Am fost șaisprezece

Am fost șaisprezece este titlul unui film românesc pe care mulți dintre noi ni-l amintim din perioada de fragedă tinerețe. În film, câțiva soldați români ajută la eliberarea Budapestei și mai toți cad la datorie, pe frontul de luptă antifascist. Cei rămași sunt buni doar pentru a mai spune o dată povestea lor. Dincolo de propaganda comunistă, sentimentele spectatorilor sunt greu încercate când eroii pe care ajung să-i îndrăgească părăsesc scena. Așa se întâmplă de fiecare dată când se sparge gașca. Pentru că gașca e musai să fie compusă numai din oameni faini, sufletiști, câteodată glumeți altădată nostalgici, dar întotdeauna, uniți, aceeași echipă sudată… Tema spargerii găștii e des întâlnită și în literatură și e o rețetă mai tot timpul de succes când vrei să meșterești la corazonul sensibil al publicului. În cazul nostru, avem pe de-o parte în jur de 100 de tone de carne de suporter ușor desensibilizat și o gașcă ce stă ca pe ouă să plece din Gruia noastră dragă. Suporterul a fost dezorientat de peripețiile acestui campionat și nu mai știe ce să creadă. De asta nici nu mai merge la stadion, domnule AP, nu știe când se joacă pe bune, când pe datorie, când cu burta goală, când cu ea îmbuibată de salarii babane. Dacă nu suntem și noi anunțați pe  la conferințele de presă ce-au halit jucătorii în ultima săptămână, atunci să ne vedem de meniul nostru și cu asta, basta. De atâtea ori banii dați pe bilet meritau să ajungă în chip de ciucalată pe cerul gurii copiilor noștri, încât s-a săturat lumea să-și umple gândurile cu dileme. Sigur, echipa merită susținută, dar doar atunci când nu-și bate joc de nici măcar unul dintre suporterii ei.

Revenind la spargerea găștii CFR-iste, se cuvine să ne luăm rămas bun de pe acum de la cei care ne-au trișat cel mai puțin. În câteva săptămâni vor fi deja la soarele altor țărmuri, cu ochii pe telefon în așteptarea unor contracte mai serioase. Din păcate ne vor părăsi mai ales ăi buni, c-așa-i și-n filme, că doar n-o să tragă nimeni de tricourile tripletei de aur Ogbu-Chuka-Tade. N-o să-i deranjeze cu oferte nici Nichipercea, ba vor fi printre primii la reunire, unde eternul Carter îi va primi cu brațele deschise. Așa că până una alta s-o luăm cu începutul, cu numărul 1, și pe tricou, și pe raft la vânzare și și în inimile noastre. Mario, dragă, îți dorim să iei titlurile pe care nu le-ai luat cu CFR, deși le-ai fi meritat, să-ți găsești o chirie decentă într-un oraș frumos și să nu uiți de primele tale meciuri în Champions League. Ești printre puținii ceferiști care nu au îmbrăcat niciodată tricoul vișiniu, dar pe care toți feroviarii și l-ar fi dorit ca oaspete la masa de Crăciun. După primul sezon, când te-am văzut întors la Cluj, după vacanță, ni s-a umplut inima de speranță și-am crezut că anul par ce urma să vină se va ține de cuvânt și ne va aduce o nouă cupă. Ai avut și cojones când ai fost restant la întreținere și ai jucat bine întotdeauna. Mulțumim!

Acu, Mincă a văzut ce are de făcut, trecem la numărul 2. Nu, V. Lajos nu va pleca. Nici Thiago, și nici măcar Rada. Mai speră la o banderolă de căpitan și la funcția de stâlp al apărării. Succes! Despre Cadu nu se știe și ar fi prea multe de spus, oricum, însă Piccolo e aproape să ne zâmbească galeș și să ne salute, discret, din mers. A fost discret întotdeauna, o fire echilibrată și un jucător profesionist 200%. Când o fi să plece, mi-aș dori să știe că a fost foarte apreciat aici și că și-a făcut treaba așa cum ne place nouă, ardelenește. Salutări și lui Camora; chiar dacă n-a fost chiar mereu în apele lui, plecarea sa ne va arunca în coșmarurile laterale care ne-au bântuit acu o vreme.

Dacă ar fi să avansez spre mijloc, cu mingea la picior, mi-e teamă că n-o să am cui pasa. Djokovic pleacă, Chanturia e la tratament la băi și nu mai vine, Muniru e și el acolo, și mai stă, pe Cipri îl momește nașul, iar Ammari, în care îmi pusesem mari speranțe, dat fiind că de fiecare dată când a intrat pe teren (prea puțin) a arătat că are viteză, dribling și caută s-o ia înspre poarta ălorlalți, nu înspre a noastră, l-a jignit pe Miriuță. Or, el vrea respect, deși Miriuță, fire de maimuță, e foarte zbenguicios pe marginea terenului și foarte colorat în limbaj și bănuiesc că e la fel de diplomat și cu jucătorii săi. Orișicât, cât e el acolo, Ammari musai să joace doar table cu Gabionetta. A, și am uitat să spun, Miriuță nu pleacă. Rămâne să-l antreneze pe Monroy la mijlocul terenului. Salut, Rui Pedro, mulțam și baftă, n-o să uităm niciodată seara aia, știi tu…

Se sparge gașca, acum, când i-am spart pe Dinamo, când suntem mai aproape de o cupă europeană decât am fost după prima etapă, acum, când tot neamul ceferist e fericit că a văzut primul contraatac al anului. Acum??? Mă gândesc că dacă erau și copiii ăștia mai plătiți și nu ne făceau figura taman cu Steaua și cu U, eram deja acolo. Cu tot cu poveștile din vremea Puriului, cu tot cu venirea lui Miri, vânzări de televiziuni, cămile și jucători, cartonașe roșii gârlă, penaltyuri comise și ratate, ba chiar cu tot cu Tade, eram în Europa. Dar meritam noi asta? Nu.

Și Batin o șterge, Negruț și el se gândește s-o ușchească și umblă vorba prin târg că un sfânt bărbos dă târcoale agențiilor de voiaj. Și atunci vin și întreb, da’ pe noi, ăștia 30 de votanți, pe noi cui ne lăsați?

 

Hakana