V-am adus victoria [Viitorul – CFR 0-2]


As fi un marlan si trei sferturi daca m-as lauda ca am facut peste 1.700 mile la volan expres pentru a asista la meciul cu Viitorul (10 kilometri, din Bucuresti la Chiajna, tot am facut), dar nu ma socotesc deloc un marlan si 3/4 daca am pretentia sa fiu numit talismanul norocos al CFR-ului. 3 din 3, fratilor! As vrea sa-l vad pe suporterul care a „adus” numai victorii CFR-ului din epoca moderna, la meciurile vazute live, pe stadion, acasa, in deplasare sau pe teren neutru. A fost acel 2-1 cu Timisoara, primul meci de dupa promovare, apoi 1-0 la United din Manchester, iar acum 2-0 sec la Chiajna. 100%, multumesc pentru aplauze…

Probabil as fi fost primul spectator trecut de turnichetii stadionului din Chiajna, daca nu m-as fi lovit de bovinitatea senina si jemonfutistacaieimaplatesteoricum a stewarzilor locali, care habar nu aveau unde se vand bilete la acest meci interesant. M-au trimis la casa de bilete (inchisa de la meciul Concordia – U Cluj) de la care tocmai veneam, iar apoi au ridicat neputinciosi din umerii pe care se odihnea vesta Zimbru. Am coborat spasit mai la vale, am lasat pe stanga, cu ochii-n nocturna, alti stewarzi coplesiti de respectiva intrebare si am intrat in sala sporturilor din localitate, sa-mi diluez frustrarea cu o bere. La bar am avut surpriza sa constat ca era singurul loc din zona unde se vindeau bilete la meci!!! Am cumparat doua si am uitat complet de bere. De la bere vale am urcat din nou la deal si am tinut in treacat o mica sedinta cu stewarzii, in urma careia acestia stiau exact unde se poate gasi bere. Am fost controlati la pantaloni si tricou, nu chiar la sange, si am patruns in lumea interesanta a stadionului din Chiajna, care era gol, dar bine luminat. Al treilea spectator a aparut langa noi in momentul cand Mario si Remo au inceput sa miste mingi in fata portii. Cand spectatorul nr.3 s-a apucat sa fotografieze ceferisti, l-am intrebat daca a venit cumva de la Cluj. Nu, era bucurestean cu ambii parinti clujeni, si s-a scuzat ca nu poate tine cu CFR-ul din cauza ca are un frate la Viitorul. I-am urat bafta, dar mai mica decat a noastra, care aveam deja talisman norocos in tribuna.

Spre surpriza noastra si a stewarzilor, incet-incet tribuna a inceput sa se coloreze cu spectatori, majoritatea masculi, femei si neutri. Un copil neutru si-a intrebat tatal neutru unde-i galeria CFR-ului. I-am spus ca eu is, da-s ragusit de la bere. Instantaneu, din acel moment, copilul a declarat ca el tine cu Clujul. In ultimul moment au ajuns si niste sustinatori feroviari din Dej, care s-au legat in ordine de urmatorii: un steward (care s-a incruntat si incruntat a ramas pe vecie), un arbitru de tusa cu fanion cu tot si Deac (pe care l-au invitat sa se lase de fotbal si sa mearga la ei, la Dej, la nu stiu ce uzina). Nu stiu cat aveau la bord respectivii, dar aveau bugat si in sticla gen „PET” din mana.

Meciul a inceput brutal pentru CFR, care a scapat din doua faze periculoase in primele 5 minute. Din minutul 6, ai nostri si-au dat seama ca trebuie sa iasa la joc, nefiind o echipa obisnuita sa mai revina in meci daca e condusa. Da, CFR sta bine la conditia fizica. iar alergarea continua, timp de 90 minute, poate acoperi alte lacune din lotul si jocul nostru. Uneori alergarea e in gol, dar nu se poate spune ca baietii nu pun patos. Principalul lucru pe care l-am observan la Chiajna a fost predilectia pentru mingi inalte. S-au jucat mingi pe sus dupa mingi pe sus. Guima si Tade erau mai mereu „aerieni”, dar numai din devieri e cam greu sa ramai in pozitie de finalizare.

Cel care a tras CFR-ul dupa el a fost – fara discutii – Deac, care dupa un timp n-am mai fost cerut la strung. Nu stiu cand l-am vazut atat de dornic sa mane echipa in lupta, dar in seara asta si-a facut treaba cat a putut de bine, si trebuie apreciat. Chiar si exigentul 07 i-a acordat, de altfel, o strangere de mana talismanica la finalul partidei. Mario Super ne-a scos superb la cateva suturi, Tade s-a luptat si el ca un francez-scotian ce este, Larie e elegant si sigur, Susic de netrecut… Pe posturi, destul de bine.

Singurul cu care am avut ceva probleme a fost Muniru, pe care s-a apucat amatoarea de nevasta-mea sa-l critice (prin comparatie cu Monroy – „asta e englez, Monroy?”). I-am explicat ca fratele sau e la Inter, dar s-a uitat la mine ca la un ciolan cu fasole. In fine, de jena pentru criticile nevestei (pe care in viata mea n-o mai duc la meci la Chiajna!), am dat mana si cu Sulley Muniru la finalul partidei, dupa ce niste fete l-au dezbracat de tricou ca sa-i vada muschii.

Bun, pentru ca e tarziu, iar scrisul pe laptop, fara diacritice, ma scoate din minti, va propun sa nu ne lungim cu analizele acestui meci si sa incheiem bucurandu-ne ca am supus echipa mai tanara, dar mai slaba. Adica am facut exact atat cat trebuia: le-am dat sanse mici si am profitat la maxim de sansele noastre. Pentru meciurile cu echipe mai puternice e treaba lui Miriuta sa se gandeasca la pusul mingii jos si la scheme mortale la fazele fixe. Echipa vrea, dar nu intotdeauna poate. In seara asta a putut, iar eu beau bere. Sunt multumit. Noroc!

Fotografii de la meci, pe pagina de facebook a Tribunei CFR.

91 comments

  1. Am fost foarte supărat aseară pe Look Tv. Puteau da dovadă de un pic de originalitate şi să prezinte înainte de meci toţi spectatorii, în clipuri individuale, în stilul prezentării jucătorilor la Mondialul din Brazilia: întoarcere din profil cu faţa spre cameră, cu braţele încrucişate la piept. Că degeaba am belit ochii, 07, cu degetul amorţit pe Print Screen, n-am putut imortaliza prezenţa-ţi aducătoare de victorie.

    Apreciază

  2. Apropo, nu l-ai întâlnit cumva înainte de meci pe Christian la barul unde se vindeau şi bilete pentru meci, că mi s-a părut niţel dubios felul în care a jucat?

    Apreciază

  3. Din „coltul Tribunei”(reflectii in-pertinente):Felgueiras=8-„super Mario”, cu cate o interventie excelenta, de repriza, in Nota-Bene, pe intreaga partida;Susici=6-mici inexactitati, poate creste, ramane(singur)titular pe dreapta;Larie=7-pierdere pt. „Viitorul”, castig pt. noi, tot mai implicat si mai eficient;Rada=6- temator, crispat si rudimentar(oare nu mai avem inlocuitor, sau conteaza doar experienta?); Camora=6,5- destul de sigur in interventii, util echipei; Muniru=6,5-trateaza cu usurinta unele faze,c-am excentric si nu prea concentrat, dar lipsa lui se cunoaste;Monroy=6-si el e dezordonat, trateaza superficial si cu risc unele faze, dar la fel, altul mai bun,nu avem;Deac=9-cel mai bun de pe teren, omniprezent, cu doua reusite care s-au fructificat cu goluri;Tade=7,5-un luptator innascut, dupa multe nereusite, inscrie decisiv; ar fi un bun fotbalist,daca ar avea si tehnica, pe cata forta are;Jakolis=4- am aflat de el, doar cand a parasit terenul;Guima=6,5-in crestere, limitat, dar periculos;Rezervele;Christian=4, si Jazvic=4, niste amatori penibili;odata cu intrarea lor s-a stricat tot angrenajul echipei, iar adversarii s-au apropiat mai amenintatori de poarta noastra;Mirko I.=5,5-cred ca nu-i pus la punct cu pregatirea fizica, poate deveni titular; A1=6, doar atat pt. ca, inca, jucam ,uneori, la intamplare, nu prea construim, aruncam mingea in atac, ne „scapam”f.usor de ea, omul cu obiectul, nu are sustinere; Arbitrul=5,5-usor partinitor, aprecieri eronate (in defavoare noastra-„ajutat” si de tusier) a cornerelor tocmai in momentele bune ale noastre si nesanctionarea cu galbene, a intrarilor dure ale adversarilor;Conclizii: pe asemenea echipe „slabute”, trebuie sa le invingi, nu mai conteaza f. mult aspectele tehnico-tactice folosite si nefructificarea cornerelor, cand castigi; Nu avem REZERVE(!); fizic, deocamdata, stam bine, ne mai trebuie si o minte limpede la mijloc, un creier, ne lipseste omul cu pasa finala;Felicitari baietilor pt. victorie(!); Hai CFR!

    Apreciază

    • Am reusit pregatirea fizica! Dupa multe sezoane in care acest capitol era ratat. Avem un presing bun. Ramane sa progresam la nivel de relatii de joc, la scheme de atac si contraatac. Atunci vom putea sa vedem intreg potentialul echipei noastre. Acum ni se pare ca lipseste calitatea individuala si ca jucam realmente dezlanat, haotic, fara o idee clara. Sa vedem daca Miriuta e si antrenor, nu doar preparator fizic si bun ridicator de moral.
      Poate totusi mai vin 2-3 jucatori de calitate pe final de mercato, daca nu, cu astia defilam pana in iarna. E sezon de tranzitie, a trecut perioada salturilor pe bani foarte multi. Echipa trebuie sa creasca prin forte proprii, fara risipa.

      Apreciază

  4. Imi place angajamentul baietilor nostri,dorinta,daruirea,dar inca jucam la intamplare,fara niste scheme si relatii de joc. E important ca am luat cele 3 puncte si asa ar trebui sa facem in fiecare partida cu echipele mici,mai slabe decat noi. Trebuie sa castigam neaparat cu gazul,pt ca apoi vor urma doua meciuri mult mai grele cu Petrolul si Astra. Hai CFR!!!

    Apreciază

  5. Problema este ca avem doar 13-14 jucatori .Jucatori care joaca meci de meci,si oricat de buna sa fie pregatirea fizica ,daca la un moment dat nu-i invarti un pic ,se vor termina ca bateria.Si pe mine ma bucura aceasta atitudine,si sincer va spun chiar daca am pierde un meci,dar vad ca baietii nostri mor pe teren nu m-ar deranja asa tare.Daca am avea macar 1-2 jucatori „pasatori”cred ca am avea sanse de locurile1-5.Pana acum startul de sezon (ma refer la rezultate) nu a fost rau,cu un mic regret pentru cele doua puncte pierdute la olteni.Inafara mioarelor nici ceilalti nu exceleaza,chiar si mioarele au suferit cu noi si au avut sansa.Sunt curios ce va face Miriuta ,pentru a avea si ceva viziune in joc,ca macinarea adversarului numai pe plan fizic ,nu ajunge.Sper sa iasa si tacticianul si organizatorul de joc din el.Hai CFR !!!+!

    Apreciază

  6. In sfarsit ne mai si bucuram ! Desigur, am invins o echipa slabuta, dar in prima etapa engleza, Man United a fost batuta acasa de o echipa mult mai slaba, la noi dinamo si petrolul au facut egal cu echipe mult mai slabe, asa ca victoria trebuie apreciata si aplaudata . Fara sa exaltam, ca dupa meciul cu Ceahlaul. Si sa vedem si punctele slabe, mai ales cele potentiale . Ma gandesc la cine va juca titular, cand va sta pt cartonase ( sau accidentari ) un fundas central sau un mijlocas defensiv ( Doamne feri sa fie amandoi ! ), sau chiar Camora ? Iar pt varful retras trebuie gasit unul care sa stie intra in combinatii, sa fie mintea limpede din fata . Si inca ceva, revenind la meci : s-a vazut lipsa duetului Costea-Negrut, desigur in sesns pozitiv . (PS suspendat pe termen de 72 de ore de CEDTCFR)

    Apreciază

  7. Punctele slabe foarte vizibile in continuare sunt lipsa pasei decisive de calitate (fie ea din corner sau din actiune), lipsa unui atacant tehnic si percutant care sa inscrie din „jumatati” de ocazie (poate Jankovici ar putea fi acela) si lipsa suturilor de calitate. Altfel, cu partea de „salahoreala” stam foarte bine. Toti jucatorii alearga 90 de minute (in lipsa notei discordante facuta de Negrut), se face pressing si se creeaza densitate in jurul adversarului cu mingea tot mai bine, nu putem spune ca baietii nu pun sufletul si osul. Insa la partea de fineturi stam prost, la reglajul fin al jocului de pase. Cel mai mult ne lipseste ( si nu de acum) un mijlocaj ofensiv tehnic si cu viziune a jocului. Care sa vina din spate si sa preia devierile lui Tade si Guima, si care fie sa dea pase la milimetru catre oricine este demarcat in fata, fie sa suteze periculos de la semi-distanta, fie sa patrunda frontal cu mingea la picior in functie de situatie. Apararea pare tot mai buna doar Rada ramane punctul slab prin lipsa de luciditate. Iar pe Susici trebuie sa-l mai vedem contra unui adversar gen Tanase ca sa ne lamurim daca e reala cresterea lui. Christian, Jazvici si Jakolis mi se par in continuare complet pe dinafara, Inca nu-mi pot da seama daca exista un potential in ei si mai au nevoie de timp pentru adaptare, sau nu sunt jucati pe posturile pe care ar da randament sau doar atata pot. La Bastos in perioada (lunga) cand era „cu capul” tot vedeai cate o zvacnire care sa-ti arate ca e fotbalist dar la astia trei inca n-am vazut nimic. Despre Velayos raman la parerea ca este un foarte bun mijlocas la inchidere insa nu play-maker. Mi-ar place sa-l mai vad pe Paun care mi-a lasat o impresie foarte buna in putinele minute jucate. Una peste alta eu zic ca trebuie totusi sa mai avem rabdare pentru ca unele semne bune se vad. Cred ca unii de aici balanseaza prea rapid dintr-o extrema in alta. Chiar nu e cazul sa cantam prohodul echipei. – See more at: http://tribunacfr.ro/2014/08/17/ce-ne-va-aduce-viitorul/#comment-40566

    Apreciază

  8. Sorry, băieţi, azi m-am întrunit întro şedinţă extraordinară a Comisiei de Etică şi Disciplină a Tribunei CFR (Preşedinte: io, Secretar General: io, Membri: tăt io). În urma citirii raportulului observatorului de comentarii (tăt io), a analizării pozelor video, CEDTCFR a decis:
    1. Suspendarea pe 72 de ore a ultimelor P.S.-uri extrasportive de la comentariile lui Vass şi Racheta, că nu se termină altfel în veci derby-ul dintre ei. Sancţiunea se aplică începând de azi, marţi, ora 13.30. PS-urile suspendate vor fi republicate vineri, ora 13.30 (asta dacă nu apare între timp vreo decizie de la TAS-07-CFR şi le şterge). Măsura se va aplica şi comentariilor ce vor apărea ulterior ducerii la îndeplinire a deciziei CEDTCFR pentru cele postate până în acest moment.
    2. Neaplicarea de sancţiuni pecuniare, doar nu-s nebun la cap să pierd timpul cu recuperarea banilor.
    3. Se pot depune contestaţii, dar nu mai devreme de 5 zile.

    Apreciază

  9. In opinia mea, cheia acestui meci a fost Larie. Sezonul trecut ne-au batut pt. ca bravul fundas a jucat pt. ei, acum ca a venit in tabara visinie am trecut usor de ei. Multam Larie si la mai mare!

    Apreciază

  10. Savuros articol 07, felicitări. Doar o remarcă: am impresia că de la noi nimeni nu poate marca atâta timp cât portarul e în poartă (Balaurul a cam lipsit la ambele ocazii din care am înscis). Ai noştri trag cu predilecţie în portar, în bară, în afară sau peste. Bravo Deac, dacă am avea unul ca el pe centru, plus un golgheter ca lumea, am putea juca în CL din nou. Bravo nea Miri, echipa aleargă de parcă ar avea… balauri pe urme🙂

    Apreciază

    • He,he Silica,ai pus „jejjetul”pe rana.Cu cei doi amintiti de tine luam campionatul.Se vede din avion unde suferim,chiar nu exista o solutie (financiara) pentru aducerea a doi jucatori care sa ne rezolve problema?

      Apreciază

  11. Miornica e unul din putinii care au curajul sa spuna adevarul.. LINK . Cit despre Hagi antrenorul, un agramat semianalfabet care pe unde a fost, si-a dovedit incompetenta in meseria respectiva.

    Apreciază

  12. Caneto, total de acord cu masura luata . In alta ordine de idei, nimeni n-a raspuns despre inlocuitorii fundasilor centali, a mijlocasilor de acoperire si a lui Camora . Plus cine ar fi cel mai indicat pt postul de varf retras ? Dupa mine, acestea sunt probleme care ” ard ” !

    Apreciază

  13. M-am bagat pe cheferetv si mi-am dat seama ca-mi bat capul degeaba cu intrebarile despre anumite posturi . Dupa informatia furnizata de corn, ne cumpara arabii ( simpatica replica lui Cristi cu ‘ Arpi-bey ) si de la anul ne batem la titlu . Ca sa fiu corect, n-a zis la sigur, dar si asa sperantele au reanviat . Fara misto .

    Apreciază

  14. Off-topic: Este esential ca Steaua sa nu se califice in grupele CL ca sa fie decuplata de la milioanele UEFA. Cu bani mai putini le va fi mult mai greu sa mentina tot sistemul mafiot care ii sustine. Mi se rupe de argumentele patriotice, slabirea fortei mafiei este mult mai importanta (si mai patriotica)

    Apreciază

    • scippio,total deacord cu tine,am vrut sa postez si eu asa ceva ieri seara dar mi-a fost frica sa folosesc cuvantul „PATRIOT”.Pe de o parte sareau unii pe mine ca duc lipsa de asa ceva,pe de alta parte intram pe lista neagra a lui Caneto.Acum am si eu curaj ,vazand ca nici tie nu ti-a luat capul nimeni.Mie imi pare enorm de rau ca nu au pierdut mioarele aseara.mi-am dorit din tot sufletul.Sper sa piarda la penalty-uri in Bulgaria.

      Apreciază

  15. Ma aflu inca in localitatea de langa Chiajna, de unde se zice ca rasare soarele, ca sa nu ramana Provincia in bezna. Fiind aici, sunt masochist din start. Ca sa-mi accentuez masochismul, ma uit la posturile de televiziune la care nu m-am mai uitat de ani de zile. Constat, cu surprindere, ca TVR 1 baga calupuri imense de publicitate cu o mana, iar cu celelalte trei incaseaza abonamente de la populantii tarii! (???) Poate asta n-ar fi asa de grav (macar aflu cu ce detergent pot scoate petele dificile), dar nu pot intelege tupeul cu care a fost prezentat meciul cu echipa Ludogoret (apropo, asta-i echipa romaneasca inmatriculata in Bulgaria?) si cum a fost incurajata echipa Steaua Romania Bucuresti! (???) Sunt curios daca in EL vor evolua Petrolul Romania Ploiesti si Astra Romania Giurgiu.

    Apreciază

    • Intr-o seara, inainte de meciurile celor 4 echipe in cupele europene, la o televiziune de sport, intense comentarii. Un domn, care nu prea e domn cu noi, R. N., la un moment dat, sarjeaza mandru: „Steaua Bucuresti este si trebuie sa fie un proiect national! Toti romanii trebuie sa tina cu Steaua!”. Oile din studio dau din cap in semn de aprobare. Dar, sare una: „Pai si Petrolul Ploiesti este un proiect national!”. „Si!” i se raspunde. Alta isi aduce aminte: „Dar si Astra Giurgiu este un proiect national!”. „Corect!”. Se da din cap la greu… Apoi liniste. Despre CFR Cluj nimic. Probabil ca acesta este un proiect antinational🙂

      Apreciază

  16. Referitor la meciul cu Viitorul… S-a jucat destul de dur, cam cum se joaca in ligile inferioare. CFR a imprimat ritmul, iar pustii de la Viitorul au incercat sa tina pasul. A fost un meci alert, fara pauze plictisitoare, dar marcajul fost destul de puternic si spatiile putine, asa ca spectacolul a fost taiat din fasa. Cred ca cel mai greu i-a fost lui Monroy, care numai de luptele de la Calugareni nu are nevoie la plapanzenia sa. Muniru (cel putin in repriza a doua, cand a fost mai aproape de zona mea) era pe jos la fiecare faza. Ori intra el dur la adversar si apoi cadea strategic, ca sa nu incaseze cartonas, ori era el cel secerat fara mila. Foarte foarte greu acolo, la mijloc, cu cei doi, daca adversarii nu le dau spatii si timp de respiro. In aceste conditii, este obligatoriu ca Miriuta sa dezvolte atacurile pe flancuri (ce sustinea demult gica10), altfel mingile aruncate la bataie, pe Guima si Tade, vor fi singurele „solutii”. Am avut si un pic de noroc la inceputul meciului. Nu stiu cum reuseam sa revenim daca era 0-1 in minutul 5. In plus, ar fi fost foarte greu de castigat daca Deac nu prindea o seara excelenta. Din pacate, Miriuta chiar are putine oua in cosulet, cei intrati dupa pauza neavand treaba cu fotbalul, cel putin deocamdata.

    Apreciază

  17. Este cat se poate de clar, ca se face reclama mascata atat pt. „Viitorul”, dar mai ales pt. Stelemeaua, aburindu-ne majoritatea gazetarilor- pupuincuristi cu patriotismul si punctele in clasamentul pe echipe din Europa, dar scopul urmarit sunt banii veniti de la puscariasul Jiji; Scippio,subscriu la necalificarea mioarelor, cu gandul ca „meleoanele” care s-ar pierde, ar putea contribui decisiv la detronarea lor din fruntea campionatului si nu ar mai continua, astfel, monopolul in Romanica, desi au o sustinere puternica la FRF, fara perdea(uitati-va la programari+arbitrii!, prin Argaseala- membru CC si Iordanescu-Director-mare scula de bascula, in acelasi FRF-; din „patriotism” 8 ani, la rand mi-au „sustras”obligatoriu,15 lei/luna(pe vrema odiosului!), cotizand astfel, impotriva vointei mele pt. Stelemeaua; bine`teles, fara consimtamantul meu, pana intr-o zi in care, am hotarat sa nu-mi ridic solda, moment in care au renuntat, dar m-au „taxat” mai apoi, inzecit; Hai CFR!

    Apreciază

    • reclama mascata?Nici vorba,se face pe fata ,si cu o nesimtire iesita din comun si provocatoare de greata ,scarba si voma.Nu poti deschide televizoeul sa nu apara mioarele.Sau am eu nesansa asta,sa dau drumul la televizor numai cand se vorbeste de ovine?Nu cred.O spalare de creier si indoctrinare cu mioarele PE FATA.

      Apreciază

      • Nici vorbă. E campania obraznică, sforăitoare şi ţipătoare Becalioţilor. Ăştia dirijează din închisoare toată campania, fără jenă. Eu încerc să nu-mi risipesc energia pe ura contra acestor ticăloşi. Din păcate nu-mi iese deloc. Sunt câteva echipe pe care nu prea le plac, dar nici una nu e mai rea decât stelemioarele.

        Apreciază

  18. Nici nu stiu ce sa spun…Eu pe surse, 80% credibile am auzit ca daca steaua se va califica in grupe va fi vanduta catre un om de afaceri mai mult decat onorabil…jiji urmand isi i-a banii din calificare pe cei din transferuri si sa plece.Deci nu ar fi foarte mare baiul daca s-ar califica (zic eu) fiindca banii nu vor ramane la club…Baiul mare ar fi ca cel care cumpara chiar se pricepe la fotbal si daca ii intra cartile in 3-4 ani din tara nu stiu cine ii va mai bate ….

    Apreciază

  19. NOTAREA „rejelui” s-a încheiat, au participat la „detronare” 22 tribunişti, echipa jucând -în viziunea lor- de nota 6.5 (notă obţinută şi de către Miri). Deac a fost de departe cel mai apreciat jucător (având o medie de 8.3), în timp ce „prestaţia” lui Christian a fost notată doar cu 4.7…Interesant este, că cei 5 din apărare (portarul şi cei 4 fundaşi) au jucat INTEGRAL toate cele 360 (380?) de minute ale primelor 4 etape de campionat. HAI CFR!!!

    Apreciază

  20. Tot off-topic, cica virgula Capra vrea sa cumpere stadionul Ilie Oana: link Ma intriga faptul ca ei platesc o chirie aproape dubla fata de U: link Consiliul local Ploiesti ar trebui sa le reduca si lor la jumatate chiria. Apoi, eu nu ma pricep la economie, dar un calcul simplu ne spune ca daca ar continua sa plateasca chirie, in loc sa se indatoreze la banci, ar putea juca inca vreo 75 de ani pe stadionul ala. Chit ca din aia 13k euro isi mai recupereaza el ceva din bilete si abonamente. Dar no, stiu ca pe aici cam toti vor sa fie proprietari, spre deosebire de vestici, unde multi isi traiesc toata viata in chirie.

    Apreciază

  21. Tot off-topic, tare mă bucur pentru Rui Pedro (ex) al nostru: link Felicit mult huliţii domni: patron, preşedinte, scouter, antrenori ş.a.m.d., pentru că l-au adus, şi dintr-un jucător oareşcum fără valoare, au scos aproape un star. Şi cred că nu e capăt de linie pentru el. Bravo Rui Pedro!

    Apreciază

  22. Victoria noastra este meritata si indiscutabila; dar se pare ca a contat mult mai mult rezultatul final(pt. nepretentiosi) si mai putin modul prin care l-am obtinut; asa se explica (opinie subiectiva) acordarea unor calificative destul de ridicate,unor jucatori care au parasit terenul, dar mai ales,pt. cei care i-au inlocuit(!);O.K.!; da Doamne sa avem parte de asemenea deznodamante, vreo 25 de etape si lumea, cred ca va fi multumita; mi s-a parut destul de mic numarul votantilor, numai 22(?); se pare ca acestia constituie scheletul de baza al Tribunei; cat de mult ne lipseste un playmaker, fie el si R.Pedro(!); Hai CFR!

    Apreciază

    • Dacă prefer o victorie urâtă unei înfrângeri frumoase, înseamnă cu sunt nepretenţios? Pentru evaluare trebuie să raportezi obiectul evaluării la ceva. Eu încerc să raportez performanţele jucătorilor la propriile lor posibilităţi, astfel dacă Tade fuge ca un apucat tot meciul şi mai bagă şi un gol, consider că a jucat satisfăcător, chiar dacă a avut şi destule execuţii lamentabile. Dacă ar fi să le raportez la Real, Bayern etc., ar da cu toţii în minus. Momentan, ca echipă, suntem submediocrii, dar avem potenţial. Oricât de slabă e Viitorul, i-am bătut pe terenul lor sintetic, împotriva unui arbitraj tendenţios, şi după două meciuri de mare miză jucate în 10. Fizic suntem OK, psihic suntem în creştere, însă nu ştiu, dacă Miriuţă e capabil să rezolve partea cu tactica. Eu i-aş aduce un secund italian.

      Apreciază

  23. @Amne: se pare că nu voi ajunge -din păcate- nici luni la meci, mi s-a stricat maşina chiar azi dimineaţa, după ce am parcurs cu ea peste 5000 de km prin Balcani (în 8 ţări). Unii zic că am un noroc chior, că mi s-a întâplat asta chiar după ce am ajuns (cu bine) acasă…Îţi dai seama ce „mişto” era dacă mi s-ar fi întâmplat asta -să zicem- în plin trafic prin Belgrad…:) În fine, essential este că n-am cum să ajung luni, deci poţi să „închiriezi” abonamentul meu la cineva. Probabil mă voi duce la meciul următor (care-i cu astrali, parcă, prin septembrie). HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Nu poti sa-ti cumperi alta masina pana luni? Nu ma pricep la automobile, da’ am inteles ca astea-s OK: http://tinyurl.com/nfd2ex7. In caz ca nu reusesti sa te decizi asupra culorii pana luni, ii las abonamentul lui darkside, de-i de-acord si n-are iesiri si el din tara in septembrie.

      Apreciază

      • Mai am o şansă: şeful de la service îmi dă -de obicei- maşina lui (de fapt a soţiei lui) când bag maşina mea la ei. N-am reuşit să vorbesc cu el, am avut o zi full-full, dar poate mă ajută mâine, şi atunci chiar mă duc. Deja ne-am făcut planuri cu Mme, zice că renunţă la Cora, vrea să vină la meci, vrea să vă cunoască…:) Sună bine, aşa-i? PS: nici nu ştiam că eşti fan Arsenal, „moi aussi”, prin anii 71-72 am văzut un film documentar cu ei („drumul spre/de glorii”, cam aşa ceva), şi de atunci îmi plac la nebunie. Mai vorbim. HAI CFR!!!

        Apreciază

  24. Am incercat sa urmaresc ceva din meciul petrollistilor cu croatii,dar mi-e sila de comentariul celor doi asa zisi comentatori. Am remarcat centrarea perfecta a lui Ivo Pinto la golul croatilor si remarca astora cum ca a plecat din Romania,dar nici pomeneala de CFR Cluj. Imediat au scos in evidenta ca se mai pregateste un fundas valoros, din flancul drept al oilor. Asta dupa ce terminasera cu convocarea lui Mutu la nationala! Mitici nesimtiti si ordinari! Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Am renarcat si eu faza cu Ivo Pinto si „Lato”. Niste jeguri ca de obicei. Daca Ivo Pinto s-ar fi transferat de la oricare din echipele din sud iti dai seama ce osanale ar fi ridicat de fiecare data cand atingea balonul? Dar cand au laudat echipa de „mercenari” ai Petrolului si au tras concluzia ca „mercenarii” merita sa ia locul romanilor pentru ca uite ce stopuri fac si cum mangaie mingea ai auzit? Dupa ce ani de zile asta a fost unul din principalii cai de bataie contra CFR-ului: echipa de mercenari, care distruge fotbalul romanesc si nu creste jucatori pentru nationala. Jigodii ordinare. Ce mi se pare de-a dreptul hilar este ca si acum galeriile echipelor sudiste cand vin la Cluj inca reiau din reflex scandarile cu „Romania”, desi acum ei au mai multi straini in echipa decat noi.
      Oricum premiul cel mare a fost sa le simt oftica la finalul meciului. Pacat ca nu le-am putut vedea si fetele lungi si acrite.

      Apreciază

    • Cred ca in prima repriza au spus ceva de genul „Pinto n-a rupt gura targului la CFR Cluj”. Ma bucur ca la final le-a inchis gura comentatorilor cu centrarea aia de gol la care asteptau la punctul de la 11m trei croati. Stiau ca va fi o centrare de calitate din care poate iesi golul🙂

      Apreciază

    • Ivo a progesat mult, mai ales în faza de apărare. În atac are exact aceaşi combativitate ca şi la noi. Cu toate acestea, nu va obţine cu Zagrebu’ performanţele obţinute cu CFR în CL (=10 puncte în grupă). Poate va prinde un transfer mai bănos undeva în occident. Zagrebu îi tot un fel de rampă de lansare, cum eram şi noi la un moment dat. HAI CFR!!!

      Apreciază

  25. Nu stiu cat a progresat in campionatul Croatiei in care sunt 2-3 echipe mai bune, dar a ramas acelasi jucator inimos, acelasi piston pentru echipa. Imi placea tare mult cand era la CFR si plecarea lui pe 500.000 de euro a fost o surpriza neplacuta pentru mine. Ciudate contracte au mai facut conducatorii nostri.

    Apreciază

    • Da, ciudată tranzacţie, într-adevăr, dar asta e…Ai dreptate, nici campionatul lor nu e peste cea de la noi (ca valoare medie), în schimb „efectul de vitrină” este mult mai mare, în special la Dinamo şi la Hajduk (Split), mai nou şi la Rijeka. Un jucător anume (care ar pleca din RO pe 1 mil. eu, să zicem), de la una din cele două echipe de mai sus va pleca pe 3-4 mil., asta doar din cauza „rampei de lansare” mai performante. Revenind la Ivo, prin „progres” am înţeles doar perfecţionarea lui în faza de apărare, pare mult mai sigur pe el acolo în spate, şi asta -cum spuneai- nu din cauza campionatului croat, ci -pur şi simplu- a timpului care „trece”, şi a jocurilor. Probabil ar fi „progresat” la fel şi la noi, dacă rămânea. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • La vremea respectiva s-a tot vorbit de imprumut la Cluj si coproprietate. Acuma daca coproprietate insemna ca CFR sa aiba sa zicem 20%, e clar ca decizia nu se lua la Cluj si banii pentru o asemenea cota ar fi corecti – din pacate in asemenea dealuri informatiile sunt trunchiate si de aceea nerelevante. Ceva interese – poate comune? au existat, pt ca si Sare a ajuns acolo. Ce este cert e ca la Zagreb cineva baga bani – l-au luat acum pe Halilovic de la echipa a doua a Barcelonei cu 2.5 mil de euro, au un lot numeros de peste 30 de jucatori, vind suadmericani in Germania si imprumuta jucatori valorosi la echipe bune din Portugalia (Wlison Eduardo).. sunt interesant de multe paralele cu perioada investitiilor masive din epoca Alvaro Perreira la noi…simple coincidente?

      Apreciază

  26. Saul,mult mai castigat esti daca vizionezi meciurile, fara sonor, nu-ti produce niciun disconfort, crede-ma(!); a fost o reconfirmare a faptului ca pt, ei,in Romanica, nu exista alta echipa, decat Stelemeaua; dinaintea inceperii partidelor Petrolului si Astrei ma intoxicau cu jocul, rezultatul, performantele, plecarile- venirile, vanzarile,tusele,crampele, etc.mioarelor, in locul unor informatii concrete despre cele doua echipe romanesti, care urmau sa joace(!); penibili si gretosi(!);desi CFR era campioana Romaniei(ma refer,numai la 2012, pt. ca am urmarit acest lucru) pe posturile TV, intr-un an de zile, doar de 3 sau 4 ori am auzit pomenindu-se cuvantul CAMPIOANA; pt. ei a constituit cea mai grea povara, o trista si insuportabila realitate, din acel an; la un moment dat, spre sfarsitul turului-2012, cand n-o mai puteau onora cu superlative, am auzit cea mai execrabila si halucinanta clasificare:”steaua este cea mai buna echipa de la MIJLOCUL clasamentului”,super(!); sa tot auzim expresia asta(!);Hai CFR!

    Apreciază

    • Cred ca mult mai castigat esti daca nu le mai privesti deloc🙂 Am vazut doar cateva faze din repriza secunda si oricum in ultima vreme vad foarte putine meciuri, iar la tv ma uit foarte putin spre deloc. Pentru mine televizorul ramane cel mai urat mijloc de manipulare, de spalare pe creier si din pacate nici transmisiile sportive nu sunt scutite. Doar ca la o populatie care-si alege conducatorii in functie de galetile de plastic sau sticlele de ulei primite ca pomana electorala, ce asteptari poti sa ai? Dar mai bine ma opresc aici, ca am convenit sa discutam doar fotbal pe aceasta pagina. Hai CFR!!!

      Apreciază

  27. Erata:cand raspunzi si la telefon mai si gresesti:in loc de „super(!) se va citi superb(!), iar anul lamentabilei expresii este: 2010 si nu 2012; mii de scuze(!)

    Apreciază

  28. Eu am renuntat de mult sa mai urmaresc meciurile cu sonor, sa mai urmaresc anumite canale de stiri sau sport. Efectiv ti se face greata. ”Decat” daca esti suporterul Stelei sau ai un anumit IQ, atunci e ok. 🙂
    Nu mai zic ce comentarii aveau cand jucam in CL sau cand ne bateam la titlu.
    Acum e ok cand altii au doar 2 romani in echipa,nu mai zice unu’ nimic.Atunci era un capat de tara. Acum vor sa-l naturalizeze pe Fatai, ca a dat si el 2 goluri intr-un meci. O data nu au zis de Cadu ca si-a luat cetatenia romana sau vroia sa si-o ia, ma rog.Naturalizati-l ba pe unguru’ Keseru ca a dat 6, si joaca si unde trebuie.
    Ma rog, nu merita sa iti mai bati capul. Vorba aia: e prosti da’ multi!🙂

    Apreciază

  29. Pe langa Jiji-puscarie, Mititelu si Fl.Stoican&cainii, mai sunt si cei de la „Mazeta Sp.”(care cu obstinenta propaga ideea) tot atat de scelerati, pt.ca proclama”in corpore” ca I.Kovacs este arbitrul de casa si al CFR-ului, numai pt. singurul motiv, ca este ungur (!);Doamne pazeste(!); a cat`a mia oara „ratarile se razbuna”pe cei care le comit(?!); de asta data, din pacate, a fost randul celor de la ASA, care au patit-o pe „propria piele”, pierzand un meci care-l aveau „in mana”, in detrimentul Brasovului; noi, chiar trebuie sa jucam toate meciurile LUNEA(?); inteleg de la Miriuta, ca tot pe „stomacul gol jucam”(!?), pai in atari conditii, chiar ca nu mai putem avea niciun fel de pretentii de la baieti!;Hai CFR!

    Apreciază

  30. As vrea sa aud marii specialisti comentand spusele lor:Ceahlaul cea mai slaba echipa a campionatului.
    Albule sper ca urmaresti postarile de pe Tribuna…….ai fi mandru sa vezi comenturile suporterilor la un egal in deplasare si o infrangere cu campioana.Ai ridicat stacheta la un nivel la care nu stiu ce echipa ar scapa fara reprosuri.
    Ce uitam cu repeziciune este ca avem de-a face cu o echipa noua,in care jucatori de baza sunt foste rezerve care lustruiau banca cu regularitate(cand nu se antrenau in parcuri.Vezi cazul lui Tade)
    Se uita cand nu cu putin timp in urma se astepta cel putin o implicare in teren,daca nu rezultatul imediat.
    Personal apreciez jocul si rezultatele echipei.Restul ar trebui sa vina in timp,ma refer la relatii de joc ori iesirea la rampa a unor jucatori noi veniti.Ce poti sa ceri mai mult de la o echipa in inferioritate care a jucat de la egal cu campioana si doar ghinionul a facut sa nu inscriem.

    Apreciază

  31. Acum o ora am sosit acasa de la intalnirea cu fostii mei colegi(cati mai suntem), cu care ocazie am sarbatorit 40 de ani de la absolvirea Liceului si nu mica mi-a fost satisfactia aflarii pierderii „invicibilitatii” oilor in fata celor carora, noi le-am administrat 4 Asi( sigur Paszkany, a rezovat cu”arbitrul de casa”altfel nu puteau pierde!); doresc macar un replay cu Ludogoret si eliminare la penalty-uri;dupa cum arata clasamentul, cu 3 puncte castigate, devenim echipa de Europa, un motiv in plus sa ne vedem luni in Gruia in numar cat mai mare;semnul meu de recunoastere: o mini-Racheta-de TENIS,intr-o husa violeta cu emblema echipei, pe o parte si cu tricolorul pe cealalta; astept provincia(!);Intr-un articol scris de niste cretini abjecti:”Ludogoret este la pamant”(dupa 2-2); dar nimic de Stelemeaua(!?); intreb,(dupa 0-1), ea, la cati metrii sub pamant, este(?) Hai CFR!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s