Nu stricaţi aniversarea lui Cadu!


Nu mă enervaţi cu aşa-zisul proiect newDinamo! Mor mortal de râs şi ciudă când pe ei îi văd în clasament la numai 3 locuri distanţă (iar noi suntem la 5) de poziţia pe care în condiţii normale ar trebui să fie tot timpul CFR-ul. În iarnă, aş fi pariat toate restanţele salariale ale lui Maah că Dinamo nu termină mai sus de locul 10. Joci din elan, joci din entuziasm, joci cu burta goală, dar dacă nu ai valoare, cât te poate ţine? Uite că pe ei îi ţine încă, chiar dacă etapa trecută au reuşit să întărească spusele lui Şumudică că unele echipe din subsolul clasamentului fac puncte prea uşor. Dar nu mă bag la speculaţii de non-combat, ăsta-i domeniul lui kiruj :), poate că oamenii şi-au pierdut concentrarea văzându-se cu locul 4 în căruţă după oficializarea colapsului de la Vaslui. „Nu-mi explic de ce am evoluat aşa de slab.”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Stoican, în finalul meciului. Îţi explic eu, moşule, că eu ştiu: de-aia pentru că nu aveţi jucători valoroşi în lot. Ce nu ştiu şi nu-mi pot eu explica: cum dracu’ sunteţi în faţa noastră în clasament? Unde se situează un Bălgrădean faţă de un Felgueiras pe o scară a valorilor? Sau o linie Rus – Durimel – Grigore – Bărboianu faţă de una Maftei – Cadu – Piccolo – Camora? Cum poţi să compari nişte mijlocaşi ca Şerban, Boubacar, Elton cu Djokovic, Rui Pedro sau Gabionetta? La atacanţi mă abţin, cu toate că la Dinamo n-am remarcat decât maşinile bengoase ale lui Ţucudean, iar noi îl avem pe Tade, un jucător mult mai valoros decât Bokila, după cum ne-a spus Strâmbul drept în faţă. Ce-i drept, în 2014, un jucător de-al lor a primit lună de lună cu vreo 2.000 de euro mai mult decât unul de-al nostru, totuşi, diferenţa de valoare între cele două loturi este enormă, clar în favoarea noastră. Sper că băieţii noştri o vor şi dovedi mâine, adică…

marţi, 6 mai 2014, în cadrul etapei a 31-a a Ligii 1, la Bucureşti, când de la ora 21.00 va avea loc partida Dinamo – CFR, meci transmis de postul TV Digisport1.

Gazdele nu vor putea conta pe vârful Ţucudean, care la Braşov şi-a trecut în cont al 9-lea cartonaş galben, motiv clar de suspendare pentru o etapă. Rotariu pare să fi ieşit din schemă; în opinia antrenorului nu dă randament decât în bandă, iar Matei şi Lazăr par a fi mai în formă. De altfel, şi prietenul nostru dinamovist, b_o_g_d_a_n, spune în analizele lui că jocul lui Dinamo depinde de cât de mult chef au (sau n-au) Lazăr şi Matei în sprijinirea defensivei. Echipa probabilă a lui Dinamo: Bălgrădean – L. Rus, Durimel, D. Grigore, Bărboianu – Şerban, Boubacar, Elton – C. Matei, Bilinski, V. Lazăr. Rezerve: Naumovski, Ad. Popa II, D. Rotariu, Thicot, C. Munteanu, Thomas.

Chiar dacă istoria meciurilor directe disputate la Bucureşti ne arată un 12-2-4 pentru gazde, sunt optimist în privinţa unui rezultat favorabil nouă. În ultimele 3 întâlniri i-am umilit de fiecare dată la 1 gol diferenţă, apoi, nu-i văd în stare pe ai noştri de un al treilea joc consecutiv execrabil. Suspendaţi nu avem, Chanturia şi Muniru (?) sunt indisponibili din motive medicale, iar Maah şi Gabionetta din alte cauze. Până acum, n-am citit nicio ştire referitoare la deplasarea celor 14 juniori, aşa că bag un CFR cu Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Monroy, Djokovic – Deac, Rui Pedro, Costea – Ogbu. Va fi al 200-lea meci pentru căpitanul Cadu, record absolut în echipamentul ceferist de prima ligă. Să curgă şampania pentru aniversare şi victorie!
Se vor întâlni două echipe fără o motivaţie deosebită, fără griji în clasament, să câştige a’ mai valoroasă. HAI CFR!!!

42 de comentarii

  1. Eu speram sa vad juniorii in teren dupa batjocura din meciul cu Chiajna. Nu inteleg rationamentul – astia isi bat joc de noi, ne sfideaza, ne arata pe fata ca trantesc meciul ca asa vrea muschii lor neplatiti si conducerea + Miri ii tolereaza. Ma indoiesc ca mercenarii astia o sa joace pentru Cadu. O sa-i cam doara la patina si o sa ne facem de rahao inca o data.
    Dar …. totusi… Hai CFR!

    Apreciază

  2. Cred ca stim deja declaratia lui Miriuta de dupa meci: „Jucatorii au jucat minunat, adevarate caractere, nu am ce sa le reprosez au dat totul doar ca…”

    Apreciază

  3. „Arbitrul partidei din „ Stefan cel Mare”, George Catalin Gaman se va afla marti la al 13-lea meci in acest sezon. Stau marturie intransigentei sale sapte cartonase rosii si trei lovituri de la 11 m.” link

    Apreciază

    • Cadu ar fi candidatul principal al meciului pentru un rosu… Numa de-ar juca echipa si repriza a doua la fel ca pe prima 🙂

      Apreciază

  4. Miriputza tine de scaun mai ceva ca innecatul de pai. Fvcking idiot, cica promoveaza tinerii…..unde ? Negrutz, 15 min pe final. Fraierul chiar nu-si da seama ca oricum echipa joaca in dorul lelii ? Ar avea o scuza daca ar folosi 3-4 juniori titulari in fiecare meci…Si nu cred ca am juca mai prost.Ma rog, de unde nu-i, nici D-zeu nu cere.

    Apreciază

  5. ciudat, pe forumurile de socializare se pronosticheaza la greu pe 1 solist pentru partida din aceasta seara.
    Cica Negoita ar miza mult pe aceasta victorie, dorind s-o ofere drept ofranda suporterilor pentru a ii impaca dupa supararea pricinuita de infrangerea de la Brasov.

    Apreciază

  6. Maestre!, Aniversarea(care trebuia sa aibe loc in Gruia la meciul cu Concordia!) si-a stricat-o singur, prin autoeliminarea din meciul cu Astra; in conditiile date, ar fi mai intelept sa nu evolueze in meciul cu Militienii,(ar fi riscul de a ne lasa, din nou, in inferioritate!) pt. ca va trebui sa joace”pe varfuri”,in atari conditii se va face de rusine, sau va juca, ca de obicei si atunci sunt toate sansele sa fie eliminat;Cat despre meciul in sine nu-mi fac iluzii, pt. a nu avea mari deziluzii!Unele cluburi care mai „respira” aerul Ligii1(primele 4 clasate) au inceput, deja, campaniile de achizitii; ma intreb de unde are ciobanul „Cash-Flow”, cand are datorii la banci de 2,5 mil.euroi(?);apropos, cum e posibil ca un infractor-dovedit si condamnat la puscarie sa execute arestul la f.f., ba mai mult sa fie in „cantonament”; cred ca in momentul implinirii unui an de „detentie”, va avea dreptul sa paraseasca si tara, daca se poate tot pe banii nostrii(?!)Rusine!,suntem o tara „bananiera”!

    Apreciază

  7. Se pare ca m-am molipsit de la Caneto cu optimism,deci astazi este un meci de 2 solist.Daca vreti sa castigati pariati pe CFR.Vom eutanasia maidanezii preteni cu pingUinii.Hai CFR.

    Apreciază

  8. PS nu-l ascultati pe Botizan,vrea sa ne induca in eroare.Acum pe bune,de ce nu am putea bate DinamUia,sunt la fel de slabi ca si noi,scandal si la ei,bani putini etc.

    Apreciază

  9. Echipele de start:

    FC Dinamo: Bălgrădean – L. Rus, Thicot, D. Grigore (cpt), Bărboianu – I. Şerban, Boubacar, Elton – C. Matei, Bilinski, V. Lazăr

    Rezerve: Naumovski – Ad. Popa, C. Munteanu, D. Rotariu, Thomas, Buia, Velici
    Antrenor: Flavius Stoican

    CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu (cpt), I. Rada, Camora – Djokovic, Monroy – Deac, Negruţ, Fl. Costea – Ogbu

    Rezerve: Amadio – Tade, Tiago Lopes, Muniru, Al. Păun, Rui Pedro, Batin
    Antrenor: Vasile Miriuţă

    Apreciază

  10. Avem atacanti! Costea a dat gol cu sansa, dar oportunist, pe cand Negrut si Batin au dat goluri de atacanti. Mi-a placut intreaga echipa, au alergat pe tot terenul pana in ultimul minut, au jucat ca o echipa. De la Dinamo mi-a placut Bilinski, dar nu a primit mingi utile. Cadu a facut un meci bun si nu a luat galben, trebuie sa il felicitam pentru meciul 200.

    Apreciază

  11. Ce mai poti comenta dupa o astfel de partida? Cred ca doar Caneto a crezut in victorie. Daca pana si botizan se indoia inaintea meciului…

    Apreciază

    • Urat din partea ta ce ai spus mai sus.Pai nu am spus eU ca meciul este 2 solist si ca- eutanasiem.Las ca te prind eu la meciul cu Brasov.Hai CFR.:-)) De la tine chiar ca nu ma asteptam.

      Apreciază

      • Ai dreptate, Luis, scuza-ma. Ati fost doi si cu corn trei 🙂 Greseala mea. Cred ca nu mai vin la meciul cu Brasovul 😛

        Apreciază

  12. Primul meci nevazut intentionat dupa o pauza de multi ani si iata ce rezultat. Ai lor nu si-au primit banii pe 3 sezoane?

    Apreciază

  13. Pe cheferetv, corn a zis ca baietii vor sa castige azi. Am vazut transpiratie la baietii nostri, deci rezultatul e o consecinta fireasca. Pacat ca rar au vrut sa joace fotbal.

    Apreciază

    • Ulisse: rupa asta este una dintre cele mai bune din Liga1. Au demonstrat şi astăzi. Nu avem ce comenta. Au fost meciuri / perioade ciudate (neforţate, dacă vrei, adică provocate de „alţii”), dar eu am încredere în acest lot, cu Ogbu cu tot. Ah, desigur, un Messi sau un CR7 ar fi de minune aici, dar no, e bine şi aşa…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Ok, si O Sullivan e clar mai spectaculos si mai bun decat Selby dar ieri a castigat munca , tenacitatea si increderea chiar daca nu a jucat spetaculos(scuze pt off topic).

        Apreciază

  14. Zambesc,dupa multa vreme si sunt sigur ca Dinamo nu va castiga Europa League niciodata… 🙂 Oricum ma gandesc daca meciul asta nu a fost un sabotaj pe fata la adresa lui AP ..daca se califica in EL e bai mare pentru AP :))

    Apreciază

    • Merge locul 5 in EL, cu victoria de azi ne-am apropiat la 7 puncte de potai si imi vine greu sa cred ca vom castigat tot pana la final iar potaile vor face doar 2 egaluri.

      Apreciază

      • Nu are prea mare importanţă, dar există zvonuri, că javrele nu îndeplinesc condiţia financiară de participare în EL. Repet, nu are importanţă, dar „zvonul” este destul de credibil, din mai multe surse. Dacă mî întrebi, eu aş opta pentru o participare de EL, indiferent cine pleacă şi cine vine, că la mijloc e reputaţia clubului. HAI CFR!!!

        Apreciază

  15. nu cred ca Super Mario v-a ajunge la stana dar intotdeauna exista un dar si aici va rog pe toti ceferistii sa analizati cu MINTEA si nu cu inima urmatorul aspect.daca la locul de munca al fiecaruia nu am fi platiti de 3 sau 4 luni si ar veni un reprezentatnt al unei companii concurente si ar oferi un salariu mai bun si platit la timp cati oare ar refuza oferta si ar ramane la actualul loc de munca neplatit si intr-o incertitudine totala fata de viitorul companiei.Daca oricare din jucatorii din lotul CFR v-a pleca la o alta echipa concurenta sa-l intelegem si sa-i multumim pentru ceea ce a facut pentru CFR si sa nu-l blamam pentru alegerea facuta

    Apreciază

    • Corect DAR pt a ajunge la oi ar trebui ca si al nostru club sa fie deacord. Oricum cred ca orice echipa din Rusia e peste oi la orice capitol.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.