Pregatirea fizică. Idei, principii, amănunte pentru antrenori și pasionații de tactică (2)


S-au  vehiculat in trecut discutii pe tema utilitatii pregatirii fizice centralizate cu alergari lungi in zapada. Unii au spus ca sunt depasite, altii le-au laudat (vezi duelul Reghecampf-Ilie Stan link ), altii  s-au multumit sa spuna doar ca o alergare la munte nu are cum sa strice. Nici unii, nici altii n-au venit cu prea multe amanunte, n-au intrat in detalii.
Plecand de la un comentariu pe care l-am primit pe TribunaCFR  o sa incerc in randurile urmatoare sa intru in aceasta tema, fara a avea pretentia ca detin secretul adevarului.

Comentariu kiruj:

În opinia mea mai este un aspect (de fapt mai multe), şi fără să mă dau mare specialist (nu am citit în viaţa mea vreo carte/articol de specialitate în acest sens, în trecut nu aveam nevoie, acum nu mai am timp), îţi spun doar aşa, din aminiri (ca fost jucător, respectiv fost preşedinte, lucrând cu câţiva antrenori chiar buni). În primul rând trebuie să distingem pregătirea fizică de bază (cantonamentele de iarnă/vară) şi pregătirea fizică „continuă”, de menţinere a potenţialului fizic şi a prospeţimii (vom vedea mai jos care-i diferenţa, în opinia mea, între cele două, de fapt am şi scris şi eu ceva tangential aici, la un moment dat). Revenind, observaţiile tale (corecte) se leagă mai mult de tipul de pregătire nr.2 (cea „continua”), fiind nevoie (poate o faci pe viitor) o analiză şi a pregătirii „centralizate” (a cantonamentului), care asigură -teoretic- „baterii pline” pentru un an întreg (mai ales cel de iarnă). Pe vremea mea se punea accent mai mult pe cantonamentul de iarnă (şi în zăpadă, evident), filosofia de atunci fiind una preluată de la „pretenii” sovietici, iar cel de vară a fost mai mult unul de reîncărcare pe 6 luni, cu accente mai mult pe omogenizarea lotului (perioada de transferuri, etc.) şi cristalizarea ideii/tacticii de joc (cu relaţii de joc, cu blocuri funcţionale, etc.). Cea ce nu prea a funcţionat „atunci”, a fost pregătirea fizică dătătoare de „prospeţime”, concept mai nou (şi evident, „inventat” de capitalişti…:)) Adică, degeaba faci alergare zilnic 15 km în cantonament, la o intensitate medie, echipa adversă te poate domina inclusiv la „condiţie fizică”, pentru că el (ei) au făcut o pregătire (de iarnă) orientată pe „prospeţime”. Însemnând, că tu poţi alerga ore în şir în acel ritm (că ai făcut pregătire de maratonist), în timp ce deştepţii tăi adversari (cu câte un Neubert în staf, evident…) fac „prospeţime”, adică sprinturi (individuale sau colective) mai în viteză decât tine, fac pressing (având grijă să şi revină în momentele de după sprint), atacă în haită şi în viteză şi tu, „pregătitul fizic” pari lipsit de vlagă şi de replica, tocmai pentru că ai făcut o pregătire eminamente GREŞITĂ, doar de maratonist. Ideal asta e, ca un fotbalist să fie pregătit „fizic” astfel („proaspăt”…:)), aşa cere jocul modern. Nici nu spun că Germania stă unde stă (şi) datorită acestei arte (ştiinţe?), etc. Salutare, şi te mai aşteptăm. HAI CFR!!!

S-o luam pe puncte.

Pregatirea fizica de baza (pregatire centralizata/cantonamente)

Se desfasoara intre perioadele competitionale. In Romania, conform calendarului Campionatului  sunt doua perioade : vara/iarna.
E  folosita pentru cresterea capacitatilor fizice pana la atingerea unui prag maxim in preajma debutului competitiei.
E asociata in perceptia generala cu eforturile de lunga durata, lucrarea intensa a rezistentei, in perioada de iarna cu alergarile prin zapada. Sistemului de antrenament folosit i se mai spune si ATR-Acumulare, Transformare, Realizare- si are la baza principii preluate din atletism! (nu neaparat de la sovietici). In mod traditional se considera ca aceasta pregatire “asigură -teoretic- „baterii pline” pentru un an întreg (mai ales cel de iarna)”.

Pregatirea fizica continua (de mentinere a potentialului fizic si al prospetimii)

Se desfasoara de-a lungul perioadei de competitie, deci in timpul Campionatului de fotbal.

Traditional e perceputa in ciclul saptamanal cu o zi de recuperare, daca exista antrenament in ziua imediata de dupa meci, o zi dedicata unei pregatiri fizice intense, iar apoi treptat ea e integrata in celelalte exercitii tehnico-tactice fara a se trasa únele obiective concrete din punctul sau de vedere.

Cam de aici plecam.

Sunt aceste tipuri de pregatire bazate pe realitati sau doar pe perceptii mai mult sau mai putin exacte?

Asa cum spuneam si in scrierea precedenta ,cand analizam pregatirea fizica trebuie sa  fim foarte clari de la inceput  si s-o adaptam cerintelor si nevoilor fotbalului.  De aceea trebuie sa studiem, sau sa ne informam cu cat mai multa acuratete asupra caracteristicilor acestui sport si competitiilor sale. Fotbalul, desi din orice alta ramura sportiva se poate invata ceva si cu tot respectul pentru ele, nu e nici atletism, nici hochei, nici altceva.
Imi vine in minte replica unui antrenor spaniol la prima experienta intr.-un club din Rusia.Cu aproximatie a spus ceva de genul: – Voi la cate ore alergati si cat efort depuneti la antrenamente  ar fi trebuit sa fiti demult campioni mondiali.
Sa vedem pe date cum ar arata din punct de vedere conditional evolutia unui jucator profesionist de fotbal, asa cum reiese din dátele primite la unul din cursurile pe care le-am urmat.

Analiza conditionala a unui jucator de fotbal profesionist (date relative, competitie de nivel inalt)

DISTANTA TOTALA : 10-14km

Mers sau static: 45-55 min
Viteza inferioara la 15 km/h, 30-35 min
Viteza intre 15-25 km/h, 3-5 min
Viteza maxima peste 25km/h 20sec-3 min

50% dintre eforturile realizate la viteza maxma sunt realizate pe distante inferioare la 12m.
15% dintre eforturile de viteza maxima sunt realizate pe distante mai mari de 30 de metri.
Secventele de joc produse des intr-un meci au o durata intre 0si 30 de secunde (75%din cazuri) iar in 33% dintre acestea sunt inferioare la 15 sec.
Timpurile de odihna se afla in marea majoritate sub 30 de sec. (90%din cazuri sub 30sec, 32%sub 15sec.)

Putem concluziona ca fotbalul este un sport cu efort discontinuu, cu actiuni intermitente de intensitate variabila. Predomina ca importanta actiunile explozive.

Ca o obsevatie personala as vrea sa subliniez aceasta ultima afirmatie: predomina ca importanta actiunile explozive. Practic  trebuie sa admitem ca in fotbal, momentele cele mai importante cand se realizeaza progresia si golurile sunt generate de actiuni de mare viteza unde factorul exploziv e determinant. Forta de explozie as lega-o de doua aspecte: viteza de reactie neuromusculara (tine si de capacitatea cognitiva a jucatorului) si forta de propulsie (de impingere in picioare mai simplu spus).
Se pot astfel de actiuni antrena printr-un parcurs prelungit si regulat fara nici un impact cognitiv asupra jucatorului? (admitand ca majoritatea dintre ei au fete, masini si orice altceva in minte cand dau ture, mai putin fotbal). Merita pierduta o mare cantitate de timp cu astfel de antrenamente?
Un eventual raspuns pozitiv ar putea avea ca argument urmatoarea idee: ce se castiga in timp indelungat dureaza timp indelungat, ce se castiga in timp scurt se pierde in timp scurt. Cu alte cuvinte o pregatire temeinica a rezistentei poate dura mai mult si ne poate tine pentru o jumatate de sezon. Corect. Dar care e rezultatul? Ce tip de jucator obtinem? Ne intereseaza un maratonist cu putine atingeri de minge si cu o baza tehnico-tactica redusa ?

Pe langa aspectul tehnico-tactic trebuie sa mai tinem cont de un factor fiziologic. Alcatuirea antrenamentelor pot modifica intr-o oarecare masura tipul de fibra al muschilor (o mica ideea va puteti face aici). In conditiile importantei actiunilor explozive in fotbal suntem interesati ca jucatorii nostri sa piarda fibre de viteza in avantajul celor de rezistenta?
Am amintit mai inainte ca exista diferente intre atletism si fotbal. Pe langa cele evidente, o sa atrag atentia si asupra formatului competitiilor din cele doua sporturi. Daca in atletism variaza perioade lungi de pregatire cu cateva saptamani de turneu, in fotbal avem de-a face in mod contrar cu perioade relativ scurte de pregatire (2-3 luni) si luni intregi de campionat cu meciuri de la saptamana la alta

Practic daca in cazul atletilor e important un varf de forma care sa tina o perioada scurta, in cazul fotbalistilor nu se poate aplica acelasi principiu. Pentru fotbalisti conteaza si stadiul in care se gasesc dupa o luna si dupa doua si dupa trei. Punctele din etapa a doua sunt la fel de importante cu cele din etapa a 10-a sau a 30-a. Ceea ce nu ne dorim e ca echipa sa intre intr-un varf de forma, apoi din cauza efectelor de supraincarcare a antrenamentelor (volum si intensitate extrem de mare fara timpi de pauza necesari) e sa asistam la o cadere libera in mijlocul competitiei. Daca pentru atletism conteaza mai putin conditia fizica a sportivului dupa cele cateva saptamani de turneu, nu acelasi lucru il putem spune in cazul fotbalistilor.
Din experienta personala, urmarind cu atentie evolutia lui Dinamo ani de-a randul pot depune marturie ca de fiecare data cand echipa a facut o pregatire de iarna centralizata la Brasov pe zapada (mandatul lui Ciobotariu si Talnar sunt primele care imi vin in minte) forma fizica a echipei a avut acelasi grafic: primele 5 etape foarte bune, apoi o cadere vizibila si clara in mijlocul si finalul returului.

Cele doua materiale in care am incercat sa prezint cateva idei si principii pentru pregatirea fizica in fotbal sunt un manifest in favoarea antrenamentului integrat si se pot aplica in orice moment: perioada competitionala sau cea de pauza (precompetitionala).

Pana la urma nu vrem sa producem nici mai buni maratonisti, nici mai buni sprinteri. Interesul e sa avem fotbalisti mai bine pregatiti fizic.

Sursa foto: adevarul.ro

Postarea apare si pe gsp – mysport.ro

86 comments

  1. În ultimii 8 ani, CFR a câştigat 8 „tinichele” în condiţiile în care aproape toate pregătirile de iarnă şi vară au fost ratate.🙂 Şi astfel ajung la spusele antrenorului spaniol amintit în articol: „Voi la cate ore alergati si cat efort depuneti la antrenamente ar fi trebuit sa fiti demult campioni mondiali.” Pregătirile de iarnă/vară au importanţa lor, dar nu aşa de mare pe cât se vorbeşte despre ele. Pornesc de la premisa că cei care se ocupă de pregătirea fizică la nivel de fotbal profesionist sunt şi ei profesionişti, fără diferenţe esenţiale la nivel de cunoştinţe. Mai mult, există destule cazuri când o echipă arată într-un sezon o pregătire fizică ireproşabilă, iar în următorul, cu acelaşi preparator fizic şi aproximativ cu acelaşi lot, par leşinaţi. Nu ştiu dacă se înţelege ce am vrut să zic🙂, concluzia mea este că într-o competiţie toate echipele sunt la aproximativ acelaşi nivel de pregătire fizică, indiferent de metodă, iar motivaţia, valoarea, încrederea, entuziasmul şi coeziunea grupului fac ca randamentul fizic al echipei/jucătorilor să pară mai bun sau mai slab.

    Apreciază

    • Caneto, Imi pare rau, dar nu sunt de acord. Cu cat patrunzi mai mult in cunoasterea acestui fenomen al pregatirii fizice cu atat intelegi ca stii mai putin. Am mult respect pentru cei care au dedicat ani de studiu si experienta in acest domeniu. Ai baga pe toti in aceeasi oala si a spune ca performantele lor sunt egale e ca si cum ai compara un meserias de atelier auto cu ani de experienta in spate cu nea Gigi de la bloc care a ridicat si el capota masinii s-a prins cum e cu bujiile si gata poate face masina sa functioneze la fel de bine. Uneori rezultatele nu sunt vizibil diferentiabile, dar daca analizezi tot mecanismul, daca pui in contextul real si nu cel convenabil opiniilor tale anterioare nu poti sa nu observi unde e calitate si unde e doar o copie decolorata sau o bajbaiere prin semiintuneric. Daca tot ai amintit un citat aproximativ (apropo, sensul era ca se alearga mult si prost de fapt acolo) o sa mai adaug unul. „Sunt varste cand un fotbalist va creste valoric de forma naturala indiferent de cum se va antrena. Pentru ca e intr-o perioada naturala de crestere. Diferenta e ca avand un antrenor bun va creste un 50%, avand un antrenor mediocru un 30%, iar unul prost un 10%. Problema e ca in momentul cand cresterea va inceta cu antrenorul prost jucatorul va pierde si acei 10%.

      Apreciază

      • Tocmai de-aia am specificat profesionişti în fotbal profesionist, ca să-l scot din ecuaţie pe nea Gigi de la bloc.🙂 Spui de antrenor bun, mediocru şi prost. Un antrenor bun ar trebui să fie mereu bun, iar unul prost ori rămâne prost pe veci, ori învaţă şi creşte spre mediocru, bun. Dar avem destule exemple de antrenori cu performanţe deosebite în palmares, care, ulterior, nu mai răzbesc deloc la alte echipe, indiferent de logistica pusă la dispoziţia lui şi de timpul acordat pentru confirmare.

        Apreciază

        • Caneto, urmaresti de ani de zile cu atentie fotbalul din Romania si de aiurea. Nu pot sa cred ca nu stii cu certitudine ca a lucra in fotbalul profesionist nu e echivalent cu a fi profesionist. Fara sa fac neaparat o aluzie, mi se pare destul de evident ca in fotbalul profesionist din Romania pe langa specialisti convietuiesc si ies in fata ca mari cunoscatori si o multime de nea Gigi, sau Mitica daca vrei. Cat despre performantele fluctuante pe care le amintesti, ele tin de multe ori si de sansa (factorul hazard al fotbalului), de compatibilitate si de capacitatea motivationala de constanta si continua reinnoire a fiecaruia.

          Apreciază

  2. Sunt frumoase ambele articole despre pregatirea fizica. Am urmarit si linkul cu sprinter vs. maratonist si pot spune ca azi am invatat lucruri noi. Multumesc, b_o_g_d_a_n si te asteptam si cu alte articole.

    Apreciază

  3. Hai sa mai discutam de pregatirea fizica in lumea profesionista (pe care eu o cunosc numai din veder si de la tv)….Pregatirea fizica este absolut necesara si daca un jucator se vrea profesionist il face si in timplul liber, daca nu se simte pregatit ca lumea…(Imi aduc aminte ca eu, nici macar amator nefiind am petrecut ore intregi in fata „zidului”verde din scandura de langa zgura de la municipal, batand mingea pentru priza si pentru degajari..) O pregatire fizica se poate face si in Parcul Municipal, nu este nevoie de Spania, Antalia, etc…. De ce s-o fi renuntat la Vatra Dornei in cazul Franei, habar nu am…sunt conditii de Alpi austrieci..si e muuult mai lesne…. Pe de alta parte, o echipa nepregatita 1000 la % dpdv fizic poate face fata oricarei competitii daca este pregatita tehnic (si daca lotul permite asa ceva!)….vorba lui Laji bacsi…nu alerga tu..lasa sa alerge mingea… Bineinteles vorbesc de 2 chestii extreme…dar daca eu vreau sa bat recordul mondial la 100 m plat nu ma las numai pe antrenorul de echipa…ma mai antrenez si singur (nu la disco!) dupa ce il intreb pe preparatorul fizic, sau daca-mi permit angajez un preparator cu sfert de norma pentru mine…la salariile care au fost si poate mai sunt, nu ar fi un efort financiar deosebit… No, am zis!

    Apreciază

  4. Eu cunosc unul Laji(i se spune Loi, nu ştiu cum se scrie)baci- o adevărată enciclopedie fotbalistică,fost portar şi într-o vreme, secundul dr.C.Rădulescu- acum la 90 de ani(îi va împlini prin iulie) este consultant tehnic al echipei de juniori republicani”A” ”Viitorul” M.Georgescu; este de o vitalitate ieşită din comun, a dus o viaţă sportivă exemplară, nu a fost niciodată tentat de”plăcerile” vieţii(a se-nţelege ispite şi fără vicii!); ne-a interzis să mergem la ştrand,de teamă, pt. a elimina riscul de a ne accidenta(în săritură), sau mai rău, pt. a evita înecul(a fost o perioadă prin anii’70, când în fiecare săptămână din lunile de vară se înneca câte unul); chiar şi în lunile de iarnă aveam pregătire la bazinul Olimpic şi eram doar la juniori(!)

    Apreciază

    • Io nu m-am supus…si m-am dupa o minge in Canalul Morii si am calcat pe o sticla…nu era de Coco-cola….dar Laji bacsi m-a pus exemplu de nesupunere in fata echipei..🙂

      Apreciază

    • Se cheama Szoboszlay Lajos…. pentru noi era sau Laji bacsi sau Dom’profesor… un om deosebit, parca si cetatean de onoarea al Clujului (nu neaparat si al Napocai)… un antrenor excelent si un pedagog desavarsit…care a explicat si oarece metode de igiena minima personala echipelor pe care le antrena… Atat, despre Laji bacsi!

      Apreciază

    • Retardila este vorba de Nicolae Szoboszlay jucator la U acum consilier la Mihai Geogescu.Dl.Szoboszlay a fost antrenor si la centrul de copii si juniori la CFR pentru o scurta perioada in perioada cand srf al centrului era Marius Bretan.Pacat ca nu a fost pastrat

      Apreciază

  5. Retardilă, aşa îl cheamă, iar remarcile tale sunt corecte; eu nu l-am pomenit iniţial pt. că este un adevărat OM( şi Cetăţean de onoare al Clujului, de la împlinirea vârstei de 88 de ani) şi pt. respect, nu vroiam să-i stâlcesc numele.

    Apreciază

  6. Pe surse, am pierdut recursul si ramane eterna TASS . Stiu ca aproape toti veti spune ca de vina e mafia de la comisii, eu ma repet, singurii vinovati sunt Arpi si Muresan ! Comisiile au fost chiar super intelegatoare cu amanari peste amanari, daca distinsul felcer n-a fost in stare sa declanseze in timp util procedura insolventei ( sau sa plateasca restantele, dar asa ceva nu s-a urmarit de loc ), cine-i de vina ???

    Apreciază

        • Nu cint nici o osana dar nici nu-mi place cind lumea se imparte in vinovati ca fac ceva si inchizitori care nu fac nimic. Daca sunteti toi asa destepti, deschideti-va un business din asta. Sigur o sa vina cluburile la coada sa primeasca solutii iar McKinsey isi vor plinge in barba ca nu v-au facut o oferta.

          Apreciază

          • Si ce vrei sa faca, sa faca ei cheta sa plateasca prostiile conducerii, Incepi sa ne ataci inutil de parca tu ai fi patronul de la CFR, noi doar am constatat si am criticat conducerea cand vedeam ca directia nu era cea pe care o vedeai tu. CFR a ajuns intr-o situatie ultra penibila numai datorita conducerii , mi-ar fi si rusine sa mai fac pe cocosul dupa un tur de campionat in care cei mai multi jucatori nu au primit nici un salariu dar totusi au terminat pe 2 iar in pauza de iarna minunata conducere a reusit sa piarda o mare parte din puncte .Replica cum sa ne deschidem firma daca noi suntem mai tari am auzit-o doar la copii de clasa a 2-a , sau a 3-a. Hai ca te lasam ca vad ca te retinem din minunatele proiecte pe care noi astia de rand nu suntem in stare sa le pricepem.

            Apreciază

          • De unde stii tu ma cat a facut fiecare pentru CFR? Ai de pana mea ! Nu mai poate spune nimeni nimic ca mintonas ii sariti in gat si ne” indemnati” sa deschidem noi afaceri de astea. Spune ma desteptule ca tot le stii tu pe toate de ce nu s-a intrat mai repede in insolventa? Sau poate ne explici intr-un limbaj de bussinesman pa’ persoana fizica de ce nici azi la aproape o luna de cand au intrat drepturile tv clubul nu si-a platit jucatorii ?…. Si ce a facut ma Arpike? Crezi ca a facut-o gratuit ? Si cand si-a bagat picioarele in CFR a ramas pe minus? Cat de prosti ne crede-ti ma ? A ! Stiu ! „E banii lui” si pe banii lui face ce vrea ! Observam, tocma si-a mai batut joc odata de toata lumea,de jucatori,de antrenori de munca lor si de suporterii care au suferit s-au bucurat sau au aplaudat munca baietilor din teren…Iti mai aduc aminte de o chestie si totodata indraznesc sa trag si o concluzie,acelasi Arpike a vrut sa cumpere prima data universitatea,fac pariu ca tineai cu ei daca ajungea acolo…ca asa-i in tenis,tinicheaua ia luat ochii si atzecului…

            Apreciază

    • Nu vreau sa fiu off-topic, dar parca a fost prea faina victoria lui Halep ca sa nu imi strice unii seara. Asta e, macar acum avem o provocare pt retur, sa evitam retrogradarea. Eu ma intreb doar daca nu e posibil sa mai pierdem si alte puncte inafara de cele pierdute pana acum.

      Apreciază

    • …mai degrabă două, din start…:) Nu vreau să par (și nici nu sunt) nici pupi, nici criti, dar am mai spus-o, imediat după depunctare, că la recurs vom pierde 100%, iar la TAS vom câștiga 100%. Îmi mențin părerea și acum. Problemele reale sunt acum cele legate de interdicția la legitimări și „starea de spirit” , sau pregătirea psihică, cum bine ziceai. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Sincer, pe ce te bazezi ca vom castiga la TAS? Eu vad problema putin altfe, am avut un termen pana sa platim banii jucatorilor, iar data trecuta la prima comisie practic s-a judecat faptul ca am depasit sistematic acel termen. Eu din cate pricep e ca pana atunci s-a amanat doar judecarea nu ca s-a prelungit termenul pt a plati datoria. Oricum momentul e f urat si destul de penibil oricum ai lua-o. Si daca o sa castigam la TAS oricum imaginea clubului are f f mutl de suferit.

        Apreciază

        • Nu mă bazez pe nimic special, că nu prea am acces la info din interior, doar statistica mă face încrezător, citind undeva (nu aici, ci în presa internațională undeva) că în astfel de cazuri TAS nu stă la taclale, pentru că s-a încălcat legislația națională a insolvenței (care interzice orice altă măsură de orice natură contra insolventului). Dar, așa cum am spus și ceva mai jos, am început să am niște presimțiri sumbre, că de fapt asta s-a dorit, din interior. Un lacăt pus nu de noi, ci de nesimțiții mitici, care-s contra noastră, nu-i așa…HAI CFR!!!

          Apreciază

          • Am început să am şi eu nişte presimţiri sumbre din cauza presimţirilor tale sumbre. Am văzut un comentariu misterios pe pagina FB a lui Cantor: „Florin Caramavrov Întrebați-l pe Iuliu Mureșan dacă face memoriu la TAS.” O fi ştiind ceva tipul? Tare dubioasă toată treaba, după ce comisiile au fost înţelegătoare luni de zile, dând amânări peste amânări, ce s-o fi întâmplat în culise de s-a ajuns aseară la decizia asta uşor neînţelegătoare?

            Apreciază

      • Evident, totul cade, dacă intenția reală a cuiva (din interior) era retrogradarea echipei. Este destul de limpede, cine poate lua o astfel de decizie (diabolică) la CFR…M-am tot gândit și la asta în ultima vreme, mai ales după porumbelul scăpat (intenționat?) de AP că „poate echipa va și retrograda…”. Oricum, și în orice condiții (și în orice ligă): HAI CFR!!!

        Apreciază

    • Desi am combatut peste tot ca am luat titlul cu 3 prim ministrii diferiti, cel mai rau imi pare ca le dam apa la moara celor care spuneau ca o data cu caderea lui base o sa cadem si noi, asta ma supara cel mai mult ca arestarea lui udrea s-a suprapus cu declinul (voit sau nevoit) al echipei. Pacat, mare pacat , pentru mine jucatorii din tur au fost si raman niste EROI.

      Apreciază

      • De acord! L-aș pune printre acești eroi și pe Miri, în ciuda tuturor încercărilor de a-l discredita și de a-l scoate vinovat pt. pierderea unor titulari. Chiar e haioasă…HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Declinul echipei a început după victoria de pe Old Trafford. Faptul că agonia ei se suprapune cu aceste evenimente, este doar o simplă întâmplare. Paszkany a avut relații mai strânse cu psd-ul decât cu băsiștii (L-a avut partener parcă pe Rus la televiziuni, l-a sprijint deschis pe Ponta la prezidențiale, în schimb n-a primit niciodată sprijin din partea primăriei lui Boc etc.). Oricum, ce mai contează?

        Apreciază

  7. Degeaba incercati sa cautati vinovati, cita vreme noi din afara nu avem cum sa stim 1. Intentiile actionarilor 2. Speculatiile lor (care uneori pot fi si pierderi spectaculoase) 3. Alte socoteli. M-a deranjat faptul ca VB l-a atacat iar pe IM, desi acesta este un angajat al clubului, dependent de banii actionarilor. Trecind de impactul emotional, incercind sa vedem in toata intoxicarea niste fire limpezi, putem vedea citeva lucruri: a) a existat o frictiune intre actionari – indiferent cine are sau nu dreptate, cine da bani si cine imprumuta sau nu, n-a fost o situatie benefica b) a existat un risc asumat al subfinantarii -nimeni nu face asta fara a avea niste interese c) s-a riscat mult cu insolventa – fie aici s-a pierdut jocul, fie nu s-a pierdut si atunci civil pot fi cerute daune foarte mari (sau nu se mai cer dar se obtine altceva in schimb) d) totul are un cost – de la drepturi TV la business in lumea reala, mai ales la cei careau nevoie de stat /partide pentru contracte de infrastructura (electrica) sau de cite o aprobare cu un PUZ bine adaptat. Observati ca nu sar sa acuz pe nimeni, pentru ca nu stiu care din cele 4 variante de mai sus intra la cauze si care la efect.

    Apreciază

  8. Dar totusi nu vi se pare ciudata hotararea LPF in conditiile in care Administratorul Juridic (U-ist convins dealtfel, dar om cinstit pe de alta parte) a anuntat ca exista investitori seriosi doritori de Frana??? Este vorba de NIMICIREA PRECONCEPUTA a singurei echipe din Ardeal care periclita FC FN…. sa ia macar anul asta un meleon…ca de la anul o sa ia cateva sute de mii, pentru prezenta in primul tur preliminar…. Fotbalul romanesc se duce pa paula…si nimic nu poate opri evolutia asta….Dar unele Klanuri vor mai ciupi cate 10-15 lei…

    Apreciază

    • Pe surse,ember…Cica aia de la comisii ar fi invocat neste chestii de procedura,ne depunerea unor acte contabile de acolo si respingerea recursului…Cica aia care trebuiau sa faca asta ar fi direct legati de Arpike..mno,sunt surse …poate fi intoxicare sau poate fi adevar …Cine stie…Numa zic ,daca tot ma investit Tribuna cu ala de seamana cu JB….

      Apreciază

    • Problema in ceea ce descrii tu (actionari noi) este statutul acestora. De obicei ala se face printr-o scrisoare de intentie , care ca document este neangajant in tranzactiile de M&A. Formulele dintr-o scrisoare de intentie sunt la inceputul procedurii oricarei investitii (pina sa se intre in camera dosarelor) si stabilesc doar niste date generale. De ex o formulare ar fi ” dorim sa investim pina la x mil de euro in contextul rezolvarii litigiului cu ANAF” – o formulare din asta stabileste despre ce se discuta (x mil de euro) dar si portitele prin care totul poate pica.

      Apreciază

  9. No, avem cu doua tinichele mai putin decat FCSBu’ lu Jiji. Care-i stresul? Hai CFR! Painea si circul gratis s-au gatat. La culcare copii, o sa vedeti din nou fotbal amator in Gruia. Unii ar trebui sa se bucure, daca nu se bucura deja.

    Apreciază

  10. Fie sa renasca numai cel ce har
    Are de-a renaste, curatit prin jar,
    Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum,
    Astazi ca si maine, pururi sï acum!

    cred ca aceste versuri se potrivesc acum pentru situatia in care ne aflam

    Apreciază

  11. Fie sa renasca numai cel ce har
    Are de-a renaste curatit prin jar
    Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum
    Astazi ca si maine pururi si acum

    cred ca aceste versuri se potrivesc acum pentru situatia in care ne aflam

    Apreciază

  12. Nu pot sa cred….ce a facut Dl.Muresan de a „vindut” munca echipei neplatite??? Ce a asteptat? Sa o ingroape ? Sa se duca la stina sa trateze oile,ca la fotbal si-a dat examenul de conducator !!! La TAS daca se duce ,cu ce bani ? Pune din buzunar ?? A reusit sa-si bata joc de echipa si de noi !! Cu asa conducator,ne plimbam prin sate in „B”.

    Apreciază

  13. Vina doctorului e incontestabilă. În locul lui mi-aș da demisia de onoare. Însă dacă o va face, va fi și mai rău. Pentru că am impresia că lui i se datorează că ehipa n-a clacat încă… Haide CFR!

    Apreciază

      • Nu înţeleg la ce te referi cu „dacă a acţionat de capul lui, sau la comandă.”? La insolvenţă? Ce treabă are un administrator ca Mureşan cu insolvenţa? După câte ştiu, doar acţionarii pot acţiona de capul lor în această privinţă.🙂

        Apreciază

        • Povestea cu insolventa incepe in decembrie 2013, odata cu aducerea lui Miri. Atunci s-a luat decizia sa nu se mai plateasca nimic. Pardon, i s-a platit in totalitate lui Batin. Dar in rest nimic. Sau aproape nimic. Nici la aia plecati, nici la aia veniti. Finalul nu l-au vazut multi atunci, de fapt cred ca doar AP si IM il stiau la vremea aia, ca nu interesa pe nimeni dintre suporteri daca sunt bani pentru 16 jucatori noi + antrenor cu staff. Eu nu cred ca IM a mers pe drumul asta de capul lui, ci a urmat indicatiile lui Arpi. De ce au facut asta, ma depaseste.

          Apreciază

        • Caneto, ai perfecta dreptate, insolvenţa în mod cert nu a fost hotărâtă de IM de unul singur, e absurd…Dubiile mele se referă la micile tacticizări „cotidiene” (să mai tragem de timp cu plata unei datorii anume, să predăm dosarul de insolvenţă mâine şi nu azi, etc.). Deciziile majore le ia acţionariatul (indiferent cine o fi ei/el), dar măsurile de nivel inferior cad în sarcina executivului. Ei, din ce pare, sunt multe greşeli (care pot fi fatele, cel puţin dpdv al nostru), care s-au făcut la acest nivel, din păcate. Dar repet, e posibil ca şi aceste „mărunţişuri” şi mici învârteli să fi fost comandate de la „etaj”. Nu ştiu, habar n-am, şi nici nu merită să intru/să intrăm prea mult în speculaţii. Mă doare inima doar când mă gândesc la Eugen şi la aceşti băieţi care (unii dintre ei au rămas pe nişte promisiuni: Deac, Chanturia, Camora, etc.) în mod cert vor resimţi impactul măsurii de ieri, cu toate că, repet din nou, părerea mea este că la TAS vom câştiga în mod sigur. Dacă se vrea…:) HAI CFR!!!

          Apreciază

            • E posibil şi asta, dar eu cred că se va merge, până la urmă, la TAS. Contează, însă, cum te „prezinţi” acolo…:) Ca o paralelă: la un blat clasic (în care ambele echipe sunt părtaşi, cu conducere şi cu jucători cu tot), se fac nişte regii speciale (de „meci corect”), se mai intră şi la „intimidare”, se aleargă, se înjură, totul trebuie să arate pentru PUBLIC ca ceva curat. E posibil, ca întreaga tevatură să fie cu dedicaţie pentru „noi”, în timp ce rezultatul e decis deja de mult, la un anumit nivel…:) HAI CFR!!!

              Apreciază

          • Kiruj, o societate pe actiuni poate sa depuna cerere de intrare in insolventa doar in urma unui vot in AGA. Deci nu se pune problema ca IM sa fi depus cerere de intrare in insolventa de capul lui.

            Apreciază

            • Corect! Ideea e ca IM nu avea cum sa depuna cererea de intrare in insolventa fara mandatul AGA. De ce nu a primit mandatul asta mai devreme? De exemplu imediat dupa decizia CNSL? Acum nu se mai aduceau in discutie jumatati de ora, secunde, etc. Initial am crezut ca toate amanarile de la Comisia de Disciplina s-au obtinut doar pt ca se astepta transa din drepturile TV. Nu a fost cazul… LPF s-a oferit sa vireze direct catre jucatori banii din drepturile TV, dar clubul a refuzat. Acum ar fii fost 300mii mai putin in conturile clubului dar 24 de puncte in plus la linia de clasament. Dar ce stiu eu? Poate merita🙂. Ce alte motive sa fi existat? Discutii cu potentiali investitori? Insolventa nu avea de ce sa sperie un investitor, ba dimpotriva. Ar fii stiut exact pe ce active si pe ce datorii da banii. Asta in eventualitatea in care nu s-a urmarit sa se dea o „teapa” investitorului respectiv si se urmarea ascunderea nivelului real al pasivelor?

              Apreciază

            • Explica-i asta si lui Vass Bela, care desi se crede fost mare economist nu cunoaste obligatiile minime ale administratorilor companiilor. Iar daca se comenteaza ironic la prostiile pe care le debiteaza (legal ma refer ca moral are dreptate) atunci de vina e Petrolul🙂

              Apreciază

            • Legat de intrarea in insolventa, IM nu putea sa faca nimic. Dar penalitatea sportiva o putea evita. El ca si administrator cere aprobarea actionarilor la fiecare miscare? Decizia de a se platii restantele catre fostii jucatori din banii din drepturile TV era la el. Nu trebuia sa astepte pana in ultimul moment. In fond si la urma urmei, Comisia de Disciplina putea sa ia aceeasi decizie cu o saptamana inainte si atunci nu se mai discuta despre jumatati de ora. Dar a preferat sa mearga pe burta asa cum a mers in ultimele luni. Si inca ceva,,,cand comisia de disciplina a decis rejucarea meciului cu „U” era la televiziuni de dimineata pana seara povestind despre cat de ilegala a fost decizia respectiva. Acum tace…

              Apreciază

            • Se comenteaza ironic ? Ba, dar tu chiar nu ai nici un scrupul sau esti mai prost decat permite regulamentul…Ai atacat strict si direct la persoana ,fara nici un argument..Apoi cand ai vazut ca e deranj te-ai repliat facand pe sfantul si inocentul si ai incercat sa duci discutia spre alte zari…Io te mai intreb odata , si pe tine si pe restul pupi …de ce ****-mea capul chel nu a decis sa intre in insolveta inainte de a baga clubuljocuri periculoase? Hai ca poti ! Pana la urma si Mircea Badea pupa un cur cacacios si puscariabil …

              Apreciază

  14. Dacă din greșeală am înțeles corect declarațiile dlui Zăvăleanu, administratorul nostru judiciar, se vor reverifica (rediscuta) și contractele jucătorilor. Asta poate însemna scăderea drastică a venitului jucătorilor. Și prin urmare, despărțirea de TOȚI jucătorii valoroși! Asta dacă nu va exista ceva suport financiar surprinzător și minunat…

    Apreciază

  15. Caneto: dă-o încolo de treabă cu misterul (şi cu Misterul, cu accent pe”i”…), pe noi ne interesează echipa şi jocul, aşa-i? Tu faci o avancronică frumoasă, eu o „pseudoanaliză” tactică după meci, şi uite am mai câştigat ceva timp…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Ma tot gandesc,daca se doreste salvarea acestei echipe,daca se doreste sa se mai faca performanta,si ma gandesc la declaratiile lui AP (celebrele scrisori) si nu prea vad luminita de la capatul tunelului.Toate intamplarile din ultima vreme ,dovedesc ca ce a spus AP in acele scrisori se transpun in realitate.Insolventa,divizia B si in final (doamne feri) desfiintarea echipei.Mie nu imi vine sa cred ca un om de afeceri ,care a reusit sa faca o avere considerabila ,este asa de prost sa faca greselile care s-au facut la CFR numai in ultimele 2-3 saptamani.Cel mai bun exemplu taraganarea insolventei.Sincer ,cred ca toate aceste lucruri sau facut deliberat cu buna stiinta.Ce nu inteleg ce se urmareste.Daca vroiau sa scape de datoriile mari ,erau demult in insolventa,asa ca asta este doar o scuza.Poate AP nu mai are bani, si de echipa ,si vrea sa scape de ea,dar atunci de ce lasa echipa intr-o situatie in care nu mai prezinta interes pentru investitori.Pe mine ma depaseste aceasta situatie.Ce ma deranjeaza cel mai mult,este ca s-a mintit cu nerusinare,au fost mintiti jucatori,suporteri,creditori etc.Va spun sincer imi este rusine de rusinea lor.Sper sa vina cat mai multi suporteri la meciuri,sa arate ca CFR-ul inseamna ceva,eu cel putin voi incerca sa fiu la toate meciurile.Hai CFR!!!+!
      PS nu cei din miticistan sunt de vina,vinovatii sunt in ograda noastra.

      Apreciază

      • Ai uitat de venirea lui Trica. In scrisoarea 2, pe cand Miri era principal la echipa, AP zicea ca intr-o zi va reveni Trica ca antrenor in Gruia. No, o venit mai repede decat ne-am fi asteptat atunci.

        Apreciază

      • Luis, mai poate fi un scenariu (mai avem 2 zile pt. scenarii, apoi gata, numai fotbal!), și anume e posibil să fie o condiție pusă de niște „cercuri” pentru a-l lăsa în pace pe AP. CFR-ul deranjează pe foarte mulți, de la toate nivelele. Probabilitate mică, dar mai mare ca zero…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

  16. Mai mult ca niciodata acum trebuie sa fim langa echipa, langa jucatori si langa Trica.
    Adevaratele caractere acum se vor vedea. Respect Eugen Trica. Respect si jucatorilor care au ramas/vor ramane langa echipa indiferent de probleme.
    Hai CFR!

    Apreciază

  17. Kiruj, la Tass de data asta sansele sunt zero, din doua motive, dupa umila mea parere . Prima, intrarea in insolventa dupa termenul stabilit de prima comisie, care a dat apoi termene de gratie, care este altceva . Doi, cum a declarat azi Maftei, si jucatorii pagubiti se vor adresa TASS, aratand inclusiv scrisorile prin care i-a pacalit IM, curat ca lacrima pt unii . PS . Daca Arpi vroia salvarea echipei chiar si fara noi investitii, procedura insolventei se facea la timp . Nimeni de-aici nu a raspuns la intrebarea, de ce nu s-a facut la timp aceasta procedura ?! Iar pe partea executiva de vina e felcerul, doar nu Albusibiu e presedintele clubului ! El avea obligatia sa depuna documentatia din timp, obtinerea semnatirlor de la AGA etc fiind niste formalitati, cine crede altfel, e naiv . Desigur, daca Arpi era de acord, dar faptul ca totusi s-a apelat in ceasul al 13-lea la insolventa, ma face sa cred ca la incompetenta felcerului a fost problema . Simplist vorbind, Arpi si-a ingropat jucaria cu ajutorul pretenului Muri, dar pt noi CFR-ul va exista mereu. chiar daca a fi sa ajunga in liga 4, ca Poli Timisiroara !

    Apreciază

  18. M-am abţinut până acum să scriu aşteptând să văd hotărârea privind depunctarea. Azi am citit că rămânem fără ce le 24 de puncte şi logic m-am întrebat cum dracu s-a nimerit socoteala ca să i se ia CFR-ului exact atâtea puncte ca să ajungă cu un punct mai puţin ca Rapidul de pe ultimul loc ? Şi acum dacă tot suntem pe ultimul loc întrebarea e EXISTĂ BUNĂVOINŢĂ CA SĂ SE LUPTE ATÂT CONDUCEREA ECHIPEI CÂT ŞI JUCĂTORII PENTRU EVITAREA RETROGRADĂRII ??? Sau s-a ajuns la acel CAPĂT la care a ajuns la vremea sa Urziceniul când nu se mai interesează nimeni de echipă cu atât mai puţin de finanţare ? AR FI MARE PĂCAT . S-au găsit resurse când Universitatea Cluj a fost tot aşa la ananghie PENTRU CFR CHIAR NU SE POATE ???.

    Apreciază

  19. Evolutia lucrurilor ma face sa cred ca se doreste desfiintarea acestei echipe.Paszkany pe langa faptul ca a scos toti banii de la echipa cel putin in ultimii 2 ani,in ultima vreme nu a stiut cum sa faca sa demonstreze ca se dezice de echipa si c-o duce premeditat spre faliment(a’cesionat’prin declaratie publica actiunile,n-a mai calcat prin Gruia,plus povestea actuala a insolventei care ne duce spre retrogradare).Ceva imi spune ca lui Arpi ii este teribil de frica de ceva sau cineva si incearca acum sa arate ca s-a „cumintit”.Ce urmeaza?Odata retrogradati administratorul juridic scel financiar vor constata ca echipa nu are resurse financiare sa respecte planul de reorganizare si sa-si plateasca datoriile ceea ce va determina declararea falimentului.Am mai spus-o de mult:CFR-ul lui paszkany a murit fiind strangulat sau otravit(cum preferati) chiar de creatorul lui.Pe noi trebuie sa ne intereseze doar cine ar putea prelua cat mai repede brandul sub o forma sau alta(proces care va fi accelerat daca Arpi va intra la parnaie) .

    Apreciază

      • Nu e cal troian, e doar un suporter care privese inmarmurit tot ce se intampla in Gruia. Tind sa cred ca are dreptate. Sincer tind sa cred ca is mai mari sansele ca anul viitor pe vremea asta sa nu fie nici o echipa CFR 1907 Cluj in primele 2 esaloane decat sa continuam in Liga 1. Bine ar fi sa ma insel.

        Apreciază

    • Si eu spuneam la fel, nu de mult. Este inexplicabil cum s-a putut vara investi intr-un lot nou de jucatori daca mai existau restante mari din anul trecut pe care nu vroiau ca sa le plateasca, de ce nu s-a bagat insolventa cand era clar ca nu-i putem, dar nici nu vrem ca sa-i platim pe fosti jucatori, cand amenintarea din partea organelor de fotbal erau clare, celebrele predictii copyright by AP cand echipa era pe locul doi despre ligile inferioare, etc.
      Daca retrogradam fara punctele primite inapoi, atunci AP si trupa din management isi merita rusinea, ba chiar, nu exista limita superioara pentru rusinea pe care ar merita sa o aiba. Nu merita sa fie umiliti in schimb fotbalisti si suporteri.

      Apreciază

      • Cel mai probabil s-a speculat o calificare in EL si rezolvarea de la sine a datoriilor din banii de acolo.Dar s-a fortat „economic” si n-a iesit. Asa am ramas si cu cheltuiala in plus si cu datoriile. S-a tras de timp dar buba s-a spart in iarna.

        Apreciază

        • Asa e, Cristi, probabil ca ai dreptate, cel putin partial sigur ca ai. Dar din clipa in care ne-a scos Minskul din competitie, a doua zi deja se putea pregati dosarul de insolventa, mai ales ca deja se acumulasera datorii si se stia ca nu exista vointa de a le plati nici din partea lui AP, nici din partea celor de la Energobit, in situatia respectiva. Dosarul de insolventa putea fi retras daca se schimba situatia din mers. Si sanctiunea cu depunctarea n-a fost inventata de ieri pe azi, se afla deja in regulament. Ca nu s-a aplicat la ceilalti, e alta mancare de peste. Acuma juristii nostri au o misiune de a se documenta nu numai din legea insolventei, de care celor de la TAS putin le pasa, fiind lege civila nationala, ci si cu precedentele. Parca Stelemea nu o singura data se afla in situatii similare, imi aduc aminte de ceva cu Bacau, cazul parca nu e tras la indigo, dar este similar. Si cand a fost cazul cu U Cluj, ei NU AU PRIMIT LICENTA din cauza datoriilor, dar intre timp au intrat in insolventa, si la TAS s-a anulat decizia de a-i retrograda. Nici acest caz nu e tras la indigo cu cazul nostru.

          Apreciază

          • Da, normal ar fi fost sa fie pregatit imediat dosarul de insolventa. Dar cel mai probbail actionarii au sperat fiecare ca celalat va baga banii – indiferent de forma v- pentru a rezolva situatia ( ca sa o dam politic, fiecare au sperat ca grecii ca cealalta parte va ceda, dar nu s-a intimplat) iar apoi au aparut parolele – inclusiv Mir4i si Felgue declarau obsestiv de prin noiembrie ca se va mai vedea dupa Craciun. Faptul e consumat, din pacate pentrun mine este incheierea unui ciclu virtuos de peste 10 ani care putea fi terminat mult mai elegant si mai eficient financiar in iarna lui 2012. Dar , asa cum este tipic in psihologie, e greu sa te desparti de ceva frumos, s-a sperat mereu la pseudosolutii.

            Apreciază

  20. @clujean Esti perspicace,m-ai prins,sunt calul troian.Du-te da alarma la club!Vezi ca intre timp a mai aparut unul,oficial,e vorba de administratorul judiciar Zavaleanu,care pe stiridesport sustine exact ce-am spus eu despre perspectivele financiare ale clubului in caz de retrogradare.Un sfat:daca ajungi la club vezi sa nu dea peste tine calul ala mare(stii tu cum il cheama)calarit de Arpi!

    Apreciază

  21. In seara asta suporterii celor de la Petrolul au iesit in strada si au strigat pentru echipa lor. Nu stiu daca au rezolvat ceva,dar macar au atras atentia . Noi?

    Apreciază

    • Sincer, dar foarte sincer mi se pare o masura puerila, violenta si de tot rahatul. Stiu, sunt suporter de tastatura, nu pun suflet in echipa dar dupa toate cacaturile din ultima vreme asa am o senzatie de pohui si chiar nu am nervi sa pun la suflet toate prostiile care s-au facut in utlimii 2 ani.

      Apreciază

      • Strada da bine la tv dar nu e neaparat o solutie…Impact ar avea o atitudine unitara si un mesaj clar a catorva zeci de mii de suporteri ceferisti prezenti la primul meci acasa ,pe stadion…Insa astea sunt visele mele,din pacate…

        Apreciază

    • La noi, in acest caz se resfrange politica anti-ultras dusa de conducere timp de ani buni. Pentru a evita sanctiunile din cauza suporterilor violenti, cei care nu s-au lasat calcati de concitadini si de alte galerii au primit interdictii, mai multi membri din fosta Camorra, Romaniacs, etc. Astfel s-a permis derbedeilor de 65 de kg din tabara concitadinilor sa pune stapanire pe strazi. totusi, poate ca s-ar putea sa se faca un mars, macar in fata stadionului, dar nu ar mai conta.

      Apreciază

  22. Poate să pară ciudat ceea ce spun eu acum, dar nu mai bine retrogradăm noi anul ăsta, când încă se poate. Ne mint unii de atâta amar de vreme, mai e cazul să ne ducem singuri cu zăhărelul pe coclauri? Tot atât câti suntem azi vom fi și la anul. Gruia va râmâne tot acolo. Dar o dată și o dată trebuie să ne clătim de tot jegul ăsta pe care l-am înghițit în ultima vreme. Se umple pahar după pahar și e pentru prima oară când o astfel de imagine mă întristează. Vom face altul, pe deal în sus, altul mai trainic și cu surplus!

    PS Poate tot în C, unde s-a suit în vagon, vrea să și coboare…

    Apreciază

  23. Iuliu Muresan ar trebui sa isi dea demisia imediat. Asta daca ar avea onoare. Niciodata nu am crezut ca o sa ajungem asa de jos… Una e sa retrogradezi din neputinta si alta din cauza ca ai furat banii jucatorilor. Rusine conducerii. Hai CFR!

    Apreciază

  24. Semnificativ pentru dezastrul conducerii e siteul oficial CFR. Deşi au publicat şi ei ştirea cu insolvenţa, de atunci parcă toate sunt bune şi frumoase. Nici un cuvânt despre depunctare, nu au apărut nici scuzele doctorului (dacă există)… Săraca echipă, săracii jucători! Haide CFR!

    Apreciază

  25. Daca nu castigam la TAS, lucrurile sunt clare. Nici daca ii platim pe cei cinci cavaleri ai apocalipsei din Gruia, punctele nu vor fi primite inapoi. Indiferent de rezultatul de la TAS, daca e adevarat ce a pus presa in gura lui Maftei – ca cica si ei ar trimite memoriu la TAS ca sa arate ce si cum- chiar daca moral au dreptate in legatura cu comportamentul conducerii clubului – nu vreau sa blestem, dar acesti baieti chiar ar merita sa aiba probleme financiare pana la sfarsitul vietii, daca retrogradarea CFR-ului le este mai presus de interesul propriu. Interesul lor ar fi sa se aseze la masa creditorilor, si nu sa falimenteze clubul prin orice pret. Daca insa castigam la TAS, niste nesimtiti de la Liga trebuie sa plateasca. Si nu neaparat prin despagubire, ci prin pozitiile detinute.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s