„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (4)


Startul sezonului 1968-1969 al Seriei a II-a a Diviziei B ne aduce o modificare importantă: creșterea numărului de echipe de la 14 la 16 (30 partide în loc de 26). Printre acestea, AS Cugir și Gaz Metan, echipe salvate de la retrogradare la baraj (deci toată agitația și palpitația din sezonul trecut au fost cam degeaba; singura rezultantă a unui campionat întreg a fost promovarea Vagonului din Arad). Din păcate, arhiva revistei „Fotbal” prezintă o gaură neagră (revistă lipsă) în dreptul primei etape. Pot doar să vă informez că CFR a scos un 0-0 în deplasare la Chimia Rm.Vâlcea, în data de 11 august 1968.

***

Ca întotdeauna în apropierea sărbătorilor importante ale vremii – de data aceasta se apropia 23 August, sărbătoarea aia cu jugul fascist… – CFR se află în formă extraordinară. În data de 18 august 1968, Politehnica Timișoara pleacă din nou învinsă de la Cluj, încasând tot trei goluri, dar de data asta marcând două, nu unul, ca în sezonul precedent. Un scor de 3-0 într-o repriză și un pic nu putea trece neobservat, așa că meciul de la Cluj a meritat o cronicuță.

***

După ce se sting manifestările de 23 August (ălea cu jugul…), pentru CFR urmează o altă deplasare în sud, la Craiova, la data de 25 august 1968. Deși ceferiștii – „băieți ambițioși” – sunt considerați mai experimentați, „electroputeriștii” dau primii lovitura (de la 25 metri!), iar după egalarea lui Petrescu țin cu dinții de rezultat. Pentru că suntem în epoca sistemului cu 2 puncte la victorie, nu-i stres: un egal scos în deplasare e considerat o semi-victorie, nu două treimi de eșec, cum se întâmplă în zilele noastre. Avem și o cronică de meci, chiar dacă nu prea m-am prins ce-a vrut autorul să spună în titlu…

72 de comentarii

  1. Tulai, Ţegean – fundaş dreapta! Apoi a devenit cel mai bun coordonator de joc din istoria clubului. Să se repete oare filmul cu Tiago Lopes în rolul principal? De când tânjim după un playmaker autentic! 🙂

    Apreciază

  2. Pe podium, CFR şi Medicina, ambele din Cluj…Nu-mi aduc aminte de această echipă, când am ajuns, în 78 la Cluj, parcă nu mai exista echipa. Era a IMF-ului, cumva?

    Apreciază

    • Mă crezi, nu mă crezi, la primul meci văzut de mine vreodată, una din echipe avea denumirea Siringa. 🙂 Habar nu am dacă a fost meci oficial sau unul amator, cu lucrătorii spitalului în componenţă. 🙂

      Apreciază

      • De „siringi” chiar nu-mi aduc aminte…:) Eu îmi aduc aminte de Dermata, Tehnofrig, CFR Dej, Suat, CFR Turda, Cazane-Mici, Metalul Roşu, Vlădeasa Huedin, Aghireş, Floreşti, Someşeni, Clujana, etc,, contra cărora am jucat -în „judeţeană”- în perioada 78-82, cât eram la Cluj. Au fost şi alte echipe, dar nu-mi mai aduc aminte. Dar de Siringa şi de Medicina n-am auzit. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Pe vremea aia n-auzisem nici de Iaşi, d-apoi de Penicilina. 🙂 Dar acum că ai pomenit de ea, mi-am adus din nou aminte de business woman-ul cu bomboane agricole de la meciul CFR – Politehnica Iaşi din 1969, care a urlat “Hai Policlinica Iaşi!” în urechea unuia de a deranjat-o în activitatea de comerţ. 🙂

          Apreciază

    • Mulţam’ fain, Mister! M-am edificat, cum se spune…:) În plus, mi-am adus aminte de prof. Gh. Neţa, care mi-a fost antrenor în 81, la echipa Univ.Babeş-Bolyai, cu care am participat în campionatul inter-universităţi al Clujului. Am şi câştigat titlul în acel an, în finală am jucat cu Agronomia, era 5-2 pentru noi, parcă. Aveam mulţi colegi de la mate (Marius Dădârlat, de ex., care a şi ajuns ulterior la BB, din câte ştiu), ei au pus o vorbă bună la Neţa să mă „coopteze”, pt. că ştiau că joc în judeţeană. Practic -recunosc solemn- am jucat doar finala cu Agronomia, Neţa fiind neliniştit în privinţa apărării, aşa m-au „legimitat” pe ultima sută de metrii…Cu succes…:) Apoi m-au chemat şi în ediţia viitoare, dar atunci n-am mai venit, eram în anul IV, şi aveam alte probleme majore…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • In ” nouasute ob’jdoi ” , fundasi au jucat Valeanu Robi si Grig Labo si ….. ti-as putea spune aproape toata echipa. …. Ehe ! Dom’ profesor Neta ….

        Apreciază

    • Thanks, again! Aşa e, era şi Mintiul Gherlii pe acolo (cu care am şi făcut, la un moment dat, un blat „ordinar”, pe o ladă de bere, poate două…:)), apoi mai era Gherla (aşa, pur şi simplu, care la vremea respectivă făcea „ABBA” între „C” şi judeţ), şi era şi IRA Cluj, într-adevăr.

      Apreciază

  3. Da frumoase vremuri… in ”69 (la 10 ani) am „debutat” la juniori la Izolatorul Turda(taica-meu era un fel de …șef la Electroceramica), apoi mi-am terminat brusc „cariera” în ”74-”75 (nu-i vorba de frumosul cântec) la CFR(în grupa antr.Demeny, cred.. Dime îi spuneam noi), pt.că trebuia să aleg între școală (aveam „treaptă” la Lic. de Info … Caneto…știe) și o carieră de fotbalist, batăr la Motor IRA în Someșeni… unde am făcut și armata.
    Și apropo Caneto, Turda într-adevăr n-are gară pt. trenuri de persoane, doar pt. marfare… de-aia nu mergeam la derbiurile dintre Arieșu și Sărma (alea derbiuri…) cu trenu… de fapt între cele 2 stadioane îi de mers pe jos vreo 20 de min.
    În rest a mai rămas doar… HAI CFR !!! ( deși îi destul de greu după 30 de ani în Maramu” … c-așa era cu repartițiile în acele vremuri)

    Apreciază

    • Ai fost cumva la info la BB? Că eu eram acolo, între 78-82, şi am avut câţiva colegi care au venit de la Liceul de Info (Trîmbiţas Radu, Ulici Octavian, Man Eugenia, Miklós Aranka, etc., etc., nu-mi mai aduc aminte de toţi…). HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. … Îi greu de mers la toate meciurile CFR-ului am vrut să zic … dar sâmbătă sper să fiu acolo, cu cățeii … sigur sunt în week.1-2 noiembrie de luminație, atunci avem cu Brașovul parcă… de nu l-or pune lunea în 3. HAI CFR !!! (sper să întălnesc câțiva „tribuniști”… că vă știu sectoarele … dar cel mai sigur îi inainte de meci la birtul din apropierea trib.I)

    Apreciază

    • Apropo,intalnire.Ce spuneti baieti o punem de-o intalnire ca si data trecuta.Punem iar banerul,si mai vorbim si in direct,nu numai online.Caneto,pot sa stau pe locul tau?:-)

      Apreciază

      • @Luis, @CopyViseu-MM: meciul cu Braşovu’ îi pe 2 noiembrie (duminică), de la 20.30, cel puţin aşa „zice” site-ul „lpf.ro”. Eu voi fi în mod sigur acolo, că pe 1 noiembrie musai să mă duc la MS (de luminaţie), şi duminică fug şi în Gruia…Păcat că e duminică, nu pot să stau -din nou- după meci, că trebuie s-o iau imediat spre casă, în HARCOV. HAI CFR!!!

        Apreciază

  5. Cel putin din acest punct de vedere, aveau si acele vremuri partea lor frumoasa, cand fotbalul era practicat din pasiune,nu era doar o afacere. Cum simtiti voi, cei care ati prins mai mult din acele vremuri, nu aveti o usoara nostalgie? Ma bucur ca din toate acele echipe, CFR-ul e printre putinele care au rezistat si astazi e cea mai de succes echipa din fotbalul clujean si transilvanean. In alta ordine de idei, a mai fost condamnat un fost finantator din fotbalul autohton, pentru un prejudiciu imens adus statului in afacerea Rafo. Intrebarea mea (retorica), oare de ce nu li se confisca averile acestor borfasi, bani din care s-ar putea construi autostrazi,spitale sau orice altceva? Asa, stau 2-3 ani in puscarie, intretinuti din bani publici, mai „scriu” o carte si se intorc linistiti la averile si afacerile lor.

    Apreciază

  6. @Luis: ce zici, frate, scoatem şi un imn la CFR-ului? Ca să nu stea banner-ul ăla pe degeaba acolo…Ceva de genul: „pe ei, pe ei, pe Tâmpa lor”…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kiruj,apai astia cu tampa (ca ne place sau nu) tot de-ai nostri sunt.Sper sa-i batem noi bine si dupa aia sa bata si ei bine pe toti din miticistan.Si daca tot veni vorba,poti face si tu o economie,poti veni cu ei la meci,ca si asa sunt aproape de tine.:-)

      Apreciază

  7. Ar trebui ceva asemănător cu ce au englezii – link. Fentezi cu 100.000, să zicem, bani cu care produci încă 200.000 profit… vin instituțiile abilitate, te bagă la zdup și apoi încep să-ți calculeze datoriile. Nu-ți iau numai 100.000, ci 300.000. Probabil oficialii amână uneori câte o arestare, să-i dea timp infractorului să mai facă ceva profit statului. Un fel de cămătărie cu acte în regulă. 🙂

    Apreciază

  8. @Kiruj: Am terminat Lic.de Informatica in 1978, si apoi Fac.de Electro in 1984. Cei pe care i-ai enumerat mi-au fost colegi la liceu, probabil cu un an mai mare.
    @Luis: Astazi sunt 80% ca ajung sambata la meci. Ii mai valabil un nr.de tel.de-al tau pe care mi l-am notat dintr-un articol de anul asta de pe Tribuna ?
    HAI CFR !!! si ROMANIA !

    Apreciază

  9. Printre multele bile negre -datorate necarcerarii si neconfiscarii averilor obtinute ilicit a f.multor politicieni corupti! – Justitia primeste(cu f. mare greutate!)o a doua bila ALBA(prima a fost dupa arestarea”sforarilor”din Dosarul Transferurilor),odata cu arestarea „elefantului” de M.Iancu unul dintre cei mai vehementi criticaci la adresa noastra, dar niciodata cu probe!;Si-a luat ceea ce a meritat, acest HOT, parsiv si mincinos;Hai CFR!

    Apreciază

  10. Toate ziarele scriu despre greva de la noi datorita salariilor neplatitedar aici vad ca nimeni nu reactioneaza . Colegii de pe cheferetv in schimb dezbat subiectul, de-acolo am aflat, ca un suporter a vorbit cu baietii dupa ce au servit masa si i-au zis ca situatia e disperata . Cica Muresan le-a zis ca nu sunt bani, ca se va retrage in iarna de la conducerea CFR samd . Dupa corn-cocora totul e un atac ca vezi Doamne nu ne-am inscris in nu stiu ce mafie, deci parerile si informatiile sunt diverse . Habar n-am care-i adevarul, dar cred ca greva inceputa marti nu e o inventie, cu atat mai mult, cu cat ea n-a fost infirmata de conducere , plus ca nemultumiri au fost si dupa meciul cu Tg-Mures, culminand cu refuzul lui Tade de a face deplasarea la Baia-Mare . Daca cineva cunoaste niste informatii sa ni le comunice, eu cel putin sunt foarte ingrijorat !

    Apreciază

    • Bela, habar n-am care-i adevărul (poate tribuniştii din Cluj au mai multe informaţii), dar anumite lucruri nu se leagă. Şi pe cheferetv şi-a adus aminte careva (îmi aduc aminte şi eu) de un articol, ceva, în care se spune că AP a virat 2 mil. euro în conturile clubului şi restanţele la jucătorii ACTUALI sunt rezolvate. Parcă aşa suna anunţul. Acum, ce pot să spun, aşa, pe „neve”, cum se spune: eu zic că ceva-ceva este, poate nu la dimensiunea prezentată de media, pe de altă parte să nu uităm că aceste ştiri „renasc” înaintea unor meciuri cu „dinamoul”, cu „vălenii” şi cu „mioare”. Chiar nu ştiu ce să spun. Important e să câştigăm sîmbătă…HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Situatia nu e nici asa de neagra cum se prezinta pe FB dar nici atat de roz cum am dori cu totii sa fie…A fost o sedinta azi in vestiar unde jucatorilor li sa comunicat verde si transant ca nu se stie daca vor mai incasa din drepturi pana la sfarsitul anului…Iar printre altele IM a spus ceva de genul ca daca el pleaca de la club in iarna acesta va intra in insolventa…In linii mari cam asta stiu,asta am aflat…Cert e ca ne clatinam…

        Apreciază

        • Pai daca e asa cum ai auzit tu, situatia mi se pare destul de nasoala, albastra chiar. Cu ce tragere de inima sa mai joace jucatorii daca li s-a spus ca nu vor mai primi bani pana-n iarna? Dane,banuiesc ca sursa ta e una de incredere.

          Apreciază

  11. Mă întorc -poate aparent obsesiv- la ştirea aia de-acu ceva vreme, cum că AP ar fi virat 2 milioane eu la club şi restanţele sunt lichidate. Oare şi aia era o diversiune? Posibil…Să ne gândim un pic: când citim/auzim ştiri denigratoare, venim cu teoria conspiraţiei planetare contra CFR-ului, că se vrea dezbinare, etc. Dar o ştire „pozitivă”, „idilică”, dar TOT MINCIONOASĂ (vorbesc ipotetic, evident), nu are acelaşi efect? Nu prin „dezbinare”, ci prin „adormire”…Nu ştiu ce să spun în plus, eventual doar atât: HAI CFR!!!

    Apreciază

  12. Haideti sa incercam sa fim un pic logici. Auzim mereu diverse scenarii apocaliptice dar activitatea curenta merge in continuare, clubului nu i se aplica sanctiunile UEFA gen blocarea transferurilor etc. specifice railor platnici etc. Probleme, discutii, frecusuri etc exista peste tot, dar legal, conform statutelor fotbalistice si conform legislatiei comerciale, clubul este ok.

    Apreciază

    • Ca se antreneaza e una, ca dau totul pe teren la meci e cu totul altceva… ca tot se vorbea pe aici ca a scazut pressingul ala ucigator din urma cu cateva etape…

      Apreciază

  13. Ce ne-a informat Dantesc a scris si un alt ceferist ieri pe cheferetv, deci … Apoi interviul cu Felgueiras de azi, in stiridesport, din care rezulta clar problemele cu restantele salariale . Cat priveste vechea informatie invocata de Kiruj, cea cu virarea a 2 mil euro de catre Arpi, pt mine nu are nici o insemnatate atata timp cat exista problemele mentionate de n surse . Iar daca vreti o alta dovada, intrati pe cheferetv si cititi enormitatile debitate de corn-cocora, cel platit pt manipularea rusinoasa a suporterilor ( pe scurt, cica este in interesul CFR-ului sa se creada ca avem probleme, apoi din razboiul serviciilor, vom iesi castigatori, sau viitorul este al asociatiilor anonime, cum suntem noi … ) . In fine, fiecare sa ceada ce vrea, eu sunt ingrijorat nu pt meciul cu dinamo sau cele viitoare din tur, ci pt insasi existenta echipei !

    Apreciază

    • Nici eu nu sunt 100% liniştit, dimpotrivă…Referitor la informaţia aia veche (cu 2 mil de la AP), am vrut să semnalez, de fapt, că ŞI EA poate fi o cacialmea, o ştire otrăvită (voit sau nu), propagată de „prieteni”, sau de „duşmani”…În realitate orice inormaţie, fie pro, fie contra, venită de la conducerea CFR-ului sau din altă parte, are o valoare de „veridicitate” destul de scăzută, din păcate…Un lucru e clar (mai ales în prisma celor spuse de Felghe): există probleme, şi -chiar dacă noul „el capitano” a încercat să fie diplomat- ele nu sunt chiar „minore” (a cam repetat obsesiv neachitarea salariilor). Depinde extrem de mult de Miri ce poate face, cum poate aduna -din nou, şi din nou- echipa la o nouă bătălie. Oricum, pe termen lung (sau mediu, chiar scurt) şansele de reuşită ale lui Miri devin din ce în ce mai reduse (în a-I motiva), trebuie umblat la „efect” (stingerea restanţelor), şi nu la „cauză” (stingerea nemulţumirii jucătorilor). Să vedem. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Pe de alta parte, daca citesti tot interviul corect, vezi un pasaj care multora le scapa ….Mario a avut probleme si la Brasov si in Portugalia si vede restantele ca pe o situatie tipica lumii fotbalului. Din perspectiva asta, de ce se inflameaza presa doar la CFR? Repetarea obsesiva a salariilor tine si de temperamentul omului, nu e el cel care striga „chiria” ? Si uite ca dupa doi la tot la Cluj este, nici nu a venit cine stie ce mare club dupa el, dar nici el nu a avut vre-un motiv sa ceara rezilierea contractului si sa dea bir cu fugitii..ceea ce in pofida tuturor problemelor, ne arata ca e o anumita doza de adevar in zicala „in tara orbilor, chiorul e imparat”. Daca luam la bani marunti prima liga, cite echipe stau mai prost ca noi la plati?

        Apreciază

        • Cristi, eu cred că în privinţa plăţii „la zi” a salariilor, stăm undeva pe 5-6. Adică, cam tot pe acolo, unde ne situăm dpdv al valorii intrinsece a lotului…Dar ambele clasamente sunt (sau pot fi) mincinoase: la plata salariilor avem un mic „parametru”, şi anume CE SUME sunt plătite (sau nu) la zi (că nu-i totuna să dai la termen salarii de 1-2000 de euro la Botoşani, de ex., şi cu anumite întârzieri, dar salarii de 8-10000 la CFR…), iar la „valoarea lotului” ştim cu toţii că este una mincinoasă din mai multe puncte de vedere (două loturi egale valoric pot avea rezultate diametral opuse, în f.de calitatea natrenorului, etc.). HAI CFR!!!

          Apreciază

          • Cam asa vad si eu situatia…cit despre intirzieri, s-ar putea sa fie si sincope intre era oficial AP si era noua hai sa o numim neoficial AP..fara sa am date, cred ca SG are o alta pondere in actionariat acum si de aceea poate sunt unele chestiuni „de tranzitie” inca nerezolvate.

            Apreciază

    • Csongi, întârzierea salariilor exista (sau nu) şi în perioada aia de 7 victorii…Această situaţie nu apare peste noapte, ca ciupercile după ploaie. Adică cât timp câştigam 7 meciuri la rând totul era OK, apoi, vezi doamne, după o zi apar restanţe de 3 luni, despre care cu o zi înainte nu ştiam. Să fim serioşi. Ele au existat şi atunci, dar au fost „manageriate” cumva, mai mult de Miri, zic eu. Dacă această „revoltă” chiar a existat (indiferent de amploarea ei), explicaţii plauzibile sunt: 1-întâmplător chiar atunci „s-a umplut paharul” (=s-a terminat răbdarea jucătorilor), 2-(şi mai rău) s-a depăşit un termen, la care promisiunea conducerii n-a fost onorată (din nou?) şi 3- s-a ales momentul dinaintea unui nou „derbi” pentru a mai forţa mâna conducerii. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Banii se dau pina la urma, altfel jucatorii pleaca. Ambele parti stiu asta. Tot asa cum in trecut toti miriau, dar nici unul nu se adadea plecat pentru c alua la Cluj mai mult decit ar fi primitoriunde altundeva si de cele mai multe ori peste valoarea sa intrinseca. Actualemnte lucrurile s-au mai normalizat, dar la CFR in general tot bine e. Dupa delasarea de anul trecut si neputinta situatiei prost gestionate doi ani, in care au platit ca prostii niste jucatori sictiriti dornici doar sa incaseze, cred ca s-a ajuns la un razoi psihologic… managementul incearca sa ii tina pe jucatori motivati pe principiul „intii rezultatele, apoi banii”, jucatorii la rindul lor vad lucrurile firesc pentru cealalta parte a fileului la genul”banii in cont aduc liniste si performanta”. Sunt doua tabere in aceeasi barca, intrebarea e daca ajung la dezastru ca in trecut sau la un rezultat bun, cum a fost inceputul acestui sezon.

        Apreciază

        • As zice ca mai este un factor de luat in considerare. Jucatorii nu pleaca din 2 motive: aici primesc mai multi bani decat in alta parte si aceleasi probleme cu intarzierea banilor le au majoritatea cluburilor. Deci au de ales intre a fi neplatiti pe salarii mai mari sau neplatiti pe salarii mai mici. Daca ar gasi un club in care sa primeasca mai putini bani, dar la timp, unii dintre ei ar pleca fara sa se uite inapoi.

          Apreciază

    • Nu cred ca Burleanu a scapat de Piti. Pokeristul a plecat din proprie initiativa, a gasit nisite fraieri pe care sa ii toace de bani mai multi decat toca la nationala si chiar daca are ceva de plata catre FRF, tot iese pe un plus consistent. Acum era momentul potrivit, le arata rezultatele „exceptionale” din primele 3 meciuri de preliminarii si arabii aia, orgoliosi si cu prea multi bani, dar fara sa se priceapa la fotbal, au muscat-o. Altfel, cu el ramaneam. Cat despre Burleanu, astept sa vad pe cine aduce selectioner. Ca daca vine Contra, e clar.

      Apreciază

      • Contra ca contra ,da’ daca-l „angajeaza ” pe celebru’ Golanoiu ??? Io , ca, cand il vad pa golanoiu’ asta , cu fata aia lui bucalata si sprancene pensate , m-apuca sughitzatu’….(sa nu zic guitzatu’). Nu le trebe la mitici antrenor serios la Nationala , ci, tot cineva de-al lor . Cica Ladislau Boloni (pe care-l cheama ,de fapt, Laszlo, ca Ladislau ii cam polonez) ii cam neserios (vorba gsp.) si este acuzat ca o fugit- nu stiu cand – dupa 800 000 de Eu., in Portocalia… Da’ , Piturca asta ce-o facut ? O fi fugit in Arabia dupa vre-o camila frumoasa.. Apropos ! Io cred ca arabi astia stiu ca numai in Romania se joaca fotbal de cumpara atatzia „profesori” de la noi.

        Apreciază

        • Nu doar in Romania, dar altii pot cistiga bine si la o echipa mica pe altundeva sau la o destinatie decenta in Rusia sau la o nationala intr-o tara emergenta. La arabi metg cei carora nu le-au ramas decit banii ca alternativa. Cit despre Bölöni, hai sa fim seriosi, nu are de ce sa vina. Pachetul in Qatar va fi mereu superior nationalei, omeul are peste 60 de ani si optiunile de a face bani sunt relativ reduse. In plus tactic, daca ar fi sa vina si sa faca doar un egal la Budapesta l-ar trece toti patriotii prin cacao.

          Apreciază

  14. Chiar nu avem pe nimeni intre tribunisti care sa poata oferi ceva informatii credibile din interor? Nu de alta, dar nu are rost sa tot dezbatem pe marginea unor scenarii mai mult sau mai putin realiste. Eu, desi vad meciurile de la oficiala, nu am decat informatii oficiale, „cosmetizate”, de genul celor care se servesc pt media. Vom vedea maine seara live, cum se mai misca echipa si care e starea de spirit. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Se pare ca nu 🙂 Mie de altfel imi convine de minune, n-as fi fost deloc incantat ca o ‘cartita’ sa faca public tot ce se petrece in spatele usilor inchise. Si sunt convins ca oricum n-ar fi durat prea mult ‘leak-ul’. Din punctul asta de vedere mie mi se pare foarte profi conducerea. Ca ce zice omul de serviciu sau domnul ce repara papucii lui Piccolo, mai putin ma intereseaza 🙂 Catre deloc.

      Apreciază

  15. Acest insolvent mU-ist si antiCFR-ist,A.Fornade cu echipa lui de la „ZIUA de CLUJ”(si mai nou,unii si de la LOOK TV”!?), pt. a-si mai imbucura-„Guardia-huliganes”scotocesc „rahatul” pt. a ne pune intr-o umbra cu ei si deunazi, l-au interpelat pe Mario Felghe(stiindu-l ca pe cel care da „tonul la cantec”), in legatura cu salariile restante, care (doar ce era sa faca?)le-a raspuns destul de ambigu la”interogatoriul” cu iz de scandal;din surse avizate, am aflat ca starea de lucru nu este tocmai roza!(dar unde este altfel?); s-au achitat restantele pt. terti, pt. a nu fi penalizati, urmand a se achita treptat si jucatorilor salariile restante!

    Apreciază

    • Si am mai aflat ca toti sunt motivati sa joace cu Dinamo, ca probleme sunt peste tot si sunt constienti de asta , ca toti vor sa capitalizeze inceputul bun.. dar aia s-a trecut la fapte minore.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.