Trei puncte și la gară, restul e gargară [Petrolul – CFR 1-2]

Nu cred să existe pe lume vreun vorbitor de limbă umană care să nu știe pe de rost echipa STAS a lui Miriuță: Felgueiras – Susic, Larie, Rada, Camora – Jakolis, Muniru, Monroy, Deac – Tade, Guima. Dintre acești muritori care trăiesc pe diferite meridiane, unii știu pe de rost până și jucătorii care vor intra în repriza a doua: F.Costea, Christian, Ivanovski. Deși ar trebui ca măcar muritorii cu școală de antrenori să găsească tactica iscusită de răpunere a „băieților” lui Miri, iată că, de trei etape încoace, gura cu care A1 din Gruia își declară bucuria după meci nu-i mai tace! Probabil nici acum, la o dărabă bună de timp de la încheierea partidei, Răzvan Lucescu nu și-a dat bine seama ce l-a lovit. Poate Lucescu senior, ajutat de îndelungata experiență, să știe răspunsul corect la chestiunea asta (ne lămurim noi la meciul amical cu Shaktior), iar răspunsul corect să nu fie cel greșit, „Colțescu”.

Primul sfert de oră a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Un CFR agresiv din prima secundă, ofensiv, cu țesături de pase încântătoare, pe spații mici și mari, de parcă jucătorii trăseseră ceva pe nas la vestiar. De neimaginat pentru mulți dintre noi pe vremea (deloc îndepărtată) când minskanii măturau pe jos cu frânari. Mingea mai mereu spre poarta Petrolului, jucători fugind de mama focului, cu și fără minge, de parcă se juca în Gruia, în fața propriilor soacre.

O ocazie enormă încă din minutul 5, când doar un reflex de portar cu reflexe a scos pe lângă poartă mingea trimisă de Larie spre gol, și ploieștenii s-au lămurit că nu-i de joacă cu noul CFR, pe care-l bănuiau mult mai amărât.

Petroliștii n-au reușit să intre în vreun fel de ritm (sau mai degrabă n-au fost lăsați), nereușind în primele 20 minute decât un șut pe lângă poartă și unul în Felgueiras.

CFR a prestat o frumusețe de fotbal timp de un sfert de oră și ceva, încercând să preseze incontinuu și să dea lovitura de grație Petrolului rănit în dubla cu Dinamo Zagreb. Apoi, mingea s-a odihnit preț de câteva secunde în brațele portarului gazdelor, și o dată cu degajarea acestuia s-a schimbat aspectul jocului. Petroliștii au atacat exclusiv pe partea lor dreaptă, Camora având extrem de mult de luptat cu niște adversari percutanți. Mario a fost solicitat la maxim, nu numai în aceste 30 minute rămase din prima repriză, ci și în partea a doua a jocului. Ocupat mai degrabă cu declanșarea de contraatacuri și construcția, Deac n-a reușit întotdeauna să-i fie de ajutor. Cred că Miriuță n-a riscat să facă măcar o dată rocada între Deac și Jakolis, de teamă ca jucătorul croat să nu încaseze al doilea galben încercând să-i fie de ajutor lui Camora. La centru fiind Colțescu, și știind bine ce a urmat în repriza a doua, acum putem afirma cu mâna pe inimă că Miriuță a avut fler.

De pe margine, Miriuță a apelat la toate gesturile aflate în dotare pentru a împiedica CFR-ul să se retragă cu fundul tot mai aproape de poarta lui Felgueiras. Noroc că gesturile i-au fost înțelese și ceferiștii au reluat atacurile. Fiecare atac periculos și fiecare ocazie la poarta Petrolului (vezi ratarea lui Jakolis) au tăiat avântul gazdelor pentru minute bune. CFR era prea tăios ca să permită prahovenilor din toată lumea să urce cu fundașii la mijlocul terenului și să exercite o presiune totală.

Primul care a fost luat în colimator de către tribune a fost Felgueiras, cel care și-a permis să se lase faultat în propriul careu de un atacant petrolist, amator de un cartonaș galben. Portughezul nostru a devenit instantaneu inamicul public numărul unu, iar scandările la adresa mamei sale au întrecut încurajările adresate echipei locale, că doar de aia merg unii la fotbal, nu?

Tiptil-tiptil, jocul CFR s-a degajat din nou (chiar dacă exact cu degajări și mai puțin cu pasele pe jos de la debutul partidei), iar mingea a revenit în careul advers. La o astfel de apariție în spațiul lor de pedeapsă, Deac este „jucat periculos” la cap, cade pe iarba verde și Colțescu ridică mâna de „indirectă”.

Minutul 39. Șutează Rada… portarul respinge cum se pricepe și el, cam înainte… mingea ajunge la Jakolis… iar acesta o trimite în poartă: 0-1! Coșmarul croat continuă…

Singurii care nu-s încântați de deschiderea scorului sunt ploieștenii și anticeferiștii, dar nouă puțin ne pasă, pentru că nu facem parte din aceste două categorii. În minutele rămase până la pauză, se schimbă și inamicul public numărul unu, Felgueiras predând banderola arbitrului Colțescu și mamei acestuia. Sub protecția agenților de pază, se intră la vestiare fără violență fizică, doar verbală.

Cred că faza din minutul 48 este faza crucială a meciului. Centrare în fața porții și reluare a lui Guima peste transversală. La 0-2 cred că CFR declanșa măcelul și strigătele turbate de „Demisia! Demisia!” n-ar mai fi contenit până la final. Din păcate, Guima a ratat lovitura de cap de grație, singurul care a rupt plasa porții find portarul, nu și mingea.

Și așa cum se întâmplă în viața reală sau în cea ireală (politică), pe cine nu lași/ajuți să moară, tocmai ăla nu te lasă să trăiești. Petrolul a schimbat ritmul, determinarea, a comutat totul pe atac și a început să ne preseze. Nici măcar gesturile disperate ale lui Miriuță n-au mai ajuns în careul nostru. Au respins fundașii cât au respins, a apărat Mario cât a apărat, dar scurt-circuitul tot s-a produs, în minutul 54, când Teixeira ne-a băgat din nou mingea în poartă și ne-a pus jumate de mort în brațe, să-l ducem acasă.

Bună și o remiză la Ploiești, ne-am gândit noi, șocați de golul căzut din senin, dar în gânduri aveam deja o mare teamă de mai rău. Oare or fi în stare băieții să reziste până la final? Oare mai știe Miriuță ce să le semnalizeze?

Intrarea lui Christian a părut menită să aglomereze zona centrală, pentru a stopa atacurile ploieștenilor și pentru a-i permite lui Monroy să joace mai aproape de Camora și Deac, pe partea preferată de atac a gazdelor. Partea dreaptă i-a rămas în totalitatea lui Susic, mult mai puțin solicitat în această partidă. Doar după intrarea lui Costea în locul lui Muniru am revenit la o formulă cu două aripi.

Jocul se îndrepta spre un egal care ne-ar fi lăsat ceva umbre de regrete, dar și suficientă satisfacție și optimism pentru viitor. În multe perioade ale meciului de la Ploiești, ceferiștii se autodepășiseră. Iată însă că Teixeira se grăbește să dea în minge, iar Alves să comită o infracțiune. Deși e aspru criticat de specialiștii din studiou că n-a fluierat în spiritul fotbalului, Colțescu insistă să respecte cu strictețe regulamentul. Iar regulamentul zice că la 4 galbene se acordă 2 cartonașe roșii. Teixeira (81) și Alves (83) părăsesc cu greu terenul de joc, iar după reacția vulcanică a tribunelor ne întrebăm dacă brigada de arbitri îl va mai părăsi vreodată…

Tușierul Orbuleț e lovit de un proiectil, dar în spiritul fotbalului decide că mai bine nu-l doare capul.

Rămase în 9 jucători, gazdele se concentrează mai mult pe metodele de belire a brigăzii de arbitri decât la adversari. Iar adversarii nu așteaptă să fie invitați în careul advers. E minutul 86 când mingea centrată de pe stânga zboară aerodinamic, ajunge la Tade, iar acesta o deviază în poartă cu o execuție acrobatică, dar aproape sinucigașă. Mingea ajunge în poarta Petrolului, ceferiștii jubilează, dar coloana vertebrală a lui Tade continuă să fie întinsă pe gazonul cu care tocmai a făcut o brutală cunoștință. Din imaginea în care apare un Tade zâmbitor, călărit de coechipieri, ne dăm seama că francezul n-are nimic serios, e puternic ca un scoțian, și răsuflăm ușurați.

Victorie! După 95-96 minute de fotbal amestecat cu bâlci, CFR încasează o primă de 3 puncte la Ploiești. Drumul spre gară e dificil, trece prin gura tunelului, tunel și vestiar, dar clujenii conduși de Rada (primul meci în care este peste Larie) sunt de neoprit. La fel ca și gura lui Miriuță, care numai la o horă cu literă mică visează. După ce pleacă Miriuță de la microfon, începe gargara, așa că opresc boxele și mă apuc de scris articolul.

Încă nu știu ce o să scriu, dar nu-mi fac probleme. Întotdeauna am găsit două-trei vorbe de scris, chiar și atunci când nu aveam echipă, d-apoi acum. Măi oameni buni, da’ oare chiar avem echipă?! Chiar avem echipă? Așa… una mai micuță, dar onestă. Chiar avem antrenor? Așa… unul mai micuț, cu păr mai scurt, dar inimos. Ar fi prea frumos, pe cuvânt, la ce lipsă de iluzii ne făceam la început de sezon. Nu că s-ar supăra vreunul dintre noi ca mămăliga să explodeze frumos.