Trei goluri, ca florile, de ziua lui Cadu [Dinamo – CFR 0-3]


Min.0 – Dacă nu-i aranjat, se anunță un meci viu și deschis, pentru că Dinamo te lasă întotdeauna să joci, iar CFR nu mai știe, oricum, să se închidă ermetic. Dacă-i meci aranjat, se anunță un meci și mai viu și mai deschis.

Min.0 bis – CFR începe cu Felgueiras – Maftei (sfânt), Cadu (căpitan), Rada, Camora – Monroy, Djokovic – F.Costea, Negruț (ex-junior), Deac – Ogbu și cu tabela de marcaj în față.

Min.3 – Fază fierbinte în careul dinamovist, produsă de niște ceferiști tupeiști. Costea nimerește portarul, deși acesta este mult mai mic decât poarta.

Min.4 – Valentin Lazăr trece în viteză, ca un ogar de curse, pe lângă cuplul de pensionari Cadu-Rada, dar trimite mingea în brațele unuia dintre primii 6 portari portughezi ai momentului.

Min.7 – Deac scapă singur cu Bălgrădean pe partea stângă, își pregătește grijuliu mingea, însă nu reușește să-i dea „șorț” portarului dinamovist. La meciul 100, Deac pare decis să le facă uitate pe primele 99.

Faptul că extremele inversate au ratat câte o ocazie importantă, îl determină pe Miriuță să-i pună pe Deac și Costea pe posturile corecte (sau mai degrabă clasice), momentul de inovație gen „Paulo Sergio” durând numai 10 minute.

În primele 19 minute pe Ogbu nu prea-l latră niciun câine. Chuka e mai mult un ghimpe în ochii noștri decât în coasta adversarilor.

Min.20 – Ogbu se enervează pe afirmațiile mele de mai sus, îi pasează intelectual lui Deac, acesta fentează din șold și centrează aproximativ măiastru spre Negruț, Bălgrădean iese curajos cu pumnii la minge și o respinge de pe fruntea clujeanului. Faza ar părea rezolvată, dar în fotbal se spune că „tare o dai, tare ți se întoarce”, așa că mingea respinsă în forță de Bălgrădean găsește fruntea lată a lui Costea, care înscrie de la o distanță considerabilă: 0-1! Frumos golul, care intră automat în Top 3 goluri marcate de Costea pentru CFR.

Min.25 – După un corner, mingea ajunge în miezul careului nostru, însă Steven Thicot nu nimerește poarta lui Felgueiras. Dar asta este numai și numai problema lui, că doar nu IM și RZ l-au adus la Dinamo.

Min.27 – Încă un corner la care ceferiștii se chinuie să nu primească gol. Și reușesc, chinuit, să nu primească. Deocamdată norocul ține cu antrenorul chel, semn cert că nici în fotbalul românesc nu contează cât de lung ai părul, ci contează ce și cât mănânci.

Deocamdată meciul 100 al lui Cipri Deac mi se pare un pic mai reușit decât meciul 200 al lui Ricardo Cadu, care probabil se ferește să nu cumva să încaseze primul galben.

Sătui de cornerele lui Dinamo, cei de la CFR ies mai mult în atac, șutează spre și pe lângă poartă, ducând raportul acțiunilor de atac la circa 2:1 pentru gazde.

Dinamo revine cu cornerele 6 și 7, dar acestea nu schimbă cu nimic rezultatul până la pauză. 0-1 pe teren, 2 la pronosport.

După pauză, Dinamo revine pe teren decisă să execute și mai multe cornere, din cât mai multe colțuri de teren.

Min.48 – Ocupați să caute cu lumânarea loviturile de la colțul terenului, dinamoviștii îl scapă din marcaj pe Djokovic pe partea stângă, acesta centrează în gura porții, unde Negruț e cel mai rapid dintre pământeni la minge și înscrie în poarta lui Bălgrădean: 0-2! Gluma s-a îngroșat la București, noi (ne) râdem bine, iar Miriuță țopăie ca un cangur de fericire. Mi-e și milă de el. Oare cum o să-și mai găsească după meci cuvintele să laude echipa la victorie, după ce-a epuizat toate laudele la înfrângeri și egaluri?…

Min.58 – Bilinski primește cu noroc mingea într-o poziție centrală, în fața porții, situația se anunță criminală pentru noi, dar Felguieras iese ca o panteră sau alt animal rapid și-l încurcă pe atacantul ce cam ațipise cu mingea la picior.

Min.61 – Felgueiras nu poate fi fentat nici de Matei, din câțiva metri, iar trimisul lui Spartak Moscova mai adaugă un „0” la suma în ruble pe care o va propune clubului moscovit la întoarcerea acasă.

Dinamo domină copios, iar CFR apelează la arma contraatacului, încercând să ducă cărbunii aprinși și în jumătatea lor.

Min.66 – Intră Rui Pedro în locul lui Negruț, probabil cu sarcina de a ține mai mult și mai bine de minge. Ca la un semn, CFR urcă în atac și face două aroganțe gazdelor, obținând două cornere.

Min.71 – Recunoașteți că dacă ar fi pronosticat Caneto 2-0 pentru Miriuță & CFR în minutul 71, ați fi crezut că e nebun?

Min.74 – Intră Batin, neplătit de un secol, cu echipamentul trăsnind a naftalină. Iese Ogbu, despre care – la 2-0 pentru CFR – putem spune cu mărinimie că s-a zbătut mult, dar n-a fost ziua lui de marți să dea golul 6.

E posibil ca acest scor să fie sponsorizat de Cosmote, care bagă insistent reclama cu „Alături de echipă și la bine și la rău”. Dinamoviștii se uită tot mai insistent și disperat în sus, la cerul de dincolo de nocturnă.

Min.79 – Maftei se înalță ca un zmeu în careul dinamovist, dar nu reușește să înscrie. Pe chipul său se citește dezamăgirea. La acest scor e imposibil să fie declarat din nou omul meciului și salvatorul CFR-ului, postură cu care ne-a cam obișnuit în ultima vreme.

Trebuie să recunosc că între minutele 0-82 n-am urmărit foarte atent tacticile folosite de cele două echipe, știind că am să citesc în articolul lui b_o_g_d_a_n (ce va fi postat altă parte) unde, cum și de ce a pierdut Dinamo.

Min.85 – Intră Păun în locul lui Florin Costea și Miriuță ne arată că are curajul să folosească tineri din propria pepinieră, deși scorul este deosebit de periculos.

Min.87 – Trecând peste micile înțepături din minutele de mai sus, cred că-i cel mai bun meci al CFR-ului cu Miriuță pe bancă, cu rezerva că n-am văzut partida cu Petrolul, dar cu considerația că rezultatul este net superior.

Min.90 – Batin șterge cu golul trei orice îndoială că asistăm la meciul-meciurilor din epoca Miriuță, executând în viteză un fundaș și un portar dinamovist.

În prelungiri, CFR nu mai forțează, din respect pentru cei care au ghicit rezultatul corect. Ha, ha, ha! Nu vă enervați, a fost doar o glumă nevinovată, sunt sigur că meciul s-a jucat pe teren.

Galeria dinamovistă aplaudă în mod sportiv sau în bătaie de joc, nu se știe exact, dar asta pe noi și pe IM/RZ prea puțin ne interesează, că doar nu noi i-am adus pe jucătorii dinamoviști în „Groapă”.

Dar să-i lăsăm pe dinamoviști în amarul lor și să felicităm echipa CFR Cluj pentru o seară frumoasă, liniștită, lipsită de medicamente și repezirea soacrelor la final.

PS. Și ca să nu plecăm pe deplin neenervați la culcare, ovinul de reporter care ia interviuri după meci mai că nu se roagă de Super Mario să se facă oaie. Pfui, drace!

64 comments

  1. Ups. Deci musai sa-mi sug cuvintele inapoi. Inca nu-mi revin. Ce presing, ce pase, ce deposedari, ce … sa mai vorbim? Mostra de CFR adevarat.
    BRAVO.!!!

    Apreciază

  2. Bag di seamă că pentru prima oară Miriuță a lăsat echipa să joace exact ceea ce știe: contraatacul. Plus că a nimerit și schimbările, a și îndrăznit să-i scoată la joc pe cei tineri: Negruț, Păun și Batin, dintre care Negruț și Batin au și înscris goluri frumoase. Cu un Felgueiras de milioane în spate, am învins (aproape) fără emoții, după atâta frig și ceață🙂 Bravo echipă, bravo A1! Haide CFR!!! Și încă ceva: interviurile de după meciuri au fost savuroase, atât cele ale jucătorilor, cât și ale lui Miriuță.

    Apreciază

  3. La mulţi ani, Mister! După meci am „băgat” şi eu ceva de acasă de bucuria victoriei, acum îmi dau seama că „fapta” s-a consumat şi în cinstea ta! HAI CFR!!!

    Apreciază

  4. Bravo baieti….dar cu o floare nu se face primavara !! Miticii insinueaza ca cele trei puncte merg la Brasov !???! Asa sa fie ????

    Apreciază

  5. Foarte, foarte frumos golul lui Negrut. Kiruj, a fost o faza exersata la antrenamente?🙂 Djoko n-a excelat ieri pe faza de aparare, dar a avut niste centrari bune de tot, cea de la faza golului lui Negrut fiind cireasa de pe tort. Cred ca daca Negrut se intersecta cu mingea cu un metru mai in spate, o dadea peste poarta🙂

    Apreciază

  6. Hai să vă povestesc o poveste ieftină a constipației (ca să parafrazez flacăra vișinie). Povestea asta – din care eu nu cred nimic-nimic!!! – mi-a fost spusă de un stelist înfocat (de aia nu cred nimic-nimic!!!). Cică în urmă cu vreo 10 etape, un prieten de-al lui, dinamovist (hmmm…) îl întreabă dacă n-are chef să meargă cu el într-o excursie în Croația. Stelistul spune că nu prea are chef; de ce s-ar duce în Croația?! Dinamovistul spune că el merge să pună la pariuri, 1 la pauză și 2 la final pe meciul Dinamo-Viitorul. Stelistul refuză politicos (Nu merg, mă, dă-te-n pxxx cu Dinamoul tău!), iar dinamoul se duce singur, cu autocarul/trenul/pe jos (nu am reținut exact) și după o vreme se întoarce cu un microbuz proaspăt achiziționat. Repet, nu cred nimic-nimicuța, că în steliști și în dinamoviști (cu excepția lui b_o_g_d_a_n) nu te poți încrede. După o vreme (și de data asta cred povestea), stelistul meu a pus 100 euroi 1 solist la Steaua-Vaslui, cu gândul că face lejer de vreo 8 ori mai mult, ca la Caritas. Banii săi sunt încă în circulație, iar eu am încălecat pe o șa și v-am spus o mare și gogonată miiinciună, pe care sunt sigur că niciun ardelean corect la cap n-o s-o înghită.

    Apreciază

  7. Salutare tuturor. CJ-07, La multi ani cu sanatate ! Felicitari pentru victoria de ieri si multumesc ca m-ati amintit printre scrierile voastre. Va citesc in continuare cu placere, chiar daca nu mai intervin cu comentarii. Multa bafta echipei voastre si s-auzim de bine. PS. La 1 solist Steaua-Vaslui sigur nu era cota 8. Oricum, banii circula, asta-i sigur.

    Apreciază

  8. S-ar putea sa ajungem si noi sa preluam modelul de “proect new Dinamo” (ma rog sa nu🙂 ), dar ieri s-a dovedit ca-i un mare fas, asa cum am spus in avancronica. Rezultatul a fost decis de diferenta de valoare, experienta, maturitate. Orisicat de mare a fost elanul lor tineresc (nu poti spune ca le-a lipsit determinarea), fara cativa jucatori cu stiinta jocului, nu poti emite pretentii.

    Apreciază

  9. Elanul tineresc a sufocat CFR-ul in cateva momente, dar intr-adevar, experienta echipei si inspiratia lui Felghe in vreo doua ocazii a facut sa nu primim gol. Eu nu as zice ca e un mare fas „new Dinamo”, dar evident au nevoie de cativa jucatori mai experimentati. S-a vazut la golul 2. Nu stiu ce-au patit cu portarii, Dinamo a avut portari buni intr-o vreme (Lobont, Dolha), Balgradean parea uneori din alt film.

    Apreciază

  10. @ 07. Daca ar fi sa mergem pe mana miticilor cu aranjamentele,atunci maine seara ar trebui sa pariem 1 solist la u-stelemeaua, pt ca etapa trecuta viitorul a batut pingu. Dar de Vaslui-viitorul si stelemeaua-Vaslui ambele 2 solist,n-a zis nimic amicul respectiv,sau astea erau deja previzibile? Chiar,ce feeling aveti pt meciul nostru cu Brasovul,ne incurcam?

    Apreciază

    • Aş zice că nu ne mai putem încurca… Dar putem „troca” partida. Adica să-i lăsăm pe galben-negri să câştige. Pe asta n-o cred nici eu, jucătorii/antrenorul s-ar face de caca, după acest meci magnific🙂

      Apreciază

      • La asta ma refeream si eu cand am vorbit de incurcat,dar am uitat sa pun ghilimelele,la a ne pune singuri piedica,doar ca nu cred ca avem relatii asa de apropiate cu brasovenii incat sa le facem asemenea cadouri.

        Apreciază

  11. FELICITARI!;Incredibil, dar adevarat!; nu-mi venea sa cred, ce transformare in bine si cu „burtile goale”, pe acest an!;sper sa nu fie doar o intamplare(!?) Din COLTUL TRIBUNEI(Reflectii) : Felghe- portarul deceniului; Maftei- cine nu are „batrani” sa-si cumpere!; CADU- discret,exact, fara nervi, capitanul de care aveam nevoie; Rada- ne trebuie, in aparare si „stalpi”; Camora- bunicel, oscilant in interventii,uneori nesigur; Monroy- din nou, a jucat mai mult cu adversarul; Djoko- disponibil la efort, incepe sa se descopere; Deac- si-a revenit mental,dispus la sacrificiu, f. util; Negrut- s-a scos cu golul descatusarii; Costea- executii impardonabile,la picioare rele, e bun si un cap; Ogbu- cu el suntem fara goleador;R.Pedro- pase de fotbalist; Batin- varful de care, inca avem nevoie; Paun- nu l-am putut remarca in 5`;A1- in sfarsit inspirat, i-a iesit aproape totul, o abordare castigatoare, cu o buna organizare in aparare si iesiri eficace in atac,bravo!;Arbitrul- a condus smechereste!;inafara faulturilor „tari”(uneori se impuneau avertismente, pt.ei!),90% din contactele-directe, au fost suflate „pro Dinamo”;Am jucat aproape exact, fara precipitare, cu atitudine si daruire, calm, organizat,iesiri din aparare cu mingea la picior, am folosit eficient si eficace arma contraatacului, inscriind,doar 3 goluri(!)si ratand, inca pe atatea, de Costea;am avut de asemenea,disciplina de joc, disponibilitate
    pt.sacrificiu; sa nu ne „imbatam cu apa rece”si sa fim mai atenti la mingile venite in careul nostru, din benzi si in special din loviturile de la coltul terenului!(parca cu prea mare lejeritate am trimis mingile in cornere); Felicitari si la cat mai multe, asemenea prestatii!Hai CFR!

    Apreciază

  12. Cand auzi de victorie cu 3-0 te gandesti la un galop de sanatate.Ei nu a fost chiar asa…..baietii au pus osul si au fost umili,concretizand sansele oferite de joc.Cei mai insipizi mi-au parut cei doi mijlocasi centrali.Poate Djoko pare un pic pe plus pentru centrarea superba de la golul 2.
    Contrar parerii lui Racheta,pot spune ca Chuka a facut o partida buna tinand fixati aparatorii adversi.O remarca in plus pentru acest atacant:a jucat aproape toata partida cu Dragos Grigore in spate si s-a achitat cu brio de sarcina…….curios olteanul Gaman a apreciat ca fiind corecte interventiile fundasului dinamuist.Cum bine a remarcat Racheta ,olteanul a arbitrat shmechereste.Un fault dur la noi nefluierat a insemnat o buna ocazie pentru adversari.Iar faza cand Matei face un hent mare urmat de un ofsaid la fel de mare ,intregeste cursul care era pregatit de fluierasi pentru noi……..doar ca jocul nu le-a oferit multe ocazii sa-si arate stiinta interpretarii cu dedicatie(spre norocul nostru)
    Alta remarca relativa slabiciune la loviturile de colt ale lui dinamu,in conditiile in care aveam certa superioritate la gabaritul jucatorilor.
    Am observat o perioada foarte buna a adversarilor in repriza a 2 a cu joc in viteza ,cu o buna presiune.Ma intreb cum ne descurcam daca aveam in loc la cateva ciuperci (pe care le tot injuram) de aseara vreo 5 tineri sau no name?Cred ca luam vreo 6 ca insolventul…….
    Citeam o postare a lui Zoli Cantor despre o discutie cu Arpi.Patronul sustinea ca si in perioadele bune(cand luptam la titlu sau in CL) in tribune era afluenta doar la derbyuri.Adeca sustinerea din partea suporterilor nu s-a ridicat la nivelul asteptat si necesar pentru o echipa de top.Aici spun eu ca are dreptate in parte.Adeca:atunci cand am castigat titlurile am fost pe primul loc si la prezenta in tribune.Kasai romanul,nu are cultura fotbalului ca in occident.Suporterul vrea sa vina la decernarea trofeului,nu la semanat si prasit!El este mandru doar cand echipa are rezultate.Este fals sa spui ca nu vin suporterii ca n-a bagat Arpi bani.Pai la Glasgow nu mai merg suporterii ca-s in liga a 2a(sau a 4a)?Sau ca nu-i de acord de gestionarea treburilor in club de catre presedinte?

    Apreciază

    • Tocmai de aceea, ca romanul nu are cultura fotbalului, trebuie crescut si educat. Ceea ce clubul CFR nu a facut. Poate au mizat ca vor aduce si suporteri din Portugalia?

      Apreciază

    • Cred ca slabiciunile la loviturile de colt s-au datorat, printre altele, lipsei de jocuri la Rada, tot meciul a dat dovada de nesiguranta (chiar, nu s-a amintit nicaieri, ce s-a intamplat cu Piccolo, n-a fost nici rezerva, o fi accidentat sau, Doamne feri, a fost insarcinat sa le tina de urat lui Maah si Gabionetta?). Hazlie a fost si faza cand Felgueiras il tragea de tricou pe Negrut, sa-l pozitioneze cu juma’ de metru mai in spate la unul din cornerele dinamovistilor.🙂

      Apreciază

    • Vreau sa ii aduc aminte patronului cum la titlul 2 am jucat cu stadionul plin 3 meciuri consecutiv : Vaslui, Dinamo(in Cupa) si Curtea de Arges. Ce s-a intamplat de atunci? O gramada de promisiuni neonorate, multa bataie de joc la adresa suporterilor, rezultatul? Oare mai tineti minte cati CFR-isti s-au deplasat la Piatra Neamt cand am luat prima cupa? Oare ce s-a intamplat cu ei?

      Apreciază

      • Ai dreptate! Eu am fost la toate finalele de Cupa,inclusiv la Tg Jiu si Iasi,ca sa nu mai vorbesc de alte meciuri. Doar ca m-am cam saturat sa ne trateze cu indiferenta,ca pe prosti si vorba ta,cu minciuni si promisiuni neonorate.

        Apreciază

  13. B_O_G_D_AN, am citit analiza ta pe mysport, super-profesionistă, ca de obicei. Am mai discutat noi la un moment dat despre aşezări şi alte „tâmpenii” de acest gen…:) În opinia mea aşezarea „scriptică” a CFR-ului de 1-4-2-3-1 a fost una de tip „cal troian” gândită de Miri, în realitate am văzut 1-4-4-2 în apărare şi 1-4-2-4 în atac. Cînd Dinamo iniţia nişte atacuri din spate (după nişte recuperări), Negruţ şi Ogbu erau poziţionaţi fie foarte aproape, fie pe aceaşi linie (sau amândouă cazurile, de multe ori), Deac şi Florin fiind cu o „idee” mai în spate (şi -evident- mai în lateral), de aici senzaţia de 1-4-4-2 în apărare. Dar în câteva momente am văzut şi formula de 1-4-2-4 în apărare, cînd „lateralii” au urcat în linia vârfurilor, iar cei doi închizători (Aitor+Djoko) au astupat găurile liniei de patru, făcând -deseori-un presing sufocant (surprinzător şi pentru mine). În atac am văzut mai degrabă 1-4-2-4, cu implicare mai consistentă în combinaţii fie a lui Djoko (vezi golul 2), fie a lui Monroy (mai palidă, e drept). Cheia a fost -oricum- prestaţia ireproşabilă a benzilor (Deac-Costea), care au jucat faza defensivă „a la carte”. Am mai putea discuta mult pe această temă, dar un lucru e clar: acest meci putea fi câştigat foarte uşor de voi dacă în primele minute intrau acele situaţii, după care ai noştrii (CFR-ul) au venit cu „experienţa şi ştiinţa jocului”, şi v-au tăiat exact unde vă doare: pe margini. A fost un meci ultratacticizat (nici vorbă de nimic „dubios”, în opinia mea), a fost -pur şi simplu- o carte câştigătoare (tactică) bine aleasă de Miri. Succes şi vouă mai departe! Evident, după „dragă CFR”, dacă se poate…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kiruj, Multumesc de laude, dar nu e o analiza profesionista. Pentru asta as fi avut nevoie de inregistrarea meciului si mai multe statistici. Cum ceea ce scriu eu se bazeaza mai mult pe memorie, chiar daca in cele mai multe cazuri sunt lucruri certe, inca nu pot avea pretentii de profesionism. Legat de obsevatiile tale. Da, lui 4-2-3-1 poti sa-i mai spui si 4-2-4, daca in loc de 3-1 aduni si inlocuiesti mai simplu doar cu 4. Desigur, discutia ar fi daca prin pozitionarea si sarcinile primite ii putem considera pe Ogbu si Negrut doua varfuri egale. In general, jucatorilor considerati varf singular in 4-2-3-1, li se atribuie de catre antrenori unele din urmatoarele sarcini: activeaza ca pivoti ofensivi (cred ca e un termen mai des intalnit la baschet decat la fotbal) – 1.fixeaza fundasii adversi, inlesnind urcarea colegilor din linia a doua pe spatii libere, sau! sunt distribuitori de pase catre aceeasi jucatori din linia a doua, atunci cand lansarile pe ei ii prind in situatia de avea un coleg mai bine pozitionat pentru patrundere sau finalizare ; / 2. in situatii de contraatac cauta spatiile libere asta putand insemna de multe ori iesirea lor in banda; / 3. activeaza ca varfuri autentice finalizand actiunile ofensive ale echipei lor. In primele doua rouluri descrise de mine, pe care acesti jucatori trebuie sa le indeplineasca se intampla foarte des ca in momentul finalizarii, sa fie mai retrasi decat colegii lor din linia de 3 (de aici poate si tendinta de a-i pune pe toti in aceeasi „oala”). Din punctul meu de vedere Ogbu a indeplinit exact aceste cerinte in meciul cu Dinamo si de aceea l-am diferentiat de Negrut, chiar daca acesta din urma a inscris un gol de varf autentic (din gura portii) si daca nu ma insel tot el s-a batut pt minge cu Balgradean in careu la primul gol. Cred ca Negrut a avut un rol complementar lui Ogbu, dar nu asemanator, si de aceea nu i-as considera varfuri egale . In ceea ce priveste asezarea pe faza defensiva, in general se recunoaste foarte usor asezarea de doua linii de 4, fiecarui aparator corespunzandu-i in plan vertical un mijlocas. Cum n-am observat prea clar aceste coordonate, si data find aglomeratia de la centrul terenului am considerat ca C.F.R.-ul a folosit un 4-5-1 pe partea defensiva. Trebuie sa recunosc ca atunci cand sunt foarte concentrat pe ce face una dintre echipe am probleme cu detectarea exacta a asezarii celeilalte. Cel mai probabil mi-au scapat anumite aspecte din jocul oaspetilor si e foarte bine ca le-ai punctat in comentariul tau. Felicitari inca odata pentru victorie si numai bine !

      Apreciază

  14. @ Kiruj. Realul s-a incurcat aseara si daca nu se mai inampla ceva surprize neplacute in penultima etapa,va fi un meci cu titlul pe masa intre Barca si Atletico,asa ca grabeste-te sa-ti faci rost de bilet. Intre timp poate dai o fuga si la Madrid sa o vezi pe Simona live si sa mai schimbi doua vorbe cu Tiriac,mistretul cu colti de argint de la Balc.:)

    Apreciază

    • @Saul: am aflat şi eu de nebuniile din primera. Mai mult ca sigur se va juca cu titlul pe masă. Sper să prind un bilet undeva pe gard…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  15. Un mare om de stat spunea ” Asta-i muzica ce-mi place ” . Parafrazând eu aş spune – Ăsta e fotbalul CFR-ului care-mi place . Bravo şi felicitări CFR ! Am devenit super optimist şi mă gândesc că dacă cu meciurile rămase cu Braşov,Mediaş şi Năvodari se obţin 9 puncte după toate problemele avute de CFR şi cu jocul rezultatelor celorlalte echipe , ar putea să termine acest Campionat pe un onorabil loc 4 . Ce ziceţi , visez frumos ??

    Apreciază

    • Dragomir tocmai raspandeste vestea ca Vaslui nu mai retrogradeaza. Asa ca e cam greu ca Dinamo si Vaslui sa nu scoata 3-4 puncte in urmatoarele 3 partide.

      Apreciază

      • Dragomir zicea la fel si anul trecut despre Rapid. Ma indoiesc ca se poate face ceva in favoarea Vasluiului daca nici apel/contestatie nu s-a depus.

        Apreciază

    • Visul frumos să nu fie un cosmar pentru patronat.🙂 Dinamo joaca la Medias si Botosani, plus acasa cu Sageata, trebuie sa piarda un meci si sa faca un egal, noi sa batem tot, iar Corona sa fie exclusa din campionat (ni s-ar mai pune doua puncte). Asa devine visul realitate.🙂 Merge si asa: Corona exclusa, Dinamo 3 infrangeri, noi o victorie si doua egaluri.🙂

      Apreciază

    • „Mai sunt datorii la ANAF. Merge Dinamo în Europa League?

      Chiar şi după ultimele două înfrângeri, Dinamo pare sigură de participarea în preliminariile Europa League, mai ales că SC Vaslui nu a obţinut licenţa. Totuşi, pentru “câinii” mai sunt unele emoţii, participarea în cupele europene fiind destul de costisitoare. UEFA nu permite formaţiilor care au datorii către stat să se alinieze la startul întrecerilor organizate de forul de la Nyon. La data de 31 martie, SC Dinamo 1948 SA înregistra datorii totale către bugetul general consolidat de 2.141.465 lei, dintre care 742.836 lei la bugetul de stat, sub formă de TVA, conform datelor obţinute de ProSport de la Fisc. De precizat că ANAF-ul a acordat clubului Dinamo înlesniri de plată.” link Intrebarea e, cum sta CFR-ul cu datoriile la bugetul de stat?

      Apreciază

      • Ciudat, pe site la anaf nu apare nici dinamo, nici cfr. Sa nu fie oare considerati contribuabili mari? Desi is o gramada cu mult mai putin de 2 meleoane pusi acolo. link Campioni is aia de la comapnia nationala a huilei cu putin peste 2,5 miliarde. Cat de handicapat poti fi, sa-i lasi sa acumuleze asemenea datorii? Da las ca is contribuabili destui in tara, nu-i problema…

        Apreciază

  16. In primul coment,de fapt doar niste reflectii, nu am descris in detaliu partida, si nu am punctat prea mult slabiciunile, sa nu fiu acuzat, ca nici macar la 3-0 nu asi fi multumit! Si eu mi-as dori ca primele 5-10min. si intre min.50-60 sa nu se mai repete, cand am fost prinsi pe picior gresit, alta era soarta meciului daca luam gol! De acord cu Ogbu, ca ii tine „in spate” pe aparatorii adversi, dar fiind atacant, mai trebuie sa o si bage in „ate”(nici Kapetanos,nu avea tehnica si tinea fundasii langa el, dar isi facea si treaba de goleador!); am mai spus-o, Costea daca face faza defensiva, nu mai are vigoarea necesara sa atace decisiv, sa traga la poarta!

    Apreciază

    • Nu am fost prinsi pe picior gresit, argumentul ar fi ca nu am luat gol. Alea au fost minutele in care Dinamo a fortat, chestia e ca nici o echipa nu poate tine forcingul 90 minute. Dupa minutul 60 au mai obosit si ei iar Batin atat a asteptat🙂

      Apreciază

  17. Un meci entuziasmant, placut si cu un rezultat de care aveam (noi, suporterii) mare nevoie. Din pacate, explicatia evolutiei bune a jucatorilor nu este cea dorita de noi, ci din contra: Sergiu Negrut „suntem neplatiti de 4 luni. Jucam fiecare cat mai bine pentru noi, pentru a putea pleca la mai bine”. Daca nici jucatorii formati de club nu mai vor sa ramana, e clar ca lucrurile sunt nasoale rau. Ramane de vazut cu cine vom juca anul viitor…

    Apreciază

    • E o lume de profesionisti..e normal ca fiecare sa incerce sa isi maximizeze cota de piata pentru a prinde un contract ulterior mai bun, fie la echipa actuala, fie la urmatoarea. Sa nu fim neseriosi, toti am face la fel, Nu trebuie sa fij ipocriti, Lucrurile functioneaza daca toate partile implicate inteleg acest lucru: clubul sa le dea drumul in clipa in care altundeva cistigul jucatorului este mai mare iar pretul oferit pt un transfer este realist.

      Apreciază

  18. Eu zic sa nu ne imbatam cu apa rece,in ciuda acestei victorii categorice,visand la cupe europene. Ar fi frumos sa terminam pe un loc,cat de cat,onorant dar de aici si pana la cupe europene e cam mult,cand noi nu stim ce va fi din vara,cu cine vom juca,avand in vedere ca pleaca jumate de echipa. Super optimistii pot visa insa,e premis,fie la cupe europene,la Dubai sau la ce vor ei..:)

    Apreciază

  19. „Algerianul Najib Ammari a fost exclus din lot.” link Poate ca dupa incheierea campionatului vom avea parte de un meci de gala intre „Neexclusi” si „Exclusi”🙂

    Apreciază

    • Mare antrenor, Liniuță. Îmi amintește de Cârțu, care vedea și el bicicliști peste tot. În naivitatea mea, visam după transferurile din iarnă la o linie ofensivă Ammari-Chanturia-Gabionetta, cu Pedro și Muniru la mijloc. Ei,măcar cu Pedro mi-a ieșit cât de cât.
      Văd că am reușit să scăpăm și de Batin, parcă-l și văd la pachet cu Buș în capitală.
      Asta e, sănătate să avem.
      Hai, CFR!

      Apreciază

  20. Tare mie frica , ca in conditiile actuale de austeritate, in Liga1, vor mai ramane doar echipele-simboluri ale „organelor” = Primarii, Prefecturi, Consilii(Municipale, Judetene, de Administratie,etc); doar acestea vor mai face fata (rigorilor si asa f. scazute), chiar cu salarii modice (2-5 mii euroi);sunt tot mai multe echipe care au aparut astfel, pe prima scena si mai apar; vezi: Petrolul,Pandurii, Botosani,Gazul, Ceahlaul, mU, ASATg.Mures,”Poli”Iasi,CS.”U”Craiova si binen`teles, Steoaia si Militienii( care tot cu ajutorul „organelor” au ajuns aici); in situatia in care A.P. se retrage, iar dl.Gadola nu se va implica financiar, riscam ca in max.2-3 ani sa disparem, spre satisfactia frustratilor!

    Apreciază

  21. Cand castigam campionate era entuziasm , ne imaginam ca vom bate Real Madrid sau Bayern acuma vedem totu in negru, asta e mentalitatea din cate vad. Am facut un meci extraordinar acuma cu Dinamo , nu as fi crezut ca vom castiga cu 3-0 chiar pe terenu lui Dinamo. La cat de bine am jucat eu cred ca jucatorilor le-au intrat ceva bani in conturi. Presa cand vine vorba de noi mai si exagereaza lucrurile eu cred ca au intrat ceva bani , asta presimt.

    Apreciază

    • Ai fost la meciul cu Curtea de Arges, ce a zis al tau idol dupa acel meci fara sa ii fie ridicata mingea la fileu? Ce parere ai ca la T1 poti cumpara bilete doar la sectorul central iar la peluze o vreme buna nu puteai lua bilete? Ce parere ai ca magazinul clubului e o gluam proasta si ca o mare parte de vreme nu aveai de unde sa iti iei materiale promotionale cu CFR? Ce parere ai ca nu mai poti lua bilete on-line? Ce parere ai ca desi clubul s-a mandrit tot timpul cu performantele juniorilor totusi nu reusim sa ii integram in echipa mare? Ce parere ai ca foarte multi jucatori care au adus glorie clubului au fost poftiti afara pe usa din dos? Ce parere ai de promisiunile neonorate pt jucatori( a se vedea primele pt UCL). Ce parere ai ca desi in ultimii 5 ani am mers de 3 ori in CL , am obitnut 18 puncte si o tona de bani clubul a ajuns aproape de insolventa iar patronatul ne ofera gogoas ca s-au baga multi bani intr-o tribuna si jumate de peluza pe cand Rosenborg acum 10 ani si-a facut stadion NOU din banii veniti din UCL? Mai vrei???

      Apreciază

  22. Cel putin pe Dinamo i-am invins categoric , indiferent cum se termina campionatu asta avem satisfactia ca am batut Dinamo cu 4-0 la general. Incet, incet se integreaza si juniorii , Negrut e deja la al 3-lea gol marcat , a jucat si Paun cateva minute, cu timpu o sa mai vedem si alti juniori. Eu cred ca lucrurile se vor aseza .

    Apreciază

  23. NOTAREA s-a oprit, tabelele sunt reactualizate! Au notat 29 de tribunişti, media echipei fiind de 7.0, cea mai mare din această ediţie (la egalitate cu partida recentă cu nemţenii, tot 7.0). Nota maximă este de 8.1 la Felghe (însemnând -sperăm- măcar două „0”-uri în dreapta cifrei de tranfer în Rusia…), nota minimă fiind de 5.7 la Ogbu (cam nemeritat, dar asta-i părerea mea doar…). HAI CFR!!! PS: HAI BARCA!!!

    Apreciază

  24. Il ascult pe mascariciul ala de antrenor de la pingu si nu-mi vine sa cred cat poate fi de tampit! Zice ca nu-i nici o problema ca a intrat aurolacul ala in teren sa-l loveasca pe Varela,ca doar n-a intrat cu cutitul sau cu pistolul ca sa-l omoare! Voi va dati seama ce dobitoc? La asa echipa,asa antrenor! Pacat ca nu scapam de ei nici anul asta,desi inca mai sper.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s