De ce

Eu nu sunt ceferist din naştere. Nu aveam nicio datorie sufletească faţă de un club de care auzisem doar întâmplător, mai mult în corelaţie cu Şoimii Sibiu sau cu Gaz Metan Mediaş. M-au apropiat de CFR principiile durabile pe care le-am văzut în consolidarea sa, dublate de ambiția de a investi, de a construi și, la final, validate de succesele ce confirmau triumful normalității într-un mediu viciat și dominat de borfașii fotbalului românesc. Iar peste toate exista legătura transilvană, cea care m-a făcut să cred în acest club, ca o expresie a muncii temeinice, ardelenești.

Tot ceea ce am făcut în acești ani a fost pur voluntariat, totul a venit doar din pasiunea mea față de CFR. Nimeni nu mi-a cerut și nu mi-a oferit nimic, sutele (probabil chiar miiile) de ore de muncă au fost doar o punere a mea în slujba cauzei. Nu am primit niciun fel de foloase din munca mea, nu am căutat privilegii de niciun fel. Chiar și atunci când aveam în buzunar acreditare de presă de la club, m-am dus la casele de bilete și mi-am cumpărat bilet în tribună. De aceea, privind în urmă peste acești ultimi ani, am conștiința împăcată pentru ceea ce am făcut. Am scris bine, am scris și rău, dar știu că întotdeauna am dat maximum, atât ca timp, cât și ca implicare. Am folosit toate cunoștințele și studiile mele jurnalistice dar și de advertising, am încercat să fiu complet, inedit, să scriu cu sinceritate și cu talent. Întotdeauna am spus că public ceea ce mi-ar plăcea mie să citesc, să primesc. Am depus eforturi mari, ridicole uneori. Niciun articol nu a fost gata în mai puțin de 3-4 ore, de multe ori mă prindeau orele 2-3 noaptea lucrând (cu oboseală cumplită resimțită în ziua următoare), uneori şi mai mult. De pildă, pentru materialul de deschidere al tribuneicfr, am lucrat mai bine de o lună (de la jumătatea lui decembrie, până spre sfârșitul lui ianuarie), totalizând, cred, peste 40 de ore de studiu, concepere și muncă efectivă. Bineînţeles, ştiu că și colegii de pe site fac același gen de efoturi, voluntare de asemenea, fiindcă pasiunea și implicarea pură nu se pot trăi altfel. Am menționat însă acestea ca să nu aud imputări la adresa ceferismului meu, ca și cum aș fi rămas dator, ca şi cum aş fi greșit voluntar cu ceva.

După aproape 4 ani de activitate, în toamnă, m-am oprit brusc, fără să ofer prea multe explicații. Consider că acum, la final de sezon, a venit vremea să lămuresc un pic lucrurile. Ce s-a întâmplat? Ce s-a rupt?

Gestul meu a venit subit, dar a fost produsul unui proces de acumulare a nemulţumirilor. A fost momentul în care am simțit că nu mai are rost să mai continui, că e pentru mine o luptă cu morile de vânt. Erau și motive extra-ceferiste, profesia mea care cerea tot mai multă implicare, dar a fost în principal o doză uriașă de dezgust, de scârbire. Mediul ceferist se alterase iremediabil, iar loviturile au fost multe și repetate, venite atât de la oameni pe care-i consideram amici, de la foști colaboratori, dar și de la cititori, de la cei cărora nu le pretindeam decât o relaţie de respect. Și pentru ce s-au întâmplat toate astea? Pentru vina de a fi spus pe șleau, fără perdea, ceea ce credeam, ceea ce vedeam că nu e deloc în ordine. Iar când constaţi că atâția te acuză de cine știe ce interese și vânzări, când atâția te hulesc, te dai frumos deoparte și îi lași pe ei să continue, să-ți arate ei cum se face. Inutil să spun că nu am văzut niciun detractor să se implice. Greul l-au dus tot colegii de pe tribunacfr, mai răbdători, mai stăruitori (și poate mai echilibrați și mai diplomați decât mine), cei care au lucrat cu același talent și bune intenții. Ei au toată admirația mea sinceră.

S-au scurs luni bune de la acel moment și cred că timpul mi-a dat de destule ori dreptate în ceea ce enunțasem atunci. Recunosc că inițial am dorit doar să iau o pauză de activitate, însă perioada aceasta mi-a fost foarte folositoare pentru a reconsidera lucrurile. M-am dat doi pași în spate pentru a vedea lucrurile în ansamblu, pentru a avea o perspectivă mai clară. Astfel am putut vedea deosebirea tot mai mare între CFR-ul idealului meu și realitatea contrastantă.

CFR-ul este acum foarte departe de modelul transilvănean, de cel cu care să mă mai pot identifica. Nu există nici nucleul dorit în organizarea şi în principiile clubului, dar nici mediul din jurul clubului nu este cel corect. Am cunoscut în anii aceștia destui suporteri, am văzut apetitul spre vulgaritate, spre mimetism la mediul stadionului, la cel românesc în special. În loc să fie ceva special, unic, se sfârşeşte tot prin afundarea în mizeria comună. Am văzut și am fost îngrețoșat de episoadele de șovinism, nu atât de cel venit dinspre exterior (cel care era previzibil), dar cel venit din interior. Am văzut și pizmă, încăpățânare fără rost,  am detectat înfumurare fără temei, am văzut judecăţi înguste și intolerante de înțelegere a fenomenului noului CFR, a celui menit să adune adepți, să ne unească și nu să ne dezbine. Pentru acestea clubul nu are nicio vină. Foarte probabil că nici mediul său înconjurător nu i-a fost de suficient ajutor.

Totuși, în aspectele esenţiale clubul este cel vinovat, este cel care s-a îndepărtat astronomic de ideile sale de bază. Construcția inițială a eșuat în improvizații, în cârpeli, așa cum niciun ardelean n-ar face. Sigur, nu se pot face toate lucrurile perfecte. Sigur, în viața oricui sunt suișuri și coborâșuri, acestea sunt perfect de înțeles atunci când vin în mod natural, Nu însă când sunt, de fapt, cauzate chiar din interior, de dezechilibre conceptuale, de nepotriviri între model și punerea în practică.

Iar criza actuală de la CFR nu este una naturală, ci este una ce provine din greșeli de înțelegere și de aplicare, de diletantism norocos la început, dar transformat în perseverenţa în greşeli, în depășirea unor geamanduri, a unor puncte de unde nu mai e loc de întoarcere. Ceea ce a pornit ca o afacere înfloritoare, onestă, solidă și transparentă, s-a dezmembrat treptat, și-a pierdut liniile directoare, chiar s-a miticizat pe alocuri. Depărtat câţiva paşi de ardoarea fenomenului, mi-am pus câteva teme de gândire.

De pildă, v-ați pus vreodată întrebarea dacă chiar toate zvonurile și supărările foștilor colaboratori ai CFR-ului față de club sunt false? Fie că vorbim despre impresari, despre jucători, antrenori sau chiar și despre o cantitate neglijabilă de suporteri, lipsa de respect față de cei din jur a fost tot mai accentuată, mai sesizabilă și mai dureroasă. Sigur, nu poate fi toată lumea mulțumită, însă amintiți-vă doar de câteva momente din istoria ultimilor ani, despre izbucnirile unor foști sau actuali jucători (vi-l amintiţi pe Felgueiras după meciul cu Giurgiu?), antrenori sau despre minciunile și uneori chiar sfidarea venite de la vârf. Vă amintiți despre colaborarea cu RMGC – deși era știută sensibilitatea transilvănenilor față de acest subiect? Dar, mai ales, vă amintiți despre minciuna sfruntată de la încetarea colaborării, despre invocarea mincinoasă a argumentului suporterilor? Este doar un exemplu. Veţi găsi mai multe dacă veţi căuta în teancul de declaraţii şi promisiuni. Atunci când aceste comunicate măcar existau, când nu se alegea tactica tăcerii autiste, strategia struţului.

Ideea de „imagine a clubului” a fost cvasi-inexistentă, nu s-a lucrat, nu s-a cultivat acest aspect. Preşedintele Mureșan nu are carismă și nici diplomație pentru gestionarea comunicării, dar nici nu a căutat sprijin adecvat în această direcție, nu s-a dat deoparte pentru a lăsa pe altcineva în cadru. Iar prea mult Paszkany dăunează şi el. CFR-ul nu a știut să se îndrepte spre spectatori, spre fani, nu a privit fanii ca pe un motor real de creștere. Spectacolul fotbalului a fost privit tot la nivel românesc. Niște focuri de artificii la câștigarea titlului nu înseamnă fidelizare, nu înseamnă atractivitate, ci doar un soi de populism ieftin. Marketing-ul unui eveniment (fie el si sportiv) chiar poate fi făcut, mai ales într-un oraș și într-o regiune în care posibilitățile financiare sunt considerabil mai bune decât în restul țării. Clubul nu are voie așadar să se lamenteze pe tema fanilor, întrucât el însuși este singurul mare vinovat în această privință.

Am văzut apoi spulberarea proiectului inițial, răsturnarea ordinii firești a lucrurilor. Dintr-un club ce construia, ce punea temelii și făcea investiții, ni se înfățișează acum un club care se luptă să supraviețuiască. Sigur, e ușor să fii manager atunci când sunt bani îndestulători, când nu trebuie decât să cheltuiești, dar e mult mai greu să pui temelii, să produci. Specula de jucători este doar o pârghie, o loterie fără șanse pe termen lung (mai ales în condiții noi, de criză economică generalizată), metodele de creștere erau însă mult mai variate. Ce-ar fi să vorbim despre creșterea juniorilor, despre orientarea spre viitor? Am vedea imediat inconsecvența și lipsa de viziune în această privință. Cu echipa a II-a înființată și desființată de 2 ori, este semn clar de nepricepere și de lipsă de ambiţie pe această direcție. Ce-am avut? Proiect cu jucători africani, portughezi, italieni, australieni, indonezieni, români, niciodată un focus clar, niciodată stăruință pe ceva. E mare minune că am mai găsit resursele Negruţ şi Păun în aceste vremuri tulburi de la final. Ce-ar fi însemnat o creştere graduală, un CFR II dus acum în divizia B? Veţi observa asta la primul club veritabil profesionist din România, atunci când acesta va apărea.

Apoi, este tema banilor, a crizei. Cu plusuri şi cu minusuri, îndrăznesc să contest bilanţul de pagubă ce ni s-a oferit. Mi se par serios umflate sumele cheltuite (a se vedea, de pildă, socoteala cu tribuna a II-a), la fel cum cred că nu poate nimeni să-mi spună cu sinceritate că toate câştigurile din cele trei sezoane de Champions League s-au consumat, s-au evaporat imediat. Cred mai degrabă că CFR-ul a fost muls de acei bani, din motivele stringente ale patronului. E afacerea lui – jucăria lui – dar asta nu mă opreşte să îmi doresc o comunicare transparentă. S-ar explica logic problemele din ziua de azi, de ce dintr-o dată clubul pare smuls din rădăcini, dar ar fi poate mai uşor de acceptat situaţia de acum. Şi, mai ales, cea viitoare.

Un fapt extrem de deranjant stă în lipsa de structură, de ordine, în favoritisme, în alterarea ordinii fireşti a lucrurilor. Au fost oare destui antrenori daţi afară de către jucători? Subminarea autorităţii şi, mai grav, tolerarea acestor practici, este explicaţia lipsei de unitate a grupului. O echipă plină de valori, care însă nu performează într-un campionat submediocru. Mie mi-a ajuns momentul Cadu vs. Rednic. Nu pentru că fostul antrenor mi-ar fi fost nespus de drag, ci fiindcă a fost momentul în care am văzut clar cât de cariat era profesionalismul din interiorul clubului. Iar dacă vă amintiţi de astea, fac trimiterea şi la momentele grave de trădare, precum Vaslui – CFR 4-0 sau la mai vechiul Sportul – CFR 3-0. Un teatru de prost gust, ca şi în alte câteva episoade ciudate, cu cote interesante la casele de pariuri; scenarii diverse, interese meschine. Trebuie doar un pic de scepticism ca să poţi cântări şi ca să se adune imediat elementele grăitoare. CFR înseamnă pentru mine fotbal, nu dramaturgie. Dacă vreau teatru, am unul excelent, foarte frecventabil, chiar lângă mine, în Sibiu. Cât despre Cadu, cel pentru a cărui critică am fost apostrofat cu poate prea mult fanatism, consider că restul sezonului, tot ceea ce a urmat după aceea, a spus suficient.

La momentul de faţă, cu actuala croială, CFR nu va stagna. Este doar o coborâre lentă înspre Styx, încolonată cu alte cluburi defecte din România. Marea conferinţă de la finalul sezonului îmi întăreşte convingerea asta, comunicarea pare de faţadă, nu se schimbă nimic esenţial înspre bine. Paszkany pleacă, deci adio bani de chituit fondurile în caz de dezastre. Iar bugetul acela anual promis pare irealizabil, după toate problemele financiare din acest sezon. Câţiva jucători îndepărtaţi nu vor scădea cheltuielile decât cu maximum 20%. Se vor aduce jucători portughezi cu limitări salariale? Aştept aşadar un lot întreg de Thiago Lopes. Ce urmează e destul de previzibil, raportat şi la ce se întâmplă în jurul nostru. Fotbalul românesc cu o mono-campioană va fi în declin valoric de la an la an. Competiţia creşte interesul şi valoarea. Steaua, ajunsă la un statut de dictator într-o ţară bananieră nu va mai avea nici ea forţa de a pătrunde spre Champions League, interesul va scădea şi el, iar la capătul pieselor de domino, jackpot-ul va sucomba – sumele pentru televizare se vor prăbuşi şi ele. Atunci va avea de dat CFR-ul examenul final. Şi, aşa cum stă acum, cred că îl va pica.

Singura șansă de revigorare este o schimbare radicală, în primul rând a conducerii şi apoi a  finanţării. Este nevoie deci ca două minuni să aibă loc. Cât de des se întâmplă minuni şi, mai ales, când se mai şi pomenesc câte două simultan, nu e nevoie să amintesc. Deci, spun că sunt extrem de sceptic că clubul îşi mai poate reveni. Sper să fiu contrazis, fiindcă ştiu sigur că voi urmări mereu cu drag meciurile CFR-ului, eliberat însă de impulsul de a mai judeca ceea ce se întâmplă.

Ştiu că tribunacfr e pe mâini bune. Am urmărit activitatea de pe site în tot acest timp şi sunt încântat de dăruirea celor ce lucrează acum, de ceea ce ei realizează. Sunt mândru că am pus şi eu umărul la acest proiect, dar ştiu că acum trebuie să renunţ, să pun punct activităţii.

Poate voi reveni vreodată, atunci când CFR-ul se va schimba, se va curăţi, atunci când va redeveni acelaşi concept cu care să mă pot identifica. Doar că trebuie minuni ca să se întâmple asta…

Autor: Albusibiu