LACINA TRAORE

Avem și atacant central. Mă rog, am avut în deceniul trecut. Se numește Lacina Traoré și joacă undeva prin Anglia, pe bani serioși. Cam asta înseamnă pentru unii next level. Felicitări!

E sâmbătă dimineața, oră mică și nu pot dormi ros de atâta curiozitate. Arunc o privire iscoditoare în „urnă” și verific rezultatele parțiale ale votării. Constat, cu sentimente amestecate, că Lacina Traoré pare să fi scăpat definitiv în câștigător. Așa cum s-a întâmplat de altfel și în viața reală, campionul inimilor ceferiste, Adi Anca, a pierdut lupta de titularizare în vârful atacului CFR-ului și în viața virtuală. Old School se retrage și lasă loc sub lucșii nocturnei pentru New Wave. Nu mă pot abține să nu mă gândesc că acest rezultat oglindește într-o oarecare măsură schimbările de mentalitate și așteptări de la nivelul întregului fenomen CFR. Avid de performanță, de next level-uri, publicul din Gruia pare să-i fi luat fostului idol blond până și trecutul.

Nu-s over the Moon că a pierdut Anca, așa cum n-am fost nici când a pierdut Panin. Dimpotrivă, simt o tristețe iremediabilă, de bătrânel ramolit, blocat în trecut. Deși am destulă rațiune să înțeleg cum stă treaba cu schimbul de generații și diferența de valoare, n-am destulă logică și în corazon. Poate ar trebui să merg la un medic, fie el și ortoped, să-mi aplice niște ședințe de scoatere a ideilor demodate din cap. Recunosc, atât în capul meu antic și de demult, cât și în încăperile inimii, Anca, Didi sau Fabbiani ocupau mai mult spațiu decât Traoré. Dar să lăsăm lacrimogeneala și să trecem la obiect și la subiect. Printre rânduri, să-mi fie iertată introducerea unor imagini cu și despre Traoré, extrase din arhiva blogului personal. Pentru mai multă culoare…

Se știe că Lacina Traoré este cel mai mare succes de piață al președintelui Iuliu Mureșan. Dacă ar fi scrisă și publicată de un individ talentat, povestea expediției doctorului clujean prin sălbăticiile Africii, în căutare de diamante fotbalistice neșlefuite, ar bate de departe la capitolul popularitate basmele despre doctorul ăla – na, că-mi scapă numele și prenumele! – care a trăit între 1813-1873, a căutat de bezmetic izvorul Nilului și a murit de malarie fără să găsească vreun Traoré pentru Cambridge University Association Football Club sau Sheffield Football Club. Dr.Livingstone, I presume?…

Deși nu-i prea seamănă, cât a fost în lotul CFR-ului, Lacina a fost considerat „copilul” doctorului Mureșan. Iuliu Mureșan e cel care l-a învățat să pozeze pentru fotografia de pe pașaport, să mănânce pastă de dinți pe pâine și a făcut pe contract „X” în locul unde ivorianul trebuia să semneze. Aș putea să vă povestesc la nesfârșit duioasa poveste, dar mai bine vă las să așteptați să apară filmul. De Oscar, normal.

Ce ne-a adus doctorul Mureșan din călătoriile sale exotice? Un „micuț” de peste 2 metri înălțime la cei 18 anișori, talent nerafinat, needucat tehnico-tactic. Lacina a fost rodat la echipa a doua, unde și-a demonstrat pentru prima dată instinctul sălbatic de fotbalist, dar și anumite probleme de comportament. Tânărul era un pic „cu capul”. Răbufnirile și cartonașele roșii nu erau rarități pe acea vreme.

Nu mai țin minte cine l-a adus la echipa întâi – parcă Mandorlini? – dar pasul era unul logic: ivorianul trebuia expus în vitrină (cum ar zice Kiruj), investiția se cerea pusă la dospit, să emane profit. N-am văzut în viața mea un fotbalist mai împrăștiat, mai împleticit. Traoré înota pe teren cu picioroangele ălea interminabile de cocostârg. Era îndrăgostit de minge, dar nu prea știa nimeni – probabil nici el – cam ce vrea să facă cu ea și unde vrea să ajungă. Însă modul adesori hilar în care conduceau și protejau mingea ălea două picioare făcea din tânărul atacant un personaj al naibii de greu de deposedat. Traoré făcea de toate cu mingea: se împiedeca în ea, autodeposedându-se astfel, o lovea cu sete, încercând să-i găsească o traiectorie spre poarta adversă sau chiar o pasa unui coechipier, câteodată. Deși la televizor sau pe internet meciurile se văd și se simt altfel decât pe stadion, mie mi se părea de multe ori că-și exasperează coechipierii și antrenorii.

Însă talentul din Traoré zbiera că vrea să iasă la lumină. Meci după meci, Traoré progresa. Caii săi nărăvași începeau să arate mai struniți, tupeul său devenea tot mai tupeist, eficiența sa tot mai eficientă. Încet-încet, echipa din Gruia câștiga un atacant veritabil, iar asta era numai parțial bine. Era clar că Lacina Traoré n-are față și astâmpăr de și pentru CFR, că are bagajele nedesfăcute. Toată lumea știa că zilele sale frânare sunt numerate, iar cât de curând „tata” Muri va fi nevoit să-l dea spre adopție. Spre deosebire de Bastos, Traore a rămas „cu capul” până a plecat de la CFR. Poate au fost și sfătuitorii săi, poate a fost și presa, dar Lacina era cu gândul spre alte sfere fotbalistice. Hai să fim serioși: poți să-l condamni? Poate parțial. Era doar un copil crescut brusc mare.

Ce amintiri a lăsat Traoré în urmă? Aș zice că destule. Pe primul loc aș pune faza de la Roma, când a refuzat să-i paseze „împăratului” Culio (pe care cică nu l-a observat decât pe reluări) și a șutat cu sete în bară. Apoi vine momentul când l-a exasperate pe Mando, italianul fiind nevoit să-l scoată din teren, sub privirile ucigătoare ale atacantului. Ar mai fi un deget nepotrivit arătat suporterilor ceferiști din tribune și ceva lacrimi vărsate ulterior întru iertare. Apoi puhoiul nesfârșit de zvonuri despre plecarea în Anglia, Italia sau în alte campionate puternice. Golurile și ratările sale. Vuietul tribunelor…

Țin minte că în noiembrie 2010, deși nu-l iubeam ca pe copilul meu pe copilul lui Mureșan, încercam să-i iau apărarea la finalul unui articol:

”Că ne place cum joacă sau nu, Traoré (încă) al nostru e un atacant din ce în ce mai bine cotat în Europa, chiar dacă e mai mult un campion al barelor decât un golgheter. N-ar fi exclus să ajungă să joace lângă nume foarte cunoscute din fotbalul mondial. Ieri chiar m-am gândit cum ar fi fost dacă era el pe teren în locul lui Pavlyuchenko.

La sfârşit, vă pun câteva întrebări. Oare noi de ce-l urâm atât de tare pe Traoré? Ce demoni ne fac să-l fluierăm şi să-l huiduim încă de la primele mingi greşite? Cât de cinstit şi mobilizator este să-i aruncăm înjurături în faţă la fiecare ratare? De ce uităm că, în ultima vreme, arbitrii l-au luat pe post de Fabbiani şi-l „ajută” să NU marcheze, mai mult chiar decât propriile sale picioare sau capul său încăpăţânat? De ce nu găsim în noi puterea, ba chiar bruma de civilizaţie, să-l aplaudăm când ratează, să-l încurajăm când greşeşte, să-l facem să ne simtă aproape când e dezorientat şi să-i scandăm numele la reuşite? Hai să începem cu Lacina – poate-i găsim şi lui un supranume în cele din urmă – şi apoi să continuăm cu ceilalţi jucători!… Nu de alta, dar sunt toţi ai noştri.”

Apoi, într-o zi de februarie 2011, Traoré chiar a plecat, cerut fiind de Dan Petrescu, în Rusia, lăsând loc și altora în atacul CFR-ului. Nici până în ziua de astăzi nu mi-e clar cât a primit de fapt CFR-ul din suma de transfer și ce procent de țeapă au oferit rușii. Mă rog, nu-i chiar așa de important. Știe portmoneul lui Paszkany.

Nu i-am urmărit foarte atent traseul lui Traoré după ce și-a dat jos echipamentul Joma, dar e clar că a dat lovitură după lovitură. S-au mutat multe milioane din visteria unui club în visteria altui club, deodată cu Traoré. A prins și naționala țării sale. Așa cum scriam acum 3 ani într-un articol („Telenovela a luat sfârşit, în sfârşit! Ivorianul n-a ajuns (deocamdată) în Premier League, dar nu-i plângeţi de milă! Mai are suficient timp la dispoziţie până la retragerea din activitate.”) visul său de a ajunge în Anglia s-a împlinit, iar la 4-5 minute după împlinire a urmat un gol cu călcâiul. Peste câteva ore, s-ar putea să-l vedem pe Traoré jucând pentru Everton împotriva lui Chelsea, la Londra. La ce nivel a ajuns Traoré, ca fotbalist și ca om? Ne spune, pe scurt, fostul său coechipier de la Anzhi, Willian, într-un articol pe care-l puteți citi aici.

Willian, who was a teammate of Traore’s at Russian side Anzhi Makhachkala, told Chelsea’s official website:

“He’s a great player. He’s a very tall player who can protect the ball and knows how to score goals.”

“We will have to be very attentive and take good notice of him because he’s a dangerous player and if you give him an opportunity he will score.”

“Off the pitch he’s a very nice guy and a good person. He has good morals and he is also a bit of a joker who likes to have fun with his teammates.”

Lacina Traoré tocmai a fost votat de cititorii Tribunei CFR atacantul central al echipei deceniului 2004-2013. O mică-mare onoare. Dar privind restul coechipierilor din unsprezecele deceniului respectiv, nu pot să nu-mi pun o întrebare: fără să-i contest o fracțiune din valoare, talent și calitate, mă întreb cât de ceferist a fost Lacina Traoré cu adevărat? N-are rost să-mi dau cu răspunsul. Cred că a făcut-o gică10 și pentru mine, într-un comentariu din zilele trecute.

Oricum și oriunde, multă baftă, Lacina Traoré!