Noua echipă a Împăratului

[o poveste lungă scrisă de Dantesc]

A fost odată ca niciodată un Împărat albvișiniu căruia îi plăcea atât de mult fotbalul, încât ar fi fost în stare să-și dea întreaga avere numai pe acesta. Când asista la câte o paradă ori când se ducea la teatru sau la plimbare, nu avea alt gând decât să arate cât mai degrabă lumii întregi ultimele ACHIZIȚII făcute. Cum se rotesc acele ceasornicului, așa se roteau și antrenorii în mintea Împăratului, și cum se zicea de-un rege/împărat că „e la sfat!”, așa se spunea despre dânsul că „e la ECHIPA DE FOTBAL!”. Iar în ECHIPA renăscută a Împăratului era mereu mare veselie: vestiereau pe acolo tot felul de străini, laolaltă cu băștinași, era zarvă mare și clinchet fericit de pocale.

Într-o bună zi, dar fatidică, iată că poposiră la echipă mai mulți pungași, care se dădură drept mari meșteri manageriali și impresariali, care-l aburiră din cobze pe Împărat că știu ei la fix-pix cum să-i croiască/ctitorească cea mai frumoasă și cool echipă din întreaga lume.

Trecu ceva timp pierdut, până când Împăratul se sfătui în sinea sa: „Trebuie să aflu negreșit unde au ajuns cur-tenii cu NEXT LEVELUL promis!”. Și i se umplu inima de spaimă la gândul că prostimea (unii dintre SUPORTERI) și nepregătimea (alți SUPORTERI) nu poa’ să vadă cu ochii acea ECHIPĂ minunată. Împăratul chibzuit chibzui că ar fi mai înțelept să trimită mai întâi pe altcineva să verifice nivelul, așa că se gândi la una dintre mâinile sale drepte, că numai una avea: „Am să-l trimit pe cel mai vechi și mai de ispravă dintre PREȘEDINȚII mei, să vadă primul ce țesătură au țesuț „țesătorii” mei. El poate cel mai bine să judece lucrul acesta, fiindcă se deosebește de toți ceilalți prin deșteptăciunea, flerul, bunul gust și vrednicia sa”.

Normal că toți ANGAJAȚII CLUBULUI aveau cunoștință despre însușirea minunată a ECHIPEI și fiecare ardea de nerăbdare să afle cât de prost ori de netrebnic e vecinul de lângă dânsul. De la atâtea arderi, atmosfera era încinsă în momentul în care bătrânul și cinstitul PREȘEDINTE se aventură în atelierul de lucru în care pungașii meștereau la ECHIPA lor goală.

„Dumnezeule!” se gândi EL PRESIDENTE, belind ochii mari, cât cepele de Câmpia. „Eu nu văd nimic, nada!”. Dar nu scoase niciun piuit, darminte un cuvânt. „Țesătorii” îl poftiră mieros să vină și să se uite mai de aproape – ba-i dădură și o lupă ce mărea de multe ori – și-l întrebară cum i se par JUCĂTORII ceia minunați și TALENTUL lor nemaivăzut. Apoi îi prezentară CV-urile lor fotoșopate și DVD-urile lor piratate. Bătrânul PREȘEDINTE își aținti ochii de jur-împrejur, dar nu văzu nimic, pentru simplul motiv că nu era nimic de văzut în acea încăpere, poate cu excepția întrerupătorului de unde ultimul stinge lumina.

„Doamne!” se gândi PREȘEDINTELE, cu îngrijorare necaracteristică persoanei sale. „Oare sunt chiar atât de mărginit, de nu văd? Nici în ruptul capului nu trebuie să bănuiască cineva una ca asta! Ori te pomenești ca oi fi nevrednic, nu cum scrie mai sus? Oricum, nici nu îndrăznesc să spun cuiva – știu eu cui – că JUCĂTORII ĂȘTIA HABAR NU AU DE FOTBAL!”

„Ei bine și foarte bine, cum vi se pare Dream Team-ul?” întrebă unul dintre „țesători”, curios din fire.

„Oooh, e frumoasă ECHIPA ASTA. Nici că se putea face una mai frumoasă decât această creatură!”,  răspunse entuziasmat și cu jumătate de glas bătrânul și nobilul PREȘEDINTE, punându-și ochelarii în cui și aruncând lupa la gunoi. „C ECHIPĂ! C JUCĂTORI! Da, Împăratul va fi foarte mulțumit. Probabil…”

Prin țesături de interese, pungașii cereau mereu bani (EURO, de preferință), mătase și fir întins de aur. Aveau nevoie de foarte multe – din ce în ce mai multe – pentru ECHIPA CEA NOUĂ! Bineînțeles, ei puneau de-o parte cele primite de la Împărat, ECHIPA lor rămânând mereu goală în general și ruptă în particular.

După un răstimp, Împăratul trimise un alt slujitor credincios (un fel de ZoRro modern) să vadă cum crește și se dezvoltă ECHIPA și dacă „țesătorii” mai au mult până s-o isprăvească de tot. Acestuia, deși mai tânăr la ochi, i se întâmplă cam același fenomen pâclos ca și PREȘEDINTELUI: privi ce privi, dar nu văzu mai nimic din ceea ce nu era de văzut…

„Nu-i așa că e minunată ECHIPA asta magnifică?”, îl întrebară în cor mortuar „țesătorii”, arătându-i frumosul FILM și driblingurile strălucite de pe FACEBOOK și alt set de DVD-uri.

„Cu toate acestea, țin să se consemneze că prost nu sunt!”, gândi omul Împăratului, în timp ce dădu din cap de sus în jos, afirmativ. „Te pomenești că n-oi fi vrednic de locul meu. Asta ar fi cam ciudat și neplăcut, mai bine să iau sama să nu mi-l pierd…” Apoi lăudă și el ECHIPA și se arătă încântat de alegerea JUCĂTORILOR, pe baze științifice ultramoderne, în funcție de TALENTUL lor și pretențiile financiare.

„E de-o frumusețe neînchipuită, patroane!”, îi raportă ulterior Împăratului, care se afla așezat pe gânduri.

Prin târg, toți SUPORTERII ajunseseră să vorbească pe la colțuri numai despre ECHIPA aceea minunată, care tindea să intre în istorie drept EDIȚIA 2014.

În sfârșit, după o cruciadă obositoare, vru și Împăratul s-o vadă, cât era încă în CANTONAMENT. Însoțit de un sobor de însoțitori aleși unul și unul – printre care și de cei doi credincioși fideli ai săi ce „văzuseră” deja ECHIPA în perioada procreației – Împăratul se mobiliză spre locația CANTONAMENTULUI ce mustea de JUCĂTORI împleticați de iluștrii „țesători” fără mătase ori fir de aur.

„Mărite Împărat, nu-i indubitabil că ECHIPA TA  e de toată frumusețea, plus tone de sexapil?”, întrebară languros „țesătorii” credincioși. „TALENTUL și DETERMINAREA JUCĂTORILOR sunt demne de Măria-Ta, ba chiar și de Măria Tănase!”. La un semn, arătară cu degetul arătător spre teancul de DVD-uri repiratate, de parcă ceilalți s-ar fi cuvenit să nu mai caute cu privirea spre gazon.

„Ce-i asta?!”, se gândi Împăratul. „Eu, ditamai Împăratul, nu văd nimic! Cum să zic? Pare îngrozitor! Sunt oare chiar atât de prost? Sau fraier? Ori sunt nevrednic? Niciodată nu mi-aș fi putut închipui una ca asta, ca tocmai mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire, să mi se fure caii de la bicicletă sau să-mi moară scroafa în coteț”. Apoi, după un moment de cumpănire, zise: „Într-adevăr, este de toată mirarea și frumusețea! Vă mărturisesc deplina mea mulțumire, deocamdată. Hai să plecăm cât mai repede de aici!” Apoi plecă, afișând un aer satisfăcut, înainte să se încheie proiecția video.

Când se dădu sfoară și șiret în târg, provincie și țară că Împăratul și-a tras ECHIPĂ, aproape toți SUPORTERII au privit unii la alții și apoi s-au extaziat de frumusețea NOII ECHIPE. Ba unii dintre ei îl sfătuiră să bage de urgență ECHIPA ASTA la următoarea paradă. „E neînchipuit de frumoasă, e fermecătoare, e admirabilă, să vină cupele, ale, ale!”, scandară toate gurile, în timp ce mulțumirea domnea pe fețele tuturor. „Țesătorii” fură – cum să zic? – fură ridicați în grad la rangul de mari meseriași manevratori manageriali și impresariali imperiali, cu mărire de salariu.

În ajunul debutului de CAMPIONAT, ei stătură de veghe toată noaptea în lanul de pomană și lucrară intens la lumina celor OPT TROFEE. Iar SUPORTERII privitori văzură (în MASS-MEDIA) osteneala pe care și-o dădeau să finiseze ECHIPA NOUĂ a Împăratului, ca să se joace acesta cu ea. În sfârșit, se prefăceau că bagă și scot ECHIPA din CANTONAMENT, că mai fac niște TRANSFERURI oportuniste, că cos ECHIPAMENT cu fir de aur. Apoi, decretară că ECHIPA e gata de luptă surdă!

Când Împăratul, urmat de soborul de aghiotanți, se deplasă din timpul său liber prețios la fața locului să vadă ECHIPA, maeștri „țesari” ziseră, fluturând brațele prin văzduh, ca și cum ar arăta ceva invizibil care este pe deplin vizibil: „Iată PORTARUL, iată FUNDAȘII, iată MIJLOCAȘII și iată și ÎNAINTAȘII, Înălțimea-Ta! BARCELONA, BAYERN sau REAL sunt ireale, sunt nimic față de ECHIPA TA! Nicio grijă să nu ai, Stăpâne, mai cheamă ș-un câne, cu această ECHIPĂ! Consumă puțin, că-i pe motorină, și să nu-și fie frică, Măria-Ta, că te va băga vreodată în boala CASH-FLOW. De altfel, cea mai însemnată însușire a ECHIPEI magice este certitudinea că oferă la orice oră din tur sau retur JUCĂTORI DE TRANSFERAT, adică BANI!”

„Negreșit!”, întăriră aghiotanții, sperând să fie răspunsul corect, doar ei nu vedeau nimic, pentru că nu era nimic de văzut. Nu se vedea nici măcar dragostea pentru club, care plutea neputincioasă în aer. „Dacă Măria-Ta binevoiește SĂ VÂNDĂ CEI MAI BUNI JUCĂTORI, noi vom încerca ECHIPA, în fața PUBLICULUI.”

Împăratul, de bună-credință, VÂNDU APROAPE TOT, iar pungașii se făcură că-i furnizează o ECHIPĂ NOU-NOUȚĂ, la cheie. Îl învârtiră la creieri ca și cum i-ar fi pus pe tavă o ECHIPĂ, lăsându-l să se sucească și să se răsucească în fața PUBLICULUI și a MASS-MEDIA. „Doamne, ce bine joacă ECHIPA (în unele meciuri amicale), parcă e turnată pe dorințele Împăratului! Ce croială frumoasă! Ce pase, ce scheme tactice îndelung exersate la antrenament! Ce ECHIPĂ neprețuită!”, exclamară în cor cur-tenii.

Atunci, marele maestru de ceremonii, PREȘEDINTELE, declamă: „Vă așteptăm la ușa STADIONULUI sub care Măria-Voastră va merge la paradă”.

„OK, beton!, să sune tobele, sunt gata”, răspunse Împăratul. „Cred că NU AM O ECHIPĂ SLABĂ ȘI ÎN 2014 VOI LUA IAR TROFEE!”. Cur-tenii angajați să-i ducă trena, se prefăcură că ridică ceva de jos. Apoi, își ținură mâinile în sus, nevoind să lase să se observe că ei nu văd nimica-nimicuța.

Pe când mergea mândrul Împărat călare pe Ferrariul său cu mulți căluți nărăvași putere (știu, la faza asta am cam exagerat un pic…), toți oamenii obișnuiți și SUPORTERII ALTFEL pe care-i întâlnea în calea sa ferată, pe ulițele din GRUIA și pe la ferestrele termopan, strigau: „Ce ECHIPĂ strălucită! Ce JUCĂTORI FRUMOȘI și ce TALENTAȚI sunt aceștia! M…e stOaia!”.

Vezi, Doamne, fiecare se ferea de vecinul de lângă el, ca nu cumva să se observe că el nu vede nimic. S-ar fi dat de gol numaidecât că e ori prost, ori e nevrednic de slujba lui. Astfel, deborda de peste tot un entuziasm atât de copleșitor, încât se părea că niciodată ECHIPA Împăratului nu stârnise o admirație atât de mare!

Apoi începu parada, campionatul și după câteva etape, spectacolul, panarama…

„Nu vă supărați, deși am abonament, eu NU VĂD NICI UN FEL DE ECHIPĂ”, aruncă timid cu pietricica un SUPORTER. Apoi se făcură doi, patru, opt, patrușopt… mai mulți aruncători de pietre și bolovani.

Până și un copilaș mucos pârâ la școala ardeleană că Împăratul NU ARE ECHIPĂ DELOC! Efectul fu de domino. „N-ARE ECHIPĂ, JUCĂTORI, ANTRENOR, BANI, deloc!”, strigă, în sfârșit, norodul dezorientat și furios.

Împăratul fu grozav de jignit și vexat, căci i se părea că ăia de afară aveau oarecare dreptate. Așa era, aproximativ… Totuși, se socoti în gând și după socotire luă următoarea hotărâre crucială: „Orice-ar fi, trebuie să-mi duc menirea până la bun sfârșit!” Așa că își ridică cu și mai multă mândrie capul semeț, iar cur-tenii îi ținură cu și mai mult respect trena care nu era de văzut, ca și ECHIPA…

Ș-am încălecat p-o șa și v-am spus povestea mea, știe P ce-o urma…

Autor: Dantesc