Și-au rămas doar trei…

A trecut ceva vreme de la meciul cu Viitorul și, în mare parte, toate reproșurile au fost deja aruncate în texte ample de către  înaintașii mei. Și toate, vai Doamne, au fost drepte și lungi, ca stâlpii nocturnei din Gruia. Așadar, deși nu-mi stă în fire să fiu optimist, trebuie să-mi fac loc cu coatele în maldărul de cuvinte grele și să aduc speranța și veștile bune înapoi în tribună.

Bine, prima veste bună ar fi că, spre a nu mai aștepta degeaba mesajul președintelui în prag de Revelion, mă bag eu și-l reconfirm, cu toată tăria pe care o mai am prin cămară, pe stigmatul tovarăș Miriuță în funcția de antrenor șef la CFR. Iar ca să știe tot Clujul, ies mâine în centru, ca Vasile din Gheorgheni pe vremuri, și urlu cât mă țin bojocii: Miriuță va îmbătrâni la CFR! Și în tot cazul, mai puneți niște controale la graniță!

Acestea find zise, mă sui în 33 și aștept în tihnă ca timpul să le îndrepte pe toate. Dacă nouă ne lipsește  răbdarea… Nouă, care ne antrenăm de pe vremea Imperiului Otoman, nouă, care am așteptat 100 de ani pentru un titlu, nouă, care am buchisit frustrările week-end de week-end când alții mergeau la bere cu gagica, nouă ne e egal. Iar egalurile aduc egaluri. Ne e egal cât durează până lucrurile sau oamenii se vor schimba. Va veni și ziua aia. Că doar, după cum spunea un bun prieten, „cele mai plăcute lucruri sunt pregătirile, visurile, iluziile… pe urmă rutina. Și mai pățești și figura ca un ageamiu…”

Dar nu, Larie nu e un ageamiu, e un tip care a muncit onest pe litoral, nu e vreun ospătar șmecher și nici un turist chefliu. Știam de când l-am întâlnit prima oară că ne va face figura, iar dacă tot era să fie careva, mai bine el, și mi-l închipui pe Fănică, taică-su, voios, mai dând un rând în cârciuma din cartier, că doar nici în blocul lui Ionuț nu se prinde Dolce.

Dar să ne întoarcem la ai noștri. N-ai cum să te superi pe ei când seamănă cu echipa orfelinatului de la Gilău, cu o jumătate de oră înainte de prânz. Părăsiți de un tată ce s-a luat cu una mai tânără, fără bani de medicamente și rețete de la doftor, adoptați de un unchi modest și bolnav, dar vânduți de acesta pe timp de iarnă unui circar… și tot așa, singuri pe lume, precum Remi acu mai bine de un veac, își caută de lucru prin târgurile țării. Și atunci ce rost mai are să te iei de unul mai firav și visător, de altul mai botos și negru de supărare, sau de cel obraznic și mândru de parcă el ar fi adus bossa nova în Europa. Și nu are rost să ne mai gândim cine l-ar juca mai bine pe Suflețel. Mai bine să-i lăudăm pe cei care merită să doarmă noaptea, pe spate, cu fruntea sus.

Și cel mai cinstit e să încep cu salvatorul, cu cel care a dovedit mai multă voință decât întreg lotul de cărturari sibieni și a deschis porțile speranței. Cu siguranță, el merită o mică statuetă undeva în umbra trofeului pentru cel de-al treilea campionat. O ecvestră de porțelan, că deși unii l-au sanctificat în catedrala din Gruia ca Sf. Vasile, pentru mine rămâne mai degrabă un Maftei Corvin. Iar contrar celor invocate pe aici, pe site, că, vezi doamne, terenul de la Chiajna a fost o bălărie pe care nici vitele n-aveau ce paște, Maftei Corvin pornește în dribling (!!!) în minutele de prelungire, depășește 3 jucători de la Palatul Pionierilor din Constanța, iar după ce-i pasează lui Ogbu, își continuă cursa spre careu. Ogbu driblează (!!!) și pasează în dreapta la Chanturia, care, după un dribling (!!!), șutează în blocaj. Corner executat perfect de georgian, bară, iar mingea îi revine lui Maftei. Gol!!! Simplu și fără bubuieli.

Și pentru că tot am ajuns la “Messia din Tbilisi”, el este cea de-a treia veste bună și trebuie remarcat că, nefiind familiar cu limba lui Goethe, nu a înțeles indicațiile de la margine ale reconfirmatului. Și-a făcut jocul în ciuda crizei de timp în care intrase echipa și în ciuda faptului că a ratat pregatirea ratată din vară. Fiind de-o seamă cu Negruț,  poate vor complota la poalele dealului, în fața unui cremeș de la cofetăria Uranus, și vor inventa câteva atacuri fulminante pentru CFR. Se mai întoarce și Cadu și-i ia lui Rada banderola (ce glumă de căpitan mai găsise și Miriuță!) și poate ne mai ajută și cu reconfirmarea. Așadar, un viitor glorios ne stă în față, iar dacă mai punem și faptul că din cele 4 goluri promise săptămâna trecută am folosit doar unul, mai avem 3 de dat sâmbătă și mai avem timp să comandăm și sticlele de pălincă pentru fiesta de după meci.

Hakana