecher, dar noi tot pe jucatori i-am condamnat pt si-au spus ofurile in presa . Restantele la antrenori si jucatori nu a fost urmarea crizei, ea a fost o strategie permanenta a conducerii . Nici macar femeia din Serbia n-a fost platita, desi a facut minuni cu jucatorii grav accidentati ! Si asta, repet, cand arpi era pe cai mari, cand afacerile i-au mers struna . Eu impreuna cu cativa trubunisti ( mai inainte chefermania ) am tras destule semnale de alarma, reactia celorlalti au fost aducerea de injurii , fara sa se atace problemele ridicate de mine . Dar pe undeva e de inteles, trofeele curgeau, participarile in CL erau reusite . Dar acum ?! Dincolo cocora a transformat site-ul in adevarata secta, lumea ce-a mai ramas adulmacand toate prostiile indrugate de acesta ( un ex, conducerea prin administratorul jud urmareste desfiintarea FRF !!! , mai inainte zicea ca criza financiara este doar o pacaleala pt a adormi dusmanii si Doamne, cate si cate prostii scrise zilnic cu o nonsalanta demna de o cauza mai buna ), dar aici e chiar de neanteles cum unii mai iau apararea conducerii cu banalitati gen fiecare face ce vrea cu banii sai samd . Sau ataca pe fostii jucatori, pt ca acestia au indraznit sa-si ceara drepturile !

    Apreciază

  20. Tare mi-e teamă că mâine vom fi măcelăriţi de fecesebeu. Greu meci pentru băieţii lui Trică, bucureştenii au făcut tot ce era posibil ca să ne distrugă, cât pe ce să şi reuşească. Cine ştie, poate mult hulitul felcer ne-a salvat, dar acum, cu transferurile blocate şi 24 de puncte luate, ne-au trimis la podea. Sper că ne vom putea ridica şi cu 2-3 transferuri reuşite ne vom putea consolida, dacă TAS va fi blând cu noi. Hai băieţii, haide CFR!

    Apreciază

  21. Ma apropiu de varsta de 60 de ani si marturisesc ca trec asa printr-o criza in relatia mea cu CFR. As minti daca as afirma ca in toti acesti ani am fost cel mai mare suporter. Nu, nu am fost, desi am mers la destule meciuri de B si de C. Dar am si lipsit de la multe meciuri. Insa intotdeauna, mi-a pasat de CFR. Chiar si inainte de epoca Arpi, cand echipa era in C, eram nerabdator sa stiu ce rezultat au scos baietii. Era o echipa de cartier cu suporteri de cartier. A venit Arpi si cand a spus ca are de gand sa se bata cu „granzii din capitala” l-am catalogat
    „dus cu pluta”. Am gresit. S-a batut cu bucurestenii si i-a invins. A adus 8 trofee si a schimbat tot fotbalul romanesc prin importul masiv de jucatori straini. Ne-a produs cele mai mari bucurii, pentru mine cel putin, victoria de pe Olimpico este cel mai frumos moment al CFR-lui. De neuitat.
    Stiti cum ma simt acum? Ca si cand, la o varsta frageda, iei de nevasta o fata tanara, simpla, cinstita, stai la bloc si ai o Dacie 1300. Apoi fatuca incepe sa faca bani, multi bani, construieste o vila si cumpara masini de lux. Dar din fatuca cinstita a devenit o curvistina.
    Din pacate, AP + IM si-au distrus reputatia. Acesta este lucrul cel mai grav iar noi, suporterii onesti, avem o problema la ora asta.

    Apreciază

    • Bine, legat de play-off cam are dreptate. Daca 6 echipe in insolventa ajung in play-off ce rost mai are din moment ce nu au dreptul sa participe in cupele europene. Ca scopul play-offului asta e: sa facă mai interesanta lupta pentru Europa. Cu sistemul actual macar poti gasi o soluție. Mergi pe clasament in jos pana gasesti o echipa care nu e in insolventa. Si daca merg aia de pe locul 1, asta e…ghinion.

      Apreciază

  22. Sper sa scapam cu un 2-0 . Nici in primul sezon dupa revenirea in A nu a fost asa dezichilibrat Steaua-CFR. Oare nu se puteau imprumuta 3-4 jucatori pt returul asta?

    Apreciază

  23. Ce nu inteleg eu, de ce nu s-au vandut 2-3 jucatori in vara si se plateau toate restantele salariale.Acum jucam lejer si nu ne gandeam la retrogradare….

    Apreciază

    • Adu-ti aminte ca noi toti am speculat asta. Directia era clara si comunicata si de SG dupa conferinta lui de presa din aprilie. Cred ca s-au facut si citiva pasi, gen aducerea lui Vitca. Dar a venit ceva neplanificat, sansa celor 3 mil din grupele EL care a facut ca ratiunea sa cedeze in fata ciorii de pe gard, cum spune proverbul. N-a iesit, am ramas si cu costurile suplimentare, si fara jucatori dati, si cu datoriile in ceafa.Din pacate si fara puncte, asa ca o echipa mai buna cu un tur care ne-a surprins pozitiv pe toti nu compenseaza implicatiile speculatiei. Apropos de discutia recenta asteptari suporteri vs ratiune , daca ar fi iesit cineva in vara sa ne spuna ca abandonam sansa grupelor EL si ne multumin sa avem o echipa solida de locul 10, cum am fi reactionat? Nu-i faceam pe toti timpiti pentru ca noi am fi presupus ca echipa ajunge oricum in grupele EL ?

      Apreciază

      • Un manager destept nu ar fi ales sa vanda doi jucatori si sa incaseze ci siguranta 3 milioane decat sa viseze la niste ipotetice 3 milioane? Si nu slabeai echipa foarte mult fara cei doi jucatori. Mai ales ca unul dintre vandabili era Felgueiras. Portari gasesti 10 la 2lei. Iar un portar e atat de bun pe cat e de buna apararea din fata lui. Cat despre suporteri nemulțumiț, suporterii care sunt interesati in primul rand de cupele europene nu ar fi fost coafati prea bine de Europa League. Nu dupa ce i-ai obisnuit cu Champions League.

        Apreciază

      • Si ca sa nu spui ca vorbesc din „burta”, la meciul din Europa League cu PSV Eindhoven (o echipa totusi cu nume în Europa) au fost 3.000 de spectatori. Cam asta e interesul suporterilor pentru un meci de Europa League…

        Apreciază

        • Europa League e cupa saracilor. ‘Nu degeaba se spune in Bundesliga ca oricine poate ajunge pe locul 6 sa prina EL: Iar meciurile sunt transmise daor partial si pe canale secundare. Da, portari sunt multi si ieftini–dovada ca si noi am dat ieftin. Cit depsre cele 3 milioane, 2 milioane incasa poderate cu riscul celor 3 ipotetice ar fi fost suficiente. Dar factorul uman numit mindrie cam dauneaza ratiunii.

          Apreciază

  24. Poate ce la tv nu ai simtit cele vreo -8° la ora meciului si nici n-ai sesizat ora de 22 si 05 ……deci in acele conditii cei 3000 spectatori au repzentat ceva.Apoi era ultima partida dintr-o grupa in care n-am rupt gura targului.Apropo tot atunci marea echipa nationala FCSB reusea un record de 276 spectatori tot in ultimul meci din grupa in ghencea.

    Apreciază

  25. Bravo echipei, au tras tare si FCSB a marcat un gol destul de norocos, cam la fel cu cel din tur (tot Camora a fost pe linia portii LOL). Pacat ca atacantii nostri nu stiu cu mingea. Jazvic alearga mult, e util la presing, dar are o jumatate de picior drept si deloc piciorul stang. Tade la fel, aceleasi picioare ca Jazvic, nu stiu cum a marcat 10 goluri in tur. Singura noastra speranta in atac este Negrut. Apararea (cu Jakolis si Carp) e decenta, chiar daca mai e de lucru. Muniru se descurca la inchidere, dar e cam singurel, nu prea are precizie si – uneori – nici viziune. Chanturia are tehnica, dar e mai potrivita pentru fotbalul de sala si pierde o gramada de mingi. Minca e un castig, cred ca o sa mai creasca. Trica face ce poate, sa speram ca va avea si ceva ajutor din partea conducerii ca altfel nu stiu cat va mai reusi sa motiveze jucatorii.

    Apreciază

    • Eugen a pregătit excelent meciul, mai ales dacă ținem cont de toate nenorocirile din jurul echipei. Inclusiv cei de la FCSB au recunoscut că CFR merita să câștige. Inclusiv Gâlcă și Duckadam. La Digi toată lumea zice la fel, cu toții recunosc că Bourceanu trebuia eliminat, că era penalty la Muniru, etc., etc. Nu avem ce comenta. În raport cu ce se întâmplă extrafotbalistic cu echipa, evoluția a fost de nota (hai, nu chiar de zece, dar măcar de) 8. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Și echipa a jucat incomparabil mai bine decât în meciul tur, încheiat cu același rezulatat, cu echipa completă și Miriuță pe bancă. Bine, este adevărat că și saivanul a jucat incomparabil mai prost acum.
        La golul din corner s-a văzut lipsa omogenității din apărare, i-au scăpat pe mai toți adversarii din marcaj. Se conturează încet echipa, păcat că până vor ajunge să se simtă pe teren, se gată campionatul și iarăși va pleca jumătate de echipă. Mă rog, asta în speranța că se va aproba planul de restructurare, și va mai pune problema unei echipe și din sezonul viitor.

        Apreciază

  26. Am fost un fel de Toma, dar spre norocul meu, băieţii au jucat extraordinar. Domnul albitru a fost bine ales, neexperimentat dar smerit în faţa celor de la fecesebe. Joc nu doar curajos pentru ai noştri, ci chiar spectaculos. Bravo echipă şi bravo Trică, ai reuşit să-i motivezi pe băieţi! La mai mare! Haide CFR!!!

    Apreciază

    • Recunosc, că m-am temut enorm, să nu fim umiliți…Nu mă interesează în mod deosebit punctele, dar sunt liniștit pt. că băieții au salvat, să zic așa, onoarea lor și a clubului. Felicitări! HAI CFR!!!

      Apreciază

  27. Desigur că, cu această execrabilă manieră favorabilă de arbitraj ”nu se poate pune problema câştigării campionatului”(Dukadam); am fost învinşi de palmaresul stânei şi de mişelul din gaşca-bricheta, care nu ne-a acordat un penalty cât casa,-fault clar in faţa liniei porţii, asupra lui Muniru(!); dar penibilul situaţiei a fost gratularea lui Păun cu un galben; felicitări stafului tehnic şi jucătorilor pt. maniera curajoasă de joc-din păcate suferim f. mult din cauză că nu prea avem resurse fizice şi calitatăţi tehnice individuale- Hai CFR!

    Apreciază

  28. „fotbalul profesionist e un bordel in care curvele”…Cristi mare sef, ai legatura ! :))) O sa te fac sa inghiti ,nu doar sa prestezi…

    Apreciază

    • Incearca sa gasesti o traducere si sa pricepi ideea. link De la un om care a dus un club aproape falimentar in top 3 global financiar si care nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume (fanilor de C). Da, are niste probleme, dar alea sunt din afara fotbalului (speculatii la bursa neimpozitate).

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s