CFR Cluj – Steaua București ?-? [înainte de meci]

‘We can’t all be stars, but we can all twinkle.’

Încălzirea

De la o vreme ne-am obișnuit cu ‘the next level on hold’ la CFR. Deși femeile [la mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!] ne tot asigură din vorbe că lungimea nu contează, în alte domenii de activitate înălțimea e crucială. Ori „la noi” (cu sensul de „la el”), teancul pare că s-a subțiat pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. Așadar, am convenit și noi și Miriuță că n-avem ce face, trebuie să croim la colecția de primăvară-vară din materialul de toamnă-iarnă al clientului, plus Monroy, Ammari, Chanturia și ceva ghiocei. Ăsta-i lotul, cu el defilăm. Punct.

Dar, spre deosebire de vremurile apuse, când, în funcție de calitatea lotului aflat la dispoziție, știam clar că putem emite pretenții (multiple exemple) sau – dimpotrivă – nu are rost să ne facem iluzii de doi lei (vezi perioada Minteuan, de exemplu), prezentul ne pune în dificultate. Aflați la al treilea antrenor principal din sezonul curent, ne este dificil să apreciem care este valoarea/calitatea reală a lotului CFR-ului și care ar fi primul 11 „ideal”. Pe hârtie poarta e Super acoperită, apoi avem cel puțin trei fundași din patru (iar al patrulea e sfânt), iar de la mijloc în sus ar fi ceva valoare teoretică. Echipa ar trebui să funcționeze la un randament mai bun decât cel de un punct pe meci. În practică, însă, hârtia se transformă într-un avionaș purtat în toate de părțile de vântul care șuieră și arbitrii care fluieră. În carne și oase Rui Pedro e altul decât cel de pe hârtie și din meciul cu Braga, Deac e altul decât cel de la Rapid sau Oțelul, Maah continuă să-l facă neuitat pe Sougou, iar Ogbu joacă tot ca Chuka. După zeci de ore de antrenamente, Djokovic execută loviturile libere tot în primul om, iar de multe ori, în ciuda unei condiții fizice de speriat, nu suntem primii la minge. 1-4-2-3-1 se transformă în 1-4-4-2 sau 1-4-1-4-1, dar rezultatul e egal tot cu X. Prea mulți jucători ai CFR-ului s-au transformat în Diogo Valenți, adică deziluzii în teren, raportate la încrederea în potențialul lor.

Și atunci, cum să bați Steaua? Miri e virgin la bătut Stele. Ăștia veniți din Ghencea se uită la noi de sus de mai bine de un an jumate. Sunt pe val (Chiajna a simțit asta de două ori pe pielea Concordiei). Unii dintre ei nu l-au lăsat pe Messi să marcheze, iar Ogbu n-are nici măcar o literă din Messi. Vin cu prima și a doua șansă, în timp ce pentru noi e bun și bronzul. I-am caftit o singură dată în epoca modernă și în rest am făcut egal cu ei pe unde i-am prins sau ne-au bătut pe o scară de la coacăză la măr. În tur ni l-au prins pe bietul Grig nedespachetat și i-au umplut poarta.

OK, putem fi canetoptimiști: mingea e rotundă, are aceeași circumferință pentru toți, ambele echipe au câte 11 jucători (facem acum abstracție de suporteri și de arbitri). Poate doar Poarta lor e mai Albă decât a noastră… Șanse teoretice avem, pe hârtie, dar cum facem să nu le transformăm în avionașe? Nu știu răspunsul științific, de specialitate, la această întrebare retorică, stau jos, nota 4, iar dacă n-ar fi decedat, mâine aș veni cu taică-meu tuns! La modul neortodox, mizez pe o minune. Nu cred în minuni, dar în seara aceasta ar fi minunat ca minunile să existe și să se întâmple, la și în poarta lor.

Un meci contra Stelei a fost și va fi mereu important pentru noi, precum banii trimiși acasă de cei care lucrează în străinătate. O victorie contra Stelei ar fi ca o reabilitare termică într-un cartier cu blocuri gri, ceaușiste. O reabilitare termică ce ar porni – contra tehnologiei, dar pro natură – din interior spre exterior, din inima ceferistă a cartierului. Baftă, CFR!

Partida

[va urma]