„…şi cu ALBITRII paişpe…”


„…Taxa pe valoarea adăugată (prescurtat TVA, VAT în engleză) este un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv. TVA este un impozit încasat în cascadă de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al realizării unui produs sau prestării unui serviciu care intră în sfera de impozitare. După exercitarea dreptului de deducere, agenții economici impozabili care au participat la ciclul economic virează soldul TVA la bugetul de stat…”

Definiţia de mai sus pentru TVA este prima ce-mi sare în ochi „clickăind” pe Internet. Este de reţinut calitatea ei de „impozit indirect”. Practic această definiţie m-a făcut să „pedalez” un pic pe posibililele asemănări – reale sau nu – cu fotbalul mioritic (în general) şi cu cel „gruian” (în special).

Despre ce este vorba? Despre faptul că în fotbalul autohton există de foarte mult timp acel celebru 5% ce se acordă gazdelor de către brigada de arbitrii. În particular aceste „cote” pot fi mai mici (chiar 0), dar şi mai mari (chiar 24%, cât e TVA-ul standard…), mai mult de atât, această cotă „de simpatie” diferenţiată poate fi acordată şi oaspeţilor…

Vă spun sincer, îmi vine greu să scriu despre arbitraj, nu prea am făcut aşa ceva până acum, dar acest meci m-a enervat la culme datorită stilului absolut şmecheresc de arbitraj al lui Haţegan, şi vreau să deschid un „front de discuţii” pe această temă, atingând şi anumite aspecte generale, „extraceferiste”.

În primul rând, acel 5% acordat de „albitrii” gazdelor (oaspeţilor?) trebuie plătit de cineva, exact cum scrie şi în definiţia generală a termenului. De cine? Desigur, de echipa care „suferă” în urma aplicării preferenţiale a „impozitului” dictat / aplicat de arbitru. Modalitatea de plată este de regulă pierderea de puncte (convertibile, de regulă, în bani), mai ales dacă aceste „impozitări” repetitive îndepărtează o echipă definitiv şi irevocabil de obţinerea unui titlu etc., în urma căruia ar putea beneficia de bani, de renume etc.

În ultimii ani echipa care se află la capătul „lanţului trofic” al plăţii TVA este, de regulă”, echipa noastră, CFR Cluj. Desigur, sunt şi alte echipe preferate (=defavorizate), dar bucuria arbitrilor când ne taxează în mod regulat cu acest „impozit” creat şi menţinut de un sistem fotbalistic infect, este una „de nepreţuit”…

Să trecem la cauze. Sau, dacă vreţi, „qui prodest?”, cum spuneau chinezii din Vietnam… Aşadar, care-i cauza pentru care am devenit preferaţii sistemului în a „plăti impozitul final”. În opinia mea, cauzele sunt multiple: 

  1. În primul rând „obrăznicia” echipei noastre de-a lua titluri contra curentului (în general) cu focusare pe ultimul titlu, când s-a putut observa din toate avioanele low sau high-cost că el este „promis” altcuiva. Ne amintim de mocirla de la Mioveni, de cele 4 meciuri jucate în 7 zile etc. Am cam supărat sistemul, iar pedeapsa n-a întârziat să vină, exemplul elocvent fiind discrepanţa uriaşă – în toamna lui 2012 – dintre rezultatele magnifice din CL şi „zbaterile” sterile din campionat. OK, nu-s tâmpit, ştiu foarte bine că acolo putem vorbi şi de o concentrare suplimentară a băieţilor în „vitrina” europeană (în detrimentul celei autohtone), dar să nu uităm –totuşi – nicio clipă masacrul din Giuleşti şi semimasacrul de la Târgu Jiu, regizate de nişte clasicii în viaţă: Tudor, respectiv Balaj. Mai sunt exemple destule, la vremea respectivă am tot discutat, nu insist, iar concomitent cu „pedeapsa” aplicată nouă, am asistat la un ajutor acordat pe faţă mioarelor. La nivel mai mic, dar vizibil şi aşa, lucrurile stau la fel şi în această ediţie, şi este suficient să ne gândim la cei trei eliminaţi contra celor de la Recaş, la meciul cu Dinamo, acum meciul cu vasluienii…
  2. Mai este o cauză, una care nu prea e pe placul nostru (al suflării ceferiste), dar despre care am putea discuta, măcar la nivel teoretic. Experienţa mea din fotbal (coroborat cu „cioburile” strânse din media, dar şi din unele declaraţii nu foarte bine „mestecate” ale conducerii noastre) mă duce cu gândul că în urma celor trei titluri luate, conducerea noastră a rămas cu nişte facturi neachitate către anumiţi arbitrii, poate şi către alţi „beneficiari”. Din capul locului trebuie să clarific un aspect: cei care cred cu înverşunare în imaginea imaculată, de „Albă ca Zăpada” a CFR-ului, să sară peste acest punct 2., pentru a evita discuţii ulterioare în contradictoriu. Am zis tot timpul că aşa ceva nu există în fotbalul mioritic, echipa  noastră fiind – în cel mai bun caz – „mai puţin murdară decât celelalte”. Dacă cineva crede că în spatele acestor titluri nu au fost anumite aranjamente – poate „inocente”, „minore”, dar „comensurabile” – este invitat să sară peste punctul 2. acum, dacă nu a făcut-o mai devreme…🙂 Avem destule semnale – din păcate – că mai uităm să plătim fie pe un Dorsin, fie pe un Godemeche, fie pe un Mandorlini, fie pe un Edi (şi şirul e lung, din păcate), dar aceste cazuri ies la suprafaţă pentru că ele sunt rezolvate – de regulă – în defavoarea clubului nostru. Deci aptitudini de-a „uita” (tergiversa etc.) aceste plăţi există. De ce ar fi altfel cu arbitrii sau cu ceilalţi posibili „beneficiari”? Mai cu seamă când vorbim de facturi care în realitate nu există, sunt doar „promisiuni verbale”, care nu ajung niciodată la comisii, dar a căror „neplată” este „amendată” mult mai drastic de „creditori”, de două, de trei, de „n” ori, ca să ţii minte. Ca în cazul îmrumuturilor luate de la cămătari… Am văzut această atitudine de „păgubaş” cât se poate de clar pe faţa lui Balaj, în toamna lui 2012, la Târgu Jiu. În mod evident omul ne-a servit (încă) o corecţie pentru nişte promisiuni neonorate… Revolta – la fel neonorată – a lui AP de-a-l „face” pe Cristi la comisiile europene mă pune şi ea pe gânduri. Am văzut asta – de mai multe ori – la Haţegan, nu neapărat pe faţa lui (că-i actor mai priceput ca băimăreanul), ci mai degrabă în deciziile lui. Nota bene: vorbesc doar de acei arbitrii care într-un trecut nu foarte îndepărtat au fost consideraţi „arbitrii de casă” ai CFR-ului, poate un pic exagerat, dar fum fără foc nu iese. Îmi aduc pe repede înainte penaltyul decisiv dat de Ovi (şi fructificat de Cadu) contra vecinilor, în mai 2008. În zilele noastre nu primim penaltyuri (nici de la Ovi, dar nici de la alţii!) pentru lucruri mult mai evidente. Îmi aduc aminte şi de alte lucruri interesante, dar mă opresc aici.
  3. Teama fluieraşilor de-a arbitra corect CFR-ul (ce să mai vorbim de acel 5% dat gazdelor…), teamă alimentată de „stigmatizarea” lor de către sistem dacă ne sprijină cât de cât (neprogramare la meciuri, crucificare în media, eliminare de pe lista FIFA/UEFA, etc.). Este un efect coletarel al deformărilor (=minciunilor) mediatice, un reflex mai mult de autoapărare / autoconservare, nu unul de „replică directă”. Mi-a adus aminte de toate aceste lucruri, văzând meciul de duminică. Maniera de arbitraj era una cât se poate de clară „anti-CFR”, predată însă într-o manieră aproape „ireproşabilă” (cel puţin pentru necunoscători). După o înţeparea scurtă a CFR-ului (de ex. cartonaş galben dat lui Cadu, cu posibilie efecte dezastruoase în meciul cu Viitorul), vin repede 2-3 decizii aparent favorabile, dar fără a periclita în mod real „targetul” autoimpus (lovituri libere nevinovate etc.). Vine din nou o „săgeată otrăvită de tot”, eliminarea lui Monroy (se putea lăsa cu galben, îmi aduc aminte de intrarea mult mai criminală a lui Grigore de la Rapid la Vass, când ex-ceferistul a fost scos pentru luni întregi din circuit, fără ca „vinovatul” să primească măcar un avertisment), apoi contrabalansarea clasică cu alte câteva decizii „pro CFR”, culminând cu penalty-ul nedat la şutul lui Ogbu. Da, ştiu, toate au fost discutabile, dar dacă un arbitru vrea să fie cinstit (să nu mai vorbim de acel 5% acordat ţie, că e absurdă situaţia), atunci ele puteau evitate, fără să sară cineva de la Vaslui la gâtul lui Ovidiu.

Despre echipa noastră: Evoluţia echipei a fost o „prelungire” a prognozelor / estimărilor noastre, făcute în timpul şi după cantonamentul din Spania. Încerc să punctez doar câteva idei:

  1. Se confirmă bănuiala că echipa va avea o rezistenţă suplimentară (=condiţie fizică de bază), dar cu o scădere uşoară a calităţii jocului ca organizare şi construcţie. Actuala echipă este destul de bine aşezată tactic, este destul de bine organizată dpdv defensiv, dar a „uitat” şi acel puţin însuşit cu trudă în era Grig. Eventualele rezultate bune (=victorii) vor fi obţinute mai mult „din muşchi”. Poate vom vedea ceva organizare superioară a jocului în a doua parte a minireturului.
  2. Există – în continuare, şi din fericire – acel comportament pozitiv de „strângere a rândurilor” în cazul eliminărilor. Echipa pierde foarte rar în astfel de situaţii, fiecare jucător trebuie să mai pună „de la el” un 10% la efortul colectiv şi cel individual (rezultând din raportul de 11 contra 10), acest lucru funcţionează şi în prezent.
  3. S-au cam adeverit temerile noastre şi vizavi de disfuncţionalităţile sistemului 1-4-2-3-1, chiar în prima repriză. Miri a observat acest lucru şi a mutat spre un 1-4-4-2 invocat şi de noi, cu rezultate – parcă – superioare aşezării iniţiale. Păcat de eliminarea prematură a lui Monroy, pentru că din această cauză a cam căzut şi acest sistem (devenind 1-4-4-1 în apărare şi 1-4-1-3-1 în atac). Un punct în plus pt. Miri că a avut curajul să mute tactic în timpul meciului, chiar la pauză, nemaiaşteptând clasicele schimbări de prin minutul 60-70.
  4. Despre schimbări: cea a lui Pedro cu Ogbu a fost una şi necesară (Rui a fost din nou o „fetiţă”), dar şi reuşită (Chuka, în ciuda destulelor critici, s-a achitat de sarcini, mai ales în inferioritate, fixând apărătorii adverşi lângă el, conlucrând bine cu coechipieri, făcând tot ce trebuie făcut acolo, mai puţin golul, evident). Chuka mi se pare mai degrabă un vârf de tip 1-4-4-2, cu rol de a trage fundaşii în lateral, făcând spaţii pentru alţii. Sacrificarea lui Batin (foarte şters) cu V.Lajos poate fi – şi ea – aprobată; în situaţia dată era nevoie de o betonare în apărare, pentru „măcar un punct”. Cu toate acestea, ocazii au fost şi după asta, deci schimbarea nu a stricat definitiv capacitatea de a-i presa pe moldoveni. Justă şi ultima schimbare, Gabio a jucat fără chef, nu prea i-a plăcut nici postul pe care joacă (fie în stânga, fie în dreapta, făcîndu-se câteva permutări în acest sens cu Deac), iar eternul Maah a adus ceva în plus, măcar ca determinare şi ca dinamică. Deci, cu schimbările putem fi – în linii mari, şi în condiţiile date – de acord.
  5. A fost vizibilă – din nou – ineficacitatea deja cronică a echipei. Ocazii au fost, chiar mai multe decât în alte cazuri (când am jucat 11 contra 11), dar ratăm şi acele câteva ocazii pe care le creăm cu mare greutate. Să vedem ce ne aduc noii veniţi, dar foarte optimist n-am cum să fiu, până ce prind „atmosfera”, până ce se fac nişte relaţii minimale de joc cu măcar 2-3 jucători (de pregătire fizică ce să mai vorbesc) trec cel puţin 3-4-5 etape, şi prea multe nici aşa nu mai sunt. Să vedem, am mai văzut evoluţii foarte bune (la alte echipe, evident…) ale unor nou-veniţi, aruncate în luptă direct de pe aeroport…🙂
  6. Despre Miri: aş spune că a adunat mai multe bile albe decât negre, mai ales în condiţiile specifice ale meciului. A avut curaj să schimbe sistemul de joc (făcându-şi astfel şi un fel de autocritică), a pregătit fizic bine echipa, stă cu gura pe băieţi (şi pe arbitrii, dar aici chiar îi dau dreptate, cineva chiar trebuie să facă şi această sarcină ingrată). A scăzut construcţia în joc, au slăbit relaţiile de joc, dar poate – bazându-se pe pregătirea fizică evident bună – se vor exersa măcar 5-6 scheme de joc (în loc de „organizare generală” şi „relaţii de joc”), care să permită crearea de ocazii, aşa cum s-a şi întâmplat în meciul de duminică.
  7. Ce va fi? Sincer? Prevăd multe rezultate de 0-0, indiferent de „teren”, cu ceva victorii smulse din biceps, cu ceva ameliorare a jocului în ultimele 6-7 etape. Pe ce loc terminăm? Prognoza mea (indicată şi în sondaj): pe 4.

HAI CFR!!!

75 comments

  1. Hehe, foarte bine ca ai atins acest subiect si ai facut-o echilibrat. Si eu sunt de parere ca in clipa de fata avem de-a face cu un curent negativ, dar pe care partial ni l-am creat singuri. cind nu iti achiti unele datorii, dobinda poate fi mai mare decit datoria. Al doilea lucru tine de aroganta si prostie – titlurile luate in ultimii ani si fudulia in atitudine nu ne-au facut prea multi prieteni. Nu neg existenta unui cartel „sudist”, „miticist”, „bucurestean”, luati-o cum vreti voi..dar e vizibil ca si printre echipe neutre de mijlocul clasamentului momentan nu avem prieteni. Chiar daca aici nu facem politica, o invatatura clubul ar trebui sa aiba de acolo : cistiga intotdeauna cel care isi lasa usi deschise sa coalizeze cu altii, nu cel care ramine singur si cu care nu vrea sa poarte nimeni discutii. In alta ordine de idei, inexistenta unui model de business coerent face ca arbitrajele sa fie un calcii al lui Achile care sa decida marirea sau decaderea economica a unui club. Daca ar exista un concept clar de crestere si promovare de jcuatori ..care sa aduca 4-5 mil pe sezon, daca din sponsorizare corecta, merchandising etc ar mai veni alte 4-5 milioane, clubul ar duce-o bine mersi si sportiv si financiar pentru multumirea patronilor. Un ” te facem noi cu arbitrii” nu ar mai functiona. Daca as fi factor de decizie in club, de la aceasta realitate as porni reconstructia.

    Apreciază

    • Cu aroganţa şi prostia ai dreptate, am mai vorbit noi despre asta. Acum şi aici n-am vrut să insist pe acest aspect că mi s-a părut unul colateral temei centrale, dar ele există, indubitabil. Pentru imaginea creată în prezent CFR-ului sunt de vină şi cei care l-au creat, AP şi IM. Probleme cu „albitrii” pot fi rezolvate oricând (fiind curve prin definiţie, te iartă oricând dacă de face lichidarea datoriei). Problema cu aroganţa, etc. e mai complicată pt. că aici e nevoie deja de schimbare de atitudine (apoi de -strategie), şi ăstea sunt lucruri care nu pot fi „cumpărate”…HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Hai sa vedem lucrurile si din perspectiva unui arbitru. Ca sa faci cariera, trebuie sa acumulezi o serie de datorii.. la asociatia ta judeteana si oamenii de acolo, la un mentor in arbitraj care poate ulterior ajunge presedinte de club ( se purta acum citiva ani, Zotta, Argaseala etc); trebuie sa iti gasesti locul la cite un ecuson international cind iti vine rindul intre diversi copii de fosti arbitri; pielea ti-o scapi nederanjind pe cei mari si nestricind apele membrilor cooperatori. Si cind ai reusit sa razbati in acest labirint si ai trecut de toate astea, vine tocilarul chelul clasei si te reclama la UEFA. Pai nu-l prinzi in curtea scolii si-i dai in gura sa se invete minte? Aici AP si IM si-au facut-o ca prostii, dupa citiva ani in care am avut si noi arbitraje dubioase clar in favoarea noastra, sa nu ne ascundem dupa caciula.

      Apreciază

      • Cristi, la pct.2 nu am vrut să dezvolt subiectul, dar direcţia e cea creionată de tine. Perfect de acord cu „investiţiile” arbitrilor începători. Văd că eşti în temă. Poate vin şi alţii cu poveşti de ei ştiute. Ca să ajungi la un nivel de div.”C” (m-am întors acum în anii 80) era nevoie de investiţii masive, exact aşa cum ziceai. Viaţa de arbitru fiind scurtă (ca şi cea de fotbalist), era / este nevoie de recuperări rapide, da? Apropo: uite că tot a câştigat Canada olimpiada la hochei…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Am o poveste de prin anii 80..eu jucind in curtea scolii fotbal cu doi fii de arbitri, unul de prima divize al doilea de a treia. Tatal primului abi astepta meciurile de B ( la vremea aia un arbitru avea cam un meci de A la doua saptamini, bine nu Igna sau Rainea) sa ii pice si lui ceva, ca in A nu prea avea unde sa traga – erau prea multi care isi rezolvau problemele „la ordin”. In schimb cel de C era de obicei seful brigazii si se aplica principiul „nu se vine cu portbajaul si rezervorul gol”.

          Apreciază

          • Da, fenomenul „portbagajul plin” era literă de lege prin anii 70 şi prima parte a anilor 80. Ulterior partidul a sacrificat nişte fraieri, şi s-a trecut la cash. Oricum, şi după aia au fost cazuri de protbagaj, în cătune unde nu era „cash”, dar era un AVICOLA, un abator, ceva…şi câte un contabil şef mai deştept să treacă cele 30 de kile de marfă la pierdere…;) HAI CFR!!!

            Apreciază

    • Numai în diviziile inferioare, dar şi acolo sunt excepţii…Eu am avut brigăzi „ai casei” (din Bucureşti!), care mă păsuiau şi 3-4 luni dacă eram „criză”. Vorbesc serios. Pentru acest statut trebuia să fii „cuşer” de 5 ori la rând cel puţin, ca să ajungi tu, club de nicăieri, să ajungi la acest next-level greu de atins la „albitrii”. Dar în Liga-lui-nu-ştiu-cine e altfel; doar proştii umblă cu valize (reflexe de cioban, ce mai…), deştepţii fac firme-paravan, off-shor-uri, vrăjeli, etc…E lungă discuţia, Caneto, şi nu ştiu dacă interesează pe cineva…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. Parca doar echipele mici se plangeau de arbitraj,nu? Ne tre jucatori nu antrenori . Se putea face traba cu oricare antrenor demis de Arpi. Ce rost a avut scimbarea lui Rednic sau a lui Grig? Sa nu ma duc mai in trecut… acelasi joc urat de mai bine de un an. Tot rotim antrenorii fara rost. Parca vad ca la finalul campionatului vine Andone ….

    Apreciază

  3. De acord cu Cristi . Daca ai echipa buna si condusa corespunzator , bati clar acasa o echipa slaba cum a fost ieri Vasluiul . Daca nu, ramane alibiul ” albitraj ” la care recurge de la antrenor la conducator si fani, deci toata suflarea ceferista . PS. Un ex de a conduce bine echipa . Inainte de meci, la sedinta tehnica, arbitrul a insistat sa nu fie faulturi dure, ca va aplica strict regulamentul . Urma deci sa fie acest lucru transmis jucatorilor si chiar avertizati, ca daca o comit, vor suporta sanctiuni . S-a vazut clar, ca nu s-a procedat asa . In alta ordine de idei , nu inteleg insistenta pe arbitraj, cand eu am vazut o singura greseala, neacordarea faultului in apropierea careului . In schimb am primit lovituri libere cu nemiluita ( nu intotdeana au fost ! ) , pe care le-am tratat ca o echipa de judet, si atunci,cine e de vina ?! PS. Si inca ceva . Mi se transmite des, ca doctoru a avut mari contributii la castigarea celor 8 trofee si nu-i voie sa uitam acest lucru .Bun,dar cum se face ca uitam cine ne-a adus primul titlu , mai mult, acum il facem hot, recalibrand numele lui in consecinta . Nu folosim , deci, unitati de masura diferite ? Nu suntem oare excesivi de subiectivi ? Si asa , poate fara sa vrem, nu ascundem gunoiul sub pres ?

    Apreciază

    • Poate ai tu dreptate, Bela. Nu am pretenţia nicio clipă că deţin eu adevărul absolut, ar fi de-a dreptul ridicol. Am vrut doar să trag un semnal, pentru că -cel puţin la mine- s-a umplut paharul exact la Haţegan, exact în meciul de duminică. Fiecare cu „paharul” lui, ca să şi glumesc…Dacă Ovidiu nu avea măcar alte 6-7 astfel de „cadouri otrăvite”, servite cefereului, poate nu izbucneam. Nu prea am înţeles, pe cine am făcut hoţ la primul titlu? HAI CFR!!!

      Apreciază

      • hategan a arbitrat bine. rosu la monroy , galben la cadu corect date. nu a fost penalty la presupusul hent in careul celor de la vaslui. in rest lovituri libere fluierate aiurea pentru ambele echipe.

        Apreciază

    • Asta e punctul esential, Bela(inca odata ma bucur ca ai revenit). Daca ai o echipa buna iti domini adversarul chiar daca meciul se joaca „cu TVAul la ei”. Cu 6-7 suture spre poarta intr-un meci nu iti poti domina adversarul. Si aici intervine lipsa de stategie. Ori facem o echipa capabila sa bata tot, indiferent de adversar , altfel EL si restul sunt povesti, ori facem o echipa de perspectiva dar atunci Batin, Costea samd nu mai au ce cauta.

      Apreciază

  4. Kiruj, m-am referit la utilizarea numelui de ” Hotegan ” . Din partea tuturor care se refera la el . Nu-s eu evocatul lui Hategan, stiu ca ne-a mai enervat , dar nu pot sa uit,ca primul titlu fara curajul lui nebunesc nu era posibil . Iar ieri, mi-am exprimat punctul de vedere , revedeti meciul, si calculati loviturile libere date pt noi care n-au prea fost, si veti vedea ca n-a fost arbitraj ostil . Eliminarea a fost justa, omul a avertizat inainte de meci, dar cine trebuia, n-a luat masuri ! Oare cine ?

    Apreciază

    • În 2008 în afară de curaj nebun (care chiar a existat), mai exista şi altceva, poţi să fii sigur…Ovidiu mi se pare mai periculos ca Cristi pentru că e şi mai inteligent, te face în aşa hal, încât să ţi se pară că te-a ajutat, sau -măcar- a fost corect. Aiurea, Bela, Ovi e un hoţ de lux, ajuns departe, calificat, supercalificat, ştie meserie, dar ne freacă de vreo 2 ani de zile unde ne prinde. Pentru mine e clară treaba asta. Un singur lucru nu înţeleg, dar n-o să primesc -evident- răspuns la el: din ce cauză? HAI CFR!!!

      Apreciază

  5. N-au absolut nicio vină arbitrii, că nu suntem în stare să băgăm mingea în ațe. În afara de faza când Gabioneta a luat la țintă portarul vasluian, nu-mi amintesc să fii expediat vreo minge pe cadrul porții. În aceste condiții nu văd rostul discuțiilor despre arbitraj.

    Apreciază

  6. din pacate, am o parere proasta despre Miriuta in acest moment! dupa un cantonament, in care Batin, Rui Pedro si Deac au dezamagit crunt, el incepe un meci f important cu acestia in primul 11. Ogbu, Costea, Maah trebuiau sa joace, acestia fiind si cei mai in forma si cei mai motivati in amicalele jucate in Spania. a incercat Miriuta sa mai repare cate ceva in timpul partidei, insa trist este faptul ca a mers inca din start pe 3 maini moarte. Maah, Costea si Gabionetta erau singurii atacanti care puteau rupe ritmul si care sunt in stare de un dribling. sper, ca Chanturia si Anmari sa aduca ceva in plus, altfel ne vom chinui meci de meci cu balerinele Deac, Pedro sau Batin. probabil, ca ultimii 2 sunt folositi titulari cu scopul de a-i convinge sa-si prelungeasca contractele, iar lui Deac pentru a-i ridica artificial cota si a fi vandut in vara.

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tine în privinţa lui Ogbu şi Maah, parţial şi cu Florin. Într-adevăr -ţinând cont de ce avem prin „cămară”- doar de la ei ne putem aştepta la ceva, şi -evident- de la Gabio, dacă are chef. Eventual Deac. Problema lui Miri e una de principiu, zic eu, dacă începe cu ăştia (şi aşa ar fi normal), atunci cum rămâne cu teoriile şi cu pariurile lui? Miri a început mariajul cu CRR cu nişte prejudecăţi / axiome declarate: că va folosi doar 1-4-2-3-1 şi uite s-a răsucit chiar în timpul meciului, l-a mai avut (de fapt îl mai are) drept pariu şi pe Monroy (aici poate va avea dreptate, omul chiar mi-a plăcut, iar eliminare nu a fost, scuză-mă, dar băiatul ăla „lovit” fugea după „crimă” ca disperatul…În Anglia nu primea nici galben, te asigur). În afară de asta, am impresia că a şi vrut să „spargă” găselniţa de construcţie a lui Grig, doar din ambiţia antrenorului nou venit, la care se adaugă dorinţa lui ca atacul să fie mai degrabă unul tip „angajament”, mai puţin pe fineţuri. Îl văd însă dispus să-şi recunoască greşelile, poate fi şi asta un punct de plecare…HAI CFR!!!

      Apreciază

  7. Citesc in Tuttomercatoweb , ca georgianul venit la noi lauda noua lui echipa, pe …Verona ! Ca asteapta sa joace alaturi de Luca Toni, samd . Astea-s de discutat acum, fratilor, nu arbitrajul . Arbitrajul, cand vom emite ceva pretentii . Acum, cand se stie ca n-avem nici un obiectiv ( EL e obiectiv pt fraierii de noi, Arpi a spus clar ca nu da doi bani pe aceasta eventuala participare ), formarea unui lot competitiv pt sezonul urmator ar fi fost telul adecvat , respectiv promovarea tinerilor . Da, a tinerilor, dar ai nostri , nu ai italienilor !!! In loc sa joace Paun sau/si Negrut, il vei folosi pe georgian , iar din vara … Da, din vara, iar cauti ( sau nu ?! ) atacanti, plus aparatori in locul lui Piccolo, Rada si Maftei . Si probabil, in locul lui Camora ( de fapt, se intoarce Sepsi … ) . Si apropo de Maftei . De ce dracu l-ai mai adus pe portughez, Lopez, sau cum il cheama, daca titular tot Maftei e , iar rezerva lui, renegatul Velajos ? Apoi, mijlocasi de acoperire suficienti avem ? Stiti bine, ca nu ! Monroy, suspendat, Muniru, cred ca accidentat, deci ?! Iar Djocovic, pleaca si el la vara . Din aceasta pregatire magistrala a noului campionat se vede clar, ca vor fi numai vorbe de adormit copiii , nu se mai face nimic serios , pe langa lipsa investittilor, acum ies la suprafata incompetentele celor care conduc clubul nostru drag . Pacat, mare pacat !

    Apreciază

    • No, bine că ai adus-o în discuţie: chiar nu ştiu care-i faza cu băiatul ăla (Thiago Lopes, parcă), care a şi jucat în amicale, a şi dat gol. Poate nu este încă pregătit, sau poate a intervenit altceva (accidentare, etc.) că nici ca rezervă nu a fost trecut pe listă.

      Apreciază

    • Ca sa fii competent trebuie mai intii sa ai o idee clara la care sa faci referinta. Ori deocamdata ideea aia nu se zareste – cel putin pina nu ne lamurim ca am avea ceva dealuri de „pregatire” a unor jucatori pentru Serie A?

      Apreciază

    • Scuze, Thedarkside, mai bine şterg tot articolul cu comentarii cu tot…:) E bine să ştim anumite lucruri, măcar aşa, pe sărite. Cum zicea nea Imi: să nu-ţi faci iluzii că pe urmă vei avea deziluzii…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Bun, dar acum eu am o mica problema. In opinia mea, nu exista ceva de genul „mai putin murdar decat restul”. Daca au mituit fie si un singur albitru🙂 is in aceeasi oala cu fecaliotii.

        Apreciază

        • Corect, si eu sunt de aceeasi parere. Totusi, ceva “lobby” probabil ca a fost (banuiesc ca exista si in toate campionatele puternice), chiar daca nu stiu in ce ar fi putut consta, dar nu cred ca s-a manifestat prin mituirea arbitrilor. Consider ca acum e vorba de punctul 3 din articol si anume, o atentie exagerata din partea arbitrilor de a nu gresi in favoarea CFR-ului, ca urmare a linsajului mediatic din trecutul apropiat. Greseala majora de arbitraj din meciul de duminica a fost neacordarea loviturii libere la Ogbu, din marginea careului de 16, probabil ca Hategan nu a vazut bine faza si astepta un semn de la tusier, care s-a facut ca ploua, probabil deranjat de futaiul non-stop la cap facut de Miriuta.

          Apreciază

          • Greseala majora de care vorbesti a fost la 16m……..la o distanta aprox egala se gaseau 3 arbitrii!Centralul ,tusierul si suplimentarul din spatele portii.Cred ca a fost o faza simpla care nu ar trebui sa ridice nici cea mai mica problema.Eu spun ca cea mai elocventa faza pentru central a fost galbenul la Cadu,la o faza in care el loveste balonul(si nu dupa ce ai ia piciorul atacantului).Centralul era din nou aproape de faza……..din nou nu are scuze,doar daca l-a furat faza si viteza l-a lasat intr un vid de imagine.
            Cat priveste eliminarea,dupa mimica lui s-a vazut ca nu a surprins faza si a reactionat sau la ce a auzit in casca sau la tanguirile negrutzului(fie vorba intre noi mare artist).Daca n-a primit indicatzii in casca vorbim de rea credinta si premeditare la furt cu implicare emotionala.Apropo ,la Brasov-Petrolul am vazut o intrare aproximativ la fel cu cea de la eliminarea Monroyului,doar ca acum il calca pe pulpa.Balaj era aproape de faza si da fault fara nici o alta sanctiune.Deci daca vrei sa eviti ,poti…….
            Daca vrei (ca arbitru) sa-i faci ai tot regulamentul la dispozitie si o multime de scuze pe care sa le invoci daca masura a fost exagerata si neconforma cu realitatea.De aia tot corul de behaitori de la posturile de tv ne faceau atmosfera ,pentru ca deciziile shmecherasilor sa para sa aiba acoperire.
            De ex la o saritura la cap daca unul se tavaleste,un arbitru cu tema scoate cartonasul galben si se va disculpa ca avea mainile departate ………pai sa-mi arate unul care sare la cap cu mainile langa corp!
            Vedeam aseara la partida pinguinilor pe evlaviosul Tudor.In repriza a 2 a (cam min 65) pe la mijlocul terenului un nemtean este luat cu fulgi cu tot(cartonas galben ).Decizia aut de margine.Trec 25″ si la 10m de unde n-a vazut un fault clar ,la o minge la care sar 2 unul se da lovit.Merge Tudor si-i da al 2 lea galben si implicit rosu lui Golubovici.La reluare cat am vrut sa vad intentia si lovitura n-am gasit-o………deci asa te poate face un arbitru,cum vrea muschii lui sau interesele de mai sus.

            Apreciază

        • Nu m-am gândit neapărat la bani, această formă de „decontare” era specifică fotbalului mic, unde m-a tot învârtit şi eu, în „ţărănie”, adică…:) La nivel înalt, şi la cluburi mai „aristocrate” lucrurile se fac mai elegant: sprijin acordat „albitrului” (pe linie politică, economică, etc.) pentru a porni o afacere, în a-i ceda anumite subactivităţi attractive şi profitabile (leasing de maşini, de ex.) şi aşa mai departe. În aceste cazuri e mult mai greu de făcut o demonstraţie clară a culpei, de aici expresia de „mai puţin murdar”…HAI CFR!!!

          Apreciază

          • Merci de clarificare. Oricum, dupa ce m-am mai calmat, am urmarit inca doua rezumate ale etapei ce a trecut. Si Balaj si Tudor (alaturi de Hategan) au dat cate un cartonas rosu in meciurile ce le-au arbitrat. Brasovenii au jucat ceva mai mult de o repriza cu un om eliminat. Poate astea sunt noile indicatii, sa nu lase nici un atac potential periculos nesanctionat cu rosu. Daca s-ar aplica cu aceeasi unitate de masura si granzilor din capitala n-as avea nimic impotriva.

            Apreciază

  8. Poate or fi de vina musafirii aceia ai mei care nu m-au lasat sa fiu f. atent la meci, dar cu exceptia acelui fault facut asupra lui Ogbu la marginea careului moldav eu nu prea am sesizat greseli de arbitraj. In orice caz, nu din acelea care sa iti decida un meci. Sa fiu iertat draga bunicutule, dar daca incepem acum sa despicam firul in 4 si intoarcem pe toate fetele arbitrajul de aseara al lui Hategan, (Hotegan in alte randuri) atunci incepem sa ne asemanam, cred eu, cu miticii aceia care urlau pe toate posturile de tv ca la un meci al CFR-ului a fost viciere de rezultat pt un presupus si mult discutat corner primit de ai nostri. Si mai e inca ceva. Eu nu cred ca ai nostri n-au nici o pata in anii pari, dar oare atunci, in anii castigarii celor 3 titluri au fost mai hoti decat cei care strigau mereu hotii, atunci cand vorbeau despre echipa noastra ? Iata deci o tema de reflectie pt fiecare tribunist, si poate chiar un viitor sondaj aici pe Tribuna cu intrebarea : ”suporteri franari, credeti ca ”in anii pari”, CFR-ul a furat mai mult decat contracanditatele ei la titlu” ? P.S. Cand spun furt ma gandesc nu numai la arbitrii, ci si la sateliti sau la alte mijloace neortodoxe la indemana in fotbal. As fi curios sa stiu care e parerea suporterului ceferist legata de acest subiect. Si acum, vorba hatrului meu unchi : hai sa ne rugam lui Dumnezeu si apoi sa ne culcam dracului, ca s-a facut cam tarziu.

    Apreciază

    • Eu nu cred ca am furat mai mult, ci doar ca am profitat de o conjunctura generala care ne-a fost la inceput favorabila.In primul rind economia Romaniei era in perioada de boom, peste tot era un optimism debordant iar asta a dus la investitii masive. Sa nu fim naivi si sa credem ca acestea nu au cuprins si partea de „lobby”. In al doilea rind, in acea perioada echipele bucurestene treceau printr-o perioada slaba: la Steaua Gigi se certase cu verii si facea echipa dupa mintea lui, Dinamo era in implozie de actionari dupa ce se antrenase degeaba pe banii multi sparti de Champions League, Rapidul lui Copos daduse citeva tunuri pe piata transferurilor si se intrezareau primele probleme ale modelului de finantare politic (Loteria Nationala era condusa de o persoana de sex feminin din acelasi partid cu patronul) iar Nationalul fusese vindut eg gros de Gino lui Iancu care cupa trei straturi de vopsea facuse din Fulgerul Bragadiru o echipa banateana. Conextul atit politic cit si la nivelul de „politica de fotbal” era favorabil acoperirii marilor orase din tara cu echipe, pentru maximizarea veniturilor din media si consolidarea anumitor constelatii locale.In al treilea rind am avut cooperativa de partea noastra – sa nu uitam ca Gloria lui Tata Jean ne-a furnizat ani la rindul fotbalisti : Anca, Coroian, Muresan, Hora fiind cei mai cunoscuti dar au fost si alti anonimi venti „imprumut”; nici cu Gazul, echipa unde a plecat Ioan Horoba nu am avut o relatie rece, Bud fiind un jucator care a justificat pe deplin aproape un milion dat pe el ( parca mai vazusem metoda asta de umflat transferuri brevetata pe ruta Steaua-Selena Bacau). La arbitraje tonul conducerii era clasicul „nu comentam, suntem noi in liga si invatam”. Intre timp lucrurile s-au schimbat : curentul de simpatie pentru provincie s-a terminat, verii s-au impacat cu ciobanul, Gloria si Tata Jean au disparut din peisaj, noua cooperativa fiind coordonata tot din Bucuresti, patronul este activ economic intr-un domeniu mort (constructii) si are alte cheltuieli de lobby politic (trustul TV) samd. Daca vrei, e un pic ca la poker.. cind iti intra cartile poti sa cistigi daca nu faci greseli eclatante, daca nu iti intra poti fi oricit de bun, ca nu prea ai sanse si o cacealma nepriceputa este usor perceptibila.

      Apreciază

      • @TGV: să ştii că m-am tot gândit (mult şi prost, pare-se) să abordez tema sau nu. M-am decis s-o fac nu neapărat pentru prostiile făcute de Haţegan duminică, mai degrabă pentru „întreaga opera”, ca la Oscar. Cum ziceam mai sus, acum s-a umplut „păhărelul” meu, trebuia să dau drumul la treabă…:) Eu zic că măcar din doi în doi ani merită să abordăm un pic acest subiect (indiferent dacă îi de bine sau nu), ca să „nu uităm,”. Uitarea este vina cea mai mare a perdanţilor, TGV…HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Revin inca o data si spun ca dupa fiecare etapa ,sa vedem greselile importante si sa le trecem intr un tabel pertru a sti unde suntem in raportul greseli pro-contra.
          Noi trecem cu vederea articolele prietenilor de la bucale cand se vorbeste despre greselile de arbitra!S i cand ne fac la sange noi aparem cu un raport rezonabil la greseli pro-contra.

          Apreciază

          • ar trebui sa mai lasam arbitrajul de duminica si sa scoatem in evidenta faptul, ca noi am inceput acest meci in inferioritate numerica si asta numai datorita lui Miriuta.el este principalul vinovat pt ce s-a intamplat. am jucat inca din prima repriza in 8 oameni si asta pt ca domnul Miri are niste fixuri tare ciudate:deac, batin si rui pedro. ridicol!!!!!inca vreo trei greseli dintr-astea si o sa fie demis!!!

            Apreciază

          • Corect! E o initiativă bună, chiar dacă va fi greu de ajuns la un consens (vezi doar reacţiile la acest articol) privind acest aspect. Ne mai gândim. Dar măcar atâta să facem şi noi, să facem un pic de tam-tam -din când în când- pe tema asta. Nu strică, zic eu…HAI CFR!!!

            Apreciază

  9. In primul rand, nu stiu , Kiruj, de unde ai atata timp sa scrii aici, e clar ca nu esti incadrat in campul muncii. Banuiesc ca ori esti pensionar ori un miliardar excentric cu o pasiune mare pentru CFR. Pentru ca, la cum manuiesti pixul nu pare a fi unul flasc, de pensionar, imi inchipui ca bagi textele de undeva din Hong Kong, dintr-un loft imens cu zeci de monitoare si cu un valet care in fiecare dimineata in loc de lapte iti lasa la usa doua sticle de palinca. Fiecare dintre noi am simtit de multa vreme intepaturi in coaste, sau macar julituri de lance din partea „cavalerilor” de la centru. Piedici pe treptele spre next level din partea omului negru. Si am cautat printre oamenii nostri haiduci, sa le faca felul si sa-i lase dezamagiti in sant, pe marginea drumului. Dar cateodata si mai ales de cand am ajuns saraci, nici boii nostri n-au mai tras la poarta. I-am compatimit cand nu le-a iesit jocul dar i-am admirat cand au incercat si au aratat ca le pasa. Si indiferent de scor i-am privit cu drag pe cei simpatici. Fie ca se scuza si eschiva Andone, fie ca Semedo sau Tony incercau zambitori sa ne explice pe romaneste ce si cum a fost. Asa a cucerit CFR-ul auriculele clujenilor. Iar daca mai si jucau fotbal, e clar, aveam sufletul la gura 6 zile pe saptamana asteptand un nou meci. Dar echipa noastra s-a rupt si pe teren si pe banca si si in vestiar. Au aparut figuri antipatice care au stricat pregatirea de vara, au aparut diversi tipi care nu zambesc pe teren si nu se mai chinuie sa invete romaneste, atacanti precum Tade si Chuka, figuri absolut posace, fete care nu afiseaza vreun dram de inteligenta. Sa-mi fie iertata atitudinea dar nu gasesc vreo legatura intre Piccolo si Ogbu, sau intre Felgueiras si Tade. Apararea pare sa fie destul de trainica si experienta oamenilor de acolo a salvat meciul de duminica. In loc de galben Cadu trebuia sa primeasca aplauze pentru o interventie clara la minge si felicitari lui ca nu s-a lasat prea mult enervat de fapta centralului. Jos palaria si pentru Maftei, trage de el si se vede ca mai are de unde. De aici incolo, Djokovic incearca sa-i imprieteneasca pe cei din spate cu ceilalti dar mingile aluneca intr-o rapa adanca, fara fund. Iar cel ce da semne ca poate dribla si trage la poarta este scos la margine ca intr-un meci amical. Nici una dintre schimbari nu mi s-a parut a bolborosi de speranta si ca atare nici nu s-a intamplat nimic. Daca Chuka avea in libret cateva versuri miraculoase cu care sa desfaca apararea moldovenilor e clar ca nu le-a citit si daca le-a citit nu le-a inteles si s-a aruncat pe campie ca intr-un film cu nemti. Si-am ajuns si la creierul muntilor. Miri, un antrenor simplu, din popor, inca da cu search-ul pe google sa caute definitia tacticii in fotbal. A inteles ca in Germania se munceste din greu in orice mestesug si n-a mai stat si la seminarii. S-a dus la bere. Nu e din cale afara de istet, nu e nici macar elegant, ca Grig, ba mai mult ne alineaza numele pe lista celor care au de a face cu branza, brazda si mama arbitrilor, de parca toate analizele si strategiile de joc i-au fost dejucate de un fluier de cioban hategan. Are el inteligenta de-a face o echipa cu ravna si stil? NU. Va avea el norocul sa-si vada echipa pe Olimpico? Nu cred. Si nici nu e simpatic. Sper doar sa aiba curajul de a-i baga pe tineri in seama si in teren si sa-i mane in lupta, sa creasca mari.

    Apreciază

  10. @Hakana: cu cât de bine vezi situaţia la echipă, cu atât de „deformat” vezi statutul meu…Nu sunt pensionar (dar nici foarte departe nu stau), din contra, lucrez în jur de 14 ore pe zi, inclusiv în weekend, nu de alta dar mai am şi nişte joburi part-time pe lângă cel de bază. Stau în Harcov (tot cu „H” începe…), da, destul de mult timp în faţa PC-ului, în schimb miliardar….OK, nu mă plâng, că m-ar bate Dumnezeu. Zilnic „aloc” cam o oră Tribunei (în medie), şi la serviciu mai bag câte o privire la fiecare oră-două ce şi cum, apoi seara (după 9) încep să fiu ceva mai activ, dacă nu-mi face baba vreun program „cultural-artistic”. Cu sticlele de palincă e mai mult o poveste metaforică, sunt luni întregi când nu beau absolut nimic, apoi mai bag şi eu un păhărel-două, dar numai şi numai după 9 seara. În rest, revin, cu echipa ai nimerit-o…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • “Chanturia, georgianul venit la CFR, spune ca nu degeaba e poreclit Messi!”. Pe un alt site link apare total altfel: Fostul junior al Barcelonei refuză comparaţia cu Messi. „Sunt prea departe de starul argentinian…” N-are caracter Chanturia asta, una spune pentru unii, invers pentru altii🙂 )))

      Apreciază

  11. ULTIMA SOMAŢIE! Pentru notare daţi click aici! Apropo: asta cu „ultima somaţie” vine dintr-un banc din anii 60: intră un tip în cârciumă şi le spune „pretenilor” : „Am o veste extraordonară, băieţi! Se desfiinţează fiscul, am primit ULTIMA SOMAŢIE DE PLATĂ…” HAI CFR!!!

    Apreciază

  12. Este f. clar ca daca ai un lot bun, o echipa valoroasa, profesionista, nu te poate incurca, decisiv,nimeni; pana in final poti castiga un campionat! Acesta reprezinta, insa un alt( cel mai important) capitol! Nu inteleg de ce deranjeaza abordarea unor probleme „colaterale,”care, in final, au o implicare directa pe tabela de marcaj?!Dimpotriva, Kiruj trebuie felicitat pt. informatiile si remarcile pertinente, basca timpul „pierdut.” Am cateva observatii : la „plati impozitul final”; pct.1 -ajutorul acordatat, oierilor, in aceasta ed.de campionat este mult mai consistent; „Despre echipa noastra”,pct.4,eu zic ca nu trebuia renuntat la al 2-lea atacant; din acel moment moldovenii au venit peste noi. Normal ca am deranjat pe multi luandu-le „casul”! Daca A.P. il facea pe Balaj la UEFA,fara sa iasa in media era O.K.( putea in particular, sa-i arate „pisica”). In mod cert ca pe langa aceste probleme colaterale, dar f. importante, trebuie mai intai sa-ti faci ECHIPA. Ma intreb(??!), credeti ca daca era Vasluiul, in locul CFR-ului Hotegan aplica, la fel, regulamentul, in cele 4 faze”controversate”? Cat priveste loviturile libere, au fost date aiurea( in compensatie, unele), dar acestea nu au efect si pe tabela(mai ales la CFR). Cristi ai mare dreptate; aroganta, prostia si zic eu, indepartarea prietenilor, a suporterilor contribuie decisiv la aceasta stare de mediocritate. Este necesar, urgent o schimbare reala de atitudine in abordarea campionatului, daca se vrea performanta?!(macar pt. viitor);dar, fara investitii( investitori, actionari ) serioase nu se poate!
    Hai CFR!

    Apreciază

  13. Din pacate, la meciul cu Vasluiul am avut o confirmare a faptului(vezi postarea de duminica,orele14.22) ca, jucatorii imprumutati (Gambioneta), sau intrati in ultimele 6 luni de contract (Matei,Picolo,R.Pedro.Batin) nu mai pun „osu” Din tribuna am vazut o lentoare, o indolenta si o visare continua la R.Pedro si Gambioneta, care-l faceau invidios si pe Fl.Costea- el mai lipsea! Hai CFR!

    Apreciază

    • batin si rui pedru trebuiau lasati sa plece in aceasta iarna, fie si liberi de contract. astia 2 mai mult ne incurca.in plus, si-au cam atins maximul carierei fotbalistice. mai mult de atat nu mai pot progresa. iar deac vandut la rusi pe 300 de coco si am fi scapat de jucatori care din 5 meciuri fac unul bun.

      Apreciază

  14. @Milu: ideal ar fi să abordăm toate aspectele, care -într-un fel sau altul- se leagă şi afectează viaţa echipei noastre favorite / iubite / etc. Nu ştiu exact de când urmăreşti discuţiile de pe acest forum, dar spiritul critic nu lipseşte deloc, nici vizavi de conducere (politica de transferuri, strategii manageriale, comportament faţă de suporteri, etc., etc.), nici vizavi de jucători, de calitatea jocului, de tactică. Facem sondaje -aproape- pe fiecare segment mai „sensibil”, nu cred că există un forum al fanilor care să urmărească la fel de „atotcuprinzător” evoluţia echipei. Când e de lăudat mai şi lăudăm, dar criticile -de regulă pertinente- sunt preponderente. Deci cu echipa în sine, cred că te-am convins, ne ocupăm cât trebuie, îi ţinem suficient de „aproape”. Poarta deschisă de mine este care ne arată MEDIUL în care această echipă (cu bune, cu rele) îşi duce traiul: arbitrajul, cadrul legislativ fotbalistic (dar şi economico-politic), etc. Nu poţi face abstracţie de influenţele venite din acest mediu, mai exact eşti de-a dreptul naiv şi prost dacă nu ţii cont cont de ele. Poate momentul ales pentru a demara această „anchetă socială” nu a fost cea mai fericită, dar fenomenul există, şi de vreo 3-4 ani tot simţim prăpastia imensă dintre imaginea creată artificial şi tendenţios de media bucureşteană (care latră despre arbitraje pro-CFR, etc.) şi realitatea dură care ne arată exact altceva. Nu e bine când o laşi mai moale cu aceste chestii, intoxicarea media este cea mai periculoasă armă, nu vreau să intru în sociologie şi psihologia maselor, dar poţi vedea şi tu zi de zi victimele spălării de creier comuniste ce s-a aplicat bieţilor oameni (nouă, părinţilor şi bunicilor noştrii) timp de 50 de ani, care -ca şi fluturele de noapte- se întorc iar şi iar la lumina artificială, până ce se ard definitiv. Tribuna noastră (dar şi celelalte site-uri ceferiste de profil) au obligaţia să aibă şi să cultive o memorie colectivă „ceferistă”, care nu ne permite să uităm de nedreptăţile ce ni s-au făcut, etc. La scară ceva mai mare: există chiar popoare care au dispărut de pe hartă doar şi doar datorită inexistenţei acestei memorii collective. Despre asta vorbim, Milu. În rest, detalii. HAI CFR!!!

    Apreciază

  15. NOTAREA S-A OPRIT, iată rezumatul ei: au notat 41 de tribunişti, media echipei fiind de 6.1. Media cea mai mica a primit-o Batin (4.6, pe deplin „meritat”), iar cea mai mare o găsim în dreptul lui Piccolo şi Felghe (ambii cu 6.9, felicitări!). În general apărarea a primit note bune (Cadu-6.6, Maftei-6.5, Camora-6.4), notă mica a mai primit Pedro (4.7, la fel de meritat) şi Monroy respective Velayos (ambii cu 5.7, eu personal am dat mai mult la Monroy). Interesant este că echipa este „aglomerată” în jurul mediei de 6.1, nu există deviaţii mari de la medie. Detalii ale notării puteţi vedea în tabelul centralizator al ediţiei 2013-2014, care poate fi accesat intrând în „Sondajele lui Kiruj”, la „link02”. HAI CFR!!!

    Apreciază

  16. Astept sa intre noile transferuri, adica jucatorii de creatie, care ne lipsesc…si cum zicea Miriuta, ne mai lipseste un atacant adevarat, acel jucator care sa se demarce si sa inscrie…In rest suntem pe drumul cel bun..sunt optimist, ca asa sunt eu..:)

    Apreciază

  17. @Mr. Kiruj. Fenomenul de care vorbesti tu, chiar exista. Totusi raman la parerea ca dupa meciul asta ar fi fost mai bine sa nu se bata moneda pe acest subiect. Prilejuri mult mai bune in mod sigur vor mai exista destule de acum incolo. Macar sa ma insel eu. @ Cristi. Aproape de fiecare data iti impartasesc parerile exprimate pe acest site, de aceasta data da-mi voie insa sa nu prea fiu de acord cu tine. In primul rand spui ca echipele bucurestene erau slabute pe la inceputul ascensiunii noastre. Eu din ce tin minte Dinamo a cam avut echipa buna cativa ani la rand, cu : Zicu, Tamas, Niculae, Niculescu sau Danciulescu … iar Rapidul a fost mereu o echipa de podium, nu o muribunda precum azi, avand pe atunci si aura unei echipe europene, dupa sfertul de finala de Europa League. 5teaua chiar daca nu era sperietoarea de acum si pe atunci umbla la butoane, si inca aproape etapa de etapa. Adu-ti aminte doar de seria de 14 victorii consecutive din retur. Pe langa aceste echipe bucurestene mai erau Urziceniul sau Poli doua echipe f. redutabile pe atunci. Apoi mai afirmi ca pe atunci aveam cooperativa de partea noastra si acest lucru m-a contrariat cel mai mult. Intr-adevar, Gloria lui Jenel ne-a tot furnizat fotbalisti, unii dintre ei chiar de valoare. Dar oare stelei nu i-a furnizat ? ”SuperTata” chiar de aici a ajuns la steluta. Si chiar daca am mai cumparat jucatori de la ei, totusi tin minte ca in meciurile cu Gloria am tot avut meciuri grele si cel putin intr-unul din sezoanele ”pare” Bistrita chiar ne-a incurcat. Cat despre Gaz Metan, ma pufneste rasul daca spui ca si astia sunt satelitii nostri. Poate ai lui Dinamo, echipa cu care Gazul mai mereu pierde la scor. Sper ca nu te-ai gandit cumva si la Hei, Hei, Pandurii cu care iarasi am tot avut ceva schimburi de jucatori, ca alte echipe din asa zisa cooperativa de atunci eu chiar nu gasesc. Sau poate sa fi fost 5teluta Buzau a lui Romica Bunica ? Despre arbitraj cred ca e de ajuns sa amintesc de mult mediatizatul caz ”bricheta” si cred ca am spus cam tot. In concluzie, eu zic ca e cam fortat sa vorbin despre existenta unei ”cooperative” in vremurile acelea din imediata apropiere a ”momentului zero” din fotbalul romanesc. Cu atat mai putin de una care sa fi fost condusa din umbra de CFR.

    Apreciază

    • Eu nu am spus ca am fi avut cooperativa noastra. Doar ca cooperativa de atunci a fost prietenoasa cu noi. Este o diferenta de nunate. Despre echipele bucurestene, trebuie sa avem in vedere o perioada de 4-5 ani. Dinamo dupa ultimul campionat fortat cu investitii foarte mari (se adunasera cam o duzina de actioari care au pus cam 1.-2 mil fiecare), urmat decelebrul „lasati-ne sa ne pregatim”, a avut o faza de 4-5 ani de implozie si abandon al actionarilor ramasi fara dividendele sperate in Champions League. Nu spun ca nu au fost tari, ci doar ca panta descendenta a lasat optiuni altor echipe gen Vaslui, Tmisoara lui Iancu, CFR etc. Da si Steaua a ramas o echipa tare, dar nu a avut dominatia din anii 90 si la prractic in primul deceniu al anilor 2000 nu a fost forta dominanta a campionatului, chiar daca a fost mereu sus. Pentru pretentiile clubului, este un recul – ca si cum Real ar termina un campionat pe locul 3. Cit despre Rapid, vara lui 2008 (dupa primul nostu an par) a fost episodul Taher generatoare de efectele pe termen lung ce au decurs de acolo.

      Apreciază

  18. Tot loviti in Batin…Cate ocazii a avut baiatul asta? A primit vreo centrare buna si nu a dat gol? Batin e varf , daca nu ii dai ocazii normal ca e invizibil. Nu Batin e buba…

    Apreciază

    • Batin este un jucator limitat. Bun de Brasov etc. dar nu cu fata de CFR. Nu cred ca n-ar fi avut sanse destule. Iritabil poate pentru unii suporteri este ca a intrat in conul de influenta al oilor, semnind cu AMP ca agent. Fiecare om este liber si poate asa este mai bine pentru el ca jucator, dar de multe ori cind iti deschizi o usa o inchizi pe alta. Oricum, nu avem de ce sa il revedem in tricoul CFRului la toamna.

      Apreciază

    • De câte ori a atins Batin mingea? A făcut preluări, devieri, combinaţii, a avut vreun dribling, centrare, a obţinut vreun corner sau lovitură liberă? Nu-mi amintesc. Asta e problema cu Batin.

      Apreciază

  19. Cateva vesti bune: link. Se pare ca Chanturia si Ammari au semnat pe 3 ani si jumatate fiecare. Doamne da sa fie adevarat, sa confirme pe teren si sa ii vedem si in sezonul viitor tot la noi. Daca ar fi adevarat, atunci ne-am mai linisti, gandindu-ne ca nu sunt doar vorbe atunci cand cei din conducere discuta de despre ideea de a lupta cu „sanse reale” la titlu anul viitor.

    Apreciază

    • Începe telenovela asta de slabă calitate şi cu nuanţe de „deja-vu” privind declaraţiile total contradictorii referitoare la statutul jucătorilor. La noi acest joc „uite contractu’, nu e contractu'” e marcă înregistrată. Dar, să sperăm că asta este versiunea reală a relaţiilor contractuale cu cei doi. Eu am însă o altă remarcă aici: cam toată lumea îl vede pe acest -probabil- talentat Chanturia un fel Messi(a) care va face minuni de la o zi la alta. Eu nu sunt aşa de entuziasmat, am văzut nişte videoclipuri cu băiatul, dar această formă de „informare” este cea mai parşivă din toate posibilele: dacă vopsesc părul şi-mi fac o proteză nouă, pot să vă livrez şi eu azi -în prag de pensionare- nişte clipuri după care IM şi AP vor veni cu avion particular după mine…:) Eu vreau să văd acest băiat (de fapt pe amândoi, inclusiv pe Ammari) în măcar 4-5 jocuri ca să pot să-mi formulez şi eu o părere cât de cât reală, apoi mai putem discuta ce şi cum. Da, şi eu ţin pumnii să reuşească nişte lucruri minunate încă de la debut, dar ştiu foarte bine că asta e o dorinţă a „inimii” şi nu a „raţiunii”…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  20. Ei, comunicarea bat-o vina.Ce e greu sa spui la genul „l-am luat pe Chanturia cu Verona, noi (sa zicem) 25% ei 75% din drepturile federale, incepe la noi, daca va confirma va merge in Italia si poate cistigam si niste bani, orice club din Romania trebuie sa aiba un sold pozitiv din transfeuri”…In jumatate din lotuzrile portugheze sunt bagati investitori financiari, se construiesc modele de business in care toata lumea are de cistigat daca jucatorii confirma, de ce sa nu recunosti ca incerci asa ceva? Pina una alta, e bine ca vin jucatori tineri, speram sa fie folositi si sa si confirme.

    Apreciază

    • Pare prea simplista explicatia din presa privind achizitia lui Chanturia. Nu stiu cum functioneaza TVA-ul (nu ala al arbitrilor :)) in cazul livrarilor intracomunitare de fotbalisti, conducatorii din fotbalul romanesc se tot plang ca numai la noi se plateste asa ceva, daca-i adevarat, nu cred ca ai nostri au dat 1 mil (fara TVA) pentru un jucator, aplica TVA-ul, iar peste 3 luni sa-l dea mai departe tot cu 1 mil, facandu-si o gaura de 240.000. Exclud faptul ca CFR se apuca de acte de caritate in beneficiul Veronei ori a altei echipe din Italia.🙂 Probabil ca exista o intelegere privind plecarea la vara in Italia a fotbalistului, dar aranjamentul trebuie sa fie ceva mai complex. Ceva de genul: ti-l achizitionez acum pe Messi de Georgia de la olandezi, la vara ti-l dau tie pe aceiasi bani cu care l-am cumparat, dar imi mai dai in plus – imprumut – doi Ronaldo de Ghana, un Pique de Franta si un Ibrahimovic de Chile.🙂

      Apreciază

  21. Si eu, sunt mai rezervat, in a-mi spune parerea, privind valoarea acestor jucatori, intrucat nu i-am vazut pe „viu”; dar faptul ca o echipa ca Vitese nu te opreste nici macar in lot, inseamna ca ceva nu-i in regula!? Sper sa aduca plusul de care avem atata nevoie si dupa ce vom lua un campionat sa mearga unde vor dori. Aceasta neincredere privind contractele jucatorilor ar trebui sa-i puna pe ganduri in primul rand pe conducatori! Hai CFR!

    Apreciază

  22. Dintre spusele doctorului si a presedintelui Veronei , conform caruia georgianul e a lor, din vara , eu il cred pe italian . Oricum, sa te lauzi cu un mare transfer de 1 mil si inca pe 3 ani si jumate, cand stii ca jucatorul e in tranzit pana-n vara, numai unul ca doctoru o poate face ! In plus mai zice, ca daca-i transfera pe Gabionetta si Djocovici , vom ataca titlul . Pai in acest campionat nu i-am avut pe cei doi ?! Stiu ca nea-silica se enerveaza ca-l atac pe doctor, dar daca vorbeste numai prostii , dar n-o sa-l pup undeva … Si apropo, nea-silica, nu-l cunosc personal pe doctor , n-am nimic de-a face cu el, dar cum el reprezinta clubul indragit de mine , am dreptul suporterului fanatic de peste 45 de ani sa-mi exprim dezacordul , supararea, chiar indignarea fata de prestatia acestui sinistru personaj !

    Apreciază

    • Pai, presedintele Muresan a spus ceva deplasat referitor la subiect? „Chanturia să vedem, el e un jucător curtat de cluburi foarte mari şi s-ar putea să nu stea 3 ani şi jumătate la noi cum scrie în contract şi s-ar putea să nu stea foarte mult la noi.”

      Apreciază

  23. Analiza arbitrajelor din ultimul timp corecta.In lipsa unor critici oficiale fatza de acesti 3 arbitri (B,H,T) forumul va fi „indatorat” sa ia atitudine.Fara a asculta comentatorul , faza eliminarii era o faza normala din fotbal.Monroy nu are intentia de a lovii .La meciul cu rapid intentzia lui gRigore de al lovi pe Vass sa observat deplin.

    Apreciază

  24. Da, minte cu nerusinare ! Daca e al Veronei, ce declaratiile lui peste sunt cele ref la 3 ani si jumatate , plus interesul cluburilor mari ?! Zau Caneto, am pretentii mai mari de la tine, chiar daca stiu ca-ti place sa fii mereu gica contra cu mine ! Si nu in ultimul rand, decat declaratii idioate, mai bine sa aplice atat de necesarul ” taci si faci ” , si daca in vara va aduce jucatori competitivi pt a emite din nou pretentii , atunci voi fi primul care il voi lauda ! PS . Cum pune problema doctoru si cum ne-o traduce caneto, Chanturia este o descoperire magistrala de scouting a la iuliu muresan, marile cluburi din occident uitandu-se incremeniti cum le este suflat de sub nas si sparand sa aiba destui bani sa-l achizitioneze de la noi …

    Apreciază

    • Sunt bani (la cluburile mari), nici o grijă. Dacă va ieşi în evidenţă, va pleca în curand. Pana atunci, e al nostru şi pot fi sanşa noastră pentru un joc ca lumea, împreună cu Ammari. Să ne bucurăm de ei, cat putem. Şi da, eu nu cred că nea Muri, din pură reavoinţă şi incompetenţă distruge echipa. Face şi el ce poate, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere…

      Apreciază

    • Nu ca-mi place sa fiu gica contra, dar nu am de ales.🙂 Nu inteleg de ce privesti atat de unilateral si negativist orice subiect legat de conducerea CFR-ului. Trebuia sa faca public clubul copia dupa contractul de transfer al lui Chanturia? Cine a mai facut asa ceva? Am scris in avancronica la meciul cu Vasluiul ca este un transfer din categoria “felie dintr-un tort impartit cu prietenii si nu un tort intreg mai putin gustos”, apoi Cristi a spus acelasi lucru, ca e foarte posibil sa fie in coproprietate (75+25%), presedintele Muresan a declarat ca s-ar putea sa nu stea foarte mult la noi. Este foarte plauzibil sa fi semnat pe 3 ani si jumatate. Daca din cauza formalitatilor a fost necesar ca CFR sa-l achizitioneze pe jucator de la Vitesse, cum putea sa faca un contract pana in vara cu jucatorul? Cum sa plateasca Verona aceeasi suma de achizitie CFR-ului pentru un jucator liber de contract din vara? Apoi, daca Chanturia va da 6 goluri spectaculoase contra Stelei si pune ochii pe el Real Madrid, crezi ca va mai ajunge la Verona? Va ajunge doar cota parte din cele 27 de milioane platite de spanioli.🙂 Unde-i minciuna lui Muresan?

      Apreciază

    • Bela.. o dam in fineturi advocatesti… jucatorul a fost achizitionat de o entitate sau un grup de investitori in coproprietate fata de care are un contract cu drepturi/obligatii pe 3 ani si jumatate. Grupul asta a trebuit sa ingregistreze contractul undeva unde fereastra de transfer nu era inchisa si jucatorul apartine entitatii cu care a semnat. Din aceste doua perspective elemente, este foarte posibil ca si tu si IM sa aveti dreptate: jucatorul poate fi atit al Clujului cit si al Veronei (aici iarasi e chestiune de exprimare.. poate si tu spui „casa mea” dar in acte esti co-proprietar cu sotia). Asta nu inseamna ca in contractul dintre cluburile detinatoare nu pot exista anumite clauze specifice gen Verona are dreptul sa il ia in fiecare vara in conditiile x sau y. Ca sa nu mai vorbim ca poate exista si un impresar care poate are 10% din drepturi sau chiar jucatorul ( a fosrt de ex cazul lui Götze, care a primit de la Dormund 10% din banii dati de Bayern pe transfer). Clauze din acestea exista – iti mai dau un exemplu de la Bayern, orice junior vindut DEFINITIV de acolo are o clauza in contractul dintre cluburi ca Bayern il poate lua inapoi in 2 ani pe suma dubla. Hai sa nu polemizam – sa vedem ce poate jucatorul!

      Apreciază

  25. Constat si eu, ca, dl. I.M. de cand ( nu mai sunt bani ) echipa este mediocra, joaca mai mereu la „alibi”si ne da informatii, – referitoare la transferuri – care mai apoi, sunt contrazise, sau infirmate intr-o oarecare masura de terte cluburi sau agenti, ceea ce irita( poate si datorita „pretului” jucatorilor) si te lasa in ceata! Daca informatiile ,sale, ar fi fara echivoc, cu subiect si predicat, ar elimina din start, starile de scepticism si de neincredere ale unor tribunisti! Cunoastem faptul ca la orice transfer, fiecare are interesele sale(de castig) si nu-s putine, ca sunt multi si multe implicatii care nu pot fi la „vedere”(unele nu vor fi date publicitatii niciodata), dar astea nu scuza atitudinea ambigua a majoritatii transferurilor efectuate, sau mult asteptate si neconfirmate! Sigur, ca doar pt. atat, nu-l punem pe presedinte la „zid”, dar de o buna parte de vreme parca nimic nu mai functioneaza ca la niste profesionisti, iar amagirile noastre se adancesc si cresc, iar asteptarile si increderea, incep sa scada! Hai CFR!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s