Un meci de (A)1 solist


Cu mai puţin de o lună în urmă eram panicat rău şi convins că – în ciuda semnalelor disperate lansate de noi – am reuşit performanţa să mai ratăm o pregătire de iarnă. Nici vorbă, constat acum ușurat că Miri a planificat ştiinţific o creştere progresivă a formei de joc, cu atingerea vârfului pentru meciurile importante din finalul campionatului. Iar sâmbătă, 19 aprilie 2014, la ora 19.30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în cadrul etapei a 28-a din Liga 1 urmează să se dea startul unui astfel de meci important, cel mai important al etapei (deoarece restul partidelor nu mă interesează deloc), CFR Cluj – Ceahlăul Piatra Neamţ.
Pe lângă faptul că partida are o importanţă deosebită, reprezintă şi una specială pentru coach-ul nostru. Se întâlnesc în meci direct toate echipele aflate în palmaresul său de tehnician. Ştim cât de nedrept este fotbalul uneori. Sir Alex Ferguson, pe lângă faptul că a primit moca de la Regină titlul de cavaler, se alege cu o căruţă de bani ca să stea în tribună şi să mestece ciungă timp de 90 de minute plus prelungiri, pe când săracu’ Laci al nostru este nevoit să stea în picioare şi să dea 17 indicaţii pe minut, cu solicitarea epuizantă a ambelor braţe şi a tuturor corzilor vocale, totul pentru un salariu de criză acută. E greu, dom’le, totuşi, ţinând cont că-i ştie foarte bine pe jucătorii nemţeni, plus că urmează sărbătorile pascale (Sărbători Fericite tuturor frânarilor din lume!), s-ar mai putea înhăma în plus la o treabă, să-i facă un favor lui Bondrea – omul sigur şi-ar dori să ajungă cât mai repede acasă la ai săi – şi să preia pe durata disputării acestei partide îndrumarea competentă a ambelor formaţii. Sunt mici impedimente organizatorice, dar se pot rezolva. Se poate trasa un singur spaţiu tehnic mai lung (sau mai lat?) care să le unească pe cele două existente, ori se pot alipi cele două bănci de rezerve. Soluţii există.
La noi, Miri i-ar introduce în teren pe Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Rui Pedro, Monroy – Deac, Negruţ, Costea – Ogbu. Djokovic nu va fi folosit deoarece a ajuns la cota de 7 cartonaşe galbene, noroc chior, că altfel nu ar fi fost folosit – zic unii – drept pedeapsă pentru atacul fără precedent la adresa actualului antrenor, o lovitură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni (într-o declaraţie dată în cursul săptămânii). Căutaţi declaraţia şi vedeţi ce s-a întâmplat. De Muniru nu mai zic nimic, de Maah nu ştiu nimic (doar că l-a pomenit Miriuţă înaintea meciului de la Galaţi, că el şi Gabionetta nu se antrenează bine), Chanturia va fi probabil penalizat cu un stat pe banca de rezerve sau tribună pentru evoluţia modestă din meciul precedent, ca urmare, dacă Gabionetta n-a produs o impresie deosebită la antrenamentele din aceste zile, este puţin probabil ca unşpele trecut mai sus să fie inexact.
Declaraţie Vasile Miriuţă, antrenor CFR: „Sunt optimist în privinţa jocului, am câştigat meritat şi în tur la Piatra Neamţ, vom face tot posibilul să câştigăm şi sâmbătă. Le suntem datori suporterilor, pentru că n-am bătut acasă încă. Băieţii s-au pregătit foarte bine în această săptămână, toată lumea îşi doreşte victoria. Am contract şi pentru campionatul următor, doresc să-l duc la bun sfârşit”.
Nemţenii vin la Cluj după 4 înfrângeri consecutive, schimbarea lui Costel Ilie cu Marian Bondrea neaducând cu sine trezirea jucătorilor din astenia de primăvară ce i-a cuprins. Deci, nu pierd nimic, decât meciul, dacă-l însărcinează pe Miriuţă să preia frâiele pentru această partidă. Ce contează un şoc în plus sau în minus la echipă dacă oricum nu dă rezultate? Noul antrenor temporar al moldovenilor nu se va putea baza pe Achim (care trage tare să-l prindă din urmă pe Cadu, adunând în meciul cu Dinamo al 9-lea cartonaş galben, ca atare este suspendat), pe Ştefănescu (accidentat în meciul cu Dinamo) şi pe lituanianul Slavikas (care a suferit o accidentare urâtă în meciul de la Chiajna). Restul titularilor din linia de fundaşi capătă bun de joc, după ce Marc (9 galbene), Dumitraş şi Cânu (cartonaşe roşii la Chiajna) au fost suspendaţi pentru meciul cu Dinamo din etapa trecută. O mică spicuire din presa nemţeană: „… moralul jucătorilor este unul “şifonat”. Jucătorii par blazaţi şi aşteaptă finalul reprizelor ca pe o izbăvire a suferinţelor, joacă din amintiri şi din ce au acumulat anul trecut. :))) (să vă mai aud că nu-l apreciaţi pe Miriuţă) Echipa probabilă: Calancea – Dumitraş, Marc, Cânu, Cazan – Popadiuc, Onciu – Gheorghiu, Golubovici, Constantinescu – Jula. Rezerve: Jovic, Mateciuc, Margină, Chitoşcă, Ichim, Ţepeş, Garcia, Tăbăcariu.
Declaraţie Vasile Miriuţă, antrenor temporar Ceahlăul: „Chiar dacă am pierdut în partida din tur – nemeritat, meciul se îndrepta spre un 0-0, dar, mă rog, asta e când te toacă arbitrii  venim la Cluj dornici să repetăm performanţa. Băieţii sunt un pic supăraţi că nu o să ajungă la timp acasă pentru noaptea de Înviere, dar le-am promis câte un pahar de vin roşu şi câte două ouă mouă roşii (sau doi oi moi roşii, nu stau să caut cum e corect) să le ciocnească, ca să le revină buna dispoziţie. Întâlnim un adversar puternic, cu un antrenor foarte bun, jucători valoroşi, o echipă aflată pe un loc mincinos, care merită să ajungă pe 4, locul 7 este râvnit de noi. Vom face tot posibilul ca în meciurile viitoare să ne îndeplinim obiectivul”.
Istoricul meciurilor directe: cele două echipe s-au întâlnit de 12 ori până acum, Ceahlăul nu a reuşit nicio victorie, în timp ce noi am câştigat 8 partide, iar 4 s-au terminat la egalitate (din care una tocmai în 1972, în şaisprezecimile de finală ale Cupei României). În meciurile disputate la Cluj, avem 4 victorii şi un egal (1-1, în returul campionatului 2006-07).
HAI CFR!!! Să avem cu totii sărbători îmbelşugate şi liniştite!

23 comments

  1. Sa speram ca Miriuta nu se va supara pe Djokovic, si in general sper ca Miriuta sa nu fie ranchiunos, n-am apucat inca sa-l „citesc”, pare un tip dintr-o bucata, mai de la tzara, asa, dar baiat bun, in fine, asteptam victorii pe linie pana la capat si apoi sa vedem ce va mai fi. Va mai exista Djokovic?, va mai exista Miriuta?

    Apreciază

    • Sper că Miriuţă nu se va supăra nici pe mine🙂, eu nu fac mişto decât de oameni simpatici mie.🙂 Nu are de ce să se supere nici pe Djokovic, ar fi nasol pentru el – oricum, nu cred că e genul – dacă şi-ar dori un lot de pupincurişti🙂

      Apreciază

  2. Chiar daca este sarbatoare,sper sa vina lumea la stadion.Eu lucrez de trei zile (curatenie,smotru,curatat legume zarzavaturi si alte lucruru „femeiesti”) numai sa nu comenteze muherul ca merg la meci.Deocamdata liniste,are de lucru.Sper sa ,ma fofilez pe la 4.30 si sa pornesc catre Cluj.Hai CFR.Cred ca sacrificiul meu merita sa ma onoreze ,onorata echipa cu prima victorie acasa din retur.:-))

    Apreciază

    • Cum dracu’ l-au pus tocmai pe Brad Pitt la acest meci, când (aproape) nimeni din Bucale n-are niciun interes să câştige una sau alta din combatante…:) Doar dacă nu se doreşte un nou „triunghi” pentru Viitorul, cu care nemţenii joacă în ultima etapă…HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Sarbatori binecuvantate,tuturor tribunistilor! Ma bucur ca in noaptea aceasta putem sarbatori Invierea cu totii,indiferent de confesiune,asa e firesc,pentru ca Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Hai CFR !!!

    Apreciază

  4. Egoist Cadu, atitudine nedemnă pentru un căpitan. La 2-0 avea ocazia să lase pe altcineva să bată 11 m pentru a câștiga încredere în urma unui eventual gol marcat.

    Apreciază

  5. Cadu a greșit când a ales să bată 11m, dar de câteva meciuri joacă bine, e mai atent. Nu chiar ca Piccolo, care joacă excelent. Felicitări apărării! Linia de mijloc s-a mai dezghețat, sunt destule pătrunderi, mai rare șuturile, însă e binișor.

    Apreciază

  6. Paste fericit tuturor semenilor, ceferisti, u-isti etc ! Iar pt pastele urmator, am o singura dorinta privind echipa noastra : sa avem in echipa un mijlocas care sa stie bate bine loviturile libere , fie direct pe poarta, fie din centrare . Fata de alte dati , cand ceream de la portar pana la varf cam toate posturile, acum m-as multumi si cu atata …

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s