Oboseala sistemului

            …În urmă cu 40 de ani, Mr. Kiruj (care, în paranteză fie spus, la vremea respectivă nu era încă nici „kiruj”, iar „Mr.” nici pe-atât…), aflându-se în Tg.-Mureş cu doi prieteni / colegi de clasă, a avut şansa să urmărească pe viu un meci ASA- Dinamo (2-0, goluri Mureşan şi Bölöni). Cei trei muşchetari (cum se autointitulau) nu s-au despărţit niciodată, nici măcar la fotbal, dar nici la „femei” (chiar dacă nu plăteau la nivelul lui N’Doye, de fapt nu plăteau deloc, mai ales nu în euro…:)).

            Evident, în conformitate cu tradiţia şi obiceiurile acelor vremuri (şi –mai ales- locuri), cei trei erau suporteri ai mureşenilor, care –spre lauda lor- au prestat un joc magnific în ziua respectivă, „dinamoul”  (avându-i printre titulari toată crema/floarea fotbalului autohton de atunci: Lucescu, Deleanu, Dinu, etc.) fiind „subordonat” destul de evident de o echipă gazdă extrem de eficientă pe atunci, cu Nagy M. şi Bölöni la mijloc, cu Mureşan în faţă…Nu, nu vorbim de Iuliu-felcerul, nici măcar de Gabriel-închizătorul (dar ajungem noi imediat şi la el…), ci de atacantul pur-sânge, tehnic, bătăios şi eficient al gazdelor de atunci.

            Cei trei muşchetari (şi ceilalţi 19997 spectatori, că au fost –parcă- 20000 la meci) au plecat fericiţi acasă, în aşteptarea altor meciuri, altor bătălii şi în căutarea altor „regine”, care şi-au pierdut ba nişte diamante, ba altceva…  

Amintiri, amintiri…După 40 de ani (poate 39, poate chiar 38, sper să mă/ne lămurească „documentaristul” Caneto, că eu n-am reuşit să „localizez” partida aia, de fapt au fost chiar două victorii de 2-0 ale mureşenilor în perioada  aia, dar n-am dat de autorii golurilor), mă duc, de această dată singur, la un nou meci al ASA-ului (care totuşi nu mai e „acel” ASA…), cei doi prieteni/„muşchetari” de atunci fiind departe, foarte departe…

„Nici sabia nu mai e cea de acu’ 40 de ani…”, dar înainte să mă copleşească nostalgia, un poliţai politicos mă întoarce în prezent cu un hotărât “hai, repede, băăă, la dreapta!”. O iau tacticos pe Insulei şi am şi ajuns! În dreapta “fostul” (stadion), în stânga cel nou (Trans-Sil, la mai puţin de 100 de metrii de cel vechi). Am ajuns, după 40 de ani, la un nou meci al mureşenilor, dar în calitate de suporter al echipei oaspete, adică: “CFR!!! CFR!!! CFR!!!”

……………………

Despre meci chiar n-are sens să mai spun nimic, tot ce era de spus, s-a şi spus pe „Tribună” (dar şi pe celelalte forumuri ceferiste). Era destul de clar că accidentarea lui Deac a lăsat o  gaură imensă într-un angrenaj asamblat cu mare greutate, „pe repede înainte”, cum se spune. Mai apoi, era la fel de evident, că seria aia magică (6 victorii în campionat) se va rupe la un moment dat. Este imposibil să menţii o concentrare şi o prospeţime / agresivitate la  un nivel ridicat o perioadă lungă de timp. Mai intervine, din păcate „oboseala sistemului”…

Da, putem vorbi de o oboseală, atât mentală (cum foarte bine s-a observat acest lucru de mai mulţi tribunişti), cât şi –mai ales- tactică.

„Pentru că de ce”. Din mai multe cauze. Nu le mai repet, „ulise” a făcut un rezumat cât se poate de succint, dar exhaustiv în acest sens. Mai mulţi jucători nu joacă unde trebuie, mai mulţi jucători nu joacă deloc (şi poate ar cam trebui…), pressingul şi agresivitate scad de la o etapă la alta…Formulele de joc par şi ele „obosite”, invenţia asta (de după accidentarea lui Deac) cu 2-3 atacanţi centrali / de careu împrăştiaţi pe toată lăţimea terenului nu a dat (şi nici nu va da, în opinia mea) roade. Este destul de evident că nici jucătorii NU MAI CRED „sută-la-sută” în perfecţiunea sistemului, iar când există bănuială, nu-i bine…Adversarii ne-au cam citit, iar accidentarea lui Deac a accentuat / a accelerat intrarea echipei în „oboseala” asta de toamnă. E nevoie, într-adevăr, de un plan B, poate chiar unul C. Ca pe vremea muşchetarilor…:)

Un lucru, în schimb, e clar: în vară foarte puţini credeau că Miri va reuşi un loc 2 după 10 etape, cu un lot incomparabil mai subţire decât anul trecut, să nu mai vorbim de ce aveam în 2008, în 2010, în 2012. Dar, uite,  s-a „reuşit”, totuşi. Avem datoria să-i dăm un nou credit lui Miri (şi băieţilor) să inventeze ceva, să reformeze aşezarea, să surprindă –din nou- adversarul.

De ce, totuşi, o „oboseală a sistemului”? Răspunsul e simplu: pentru că trece timpul şi „sabia” rugineşte…:) Lăsând gluma la oparte, putem observa, că există două strategii de joc adoptate de aproape toate echipele mapamondului (combinându-le, eventual): cea bazată pe forţă, angajament, pressing, etc.(adică bazată pe calităţi fizice), şi cea care pune accentul pe construcţie, pe tehnică. Dincolo de diferenţele evidente privind „conţinutul” fiecărei strategii, putem spune, fără teama de-a greşi, că după un anumit timp ambele strategii „obosesc”. Ca o regulă generală, strategiile bazate pe construcţie obosesc mai târziu, dar se şi pun în mişcare mult mai lent, fiind nevoie de un an-doi pentru a le implementa, cu formulă, cu scheme de joc, cu automatisme  şi blocuri funcţionale cu tot, unde pasele se dau cu ochii închişi, etc.

Să ne gândim doar la celebrul „tiki-taka” al Barcei (ca exemplu arhicunoscut). Sistemul drăcos de pase a rezistat cam 5-6 ani, după care –paralel cu „deşteptarea” contracandidatelor, dar nu numai- s-au elaborat sisteme perfecte de anihilare a tiki-takăi, ea devenind, la un moment dat, o strategie de joc anostă, un fel de handbal pe terenul de fotbal. Revenind la noi, cam aşa ceva a încercat Grigoraş anul trecut, încercând o construcţie lentă, etapizată, cu ameliorări ale jocului nu foarte mari, dar vizibile, pe compartimente, de la un meci la altul. Dar proiectele „lente” (=pe termen mediu şi lung) nu au succes la noi, nici la CFR, şi nu numai în fotbal…:)

Celelalte strategii, bazate –preponderent- pe elemente „fizice” (cum s-a adoptat şi la noi de către Miri) pot fi „implementate” mai repede, dar şi „obosesc” mai repede. Oboseala asta este una repetitivă, fiind imposibilă o concentrare, un pressing, un angajament de nivel foarte ridicat, intens, meci de meci. Sunt aplicate pentru a scoate rezultate imediate, pentru a câştiga timp. Sau –pur şi simplu- pentru că asta-i filosofia antrenorului, sau –şi mai plauzibil- la asta se potriveşte lotul primit spre prelucrare…:)

Exemple sunt destule. Cei care au prins Interul lui Herrea din anii 60 ştiu despre ce vorbesc. În doi ani sistemul inventat de Helenio a fost pus la podea de unul denumit „total”, interpretat de Ajax. Mai înspre prezent, Atleti din Madrid, cu Simeone pe bancă, a inventat ceva foarte asemănător (dar la un nivel evident mult mai înalt) sistemului gândit de Miri la noi. Evident, cu jucători mai valoroşi, dar adunaţi „bob cu bob”, potriviţi –fiecare- pentru a implementa strategia lui Diego. Sistemul ultra-arţăgos, cu pressing sufocant şi în haită (aducând rezultate imense echipei anul trecut), a cam început să „obosească”, cam tot după 2 ani. Am văzut vreo două meciuri ale lor în acest campionat, parcă nu mai există „credinţă” la fel de mare în a face pressing, parcă a mai scăzut şi viteza, în general, şi viteza de reacţie, în special.

Ce va fi la noi? Vom vedea. Aceste două săptămâni au venit –din nou- la fix, afirmaţie valabilă şi dacă –printr-o minune- câştigam la Mureş. A obosit şi „sistemul”, s-au trezit şi adversarii, au obosit şi jucătorii (nucleul ăla de 5-6, care duce tot greul, şi care joacă etapă de etapă, tot timpul). Mai mult de atât, fiind vorba de jucători neacomodaţi cu „aerul tare” al locurilor fruntaşe, ei au dat dovadă –unii din ei- de o frică poate explicabilă în noua postură.

Suntem în grafic, adică. Şi ca „loc ocupat”, şi ca „oboseala”…:) Dar cele două săptămâni trec repede, în realitate azi/acum mai sunt doar 10 zile…Avem nevoie, Herr Miri, de un plan B, poate chiar de unul C…

 HAI CFR!!!