Harap Alb și Vișiniu


 Amu, cică era odată într-o țară îndepărtată un fel de campionat de fotbal, un soi de joc cu bășica și toată lumea era tare nerăbdătoare să vadă care echipă e mai brează și an de an se tot luptau dânsele între ele de le zburau fulgii și le ieșeau mucii pe nas. Și care cum făcea mai multe puncte, umbla cu același nas pe sus, prin toată Europa, să se laude cu așa luptători destoinici cum rar mai găsești în lumea cea largă. Și-apăi, fie că erau ficiorii lui Roș-Albastru Împărat sau ai lui Alb-Roș Împărat sau alți crai colorați, îmbuibați și arestați, toți se întorceau acasă cu coada între picioare. Așa că, mai bine să șadă deoparte, căci, mila Domnului: „Lac de-ar fi, broaște sunt destule”.

 Până într-o zi, când un crăişor de la miazănoapte-vest veni doldora de galbini și alese pe scăfârlii niște zburdalnici de prunci din toate colțurile pământului, cu care făcu o echipă grozavă. Că mâncau ei doar jăratec pe timp de Ramadan sau că sorbeau licori de Porto, nimeni nu mai știe, cert e că nu s-au speriat nici de urșii de sub poduri și le-au mai tras peste falcă și zmeilor ce așteptau la cotitură. Ori ca vântul, ori ca gândul, ce mai contează, contraatac să fie, iar punctele, se știe, unu-i unu și trei îs mai multe. Toate bune și frumoase, fetele din tribună au prins drag de ficiori și i-au purtat pe brațe după victoriile din regat și din afară. Însă tot din tribună se auzi la un moment dat și vocea unei babe gârbovite, așezată hacana în peluză:

„- Să vă feriți de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îți putea; să n-aveţi de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți!”

 Dar în zgomotul mulțimii, vocea ei tremurândă, fără megafon, se topi ca înghețata de fistic în Dubai. Povestea merge mai departe (și cântecul rămâne același), doar noi facem o pauză și mai trăncănim oleacă la o pălincă, până ce Crăiasa termină de spălat vasele.

 Io, babă bătrână, am zis, io am auzit. Hai că de cel roș am scăpat mai ușor, dar ce ne facem cu cel spân? Deja a început să turuie că, cică, jucătorii sunt bâhliți și au burțile pline, că nu-s armăsari, ci gloabe, mai rămâne să ne înfunde în fântână și să tragă apa. Iară să ajungem slugă la dârloagă, chiar nu voiesc. Mai bine punem de-o spirală yoghină în jurul lui Avram Iancu, sau intrăm în Catedrală și compunem niște acatiste nervoase, poate poate se mai schimbă ceva. Căci să dăm cinstea pe rușine nu se face, chiar dacă am rămas fără un chior în visterie. Să-i trimitem o poslanie lui Trombetta, să-l sune careva pe Trică, ori haide l-alde baba Andone, ori Oncică, ori du-te la moş Popa, ori mergi la vrăjitor. Numai să scăpăm de blestemul ăsta, că după aia ne descurcăm noi. Avem topul one hundred de greșeli pe care le-a făcut Spânul, iar dacă luăm aminte bine și nu le repetăm, oricare dintre noi poate avea rezultate din alea, cu 3 puncte în coadă. Găsim noi un Setilă de goluri și un Flămânzilă de performanță și la Dej, că pe Harap-Alb și Vișiniu îl avem deja și îl cheamă, culmea, Negruț. Numai să scăpăm și de cei aduși de Omu Roș și Omu Spân.

 Asta rezolvăm noi aici, pe plan local, iar Crăișorul să meargă la miazăzi și să facă treabă, să nu se vândă și să nu ne vândă unui pașă fără suflet ca în celebra istorioară care începe cam așa: „La Pașă vine un Arpad / cu ochii stinși, cu graiul slab…”

Hakana

136 comments

  1. Azi noapte au sarit pinguinii gardul sa-si ascunda petardele si fumigenele sub scaune. Sper ca macar paznicii stadionului sa fi fost cu salariile la zi🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s