Din victorie în înfrângere [Dinamo Minsk – CFR Cluj 1-0]

Conform regulii nescrise 07 din cele 1907 reguli nescrise ale fotbalului, echipa care merge din victorie în victorie nu se schimbă. Bun cunoscător al fenomenului, Miriuță respectă cu strictețe regula și introduce pe terenul din Minsk primul 11 din partida contra Ceahlăului. Scopul care scuză mijloacele nu este, însă, reproducerea în Bielorusia a celor 4 goluri din Gruia, ci apărarea cu sfințenie a cifrei 0 din dreapta golurilor primite de Felgueiras. „Mergem să primim zero goluri” (sau cam așa ceva), declara antrenorul CFR-ului înainte de plecarea din Transilvania. Probabil, într-un cotlon al sufletului său, antrenorul spera și la un bonus de măcar un gol marcat, după principiul atât de drag al lui kiruj – mizda pă-sii, gol să iasă! – dar prioritatea numărul 0 era clar cifra zero pe tabela de marcaj în dreptul lui Dinamo.

Dinamo Minsk: Gutor – Zaleski, Bangura, Politevich, Veretilo – Udoji, Voronkov, Simovic, Nikolic, Stasevich – Adamovic

Rezerve: Ignatovich, Molosh, Karpovich, Kontsevoi, Figueredo, Nikitin, Diomande

CFR: Felgueiras – Susic, Larie, Rada, Camora – Deac, Muniru, Monroy, Costea – Negruţ – Tade

Rezerve: Amadio, Ene, Tiago Lopes, Veres, Christian, Guima, Jakolis

Se pare că echipa gazdă a câștigat tot ce se putea în ultimele 11 partide, atât în campionat, cât și în EL (3-0 cu MYPA), pe teren propriu, iar amănuntul acesta ar trebui să ne dea de gândit și de reacționat. Miriuță, la muncă!

Prima repriză are un ritm așa și așa, cu dinamoviștii atacând muncitorește și ceferiștii apărându-și poarta cu picioarele, capul și mâinile lui Felgueiras. Cele trei sferturi de autobază ale CFR-ului (nu garantez că autobaza a fost ideea lui Miriuță; prea era nervos și gesticula nemulțumit) rezistă destul de bine, dar continuarea de după respingerea mingilor sau recuperarea acesteia nu-i pe placul ochilor noștri de telespectatori. Prea puțină activitate în atac, prea ușor cedată posesia, prea puține sclipiri individuale (Costea în luptă directă cu 4 adversari! Mă laaași?…). Deac e undeva pe stânga, dar pare tras pe dreapta. Negruț și Tade, nesemnificativi. Monroy și Muniru au tema de casă să stea mai mult pe „acasă” și se țin de temă. Fundașii par OK, nesufocați, iar ultimul înaintea liniei de fund e Super Mario.

Minskanii fac ce știu mai bine: își văd de atac, neperturbați, încercând să-și valorifice la maxim potențialul uman și tactic. Se vede de la o poștă că bielorușii sunt de luni de zile în câmpul profesionist al muncii, pentru că se găsesc mai bine și joacă un fotbal mai temeinic. Ai noștri etalează o paletă mai largă, de la pase exacte la joc dezlânat, semn că echipa e tot în rodaj. Numai că sezonul nu așteaptă după noi. CFR nu pare capabil să țină strocul ridicat din 3 în 3 zile. Probabil condiția fizică a ceferiștilor nu-i la nivelul celei arătate de dinamoviștii din Bielorusia, iar când oboseala se simte, poate Miri să facă zeci de mii de planuri tactice, că jucătorii tot n-o să fie în stare să le respecte. La pauză, Miriuță rămâne cu agitația și înjurăturile strecurate printre dinți, iar CFR fără gol încasat. Jocul prestat nu-i grozav, dar totul decurge conform planului.

După pauză, se schimbă placa. Unul dintre comentatorii TV e cel care o schimbă. Ne informează că bielorușii au prostul obicei să marcheze o căruță de goluri între minutele 46 și 60, dar nu știu dacă-l aude cineva. Pe teren, ai noștri sunt înfundați cu fundul tot mai în poartă, iar bielorușii au ocazii. Negruț scoate o minge care poate că trecea de Felgueiras. Mingea revine cu încăpățânare în careul nostru, unde se înghesuie majoritatea ceferiștilor, surprinși de agresivitatea gazdelor.

Minutul 54 este între 46 și 60, așa că se deschide scorul, împotriva dorinței noastre, dar conform cursului jocului. Centrare lungă, înaltă, de pe stânga, fundașii centrali stau în linie avansată, poate prea avansată, Adamovic vine la întâlnirea cu mingea în spatele lor și-l execută pe Felgueiras cu o pălitură cu capul: 1-0. Nu-i ceva nou, am mai încasat astfel de goluri și cu alți fundași centrali și pe timpul altor antrenori.

Minutul fatidic 54

Degeaba am strigat eu ca disperatul la fundași să-l țină pe „Robben”,

Larie și Rada au dat din mână a lehamite, că cică nu seamănă deloc…

E momentul ca Miriuță să reacționeze. Până în minutul 75 epuizează toate schimbările, toate în atac (Costea-Jakolis, Negruț-Guima, Deac-Christian), semn că acolo-s hibele cele mai mari. Rămâne Tade pe teren, dar oboseala începe să-l înmoaie tot mai tare.

Dinamoviștii par să-și fi realizat deja scorul perfect (1-0), așa că nu se mai agită foarte tare pentru atingerea celui mai mult ca perfect (2-0). Arată că au încredere în propriul portar, așa că nu fac pe ei de groaza atacurilor noastre. Noi trebuie să ne mișcăm mai cu spor, mai cu talent, să manevrăm mai cu folos mingea. Însă după ce ajungem să avem mai mult mingea, se vede și mai clar că nu prea știm (putem?) să facem minuni minunate cu ea. Eu n-am numărat mai mult de 2 faze cursive, hai 3, cu potențial de a deveni periculoase pentru poarta adversă, până la final. Nimeni n-a reușit (dacă a încercat, dar nu cred) să joace rolul măcar al unei jumătăți de Culio. Când o echipa e obosită, fără vlagă și forță, lipsa jucătorilor de creație, de valoare, se simte din plin. Noi – ăsta zic eu că e adevărul – n-avem fotbaliști cu sclipiri de geniu, n-avem suficient potențial, că așa-i în tenis la ora actuală. Din elan, dacă suntem pe val, poate dăm unor ceahlăi vreo 4, aproape 5 goluri. Dar când suntem conduși și trebuie să găsim pe undeva forța și calitatea care să ne readucă pe val, nu cred că avem prea multe de găsit.

Dacă ar fi să caracterizez într-un cuvânt jocul CFR-ului, i-aș spune dezamăgitor. Poate nu-i cel mai potrivit cuvânt pentru evoluția de la Minsk, dar l-am folosit pentru că vine tocmai după un meci în Gruia absolut amăgitor.

Nimic nu-i pierdut până nu suntem eliminați de tot. Peste o săptămână, în Gruia, jucătorii palizi azi, poate vor prinde iar un val în urcare și vor redeveni amăgitori. Cine știe? CFR-ul actual pare mai degrabă destinat unor surprize plăcute, pentru că atunci când te aștepți din start la eșecuri (adică ești pesimist sau chiar criticac), înfrângerile nu mai sunt surprize, ci confirmări. Până peste o săptămână, când o să vedem dacă Dinamo Minsk ne ia sau nu locul în EL pe care ni l-a cedat Dinamo București, mai trebuie să supraviețuim Pandurilor, într-un loc care nu ne place deloc, la Târgu-Jiu. Să supraviețuim pe atac/contraatac, dacă se poate, că altfel autobaza n-o să reziste nici măcar până la pauză. Baftă maximă!