Blues

 

 Blues

 

 E în istoria muzicii moderne un blues compus prin ‘47 de T Bone Walker care se numește „Call It Stormy Monday” și care mi-a sunat în minte imediat ce a început ploaia, cum altfel, de la Cluj. Și curând mi-am dat seama că acea seară de luni nu se va termina cu bine pentru noi. Nici în piesa de care amintesc aici lucrurile nu se îndreaptă. “Tuesday is just as bad”… pentru ca miercuri să devină nasoală de-a dreptul. Joi ești așa de trist și tot așa mai departe până ajungi la rugăciuni și în final, duminica, la biserică. Ăsta-i bluesul, o supărare blândă și un medicament totodată, pentru sufletul jigărit de gânduri și de munca grea.

 CFR-ul se tânguie în tăcere și bate în retragere întocmai ca o armată decimată, distrusă, ai cărei oșteni nu-și mai doresc decât să ajungă cât mai repede acasă. Deși scena ar trebui să emane un parfum eroic, în cazul de față nu se întâmplă așa. Nici lupta n-a fost luptă, nici vreun crez măreț nu și-a făcut loc pe câmpul de bătălie. Măcar de l-am fi pierdut pe archebuzierul Aitor. CFR-ul a ajuns un fel de domnul Lăzărescu, un beteag lipsit de noroc. Privește în gol, așteptând un tren care nu mai vine. Stăm și noi pe peron cu mâinile adânc vârâte în buzunare și vorbim în șoaptă. Musai să fie noapte, că o noapte în gară nu se compară cu nimic. Măcar de s-ar anunța ceva de la stație, are sau n-are întârziere, că oricum nu știm când vine, dacă vine. Trebuie să vină, că de aia e gară, de aia sunt săli de așteptare, bufet și budă. Se lasă frigul și rămânem tot mai puțini. Nu contează.

 Acum își aduc aminte „ceilalți” ce mult se bucură de nenorocirea  noastră. Rânjesc și chicotesc și-și dau coate, ies la geam și trimit bezele ca-n 45. Și acum îmi dau seama ce greu le-a fost cât timp le-am stat în gât, în stomac și ficat.  Se reped să ne bage la loc în C, să ne desființeze, să ne șteargă de pe fața pământului. Au dat la comandă coroane cu cele mai strașnice înjurături. Mii de trăznete, până și mulți de-ai noștri se pregătesc de un inevitabil, zic ei, prohod. I-am deranjat la culme pe chiriașii din capitală, au făcut bube acre, bube dulci și valuri de spumă la gură când le-am luat de sub nas faima, bănetul și cupele. Ăi din Bănie s-au ofticat, nenică, la fel de tare, că doar ei fură cei mai breji de dincolo de Ilfov, ca să nu mai zic de cel moldovean, gălbin la tricou și la muian de când ne-am băgat și noi în față. Din Timișoara și până pe litoral, mai toți ne-au aratat pumnul și disprețul lor definitiv. Lovitura promisă a sosit etapa trecută, perpendicular în perplexul nostru solar. Cei simpatici mi-au propus o emisiune pe tema: „A fost sau n-a fost reciprocitate la noi în oraș?” De parcă mai contează. Chiar dacă am fi avut un antrenor mai isteț, un om la mijloc și am mai fi pus (chiar n-ar fi fost greu) vreo 4 sau 6 puncte în dreptul nostru în clasament, tot ca o ciută hăituită am fi fost, tot ne-ar fi fost drumul presărat de capcane și tot am fi așteptat vara să vedem încotro o ia a noastră „dampflokomotive”. Căci până la vară nu cred că se vor schimba prea multe. Un punct, două și am scăpat de retrogradare. Se va decanta balastul și, cu un A1 răbdător, se va lua totul de la zero. Un nou campionat de pregătire în așteptarea unui nou-nouț an par. Cam asta e varianta cea mai echilibrată (și optimistă, e drept), una pe care cred că se vor pune șinele noii rute ceferiste. Nu știu cine o va face, dar, să nu așteptați arabi și șeici și cadâne prin tribune. Și în nici un caz șaorma la bufet. De-o cafea mai bună ar fi loc, să ne țină trează ambiția.

 Optimist e greu să fii, speranțele nu se cumpără de la chioșc laolaltă cu ziarele și țigările, dar nici să aprindem lumânări nu se cade. Urmează un meci aproape pierdut, în cel mai bun caz îl declar nul, așa că să punem un ceai de mușețel în cană, să spargem o nucă de necaz și să așteptăm. Timpul săptămânii le rezolvă pe toate.

 

 A trecut și marțea și chiar că n-a fost nimic de capul ei. Și miercuri la fel. După liniștea de dinaintea ploii de luni se scurge o nouă săptămână de liniște. Și nici de data asta nu va urma o furtună. Cel mai probabil, în miez de noapte, de la o fereastră se va auzi un blues.

 

Hakana