Trei puncte și la gară, restul e gargară [Petrolul – CFR 1-2]


Nu cred să existe pe lume vreun vorbitor de limbă umană care să nu știe pe de rost echipa STAS a lui Miriuță: Felgueiras – Susic, Larie, Rada, Camora – Jakolis, Muniru, Monroy, Deac – Tade, Guima. Dintre acești muritori care trăiesc pe diferite meridiane, unii știu pe de rost până și jucătorii care vor intra în repriza a doua: F.Costea, Christian, Ivanovski. Deși ar trebui ca măcar muritorii cu școală de antrenori să găsească tactica iscusită de răpunere a „băieților” lui Miri, iată că, de trei etape încoace, gura cu care A1 din Gruia își declară bucuria după meci nu-i mai tace! Probabil nici acum, la o dărabă bună de timp de la încheierea partidei, Răzvan Lucescu nu și-a dat bine seama ce l-a lovit. Poate Lucescu senior, ajutat de îndelungata experiență, să știe răspunsul corect la chestiunea asta (ne lămurim noi la meciul amical cu Shaktior), iar răspunsul corect să nu fie cel greșit, „Colțescu”.

Primul sfert de oră a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Un CFR agresiv din prima secundă, ofensiv, cu țesături de pase încântătoare, pe spații mici și mari, de parcă jucătorii trăseseră ceva pe nas la vestiar. De neimaginat pentru mulți dintre noi pe vremea (deloc îndepărtată) când minskanii măturau pe jos cu frânari. Mingea mai mereu spre poarta Petrolului, jucători fugind de mama focului, cu și fără minge, de parcă se juca în Gruia, în fața propriilor soacre.

O ocazie enormă încă din minutul 5, când doar un reflex de portar cu reflexe a scos pe lângă poartă mingea trimisă de Larie spre gol, și ploieștenii s-au lămurit că nu-i de joacă cu noul CFR, pe care-l bănuiau mult mai amărât.

ppcfr05

Petroliștii n-au reușit să intre în vreun fel de ritm (sau mai degrabă n-au fost lăsați), nereușind în primele 20 minute decât un șut pe lângă poartă și unul în Felgueiras.

ppcfr18

CFR a prestat o frumusețe de fotbal timp de un sfert de oră și ceva, încercând să preseze incontinuu și să dea lovitura de grație Petrolului rănit în dubla cu Dinamo Zagreb. Apoi, mingea s-a odihnit preț de câteva secunde în brațele portarului gazdelor, și o dată cu degajarea acestuia s-a schimbat aspectul jocului. Petroliștii au atacat exclusiv pe partea lor dreaptă, Camora având extrem de mult de luptat cu niște adversari percutanți. Mario a fost solicitat la maxim, nu numai în aceste 30 minute rămase din prima repriză, ci și în partea a doua a jocului. Ocupat mai degrabă cu declanșarea de contraatacuri și construcția, Deac n-a reușit întotdeauna să-i fie de ajutor. Cred că Miriuță n-a riscat să facă măcar o dată rocada între Deac și Jakolis, de teamă ca jucătorul croat să nu încaseze al doilea galben încercând să-i fie de ajutor lui Camora. La centru fiind Colțescu, și știind bine ce a urmat în repriza a doua, acum putem afirma cu mâna pe inimă că Miriuță a avut fler.

De pe margine, Miriuță a apelat la toate gesturile aflate în dotare pentru a împiedica CFR-ul să se retragă cu fundul tot mai aproape de poarta lui Felgueiras. Noroc că gesturile i-au fost înțelese și ceferiștii au reluat atacurile. Fiecare atac periculos și fiecare ocazie la poarta Petrolului (vezi ratarea lui Jakolis) au tăiat avântul gazdelor pentru minute bune. CFR era prea tăios ca să permită prahovenilor din toată lumea să urce cu fundașii la mijlocul terenului și să exercite o presiune totală.

Primul care a fost luat în colimator de către tribune a fost Felgueiras, cel care și-a permis să se lase faultat în propriul careu de un atacant petrolist, amator de un cartonaș galben. Portughezul nostru a devenit instantaneu inamicul public numărul unu, iar scandările la adresa mamei sale au întrecut încurajările adresate echipei locale, că doar de aia merg unii la fotbal, nu?

Tiptil-tiptil, jocul CFR s-a degajat din nou (chiar dacă exact cu degajări și mai puțin cu pasele pe jos de la debutul partidei), iar mingea a revenit în careul advers. La o astfel de apariție în spațiul lor de pedeapsă, Deac este „jucat periculos” la cap, cade pe iarba verde și Colțescu ridică mâna de „indirectă”.

ppcfr29a

Minutul 39. Șutează Rada… portarul respinge cum se pricepe și el, cam înainte… mingea ajunge la Jakolis… iar acesta o trimite în poartă: 0-1! Coșmarul croat continuă…

ppcfr39bppcfr40

Singurii care nu-s încântați de deschiderea scorului sunt ploieștenii și anticeferiștii, dar nouă puțin ne pasă, pentru că nu facem parte din aceste două categorii. În minutele rămase până la pauză, se schimbă și inamicul public numărul unu, Felgueiras predând banderola arbitrului Colțescu și mamei acestuia. Sub protecția agenților de pază, se intră la vestiare fără violență fizică, doar verbală.

ppcfr45

Cred că faza din minutul 48 este faza crucială a meciului. Centrare în fața porții și reluare a lui Guima peste transversală. La 0-2 cred că CFR declanșa măcelul și strigătele turbate de „Demisia! Demisia!” n-ar mai fi contenit până la final. Din păcate, Guima a ratat lovitura de cap de grație, singurul care a rupt plasa porții find portarul, nu și mingea.

ppcfr48

Și așa cum se întâmplă în viața reală sau în cea ireală (politică), pe cine nu lași/ajuți să moară, tocmai ăla nu te lasă să trăiești. Petrolul a schimbat ritmul, determinarea, a comutat totul pe atac și a început să ne preseze. Nici măcar gesturile disperate ale lui Miriuță n-au mai ajuns în careul nostru. Au respins fundașii cât au respins, a apărat Mario cât a apărat, dar scurt-circuitul tot s-a produs, în minutul 54, când Teixeira ne-a băgat din nou mingea în poartă și ne-a pus jumate de mort în brațe, să-l ducem acasă.

ppcfr54

Bună și o remiză la Ploiești, ne-am gândit noi, șocați de golul căzut din senin, dar în gânduri aveam deja o mare teamă de mai rău. Oare or fi în stare băieții să reziste până la final? Oare mai știe Miriuță ce să le semnalizeze?

Intrarea lui Christian a părut menită să aglomereze zona centrală, pentru a stopa atacurile ploieștenilor și pentru a-i permite lui Monroy să joace mai aproape de Camora și Deac, pe partea preferată de atac a gazdelor. Partea dreaptă i-a rămas în totalitatea lui Susic, mult mai puțin solicitat în această partidă. Doar după intrarea lui Costea în locul lui Muniru am revenit la o formulă cu două aripi.

Jocul se îndrepta spre un egal care ne-ar fi lăsat ceva umbre de regrete, dar și suficientă satisfacție și optimism pentru viitor. În multe perioade ale meciului de la Ploiești, ceferiștii se autodepășiseră. Iată însă că Teixeira se grăbește să dea în minge, iar Alves să comită o infracțiune. Deși e aspru criticat de specialiștii din studiou că n-a fluierat în spiritul fotbalului, Colțescu insistă să respecte cu strictețe regulamentul. Iar regulamentul zice că la 4 galbene se acordă 2 cartonașe roșii. Teixeira (81) și Alves (83) părăsesc cu greu terenul de joc, iar după reacția vulcanică a tribunelor ne întrebăm dacă brigada de arbitri îl va mai părăsi vreodată…

ppcfr81ppcfr83

Tușierul Orbuleț e lovit de un proiectil, dar în spiritul fotbalului decide că mai bine nu-l doare capul.

ppcfr86

Rămase în 9 jucători, gazdele se concentrează mai mult pe metodele de belire a brigăzii de arbitri decât la adversari. Iar adversarii nu așteaptă să fie invitați în careul advers. E minutul 86 când mingea centrată de pe stânga zboară aerodinamic, ajunge la Tade, iar acesta o deviază în poartă cu o execuție acrobatică, dar aproape sinucigașă. Mingea ajunge în poarta Petrolului, ceferiștii jubilează, dar coloana vertebrală a lui Tade continuă să fie întinsă pe gazonul cu care tocmai a făcut o brutală cunoștință. Din imaginea în care apare un Tade zâmbitor, călărit de coechipieri, ne dăm seama că francezul n-are nimic serios, e puternic ca un scoțian, și răsuflăm ușurați.

ppcfr86appcfr87

Victorie! După 95-96 minute de fotbal amestecat cu bâlci, CFR încasează o primă de 3 puncte la Ploiești. Drumul spre gară e dificil, trece prin gura tunelului, tunel și vestiar, dar clujenii conduși de Rada (primul meci în care este peste Larie) sunt de neoprit. La fel ca și gura lui Miriuță, care numai la o horă cu literă mică visează. După ce pleacă Miriuță de la microfon, începe gargara, așa că opresc boxele și mă apuc de scris articolul.

ppcfr95ppcfr96

Încă nu știu ce o să scriu, dar nu-mi fac probleme. Întotdeauna am găsit două-trei vorbe de scris, chiar și atunci când nu aveam echipă, d-apoi acum. Măi oameni buni, da’ oare chiar avem echipă?! Chiar avem echipă? Așa… una mai micuță, dar onestă. Chiar avem antrenor? Așa… unul mai micuț, cu păr mai scurt, dar inimos. Ar fi prea frumos, pe cuvânt, la ce lipsă de iluzii ne făceam la început de sezon. Nu că s-ar supăra vreunul dintre noi ca mămăliga să explodeze frumos.

53 de comentarii

  1. Probabil faci referire la comentariile de pe Look. Eu le-am ascultat comentariile de pe Dolce si spre surprinderea mea,cei de acolo erau impartiali neacuzandu-l pe Coltescu. Ba mai mult la faza din min 40 ei spuneau ca se impunea penalty si cartonas portocaliu spre rosu pt petrolist,iar la cele doua rosii tot lui i-au dat dreptate. Inca o data felicitari baietilor,carora le dorim odihna placuta si antrenament intens in cele doua saptamani de pauza,dupa care ii asteptam pe astrali. Hai CFR!!!

    Apreciază

  2. Parca ne vine greu a crede ca aceasta e echipa noastra. Cu „investitiile” facute vara aceasta si cu un antrenor care nu inspira prea multa incredere, asteptarile noastre de la inceputul campionatului erau de a ne salva de la retrogradare. Cand colo, noi ne luptam la titlu… la cum arata clasamentul si dupa spusele atotstiutorului Horia Ivanovici. Ce sa zic?! Sa fie primit si Doamne tine’le naravu’! 🙂

    Apreciază

  3. Nu e echipă mare, dar e inimoasă, ca și antrenorul. Se vede că pun mult suflet în ceea ce fac, și sub acest aspect CFR-ul lui Miriuță e foarte simpatic.

    Apreciază

  4. Auzi declaraţie la Lucescu: “Să nu uităm că în minutul 4 Albin a fost atacat violent. A fost dus la spital şi va fi obligat să poarte o atelă. Se va deplasa cu ajutorul cârjelor şi nu am primit nici măcar fault.” link M-am uitat de vreo 10 ori la primele minute ale meciului până am găsit momentul atacului deosebit de violent, nesancţionat nici măcar cu fault: min. 3:27, degajare a portarului gazdă, sar la cap Muniru, Jakolis şi Albin, petrolistul nu este nici măcar dezechilibrat, nici nu-şi dă seama că ar fi păţit ceva, posibil un contact nefericit întâmplat în momentul săriturii cu unul dintre ai noştri. Îmi pare rău de Albin, dar nici Colina în vremurile lui cele mai bune nu fluiera nimic în acea fază.

    Apreciază

  5. Iata un albitru de liga1 pe gustul meu, Sebastian Coltescu, omul regulamentului dus pana in panzele albe. De care cavaler al fluierului ziceau miticii ca e albitrul de casa al CFR-ului? :-))) Felicitari echipei ca a stiut sa profite de cei doi oameni in plus pe teren, spre deosebire de Steaua, care tot asa, etapa asta a avut un cadou de la albitru doua cartonase rosii pt. adversari, dar n-a vrut sa profite de avantaj. E optiunea lor, eu ma bucur pt. ai nostri ca-s mai pragmatici. Hai CFR, Gruia, Ardeal!

    Apreciază

    • “omul regulamentului dus pana in panzele albe.” ? Dar cu ce a fost mai în spiritul jocului galbenul luat de F. Costea la începutul meciului cu Timisoara, din campionatul trecut, exact pentru aceeaşi treabă? Regulamentul şi 9 din 10 dentişti arbitri sancţionează cu galben executarea loviturii înainte de fluierul arbitrului, din moment ce s-a atras clar atenţia că se va executa doar după.

      Apreciază

  6. Titlul descrie perfect rezultatul!;Preambul:Felicitari stafului tehnic si intregii echipe pt. victorie si la cat mai multe reusite!;I.Muresan sa ia masuri urgente, de recompensare a eforturilor si reusitelor, cu oaris`ce prime(3meciuri,la rand cu victorie), sau(si) sa achite la zi salariile, „salohorilor”(!); „Din coltul Tribunei”(reflectii(ne)pertinente!:Felghe=8-ca de obicei, a rezolvat bine posibilele mingi de gol;Susic=6,5-bunicel in prima parte, ezitant si depasit in a doua;Larie=7,5-a rezolvat cateva situatii grele, devine jucator de baza, a si gresit, dar fara urmari;Rada=8-cel mai bun meci al lui, ne-a „scos” din cateva faze dificile;Camora=7,5-constant bun,cu interventii la limita, dar a strans prea mult pe centru, la golul „gazarilor”;Jakolis=6,5-mai prezent(in prima parte) ca de obicei, a si inscris, dar mai are de recuperat, in special pe faza de aparare;Muniru7,5-f. bun in prima repriza, cu scapari in cea de-a doua;Monroy=7,5-idem si la fel cu precedentul;Deac=8-coautor la toate cele 3 goluri(plus la ale noastre, minus la al adversarilor-prin lipsa de marcaj la Texeira);Guima=6,5-avem mare nevoie de un turn de control, atat in aparare, cat si in atac; in acest meci a fost mai putin eficient; Tade=8,5-„jucatorul-echipa”, mobilizator, mare risipa de efort, eficient-o surpriza neasteptata, dar f. placuta!-Rezervele(isi merita acest statut):Christian=5-un al 2-lea Negrut, dar mai slab(oare se poate?)-ce si unde joaca, inca nu am aflat(?);Ivanovici=5,5-egoist si ratacit;Costea=5-s-a „remarcat” printr-un galben luat aiurea(!);Miri=8,5-a gasit formula „ideala” pt. un meci in deplasare;felicitari pt. prima repriza;-a imbunatatit jocul colectiv si de posesie, pe langa agresivitate,presing si recuperare; trebuie sa-si invete „elevii”sa stie sa contracareze, la randul lor asemenea conditii de stress si dominare ale adversarului, sa lucreze mai mult si eficient la jocul de contraatac!;oricum, echipa este cu mult peste asteptari, un sincer Bravo(!);(In loc de)Concluzii:Cea mai buna prima repriza din acest sezon,joc alert cu presing sufocant, pacat ca nu reusim sa materializam ocaziile(unele)imense de gol(!); o mai buna circulatie a balonului, predispusi la efort;am dat o replica surprinzatoare pt. noi, dar mai ales pt. adversar; in secunda, ei au fost mai hotarati, mai incisivi, incurajati si de golul inscris; la acestea s-a mai adaugat si defectiunile din angrenajul nostru, aparute mai ales, dupa efectuarea schimbarilor, pe fondul entuziasmului gazdelor si a disparitiei noastre din joc(!); In final, am castigat pt. ca am meritat(!);Arbitrul:-abia dupa dubioasa faza din prima repriza,cand a dat fault pt. „joc periculos”, in careu (si nu penalty?)asupra lui Deac, Coltescu- drastic si intransigent, „acoperit de regulament,”a inceput sa sanctioneze si gazdele;Atentie,mare la cum jucam in situatia in care adversarul este in inferioritate?!;”Halal” suporterilor-gazari!; echipa lor, dupa 5 etape, era pe primul loc,primesc un gol si deja se apuca sa strige:”demisia”(!?); Hai CFR!

    Apreciază

  7. Foarte, foarte mandru de echipa! Thor si Odin ne-ajute sa n-avem accidentati si cred ca putem termina in primele trei. Si pentru prima oara o sa-i dau nota de trecere lui Miriuta. Absolut sila de maimutele din tribuna de la Ploiesti. Degeaba ai stadion nou cand tie iti trebe un tarc si niste botnite.

    Apreciază

    • Eu l-am scos demult din corijenţă pe Miriuţă, dar la jucători mi-e greu de tot să fac diferenţierea prin note. Bine, Felgueiras are un statut special la mine în această privinţă, însă în rest, îî greu de tot să evidenţiezi pe unul sau să faci petardă pe altul. Ar trebui să-i sugerăm lui kiruj să treacă separat şi echipa în tabel, să pot da şi eu un zece pentru meciul de aseară. 🙂

      Apreciază

      • Problema mea cu Miriuta nu tine de (in)competentele lui fotbalistice, era una de caracter – pentru fazele dubioase din Germania, alaturi de blatistul plecat acuma sa antreneze camile si pentru ca, dup-un meci cu fece copita cand era la Chietrisici si-o fost furat ca-n ghencea (ca-n codru nu se fura-n halu’ asta), o zis ca se mai intampla, iar dup-un meci cu noi in care n-am fost deloc avantajati o zis ca l-am furat. Ieri l-am iertat pentru ultima faza 🙂 Daca bate oile-n retur il iert de tot.

        Apreciază

  8. Cred ca am fost putin „socat”cum am evoluat in prima repriza, extraordinar de frumos, presing, angajament, pase, ocazii imense, gol, tot ce vrem de la un meci de fotbal. Bravo baieti, bravo Miriuta ! In repriza secunda Coltescu, trebuie sa recunoastem, i-a cam tocat marut, intr-adevar acoperit de regulament. Parca filmul asta l-am mai vazut in anii precedenti, atunci cand noi eram in rolul principal arbitrati la sange, la litera legii. Nu-mi pare rau deloc pentru petrolisti, sa fie sanatosi, sa simta si ei pe pielea lor ce am simtit noi atunci cand toti „albitrii” erau calare pe noi, vreau sa vad si un meci cand oile sunt tunse intr-un asemenea hal. Hai CFR!!!!!

    Apreciază

  9. Il Luce” il pune „la zid” pe Coltescu pt. ca nu are suflet si a arbitrat, doar in linia prevederilor regulamentului; adica`telea, monsieur, ar fi trebuit sa arbitreze, Petrolul-feciorului, numai in spiritul lui si sa dea dovada de clementa la incalcarile repetate ale acestuia de catre „gazari”(!?); apoi,nicio referire la faza penalty-ului(Deac); pai se poate mon cher, unde-i corectitudinea pe care o clama-i(?!)

    Apreciază

  10. Sa il lasam pe Lucescu senior cu frustrarile lui de antrenor „bon pour l’Orient” si sa ne uitam la meciul cu Astra. Daca vom face si weekendul viitor o partida buna, ne vom putea cimenta sus, pentru ca dupa mai putin de jumatate din etapele campionatului vom fi scapat de echipele puternice.

    Apreciază

  11. Salut prima victorie in fata lupilor de cand au revenit in Liga 1. Echipa asta desi nu are cine stie ce jucatori in ea joaca , chiar joaca, alearga asa cum stiu ei mai bine iar fata de alte generatii stau muuuult mai bine decat asteptarile noastre. Legat de arbitraj chiar nu am ce discuta, miticii uita foarte repede in ce conditii ploiestenii au plecat cu punct/puncte din Gruia.

    Apreciază

  12. Mamăăăăăăăăăăăă ce meci grozav a făcut CFR-ul ! Bravo băieţi ! Bravo Miriuţă ! Bravo CFR Cluj ! Ivanovici la Look TV spunea că arbitrul Colţescu ar fi trebuit să respecte şi spiritul Regulamentului nu numai litera lui. În momentul acela mi-am pus întrebarea – dacă să presupunem că Petrolul juca cu Steaua şi Colţescu elimina pe cei doi atunci ( el Ivanovici fiind foarte stelist cu toate că se luptă cu el însuşi ca să nu o arate pe sticlă ) atunci ar fi spus că, asta e ,arbitrul a respectat Regulamentul ? Dar fiindcă Petrolul a jucat cu CFR , Colţescu este un rău. În final doresc CFR-ului pentru că au pornit-o bine s-o ţină tot aşa şi în această pauză coeziunea să se întărească HAI CFR !!!.

    Apreciază

  13. Cei din studiourile bucurestene pot fi multumiti pentru munca de indoctrinare dusa ani la randul………..destui pe Tribuna sunt de parere ca arbitrul Coltescu i-a „fwtut” pe gazari gandidu-se probabil la cele 2 eliminari.Dar trebuie inteles ca pentru hent intentionat(mana lui Geraldo cauta mingea) si executarea loviturii inainte de fluierul arbitrului nu poate fi sanctionata decat cu galben.Daca n-o facea avea o problema mare,in sensul ca toate deciziile le-a luat in favoarea ploiestenilor.Astfel :in prima repriza am fost sanctionati cu 2 galbene(din 7 faulturi) la interventii discutabile.Ploiestenii au avut 10 faulturi si 1 cartonas galben.Bine nu numarul faulturilor ne da nr galbenelor,dar in general exista un echilibru.Voi spune ca gazarii au avut cel putin 4 ocazii in care puteau fi sanctionati cu galben + la interventia la Deac trebuia dat penalty si cartonas(inclin sa spun galben totusi).
    Deci nu inteleg unde i-a terminat arbitrul.Nu i-am pe cei care-l infiereaza pe Coltescu sa spuna ceva la partida din campionatul trecut cand am avut 3 eliminati…….arbitrul nu ne-a dat penalty,nu l-a eliminat
    pe adversar iar pe noi ne-a tocat marunt.Sau vorbim de meciul din returul trecut cand ploiestenii au inscris din ofsaid de 1 m?
    Dantesc poate ne lamuresti cu ce-a fwtut Coltescu partida sa ma lamuresc si eu……..

    Apreciază

    • Uite, cum văd găzarii că a fwtut Colţescu partida, un fragment dintr-un text trimis lui Tolontan de un suporter petrolist, apărut pe un forum al ploieştenilor: „cum este posibil ,ca pe un site citit de sute de mii de suporteri , sa se posteze un articol atat de superficial , plin de dezinformari si denigrari la adresa unei echipe de fotbal de traditie si a suporterilor sai ? Cum este posibil sa nu se mentioneze gravele erori de arbitraj ale dlui Coltescu , precum : nesanctionare fault asupra Albin inlocuit din primele minute ca urmare a unei plagi deschise , sanctionare Priso cu cartonas galben pentru fault, nevazut initial de arbitru ,dar acordat la solicitarea portarului Felgueiras , sanctionare Teixeira cu al doilea galben pentru executare lovitura libera inainte de fluierul arbitrului (desi nu fusese aratat fluierul), sanctionare Geraldo cu primul galben care a solicitat explicatii pentru eliminarea lui Teixeira in calitate de capitan al echipei , offside la al doilea gol al CFR-ului ?” Păi, la Albin am scris azi-dimineaţă ce s-a întâmplat, probabil majoritatea ploieştenilor habar nu au când a fost atins şi cine l-a atins. Sancţionarea lui Priso a fost meritată (sau chiar dacă n-ar fi fost, nu se poate încadra la “grave erori de arbitraj”). În cazul lui Texeira, nu se vede din înregistrare dacă Colţescu a arătat sau nu fluierul, dar bănuiesc că da (au în reflex arbitrii acest lucru) şi atunci galbenul e obligatoriu. De ofsaid ce să mai vorbim, eu n-am văzut nici urmă de ofsaid si nici printre chibiţii din studioul Look nu s-a găsit vreunul care să aibă o urmă de îndoială că golul nu a fost regulamentar. E clar, sunt puţine şi puerile acuzaţiile ploieştenilor, nu Colţescu a fwtut partida, ci nervii gazdelor au condus la un autofwtai.

      Apreciază

  14. Felicitari CFR!!! E o placere sa urmaresc meciurile de cand jucatorii sunt preocupati de fotbal si nu de schimbatul antrenorilor. Se vede alta atitudine … cand vezi ca dau totul pe teren, nu ai ce sa le reprosezi indiferent de rezultat. Se pare ca unele plecari de la echipa au fost benefice… Daca vor continua sa joace asa, sunt sigur ca si numarul spectatorilor va creste.

    Apreciază

  15. Daca erau echipa adevarata, nu se vaitau ca i-a tocat albitrul. Jucau fotbal si castigau, chiar si in 10. Ce, n-au putut marca din cauza eliminarilor, i-a oprit cineva sa o bage in ate? Si ce daca sunt echipa de traditie? Au vreun regulament special, numai pentru „traditia” lor? Sa ne lase cu fitele de ga(o)zeri, ca au crezut ca meciul e castigat numai pentru ca intra pe teren. Sa invete sa isi stapaneasca nervii si sa respecte regulamentul.

    Apreciază

  16. Gica si caneto, foarte bune si la obiect comentariile. Ce sa mai zicem la hentul lui geraldo unde atacantul nostru ar fi scapat singur spre poarta. iar la cat ne au executat arbitri de a lungul anilor, un meci in care ii mai pisca pe adversari e chiar bine venit si nu va faceti iluzii, daca ne mentinem acolo sus si iar deranjam vor incepe sa ne manance etapa de etapa. Off topic: e aRbitru nu aLbitru, no offence flacaro.

    Apreciază

    • Comentariile de pe acest site au un anumit nivel,asa ca trebuia sa-ti dai seama ca nici un cfr-ist nu putea scrie arbitru cu „l” decat ironic,in mod evident. Bine ca ati clarificat:)

      Apreciază

      • Citesc tribuna aproape zilnic de la infiintare, nu scriu prea des, apreciez oamenii care prin tot ceea ce fac tin tribuna in viata, calitatea noastra a tuturor nu cred ca poate fi pusa la indoiala de asta eram intrigat de albitru si mislocas :)) acum ca am clarificat, da, sa vna un mislocas si sa i omoare albitri si pe restul si bine a fi 🙂

        Apreciază

  17. Mai baieti,am avut cea mai buna saptamana din ultimii doi ani,oitele eliminate,noi am batut doua meciuri la rand practicand un joc bun .Inca nu suntem bagati in seama de „granzi” ,dar daca vom continua pe aceasta linie putem prinde linistit podiumul.Pacat de meciul cu oitele,acolo meritam mai mult.Referitor la „aLbitraje” in special de la meciul cu gaozarii (cei cu traditie) eu nu inteleg de ce va mira declaratia mucestilor.Ei asta au facut toata viata in cazul unui insucces,cautau vinovati.Este o nesimtire sa declari ca , „chiar daca merita galben ,nu trebuia dat” din cauze umanitare.Cum adica?Sunt reguli ,incalcate intentionat de catre jucatori si sa nu-i penalizezi,vezi doamne ca rupi echilibrul jocului si ca petrolul este o echipa de traditie si nu se sade sa faci asa ceva.Pai atunci hai sa ne dam toti in cap sa facem ce vrem,sa nu respectam nici o lege.Mi-e scarba,nu au nici urma de demnitate.Poate nu au nici televizor sa vada ce au declarat cei de la Real dupa ce au pierdut cu 4-2.Oricum nu este treaba noastra,felicitari baietilor si vreau sa-l felicit in special pe Rada,daca continua asa nici Kiruj nu va mai cauta formule de joc sa-l scoata din echipa.

    Apreciază

    • Unde mai eşti, bre, Luise, prin Croaţia? Nu, nu mai vreau să-l scot, a fost o idee (proastă, recunosc), venită într-o noapte furtunoasă…:) Chiar a jucat fenomenal la Ploieşti (a şi primit nota cea mai mare de la mine dintre jucători, că nota maximă absolută a primit-o Miri), dar aştept să „confirme” şi în viitor. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Din pacate sunt deja acasa,de ieri dimineata.Juma de meci am vazut la Budapesta,restul acasa (reluare).Apropo.CFR mai are un fan in Croatia,gazda mea de acolo ,Davorin,fan Dinamo Zagreb deci implicit Ivo Pinto .Dupa meciul cu gazul ,dimineata m-a intrebat de ce am urlat ca un nebun la fiecare gol.

        Apreciază

  18. Legat de jocul ploiestenilor, singurul care a fost cu adevarat periculos, in opinia mea, a fost Teixeira. Toate fazele periculoase, inclusiv golul, l-au avut ca protagonist. Odata cu iesirea lui, stiam ca nu vor mai inscrie si n-am mai avut emotii de loc. Bine, e adevarat ca le-au lipsit cinci titulari in partida cu noi (poate daca juca si Tamuz, altul era rezultatul), dar tot jocul sa-ti stea intr-un singur jucator nu e prea coser. Plus ca eu nu-l consider pe Lucescru junior mare antrenor. Peste tot pe unde a antrenat, pana la urma echipa avea o cadere nasoala. Vezi Rapidul, Nationala si acum Petrolul. O fi avand el cunostinte tehnico-tactice, dar nu cred ca stie lucra cu oamenii, sa se impuna ca un adevarat leader, asa cum a facut-o de exemplu Reghe la Steaua. Asa ca, dupa etapa asta, eu nu le mai acord sanse petrolistilor la titlu.

    Apreciază

  19. @thedarkside – Propunerea ta a căzut. Pluginul intră automat în categoria de risc (poate genera breșe de securitate) și nu-l vom testa pe Tribuna CFR. Se pare că avem mai mulți „dujmani” la poartă decât Felgueiras.

    Apreciază

  20. Este pt. prima oara cand un arbitru-Coltescu- din gasca „bricheta” Diaconu(Tudor, Hategan,Balaj,Avram),potrivnica CFR-ului, ne acorda „privilegiul” de a juca impotriva unui adversar, aflat in inferioritate numerica,cu 2 jucatori!;ar trebui exclus din arbitraj, pe viata, asa ceva este inadmisibil sa i se intample unei echipe de traditie(!);Nu-mi vine a crede ca sunt in situatia incomoda, de al felicita pe „Strambul”Rednic pt. ca ne-a „procopsit” cu TADE;Bravo,Gregory pt. reusite si la Multi ANI!

    Apreciază

  21. Parerea mea e ca petrolistii au facut cateva gafe impardonabile si ca pe undeva s-au cam batut singuri duminica seara. Mai intai, ei ar fi trebuit sa cunoasca acea simpla statistica legata de arbitrii Ligii 1, care ne zice ca in ultimii 5 ani S. Coltescu e arbitrul cel mai ”rau” de la noi, el acordand cu cea mai mare usurinta cartonasele, rosii si galbene. Daca ar fi stiut atata lucru numai, probabil ca ar fi jucat ceva mai prudent fara a se expune inutil intr-o cofruntare cu o echipa incomoda (CFR) care mai mereu le-a dat batai de cap si in trecut. Dar si daca n-ar fi stiut lucrul asta, Teixeira et comp. ar fi trebuit sa observe maniera de arbitraj a lui Coltescu de la acest meci, care cu o nonsalanta aproape uimitoare impartea cartonase galbene si in stanga si in dreapta, asta inca incepand din prima repriza. In conjunctura data nu cred ca trebuie sa mire pe nimeni eliminarea lui Teixeira, una pe deplin justificata, si nici cea a lui Geraldo la acel hent clar. Cei dezavantajati am fost noi ceferistii, chiar la acea faza a marcarii primului gol. In alta ordine de idei, ma bucura si pe mine prestatia alor nnostri in acest debut greu de campionat. Daca reusim sa scoatem cel putin un egal cu Astra, echipa nr.1 a momentului, si daca atmosfera din jurul echipei noastre va ramane aceeasi, eu zic ca putem avea un sezon peste asteptari, mai ales ca in primele sase etape am infrunta deja patru dintre cele mai galonate echipe din ultimii ani de la noi : Astra, Petrolul, Steaua si Pandurii. Hai CFR !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns către halley Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.