Ecran de vacanță


 Pentru că stresul sezonului următor e încă departe și deocamdată transpirăm doar din pricina soarelui și nu a emoțiilor, să ne așezăm confortabil în chaise longue, să admirăm spuma din vârful halbei și să ne batem câmpii și nu copiii pentru că s-au întors acasă din nou cu mențiune. Piccolo și-a înecat amarul într-un suc de mango pe plajele braziliene, a tras cu ochiul la fetele din Ipanema, cele cu copa do mundo măricică la sutien, iar apoi s-a dus la negocieri cu doi tineri din Verona. E dus.  Se pare că Maah a fost văzut pe alt litoral, în port la Marsilia, cărând bagajele turiștilor de la vapor spre hotel. Martori oculari mărturisesc  că mereu o ia prin dreapta  falezei și – după ce driblează câțiva pietoni – pierde papornițele, spre stupefacția lui și a magrebienilor de 7-8 ani de prin preajmă. Și atunci ridică privirea la cer. Maftei a primit niște bilete cu reducere de la casa de pensii și a plecat în excursie la mănăstirile din Moldova. Dar tot mai mult i-a plăcut Mănăstirea Chiajna de la marginea Bucureștiului, cea în ruină, pe lângă care sfântul nostru arată a june prim. Promoția 2014 e care-ncotro, iar șeful clasei, Cadu, încă tace ca Piți-n păpușoi. Dacă noii colegi  n-o să-i fie pe plac, o să zică pas. Deși ofertele din Portugalia sunt subțiri rău. Țara e însă foarte frumoasă, iar cu banii strânși peste hotare, în România, poate să-și croiască o pensie liniștită.

 À propos de noi colegi, se pare că tranferurile se coc cel mai bine în sezonul estival, tot pe lângă mare. Mammare, mamițica și tanti Mița s-au orientat deocamdată pentru câțiva jucători care au jucat bonito pe plajă când erau mici și au respirat briza mării din cărucior. Rămâne de văzut ce motivație o să aibă spre finalul turului, când începe a trage curentul dinspre Apuseni. Nu ne facem iluzii deocamdată, singurul preparator fizic și neamț din țară se gândește la prezidențiale și toți vecinii lui Miri din Cottbus au Skype-ul închis. Prevăd un campionat mai slab ca niciodată (nu mai sunt echipe mici, vorba crainicului, doar mediocre, zic eu), formațiile sunt zdrențuite rău și nu m-aș mira să nu ajungă nimeni în vreo grupă europeană. Gazetele din București nasc eroi, dar odată ajunși dincolo, în marile bătălii, adevărata lor valoare iese de sub apă ca rățușca din cadă. Veselă și tâmpă. Golgheteri împrumutați, portari de națională, idem, o droaie de foști Hagi de România prin campionate obscure, stâlpi de apărare rămași în câmp cu becul ars și tot așa mai departe. „Crema” ligii pleacă în campionate care nici nu existau când noi jucam cu Cuba în Gruia. Ducă-se și ăștia.

 Dacă pleacă și Cadu, vor rămâne și la noi foarte puțini jucători care și-au lăsat vreodată amprentele pe o cupă. Eu am găsit doar doi. Și poate îl mai încercăm o dată pe Panin. Să sperăm că odată cu scăderea mediei de vârstă a echipei va crește măcar ambiția, iar mia de euro o să pară mai dolofană în buzunarele strâmte de blugi.

 Dar să lăsăm deoparte transferurile, tripleta de aur în frunte cu mammare lucrează intens la ele, iar în trioul ăsta nu-l includ și pe Miri (care a venit din nou cu propunerea Monroy), și să trecem la un subiect mai puțin stresant. Că tot vorbeam de motivație, odată cu succesul lui Atletico Madrid, a apărut prin ziare cum că El Cholo își îmbărbătează elevii cu piese de la AC/DC. Iar rezultatul a uimit pe toată lumea. Acu, Miri își dorește un astfel de colectiv, unit, muncitor și cu vână, dar ce știe el despre muzică? Pe de altă parte, noi ne pricepem destul de bine și putem să-l ajutăm. De curând cititorii de aici, de pe site și-au pasat dedicații muzicale și sunt convins că un playlist croit de noi ar putea fi determinant în lupta pentru un nou titlu. Sunt convins că același playlist ar putea înlocui muzica de ștrand care răsună acum în Gruia, înainte de fiecare meci. Pe vremuri, în vestiarul CFR-ului, nu-mai-știu-cine adusese un casetofon/cd player și toată lumea dansa latino. Nu ca la discotecă, era un latino mai puțin manelizat, iar cd-urile argentinienilor, portughezilor, brazilienilor au prins și la românașii noștri. Mi-l amintesc pe Anca încercând câteva manevre, piruete și balansări prin vestiar, după antrenamente. Era voie bună și asta se simțea și pe teren. Semedo era cu gura până la urechi, iar Tony zâmbea șmecherește. Apoi, după o vreme, moravurile s-au schimbat, Kone și alți melomani ca el au adoptat moda separatistă a consumatorului de muzică. Cele mai șmecheroase căști din duty-free li s-au ițit pe țeastă. Și mai toți (nu, nu Muri), coborau din autocar adânc cufundați în măsuri mixte și arpegii încârligate. A mers cât a mers și varianta asta, dar, în timp, sudura grupului a ruginit. Acum e un nou început și mai important este să se încerce o „unitate de monolit”, decât să ne gâdilăm cu toții gândindu-ne la primul loc și la coronițe de lauri. Am înțeles că băieții vor merge în tabără la Lake Balaton, asta e bine, dar și mai bine ar fi ca în jurul focului de seară, acești școleri în vacanță să aibă un soundtrack motivant și puternic, nu lălăieli palide de sezon. Nu degeaba, înainte de concertele Metallica, răsună puternic „Ecstasy of Gold”, piesa lui Morricone. Jumătate din treabă e deja făcută. Adrenalina suie la tâmple. Nici Chuka n-ar mai adormi pe teren după ce-ar auzi „Highway Star” de la Deep Purple, sau un „Paranoid” zbierat de Ozzy. Sau poate „Immigrant Song l-ar mai înzdrăveni pe Tade, Valhalla I am coming… Arpi mai are încă niște ORWO-uri cu Maiden,  și dacă nici cu asta nu merge, să-l sune careva pe Diego Simeone să ne zică și nouă cum face.

 

 

 Hakana

271 comments

  1. Mare caracater mai e Cadu daca merge la Astra. Ok, inteleg, primeaza banul inainte de toate dar sa mergi la o alta echipa din campionat….ma lasi… Ii multumesc pt tot ce a facut dar atat.

    Apreciază

  2. Programul etapelor pentru sezonul 2014/2015. As zice ca se vede ca programul asta e facut de persoane care au legatura directa cu fotbalul, nu cu beneficiile materiale rezultate din fotbal (Mircea Sandu, Mitica Dragomir). Turul se incheie pe 8 decembrie, returul incepe pe 20 februarie adica pauza de iarna e chiar pauza) s.a.m.d.

    http://www.romaniansoccer.ro/stiri/46234/programul-etapelor-editiei-2014-2015-a-ligii-1.htm

    Apreciază

  3. I.D. iti pot de zeci de exemple cu jucatori care au jucat (chiar si in acelasi sezon) la 2 rivale „de moarte”( la Cadu, nu-i cazul) si nu i-a aratat nimeni cu degetul , ca vezi Doamne, nu ar avea caracter(!); nu mai tine partea clubului, atata timp cat a procedat la fel cu toti jucatorii exponentiali; i-a folosit, dupa care bine merci, la revedere, pe aici, pe colo tie drumul, fara regrete si suspine(!), ce mai atatea festivisme si onoruri!, un sut in fund de ADIO,le ajunge, ca de”au mancat aici o paine!”; dar nu aminteste nimeni de sumele fabuloase,care au intrat in club si pe care nu le visau in 2002(!?); nu sunt avocatul lui Cadu, dar plecarea intempestiva, sigur are 2 vinovati, dl.I.D.(!); intrebati cele 2 parti, daca Cadu a primit salariile pe anul 2014 si apoi mai vorbim(?)

    Apreciază

    • Racheta,domne feri sa spun ceva de rau in legatura cu transferul lui Cadu in tara,dar eu am sperat ca va avea o tribuna cu numele lui si in viitor va fi cooptatat in conducere,dar o miscare gen Astra sau Petrolul mi-ar lasa un gust amar si o dezamagire crunta,chiar daca inteleg motivele.Dar la Astra,Petrolul ,hm .Pacat ca nu sunt pretuite valorile la CFR,mare pacat.Ma tot gandesc daca CFR-ul are nevoie sau nu de lideri tip Cadu si de suporteri ,deoarece am impresia ca,ai nostrii conducatori fac tot posibilul sa sscape si de unii. si de altii

      Apreciază

    • Corect, din partea mea poate sa joace oriunde, nu imi e dator mie cu nici o explicatie, dar daca ar alege sa plece tot in Liga 1 la o alta echipa cel putin mie mi-ar scadea f mult in ochi(desi am subliniat nu are nici o explicatie de dat).

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s