Negruț a avut numai două ouă. [Corona Brașov – CFR Cluj 2-2]


CORONA BRAȘOV – CFR CLUJ 2-2 (0-2)

La Brașov, într-o atmosferă de sărbătoare fotbalistică la care nu participă (mai) nimeni, CFR întâlnește o echipă pe care numai șansele matematice o mai pot salva de retrogradarea în Liga 2, că practic n-are scăpare nici măcar cu arbitrii Stelei. Reconfirmatul Miriuță, simpatizant al renașterii Dortmundului, aruncă în teren o echipă ofensivă, cu doi mijlocași defensivi și cu o vădită foame de rezultate în mațe.

CFR Cluj: Miriuță – Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Rada – Djokovic (Lopes), Monroy – Gabionetta (Păun), Negruț (Tade), Batin – Ogbu.

La Corona, numele cele mai sonore sunt Jerry, Gane, Dâlbea, Sergiu și Buș.

Meciul se dispută într-un ritm alert, că doar trebuie să se termine în vreo 90 minute. Ai noștri sunt primii sau secunzii la minge, ceea ce denotă seriozitate. Chiar dacă se împiedică mai des decât Maah în minge și se tăvălește ca un copil fericit pe gazonul verde, Ogbu demonstrează că e un jucător de viitor, mai puțin de prezent.

Ne apropiem mai fioros de poarta lor, în timp ce ei preferă să tragă de la distanță peste poarta noastră. Ne apropiem tot mai ușor de poarta lor, iar ei se panichează tot mai des. De data asta golul chiar plutește în aer, nu doar în imaginația lui Miriuță.

Și iată că în minutul 18 pică primul gol al CFR-ului, fază la care Maftei se crede Sougou, iar Negruț se crede exact ceea ce este: fotbalist!

Corona – CFR 0-1 (Negruț, 18)

Nici nu apucă săracul Negruț să se bucure de primul gol, că peste 3 minute e obligat să se bucure de golul doi. De data aceasta Ogbu și-a arătat clasa din viitor în timpul prezentului, pasând măiastru.

Corona – CFR 0-2 (Negruț, 21)

Miriuță se bucură de bucuria lui Negruț, care i-a răsplătit gratis – nu cum ar fi trebuit la lotul național de tineret – încrederea acordată. Meciul pare rezolvat, mai lipsește doar scorul fluviu.

CFR-ul atacă în valuri calme, gazdele doar încearcă să răspundă „prezent”. Acțiunile brașovenilor rămân destul de simpliste și fără șansă în fața echipei mai bune.

În minutul 38, gazdele se sinucid stupid, prin fault în careu la Denilson Gabionetta și arbitrul se pregătește să le pună crucea. Din păcate, Cadu se concentrează pe o pasă la portar și ratează scorul nepericulos de 0-3.

Ratare 11 m (Cadu). Remarcați „mobilitatea” remarcabilă a lui Gabionetta la faza executării loviturii de pedeapsă…

Spre bucuria micuței galerii ceferiste, echipa care intră fericită la vestiare este a noastră, hei, hei!

Repriza a doua pare o simplă formalitate, CFR-ul trebuind doar să conserve rezultatul în formol, fiind echipa cu condiție fizică nemaipomenit de superioară. Doar că cei de la Corona nu sunt de acord să fie formolizați și ies hotărâți la joc.

Din păcate, nu știu cum sfântu’ Vasile deviază Maftei mingea la o lovitură liberă executată de Neacșa, învingându-l pe Felgueiras, stricând astfel perfecțiunea serii lui Miriuță.

Corona – CFR 1-2 (Neacșa/Maftei, 60)

Peste doar un minuțel, primim o lovitură cumplită exact de la șarpele pe care nu l-am mai încălzit la sân, Buș Sergiu. Fostul ceferist de cupe europene încasează un galben și vede un roșu, ridică din umeri nedumerit și apoi iese agale de pe teren, râzând cu gura până la urechi. Nu ne așteptam deloc la superioritate numerică, suntem prinși pe picior total greșit, așa că Miriuță sună imediat retragerea, până etapa viitoare, când va pune la punct o nouă tactică, corespunzătoare cu situația. Ieșirea presupusului marcator de goluri de la gazde taie macaroana apărării clujene, care nu mai știe pe cine să țină, pentru că brașovenii nu mai au nume și prenume sonore.

Gazdele atacă de nebune și inconștiente, nu știu ce plm le trebuie! Unii chiar nu știu să piardă…

După aproape douăzeci și cinci de minute de joc penibil din partea fostei campioane din anii cu soț 2008, 2010 și 2012, Monroy și Rada conlucrează cum numai la CFR se poate conlucra și gazdele reușesc imposibilul, egalarea!!!

Corona – CFR 2-2 (Coman, 85)

Mai mult decât atât, de parcă nu era destul, Corona forțează fără succes victoria. Rada încearcă să-și repare superficialitatea de la golul lor doi, dar e prea târziu…

Seara perfectă a lui Miriuță e absolut f…ă! Noi, suporterii, ne-am obișnuit, nu mai punem la suflet. Privim curioși spre viitor, cu inima ancorată în trecut. Hai, dragă CFR!

51 de comentarii

  1. Daca cronicile ar fi intr-un clasament, garantat CJ-07-CFR ar fi lider absolut. Doamne da sa citesc doar hegemonia cronicilor sale :)..Hai CFR

    Apreciază

  2. Nu stiu daca ati vazut pe site-ul gandul.info acel articol cu un clasament al celor pe care poporul ii vrea demisi dar zic ca e o idee buna sa votam si noi pentru demisia acestei glume de antrenor – Mi(ri)-uta.
    Eu il vreau pe Grig inapoi.
    Cine e cu mine?

    Apreciază

    • eu cred ca nu antrenoru e de vina nu vedeti ca pe oricine am aduce echipa tot la fel de jalnic joaca ? cred ca unii deja prea se cred mari si tari ar trebui vandut tot si adus jucatori noi care vor performanta si care nu sunt deja plictisiti… 3 antrenori au trecut pe la noi in ultima vreme si echipa tot la fel de prost a jucat …. putem pune pariu ca daca vine si gardiola sau mourinho tot la fel de prost va juca echipa … asta e valoare jucatorilor momentan … voi cat credeti ca o sa mai inselam fotbalu cu jucatori adusi moca ? nu s-a investit in echipa de ceva vreme … penibil oricum unde s-a ajuns dar asta e … Hai CFR.

      Apreciază

  3. dat fiind ca tribunaCFR e aproape un site de care nu a auzit nimeni…mi-am permis sa iti „umflu” o poza Dinu si sa o mut pe FB ,nu de alta dar e FB toata lumea mai putin Kiruj are cont si as vrea sa vada toata lumea neste chestii foarte bine surprinse de tine….despre meci nimic….A! nu ! Tin sa il felicit pe Negrut…si-atat !

    Apreciază

  4. Cred ca am atins maximul de suparare dupa meciul cu Steaua… Acum nu pot doar sa rad de nervi. Nici daca de se vroia nu se putea strica o echipa asa de rapid. O echipa care acum un an o invingea pe Mancester United….Acu 1 ori jucatorii nu-l vor pe Michidutza, ori 2 Michidutza nu e antrenor. Cred in varianta a doua.Am zis la articolul [precedent (ieri) ca nu invingem Miriutza poa sa ramana linistit la Brasov. Asa antrenor slab la Cfr nu am mai vazut. Sper ca Arpi sa -l dea afara weekendul asta. A avut o iarna si 4 meciuri sa ne arate ce stie. Eu nu am vazut NIMIK. Tre sa asteptam sa ne-o traga si pinguinii? Ce mi-a placut azi? Pozele din Dubai.

    Apreciază

  5. Cind a ratât Cadu,am avut o presimtire neagra…Sa vedeti ce ne fac pinguinii ! Cu echpa si antrenorul asta de rahat,va fi vai si-amar. Sint prea suparat de indolenta si prostia antrenorului si a echipei de mascarici ! HAI CFR !

    Apreciază

  6. Well , dragii mei , plangetzi aiurea. Miriutza este cel mai valoros „asset” , pe care il are CFR-ul. Ce Felghe, Camora, Negrutz… FIX PIX . Va dati seama cat valoreaza creierul lui Miriutza pe piata neagra? Pai e brand fvcking new , daca-l vindem ne asiguram buget de Champions League pe vreo 3 ani lejer .

    Apreciază

    • Miriutza , daca citesti si nu pricepi let me know, iti explic pe silabe . Si daca ai oua , macar jumatate din cate are Negrutz , fa-ti un bine si pleaca . Merci anticipat.

      Apreciază

      • Las ca poate citeste cine l-a angajat…. Sa-l sune repede pe Grigoras pana nu e prea tarziu. Eu zic ca nici jucatorii nu-l mai vor….

        Apreciază

  7. Nu mai dati in Miriuta fiindca nu e prost ala de mananca sapte paini e prost ala de le da…Ai nostrii sefi l-am contactat,ai nostrii sefi i-au pus pe masa oferta si el o vinit ? Care-i faza si sa imi spune careva ca ar fi refuzat…Amu ca omu e tulei si ca in afara de a injura cu patos nu se pricepe la mai nimic si e aproape egal cu zero in materie de antrenorat asta e alta poveste…Insa revenind la cugetarea mea de la inceput as dori sa va readuc aminte celor care ati uitat de vorbele lu’ Arpi cel care zicea ceva de genul asta : „Aveam nevoie de un antrenor nou cu o mentalitate germana cu foame de rezultate si care se stie impune atat in teren cat si in afara lui…” Gud ! as fi curios ce zice amu…Apropo e al doilea meci in care in repriza doua ne-am prabusit fizic (!?)..E al nu stiu catelea meci in care nu am vazut nici o idee de joc,nu am vazut nimic…si e primul meci in care in 11 am fost calariti de o echipa in 10 …de o echipa mult spus… de fapt am fost calariti de ultima clasata …

    Apreciază

  8. PS: Dupa Corona – Ceahlaul 1-0 in iarna: „Trupa lui Miriuţă încheie astfel anul cu patru meciuri fără victorie şi fără gol marcat, în timp ce Corona rămâne pe ultima poziţie a clasamentului, cu 10 puncte.” Suna cunoscut???

    Sursa: stiridesport

    Apreciază

  9. Salutare, popor tribunist! Sunt extrem de supărat, un antrenor aşa de aiurit n-am mai văzut la CFR, credeţi-mă, dar nici la scară mai generală nu prea! Am stat destul de aproape de banca noastră, am cam auzit ce şi cum, dar asta nu e -totuşi- foarte relevant, sunt antrenori mari, care în timpul meciului nu scot o vorbă. Ce pregătire fizică, oameni buni? Este al treilea meci în care de prin min. 60 dispare prospeţimea aia aşa şi aşa, cădem complet, ne-a dominat Viitorul, de mioare ce să mai spun, acum aceşti retrogradaţi în inferioritate…E ruşinos, nu există altă expresie. RUŞINE!!! Vă jur pe tot ce e sfânt că în viaţa mea un „tactician” mai prost decât acest Miri nu am mai văzut. Gata, a primit „prezumţia de nevinovăţie”, i-am acordat tot ce-i trebuie unui A1 nou venit în Gruia, dar asta insistă în prostii, dragii mei!!! Că condiţia fizică dispare după o oră, hai, înţelegem, în Gruia nu a fost niciodată o condiţia fizică ieşită din comun. Dar când strici mijlocul pentru a treia oară cu aceaşi prostie, înseamnă că eşti pe dinafară! Aceaşi mutare catastrofă, cu maftei urcat la mijloc, lângă un Monroy care în anii pari de adineauri nu căra nici mingile, credeţi-mă! În jurul ăstuia se va reconstrui echipa? Poate în „C”…Deci lângă acest habarnist de mijlocaş (o struţo-cămilă, nici în apărare nu excelează, în atac nici vorbă) îl mai pui pe Sfântul Vasile, pe un post care scoate din el tot ce e mai prost: lentoare, reacţii întârziate, etc. Vă spun sincer: este nevoie efectiv de un miracol ca această echipă absolut demoralizată, fără stăpân, să învingă vălenii şi să termine mai sus de locul 10. Era să fac o criză de nervi venind spre casă, vă spun sincer. Eu am văzut multe, înţeleg multe, că patronul e pe ducă, că bani nu sunt, etc., etc. Dar când conduci cu 2-0 cu codaşa seriei, mai ratezi şi un penalty, mai ai şi om în plus şi tot ăia te sufocă şi te călăresc, şi toate astea nu din cauza lui AP sau IM, ci pur şi simplu din cauze „Mirifice”, atunci n-avem ce comenta… HAI CFR!!!

    Apreciază

  10. Asa cum am anticipat dupa meciul cu steaua sirul umilintelor continua.Arpike a vrut antrenor german si a adus un taran betivan care distruge bruma de onoare care ne mai ramasese.Dupa ce am vazut oile jubilind si behaind in Gruia acum e pe punctul de a da satisfactie pinguinilor,care n-au avut bucuria asta de peste patru decenii .. E o vorba :cand e sa se aleaga praful nimic nu te mai salveaza,cine stie ce pacate si tepe le plateste patronul nostru.Oricum daca-l tine tot campionatul,vom avea din nou un obiectiv :evitarea retrogradarii.Sa fiu sincer, decat campionii umilintelor in prima liga,cu un patron care-si lichideaza treptat,fara remuscari echipa, prefer sa redevenim o echipa mica ,dar sufletista ,cu patron nou chiar daca asta inseamna sa ne intoarcem intr-o liga inferioara.

    Apreciază

    • De acord cu tine IQ. Decât această agonie cu accente tragicomice, mai bine un „statut” clar, neumflat, fără fiţe şi aşa mai departe. Îmi pare rău doar de acest băiat minunat, Negruţ. Este imposibil să-l mai calific pe „mirificul” nostru A1, atâtea prostii face, meci de meci, în formă continuată. Cădere fizică bruscă după o oră, mutări aiurea la mijloc (tot după o oră), pentru oricine a mai jucat ceva fotbal se vede de la o poştă o frică inexplicabilă şi retragere în apărare după minutul 60, fie că suntem în avantaj, fie că nu, fie că jucăm cu mioare, fie cu lanterna….Demenţial. Poate vom avea un noroc chior şi vom scoate un egal cu someşenii…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  11. A1 vorbeste mult si ataca frontal jucatorii(cam des)…….si s-ar putea ca in viitorul apropiat sa nu mai aiba ocazia.
    In prima repriza se poate spune ca am dominat partida si am dus-o spre un rezultat firesc si de nimeni contestat.In partea a 2a o data cu schimbarile efectuate de antrenor,echipa chiar in superioritate a fost ridiculizata.Acum ori a considerat ca avand avantaj si superioritate ,conserva jucatorii pentru urmatoarea partida.Ori n-a realizat consecintele schimbarilor ……..cert este ca a schimbat toata linia de mijloc si implicit pe cei care au tinut de minge si au facut jocul in prima repriza.S-a grabit nejustificat ,terminand schimbarile in min 65(Gane a facut prima schimbare in min 80)
    Este de neinteles cum am putut fi dominati de o echipa in inferioritate si tu ca antrenor sa n-ai nici o reactie.Pai singura care i-a ramas(dupa ce a epuizat toate schimbarile) a fost sa strige la jucatori.Din ce s-a vazut la tv nu prea s-a dat de ceasul mortzii…….el mai vulcanic este-n declaratii(la adresa jucatorilor).El a fost principalul vinovat pentru umilinta de aseara.Dar este mai usor sa cauti alti vinovati.
    Marele castig al echipei(dupa spusele antrenorului) Monroy imi pare total rudimentar si recurgand aproape in permanenta la pasa lunga.Imi pare o gluma sinistra sa mizezi pe Monroy in dauna lui Muniru.
    Tare mi-e ca Miriuta va muri cu Monroy de gat si chiar cu Batin…….ca si asta cam alearga in gol.Acum nu stiu sigur daca voi apuca s-o vad asta,pentru ca s-ar putea sa nu rezist la reconstructia marelui antrenor.
    Sincer fara sa-i dau la gioale,afirm ca este antrenorul cel mai slab care a fost in curtea clubului.
    Aseara a aratat ca n-are cojones si pare sa fie rupt de realitate.Vrei sa faci reconstructie o faci in timp,nu peste noapte,ca-ti rupi gatul……

    Apreciază

    • Monroy este o glumă de închizător, nici în apărare, nici în atac…După un trial în div.”C” găseşti cel puţin 5-6 jucători mai buni decât el. Idem Tiago Lopes. Am avut speranţe cu Miri, dar m-am înşelat crunt. N-are nicio treabă cu tactica, etc. E catastrofă. În mod paradoxal, mi-a plăcut de Ogbu. Căştigă foarte multe dueluri aeriene, protejează bine mingea, dar niciodată nu e sprijinit. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Hai mai ca esti ridicol. Clubul asta a fost construit de AP. Daca el pleaca, s-ar putea sa nu mai existe nimica, dupa cum nu mai exista nimic la multe alte cluburi care la un moment dat erau nume obisnuite in Divizia A. CFR-ul nu are un grup de suporteri precum are Steaua sa ai aproape garantia ca daca Becali pleaca, ar veni cineva cu bani in locul lui. Ai vazut ca si echipe cu mult mai multa traditie si suporteri decat CFR-ul, ca Rapid-ul, Poli Timisoara sau Craiova de-abia mai supravietuiesc.

      Apreciază

      • Clubul nu a fost construit de AP, ea exista de un veac, si va exista si dupa el, cel mult mult nu in liga1. AP de un an bun nu mai vrea/poate sa finanteze clubul. Tot ceea ce a facut a fost sa vinda ce era vandabil. Chiar el a declarat ca vrea sa vanda clubul. S-o faca cat mai repede, ca agonia asta lenta nu face bine nimanui.

        Apreciază

  12. Am spus-o demult, de când l-am văzut legându-se de nu știu ce arbitru de tușă într-un amical, omul ăsta merită gonit cât mai departe, cât mai repede. Dar, toate cuvintele urâte din limba română nu sunt de ajuns pentru al convinge că nu are ce căuta la noi în casă. E tipul care nu crede că ar fi în stare să greșească, deci n-are cum greși, arțăgos când i se cere socoteală, grobian în dialog și rudimentar în gândire, iar când zic gândire mă refer la gânduri nu la raționamente complicate. Poate pe ungurește să-l suduie careva…

    Apreciază

  13. Ma gandesc ce antrenori au trecut pe la CFr si unde am ajuns. Macar sa aiba bunul simt si sa plece de buna voie. Mai jos de atat nu se poate.Mai bine cuflet in B decat asa…

    Apreciază

  14. Parerea mea e ca Miriuta trebuie lasat pana la vara din trei motive. In primul rand n-are nici un sens sa schimbi antrenorul si sa platesti un nou salariu acum cand nu avem nici un obiectiv. In al doilea, am accentua reputatia de devoratori de antrenori pe care deja o avem. In al treilea, eu nici macar nu sunt convins ca Miriuta e de vina atata vreme cat indiferent de antrenor, am jucat execrabil sezonul asta. Eu am senzatia ca CFR-ul e o echipa de moral in care daca nu ne ies rezultatele la inceputul campionatului si devine clar ca nu il vom castiga, jucatorii care sunt obisnuiti deja cu trofee si bani multi nu mai au nici o motivatie sa se streseze sa termine pe locul 3 decat pe locul 8. Cam la fel s-a intamplat in fiecare din anii in care nu am castigat campionatul.

    Apreciază

  15. Mentalitate germana. fizic de beton….- asta am primit de la Miriuta. Spectatorii au ras de starea lui Rada et. comp, atat de terminati erau, piticul de la Corona facea misto de ei.

    Apreciază

  16. Articolul este excepţional . Însă cu CFR-ul nostru drag este o problemă. Miriuţă cred că s-a strofocat foarte mult ca să aducă de la nivelul echipei puţin mai ordonat făcut de Grigoraş la haosul şi aiureala de pe vremea lui Rednic. KIRUJ o să dorească să dăm note . În afară de Felgueiras şi Negruţ ( am vrut să-l scriu şi pe Maftei care a luptat dar şi-a băgat capul unde nu trebuia) ceilaţi toţi sunt între 2 şi 3. Corona ultima clasată legau 3-4 pase succesive, se demarcau, mai ales dupa eliminarea lui Buş,forţau în atac pe lângă ai noştrii năuci, impotenţi , realmente întro stare de nesimţire. ŞI CE E DE FĂCUT ? Nimic . În ritmul acesta ÎNCET ÎNCET O SĂ AVEM SOARTA UNIRII URZICENI . Păcat pentru cei 5 ani 2007-2012 frumoşi . Hai CFR ! Îmi pare rău că trebuie să spun asta dar urmează meciuri grele pe care le vom pierde pe toate .

    Apreciază

  17. geniala cronica, parca mai imi doresc meciuri de acest fel numai sa vad o cronica de asta :))
    serios vorbind, inteleg ca miriuta e slab ca nu are habar etc … dar jumate din lotul nostru ar trebui sa mearga langa sepsi si hora ! cand il vad pe rada cu mingea la picior, pieptul in fata, capul sus … ai senzatia ca acuma acuma da o pasa maiastra :)) pe cand colo, de fiecare data, el da in minge doar sa se scape de ea … ce sa mai zic pe faza de aparare cand meci de meci el si cadu ne fac cate 1-2 goluri cadou :)) trec atacantii adversi pe langa ei ca rachetele prin gara … poate sa vina si dracu antrenor daca in aparare trebuie sa joace cu tinereii cadu, maftei(n-am crezut acu un an ca o sa-l consider pe maftei unul din cei mai buni de la noi), rada …

    Apreciază

    • Toti patru fundasi centrali sunt trecuti de 30 de ani, la 3 dintre ei le expira contractul in vara.Atita putem spune despre viziunea in planificarea lotului.

      Apreciază

  18. Reconstrucţia trebuie să înceapă cu apărarea. Expiraţii Maftei şi Rada tre lăsaţi să-şi încerce norocul aiurea, obositului Cadu trebuie să-i mulţumim pentru tot ceea ce a făcut pentru noi şi omul tre să plece spre alte zări (pe la arabi, ruşi, etc.). Cât despre Miriuţă, ar pleaca dacă ar avea un dram de bun simţ. Chiar dacă-l punem pe Minteoan, n-avem cum să arătăm mai prost de atât. Bravo Negruţ, felicitări! Pe Felgue nu pot să-l laud, dacă ar fi de valoare, nici autogoluri n-ar lua, le-ar apăra şi pe alea. De domnul patron nici o vorbă, nu merită. Să aibă o viaţă fericită în Dubai!

    Apreciază

      • Nu! În primul rând am spus (şi tu ai şi confirmat „fotografic”) că sunt un fel de A.Delon (spre deosebire de cel din fotografie), în al doilea rând am stat la VIP (voi veni în scurt timp cu nişte dovezi, dar mai bine stăteam acolo unde era singuraticul, sau -mai degrabă- cu micuţa dar inimoasa galerie ceferistă). HAI CFR!!!

        Apreciază

  19. Site-ul „Nemzeti Sport” din Ungaria comenteaza eventuala schimbare a lui Miriuta si scrie, citez” Pászkány Árpád tulajdonos a hírek szerint Iuliu Muresant nevezheti ki újdonsült vezetőedzőnek, bár más hírek szerint meg külföldi trénert akar. ” adica in romaneste „patronul A.P. il poate numi ca antrenor principal pe IULIU MURESAN…”

    Apreciază

  20. Fratilor, decat pe mascariciul si blatistul ionut chirila , mai bine pe doctoru ! La cat de penibil jucam , Iuliu Muresan nu poate strica mai mult , macar e de-al casei ! Despre meci ati scris suficient pt o noua evolutie rusinoasa , asa ca nu mai adaug nimic . Doar cugetari la doua cifre vehiculate in jurul lui Arpika ( sau chiar zise de el ) : cica nu vinde stadionul, in care a investit 30 mil euro . Pai nici nu poate, stadionul e concesiont pe 50 de ani , nu este proprietatea lui . Iar investitia ca valoare este ” interesanta ” , Cluj Arena a costat in total 36 mil, stadionul Petrolului 20, UTA isi face stadion cu 15 ( e drept, mai micut, de 12 mii locuri ) . Apoi d-l patron cere pe club 120 mil euroi ! Dupa socoteala lui, stadionul intra aici cu 30 mil ( desi nu e a lui, cum am aratat mai sus ) , restul de 90 fiind valoarea echipei . Interesant, foarte interesant , chiar si pt afaceri de tip Dubai …

    Apreciază

    • Intr-un interviu de-acum cativa ani, Paszkany a spus ca stadionul a fost cumparat de clubul de fotbal CFR de la sindicatul Cailor Ferate si doar terenul pe care se afla stadionul este concesionat de la stat.

      Apreciază

  21. Asa o fi, doar Arpi e om serios si zice intotdeauna adevarul . Dar apropo Caneto, nu stii cat a platit pe stadion ? Iar juridic, cum sa vinzi un stadion, al carui teren e in proprietatea statului ? Desigur ca se poate, altfel nu aborda tema vanzarii, dar poate ma luminati si pe mine , ca sa stiu si eu .

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.