„Meşterul Manole”. [Viitorul – Constanța – CFR Cluj 1-1]

 „Cei nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să mi-ș facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Zâua zâduia,
Noaptea se surpa.

Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Și care va merge
Meșterul Manole
Luni de dimineață
Cu prânzu-nainte…
În zâd s-o zâduiască.”

Un meci de campionat undeva în apropierea regiunii unde legendarul Manole, meşterul, tot „zâduia zâua”, dar „noaptea se surpa”. Un meci pe un teren agricol, combinaţie între „patinoar”, „tarla”, „plajă” şi altele. Mai ales altele… Da, ambele echipe au jucat pe acest teren, calitatea lui este doar parţial o scuză pentru semieşecul ceferist de vineri, iar scuza „universală” („ai noştri au fost mai defavorizaţi că sunt mai tehnici”) nu prea ţine nici ea, mai ales pe partea de „sunt mai tehnici”… 🙂 Am vrut să punctez aici doar dubla măsură care se aplică pe la FRF/LPF în privinţa licenţierilor acordate terenurilor de joc. Indiferent ce şi cum, un astfel de „tarla” este o ruşine pentru competiţia în sine, este o ruşine nu neapărat pentru propietarii „arenei”, ci – în primul rând – pentru cei care conduc fotbalul nostru.

Înainte de acest meci ne-am făcut curaj după nişte amicale mai degrabă neconcludente (şi puţine la număr), după un debut în Gruia aşa-şi-aşa. Caneto vedea un 4-0 convingător, Kiruj vedea (şi încă câţiva) o condiţie fizică superioară dar şi un regres vizibil la organizare, unii tribunişti vedeau un lot cât se poate de slab (şi nu stau foarte departe de adevăr), alţii trăgeau în conducere pentru acest (nou) sezon ratat, pentru „dispariţia” banilor câştigaţi din/în CL, iar Dantesc vine – din când în când – cu întrebarea de baraj (cu iz retoric): de ce trebuia schimbat Grig?

S-o luăm de la capăt: schimbarea lui Grig cu Miriuţă nu era foarte justificată nici în momentul în care ea s-a produs, adică imediat după meciul de la „Timişoara/Recaş”. Sezonul era ratat mai de mult, chiar înaintea lui Grig. Am vorbit atunci destul pe tema asta, conducerea a invocat subtil probleme de sănătate în momentul demiterii lui Grig (probabil există un dram de adevăr aici), unii dintre noi constatam „dubla măsură” instaurată de fostul A1: meciuri destul de bune acasă, unele spectaculoase, cu un ascendent calitativ lent, dar vizibil, faţă de aproape zero realizări în deplasare, puţine puncte, şi mai puţine goluri, calitate aproape zero. Am sperat cu toţii ca această „teamă” să dispară în meciurile de deplasare, dar – surpriză! – în primul rând a dispărut calitatea jocului din Gruia, chiar dacă meciul cu moldovenii a fost unul special, cu om în minus aproape o repriză.

Acest ultim meci de la Chiajna, împotriva băieţilor lui Hagi (cu flotant de Voluntari), ne a adus o confirmare, dar şi o „demitizare”: 

1. „confirmarea” se rezumă – din păcate – la dispariţia acelui joc adesea plăcut care ne era servit în toamnă, pe vremea lui Grig. Am observat asta şi în acele amicale, am avut o „reconfirmare” şi contra vasluienilor. Echipa pare că a uitat şi acel puţin care s-a învăţat greu şi anevoios în privinţa jocului combinativ, cu mingea jos, cu avansare gândită spre careu. Chiar am văzut aşa ceva în toamnă, mai rar, dar am văzut. Atunci am savurat dispariţia „bubuiturilor” venite de la Felghe şi de la fundaşi, acum – cu Viitorul – m-a încercat un altfel de „deja vu” văzut deja (citat din 07) în privinţa revenirii la valorile ceferiste „standard”: reinventarea „trasoarelor” de 50-60 metri „lansate” cu precădere spre Ogbu, un vârf atipic, mobil, dar mai mereu cu spatele la poartă. Nu prea putem vorbi de blocuri funcţionale care duc mingea mai aproape de poartă, nici măcar de scheme foarte clare nu pot să pomenesc.
2. „demitizarea” se referă la impresia creată de echipă în era „Miri” că stă mult mai bine cu condiţia fizică. Ei, în acest meci, mai ales în multe momente ale reprizei a doua, am asistat „mască” la căderea acestui mit construit cu migală pentru „protecţia viselor noastre”. Majoritatea duelurilor cap la cap au fost câştigate de adversari (Ogbu a mai punctat aici „pro-CFR” şi Maah, când a prelungit în min. 24 o minge cu capul la acelaşi Ogbu, care a dat şi el cu capul slab, direct în portar), mijlocaşii echipei gazdă erau mai mereu primii la minge, nu erau puţine fazele în care un jucător de la Viitorul – venit din spate – i-a luat faţa unui ceferist mult prea lent. Nu am avut prospeţime, cum se spune în limbajul – aparent – de lemn al specialiştilor, dar în meciul de vineri chiar aşa mi s-a părut toată repriza a doua: eram mereu în întârziere la mingi, avansare greoaie spre poartă (exceptând cele câteva faze reuşite, aici no comment, au fost şi astfel de situaţii, dar mult prea puţine).[Paranteză. Revin cu obsesia mea mai veche: diferenţa dintre „condiţie fizică” şi „prospeţime”. Prima este o noţiune pur biologică / fiziologică, este un atribut brut, care se acumulează printr-o pregătire fizică de bază şi te face mai „rezistent”: alergi mai mult, sari mai înalt, eşti – eventual – un pic mai tare pe picioare, etc. A doua, în schimb, ţine deja şi de tactică şi de organizarea jocului, înseamnă transpunerea condiţiei (forţei/rezistenţei) brute în calităţi fizice specifice unei situaţii de joc. Concret: când ataci (pe stânga, să zicem), în momentul când mingea e la Deac (să zicem), concomitent trebuie să se întâmple mai multe „mişcări proaspete” ale cel puţin 3-4 oameni din apropiere: e nevoie de urcarea prin învăluire a lui Camora (a şi făcut asta de multe ori, bravo Mario!), este nevoie ca închizătorul dreapta să te asigure în spate (pentru eventualitatea preluării unei mingi), e nevoie ca mijlocaşul de creaţie, dar şi atacantul, să se apropie de tine, dar să facă şi demarcări, pentru ca tu, Deac, să ai posibilitatea să dai o pasă „cu greutate”, nu una de alibi. Apoi tu, Deac, trebuie să fugi şi tu imediat pe o poziţie viitoare, că poate mingea va reveni la tine, şi tot aşa. Aceste mişcări trebuie făcute în regim de viteză maximă, pentru a se debarasa de adversari, apoi – în funcţie de evoluţia jocului – îţi mai tragi sufletul un pic, apoi reiei din nou şi din nou… Deci condiţia fizică „liniară” nu valorează aproape nimic, ea trebuie transformată în capacitatea jucătorului de-a participa „cu prospeţime” în fazele în care el devine activ. În momentele pasive e suficientă şi „pregătirea fizică”. Prospeţimea este – mai degrabă – o curbă sinusoidală, dar pe întreaga durată a partidei şi are legătură şi cu schemele / construcţiile predate (sau nu) de A1. Dacă nu există scheme/blocuri de construcţie clare, exersate, condiţia fizică nu te ajută, alergi pe degeaba „bine pregătit fizic”, dar fără folos, pe când adversarul – din contră – loveşte sinusoidal, dar cu grad mult mai mare de periculozitate. Să ne aducem aminte de cele câteva contratacuri devastatoare ale copiilor lui Hagi, ratate din fericire. Paranteză închisă.]

Vreau să propun, în final, spre dezbatere, anumite observaţii de ordin tehnico-tactic, inclusiv o scurtă trecere în revistă a realizărilor individuale ale fiecărui jucător ceferist:

1. Nu ştiu dacă la sugestia Tribunei sau nu (mai degrabă nu…), dar Miri a început jocul cu 1-4-4-2 (cu tendinţe de 1-4-4-1-1, cu Negruţ şi Ogbu, fie pe post de „2”, fie pe „1-1”). În prima repriza s-a adeverit ce am aşteptat de la acest sistem: o „compactizare” a liniilor, dar acest lucru s-a observat mai degrabă în defensivă şi în controlul mingii, nu neapărat în calitatea construcţiei. Tot e ceva, am zis şi eu, fraierul… 🙂 A surprins un pic netitularizarea lui Gabio; poate s-a considerat terenul mult prea greu pentru el, poate nu era conectat, nu ştiu.
2. Schimbările: intrarea lui Gabio în locul lui Deac (la pauză) era una „post pe post”; s-a schimbat doar „interpretarea”, Gabio a făcut – în prima parte a reprizei – câteva pătrunderi minunate, creând mare pericol, apoi s-a stins treptat, a devenit din ce în ce mai irascibil şi neinteresat… Eliminare cam gratuită, în sensul că primul galben primit de el nu trebuia acordat. Nici schimbarea lui Negruţ cu Batin nu a modificat în mod esenţial aşezarea echipei; putem vorbi doar de o mobilitate „în minus” a lui Batin faţă de Negruţ, care a încercat – şi a şi reuşit de multe ori – să fie acel „1” din spatele lui Ogbu, celălalt „1”, aflat mai în faţă. În fine, înlocuirea lui Maah cu Chanturia (Messia din Gruia…) era şi ea una tip „post pe post”, dar – ţinând cont că ea s-a realizat în minutul 75, adică la scorul de 0-1 – eu îl scoteam fie pe Djoko, fie pe Pedro (mai degrabă), ambii fiind cam pe degeaba pe teren, şi – poate – dădeam o şansă în plus pentru o întoarcere a rezultatului.
3. Individual: apărarea – în general OK, cu Felghe greşind (dpmdv) la golul gazdelor, coautor fiind Djoko, superficialul… De ce Felghe? Uitaţi reluarea din spatele porţii: cum vine mingea aia centrată din Piaţa Presei Libere, Felghe – neavând nici şansa, nici intenţia să iasă la centrare – face o mişcare „paralelă” cu mingea, până ce ajunge la bara din dreapta lui, iar lovitura de cap a lui Larie îl prinde „mergând” spre dreapta, adică pe picior greşit, cum se spune. De ce era nevoie de această mişcare exagerată, chiar nu ştiu. Dacă rămânea nemişcat pe mijlocul porţii (poate un pic dreapta), şi pregătit să sară în orice direcţie după lovitura de cap, nu primeam acel gol. Retardilă, dacă eşti pe recepţie, spune şi tu o părere, te rog.
4. Apoi: Djoko slăbuţ, în afara greşelii de marcaj de la gol, a dat aiurea cam toate centrările. Pedro: catastrofă, dar asta o ştim deja. Deac a mai mişcat câte ceva, la fel Negruţ. În atac mi-a plăcut de perechea Ogbu-Maah; cei doi au şi conlucrat la multe faze, simţindu-se destul de bine. Ogbu nu e un Fabbiani, nici un Y.Kone, nici măcar un Adrian Anca (mai exact spus „nici pe atât”), dar – în acest lot dat – este singurul cu ceva competenţe de vârf, dar mai degrabă de „4-4-2”, de „făcător de spaţii”, de „cărător al fundaşilor în stânga şi în dreapta”. Şi a făcut destul de bine această sarcină, mai era necesar ca valul doi să apară pe culoarele făcute de el, dar nu a mai venit nimeni.
5. O felicitare – încă una – pentru Maftei, reinventatul. Bravo Vasile, „sfântule”!
6. Despre arbitraj? No comment, maI bine luăm o – mică – pauză… Vom avea ocazia să venim cu noi „file de aur” după meciul cu mioarele, vă asigur… De ce Meşterul Manole? Pentru că acel puţin, pe care îl construim greu „zâua”, îl lăsăm să se „surpe noaptea”, respectiv în minutul 72, când am primit un gol la o mare neatenţie / nesincronizare în defensivă. Reluăm „construcţia”, dar în „criză de timp”, care – de regulă – duce la o nouă „surpare”. Acum am fost salvaţi de Vasile „sfântul”, dar avem tot timpul impresia că „surparea” următoare este iminentă… 🙂 Rămâne o singură întrebare: oare este nevoie şi la CFR de „zidirea” cuiva, ca randamentul echipei să fie superior? Şi dacă da, „cine-i ăla”??????? Aveţi „liber” la propuneri… 🙂

HAI CFR!!!