Pregătirea fizică. Idei, principii, amănunte pentru antrenori și pasionații de tactică (1)


Se vorbeste mult despre pregatirea fizica in fotbal. In curand se vor da verdicte in functie de cum vor arata echipele dupa pregatirea de iarna, la inceputul returului de campionat.

„Au cazut pe final! Fizic au stat foarte prost! Alearga de rup pamantul! Pregatirea fizica a facut diferenta!”

Ascultam in jurul nostru, auzim pe canalele media sau citim in presa foarte des aprecieri sau aluzii despre nivelul de pregatire fizica al echipelor de fotbal. Cat de mult stim despre  acest subiect insa?

Fara a avea nici pe departe pretentia de a raspunde la aceasta intrebare, nefiind un specialist in domeniu , voi propune cateva teme si principii la care putem medita si dezbate.

Antrenorii categoriilor inferioare (semiprofesioniste si amatori) cat si majoritatea celor care pregatesc juniorii sunt obligati, datorita bugetelor restranse, sa se ocupe si de detaliile pregatirii fizice.

Evaluarea nivelului fizic

La prima vedere poate parea una din cele mai simple sarcini de indeplinit, pana la urma toti ne dam cu parerea asupra conditiei fizice a unei echipe. Incercand insa sa intram mai in profunzime, s-ar putea sa realizam ca evaluarea formei de moment  e un proces mult mai complicat si relativ decat ne-am fi imaginat.

Poate fi intr-adevar o echipa evaluata la nivel general cu acuratete? Poate fi comparat un vitezist cu un maratonist, folosind aceeasi scara? Pot fi intr-adevar introdusi in aceeasi  evaluare un fundas central si un fundas de banda? Dar un atacant de careu cu un inchizator?

Fiecare jucator in parte e un univers in sine.

Testele fizice

Pusi in fata aceluiasi test, jucatorii pot raspunde diferit, in functie de caracteristicile fiecaruia.

Cu greu putem pune in aceeasi  oala un pusti de 19ani cu unul de 34, pe unul care cantareste 73 de kg cu unul de 91de kg. La fel de complicat e sa comparam un ucrainean care pe toata perioada junioratului a lucrat in principal rezistenta  anaeroba cu nesfarsite ore de alergare prin zapada  cu un tanar francez de origine africana a carui pregatire s-a bazat in principal  pe dezvoltarea calitatilor de viteza. Putem continua astfel la nesfarsit.

Fara sa sugerez in vreunul din exemplele date mai sus care model ar fi mai util fotbalului  vreau doar sa subliniez cat de greu si inselator ar fi sa vorbim de o evaluare precisa la nivel general.

Pe langa diferentele amintite pana acum,intr-o evaluare de data aceasta individuala  trebuie avut in vedere ca fiecare jucator are fluctuatii periodice sau punctuale de forma.

Ele pot fi determinate de un moment  dat al perioadei  de pregatire si/sau viata sa zilnica. Mai concret spus: 1. jucatorul poate fi intr-o secventa de crestere a formei fizice sau din contra , 2.jucatorul se gaseste intr-un moment mai bun sau mai rau al zilei ori a vietii sale in general.

Exemplu: Un tanar care a avut cursuri de dimineata  va putea oferi rezultatul exact al capacitatilor sale fizice seara? Dar intr-o perioada a tezelor cand dedica mai multe ore invatatului, neglijand somnul? (v-am dat pe spate cu exemplul acesta, stiu).

Cum putem face totusi o evaluare cat mai apropiata de adevar?

In lipsa unor mijloace de inregistrare a parametrilor de efort (distante, viteze, frecventa cardiaca) tip GPS, prea scumpe pentru majoritatea echipelor  (sau din lipsa unui specialist si timpului necesar interpretarii lor) nu ne ramane decat observatia (din timpul antrenamentului, meciului), discutia individuala cu jucatorul (atentie ! atat la cei care nu se plang niciodata, cat si la cei care se plang din nimic), experienta din alte sezoane si  informatiile teoretice avute la dispozitie.

Metode de elaborare a programului de pregatire fizica

Cu ce incepem? Cu urmarirea si inregistrarea unor date dintr-un numar cat mai mare si reprezentativ de meciuri.

Ce se va urmari si care sunt datele? Datele pot fi: numarul de km parcursi in medie (min.-max.), numarul de sprinturi ale jucatorilor impartiti pe posturi, lungimea min. si max. a sprinturilor etc… Un meci poate fi impartit in perioade de 3×15 + 3×15*min.

Segmentarea meciului nu ne prezinta doar date statistice reci, ci ne poate oferi si o imagine a ritmului de joc al echipelor. Exemplu: in primele minute exista mai multe sprinturi; in ultimele atacurile dureaza mai mult, sunt mai lente, revenirile in aparare la fel.

Exemplu de categorisire a efortului:

-aerobic de intensitate inalta (peste nivelul mediu al competitiei);

-aerobic de intensitate medie (sub sau egal cu nivelul competitiei);

-aerobic de intensitate scazuta (mult sub nivelul mediu al competitiei).

In functie de acest studiu se vor alcatui sarcinile din timpul antrenamentului.

In ciclu lunar de antrenament se recomanda o pondere mai mare calitatii decat cantitatii.

Variabile de pregatire

In primul rand trebuie plecat de la ideea ca orice s-ar intampla (rezultatele meciurilor, evenimente externe fotbalului…)trebuie intotdeauna urmat un drum si e obligatoriu sa se lucreze aspectele esentiale tehnico-tactico-fizice. Exemplu.Filozofie tactica- Maniera noastra de joc  e mai importanta decat cea a adversarilor./ Vom lucra mai mult corectarea erorilor din ultimul meci si mai putin adaptarea jocului nostru la adversarul din etapa viitoare. Continut pregatire fizica- Saptamana aceasta in cadrul unor exercitii de corectare a pressingului in banda se va lucra viteza de recuperare ( cum? Exercitiile vor avea timp maxim de 10 secunde pentru terminare si se vor folosi pauze active).

Antrenamentele trebuie sa se axeze intr-un procent mai mare pe calitate si mai putin pe cantitate (75% vs 25%).

Intr-un exercitiu in care se lucreaza tehnica de baza pe timp scurt e important sa se ceara o exigenta maxima;  gestul tehnic sa fie apropiat de perfectiune.Exemplu: Pasa lunga-sprint-finalizare cu opozitie minima (portarul).

Un exercitiu unde se lucreaza timp mai indelungat fara intrerupere e normal ca pe final sa existe o scadere in calitatea executiilor tehnice . Exemplu:Posesie de 5 contra 5 -15min.

E important ca lunar sau odata la 6 saptamani sa existe o evaluare comuna a intregului staff tehnic legata de ce s-a lucrat in perioada respectiva.  Plecand de la evaluarea respectiva se pot initia planuri pentru viitor sau daca ele deja exista se pot face ajustari sau modificari.

Principii de care trebuie sa tina seama pregatirea fizica

Echipele categoriilor inferioare au prea putine sesiuni de antrenament la dispozitie pentru a-si permite sa dedice timp doar pregatirii fizice. In plus, metodele de antrenament preluate din atletism au destul de putina incidenta in fotbal.

De aceea e recomandabil ca pregatirea fizica sa fie integrata in exercitiile tehnico-tactice. Un procent de 10-15% din antrenament fara minge e suficient si nu trebuie depasit.

Principiul pedagogic- pentru invatarea unui concept nu trebuie sa fim limitati de timp. Repetam pana iese.

Principiul competitiei- se studiaza cat dureaza o situatie de joc reala pentru a se folosi la antrenament. Exemplu:un contraatac nu poate dura mai mult de 7/10 secunde.

Principiul antrenamentului- desi calitatea gestului tehnic trebuie sa ramana la cel mai inalt nivel, exista o limitare in timp a actiunii de joc. Practic vorbim de o diferentiere intreexercitiile de lucru a gestului tehnic pur si punerea sa in contextul limitarii de timp. Exemplu: actiunea ofensiva trebuie terminata in max.7/10 secunde- fizic se lucreaza anaerobic alactic, fotbalistic se lucreaza cu timpii maximi necesari pentru un contraatac rapid de succes.

Pricipiul directionarii- e greu sa lucrezi tot cu toata echipa (pe fundasi nu-i intereseaza foarte mult ce trebuie sa faca atacantii si invers). E recomandabila divizarea echipei pe exercitii si sarcini.

*Numele date au putina importanta si pot fi oricand schimbate.

Sursa foto: citynews.ro

PS.: Scuze pentru eventualele inconveniente legate de scrierea fara diacritice.

Postarea apare si pe mysport.ro.

23 comments

  1. “Fiecare jucator in parte e un univers in sine.” Acum câţiva ani, se vorbea mult de bioritmul jucătorilor, chiar se făceau ceva grafice personale, în urma unor calcule sofisticate rezultate din ciclurile naturale ale individului, în care erau prevăzute perioadele când fotbalistul respectiv va ajunge la randament maxim din punct de vedere fizic şi psihic, şi când îl face ceasul intern un pericol pentru coechipieri (putoare în teren, expus la cartonaşe, la comiterea de erori), antrenorul fiind atenţionat să nu-l folosească sau să-l schimbe rapid în caz că observă că jucătorul nu este în apele lui.

    Apreciază

  2. Banuiam ca voi primi un comentariu care sa ma provoace la ceva studiu pe Tribuna. Se pare ca am lipsit de la discutiile despre bioritm de acum cativa ani sau nu mi s-au lipit deloc de memorie. In orice caz, din ce m-am documentat acum pare o teorie controversata, fara o baza stiintifica solida. Sincer cred ca un antrenor ar fi preferabil sa nici nu accepte o astfel de interpretare a starii jucatorilor sai. Teoria aceasta ar putea fi folosita ca o scuza ieftina pentru neimpliniri si ar distruge orice edificiu motivational . Ideea generala a ce-am scris eu aici e ca fotbalul desi e un sport de echipa are aspecte cum ar fi pregatirea fizica, unde e necesara pe cat posibil individualizarea.

    Apreciază

  3. Salutare, b_o_g_d_a_n, bine ai (re)venit printre noi! În primul rând felicitări pentru articol! În opinia mea mai este un aspect (de fapt mai multe), şi fără să mă dau mare specialist (nu am citit în viaţa mea vreo carte/articol de specialitate în acest sens, în trecut nu aveam nevoie, acum nu mai am timp), îţi spun doar aşa, din aminiri (ca fost jucător, respectiv fost preşedinte, lucrând cu câţiva antrenori chiar buni). În primul rând trebuie să distingem pregătirea fizică de bază (cantonamentele de iarnă/vară) şi pregătirea fizică „continuă”, de menţinere a potenţialului fizic şi a prospeţimii (vom vedea mai jos care-i diferenţa, în opinia mea, între cele două, de fapt am şi scris şi eu ceva tangential aici, la un moment dat). Revenind, observaţiile tale (corecte) se leagă mai mult de tipul de pregătire nr.2 (cea „continua”), fiind nevoie (poate o faci pe viitor) o analiză şi a pregătirii „centralizate” (a cantonamentului), care asigură -teoretic- „baterii pline” pentru un an întreg (mai ales cel de iarnă). Pe vremea mea se punea accent mai mult pe cantonamentul de iarnă (şi în zăpadă, evident), filosofia de atunci fiind una preluată de la „pretenii” sovietici, iar cel de vară a fost mai mult unul de reîncărcare pe 6 luni, cu accente mai mult pe omogenizarea lotului (perioada de transferuri, etc.) şi cristalizarea ideii/tacticii de joc (cu relaţii de joc, cu blocuri funcţionale, etc.). Cea ce nu prea a funcţionat „atunci”, a fost pregătirea fizică dătătoare de „prospeţime”, concept mai nou (şi evident, „inventat” de capitalişti…:)) Adică, degeaba faci alergare zilnic 15 km în cantonament, la o intensitate medie, echipa adversă te poate domina inclusiv la „condiţie fizică”, pentru că el (ei) au făcut o pregătire (de iarnă) orientată pe „prospeţime”. Însemnând, că tu poţi alerga ore în şir în acel ritm (că ai făcut pregătire de maratonist), în timp ce deştepţii tăi adversari (cu câte un Neubert în staf, evident…) fac „prospeţime”, adică sprinturi (individuale sau colective) mai în viteză decât tine, fac pressing (având grijă să şi revină în momentele de după sprint), atacă în haită şi în viteză şi tu, „pregătitul fizic” pari lipsit de vlagă şi de replica, tocmai pentru că ai făcut o pregătire eminamente GREŞITĂ, doar de maratonist. Ideal asta e, ca un fotbalist să fie pregătit „fizic” astfel („proaspăt”…:)), aşa cere jocul modern. Nici nu spun că Germania stă unde stă (şi) datorită acestei arte (ştiinţe?), etc. Salutare, şi te mai aşteptăm. HAI CFR!!!

    Apreciază

  4. Interesanta ideea lui Bogdan cu asemenea articol, iar interventiile sunt binevenite ! Ca io, cel putin , m-am saturat de „impartit bani, pumni , cuvinte urate , ” de la celelalte articole din Tribuna CFR. L-as intreba pe Bogdan (si nu numai,chiar si pe tinerii Caneto si Kiruj ) , daca au „programe ” de pregatire fizica ” specifice pe varste , pe posturi , pe dezvoltarea unor calitati ? Io-s de acord cu pregatirea „centralizat iarna , in zapada „. Mie mi-a folosit foarte mult, intodeauna . Apoi , ar fi bine sa apara articole despre tactica si strategie fotbalistica , chiar cu aplicare la echipa noastra ;CFR. La Csongi am vazut niste idei despre acest lucru , poate ne scrie si el ceva … Multumesc , Bogdan , pentru articol !

    Apreciază

    • Problema este că, odată cu avansarea în timp, şi „tribuna” noastră trece prin aceleaşi „boli” ca şi celelalte astfel de platforme de socializare, adică accentuarea tendinţei de manelizare, ponderea din ce în ce mai mare a atacurilor la persoană, intoleranţa, etc. În astfel de condiţii o mare parte a tribuniştilor dispar pur şi simplu din peisaj (în cazul mai fericit doar citesc comentariile). Mulţi îşi pun întrebarea dacă mai merită să participe la acest tip de discuţie, iarăşi alţii (ca şi mine, de ex.) îşi pun întrebarea dacă merită să mai scrie ceva, în acest context din ce în ce mai „insalubru”. Să nu mai vorbesc că am şi o vagă presimţire (poate nu e corectă, sper să nu fie) că toate aceste discuţii şi analize pe tactică, pe pregătire, pe analiză, etc. (adică pe FOTBAL PUR, şi axate pe ECHIPA TA, dacă-i posibil) devin chiar depăşite, arhaice, naive, caraghioase…HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Kiruj,fara a-i arata cu degetul pe cei la care faci referire e degeaba crede-ma…Mai facea Dinu de astea subtil dar acum vad ca a renuntat si el in a mai soma sau executa…Si oricum parerile vor fi mereu impartite mai ales in vremuri de restriste…Ca la placinte sau cand erau placinte toti eram la coada…Mai putin cativa si nominalizandu-i direct ar fi Amne ,Vass sau IQ care de multa vreme au tot tras semnale de alarma…Iar daca vrei sa fie un site de yes-man gen cheferetv cei care mai au coloana vertebrala vor parasi urgent si acest site…E greu ,dar asta e, sentimente de scarba avem cu totii,pana la urma acum se vad dincolo de tinichele adevaratele caractere…

        Apreciază

        • Dane, poţi să mă crezi pe cuvânt de onoare că nu m-am referit la X sau Y. Nici cu cei menţionaţi de tine, nici cu tine, şi -în general- cu nimeni nu am niciun clinci, mai degrabă încerc să împac şi capra, şi varza…:) Totdeauna am sprijinit „diversitatea de idei” (există multiple dovezi pe acest forum), o voi susţine şi în continuare. Important e, în opinia mea, ca nimeni să nu considere atotştiutor, lucru valabil -în primul rând- pentru mine, dar apoi şi pentru ceilalţi. Să ne ascultăm, să ne expunem părerile, şi peace! Mai mult limbajul suburban mă deranjează, fie că vine de la un pupi, fie că vine de la un criti…:) Şi asta spun după decenii petrecute în iarbă („înjurând din iarbă”, ca să-l parafrazez pe ştii tu cine). Cu trecerea timpului omu’ se face călugăr…:) HAI CFR!!!

          Apreciază

    • achilles, Multumesc de multumiri. Legat de intrebari si observatii. Programele de care intrebi nu prea exista. In orice caz nu la liber. Fiecare preparator fizic are propria sa baza de date, propriile sale metode care se ghideaza dupa niste principii cum sunt cele pe care le-am enumerat si eu (nu neaparat acestea). Exista baze de date ale cluburilor profesioniste sau firme specializate pe astfel de programe de pregatire fizica, dar nici unele nu-ti vor oferi gratis, mura-n gura aceste informatii. In plus, fiecare echipa, club, competitie au particularitatile sale, uneori schimbandu-se si de la o luna la alta asa ca totul trebuie particularizat. Iti dau un exemplu pe care-l voi mai folosi si de acum incolo. Echipele din Spania folosesc formate de pregatire pentru 2/3 luni de pauza competitionala cu 9-10 de competitie. In Romania formatele acestea nu s-ar potrivi pentru ca noi avem 2 pauze lungi competitionale: cea de iarna si cea de vara. Deci tot ce putem face e sa muncim sa ne alcatuim propriile program de pregatire bazandu-ne pe studiile si informatiile existente, „furand” de la altii, aplicand propria noastra viziune, experimentand. In materialul acesta practic am propus cateva puncte de sprijin generale.

      Apreciază

  5. Nu trebuie sa dezarmezi Kiruj.Baietii si-au luat si ei binemeritata vacanta de iarna.Apoi nu trebuie uitat turul de campionat extenuant.Presiunea acumulata de pe urma problemelor de la club a fost fatala pentru multi.Apoi nici tonul si calitatea discutiilor nu atragea in mod deosebit.Cel mai probabil o data cu prima partida ne vom reuni pentru a saluta victoria.Felicitari celor care mai au energie sa se lupte cu cei care au dreptate…….

    Apreciază

        • …probabil aşteaptă după…uşă…:) Pe de altă parte din textul respectiv nu prea reiese în mod clar că în acest moment (mai exact, în momentul redactării articolului) Petrucii ar fi (sau ar fi fost), geografic vorbind, la Szombathely. Sunt doar poveşti, reale, într-adevăr (în privinţa încurcăturii), dar neconcludente dpdv al locaţiei tip Google Map…:) HAI CFR!!!

          Apreciază

      • „25 ianuarie 2015
        [De asemenea, a continuat Shonan în Kashima …] Shonan, FW Gima au rupt chiar înainte de a alăturat! Cartilajului daune se găsește în controlul medical (Rezumat legate). J1 de Shonan 25 zile pentru CFR Cluj portughez FW Gima (28), care a fost de acord să achiziționeze un Transferuri complete de la (România) cartilajului daune genunchiul drept în control medical (23, 2009) a fost confirmat, acord definitiv a fost anunțat că nu poartă.”

        Apreciază

  6. Articol f. bun,felicitări(!);cel din poză-i Petrucci;Din categoria celor”depăşiţi”: la un moment dat am fost(la juniori)antrenat de un fost hocheist-unul din verii primari ai lui Pişti Kovacs), care punea accentul pe pregătirea fizică-”model”hochei şi care ne spunea:”nu vei reuşi niciodată să-ţi îndeplineşti toate sarcinile tehnico-tactice fără o SOLIDĂ şi ŞTIINŢIFICĂ pregătire fizică”-lucru pe care l-am însuşit, fiind întrutotul de acord, am resimţit-o pe propria”piele”-De aici pornim(!);numai pe o pregătire fizică corectă, dirijată, condusă şi controlată PERMANENT de o echipă de profesionişti (preparator,maseur, ortoped-recuperator, psiholog-pedagog,etc.)se pot clădii toate celelalte capacităţi (tehnică, tactică, angajament, concentrare,etc.); pt. toate astea îţi trebuiesc,pe lângă mulţi bani,o bază adevărată de pegătire din care să nu lipsească o sală de recuperare dotată obligatoriu şi cu un bazin propriu de înot(?);subiectul este inepuizabil,pot fi spuse argumentat şi documentat, muuuulte, pe această temă(!);Hai CFR!

    Apreciază

    • Racheta, exact din această cauză am dubii serioase vizavi de calitatea pregătirii din această iarnă. Miri cel puţin a avut la dispoziţie nişte condiţii decente (să nu mai vorbesc de „Neubert”-ul lui), aşa că, cu tot respectul pe care-l port pt. Eugen (şi crezând în intenţiile bune ale lui), de această dată placa aia cu „mobilizare”, etc. nu va mai fi suficientă, din păcate. Sper să greşesc. Vom vedea ce şi cum la primul meci. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Racheta, Jose Carrascosa unul din cei mai cunoscuti psihologi in domeniul sportiv din Spania insista intr-un interviu pe faptul ca aceasta ramura mai are de facut pasi importanti in specializarea pe fotbal. Un psiholog nu poate intelege si ajuta pentru fotbal un sportiv daca nu cunoaste mai in profunzime aceasta lume. La fel se poate spune si despre ceilalti specialisti de care aminteai, cu precadere preparatorul fizic.

      Apreciază

  7. Kiruj şi eu am dubii şi sunt convins de faptul că pregătirea de IARNĂ trebuie efectuată în asemenea condiţii(măcar odată pe an), numai aceasta duce la acumulări, la înmagazinarea efortului, la ”curăţire”,ozonificare, întărire, reglarea şi dozarea efortului şi a respiraţiei, tonifierea muşchilor, creşterea rezistenţei şi a duratei de efort, implicit a încrederii în propriile forţe, mai ales că noi doar pe preg.fiz.ne putem baza!; dar acest lucru trebuie,repet, efectuat de către profesionişti, altfel se instalează, în subconştient, de la-nceput, starea de lehamite şi(sau)de corvoadă, iar efortul ce trebuia transformat în acumulări se va risipi inutil; ori ”noi” ce-am făcut în această perioadă(?), nişte antrenamente/ /jocuri de cunoaştere şi omogenizare(!), insuficient şi ineficiente;mi-e greu să cred că fără astfel de pregătire, numai cu”hei rupul”,jucătorii vor mai putea fi mobilizaţi să dea rezultate pozitive.

    Apreciază

  8. Dacă la această precară prefătire fizică o mai adăugăm şi pe ceea psihică cauzată de greaua povară a depunctării, precum şi a lipsei banilor, avem un cadru dezolant în care ne desfăşurăm activitatea competiţională.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s