CFR Cluj – FK Jagodina 0-0 (la pauză)

Motto adaptat: „Nu contează cât de joasă-i liga (din care am țâșnit), important e cât și cum prestez.”

Pentru prima partidă oficială a noului CFR, mi-am calibrat universul de așteptări în așa fel încât să atingă pământul cu ambele picioare: nu aștept să le dăm 7 (șapte), că doar nu-s brazilieni (sau noi nu suntem nemți?). Până mi se obișnuiesc ochii cu transmisia TV, mi-am trasat sarcina de a încerca să identific, în decurs de 10 secunde, care este echipa CFR-ului. Asta fără să trișez și să mă uit direct la portari (Mario e ușor de identificat). Am reușit în 4 secunde și trei pe patru, când l-am văzut pe Miriuță pe banca de rezerve, alături de jucătorii în plus.

Până se încălzesc jucătorii și sunt dați afară cu forța „tribuniștii” din crâșmă, hai să mai povestim o țâră sau două țâri despre CFR-ul celor 29 acționari. Deși mulți dintre voi nu sunteți preoți, vă mărturisesc că nu știu prea multe despre jucătorii proaspăt aduși în Gruia, așa că prezumția de nepetardă trebuie să fie cap de afiș. În pauza asta competițională n-am apucat să apreciez – printre golurile Germaniei – decât lacrimile plecatului Beto și zâmbetul neplecatului Felgueiras (în ciuda faptului că a rămas), nu și prestația din meciurile amicale.

De fapt, cam la atât se rezumă cunoștințele mele de specialitate când vine vorba de componenții noului CFR: la zâmbete. Jucătorii deveniți ai noștri arată foarte zâmbitori (chiar râzători) în poze, de parcă au câștigat la loto venind la Cluj sau au prins-o pe Ciuhuleasca de un picior. Unul n-are căutătura încruntat-criminală a fostului căpitan, Ricardo Cadu, fie-i cariera ușoară. Din analiza atentă a pozelor, m-aș încumeta să trag concluzia că mulți dintre jucători au față de portughez, iar Deac e blond. Dacă aceste caracteristici se vor observa și pe teren, nu pot pentru care ca să-mi dau cu părerea la fix la ora actuală. De când a început constipația financiară la CFR, am visat cu modestie măcar la o echipă formată din Camori și Panini. Oare exact asta ne va oferi tătucu’ Iuliu Mureșan în sezonul ce stă să înceapă? Vom trăi, ne vom enerva și vom vedea…

Dar să lăsăm clasicul bulșit de umplutură de pagină și să trecem la treburi serioase, pentru care spectatorii plătesc bani serioși, telespectatorii abonament, iar internetspectatorii broadband. Numai mie mi se pare că Miriuță a făcut cu degetele de la mâna stângă semnul „V”, de la Vasile, către galerie?…

În ultimele secunde de pace, mă reasigur în gând și în simțiri că Jagodina nu-i Famagusta. Meciul începe. Din acest moment mă simt insignifiant, minuscul, mărunt, un grăunte de nisip în ochii unui T-Rex adult, de constituție medie și stare de întreținere bunicică. Nimic nu mai depinde de mine.

***

Începe meciul. CFR arată astfel: Vasile „V” Miriuță – Felgueiras – Susic, Larie, Rada, T.Lopes – Muniru, Monroy – Deac, Negruţ, F.Costea – Ogbu. Surprinzător de ușor de recunoscut jucătorii CFR-ului, numai două dintre „vinituri” prinzând tricouri de titular. Și șorturi. Și jambiere. Nu știu dacă bocanci și crampoane au primit de la club sau și-au adus de acasă.

Ca de fiecare dată când joacă acasă împotriva unei echipe din Serbia mai slab cotate, CFR atacă avântat. Din păcate, avântul nu include și sângele rece, claritatea de factură nemțească, așa că ocaziile mari întârzie să apară, așa cum întârziam eu la școală. Ogbu, atacantul de 1 milion de nu știu ce monede made in China, se trântește prin careu după o minge, dar n-o ajunge. Deac se ceartă cu tușierul când i se pare că adversarii direcți cad secerați, deși el nu-i seceră. Negruț și Costea încearcă și ei să ducă mingea cât mai aproape de linia porții și după aceasta. Sârbii se aclimatizează cu frumoasa noastră Gruie.

Comentatorii cam țin cu gazdele, deși gazdele nu-s de la Steaua, ceea ce pare cam ciudat pentru urechile mele obișnuite cu limbile acordate formației din Ghencea în sezoanele trecute. În vocea comentatorilor TV se simte chiar năduf când ceferiștii pierd prea ușor posesia mingii sau fundașii noștri laterali se fâstâcesc în apărare.

După sfertul academic feroviar, cei de la JGD încep să țină mai mult de minge și să paseze în lateral, destul de neamenințător. Totuși, așa pașnici cum arată, tot reușesc să ne adoarmă defensiva de vreo 2-3 ori. Dar Super Mario e la post și nu lasă situația să degenereze. CFR se mișcă cam în reluare, avântul s-a stins, atacurile cât de cât consistente se răresc. Perechea de mijlocași centrali cu tentă defensivă (Monroy-Muniru) ar trebui să participe mai mult la construcția din preliminariile EL. Costea vine des în zona centrală, fără ca ai noștri să reușească să-i cocârjească numeric pe oaspeți.

În ultima parte a reprizei apar cornere de la o poartă la alta, dar nici măcar fazele fixe nu-s ca ălea din Brazilia. Meciul nu-i deosebit de frumos, însă spectatorii mai speră. Poate-poate să iasă la suprafață vreun jucător inspirat, cu vreo realizare individuală, deși nu-s prea mulți superfotbaliști în cele două formații, cu excepția lui Felgueiras. Parcă și comentariul din studioul TV se mai înmoaie la capitolul optimism și-i poartă deja de grijă lui Miriuță.

Arbitrul prelungește repriza cu un minut, care nu diferă cu nimic față de celelalte 45. 0-0.

[Din păcate, obligații de serviciu – nu calitatea partidei!!! – nu-mi permit urmărirea reprizei a doua! Dacă n-ați urmărit partida în direct, probabil că o să aflați rezultatul final – favorabil CFR-ului, sper – citind alte saituri de sport. Scuze! Hai CFR!!!]

UPDATE

Rezultatul final a fost 0-0. De la CFR n-a înscris nimeni…