Hats off!

Ca simpli muritori ai secolului XXI ne-a fost dat să vedem multe năzdrăvănii. Că le-am văzut pe viu sau pe vreun ecran mic/mare, nu mai are importanță. Undeva în creierul nostru s-au amestecat deja toate informațiile într-un talmeș-balmeș pe care cu greu și l-ar fi putut imagina strămoșii noștri de la țară, obișnuiți să vadă și să știe doar ce se întâmplă la două dealuri distanță. Pentru ceva mai multă diversitate, au fost nevoiți să inventeze tot felul de superstiții, legende și povești cu monștri aterizați printre holdele de rapiță direct din iad. Pe când noi, noi am văzut mai mulți extratereștri și mai multe nave spațiale decât există în tot universul, am văzut luptele dacilor cu romanii și pe Elvis pe scenă, dinozauri țopăind prin parcuri și Titanicul scufundându-se. Am văzut de toate pentru toți și mai multe țări decât Regele Soare cu alaiul lui cu tot. Și totuși, de fiecare dată când bagă CFR-ul vreun gol, sărim ca arșii de la spitalul de arși, mai să lovim cu țeasta ba tavanul, ba candelabrul, ba nocturna din Gruia. Chiotele și zâmbetele ne inundă casa, comparabile doar cu sosirea lui Moș Crăciun, sau a berzei, de la caz la caz. De unde așa o intensitate a trăirilor, nu știu și nici n-am să stau acum să caut. Bine că e așa și avem fotbal și avem goluri și avem în toată pasiunea asta mai multe motive de băut decât își închipuia vreodată omenirea.

Au fost și momente mai grele când fotbalul părea să fie interzis pe vecie. Cronicarii din patria unde acest sport s-a născut relatau adesea despre sângeroasele confruntări între săteni din pricina meciurilor cu bășica. Și așa o violență nu era pe placul bisericii. Martori ai acelor dispute povestesc de pildă despre un anume William Bartram, care, lovit în părțile cele mai sensibile de bocancul adversarului, a experimentat dureri lungi și intolerabile, care i-au trecut doar după ce i-a apărut nefericitului în vis chipul Regelui Henric al VI-lea. Prin astfel de tromboane gazetărești s-au născut povești despre miracolele săvârșite de rege. Asta s-a întâmplat în Nottinghamshire, iar călugărul cronicar adaugă câteva reflecții personale: „Jocul pentru care s-au întâlnit în scop recreativ e numit de către unii foot-ball-game, iar câțiva tineri îmbrăcați lejer propulsează o minge enormă, dar nu prin aruncare, ci rostogolind-o pe jos, și nu cu ajutorul mâinilor, ci izbind-o cu picioarele dintr-o parte în alta. Un joc abominabil, după părerea mea, înjositor și mai inutil decât orice alt joc, ce deseori se încheie în mod nefavorabil tuturor jucătorilor din cauza deselor accidentări.” Au fost și accidente fatale ce au rămas în istorie: tot prin Anglia medievală un anume William de Spalding și-a ucis din greșeală prietenul cu care juca fotbal, tot un William (nu e glumă, v. ”Medieval Panorama” by G.G. Coulton – 1946), care, intrând mai dur la minge, s-a înfipt în pumnalul, ținut în teacă de altfel, al numitului de Spalding. A fost nevoie  de o dispensă papală ca posesorul cuțitului să nu fie pedepsit. Henric al V-lea a interzis jocul cu mingea și a îndemnat populația să se antreneze trăgând cu arcul, întrucât „siguranța națională stă în mâinile acestor arcași”.

După ce au interzis fotbalul, prietenii noștri de peste canal s-au gândit să reducă și numărul sărbătorilor, că prea erau prilej de băutură și desfrâu. Ba se mai și dansa, oamenii se țineau de mână, și știm ce simbolizează de fapt dansul și ce legătură strânsă are el cu diavolul. Și au interzis și dansurile. Astfel, după secole de chin, suntem azi liberi să ne bucurăm de fotbal, băutură și dragoste, iar strădania primilor cotonogari de la sate n-a fost în van.

După patru victorii la rând ale CFR-ului, parcă și jocul ăsta pare din ce în ce mai frumos. Ce repede curge timpul în Gruia! N-apuci să te mai gândești la ce-ți pui de mâncare mâine la serviciu, la câte kilograme mai ai de dat jos, totodată, sau la ce dracu pui la iarnă în sobă. Te lași furat de fiece fază și orice centrare pare că se poate termina cu un gol în poarta adversă. Am iubit întotdeauna un CFR curajos, luptător. A fost nevoie de curaj pentru a sui din divizie în divizie sau pentru a te lua de gât cu Bayernul la ei în bătătură. Și din curaj s-au născut cele mai frumoase amintiri ale acestei echipe. Iată că acest curaj a renăscut în Gruia. De acum ne putem lua din nou la trântă cu oricine. Iar Miri de pe margine pare un antrenor mai degrabă de box, fără notițe și iconițe, unul pus să dicteze ritmul croșeelor și al upercuturilor. Și e important ca și de acum încolo să-și lase prosopul în vestiar.

Să ne bucurăm așadar de fotbal și să fim lângă echipa noastră. Merită să ne scoatem pălăria în fața ei. Se încheagă jocul și parcă și alor noștri le place mai mult când pot după meci să cânte de bucurie în vestiar. Mai apar pe stadion fețe noi, nu doar cei care se duc la meci precum pescarii adevărați la baltă, știind că nu se vor întoarce de fiecare dată cu ceva în straiță. Sâmbăta avem meci. Atât mai zic: Luptă CFR!

Autor: Hakana