De ce


Eu nu sunt ceferist din naştere. Nu aveam nicio datorie sufletească faţă de un club de care auzisem doar întâmplător, mai mult în corelaţie cu Şoimii Sibiu sau cu Gaz Metan Mediaş. M-au apropiat de CFR principiile durabile pe care le-am văzut în consolidarea sa, dublate de ambiția de a investi, de a construi și, la final, validate de succesele ce confirmau triumful normalității într-un mediu viciat și dominat de borfașii fotbalului românesc. Iar peste toate exista legătura transilvană, cea care m-a făcut să cred în acest club, ca o expresie a muncii temeinice, ardelenești.

Tot ceea ce am făcut în acești ani a fost pur voluntariat, totul a venit doar din pasiunea mea față de CFR. Nimeni nu mi-a cerut și nu mi-a oferit nimic, sutele (probabil chiar miiile) de ore de muncă au fost doar o punere a mea în slujba cauzei. Nu am primit niciun fel de foloase din munca mea, nu am căutat privilegii de niciun fel. Chiar și atunci când aveam în buzunar acreditare de presă de la club, m-am dus la casele de bilete și mi-am cumpărat bilet în tribună. De aceea, privind în urmă peste acești ultimi ani, am conștiința împăcată pentru ceea ce am făcut. Am scris bine, am scris și rău, dar știu că întotdeauna am dat maximum, atât ca timp, cât și ca implicare. Am folosit toate cunoștințele și studiile mele jurnalistice dar și de advertising, am încercat să fiu complet, inedit, să scriu cu sinceritate și cu talent. Întotdeauna am spus că public ceea ce mi-ar plăcea mie să citesc, să primesc. Am depus eforturi mari, ridicole uneori. Niciun articol nu a fost gata în mai puțin de 3-4 ore, de multe ori mă prindeau orele 2-3 noaptea lucrând (cu oboseală cumplită resimțită în ziua următoare), uneori şi mai mult. De pildă, pentru materialul de deschidere al tribuneicfr, am lucrat mai bine de o lună (de la jumătatea lui decembrie, până spre sfârșitul lui ianuarie), totalizând, cred, peste 40 de ore de studiu, concepere și muncă efectivă. Bineînţeles, ştiu că și colegii de pe site fac același gen de efoturi, voluntare de asemenea, fiindcă pasiunea și implicarea pură nu se pot trăi altfel. Am menționat însă acestea ca să nu aud imputări la adresa ceferismului meu, ca și cum aș fi rămas dator, ca şi cum aş fi greșit voluntar cu ceva.

După aproape 4 ani de activitate, în toamnă, m-am oprit brusc, fără să ofer prea multe explicații. Consider că acum, la final de sezon, a venit vremea să lămuresc un pic lucrurile. Ce s-a întâmplat? Ce s-a rupt?

Gestul meu a venit subit, dar a fost produsul unui proces de acumulare a nemulţumirilor. A fost momentul în care am simțit că nu mai are rost să mai continui, că e pentru mine o luptă cu morile de vânt. Erau și motive extra-ceferiste, profesia mea care cerea tot mai multă implicare, dar a fost în principal o doză uriașă de dezgust, de scârbire. Mediul ceferist se alterase iremediabil, iar loviturile au fost multe și repetate, venite atât de la oameni pe care-i consideram amici, de la foști colaboratori, dar și de la cititori, de la cei cărora nu le pretindeam decât o relaţie de respect. Și pentru ce s-au întâmplat toate astea? Pentru vina de a fi spus pe șleau, fără perdea, ceea ce credeam, ceea ce vedeam că nu e deloc în ordine. Iar când constaţi că atâția te acuză de cine știe ce interese și vânzări, când atâția te hulesc, te dai frumos deoparte și îi lași pe ei să continue, să-ți arate ei cum se face. Inutil să spun că nu am văzut niciun detractor să se implice. Greul l-au dus tot colegii de pe tribunacfr, mai răbdători, mai stăruitori (și poate mai echilibrați și mai diplomați decât mine), cei care au lucrat cu același talent și bune intenții. Ei au toată admirația mea sinceră.

S-au scurs luni bune de la acel moment și cred că timpul mi-a dat de destule ori dreptate în ceea ce enunțasem atunci. Recunosc că inițial am dorit doar să iau o pauză de activitate, însă perioada aceasta mi-a fost foarte folositoare pentru a reconsidera lucrurile. M-am dat doi pași în spate pentru a vedea lucrurile în ansamblu, pentru a avea o perspectivă mai clară. Astfel am putut vedea deosebirea tot mai mare între CFR-ul idealului meu și realitatea contrastantă.

CFR-ul este acum foarte departe de modelul transilvănean, de cel cu care să mă mai pot identifica. Nu există nici nucleul dorit în organizarea şi în principiile clubului, dar nici mediul din jurul clubului nu este cel corect. Am cunoscut în anii aceștia destui suporteri, am văzut apetitul spre vulgaritate, spre mimetism la mediul stadionului, la cel românesc în special. În loc să fie ceva special, unic, se sfârşeşte tot prin afundarea în mizeria comună. Am văzut și am fost îngrețoșat de episoadele de șovinism, nu atât de cel venit dinspre exterior (cel care era previzibil), dar cel venit din interior. Am văzut și pizmă, încăpățânare fără rost,  am detectat înfumurare fără temei, am văzut judecăţi înguste și intolerante de înțelegere a fenomenului noului CFR, a celui menit să adune adepți, să ne unească și nu să ne dezbine. Pentru acestea clubul nu are nicio vină. Foarte probabil că nici mediul său înconjurător nu i-a fost de suficient ajutor.

Totuși, în aspectele esenţiale clubul este cel vinovat, este cel care s-a îndepărtat astronomic de ideile sale de bază. Construcția inițială a eșuat în improvizații, în cârpeli, așa cum niciun ardelean n-ar face. Sigur, nu se pot face toate lucrurile perfecte. Sigur, în viața oricui sunt suișuri și coborâșuri, acestea sunt perfect de înțeles atunci când vin în mod natural, Nu însă când sunt, de fapt, cauzate chiar din interior, de dezechilibre conceptuale, de nepotriviri între model și punerea în practică.

Iar criza actuală de la CFR nu este una naturală, ci este una ce provine din greșeli de înțelegere și de aplicare, de diletantism norocos la început, dar transformat în perseverenţa în greşeli, în depășirea unor geamanduri, a unor puncte de unde nu mai e loc de întoarcere. Ceea ce a pornit ca o afacere înfloritoare, onestă, solidă și transparentă, s-a dezmembrat treptat, și-a pierdut liniile directoare, chiar s-a miticizat pe alocuri. Depărtat câţiva paşi de ardoarea fenomenului, mi-am pus câteva teme de gândire.

De pildă, v-ați pus vreodată întrebarea dacă chiar toate zvonurile și supărările foștilor colaboratori ai CFR-ului față de club sunt false? Fie că vorbim despre impresari, despre jucători, antrenori sau chiar și despre o cantitate neglijabilă de suporteri, lipsa de respect față de cei din jur a fost tot mai accentuată, mai sesizabilă și mai dureroasă. Sigur, nu poate fi toată lumea mulțumită, însă amintiți-vă doar de câteva momente din istoria ultimilor ani, despre izbucnirile unor foști sau actuali jucători (vi-l amintiţi pe Felgueiras după meciul cu Giurgiu?), antrenori sau despre minciunile și uneori chiar sfidarea venite de la vârf. Vă amintiți despre colaborarea cu RMGC – deși era știută sensibilitatea transilvănenilor față de acest subiect? Dar, mai ales, vă amintiți despre minciuna sfruntată de la încetarea colaborării, despre invocarea mincinoasă a argumentului suporterilor? Este doar un exemplu. Veţi găsi mai multe dacă veţi căuta în teancul de declaraţii şi promisiuni. Atunci când aceste comunicate măcar existau, când nu se alegea tactica tăcerii autiste, strategia struţului.

Ideea de „imagine a clubului” a fost cvasi-inexistentă, nu s-a lucrat, nu s-a cultivat acest aspect. Preşedintele Mureșan nu are carismă și nici diplomație pentru gestionarea comunicării, dar nici nu a căutat sprijin adecvat în această direcție, nu s-a dat deoparte pentru a lăsa pe altcineva în cadru. Iar prea mult Paszkany dăunează şi el. CFR-ul nu a știut să se îndrepte spre spectatori, spre fani, nu a privit fanii ca pe un motor real de creștere. Spectacolul fotbalului a fost privit tot la nivel românesc. Niște focuri de artificii la câștigarea titlului nu înseamnă fidelizare, nu înseamnă atractivitate, ci doar un soi de populism ieftin. Marketing-ul unui eveniment (fie el si sportiv) chiar poate fi făcut, mai ales într-un oraș și într-o regiune în care posibilitățile financiare sunt considerabil mai bune decât în restul țării. Clubul nu are voie așadar să se lamenteze pe tema fanilor, întrucât el însuși este singurul mare vinovat în această privință.

Am văzut apoi spulberarea proiectului inițial, răsturnarea ordinii firești a lucrurilor. Dintr-un club ce construia, ce punea temelii și făcea investiții, ni se înfățișează acum un club care se luptă să supraviețuiască. Sigur, e ușor să fii manager atunci când sunt bani îndestulători, când nu trebuie decât să cheltuiești, dar e mult mai greu să pui temelii, să produci. Specula de jucători este doar o pârghie, o loterie fără șanse pe termen lung (mai ales în condiții noi, de criză economică generalizată), metodele de creștere erau însă mult mai variate. Ce-ar fi să vorbim despre creșterea juniorilor, despre orientarea spre viitor? Am vedea imediat inconsecvența și lipsa de viziune în această privință. Cu echipa a II-a înființată și desființată de 2 ori, este semn clar de nepricepere și de lipsă de ambiţie pe această direcție. Ce-am avut? Proiect cu jucători africani, portughezi, italieni, australieni, indonezieni, români, niciodată un focus clar, niciodată stăruință pe ceva. E mare minune că am mai găsit resursele Negruţ şi Păun în aceste vremuri tulburi de la final. Ce-ar fi însemnat o creştere graduală, un CFR II dus acum în divizia B? Veţi observa asta la primul club veritabil profesionist din România, atunci când acesta va apărea.

Apoi, este tema banilor, a crizei. Cu plusuri şi cu minusuri, îndrăznesc să contest bilanţul de pagubă ce ni s-a oferit. Mi se par serios umflate sumele cheltuite (a se vedea, de pildă, socoteala cu tribuna a II-a), la fel cum cred că nu poate nimeni să-mi spună cu sinceritate că toate câştigurile din cele trei sezoane de Champions League s-au consumat, s-au evaporat imediat. Cred mai degrabă că CFR-ul a fost muls de acei bani, din motivele stringente ale patronului. E afacerea lui – jucăria lui – dar asta nu mă opreşte să îmi doresc o comunicare transparentă. S-ar explica logic problemele din ziua de azi, de ce dintr-o dată clubul pare smuls din rădăcini, dar ar fi poate mai uşor de acceptat situaţia de acum. Şi, mai ales, cea viitoare.

Un fapt extrem de deranjant stă în lipsa de structură, de ordine, în favoritisme, în alterarea ordinii fireşti a lucrurilor. Au fost oare destui antrenori daţi afară de către jucători? Subminarea autorităţii şi, mai grav, tolerarea acestor practici, este explicaţia lipsei de unitate a grupului. O echipă plină de valori, care însă nu performează într-un campionat submediocru. Mie mi-a ajuns momentul Cadu vs. Rednic. Nu pentru că fostul antrenor mi-ar fi fost nespus de drag, ci fiindcă a fost momentul în care am văzut clar cât de cariat era profesionalismul din interiorul clubului. Iar dacă vă amintiţi de astea, fac trimiterea şi la momentele grave de trădare, precum Vaslui – CFR 4-0 sau la mai vechiul Sportul – CFR 3-0. Un teatru de prost gust, ca şi în alte câteva episoade ciudate, cu cote interesante la casele de pariuri; scenarii diverse, interese meschine. Trebuie doar un pic de scepticism ca să poţi cântări şi ca să se adune imediat elementele grăitoare. CFR înseamnă pentru mine fotbal, nu dramaturgie. Dacă vreau teatru, am unul excelent, foarte frecventabil, chiar lângă mine, în Sibiu. Cât despre Cadu, cel pentru a cărui critică am fost apostrofat cu poate prea mult fanatism, consider că restul sezonului, tot ceea ce a urmat după aceea, a spus suficient.

La momentul de faţă, cu actuala croială, CFR nu va stagna. Este doar o coborâre lentă înspre Styx, încolonată cu alte cluburi defecte din România. Marea conferinţă de la finalul sezonului îmi întăreşte convingerea asta, comunicarea pare de faţadă, nu se schimbă nimic esenţial înspre bine. Paszkany pleacă, deci adio bani de chituit fondurile în caz de dezastre. Iar bugetul acela anual promis pare irealizabil, după toate problemele financiare din acest sezon. Câţiva jucători îndepărtaţi nu vor scădea cheltuielile decât cu maximum 20%. Se vor aduce jucători portughezi cu limitări salariale? Aştept aşadar un lot întreg de Thiago Lopes. Ce urmează e destul de previzibil, raportat şi la ce se întâmplă în jurul nostru. Fotbalul românesc cu o mono-campioană va fi în declin valoric de la an la an. Competiţia creşte interesul şi valoarea. Steaua, ajunsă la un statut de dictator într-o ţară bananieră nu va mai avea nici ea forţa de a pătrunde spre Champions League, interesul va scădea şi el, iar la capătul pieselor de domino, jackpot-ul va sucomba – sumele pentru televizare se vor prăbuşi şi ele. Atunci va avea de dat CFR-ul examenul final. Şi, aşa cum stă acum, cred că îl va pica.

Singura șansă de revigorare este o schimbare radicală, în primul rând a conducerii şi apoi a  finanţării. Este nevoie deci ca două minuni să aibă loc. Cât de des se întâmplă minuni şi, mai ales, când se mai şi pomenesc câte două simultan, nu e nevoie să amintesc. Deci, spun că sunt extrem de sceptic că clubul îşi mai poate reveni. Sper să fiu contrazis, fiindcă ştiu sigur că voi urmări mereu cu drag meciurile CFR-ului, eliberat însă de impulsul de a mai judeca ceea ce se întâmplă.

Ştiu că tribunacfr e pe mâini bune. Am urmărit activitatea de pe site în tot acest timp şi sunt încântat de dăruirea celor ce lucrează acum, de ceea ce ei realizează. Sunt mândru că am pus şi eu umărul la acest proiect, dar ştiu că acum trebuie să renunţ, să pun punct activităţii.

Poate voi reveni vreodată, atunci când CFR-ul se va schimba, se va curăţi, atunci când va redeveni acelaşi concept cu care să mă pot identifica. Doar că trebuie minuni ca să se întâmple asta…

Autor: Albusibiu

157 comments

  1. Alex, bine ai revenit, chiar şi numai pentru a ne spune adio.🙂 Eu unul sper ca minunile să se întâmple în maximum o săptămână.🙂

    Apreciază

  2. În principiu, sunt de acord cu toate observaţiile tale, Alex, mai puţin cu acel „adio” din final. Ca şi mine, probabil şi alţi tribunişti (mai mult sau mai puţin activi) au fost atraşi „în fenomen” de articolele tale minunate, aşteptate cu sufletul la gură după meciurile echipei noastre. Într-un fel, şi „TribunaCFR” este un proiect făcut cu seriozitate, „ardeleneşte”, cum spui şi tu, şi -asemănător proiectului mai mult sau mai puţin existent de la club- trebuie şi ea construită cu migală, cu paşi mici, dar sigure, în direcţia cea bună, şi lipsa ta e resimţită din plin, cel puţin de către mine. Mai primim şi noi „şuturi” din diferite direcţii (unele justificate, altele nu), dar asta nu înseamnă că iubim mai puţin acest fenomen. Oricum, faţă de alte forumuri ceferiste, Tribuna a fost tot timpul mai rezervată la acţiunile de faţadă ale conducerii, am sesizat şi am dezbătut pe larg şi noi alunecările ei spre „mocirla mioritică” din fotbal, din păcate. Dar, în opinia mea, sunt şanse de redresare. Eu -în pofida experienţelor mele „aunecoase”- cred în continuare în revenirea echiepei la acele valori amintite de tine, poate nu la nivelul dorit de tine, dar măcar pe-aproape, acolo. Această posibilă revenire se va justifica (dacă ea chiar se va realiza) tocmai din cauza managementului defectuos din anii de glorie, lucru recunoscut aşa, cu jumătate de gură chiar şi şefii echipei, falimentul managerial al acelei perioade detonându-se acum, „şefimea” fiind obligată la a se întoarce la valorile enunţate de tine: întinerire, achiziţii din zonă, pepinieră proprie, atragere suporteri, etc. Aşa cum am mai discutat pe aici, crede-mă, alb imaculat nu există în fotbal (nici măcar în alte domenii, decât foarte rar), dpmdv actualul CFR este oricum mai „alb” (sau mai puţin murdar), decât majoritatea celorlalte echipe din peisaj. Nu sunt aşa de optimist ca colegii mei de pe alte site-uri ceferiste, dar sunt şanse ca echipa să urce treptat (nu neapărat în clasament). În ciuda acestui „adio” exprimat de tine, eu te aştept în continuare să revii printe noi, poate împreună vom reuşi -totuşi- să obligăm conducerea să ducă căruţa în direcţia cea corectă. Îţi reamintesc, că în anul de graţie 2014, parallel cu ieşirea „bubelor” la suprafaţă, unele sugestii „tribuniste” au fost assimilate de „ei”, chiar de ordin tactic, câteodată, lucru care ne face să credem în munca noastră şi în rolul de catalizator al ei. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kiruj, problema pe care am vrut sa insist nu sta in lipsa rezultatelor, ci in degradarea grava a filosofiei acestui club. Poate ca pare un lucru marginal, insa pentru mine era esentialul, pentru a ma putea identifica acestui club. Suport altfel chiar si o retrogradare, insa macar sa am incredere ca totul merge mai departe. Am invatat destule din povestea Inter Sibiu ca sa stiu la ce sa ma astept.

      Asa cum arata acum lucrurile, cred ca se merge pe un drum „dead-end”. Cred ca s-au facut lucruri grave care au afectat pe termen lung relatiile cu potentialii colaboratori ai clubului, CFR-ul si-a pierdut in mare masura credibilitatea. Iar daca lucrurile au mers si mai departe sub aspectul onestitatii sportive, atunci calea aceea este ireversibila. Si asta e cel mai periculos fapt.

      Am sperat ca macar aceasta ultima conferinta de presa sa aduca o schimbare in managementul de la varf. Gadola insa se pare ca fie nu are puterea, fie nu are dorinta de implicare pana la acest nivel. Singura solutie acum ar fi un nou finantator care sa reformeze, din temelii dar mai ales la varf clubul.

      Apreciază

      • Alex, eu am o teorie a mea pentru tot ce s-a întâmplat la club, în ultimii 10 ani. La început totul a fost conceput exact aşa cum sperai şi tu (adică pe principii şi baze oneste, solide, corecte), cu eventuale mici „excepţii” (vezi autodenunţul lui IM cu premierea medieşenilor la Petroşani, în paranteză fie spus, o mare eroare a lui IM). Din această cauză proiectul „new-CFR” era unul atrăgător (şi era şi în realitate, minus acele mici nuanţe de gri), aşa ai venit tu lângă echipă, aşa am venit eu, şi încă foarte mulţi! Prima ruptură de „ardelenism” s-a făcut -zic eu- în 2007 (când am terminat pe 3) şi când AP şi-a dat seama că nu poate obţine rezultate (şi implicit profit din CL+vânzări) pe căi exclusiv cinstite, şi băieţii s-au dat uşor-uşor la nişte miticisme, pe o arie destul de largă, în mod organizat, dar măcar în linişte, fără o reclamă deosebită, cum făceau alţii (pentru care ăia trag ponoasele, acum). Eu am încercat de câteva ori să explic treaba asta aici, am convingerea că am dreptate, am avut destule semnale care -pentru mine- erau clare ca lumina zilei (de ex. faza cu Dinamo via Ando), mai mult de atât, parţial am şi fost de acord cu ei, crede-mă, simţi o oarecare satisfacţie când învingi adversarul diabolic tocmai cu armele lui…:). La un moment dat intervine frustrarea (vorbim de AP), bagă bani cu găleata în echipă, în stadion, şi în loc să vadă nişte rezultate (şi un profit oarecare, lucru normal la orice investitor), vede că-i luat de fraier, că e plimbat cu vorbe frumoase. Acolo s-a făcut primul declic, o primă alunecare spre „miticisme”. Între noi să fie vorba, echipe complet curate nu există nicăieri, fiecare încearcă să profite de orice situaţie legală (câteodată un pic dincolo de graniţa aia), inclusiv Barca, inclusiv restul. Pentru mine nu asta a fost problema cea mare, ci 1-managementul financiar efectiv păgubos (cu cheltuieli imense, aducând rezultate şi sume imediate, dar fără o gândire măcar pe termen mediu), pregătindu-se încă de pe atunci semifalimentul de azi, şi 2-distanţarea lentă dar sigură de suporteri, lăsând impresia din ce în ce mai evidentă că vorbim de un „flux de producţie”, unde noţiuni ca „culori, legende, suflet”, etc. nu-şi au rostul. În opinia mea, în ultima clipă (în primăvara acestui an) şi-au dat seama de acest lucru (şi datorită împrejurărilor, poate şi datorită nouă), şi -volens-nolens- se încearcă acum o „reprogramare” a strategiilor. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Cred ca este foarte important sa ne raportam si la lumea la care facem referinta, nu neaparat la una ideala. In primul rind AP a dorit ca CFR sa rupa fatalismul „granzilor din Bucuresti” care isi imparteau trofeele intre ele si spre deosebire de Iancu sau Porumboiu a si reusit. Emblematic pentru mine este faptul ca liderii celor trei granzi de la inceputurile anilor 2000 sunt astazi toti la pirnaie. Citi dintre noi ar fi avut in 2005 viziunea zeghei pentru un George Cospos la vremea aia vice prim ministru, Borcea mare businessmen in gaz lichefiat si Becali care urla se vedea „voievod, daca nu ca Mihai Viteazul, macar ca Amza Pellea” ? AP a avut curajul, resursele, ideile sa ii reuseasca. In al doilea rind, crd ca tocmai aceasta reusita este originea declinului. S-a creat un automatism al anilor pari, metoda a functionat de trei ori iar minusul cel mai mare este evident distragerea atentiei de la constructia unor sisteme solide. Uneori este insa nevoie de o criza majora pentru a te putea reinventa. CFR ul pe viitor va fi cu siguranta altfel, chiar daca va pastra din bunele si relele trecutului. Este mult sau putin? Intr-un univers al imploziilor fostelor campionae ale provinciei, al disparitiei rivalilor care nu au cistigat nimic, al insolventei a doi dintre 3 din granzii capitalei eu tind sa cred ca este foarte mult.

          Apreciază

          • Aşa este, Cristi, câteodată în fotbal (şi nu numai) o criză este binevenită. Băieţii noştrii şi-au dat seama -cred- de greşelile trecutului, au venit facturile pentru acele greşeli, ele trebuiesc achitate. Noroc că încă ele pot fi plătite, drept „taxă de şcolarizare”. E mai bine ca la Rapid, Vaslui, Dinamo, etc. Retehnologizarea / resetarea strategiilor este inevitabilă în fotbal (dealtfel şi în alte domenii pur „productive”, dar în fotbal periodicitatea lor este mai mare, adică ciclul este mai mic), la noi acest ciclu prelungit de 10 ani trebuia să se spargă odată şi odată. Exemplul cel mai elocvent este Barca, care a ajuns evident la finalul unui ciclu, e drept comparaţia cu CFR şchioapătă -printre altele- pt. că acolo vorbim DOAR de retehnologizare tactică/sportivă, nu şi financiară. HAI CFR!!!

            Apreciază

          • Asa sa fie, baieti, dar raportandu-ne la romanii nostri din jur nu vom avea niciun folos. In primul rand pentru ca toti ceilalti se duc incet, dar sigur, spre declinul final, iar noi aplicand metodele romanesti vom reusi daca suntem un pic mai buni ca cel mult un pic mai tarziu sa ajungem acolo. CFR-ul avea o sansa buna doar daca persista in a fi altceva, daca avea o incapatanare nebuna de a isi tine calea. Repet, eu nu vad in conferinta asta de presa de la final de sezon o nu stiu ce schimbare, mi se pare doar inca un discurs de fatada, cateva promisiuni si idei care nu au cine stie ce acoperire reala.

            Apreciază

  3. Albusibiu te-am urmărit consecvent la GSP şi admiram comentariile şi observaţiile la meciurile CFR-ului. Dar deodată ai dispărut … ca să apari acum pesimist ,parcă jignit în orgolii, cu moralul de suporter la pământ, cu mare neîncredere în jucători, în conducerea echipei şi gestionarea problemelor financiare. Vreau să-ţi insuflu puţin optimism că eu am convingerea că cei din conducerea CFR-ului n-o să lase echipa – care totuşi a avut , are şi sper că va avea în continuare un cuvânt important de spus în Liga 1 – de izbelişte ca cei de la Urziceni, Rapid , Oţelul sau chiar Dinamo în locul cărora avem şansa să jucăm în cupele europene, pentru simplul fapt că la conducerea CFR-ului sunt nişte ardeleni cu gândire corectă şi iubitori ai echipei . AŞA CĂ HAI SĂ SPERĂM ŞI SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN cum se scrie pe aicea DRAGĂ CFR . HAI CFR !

    Apreciază

    • PS . Nici eu nu sunt CFR – ist din naştere dar am devenit din respect pentru ce a făcut această echipă începând cu anul 2007.

      Apreciază

      • Ery, dupa ce te dai un pic deoparte si incepi sa te obisnuiesti cu linistea, parca nu-ti mai doresti zecile de jigniri din mediul acesta online. Imi pot face nervi cu mai multa utilitate, pot sa fiu eu impacat cu mine insumi si fara sa mai dau socoteala pentru fiecare lucru pe care tin sa-l afirm.
        Prea multa vulgaritate, prea multa ura. M-am obisnuit cu o viata de familist, am inceput sa apreciez mult mai mult tihna unor astfel de zile.

        Nu e vorba de optimism sau pesimism, acum ar putea chiar si sa fie campioni, insa cata vreme nu exista eticheta pe care mi-o doresc, lucrurile nu m-ar mai inflacara prea mult.

        Apreciază

        • Păi jignirile şi înjurăturile din mediul online sunt sarea şi piperul. Când este jignită şi înjurată CFR-ul şi cei care comentează pozitiv meciurile echipei este un indicator că aceasta are rezultate bune şi se bate pentru locul 1 . Când în Campionat datorită rezultatelor slabe CFR -ul este între locurile 7 şi 10 observă că aproape nu este băgată în seamă. Deci dacă sunt jigniri şi injurături înseamnă aşa cum se strigă pe stadioane că AVEM ECHIPĂ , AVEM VALOARE . HAI CFR !!!

          Apreciază

  4. Salut Albu si bine ai revenit meteoric. Opiniile tale sunt corecte, dar incomplete. Asa cum ai zis, „e ușor să fii manager atunci când sunt bani îndestulători, când nu trebuie decât să cheltuiești, dar e mult mai greu să pui temelii, să produci”. Eu cred ca adevaratul examen al CFR-ului abia acum se da, cand banii nu mai vin cu usurinta si capacitatea de a obtine rezultate cu resurse putine scoate la lumina capacitatea mecanicului de a conduce locomotiva. Cu toate astea, CFR-ul e inca pe șine si chiar daca merge mai chinuit, inca merge. Nu a ajuns ca Urziceniul, dus la fier vechi, nici ca Rapidul, cu diversi oportunisti rupti in fund veniti ca finantatori fara bani. Faptul ca nu ne plac unele aspecte care aparent duc spre o asa zisa miticizare a clubului, nu trebuie sa ne impiedice sa fim alaturi, cu inima, cu critica sau cu amandoua. Nici nu trebuie sa ne grabim si sa tragem repede concluzia ca e gata. Eu personal cred ca in doua, maxim trei luni ne vom lamuri daca CFR-ul opreste definitv in halta sau merge mai departe. Te asteptam cu drag pe tribuna, esti binevenit oricand, mai ales ca esti taticul fondator.

    Apreciază

    • Cred ca o decizie luata in 8 luni de pauza, nu e o decizie luata repede, nici macar pripita. Faptul ca inca CFR-ul nu a deraiat este o palida consolare, iar faptul ca nici macar la aceasta conferinta de final de sezon nu au fost capabili sa se abtina de la promisiuni irealizabile (in conditiile actuale) ma face sa cred ca vor mai urma cateva socuri.

      Apreciază

  5. Mi-ar place sa ramai si sa scrii analizele tale despre meciuri. Si as intelege daca le-ai scrie strict din punct de vedere fotbalistic. Analizele tale dupa meciuri au fost magnifice de fiecare data. Nu crezi c-ar fi un mare pacat sa lasi politica clubului sa te afecteze atat de tare? Sincer, chiar si daca am pica in B cred c-as savura analizele tale dupa meci. Stiu ca esti ocupat cu viata de zi de zi, insa te rog gandeste-te bine daca nu cumva ai putea gasi un rol aici pe tribuna in care ai scrie strict despre un meci de fotbal, despre ceea ce s-a intamplat pe teren timp de 90 de minute plus prelungiri si doar atat. Asa scapi de durerile de cap de care ai pomenit, iar tribuna recapata o dimensiune care cel putin mie mi-a lipsit. Altii pot comenta politica clubului, nu? Pana la urma, eu intru pe acest site in primul rand pentru fotbal si nu pentru politica din interiorul clubului. Mi-ar place sa continui si sa te axezi strict pe jocul cu lapta. Oricare ar fi decizia ta, iti doresc sanatate Alex.

    Apreciază

    • Probabil ca stelistii nu au nicio problema atunci cand Steaua face un 2-5 cu Viitorul Constanta. Eu insa am o problema in plus (cea care a pus capac), dupa CFR-Otelul Galati 7-2. E o problema de moralitate, strict din punctul meu de vedere…

      Apreciază

      • Albu, dacă acel meci cu Oţelul ar fi fost o piesă jucată pe scena lui Bet Theatre, nu avea scum scăpa neregizat nici cel de la Galaţi, din retur.

        Apreciază

          • Alex, la meciul ala ce doreai sa faca ai nostri? Sa zicem ca ai dreptate, si-a bagat mafia pariurilor coada iar otelarii trebuiau sa ia o tona de goluri, tu ca antrenor ofensiv ce le-ai transmite jucatorilor?

            Apreciază

        • Acolo n-am avut informatii, dar, recunosc, despre acel al doilea meci am fost suspicios doar din spiritul de observatie al „patitului”.

          Apreciază

            • Se poate spune asta, Caneto. Atat de mult incat sa dau crezare sursei mele si sa ma aprind pe subiectul asta. Grav este ca s-a recurs la asa ceva, ca, indiferent de motive (mazilirea antrenorului, ajutarea unui prieten aflat in nevoie sau, da, cota buna) se poate spune „CFR-teatru”. Asta mi se pare ireversibil.

              Apreciază

          • Pai hai sa vedem cum s-a prezentat Otelul in tur. Trei victorii, trei egaluri si unsprezece infrangeri in saptesprezece etape. Cu echipa asta a fost nevoita CFR-ul sa faca o intelegere in etapa a zecea pentru cele trei puncte puse in joc?

            Apreciază

            • Albu spune că înţelegerea a fost pentru pariuri, nu pentru puncte. Eu cred în continuare, dacă s-au înţeles în tur pentru pariu, se înţelegeau şi în retur pentru puncte, Oţelul avea nevoie ca de aer de ele.

              Apreciază

            • thedarkside, spune tu, crezi că jucătorii noştri erau în stare să înscrie 4, 5, 7 goluri într-un meci regizat?🙂 Un Ogbu într-o zi de graţie îţi poate da şi 10 goluri într-un meci, dar în altele îţi poate şi rata de 10 ori din 10 metri cu poarta goală. Poate chiar într-o zi cu cote bune la pariuri🙂

              Apreciază

            • Nu, eu iti impartasesc total parerea. I-au prins pe otelari cu garda jos si le-au dat cate au putut. Asta e semnatura lui Grig🙂 Ei veneau in Gruia dupa trei infrangeri si un egal iar cum Maah a inceput recitalul in min 6 si in min 24 deja era 2-0, nu era greu sa cada psihic.

              Apreciază

  6. Albule, ai avut o contributie deloc de neglijat la transformarea mea din urmaritor neutru al fotbalului in CFR-ist convins. Multumesc pentru toate articolele pe care le-ai scris dupa fiecare meci, ai facut o treaba foarte buna!

    Desi lucrurile s-au inrautatit foarte mult si nu mai putem vorbi de performanta in anii care urmeaza, eu sunt „prins” iremediabil si voi ramane alaturi de CFR. Cred ca si tu vei face la fel.

    Hai CFR!

    Apreciază

  7. Bine ai revenit! Ce zici, te putem convinge la un compromis? Ramii fara „partea literara” dar macar activ aici ca „parerist” ? Fii sigur ca nu vei avea parte de injuraturile de pe GSP de care nu ai nevoie, bugetul tau de timp va putea sustine o vizita szilnica si citeva minute acordate dialogului. Cit despre ce ai scris, da stim cu totii ca am asistat la o implozie a compromisurilor, gestiunii romanesti etc. Macar pentru ideea la origine buna, merita sa dai o sansa si noului CFR light.

    Apreciază

    • Opinatul (si inopinatul) e libertatea oricui. Sigur voi mai aparea pe aici, iar atunci cand am ceva argumentat de spus o voi spune. Atata doar ca nu imi voi mai sufleca mainile sa ma apuc de scris, din cauza motivelor enuntate mai sus (da, planul personal conteaza si el, fiindca acum partea profesionala a mea trebuie sa primeze). Am insa toata admiratia pentru cei care tin tribunacfr in viata, sincer, le sunt enorm recunoscator pentru ceea ce fac.

      Apreciază

  8. Apropo de management. Dacă e adevărat că doctorul a primit mână (oarecum mai) liberă de la finanțatori, domnia sa va putea să-și demonstreze talentul (sau lipsa ei) de manager. Dacă va fi cazul, finanțatorii vor putea să decidă înlocuirea lui cu un altul mai potrivit. Înțeleg decizia ta Albule, dacă echipa și tribuna nu te mai reprezintă, ai dreptate să stai deoparte. Mulțumesc pentru contribuția ta din trecut, a fost o plăcere să-ți citesc articolele.

    Apreciază

    • Nu cred ca Muresan este cu adevarat supus finantatorilor. Daca s-ar fi facut o analiza „finantista” asupra ultimului sezon el ar fi zburat primul din post. Deocamdata hai sa vedem cum vom rezolva datoriile acumulate in acest sezon, inainte de ne gandi la urmatorul. Lunile in care nu s-au platit salariile ar trebui sa ne puna tare de tot pe ganduri.

      Apreciază

      • Sau este supus executind unele toane. Exemplul negativ al anului trecut este Obiora, adus pe ultima suta de metri aproape la disperare ca alte alternative picasera si mazilit dupa doua luni pe motive de nimeni cunoscute. Mie asta mi se pare o chestie facuta „ca asa vrea muschii mei” indiferent cit a costat. Cunosc si eu patroni cu apucaturi din astea dupa care daca bugetul intra la apa incep cu „te-am luat aici ca sa imi dai solutii nu sa imi spui probleme”.

        Apreciază

  9. Daca CFR-ul se opreste in halta, asta e. Dar cat timp mai merge, pentru mine, personal, e un balon de oxigen impotriva miticismului si prostiei intalnite mai ales in sud (dar si pe la noi, ca sa fim corecti). Vom trai si vom vedea. A existat viata si inainte de CFR, va exista viata si dupa. La momentul prezent, CFR inca traieste si nu are rost sa traim cu groaza anticipand – ca-n bancul cu politistul – un moment in care va aparea o coaja de banana pe care clubul va luneca si va cadea definitv.

    Apreciază

    • Din punctul meu de vedere, CFR-ul a calcat deja pe coaja. Ca nu cade precum Urziceniul tine de constructia solida a clubului. Dar daca nu are un reflex-minune cred ca va pica drept cu fata in asfalt. Nu tin sa mi se dea dreptate in aceasta prevestire, este doar felul in care nu vad cum s-ar mai putea redresa fara sa primeasca o mana intinsa.

      Apreciază

  10. Foarte bun articolul,plin de adevar…m-am bucurat sa-l citesc. Sper ca nu ai lasat definitive „Tribuna”…ar fi pacat. V-om trai si v-om vedea ce o sa mai fie. Te asteapta cu drag pe „Tribuna” un ardelean din vecina Orastie.

    Apreciază

    • Pintea, dupa cum observi, unii ma mai „iubesc” si acum. De data asta nu ma mai incrancenez impotriva lor, doar imi rad de dusmania lor constiincioasa si neputincioasa. E plina lumea de ei, dar pot fi sariti cu privirea lejer. In fine, noi sa fim sanatosi si sa avem cu ce ne mandri in vremurile astea si in cele ce vor urma.

      Apreciază

      • Este normal sa fie asa.cCe ar fi daca ar fi toti de acord cu tine?Este un semn bun,inseamna ca, contezi esti important,ca daca n-ai fi nu s-ar lega nimeni de tine.Vezi,cu un simplu articol ce discutii ai generat,NA de asa ceva avem nevoie.Cum am scris mai jos ,acestea sunt momentele cand este cel mai mare nevoie de cei ca si tine,07,Kiruj,Caneto etc… .Ar fi pacat sa abandonezi.Parerea mea ,si dupa cum vezi si a altora.

        Apreciază

        • Nu a cadea de-acord e important, ci felul in care se argumenteaza. Prefer sa am discutii vii, decat certuri cu „dezbateri” la persoana, zarva „de chivute”. Vrand-nevrand ma contaminez cu ura lor si, sincer, in toate lunile astea am descoperit ca se poate si fara, ca imi e mai bine fara ele. As putea sa dezactivez comentariile la articol, ar fi o varianta, dar asta tot nu rezolva decat foarte putin din tot ceea ce am enuntat mai sus, in articol.

          Apreciază

    • Multumesc, simteam totusi ca e cel mai corect asa, sa-mi explic public decizia. Daca pe la fotbal nu cred ca ne vom mai vedea, din cauza ultimelor mele accidentari sportive, atunci sigur ne mai vedem vreodata prin on-line, schimband pareri legate de ceea ce ne roade.

      Apreciază

  11. Iti multumesc si eu pt articolele si comentariile cu care ne-ai incantat pe tribuna cfr si pe alte site-uri de sport. Tinand cont de pasiunea ta pt fotbal speram ca „silenzio stampa” se va sfarsi odata cu finalul sezonului, dar stiind ca nu esti dispus la compromisuri am anticipat si acest „ramas-bun”. Imaginea cfr-ului pt mine era data si de calitatea suporterilor. Inteligenta, umorul, daruirea, bunul simt, talentul tau si al colegilor ce posteaza pe site m-au facut sa ma identific cu un club select. Era partea care ma facea sa trec peste vulgaritatea altor „fani” si lipsa de profesionism a conducerii in ultima vreme. Oricum, sper sa mai avem ocazia pe viitor sa citim articole scrise de tine.

    Apreciază

    • Multumesc, Alin. Recunosc, in ultima vreme umorul meu cam palise, in fata lucrurilor tot mai grave despre care discutam. Insa vad ca ceilalti si-au conservat in tot acest timp spiritul, chiar am citit cateva lucruri savuroase pe aici, in ultimele luni. Sunteti pe maini bune, mai bune decat ale mele. Nu s-a sfarsit nimic, doar continua.

      Apreciază

  12. Dupa ce am citit acest articol al tau,m-am convins ca si tu esti suporter de rezultat.Atunci cand apare greul,te dai de-o parte.Nu ai nimic in comun cu CFR CLUJ care juca in echipament alb-violet ( atunci doar rapidul putea folosi alb-visiniul ),nici cu CFR CLUJ care juca in rosu-albastru si se numea STEAUA-CFR SI SE CHINUIA SA SUPRAVIETUIASCA IN DIV.C SI B.Nu ai nimic in comun cu echipa care lua masa la cantina Liceului de transporturi din Cluj,unde eram eu elev atunci,nu ai nimic in comun cu echipa care facea deplasarile cu un autocar Skoda obosit sau cu trenul.Nu stii nimic despre ESTINCA sau BERINDEI,care imi erau colegi de echipa pe vremea cand lucram in Depoul de locomotive Cluj,dar doar pe statul de plata si in zilele de salariu.Nu te-ai udat pana la piele la meciul din 1982 cu Victoria Carei,pe care l-am castigat cu3-2 si am revenit in div.B (sa-ti spun ca pe o ploaie torentiala tot meciul in tribune erau peste 10.000 de oameni si nu aveai loc sa arunci un ac? ).Nu l-ai vazut jucand in tricoul CFR-ist,printre multi altii,pe marele GUSTI TEGEAN sau pe TALIBA ALBU.N-ai avut cum sa-l vezi in poarta pe FIGARO NAGEL,un portar cum rar a avut Romania,dar care a avut ghinionul sa fie ungur si nu a prins nationala Romaniei din aceasta cauza.Despre stangul de aur al lui AUREL MURESAN nu ai auzit sigur niciodata sau de fundasii de fier MAN DORIN,SONY TOTH SI VASILE JUCAN (D.ZEU sa-l odihneasca ).Nu ai stat in genunchi in peluza veche si nu ai ascultat la statia de amplificare finalul meciului de la Petrosani din 2004,in urma caruia am revenit in div.A dupa 28 de ani.Ei bine, eu am trait toate astea pe viu in Gruia si nu-mi permit sa critic ce face conducerea actuala a clubului,am trait inca multe altele pe stadion si sper sa mai prind multe inca,indiferent de div. in care echipa asta va juca.Pentru mine nu conteaza cine conduce sau va conduce clubul,nu conteaza decat CFR CLUJ!! Am iubit si voi iubi aceasta echipa neconditionat!! HAI CFR CLUJ,CAMPIOANA FOTBALULUI ROMANESC!!!

    Apreciază

    • Nici eu nu am nimic de a face cu ce scri acolo dintr-un motiv f simplu: m-am nascut in 1982, in atare conditii mai voie sa vin in Gruia. Chiar astept raspuns, sunt satul de cacaturi de genul asta, mai urmeaza un pic si ne faci vinituri pentru ca vedem fotbalul alfel, pt ca vedem sportul altfel.

      Apreciază

    • Aici cred ca gresesti. Suporter poate fi oricine care simpatizeaza cu un club, o idee pe care o transmite acesta etc. Nu este un titlu de glorie sa te fi nascut mai devreme sau mai tirziu, ca ai locuit mai aproape sau mai departe de stadion sau daca ai vazut sau nu un meci oarecare din tribune. Sunt doar coincidente. Numai prostii se lauda cu lucruri care nu au nimic cu contributia lor si incearca sa se pozitioneze deasupra altora care nu au aceleasi caracteristici. Iar tu, cu toate scuzele de rigoare, argumentezi ca un prost. Nu uita ca majoritatea suporterilor unei echipe necomunale, fie ea de club sau nationala, nu au avut niciodata sansa sa o vada pe viu. Fii sigur ca si Real si ManU sau nationala Braziliei au milioane de suporteri infocati care pur si simplu nu locuiesc in orasele unde joaca aceste cluburi, nu au banii necesari pt un bilet sau pur si simplu nu au loc in stadion. Dragostea asumata e o chestiune de atitudine, fudulia de mahala o prostie.

      Apreciază

    • Si cand ma gandesc ca am inceput acest articol cu un anume enunt… Poate ca n-a fost destul de clar. Mai citeste-l de 100 de ori, te rog.

      Apreciază

      • Lasa-i in pace , chiar nu are rost sa te iei cu astfel de suporteri in gura. Ei is acolo de cand lumea si pamantul, iar noi astialalti nu avem voie sa avem o parere despre bunul sau prostul mers al clubului. Sunt satul pana peste cap de astfel de personaje. Nu au decat sa stea in colutil lor si sa traiasca din amintiri.

        Apreciază

  13. Continutul excelent si obiectiv al articolelor, scrise de Alex, cu care de f. multe ori m-am identificat si datorita convingerilor,uneori similare, am hotarat sa ma „desfasor” si eu pe Tribuna(cu riscurile de rigoare), numai ca, mare mi-a fost supararea cand MAESTRUL a „disparut”,subit(!?) Intr-adevar, CFR-conducerea, echipa administrativ-manageriala- au coborat f. jos stacheta calitatii si a performantei, s-au compromis in repetate randuri, s-au „miticizat” nepermis( lucru transmis si preluat f. usor si de unii suporteri!), au facut dovada unei proaste si rusinoasa „colaborari”cu suporterii, antrenorii, jucatorii, impresarii si sponsorii(!) Asa cum s-a atentionat si mai sus, s-a pierdut iremediabil INCREDEREA, afectand negativ,pe termen mediu si lung, CREDIBILITATEA clubului. Atata timp cat A.P. nu-si poate vinde(n-are cui?) actiunile si stadionul, tot el va conduce, prin „interpusii”,I.M. si R.Z, iar noi vom suferii in continuare, asistand neputinciosi la decaderea ireversibila a CFR-ului( „nu sunt pesimist, sunt un optimist informat”!); nu vreau sa fiu prapastios,dar modul de lucru pompieristic, fara un Program Managerial viabil de redresare, fara un Plan concret de pregatire( unde-i echipa a 2-a?) si promovare a juniorilor nu vom avea perspective de viitor si vom continua sa visam „cai verzi pe pereti!”!( D-le Caneto,- si altii- veniti cu contra argumente, le accept, deabia vreau sa fiu contrazis!); si in aceste momente de rastriste, eu unul, tot am sa-mi fac abonament (la tribuna a2-a), chit ca nu voi putea merge la majoritatea meciurilor, jucate in GRUIA!; am intrat in categoria tot mai numeroasa a cluburilor care se lupta numai pt. supravietuire, cu o proasta imagine a clubului, cu nepasare fata de suporteri; inchei cu observatiile definitorii si pertinente(nu prapastioase) ale lui albusibiu: „Nu exista aici nucleul dorit in organizarea si in principiile clubului, dar nici mediul din jurul clubului nu este corect.”; Hai CFR!

    Apreciază

  14. Unul din lucrurile care m-au facut sa iubesc acest club a fost si articolele citite aici pe tribuna sau pe gsp, calitatea lor si a suporterilor. Albu este unul din cei pe care i-am citit mereu cu interes si placere. Poate nu voi mai avea ocazia asa ca iti spun acum: multumesc! Iustin, un alt fan CFR-ist din Sibiu.

    Apreciază

  15. Alex iti multumesc si eu pentru toate editorialele tale. Datorita lor am inceput sa intru pe tribunacfr(cred ca am inceput sa o citesc de la inceput). Imi pare foarte rau ca nu mai doresti sa scri aici, imi pare rau ca proiectul new CFR iti provoaca atata greata, in mare parte sunt perfect deacord cu tot ce scri aici, nici mie nu imi place deloc directia pe care a ales-o conducerea dar cu toate astea de fiecare data fiecare meci trait in Gruia imi provoaca emotii frumoase. Din punctul meu de vedere inca avem un public frumos, inca e o placere sa particip la fata locului la meciuri chiar daca in ultima vreme acest lucru s-a rarit. Iti urez mult noroc in toate proiectele tale viitoare si sper ca acesta nu e ultimul tau editorial (pe anul asta) scris aici.

    Apreciază

    • Emotiile le am si eu, nu m-am desprins de ele. De multe ori ma cert cu comentatorii tv sau ma trezesc vorbind singur la meciurile CFR-ului. Doar atat, ca nu mai vreau sa mai prelungesc aceasta traire inca vreo 24 de ore (dupa meci) si sa simt la final ca ma lupt cu morile de vant. Feedback precum al tau imi confirma insa ca nimic nu a fost in zadar (nu ca as regreta ceva, ceva ce as fi putut eu schimba). Multumesc si eu, inca o data, cu toata sinceritatea.

      Apreciază

  16. Nu ma alarmeaza faptul ca AP a cesionat actiunile sale catre cei 29.
    Ma alarmeaza insa ca a ramas IM.
    Din pacate, Ando are 100% dreptate.
    Daca esti cat de cat manager de fotbal:
    Nu poti sa renunti la Bus sau la Rosu si sa-l tii in schimb pe Tade.
    Nu poti sa renunti la Ousmane Vieira care este bun pt nationala Coastei de Fildes la CM dar nu era bun pt CFR.
    IM a avut sansa sa aibe bani la dispozitie si cativa impresari care i-au propus niste jucatori interesanti. Acum, cu buzunarele goale, va conta priceperea presedintelui iar cu IM va fi bine daca nu vom pica

    Apreciază

  17. Am hotărât să trec de la simplu cititor la comentator ca să-l felicit pe Albusibiu pentru întregul efort depus de-a lungul anilor , m-ai convins să devin un suporter CFR-ist (alături de rezultate, „viziunea” conducerii) şi observ ca nu sunt singurul, prin urmare munca ta avut şi roade, nu a însemnat doar sacrificii. Am ajuns cam de 2 ani dependent de tribună datorită ţie şi îţi mulţumesc, a rămas singura mea legătură cu fotbalul autohton, iar cu CFR simpatizez cam din primul an după promovare. Ca ieşean, care a locuit 7 ani in Bucureşti şi mai nou este „vienz” nu am profilul unui cfr-ist standard deşi am participat la un curs prin 2006 timp de două săptămâni la Cluj şi pot să spun că m-am îndrăgostit de oraş, în acea perioadă având loc şi ascensiunea fulminantă a clubului, astfel pot spune că CFR-ul a rămas una din legăturile mele cu acest oraş minunat. Se pare că ţi-ai pierdut încrederea în strategia „onestă” a conducerii, şi eu am semnele mele de întrebare, dar în urma ultimei conferinţe consider că s-a gasit o soluţie dătătoare de speranţe şi astfel Arpy le-a aratat obrazul ceferiştilor care deja îl considerau un fel de Bucşaru…mai mult le-a crăpat inima de ciuda gloatei (numeroase )manipulate de mass-media dâmboviţeană care sperau să se desfiinţeze dragul nostru CFR. Eu unul sper să revii măcar part-time ca autor aici pe tribună!

    Apreciază

  18. Nu-mi vine pe degete niciun comentariu inteligent la articolul lui Albu, așa că mă limitez să-i urez numai bine în viață și să revină pe Tribuna când o să vrea să mai scape de acasă.

    Apreciază

  19. Un pic nasoala chestia asta „Poate voi reveni vreodată, atunci când CFR-ul se va schimba, se va curăţi, atunci când va redeveni acelaşi concept cu care să mă pot identifica. Doar că trebuie minuni ca să se întâmple asta…”…si cred ca iti dai seama Alex de ce spun asta iar analiza desi e corecta vis-a-vis de situatia clubului mie de exemplu nu imi da dreptul e a fugi si de a intoarce spatele unui club pe care il iubesc de peste 30 de ani cu toate ca nici pe mine nu ma incanta ce se intampla acum,acolo…Si cred ca acolo se face si diferenta… intre vechii suporteri, cei pentru care tinichelele obtinute nu au cotat intr- o asa mare masura… si cei noi,cei atrasi de FC Arpi SRL…Insa revin ! E decizia ta vis-a-vis de ce vei face de acum incolo si eu cel putin o sa iti respect decizia … Insa tin sa precizez ca uneori si din cand in cand chiar imi era dor de scrierile tale :)) Numa bine !

    Apreciază

  20. Dantesc citez din ce ai scris mai sus „Si cred ca acolo se face si diferenta… intre vechii suporteri, cei pentru care tinichelele obtinute nu au cotat intr- o asa mare masura… si cei noi,cei atrasi de FC Arpi SRL… „,cred ca nu esti corect fata de cei noi (fac si eu parte dintre acestia).Si noi simtim exact ca si cei vechi,nu am tinut si nu voi tine cu CFR-ul pentru AP sau IM ci pentru ceea ce a scris Albu in articol,chiar daca principiile sau mai alterat un pic.Dar dupa cum spune Kiruj ,nimic nu este alb sau negru ,totul este gri (din pacate).Si eu mi-as dori sa fie lucrurile asa cum doreste Albu,din pacate realitatea este alta.CFR-ul are foarte multi suporteri inafara clujului,ei nu aveau cum sa fie suporterii CFR-ului de mici era imposibil,dar in momentul in care echipa a avut o expunere mai mare au iceput sa simpatizeze cu echipa,chiar inainte de a castiga”tinichelele „amintite de tine.Este si cazul meu si cazul altora din Zalau,Jibou,Satu Mare etc si iti spun sincer (nu vreau sa te ofensez) dar ma deranjeaza faptul ca suntem catalogati suporteri de rezultat sau de tinichele.Despre Albu doar atat a fost un fel de mentor pentru multi dintre noi ,l-am citit cu mare placere intodeauna.Pacat de decizia lui de a nu se implica deoarece acum este momentul in care este cel mai mare nevoie de el si altii ca si el.Sper sa se razgandeasca si ii doresc si eu toate cele bune in viata si mult mult noroc si sanatate.Hai CFR!!! (de la un suporter de rezultat:-)))

    Apreciază

    • Ok,ok,ok imi cer mii de scuze insa exceptiile imi confirma regula si daca te uiti cati spectatori avea CFR-ul in momentele sale de glorie(cele pline de trofee) si te uiti cati are acum iti cam dai seama cam ce am vrut sa spun…Nu pot intradevar generaliza insa din pacate suporterul roman cam prin asta se defineste…la placinte inainte la razboi inapoi…si nu exista nici o exceptie…

      Apreciază

      • Doar atat vrea sa mai repet, poate n-am fost clar in articol: placintele mele se „coceau” cam in 4-5 ore. In rest, iubirea e usoara si frumoasa si se poate petrece si de la distanta.

        Apreciază

  21. Ce vârtej pasionant de comentarii! Asta în primul rând ne demonstrează câtă viață există dincolo de gardul stadionului din Gruia, dincolo de birourilor celor 29 de firme și dincolo de fațadele hotelurilor din Dubai. CFR-ul are un puls normal la care contribuie și inimilor suporterior adevărați care au intrat azi (și nu numai azi) pe site și și-au pus părerea la bătaie. Fie că au tras de mânecă sau au luat de guler conducerea clubului fie că au cinstit-o cu laude, toate cele au fost pe deplin meritate. Sunt convins că ăsta e aluatul nostru, al suporterilor sănătoși la cap, unul plămădit, printre altele ,din speranță, suspiciune, afecțiune, spirit critic și din nou speranță. Că deși trântim de pământ cu președinți fără viziune, antrenori fără maniere, petarde cu crampoane azi, mâine ne trezim și ne bucurăm că echipa noastră n-a intrat in familia epavelor istorice din fotbalul nostru. Și trăim cu speranța că CFR-ul real se va apropia mai mult de imaginea ideală pe care o avem în inimă. Sperăm că peste noapte oamenii în costum vor deveni din nou simpatici și inteligenți și mai iubitori de club decât noi înșine, că A1 are un vocabular mai vast și pe plan tactic și că până acum s-a jucat doar cu răbdarea noastră. Ideea unui CFR pur, curat, imaculat, deștept și cu bani, există doar visele noastre, acolo unde cinstea domnește peste România, unde prostia și invidia au fost eradicate, unde fair-playul nu este un accident. Din păcate într-o societate buboasă și adeseori purulentă e greu să tragi aer în plămâni fără ca pe nas să nu-ți miroasă a diverse duhori. Și musai să tragi frecvent niște dușuri interioare, să rămâi curat și să nu puți și tu. Știam că CFR-ul nu va putea merge mereu în sus, nu-și va dubla bugetul de la an la an și nu o să câștige an de an par campionate. Nu-i o fabrică de talente și nici de bani. Noi sperăm să fie o echipă onestă și cinstită și să devină astfel o fabrică de suporteri. Pentru care, oricum, merită să scrii!

    Apreciază

  22. Felicitari Albule si multumim pentru munca depusa in folosul cfrismului………si dupa numarul de adeziuni nu fara rezultat.Citind pe cei de mai sus am remarcat ca un mare numar de suporteri sunt din afara orasului.Nu cred ca asta ar trebui sa fie o problema.Cat priveste modul in care „iubim” sau sprijinim echipa ,aici desigur pot fi facute mici nuantari.Una-i sa iubesti neconditionat CFR si alta-i sa ai o simpatie(pentru ca acolo-i antrenor Ando sau joaca in Gruia Fabiani,sau pentru ca te-a convertit Albu cu
    cronicile de meci)
    Cum spunea Ioan Dacid cand urca-n Gruia il incearca frumoase emotii………asta simteam si eu cand mergeam cu echipa-n deplasare la un joc de div C.Iar acum ca sunt doar 1000 de spectatori nu ma deranjeaza,ca n-are nimic cu dragostea mea pentru echipa.
    Daca avem indoieli ne putem pune intrebarea despre cum ne iubim echipa…….oricum la varsta ei ar trebui s-o iubim ca pe-o doamna!
    Domnilor pastrati-va calmul,jocul incepe……….Albule daca ti-e dor de noi (sau de unii dintre noi) sti unde sa ne cauti.Traiasca Tribuna CFRISTILOR!

    Apreciază

    • Mersi de info. „Potrivit minge (A BOLA🙂 ), Ruben Brígido și Jorge Chula nu fac parte din planurile noului antrenor Leonel Pontes și ar trebui să trezească în curând încetarea contractelor respective.” (21 mai 2014) link

      Apreciază

    • E si vreo sursa confirmata sau doar zvon? Brigido ar fi un fel de Djoko si are acelasi impresar ca si Cadu. Chula ar fi de la echipa a doua si pe pozitia lui Maah.

      Apreciază

    • Lulu, de unde ai informaţia că CFR i-a luat? M-am uitat „pe repede înainte” pe două calupuri de pe YouTube cu cei doi jucători, jucători scunzi, cu profil ofensiv pronunţat, cam dezordonaţi un pic, dat tehnici, cu ruperi de ritm interesante şi cu o tehnică (în regim de viteză) acceptabilă. Chiar dacă aceste imagini mai sunt şi mincinoase un pic, se vede calitate la ei, o anume „foame” de a se afirma. Brigido joacă pe arii mai largi, Chula e mai de „dreapta”. I-am văzut şi în apărare, dar, repet, se simte şi o dezordine în mişcări, ca şi la Thiago Lopes. HAI CFR!!!

      Apreciază

  23. Desi sunt de acord in mare masura cu majoritatea criticilor facute in articol la adresa conducerii, cand pun lucrurile in contextul fotbalului romanesc in care misunau pana de mult personaje una mai dezgustatoare decat alta, situatia nu mi se pare la fel de dezamagitoare. Ce a fost insa dezamagitor in ultima vreme au fost rezultatele si cred ca indiferent de cati suporteri ar aduce CFR-ul in tribuna prin alte metode, noi toti vom incepe sa privim situatia mai in roz daca si numai daca vom incepe sa avem din nou rezultate si vom avea alte obiective decat salvarea de la retrogradare. Parerea mea e ca principalele cauze care ne-au adus in situatia actuala sunt afacerile mai putin reusite ale lui AP din ultima vreme si aparitia lui Regecampf care a facut din Steaua o forta cu greu de luptat in campionat si deci a facut ca orice investitie serioasa sa para fara prea mare succes de reusita financiara (i.e., calificarea in grupele Ligii). Daca insa Regecamf pleaca acum la arabi si noi ne „calificam” in Cupa UEFA, s-ar crea conditiile ca sponsorii echipei sa aiba suficienta incredere incat sa investeasca niste bani in transferuri vara asta, iar apoi in noul sezon orice se poate intampla. Probabil ca nu am avea noi lotul cel mai bun (cel putin Steaua si Astra sunt deasupra), dar eu nu cred ca l-am avut nici in anii cu titlurile 2 si 3. Ma rog, deocamdata ma bucur ca CFR-ul nu se desfiinteaza fiindca imi face placere sa le urmaresc meciurile chiar si cand nu avem obiective prea marete de realizat.

    Apreciază

    • Andrei, sunt curios sa stiu cam la ce te gandesti tu atunci cand spui ca Reghele manelist din fotbalul nostru a facut din 5teaua o forta a campionatului cu greu poti lupta. Si inca un lucru : ce ehipe de la noi, crezi tu ca au avut loturi superioare CFR-ului in 2010 si in 2012 ? / Salut si eu reintoarcerea ta acasa, draga Albu, chiar daca e poate doar una meteorica. Fac si o marturisire cu aceasta ocazie. De la retragerea ta de pe Tribuna, care repet este defapt casa ta, nu mai simt chiar aceeasi placere de a intra aici si asta pt ca ori de cate ori ii vad postand pe cei ce s-au straduit din rasputeri sa te alunge ma incearca un sentiment de greata, de scarba. Se vede ca nici noi ceferistii nu stim sa ne pretuim valorile asa cum ar trebui.

      Apreciază

      • Nu-l simpatizez personal deloc pe Reghemcamf, dar e suficient sa te uiti la lista locurilor pe final de sezon ale Stelei din ultimii 10 ani ca sa identifici contributia lui. Vasluiul a avut probabil un lot mai bun decat noi in 2012, iar in 2010 tin minte ca erau cateva echipe care se bateau cu sanse reale la titlu dar cam toate pierdeau meciuri cu echipe mai slab cotate pana undeva prin martie cand CFR-ul a avut o serie de 3 meciuri castigate care a dus-o la 5 puncte de urmatoarea clasata care ne-au fost suficiente pana la final in ciuda unor meciuri cu mari emotii ca cele cu Alba Iulia, Craiova sau chiar si International din penultima etapa cand Vieira si Kone si-au adus si ei contributia la titlu.

        Apreciază

  24. Mda ! Este de bun augur „reintoarcerea …tatalui risipitor ( parafrazez dupa „tema biblica ” pictata si de marele Rembrand Harmens van Rijn) ” penrtru suflarea tribunista, chia si doar sporadica . „Tribuna CFR”, acest copil cu trei parinti ( un tata si doua mame , ori o mama si doi tati , ori trei tati, ori …trei mame..-uatevar ; Caneto,Cfr07Cluj si Albusibiu ) , plus un unchi; Kiruj, a fost si este , de la aparitie, o oglinda a „ceferismului ” . Glasul tribunei a fost luat in cosiderare chiar si de „miticimea pressista (adica , miticii din pressa -scrisa si vorbita), considerandu-l ; „Glasul suporterilor CFR-isti ” . Nu degeaba , articolele lui Albusibiu , au fost publicate in gsp (gazela stelei pastorale ) si- de multe ori – am observat „quotations” facute de decrepitii comentatori „gigisport” in timpul transmisiilor. Bineinteles, compilate si trecute prin filtrul „intereselor majore ale fotbalului romanesc”. Totusi, lasand gluma la oparte, trebuie sa-i fim recunoscatori lui Albusibiu pentru efortul depus , sa-i apreciem talentul scriitoricesc si- nu in ultimul rand – PRICIPIALITATEA. Intotdeauna am fost socat ,citindu-l , de clara introspectie a jocului de fotbal (dupa cate am inteles , dansul n-a practicat in mod profesionist fotbalul). Tot ce spunea , mi se derula in fata ochilor mintii cu o acuratete reala. Acuma , fac o marturisire ; eu am unele conectii profesionale cu acest sport, de aceea spun ca ramaneam, de multe ori, consternat de paralelismul identic intre ceea ce vedeam si simteam eu in timpul meciurilor si ceea ce expunea dansul in cronicile scrise. Apoi , „lupta idealistica” de afirmare , expunere si propagare a ” comportamentului social civilizat „, care sa se identifice cu „CFR-ismul ” si chiar cu „ardelenismul ” m-a facut sa-l compar cu ziaristul Gelu Ruscanu din „Jocul Ieleleor ” a lui C. Petrescu. Sunt ferm convins ca; daca ar fi avut Clubul CFR Cluj un „Ofiter de Presa, Purtator de Cuvant (numiti-l voi )” ca si Albusibiu, ar fi fost o alta imagine a CFR-ului in Romania . De aceea , eu SALUT REINTORCEREA …. lui ALBUSIBIU !!!!! Cat despre celelalte (ori , „alticele” , vorba lui A.P.) , in …serialul urmator . HAI CFR !!!

    Apreciază

  25. RESPECT ALEX pentru tot ceea ce ai facut pentru acest site.cat despre loviturile pe care le-ai primit tine minte un lucru numai in pomul incarcat cu roade se arunca cu pietre in cel gol nu arunca nimeni cu nimic.ti-am citit cronicile de dupa meciuri si in particular ti-am scris de ce nu am mai mers in Gruia la meci dar am urmarit evolutia acestei echipe si abia asteptam cronicile tale.pentru viitor tinind cont de ceea ce ai anuntat pentru toamna iti doresc CASA DE PIATRA si multa sanatate si fericire alaturi de fata pe care vrei sa o ai alaturi .Iti multumesc inca o data pentru cxe ai facut si sper sa revii.cu stima

    Apreciază

  26. D-le Albu tot ce ai scris este foarte adevarat si din pacate este peste noi o tristete foarte mare amestecata cu dezamagire.Si eu tot asa am pornit cu speranta ca CFR va fi un club profesionist.Poate daca se vor produce schimbari de sus in jos, mai avem sanse.Cuvintele sunt de prisos.Felicitari, pentru tot ce ai scris despre CFR, Ai punctat totdeauna ce trebuie si la obiect despre fotbalul nostru…Toate cele bune.

    Apreciază

  27. Ma bucur mult ca te-ai intors . Baietii care te-au urmat sunt excelenti , insa paleta de culori a sitului doar cu Tine este complet . Nu trebuie sa fim pesimisti , poate Gadola si ceilalti vor face dovada de profesionalism si seriozitate . Putine declaratii , plata la termen a jucatorilor etc si pornim iar catre europa doar ca de data asta nu din divizia C .

    Apreciază

  28. CFR Cluj se va reinventa. Criza i-a obligat pe sefi sa gaseasca solutii. Ele sunt in curs de implementare deja si nu se bazeaza pe bani multi ca odinioara. Efectele se vor vedea curand, unele semne deja se vad pentru cei mai avizati. Clubul se organizeaza mai profesionist, invatand din exemplele altora. Ambitiile au ramas mari, dar nu vor mai fi clamate fara acoperire. Se lucreaza mai subtil, mai metodic, pe un termen mediu-spre lung.

    Apreciază

    • Să-ţi fie gura aurită, Ulisse…:) În paranteză fie spus, cam aşa văd şi eu lucrurile, cu nişte semne de întrebare, totuşi. Vom vedea. HAI CFR!!!

      Apreciază

        • Pe ce asumptie ai calculat cei 10.000? Este o cifra foarte mare pt orice club de provincie. Si oricum nu asigura mai mult de 5% dintr-un buget decent.

          Apreciază

          • Dacă fiecare dă 200 de lei pe an, vorbim de 2.000.000 lei (= aprox.450.000 eu). Asta poate însemna şi aproape 10% din buget. Cu o organizare ireproşabilă (iniţiată chiar de noi şi de ceilalţi colegi „virtuali”), se poate realiza, zic eu. Poate ne băgăm cu o participaţie şi în acţionariat, sau -mai degrabă- devenim acţionarul nr.30…:) HAI CFR!!!

            Apreciază

            • Daca scadem TVAul..ajungem undeva in jur de 350.000 de euro. Cred ca fundamental clubul trebuie sa isi propuna altceva si anume o participare constanta in EL. Daca mai demult se strimba din nas, vedem azi ca pentru tururile 2,3 si play off preliminare se pot incasa aproape 500.000 de euro, pt grupe mai vin 1,3 mil plus maruntis din market pool, bonusuri de puncte, bilete etc. Lejer 2 mil de euro plus vitrina pt jucatori. Odata cu reducerea numarului de echipe si banii de TV se vor duce inspre 2 mil pe an. cu un progam bine pus la punct se pot obtine ale 2 mil de euro din bilete, hospitality, merchandising si sponsoring. 10.000 de abonati este foarte mult pentru un club cu o medie de spectatori la jumatatea acestei sume, dar o medie de 10.000 de spectatori poate fi atinsa cu ajutor indirect (programare atractiva a meciurilor).

              Apreciază

          • Da’, da’ provincia noastra e … Transilvania!
            Cateva note privind „asumptia”:
            stadionul are 24.000 de locuri iar un minim de 10.000 de spectatori iti da oaresce aripi
            Daca nu ai 10.000 in medie pe stadion, nu prea ai cu cine sarbatori un eventual titlu si cred ca nicio investitie privata nu se justifica pt cateva sute de spectatori/ sustinatori
            o echipa fara sustinere masiva in tribune nu are temelie pentru performanta( ex. Liverpool dar si Celtic sau Rangers, chiar cand nu sunt pe val au tribune pline. Am fost impresionat de ex si de galateni, care au umplut stadionul pt ce? Pt un meci de salvare de la retrogradare)
            in fond nu poti cere unui investitor sa aplice nu stiu ce strategie, nu stiu ce echipa manageriala, politici de transfer, etc daca nu pui si tu ceva. Pana la urma ce isi va zice? „Sa ma injure pe banii mei?”
            un calcul simplu pentru sustenabilitatea clubului solicita si aportul spectatorilor sustinatori.Acestia trebuie sa cumpere abonamente inaintea inceperii sezonului – ca in alte campionate- , odata pt a se verifica interesul pt o anumita performanta si doi la mana- pe ce bani contam; astfel am estimat ca un bilet mediu de 10 € pe meci conduce la 170€ pt 17 partide jucate acasa si deci 1.700.000 €/ an. Chiar daca s-ar aplica reduceri tot in jurul uni milion de euro ne invartim.
            La meciurile deosebite locurile fara abonament sa aiba valori penalizatoare. Cu 2 milioane din TV si 1 milion din sponsorizari/reclame ajungi la un buget de EL, fara mari eforturi de la finantator.Acesta ar fi un proiect minim de Budget.
            Aportul valoric e important dar cred ca aspectul care primeaza este totusi suportul moral. Inexistenta acestuia demoralizeaza jucatorii dar si pe finantatori.
            Cand acestia pleaca, auf wiedersehen si salut Sanatatea!

            Apreciază

  29. Ulisse si Cristi, sunteti incurabili, sunteti „frumosii nebuni”, de care poate aveam atat de mare nevoie(!); mi-as dori sa fiu ca voi, asa de increzatori si plini de optimism; numai ca privirea-ntr-un viitor „luminos” mi se estompeaza brusc, cand vad ca lotul nostru incepe sa se”umfle”cu nonvalori,”frati” de-ai lui Velajos si.Lopes,jucatori „second-hand” de mana a 3-a, care nu si-au gasit contracte de nici macar, de 3-4mii de euroi prin Portugalia(!); sper sa nu regret „frumoasa” echipa care pierdea cu Sageata Navodari(!); poate mai raman vreo 6-7 „veterani”, pt. ca la anul, sa nu visam, sa revenim in Liga 1(!?)

    Apreciază

    • Pai veteranii ar fi Liviu Ganea, Hora, Sepsi.Astia de prin Portocalia or fi la fel de buni dar macar au avantajul ca inca nu ne-am prins noi🙂

      Apreciază

  30. Cristi: dacă o asociaţia non-profit (de ex. „Asociaţia Ceferiştilor de pretutindeni”, etc.) DONEAZĂ / SPONSORIZEAZĂ direct clubul de fotbal (şi nu firmele care au acţiuni la club) atunci -din câte ştiu- nu se plăteşte TVA, nici altceva. Cu celelate sunt de acord, în noua strategie financiară (există, oare, aşa ceva?) reţeta schiţată de tine trebuie să primeze, cu accent prioritar pe participarea anuală (măcar) în EL. Devine efectiv indispensibilă şi implementarea strategiei care să cuprinde atragerea de spectator, de abonamente, merchandising, etc. În acest moment -sper că aşa se întâmplă!- prioritar este să găsim nişte jucători măcar împrumutaţi (cu costuri mici) care să vină de dragul vitrinei EL, pentru creşterea cotei. Nu de alta dar timpu-i scurt, lotul trebuie definitivat, vin preliminariile, şi -sperăm- meciurile din grupe, e nevoie de armonizarea lotului, pregătire fizică, asamblarea echipei de start, implementarea unor mecanisme/scheme/automatisme de joc, etc. şi timpu-i scurt. Al naibii de scurt, iar acum avem nevoie de banii ăia ca de aer, asta-i adevărul! HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Intrbarea e cum ar fi sa-i reintegram pe o parte din imprumutati? O echipa Felgueiras- fundas dreapta, Cadu, fundas central, Camora – Monroy, Sulley/Voiculet – Deac, Negrut, Diogo Valente -Ogbu/Ronny ar fi un compromis, fie si pina pe 30 august?

      Apreciază

      • Cristi, nu vreau să „supăr” tribuniştii mai exigenţi, dar în opinia mea un Valente sau un Ronny are loc fără discuţii în lotul ăsta „new-CFR”. Să mă explic: când I-am împrumutat vara trecută era o situaţie cu totul diferită de cea de azi, atunci se tot trâmbiţa atacarea titlului (nu discutăm acum despre sinceritatea acelor declaraţii…), iar Rednic avea mână liberă la curăţenie, iar Valente şi Ronny nu s-au încadrat -chipurile- nici în viziunea lui Mircea privind 1-4-4-2, nici în „grandomania” conducerii de-a ataca titlul. Acum ne aflăm la o distanţă enormă de acele vremuri, ambii (dar şi alţii, eventual unul-doi din paraşutaţii la ASA) pot fi cooptaţi în lotul viitor. Nu avem timp Cristi! Dacă aş fi Miri (sau cine-o fi, dacă o fi), atunci aş pune în prag piciorul şi aş impune „embargo” conducerii în sensul că numai şi numai el (Miri) să decidă cine rămâne şi cine pleacă. Pe ăia 3 i-a împrumutat la ASA fără se uite la ei la măcar un meci amical (aşa ceva nu prea face niciun antrenor nou instalat, am semnalat gafa -mai mult de ordin tehnic- la vremea respective, şi aici vorbesc de un principiu, în rest ăia 3 chiar şi-au meritat soarta), de Ronny şi de Valente nici nu a auzit. Dacă îi oprea pe toţi -măcar aşa, de faţadă- şi după aia îi trimitea la plimbare faza era mai „cool”, şi vestiarul îl aproba, cică „uite dom’le, i-a dat totuşi o şansă, dar n-a fost să fie”. Când nu lupţi pentru interesele tale de antrenor, atunci devii -în ochii jucătorilor şi ai suporterilor- o marionetă a conducerii, etichetă care se cam pliază pe Miri, cu tot cu rezultatele bune (şi pe meritul lui) obţinute spre final. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Dincolo de „rezultatele” celor trei, cam ce coloana vertebrala are un antrenor care trimite la plimbare un grup de jucatori anuntati cu doua saptamini inainte de patron ca fiind out? Tocmai de aceea i-am trecut si pe Diogo Valente si pe Ronny in echipa..oamenii au experienta de play off la nivel mare (Basel) si nu cred ca nu le-ar prii un pic de vitrina pentru un ultim contract bun la 30 si ceva de ani.

          Apreciază

      • Csongi: pe vremea mea (adică pe timpul lui Burebista, ăla adevărat, nu portaru’ de la Bistriţa) cluburile puteau primi sponsorizări şi donaţii. Vorbim de perioada 83-94, cât eram şi eu „presidente” de „C”, adică în 2 regimuri fundamental diferite. Poate s-a schimbat între timp ceva, dar eu cred că cluburile de fotbal (a nu se confunda ele cu firmele/organizaţiile care-i susţin şi care au acţiuni la cluburile respective!) sunt şi acum organizaţii non-profit, care nu exclude realizarea de venituri (colosale uneori), dar venitul nu-i profit, nu-i aşa…Nu mă pronunţ, poate ai dreptate, dar m-aş mira. HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Csongi, poti face sponsorizare atita ca o definesti altfel, drept serviciu. cluburile mari vind (asta e termenul) naming rights, pachete hospitality etc. Luati un club de provincie ca Hull City si avem un exemplu transparent de structurare a unor pachete si vinzare a lor pe baza de cifre concrete, nu vrajeli, dorinte, samd. http://hullcitycommercial.com/intro_ad.php

        Apreciază

    • Eu as sublinia aceasta parte din interviu : „CFR traversează cea mai dificilă perioadă. Ce mesaj ai pentru fanii din Gruia?

      – Ei cunosc foarte bine situaţia, dar trebuie să rămână alături de echipă. E foarte greu să ajungă unde a fost, însă i-am respectat mereu pentru că sunt inteligenţi. Nu merg la meciuri să vadă doar rezultatul. Jucătorii vin şi pleacă, importante sunt culorile şi tricourile pe care le îmbracă aceşti fotbalişti. În Napoli, fanii sunt fideli culorilor şi tricoului acestei echipe, nu contează numele. Cântăm pentru culori, nu pentru jucători! Dacă demonstrezi după câţiva ani că meriţi să îţi fie scandat numele, atunci poţi să intri în galeria simbolurilor, precum Zanetti. Am cunoscut suporteri, care sunt de copii fanii CFR Cluj. Au mers la meciurile echipei, atât în Divizia C, cât şi în Liga 1. La Napoli asistau 70.000 de spectatori la meciurile din Serie C. Până la urmă ce rămâne la un club? Jucătorii, patronii? NU! Rămân suporterii!”…..Multumim Felice !

      Apreciază

      • Cine are suporteri ramane cu ei, noi avem spectatori, suporteri cateva zeci, ma feresc sa zic sute. Cand era bine cupe, chelsea, alea alea urcau iubitorii de fotbal pe strazile din gruia de nu i adevarat. Acum stim cu totii cum stam.

        Apreciază

        • Lucrurile se schimba in timp. A existat la inceput o emulatie tipica datorita faptului ca CFR era singura echipa de prima divizie din oras. A urmat interesul firesc pentru meciurile cu echipe mari, national si international. Este normal ca si spectator neutru sau usor simpatizant sa nu te intereseze Sageata Navoddari dupa ce ai vazut Chelsea. Cu toate programarile aiurea de anul trecut, eu zic ca nu stam chiar asa de rau: media anului trecut e de 4.324 spectatori, spargatorii de pisoare avind o medie de 4.382 iar Steaua cu un bazin mult mai mare putin sub 10.000. Nu uita ca meciul cu oile, presupus a creste medi spectatorilor a fost programat pe 8 martie ca sa fie frig iar ccel cu U intr-o luni, stiindu-se ca CFR are mai multi fani in afara orasului. Sa nu uitam contextul general – imi amintesc cum vara trecuta unii protestau ca nu mai merg pentru ca locul lor din tribuna veche nu mai este deschis. Hai sa vedem ce va fi in viitor si ce impact va avea pay Tvul.

          Apreciază

        • Pacale ,poti sa-mi dai definitia suporterului.Eu mis mai prost si nu prea inteleg cei cu suporterul si spectatorul.Adica daca esti spectator nu poti fi suporter si invers?

          Apreciază

      • Aşa e Dane, asta mi-a plăcut şi mie cel mai mult! Adică ce spunem şi noi ca psihopaţii că contează CULORILE, LEGENDELE, SUFLETUL şi toate cele…Patronatul şi jucătorii îşi au rolul lor bine definit în context, dar cel mai important sunt suporterii, care „bagă” suflet în echipă, fără care nu există brand, mit, legendă, istorie, nimic. De-aia nu vor persista echipe gen Astra, Viitorul, etc., pt. că nu reprezintă pe nimeni, nu reprezintă o comunitate (cu Astra se mai poate face ceva că Giurgiu este totuşi oraş destul de mare, dar e nevoie de o campanie de atragere a suporterilor extrem de serioasă). După evitarea colapsului financiar (sau poate chiar înaintea lui) prioritar este stabilizarea (în primă fază), apoi lărgirea masei de suporteri, fidalizarea lor, şi atunci dispare (măcar aşa, din avion) impresia de „atelier de producţie”, de circ ambulant…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

  31. Mie fraza cea mai informativa din interviul cu Piccolo a fost cea in care spunea ca nici conducerea nu pare ca stie prea bine in ce directie se indreapta CFR-ul. Pe de alta parte, a fost putin cam trist sa citesc interviul asta fiindca eu personal il includ pe Piccolo (alaturi de Peralta si poate si altii de care nu-mi aduc aminte acum) in categoria jucatorilor care au tacut atunci cand diversi antrenori nu au considerat ca merita sa intre in primul 11, dar dupa aceea au dat totul pe teren atunci cand intr-un final s-a revenit la ei. Sper sa avem norocul sa mai aducem jucatori de genul asta.

    Apreciază

    • Partea buna – iar veti spune ca sunt un optimist incurabil – este ca se stie ca se vrea ca echipa sa mearga mai departe. Poate modul si resursele nu sunt inca clare sau vizibile pt ca asa cum s-a mers in trecut la nivel de EL nu s-ar acoperi cheltuielile iar CL este o varianta deocamdata prea riscanta.nu am disparut, nu suntem insolventi, ne reinventam!

      Apreciază

      • Cristi: poate o să zici că m-am bolunzit de tot (nu-i exclus…), dar în acest moment nu partea de buget mă îngrijorează cel mai mult (vorbesc pe termen imediat, nu scurt), ci partea sportivă. Adică lotul, pregătirea, strategia de joc, tactica, relaţii de joc, etc., toate în 1,5 luni, cât va avea A1 la dispoziţie. Dacă vom ajunge în grupe, va fi un mini-miracol, chiar dacă avem avantajul permanent al coeficientului. Nu-i imposibil, dar trebuie pus accentul pe planul sportiv, chiar de mâine. Poate s-au făcut deja demersuri de care nu avem informaţii (toate la timpul lor, tăcerea-i de aur!), dar esenţial este acum aspectul sportiv. HAI CFR!!!

        Apreciază

          • Valente poate fi pus la mijloc (în linia aia de 3, nu închizător), în opinia mea acolo îi locul lui, dar nu prea a avut oportunităţi să joace pe acel post. Nu-i un jucător rău, e destul de tehnic, poate avea şi el nevoie de o perioadă mai lungă pt a exploda (să nu uităm cazul Bastos!). Ronny poate fi folosit atât în dreapta, cât şi în centru (ca atacant), nu a fentat fotbalul niciodată, a dat şi el cât a putut totdeauna, a şi marcat goluri decisive, mi s-a părut un tip OK. L-aş (i-aş) revedea cu drag (vorbesc serios!) în acest „new-CFR” de astăzi, vesiunea 28 mai 2014…:) HAI CFR!!!

            Apreciază

            • Ia vezi ce am scris mai sus la linia de mijloc… defensivi Monroy/Sulley, ofensivi Deac-Negrut-Valente, atacant Ronny sau Ogbu.

              Apreciază

            • N-ar fi rău, dar oare au ăștia bani să-i mai plătească. Mai e și Edimar undeva în stand by… Oare nu se pricepe și pe partea dreaptă?

              Apreciază

            • De platit oricum trebuie sa plateasca, fie si partial. Din cite stiu eu Camora stie si pe dreapta, la nevoie.

              Apreciază

            • Ronny mi-a placut si mie cat a fost sanatos, dar nu stiu daca mai are sanse sa-si revina la forma de dinainte de accidentare si deci nu stiu cat de mult ne-am putea baza pe el. Valente a fost o dezamagire completa si eu personal sper sa nu-l mai vad pe la noi ca numai ne pierdem vremea cu el incercand sa scoatem ceva de la el in cantonamente. Decat cu el pe dreapta, mai bine cu Fl. Costea care cel putin din cand in cand mai are cate o sclipire si in mod cert are potential. Adevarul e ca pe hartie am avea noi echipa pentru noul sezon si fara niste transferuri spectaculoase (poate doar de fundas dreapta am avea nevoie neaparat), dar multi dintre jucatorii pe care ii avem nu sunt constanti si in plus se mai si pot accidenta. Daca insa ar fi sa tintim la mai mult decat un loc 4-5, atunci clar ca ar mai trebui noi jucatori care sa fie peste media ce o avem acum.

              Apreciază

  32. Albuleeee,
    In sfarsit ai aparut! Iti inteleg supararea, dar da-mi voie sa iti spun ceva…Sunt suporter CFR de cand eram prin clasa a 9-10-a…(1980). A fost prin B, prin C, prin A, au fost suisuri si coborasuri, dar tot draga mi-a ramas echipa aceasta. Cand a luat primul campionat, si restul, mi-a fost si mai draga. Acu… ce sa faci, l-asi impusca pe AP numai pt ca nu a bagat inapoi in club macar jumatate din banii de la UEFA. Pe IM nu l-asi impusca, dar l-as bate la fund cu un bat pt managementul defectuos… In fine, sa revin la tine…Citeam gazeta sporturilor destul de des, dar pozele si articolele cu doamne (care nu au de a face cu sportul) dezbracate, m-a dezgustat si am hotarat sa nu mai citesc (deschid pagina) acestui ziar. Chiar atunci, am gasit un articol scris de tine despre echipa mea draga. Pe deasupra, articolul nu era de partea CFR-ului ci era impartial!!! Mi-am spus: Iata un om corect! Imediat dupa etapa urmatoare, te-am cautat pe gsp si iarasi am gasit un articol pertinent. Si asa etapa dupa etapa te cautam mai ceva ca pe nevasta-mea. Pana intr-o zi cand ai disparut! (nevasta-mea era tot aici:). Te-am „google-it” pana nu am mai putut si nu am mai dat de tine! In schimb am gasit TRIBUNA aceasta in care NU SE INJURA, si comentariile lui Kiruj,Caneto (si alte nume fantastice) care au reusit sa inlocuiasca lipsa ta. Asa, cu timpul am aflat ca te-ai suparat si nu mai vrei sa scrii.
    Albule (sau cum ti-o fi numele), uita-te mai sus: ai scris un articol si de ieri pana azi ai peste 120 de comentarii… Ai gasit vreo-unul sa iti spuna sa pleci? Cate sunt care iti cer sa te intorci? Stiu ca nu este usor, si este” time consuming”, dar daca faci fericit macar unul din cei ce citesc pe aici, atunci tot merita sa incepi sa scrii din nou. Ceilalti cu injuraturile… cred ca realizezi ca sunt „low IQ” si nu merita sa ii bagi in seama. Un fotbal curat nu cred sa mai fie vreodata, dar macar cat mai este, sa ne prefacem ca CFR-ul il joaca curat… Este singura noastra masa rotunda unde ne asezam 100-200-500-10000 de ceferisti laolalta in acelasi timp… Este ca si cum ai merge in Parcul Mare si te-ai aseza la o masa de sah cu alti pensionari pt o zi intreaga, iar apoi a doua zi o iei de la capat.
    Albule, mai ai timp sa te mai gandesti pana in Iulie, dar eu spun sa o iei de la capat, macar pt noi…cativa.
    Multumesc, ca te vei gandi…
    MIHAI

    Apreciază

    • Mihai, iti multumesc mult pentru aprecieri. Atunci cand ma implic imi place s-o fac total, nu doar cu jumatati de masura, fara strangeri de inima. Am facut si asta in alte situatii (fara legatura cu CFR) si n-a fost bine, n-am fost multumit de mine. Raman in preajma, cu drag pentru comentarii si impartit pareri cu voi, prietenii mei ceferisti, insa articole nu cred ca voi mai scrie.

      Apreciază

  33. Pacala, nu-i fi nici tu (si nici macar Albu) un Mesia venit printre alb-visinii, dar un lucru tot te rog: nu te mai lua de Boierul nostru! 🙂 Mai tii minte cum s-a facut impartirea averii (adica a vacii) in povestea care te-a facut celebru? Unuia dintre fratii tai i-ar fi revenit capul vitei (deci o singura parte), tie ti-ar fi dat fratii sapte parti: coarnele, copitele si coada (2+4+1=7), iar fratelui mai mare ii ramanea restul, trupul vacii, adica totul. Esti mai nou p’aici si nu stiu cum sa te fac sa intelegi; daca vreodata s-ar imparti si intre noi tribunistii partea de ”mostenire” ce i-ar reveni fiecaruia, apoi ma tem ca istoria s-ar repeta si cu noi si am pati tot cam la fel (numai ca de data asta in mod cinstit): unuia i-ar reveni ”capul”, altuia ”coada”, altuia partea de sub coada, altuia o ”copita”, altuia un corn, altuia aldamasul (salutare, mister Kiruj!), iar sibianului restul, adica aproape totul…🙂 Sigur ca exagerez putin (si le cer scuze celor nedreptatiti de imparteala mea), dar foarte foarte departe de adevar nu cred ca sunt. ”La placinte inainte, la razboi inapoi”, spunea unul mai sus, referindu-se la franari. Multa dreptate avea omul, numai ca uita un amanunt: multe dintre placinte erau framantate in ultimii ani de Albusibiu, iar mancaii eram noi toti. Asa ca, draga Pacala, te mai rog o data: ia-te de cine vrei, dar pe Boierul nostru lasa-l in pace! 🙂

    Apreciază

  34. Andrei, si eu am niste indoilei referitoare la Ronny, mai putin la Diogo Valente. Dar tema era ajungerea in grupele EL. Iar aici regulamentul si calendarul competitional ne permite sa ne folosim de acesti doi jucatori. Fereastra de transfer se termina pe 31 august dupa terminarea play offului as ca se pot face niste transferuri last minute ( iti mai amintesti de aducerea lui Aguirregaray?) iar campionatul in Portugalia incepe cu o saptamina mai devreme. Sa-i avem pe acesti jucatori pentru cele 6-7 etape initiale de campionat plus 6 meciuri de play off, ar fi ceva. Asa cum dealurile mari la sfirsitul perioadei de transfer ne dezavantajeaza in formarea a priori a unei echipe in contextul inceputului timpuri de competitii in Romania, tot asa o asemenea situatie in conjunctura actuala ne poate avantaja.

    Apreciază

  35. Apropos prapastiosilor care se luasera dupa tonul presei dimbovitene ce anunta falimentul si dezastrul la CFR. Azi se scrie cu jumatate de gura ca nici oitele nu si-au banii din contracte pe anul asta, prime cam pe trei sferturi de campionat samd. Oare unde e mai bine? Acolo unde contractele se respecta la limita regulamentelor UEFA sau acolo unde jucatorii ramin neplatiti mai departe desi ar putea baga oricind memorii? Parca mincare prezentata de CFR e ca de obicei prea sarata iar altundeva desi s-a revarsat solnita in ciorba e declarativ doar bine condimentata, nu?

    Apreciază

  36. Ce ne mai trebuiesc portari, cand il avem in club pe „bunicul”Gheorghe Vasile(antrenor -juniori 2002)!?; o alta MARE problema care ramane este la fundasii centrali, indiferent daca (detinatorul recordurilor de incasat cartonase) Cadu ramane(!?); iar vesnicul post de mijlocas de creatie, scapam de el, il scoatem din ecuatie(!?); daca „militienii” nu vor avea drept de joc in Europa(vom afla,sigur maine), poate ca, Cadu si Camora vor mai ramane(!?)

    Apreciază

  37. Pot sa zic un banc pe Tribuna? Gizas si cu Petre jucau poker pe beri. La usa se aude-un zgomot, moment in care Gizas ascunde cartile si sticlele de bere, isi ridica bratele-ntr-un T si-si lasa capu-ntr-o parte. Petre: ce-ai, ma? Gizas; vin turistii. Is suficient de arogant cat sa ma simt vag responsabil de greturile matinale ale lui albusibiu, fiind cel ce-o postat „dictatorul a fugit” in ziua in care-o luat elicopterul virtual spre Hermannstadt. Ii reamintesc aici domnului Albu ca a fost unul dintre cei care a cautionat conducerea dupa niste episoade tare urate, in ciuda avertizarilor mele repetate, ca acum sa-i puta filosofia clubului. Practic scuza Albului a fost ca frana trecea prin momente grele si nu era cazul sa ne disociem de conducere atunci, ca ne bateam pentru un titlu. Tocmai asta arata stelemismul unora (i.e. disperarea de a castiga ceva, indiferent de mijloace): ne facem frate cu felcerul (oops, am facut bubu, 07?) pana luam tinicheaua. Apoi, intr-un an greu, ne scoatem ciupica de manelist intelectual si moral de pe cap, ne asortam c-un chapeaux chic, ridicam nasucu’n aer si declamam ca ne pute conducerea. Ain’t consistency a bitch?

    Apreciază

      • Pfoaaa, am inteles asta de mult si-mi asum rolul de p*zda neadaptata (pot sa scriu pi*da pe Tribuna?), cartitoare si la fel de amuzanta ca o clisma cu ardei iuti. A nu accepta compromisuri inseamna sa pierzi si putinii amici virtuali, hmmm, singurul amic virtual pe care-l ai, sau erau doi?, pentru ca io intru in „Hulk smash!” mode cand amusinez o tzara de ipocrizie. Partea faina ii ca , din singuratatea mea ursuza, pot sa scriu chestii de genul celei de mai sus, ca mie n-are nimeni cum sa-mi reproseze ca m-as fi gudurat pe langa unul sau altul dintre potentatii zilei, sau ca una as fi zis ieri, alta azi.

        Apreciază

    • Mai Amne, eu am impresia ca tie ori iti place sa te certi cu tine insuti, ori nu-si mai aminteste personalitatea 1 ce-a facut/citit/zis personalitatea 2, ori, pur si simplu, ma confunzi. Sunt si eu chiar curios de acele „cateva episoade urate” cand am luat apararea orbeste conducerii clubului, desi aveam dovezi clare, concrete ca lucrurile nu-s in regula. Ca altfel, pe supozitii, putem sa ne scandalizam pana la Dumnezeul Amne si inapoi.

      Apreciază

      • Oi fi io bipolar, da niciunul dintre noi nu minte. Amandoi ti-am spus acelasi lucru, pe tonuri diferite, ce-i drept. OK, I’ll play along: daca mai tii minte ca o fost o perioada cand mi-ati, pardon, ne-ati spus si tu si Chefere ca ati primit ceva tzadula de la conducere in care ne cerea sa ne exprimam adezivul si sa nu atacam clubul (i.e. conducerea), sa fim uniti in mujet si-n simtiri etc etc. Asta ne-ati bagat motiv cand v-am reprosat ca iara nu scriem despre comportamentul abject al conducerii fata de unii jucatori. Daca recunosti, bine, de nu, mi se falfaie, io nu caut sa-mi fac imagine virtuala de niciun fel, is prea arogant ca sa imi pese de parerea altora (accept flatari, desigur, ca minuscule semne de idolatrie din partea the great unwashed fata de Noi, Zeii vostri). Banuiesc ca esti convins ca am io ceva personal cu tine, ceea ce ma amuza mai mult decat ar trebui, io cand ai scris ceva calumea ti-am spus, cum ar fi articolul in care ai pus imagini cu jucatorii nostri trisand, numa’ un pic… OK, tomcai ne-am sculat in picioare si ne-am scos palariile; asisjderea, ti-am zis cand ai scris prost si aiurea. Io zic ca, in continuare ar fi ok sa-ti publici analizele de meci, dar ar trebui sa nu mai mentionezi nimic de chestii de moralitate si conducere, ca-mi pute ipocrizia de la 200 de km.

        Apreciază

  38. Am urmarit foarte mult activitatea ta de pe Tribuna si GSP,recunosc ca am fost vrajit de pasiunea cu care scriai,de rabdarea cu care raspundeai comentariilor articolelor,de obiectivitatea ta vis a vis de CFR.Cred ca esti un tip foarte sensibil si incapatanat,dar uite ca in viata nu poti sa intorci spatele unor persoane si situatii deoarece te-ai suparat pe anumite lucruri sau situatii care nu se intampla exact cum vrei tu.Uneori trebuie ca si tu sa te acomodezi cu situatiile intalnite,pt ca in fond apartii unui fenomen care-ti place si din care vrei sa iei parteTe comporti exact ca un FOREST GUMP in varianta jurnalistica,te-ai obosit iti iei jucariile si pleci!In conditiile in care cred ca 80% din comentarii -te regreta-si iti simt lipsa(ma includ si pe mine aici!) consider ca ar trebui sa te mai gandesti putin(ardeleneste) inainte de a lua o decizie asa de drastica.Pune-te si tu in locul lui AP,dupa investitii masive in infrastructura si jucatori,ai castigat trofee si renume,ai mutat atentia si polul fotbalului din Bucuresti,apoi brusc din cauza frustrarii unora din varful fenomenului totul se schimba impotriva ta:FRF,LPF,Arbitraje dubioase,comentatori partinitori,ziaristi „pseudo”,parca te saturi !!Dar nu trebuia nici el AP sa cedeze lupta si nici noi!Oricum te felicit pt calitatea jurnalistica ce o ai si sper totusi sa nu parasesti TRENUL CFR!Succes mai departe si casa de piatra(daca bine am inteles)

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s