Poveste scurtă despre o echipă lungă

… care – pe deasupra – este şi neplătită/nehalită, se află şi în pierdere de turaţie, este şi lipsită de şansă, şi este în căutarea disperată a prospeţimii şi a pressingului de odinioară… Adică a „parametrilor” de-acu’ o lună… 🙂

      Haideţi să lămurim – foarte pe scurt – o problemă de „teoria probabilităţii”. În comentariile de după meci, mai mulţi tribunişti (inclusiv subsemnatul) au venit cu anumite „teorii ale conspiraţiei” (pariuri, atenţionări, blat etc.). Sufletul meu „ceferist” nu vrea să accepte – nici măcar la nivel teoretic – aceste scenarii, dar trecutul meu de fost „preşe” în C (şi „suporterul împătimit” al teoriei probabilităţii în anii studenţiei, adică pe timpul lui Burebista…) mă fac să fiu ceva mai prudent cu declaraţiile mult prea tranşante. Ca şi în cazul crimelor, organele nu exclud nicio posibilitate, depinde doar dacă le inventariază corect, exhaustiv. Cam asta am vrut să fac şi eu, mai mult la nivel teoretic, şi nici acum nu pot afirma – cu inima împăcată – că „sută la sută nu a fost nimic necurat”.

      În opinia mea, probabilitatea să fi fost ceva necurat este undeva la 10% (la nivelul tuturor „necuratelor” la un loc, indiferent de tipul lor), iar varianta „curată” are restul procentelor (nu spun câte, ia ghiciţi!).

      OK, rămânem pe felia „curată”, aia cu 90% probabilitate, adică pe speţa unei înfrângeri „curate”, una stupidă, prostească, chiar naivă, dar şi previzibilă/simţită, chiar şi la 1-0, şi în ciuda acelui joc relativ bun din repriza 1, unul destul de aşezat şi închegat, dar cu RATĂRI IMPARDONABILE!

      Previzibilă? Da, din păcate. Să ne gândim doar la jocul neconvingător din ultima perioadă (una aproape la fel de lungă ca şi perioada aia de „glorie” de vreo şapte etape). Jocul a devenit treptat (da, paralel cu ieşirea lui Cipri!) unul mecanic la început, dar păstrând „valorile” tradiţionale ale „CFR-Miri” (cu pressing, cu siguranţă; vezi meciul de la Galaţi), apoi din ce în ce mai plat (notă discordantă: victoria cu „dinamoul”), şi asortat cu multe, multe greşeli tehnico-tactice din partea lui A1, care – parcă – a mai pierdut şi celebra şi vestita „mobilizare/fanatizare” pe drum…

      Simţită? (ce naiba o mai fi şi asta?) Da, prieteni, anumite „simţuri” din adâncuri s-au reactivat instant, când la 1-0 am văzut acele ratări. E vorba – desigur – de celebra (şi uzitata) formulă „ocaziile se răzbună”, dar – parcă – a fost şi ceva în plus… Au fost nenumărate meciuri, în care – în ciuda faptului că echipa adversă conducea; vezi partida cu căţeii – am avut „simţirea” (nesimţirea?) că totul va fi OK, că vom întoarce rezultatul. Acum am avut un feeling pesimist la 1-0 pentru noi. Al naibii de feeling, dracu’ să-l ia… 🙂

      OBSERVAŢII PUR TEHNICO-TACTICE (adică abureli/aiureli nocturne de la un fost blatist):

1. De ce „The Dark Side of the Moon”? Pentru că orice de pe lumea asta este imperfect (în proporţii evident diferite). Pentru că orice succes are la bază şi aspecte „necurate”. Pentru că nimeni nu vrea să spună de unde vine primul milion… 🙂 Pentru că după o ploaie apare soarele, apoi vine din nou o furtună. Pentru că seria magică (aia de 7-0-0) ascundea şi lucruri neştiute, mai puţin atractive (neplata salariilor, accentul pus doar şi doar pe unitatea vestiarului – aici, un mare bravo ţie, Miri! – fără multe „fiţe” tehnico-tactice (doar cu Deac în teren, poate), cu deviza „focu’ pe ei”.
2. Am vorbit acu’ ceva vreme despre „oboseala sistemului”. Pe lângă ea, apare şi „lungimea echipei”, din ce în ce mai mare, de la o etapă la alta. Nu ştiu dacă este cauza, sau efectul, ştiu doar că echipa aia „scurtă” din perioada 7-0-0 e pe cale de dispariţie. De la o echipă de „20-30 de metri” am ajuns la una de 40-50, o „dispersie” în teren de vreo 20 de metri în plus (pe verticală), care niciunde în lumea contemporană nu poate garanta „succesuri”, nici măcar în lumea a 3-a a fotbalului (adică nici măcar în Liga 1…)
3. Să continuăm cu „lungimea”… 🙂 Un criteriu apreciat în medii „XXX”, dar sinucigaş în fotbal. În sistemul 1-4-2-3-1… şi mai sinucigaş. Cei doi închizători sunt sortiţi eşecului, se pierd în vidul imens dintre linii, efectiv nu au cum să se poziţioneze corect (dacă stau prea aproape de fundaşi, tragem adversarii pe noi, dacă stau prea sus, riscăm să lăsăm apărarea descoperită). Cei doi de acolo (Monroy+cine-o-fi) aleg – instinctiv – calea de mijloc, cea mai proastă soluţie posibilă, adică o poziţionare la alibi/la nevoie, „la mijloc de drum”, între linia defensivă şi cea de construcţie. Proastă, pentru că eşti departe de ambele linii, neavând şanse reale nici de „distrugere”, nici de construcţie. Piesele „inamice” apar în voie în spaţiile imense dintre linii (neacoperite – din motive obiective – de cei doi), din cauza poziţionării dublicitare (la jumătatea distanţei), adversarul îi scoate relativ uşor din joc pe cei doi, şi urmează „transpiraţia” defensivei, stadiul ăla cu „Dumnezeu cu mila”. Asta s-a văzut la Chiajna, cu Rapid, dar şi cu Braşovul, mai ales în repriza a doua.
4. Miri joacă în continuare ruletă rusească. În teren, dar – mai nou – şi în afara lui. Dar nu mai are nimeni gloanţe oarbe. Cine va apăsa primul pe trăgaci?

HAI CFR!!!