De Revelion…


De multă vreme tot îmi vine a mai pune un rând-două aici, în tribună, dar e mai greu ca niciodată. Toate poveștile, bârfele și năzdrăvăniile din ultima vreme m-au lăsat zile întregi mut, mi-au pus o botniță de fontă peste gură și n-am fost în stare să mai zic nimic. Mai sus, la mansardă însă, gândurile au zburdat slobode, precum caii prin Apuseni odinioară, și-am tot căutat să găsesc adevărul, dincolo de orice zvon, sperând că, găsindu-l, îmi va fi ușor să pun piedică răului ce stă la pândă. Cum, nu m-am dumirit, dar mă gândeam că toate forțele diavolicești, odată deconspirate, se vor retrage de rușine în bârlogul lor și vor hiberna o vreme, lăsându-ne în pace să ne vedem de treabă. N-am găsit însă cusătura albă, iar în toată gălăgia din preajmă mi-a fost greu să-l dibui pe cel de respiră greu, noaptea. Mi-e greu să cred că doarme bine. E fofilat în mulțime, se eschivează, se freacă de ziduri, se dă drept un civil oarecare și în general, nici n-a gustat din răcitură, nici gura nu-i miroase și oricum e prea puternic parfumul din duty-free, ca să se dea de gol. M-am mai gândit că se întâmplă rar ca bolnavul, în cazul de față o echipă de care suntem uneori prea atașați, să-și revină miraculos din comă și să-l întâlnești la zece minute de la externare într-o braserie din centru. Eventual împărtășind zgomotos mesenilor clipele petrecute la granița dintre lumi. O clipire, o strângere de deget ar fi fost garanția unei convalescențe, dar nimic din filmele cu happy-end n-a apărut pe ecranul cinematografului feroviar. Mulți au zis că moare și ne-au înfipt adânc păstârnacul în răsadul cu bălegar. Au murit și alții, ne-au murit copii, părinți și bunici și dacă ăsta-i mersul lumii… Și Beethoven, și Shakespeare, și Brâncuși s-au dus și tot n-au fost uitați, n-au dispărut. Așa că nici CFR-ul n-o să dispară. Bașca, i-am văzut celulele de criză încă vii, iar dacă echipa asta trăiește, e mai ales pentru că o mână, două, trei (sper că trei), de oameni o să intre duminica asta pe teren. Unii mai amărâți ca alții, neputincioși și frustrați că n-o să vadă plaja de la Rio în concediu, că n-o să le ia nevestelor cadouri scumpe de Crăciun, că nu se vor întoarce acasă în plină glorie financiară. Cu fețele plouate și bătute de viscol vor fi acolo, în iarbă. Stimați jucători, respectul nostru. Al meu, cel puțin. Nu de puține ori în ultima vreme v-ați  purtat așa cum am fi făcut-o și noi, suporterii. Iar asta e mare lucru. Iar dacă vine frigul și mai bate și vântul prin chirii, să știți că măcar aveți unde să trageți peste noapte, aveți mii, dacă nu zeci de mii de mese la care să stați, ciorbe, cârnați, zacuscă, vin, tobă, cozonac și pălincă, oricând la dispoziție. Sunteți bineveniți în miile noastre de case, la căldură, la prieteni. Vorba unui amic, „de Revelion dacă n-aveți ce face, veniți la mine!”.  În rest, cele bune, long live rock and roll!

Hakana

52 de comentarii

  1. Exact cum zici, mai greu ca niciodată să scrii ceva sub avalanşa de ştiri prăpăstioase din ultima perioadă. Aşteptam şi eu barem o amărâtă bucăţică de veste dătătoare de speranţe de undeva, dar nici măcar corn nu mai are „ceva noutăţi” care să ne oblojească rănile.

    Apreciază

    • De acord cu tine (şi cu Hakana, dar probabil şi ceilalţi tribunişti au simţit la fel): este aproape imposibil să scrii ceva…Tot m-am gândit după meciul de la Botoşani să scriu ceva legat de meci (de aşezare, de tactică, etc.), chiar erau destule noutăţi şi lucruri interesante, dar tot timpul simţeam că „nu e momentul” pentru aşa ceva…Oricum, HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. Felicitări, Hakana! Fotbalistul este şi el om, mai mult, fotbalistul ceferist este şi „copilul nostru”, trebuie respectat, chiar iubit. Mai ales cei de astăzi, care rezistă -încă- pe metereze. HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. Citesc tribuna cu placere intotdeauna si ma identific aici ca suporter CFR-ist.Felicitari pt. aceste randuri scriitorului.Vremuri grele dar adevarate si perdelele nu pot folosi nimanui.Rivalii lovesc mai vulgar ca niciodata si stiristii se dovedesc acum daca mai e nevoie ca au o placere sa scrie negativ si prapastios despre CFR .Trebuie sa acceptam asta si sa privim bine cine sta acum in sanul echipei si alaturide echipa, si sa ne amintim peste ceva timp de zilele astea si persoanele care acum sprijina.Se spune tot mai des KEEP CALM…De ce n-am spune-o si acum.este cel mai potrivit moment….speranta moare ultima… fiecare face ce poate,suporterul la locul lui,jucatorul de fotbal partea lui,presedintele i-a rahatul,antrenorul se mai schimba,investitorii cu dreptul de a-si folosi banii cum vor.Hai CFR!!!
    Hai la meci duminica.apoi mai vedem…Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Ar fi nemaipomenit să fie măcar 6-7000 de oameni duminică…Acum este nevoie ca jucătorii, stafful, şi opinia publică -în general- să simtă că echipa asta este iubită şi la greu, nu are numai suporteri de rezultat, care în astfel de momente se retrag, fiecare unde poate. HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. Stiti cum se spune:cine este cfrist ,nu e niciodata trist!Unul,care este suporter de decenii si care este obisnuit cu anonimatul si apoi cu performanta nu are frica pentru viitorul echipei.Daca va fi sa vina investitorii,este ok.Daca va trebui sa traim vremuri de restrishte ne vom regrupa si vom trai cu speranta-n suflet ca si altadata.Dar cu aliura castigata in ultimul deceniu si fara banii arabilor cred ca putem supravietui la nivelul primei ligi(fara performante deosebite este drept).Deci nu trebuie sa ne plangem de mila…….
    Va trebui sa fim organizati perfect si sa avem alta strategie.Vom creste juniorii si-i vom da mai incolo sa supravietuim.
    Deci inca o data sa cantam:cine este cfrist nu e niciodata trist ,aleo aleo……..si apoi refrenul.

    Apreciază

  5. Link “A Nemzeti Sport azonban úgy tudja, akár már előbb is bejelenthetik Miriutát Győrben, ha a vezetőedzőnek sikerül megállapodnia a bajnokságban egyébként jól szereplő, második helyen álló kolozsváriak vezetőségével a szakításról. Ebben az esetben már vasárnap sem Miriuta ülne a CFR kispadján. A felek ma is tárgyalnak erről.” Cotidianul Nemzeti Sport aşa ştie că există posibilitatea ca Miriuţă să fie prezentat la Győr înainte de meciul de duminică cu Iaşiul, dacă antrenorul se înţelege cu conducătorii clujeni în privinţa condiţiilor de desfacere a contractului. Dacă da, Miriuţă nu va mai sta duminică pe banca CFR-ului. Părţile negociază şi în cursul zilei de azi.

    Apreciază

  6. Da, se pare că „inevitabilul” se produce…Indiferent cum a fost Miri, a demonstrat că se pot obţine rezultate bune şi cu nişte jucători aparent mai modeşti. Pentru binele acestei echipe inventate de Miri, o soluţie de moment ar fi aducerea cuiva care are competenţe de „strângere” a vestiarului, şi -ţinând cont de salariul destul de modest ce i se va oferi- nu prea văd pe altcineva care să se încadreze un noul peisaj ceferist decât Trică. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. O veste buna, cica sunt bani pt cantonamentul din iarna, care s-a si stabilit ca va fi in Spania, fiind vorba si de un amical de lux cu Villareal . In privinta noului antrenor, corn zice ca sunt discutii cu Bergodi, parca si cu Trica, dar atentie, si cu Cl. Niculescu si Stoican . Eu cred ca dinamovistii sunt lansati ca manipulare, ca sa ne multumim cu oricare alt nume, fie el si Oncica ( adica ” mai bine Oncica decat un dusman dinamovist ! ” ) . L-am tot criticat pe miriuta pt unele decizii luate, dar cum merg zvonurile,sunt sanse sa-l regret …

    Apreciază

    • Eu deja îl regret, asta-i adevărul. Se spune că numirea unui antrenor nou aduce un şoc la echipă, dar mi-e teamă că acest şoc va fi unul negativ. Să vedem. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • nu pot sa-l uit niciodata pe gunoiul de cl niculescu la finalul primului meci amanat de pe cluj arena, ptr titlu, ce declaratii jegoase dadea la finalul meciului chiar de pe teren, un tigan nesimtit !
      iar stoican, e doar putin mai alb … ce dacu ?! o fi o moda sa aducem antrenori care-si declara iubirea ptr dinamo ? macar andone isi tinea gura inchisa …
      scuzati-mi iesirea dar daca-i vad pe unul din astia doi pe banca noastra tehnica, ma las de meseriade suporter.
      in alta ordine de idei, cei care puteti, haideti duminica pe stadion si cantati impreuna cu galeria, acum mai mult ca niciodata avem nevoie sa fim uniti ! HAI CFR !!!

      Apreciază

      • Ar fi o prostie inimaginabilă aducerea lui Claudiu sau a lui Flavius…Nu cred că se ajunge până la urmă la aceste variante, Doamne fereşte! De acord, atunci mai bine Oncică, dar dacă vorbim de Oncică, atunci mai degrabă Trică. În acest moment trebuie un om care este în mod DECLARAT lângă echipă, care acceptă şi un salar mai modest, dar care va putea strange (din nou, şi din nou…) vestiarul. Nu cred în poveştile cu Bergodi, nu că n-ar fi bun, dimpotrivă, dar omu’ îi scump (cel puţin pentru noi) şi nu merită să jucăm -din nou- tragicomedia asta a boierimii sărace (afară-i vopsit gardul, înăuntru îi leopardu’). În altă ordine de idei, nu cred absolut nimic din presupusele zvonuri că Miri a făcut jocul mioarelor şi al Prodancei. O fi fost el cum o fost (cam slobod la gură şi cu aptitudini de sindicalist), dar pe plan sportiv a făcut un lucru enorm: a dus echipa pe locul 2, în condiţiile în care valoarea lotului şi contextul financiar al clubului ne întrezăreau mai degrabă un loc 8-12. Aş fi fericit să nu uităm acest lucru duminică (dacă chiar se va despărţi de echipă), apoi chiar putem discuta la infinit despre aspecte de caracter, de discurs, etc. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • intr-adevar sper sa nu se ajunga la variante gen niculescu,stoican, mai bine unu de-a nost: anca, oncica,trica .. oricare 🙂 citesc aproape zilnic ceea ce e scrie atat pe tribuna cat si pe chefere tv, daca in trecut am mai crezut povestea cu „calul troian” in varianta rednic(uneori mai fabuleaza si corn, dar la unele le „nimereste” bine de tot), asta cu miriutza mi-e greu s-o cred, dar timpul ne va arata exact ceea ce s-a itimplat toamna asta la echipa, ma gandesc ca prin primavara suntem ori la bal ori la spital, cale de mijloc nu prea vad. asa ca, haideti la stadion sa cantam impreuna: HAIDE CFR ! ! !

          Apreciază

      • Eu vin,si mai aduc 10-12 suporteri din Zalau,sa fim cat mai multi.Am reusit sa o conving chiar si pe ficamea sa vina,si credeti-ma acest lucru este de domeniul fantasticului.Hai CFR!!!+!.Apropo,daca fiecare dintre cei obisnuiti sa mearga la stadion ar convinge macar pe inca unul sau doi am umple stadionul.

        Apreciază

  8. A plecat marele Miriutza.sa dovedit acum ca omu a avut doua fete.nu am nimic cu el dar pentru simplu motiv ca a lasat clubu si echipa in curu gol (scuzati de expresie), acuma cand ar fi avut mai multa nevoie de el, pt mine cel putin nu mai exista.sa dea Domnu sa ne revenim cumva dpdv financiar si sa regrete toata viata ca a plecat de la CFR.

    Apreciază

    • Hai ma fi rezonabil!!!
      Cand a avut CFRul un antrenor mai eficient sa-mi spui si mie!!
      Bani nu , jucatori mediocrii (afara de Felque), pozitie de neimaginat de buna in clasament…
      Toti astia care l-ati criticat pe Miri, ar trebui acum sa mergeti sa antrenati voi sa aratati ca sunteti mai buni! Hai ca aveti ocazia!!!

      Apreciază

  9. Văd că trenează trebile. 🙂 link
    „A pénteki edzést én vezettem, szombaton is lesz még egy gyakorlás, vasárnap pedig következik a Iasi elleni bajnoki mérkőzés – vázolta a CFR programját a Nemzeti Sport megkeresésére Miriuta Vasile. – Szombaton találkozom a klub elnökével, Iuliu Muresannal is, és jó esélyt látok arra, hogy a jövő héten felbontjuk a szerződésemet. Hogy van-e alapja annak, hogy esetleg a Győri ETO vezetőedzője leszek? Maradjunk annyiban, amíg szerződés köt a kolozsvári klubhoz, addig felesleges erről beszélni.” Am condus antrenamentul de vineri, vom face exerciţii şi sâmbătă, iar duminică e meciul contra celor de la Iaşi – a schiţat Miriuţă la solicitarea lui Nemzeti Sport programul CFR-ului. – Sâmbătă mă întâlnesc şi cu preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, şi sunt şanse bune ca săptămâna viitoare să reziliem contractul. Dacă are o bază reală zvonul că voi antrena Győr? Este inutil să discutăm despre aşa ceva cât am contract cu clujenii.
    Szasa Sztevanovics, director sportiv la Győr: “Három jelölttel tárgyalunk, amint meghozzuk a döntésünket, azonnal beszámolunk róla.” Suntem în discuţii cu 3 antrenori, vom anunţa imediat ce vom lua o decizie.

    Apreciază

  10. „Bomba sexi a fotbalului românesc şi-a exprimat opinia în privinţa viitorului dlui. Miriuţă”: link Anamaria Prodan-Bomba sexi a fotbalului românesc… Nu contează ce a spus, contează pozele „incendiare” 😀

    Apreciază

    • Stai ca e si mai lata.. stadionul a fost construit cite o treime de primarie, Bayern si 1860. Gimnastii (1860) a picat in liga a doua si nu au mai putut sustine investitia iar primaria s-a retras pt ca interesul lor a fost sa faca infrastructura din jur (parcari, statia de autobuze samd). Bayern a preluat si celelate doua treimi si le-a platit. Acum va urma un nou internat pentru juniori, tot in acea zona, iar clubul ( actionar majoritar la societatea de fotbal) merge tare de ca5 ani pt construirea unei echipe de baschet competitive.

      Apreciază

          • Nu Cristi nu asta e cel mai important,important e CFR-ul…Ideea e insa alta ca s-ar fi putut face bineinteles la o scara mai mica ce au facut aia de la Bayern,dar cineva,sau ceva i-au luat mintile…Asta e trist,s-a ales praful de mitul celui mai bun managment,al celui mai serios investitor…O ultima chestie pe care am aflat-o ieri e ca din cele 2 mil de euro pe care le-a platit Gadola pentru baza sportiva CUG un milion s-ar fi dus spre echipa si celalalt spre buzunarul lui AP,de aceea era asa de revoltat Gadola,intelegerea lor fusese cu totul alta…Un nemernic ? Un oportunist ? O marioneta ? Care e de fapt fata reala a lui AP? …Inca o chestie,am vazut ca pe cheferetv cineva cu nickul Cristi a afirmat asta : „o fi vre-un taran bashit care urla dupa o tarla la Floresti…. Polus nu a fost facut de AP ci de Trigranit….nu mai fiti copii”…sper ca nu e vorba de tine,sper…

            Apreciază

  11. Sunt doua lucruri pe care mi le-as fi dorit de la Bayern la CFR… primul a fost ca o mare parte din echipa sa vina juniorii proprii.. recunosc ca mi-am pus multe sperante in echipa a doua, in proiectul GISS..al doilea lucru este capacitatea de marketing ..pentru ca Bayern este ca si CFR, nu neaprat cea mai iubita echipa in oras, dar cea mai iubita in regiune si cu siguranta cea mai urita de restul. Si daca imi doresc in viitor ceva, este respectul pe care Bayern , in speta Höness (indiferent de alte belele pecare omul de are si pentru care e la mititica) l-a avut mereu fata de actualii si fostii jucatori si cum le- fost mereu alaturi (iarasi cu exceptia Matthäus care are portile inchise pe veci).

    Apreciază

  12. Dantesc, eşti reconfirmat (pentru încă un an) în funcţia de şef al contraspionajului „Tribuna CFR”. Îl meriţi. Dar să nu te culci pe o ureche…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  13. Din pacate se pare ca Miri chiar pleaca. Ii multumesc pentru minunile facute la CFR si-i urez succes la Gyor, unde s-a lansat cu adevarat cariera lui de jucator. E normal sa-si doreasca acolo. Plus ca sotia si copii sunt la Budapesta. Lasa un mare gol in urma lui. Sa vedem cum va reactiona Muresan, pe cine aduce pana la urma antrenor. Sper ca a invatat ceva din experienta cu Miri si-i soptesc solutia Leo Grozavu de la Botosani, ceva asemanator cu stilul combativ, artagos al echipei lui Miri cu un mare plus la capitolul constructie fata de Miri.

    Apreciază

    • De acord cu partea aia cu Miri…Cu partea aia cu Leo doar pe jumătate. Un tip interesant, într-adevăr (cu destule rezultate contradictorii, totuşi), dar în ultima confruntare directă de la Botoşani Miri („nepriceputul” în ale tacticii…) i-a dat clasă, l-a bătut din „gleznă”, cum se spune. Oricum, un tip interesant, într-adevăr. Cam mare căciula CFR pt. el, deocamdată. HAI CFR!!!

      Apreciază

        • Da, aşa este…Şi nu prea. Leo a antrenat deja vreo 6-7 echipe, nicăieri n-a avut un impact la fel de mare asupra „stării generale” a echipelor respective, cum a reuşit Miri, care -deocamdată- e pe panta de urcare (a reuşit lucruri bune la Ceahlăul, apoi la CFR), şi -extrapolând- putem presupune că va mai continua urcuşul lui. La Leo am simţit în ultima vreme un relanti (ca şi la Dulca, dealtfel, care promitea şi el la un moment dat). HAI CFR!!!

          Apreciază

  14. Va astept la meci pe toti cei care va considerati suporteti CFR si nu aveti altceva important in program. N-am intrat de cateva zile pa Tribuna dar sunt tot aici. Am ajuns deja la Cluj si vin la meci impreuna cu inca doi prieteni. Hai CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.