„…şi cu ALBITRII paişpe…”

„…Taxa pe valoarea adăugată (prescurtat TVA, VAT în engleză) este un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv. TVA este un impozit încasat în cascadă de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al realizării unui produs sau prestării unui serviciu care intră în sfera de impozitare. După exercitarea dreptului de deducere, agenții economici impozabili care au participat la ciclul economic virează soldul TVA la bugetul de stat…”

Definiţia de mai sus pentru TVA este prima ce-mi sare în ochi „clickăind” pe Internet. Este de reţinut calitatea ei de „impozit indirect”. Practic această definiţie m-a făcut să „pedalez” un pic pe posibililele asemănări – reale sau nu – cu fotbalul mioritic (în general) şi cu cel „gruian” (în special).

Despre ce este vorba? Despre faptul că în fotbalul autohton există de foarte mult timp acel celebru 5% ce se acordă gazdelor de către brigada de arbitrii. În particular aceste „cote” pot fi mai mici (chiar 0), dar şi mai mari (chiar 24%, cât e TVA-ul standard…), mai mult de atât, această cotă „de simpatie” diferenţiată poate fi acordată şi oaspeţilor…

Vă spun sincer, îmi vine greu să scriu despre arbitraj, nu prea am făcut aşa ceva până acum, dar acest meci m-a enervat la culme datorită stilului absolut şmecheresc de arbitraj al lui Haţegan, şi vreau să deschid un „front de discuţii” pe această temă, atingând şi anumite aspecte generale, „extraceferiste”.

În primul rând, acel 5% acordat de „albitrii” gazdelor (oaspeţilor?) trebuie plătit de cineva, exact cum scrie şi în definiţia generală a termenului. De cine? Desigur, de echipa care „suferă” în urma aplicării preferenţiale a „impozitului” dictat / aplicat de arbitru. Modalitatea de plată este de regulă pierderea de puncte (convertibile, de regulă, în bani), mai ales dacă aceste „impozitări” repetitive îndepărtează o echipă definitiv şi irevocabil de obţinerea unui titlu etc., în urma căruia ar putea beneficia de bani, de renume etc.

În ultimii ani echipa care se află la capătul „lanţului trofic” al plăţii TVA este, de regulă”, echipa noastră, CFR Cluj. Desigur, sunt şi alte echipe preferate (=defavorizate), dar bucuria arbitrilor când ne taxează în mod regulat cu acest „impozit” creat şi menţinut de un sistem fotbalistic infect, este una „de nepreţuit”…

Să trecem la cauze. Sau, dacă vreţi, „qui prodest?”, cum spuneau chinezii din Vietnam… Aşadar, care-i cauza pentru care am devenit preferaţii sistemului în a „plăti impozitul final”. În opinia mea, cauzele sunt multiple: 

1. În primul rând „obrăznicia” echipei noastre de-a lua titluri contra curentului (în general) cu focusare pe ultimul titlu, când s-a putut observa din toate avioanele low sau high-cost că el este „promis” altcuiva. Ne amintim de mocirla de la Mioveni, de cele 4 meciuri jucate în 7 zile etc. Am cam supărat sistemul, iar pedeapsa n-a întârziat să vină, exemplul elocvent fiind discrepanţa uriaşă – în toamna lui 2012 – dintre rezultatele magnifice din CL şi „zbaterile” sterile din campionat. OK, nu-s tâmpit, ştiu foarte bine că acolo putem vorbi şi de o concentrare suplimentară a băieţilor în „vitrina” europeană (în detrimentul celei autohtone), dar să nu uităm –totuşi – nicio clipă masacrul din Giuleşti şi semimasacrul de la Târgu Jiu, regizate de nişte clasicii în viaţă: Tudor, respectiv Balaj. Mai sunt exemple destule, la vremea respectivă am tot discutat, nu insist, iar concomitent cu „pedeapsa” aplicată nouă, am asistat la un ajutor acordat pe faţă mioarelor. La nivel mai mic, dar vizibil şi aşa, lucrurile stau la fel şi în această ediţie, şi este suficient să ne gândim la cei trei eliminaţi contra celor de la Recaş, la meciul cu Dinamo, acum meciul cu vasluienii…
2. Mai este o cauză, una care nu prea e pe placul nostru (al suflării ceferiste), dar despre care am putea discuta, măcar la nivel teoretic. Experienţa mea din fotbal (coroborat cu „cioburile” strânse din media, dar şi din unele declaraţii nu foarte bine „mestecate” ale conducerii noastre) mă duce cu gândul că în urma celor trei titluri luate, conducerea noastră a rămas cu nişte facturi neachitate către anumiţi arbitrii, poate şi către alţi „beneficiari”. Din capul locului trebuie să clarific un aspect: cei care cred cu înverşunare în imaginea imaculată, de „Albă ca Zăpada” a CFR-ului, să sară peste acest punct 2., pentru a evita discuţii ulterioare în contradictoriu. Am zis tot timpul că aşa ceva nu există în fotbalul mioritic, echipa  noastră fiind – în cel mai bun caz – „mai puţin murdară decât celelalte”. Dacă cineva crede că în spatele acestor titluri nu au fost anumite aranjamente – poate „inocente”, „minore”, dar „comensurabile” – este invitat să sară peste punctul 2. acum, dacă nu a făcut-o mai devreme… 🙂 Avem destule semnale – din păcate – că mai uităm să plătim fie pe un Dorsin, fie pe un Godemeche, fie pe un Mandorlini, fie pe un Edi (şi şirul e lung, din păcate), dar aceste cazuri ies la suprafaţă pentru că ele sunt rezolvate – de regulă – în defavoarea clubului nostru. Deci aptitudini de-a „uita” (tergiversa etc.) aceste plăţi există. De ce ar fi altfel cu arbitrii sau cu ceilalţi posibili „beneficiari”? Mai cu seamă când vorbim de facturi care în realitate nu există, sunt doar „promisiuni verbale”, care nu ajung niciodată la comisii, dar a căror „neplată” este „amendată” mult mai drastic de „creditori”, de două, de trei, de „n” ori, ca să ţii minte. Ca în cazul îmrumuturilor luate de la cămătari… Am văzut această atitudine de „păgubaş” cât se poate de clar pe faţa lui Balaj, în toamna lui 2012, la Târgu Jiu. În mod evident omul ne-a servit (încă) o corecţie pentru nişte promisiuni neonorate… Revolta – la fel neonorată – a lui AP de-a-l „face” pe Cristi la comisiile europene mă pune şi ea pe gânduri. Am văzut asta – de mai multe ori – la Haţegan, nu neapărat pe faţa lui (că-i actor mai priceput ca băimăreanul), ci mai degrabă în deciziile lui. Nota bene: vorbesc doar de acei arbitrii care într-un trecut nu foarte îndepărtat au fost consideraţi „arbitrii de casă” ai CFR-ului, poate un pic exagerat, dar fum fără foc nu iese. Îmi aduc pe repede înainte penaltyul decisiv dat de Ovi (şi fructificat de Cadu) contra vecinilor, în mai 2008. În zilele noastre nu primim penaltyuri (nici de la Ovi, dar nici de la alţii!) pentru lucruri mult mai evidente. Îmi aduc aminte şi de alte lucruri interesante, dar mă opresc aici.
3. Teama fluieraşilor de-a arbitra corect CFR-ul (ce să mai vorbim de acel 5% dat gazdelor…), teamă alimentată de „stigmatizarea” lor de către sistem dacă ne sprijină cât de cât (neprogramare la meciuri, crucificare în media, eliminare de pe lista FIFA/UEFA, etc.). Este un efect coletarel al deformărilor (=minciunilor) mediatice, un reflex mai mult de autoapărare / autoconservare, nu unul de „replică directă”. Mi-a adus aminte de toate aceste lucruri, văzând meciul de duminică. Maniera de arbitraj era una cât se poate de clară „anti-CFR”, predată însă într-o manieră aproape „ireproşabilă” (cel puţin pentru necunoscători). După o înţeparea scurtă a CFR-ului (de ex. cartonaş galben dat lui Cadu, cu posibilie efecte dezastruoase în meciul cu Viitorul), vin repede 2-3 decizii aparent favorabile, dar fără a periclita în mod real „targetul” autoimpus (lovituri libere nevinovate etc.). Vine din nou o „săgeată otrăvită de tot”, eliminarea lui Monroy (se putea lăsa cu galben, îmi aduc aminte de intrarea mult mai criminală a lui Grigore de la Rapid la Vass, când ex-ceferistul a fost scos pentru luni întregi din circuit, fără ca „vinovatul” să primească măcar un avertisment), apoi contrabalansarea clasică cu alte câteva decizii „pro CFR”, culminând cu penalty-ul nedat la şutul lui Ogbu. Da, ştiu, toate au fost discutabile, dar dacă un arbitru vrea să fie cinstit (să nu mai vorbim de acel 5% acordat ţie, că e absurdă situaţia), atunci ele puteau evitate, fără să sară cineva de la Vaslui la gâtul lui Ovidiu.

Despre echipa noastră: Evoluţia echipei a fost o „prelungire” a prognozelor / estimărilor noastre, făcute în timpul şi după cantonamentul din Spania. Încerc să punctez doar câteva idei:

1. Se confirmă bănuiala că echipa va avea o rezistenţă suplimentară (=condiţie fizică de bază), dar cu o scădere uşoară a calităţii jocului ca organizare şi construcţie. Actuala echipă este destul de bine aşezată tactic, este destul de bine organizată dpdv defensiv, dar a „uitat” şi acel puţin însuşit cu trudă în era Grig. Eventualele rezultate bune (=victorii) vor fi obţinute mai mult „din muşchi”. Poate vom vedea ceva organizare superioară a jocului în a doua parte a minireturului.
2. Există – în continuare, şi din fericire – acel comportament pozitiv de „strângere a rândurilor” în cazul eliminărilor. Echipa pierde foarte rar în astfel de situaţii, fiecare jucător trebuie să mai pună „de la el” un 10% la efortul colectiv şi cel individual (rezultând din raportul de 11 contra 10), acest lucru funcţionează şi în prezent.
3. S-au cam adeverit temerile noastre şi vizavi de disfuncţionalităţile sistemului 1-4-2-3-1, chiar în prima repriză. Miri a observat acest lucru şi a mutat spre un 1-4-4-2 invocat şi de noi, cu rezultate – parcă – superioare aşezării iniţiale. Păcat de eliminarea prematură a lui Monroy, pentru că din această cauză a cam căzut şi acest sistem (devenind 1-4-4-1 în apărare şi 1-4-1-3-1 în atac). Un punct în plus pt. Miri că a avut curajul să mute tactic în timpul meciului, chiar la pauză, nemaiaşteptând clasicele schimbări de prin minutul 60-70.
4. Despre schimbări: cea a lui Pedro cu Ogbu a fost una şi necesară (Rui a fost din nou o „fetiţă”), dar şi reuşită (Chuka, în ciuda destulelor critici, s-a achitat de sarcini, mai ales în inferioritate, fixând apărătorii adverşi lângă el, conlucrând bine cu coechipieri, făcând tot ce trebuie făcut acolo, mai puţin golul, evident). Chuka mi se pare mai degrabă un vârf de tip 1-4-4-2, cu rol de a trage fundaşii în lateral, făcând spaţii pentru alţii. Sacrificarea lui Batin (foarte şters) cu V.Lajos poate fi – şi ea – aprobată; în situaţia dată era nevoie de o betonare în apărare, pentru „măcar un punct”. Cu toate acestea, ocazii au fost şi după asta, deci schimbarea nu a stricat definitiv capacitatea de a-i presa pe moldoveni. Justă şi ultima schimbare, Gabio a jucat fără chef, nu prea i-a plăcut nici postul pe care joacă (fie în stânga, fie în dreapta, făcîndu-se câteva permutări în acest sens cu Deac), iar eternul Maah a adus ceva în plus, măcar ca determinare şi ca dinamică. Deci, cu schimbările putem fi – în linii mari, şi în condiţiile date – de acord.
5. A fost vizibilă – din nou – ineficacitatea deja cronică a echipei. Ocazii au fost, chiar mai multe decât în alte cazuri (când am jucat 11 contra 11), dar ratăm şi acele câteva ocazii pe care le creăm cu mare greutate. Să vedem ce ne aduc noii veniţi, dar foarte optimist n-am cum să fiu, până ce prind „atmosfera”, până ce se fac nişte relaţii minimale de joc cu măcar 2-3 jucători (de pregătire fizică ce să mai vorbesc) trec cel puţin 3-4-5 etape, şi prea multe nici aşa nu mai sunt. Să vedem, am mai văzut evoluţii foarte bune (la alte echipe, evident…) ale unor nou-veniţi, aruncate în luptă direct de pe aeroport… 🙂
6. Despre Miri: aş spune că a adunat mai multe bile albe decât negre, mai ales în condiţiile specifice ale meciului. A avut curaj să schimbe sistemul de joc (făcându-şi astfel şi un fel de autocritică), a pregătit fizic bine echipa, stă cu gura pe băieţi (şi pe arbitrii, dar aici chiar îi dau dreptate, cineva chiar trebuie să facă şi această sarcină ingrată). A scăzut construcţia în joc, au slăbit relaţiile de joc, dar poate – bazându-se pe pregătirea fizică evident bună – se vor exersa măcar 5-6 scheme de joc (în loc de „organizare generală” şi „relaţii de joc”), care să permită crearea de ocazii, aşa cum s-a şi întâmplat în meciul de duminică.
7. Ce va fi? Sincer? Prevăd multe rezultate de 0-0, indiferent de „teren”, cu ceva victorii smulse din biceps, cu ceva ameliorare a jocului în ultimele 6-7 etape. Pe ce loc terminăm? Prognoza mea (indicată şi în sondaj): pe 4.

HAI CFR!!!