Bârfă Manager (ediţia de iarnă) – faliment


Normal
0

false
false
false

MicrosoftInternetExplorer4

st1:*{behavior:url(#ieooui) }

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

Eu iubesc tinerii, am lucrat cu tineri şi mi-aş dori ca şi la CFR, în cel mai scurt timp, să vedem un jucător tânăr din pepiniera proprie. S-ar putea să mai apară un transfer, dar sincer nu vom mai aştepta jucători”, a declarat Vasile Miriuţă la Digi Sport.

Mi-e clară treaba, pot declara oficial falimentul Bârfă Manager. Miriuţă Vasile mi-a mâncat pita cu această declaraţie, chiar dacă mai sper că unele site-uri nu au să renunţe aşa uşor la partea lor de click-uri şi vor mai scoate nişte bombe exclusive.

În pofida faptului că LPF a comunicat oficial că următoarea perioadă de transferuri pentru campionatul 2013-2014 va fi între 27 ianuarie 2014 şi 24 februarie 2014, iar Deac are timp până la 1 martie 2014 să-şi pună iscălitura pe contractul cu Tom Tomsk, eu renunţ la mişcări şi iau de bun lotul expediat azi în Turcia, recomandat şi par avion:

Portari: Felgueiras, Mincă, Amadio

Fundaşi: Cadu, Rada, Piccolo, Maftei, Velayos, Camora, Burcă

Mijlocaşi: Rui Pedro, Muniru, Djokovic, Monroy, Deac, Negruţ, Păun, Gabionetta, Szilárd, Pintea

Atacanţi: Ogbu, Batin, Fl. Costea, Carter, Maah.

Suficient pentru a fi acoperite toate posturile din echipă? Eu zic că da, sunt doar 15 meciuri de jucat, fără miza unui obiectiv clar, doar să strângem cât mai multe puncte şi să ne apropiem de podium”.  Sigur vor fi unii care să spună că acum trebuia definitivat lotul pentru campionatul următor, pentru acomodarea jucătorilor noi şi omogenitate, dar consider că nu are sens, din mai multe motive:

1). Dacă nu se doreşte prelungirea contractelor – indiferent de care dintre părţi – cu Rada, Piccolo, Maftei, Rui Pedro, Amadio şi Batin, atunci ar trebui trimişi şi ei la antrenament în parc, pentru a face loc în lot celor ochiţi pentru misiunea din campionatul următor – obţinerea titlului de campioană nr. 4 – , iar deranjul la fondul de salarii ar fi prea mare. 

2). Cine ştie ce ofertă de nerefuzat poate primi clubul la vară pentru unii dintre cei care ar fi aduşi acum sau pentru Maah (şi n-ai cum refuza, dacă-i de nerefuzat) şi pierzând jucători cheie, se dereglează toată construcţia.

3). Degeaba cristalizează Miriuţă relaţiile de joc, la vară poate/sigur vine alt antrenor, cu alte idei.

4)., 5)., 6). … n). Şi altele, la fel de logice.

Dar, să vedem, post cu post, cum stăm (de parcă n-am şti):

Portari: Felgueiras, titular, clar cel mai bun din România. Mincă şi Amadio – rezerve decente. Verdict: Beton.

Fundaş lateral dreapta: Maftei a demonstrat în toamnă că se poate conta pe el, nu-i nici cel mai bun, nici cel mai slab faţă de ce au celelalte echipe din campionat, merge pentru adunatul a cât mai multe puncte posibile. Poate prinde curaj şi Velayos ori ne face surpriza Burcă şi-i dovedeşte în pregătiri pe amândoi. În cel mai rău caz avem la dispoziţie varianta Hora, care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Verdict: Mere şi aşa.

Fundaşi centrali: Cadu, Rada, Piccolo. Puţini la număr, dar e OK, în caz de forţă majoră mai sunt soluţiile Maftei şi Djokovic. În caz de forţă foarte majoră poate fi încercat Hora, care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Verdict: Beton.

Fundaş lateral stânga: Camora. Nu va fi prea stimulat în pregătiri de concurenţa pe post, dar nici nu este nevoie, omul este un profesionist. Nu-mi veniţi cu vreo posibilă indisponibilitate a lui Mario, trebuie şi va fi disponibil, oricum îl putem trage acolo la nevoie pe Rada. Sau pe Hora, care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Verdict: Beton.

Mijlocaşi la acoperire: Muniru, Djokovic, Monroy, Szilárd. Mult mai mulţi şi mai buni decât Obiora la începutul turului. Cu tot cu Hora (care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea) sunt 4, îndestulător. Verdict: Aproape Beton.

Mijlocaşi de bandă: Maah, Deac, Păun. Cam puţini, dar se poate improviza cu Florin Costea, Negruţ sau poate că Miriuţă va juca un 1 – 4 – 2 – 4 şi atunci nu va fi nevoie de niciunul. Să nu mai spun că e vorba de posturile pe care şi-a făcut un renume Hora, care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Numele primului din cei înşiraţi, mult mai tehnic decât Sougou, reprezintă garanţia succesului, deci… Verdict: Beton armat.

Mijlocaşi centrali: Gabionetta şi Rui Pedro. La nevoie, Hora, care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Verdict: Beton.

Atacanţi: Ogbu, Batin, Carter, Costea, Negruţ. 5 pentru 1-2 locuri. Şi joacă Maah. Iar golgheterul returului va fi Hora, care care nu are cum rata pregătirea de iarnă, neluând parte la ea. Verdict: Fundație ?! (vedem la vară, după numărarea golurilor)

Nu ştiu unde trebuia inclus Pintea, fain ar fi dacă s-ar autoinclude el în schemă. Cu toţii simţim nevoia aerului proaspăt şi tânăr, din propria grădină de puşti (nu petarde), aşa că ar fi nemaipomenit dacă încrederea arătată celor 6 puşti prin vorbe şi plata biletelor de avion spre Turcia, ar fi întărită prin promovarea în echipă a măcar 1-2 dintre ei şi pentru unele din cele 15 meciuri oficiale rămase de jucat. N-am avea nimic de pierdut, numai de câştigat, şi cu ei se pot obţine cât mai multe puncte posibile”.

După câte ştiu, şi Miriuţă este adeptul sistemului 1 – 4 – 2 – 3 – 1. Aş fi foarte încântat dacă am avea parte de o pregătire reuşită şi ne-am prezenta la meciul din etapa a 20-a a campionatului cu un unşpe al cărui componenţi şi-au câştigat locul pe merit în meciurile de pregătire din Antalya şi Marbella, contra altor echipe decât FC Nurnberg: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Muniru, Djokovic – Maah, Gabionetta, Păun – Negruţ.

HAI CFR!!!  

0 comentarii

  1. Câştigi, continuă! Pierzi, continuă! Fără „faliment” şi alte porcării de acest gen, maestre! În altă ordine de idei, matale ce crezi, de ce am băgat eu „telenovela” asta cu „New CFR”? Pentru a umple „golul” creat de lipsa achiziţiilor…:) Caneto, acum pe bune: sunt întru-totul de acord cu tine, eu din punctul meu de vedere consider că -ÎN SFÂRŞIT!- conducerea a schimbat macazul în direcţia corectă! Această întinerire a lotului cu elemente proprii -repetat obsesiv şi foarte corect de Cristi, dar nu numai- este SINGURA alternativă ACUM şi AICI. Restul sunt poveşti, vise erotice, sau pur şi simplu vise. În opinia mea lotul poate ataca locul 4, aşa cum este el, nu este cu nimic sub Vaslui, Pandurii sau Dinamo. Dacă Miri chiar are cojones -şi se pare că are- îi scutură zdravăn pe cei rămaşi, şi se pot obţine rezultate mult mai bune. Nu obligatoriu, dar se poate, mulţi jucători (individual) pot evolua la cote superioare, să nu mai vorbesc de prestaţia echipei, care este o ecuaţie separată, şi depinde foarte mult de A1. Eu nu simt nicio frustare, nicio dezamăgire, nu sunt suporter de rezultat (nu că aş fi nemulţumit de câte un titlu în fiecare an par…), deci direcţia adoptată este BUNĂ, chiar dacă ea s-a ales de voie de nevoie, şi -parcă- la îndemnul nostru din ultima perioadă. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Mister Kiruj, de luni bune de zile tot chemi CFR-ul în Harghita cu 3 x ! Și CFR-ul tot nu vine, se duce în Turcia. Se pare că ceferiștii fug de zăpadă și frig ca dracu’ de nevastă-sa. Dacă ratează și pregătirea asta de iarnă în stațiuni de vară, eu dau în scris pentru eternitate că nu matale ești răspunzător!

      Apreciază

      • Da, Mister, îţi spun sincer că la Harghita Băi (la 1400-1500 m şi la vreo 22 de km de la M.-Ciuc) avem condiţii să-i primim în pregătire inclusiv pe CFR-ul nostru, mai ales versiunea asta „low-cost”. Acolo iarna tine cel puţin 6 luni, în perioada asta bazele sunt full cu echipe de fotbal (mai mult de juniori) din toată ţara, să nu mai vorbesc de schi, biatlon, hochei, etc. Ştiu că este foarte demodată şi arhaică această modalitate de pregătire, dar ea a fost mai mereu eficientă în cazul celor care au optat pentru ea. Oricum, o „pregătire de iarnă” făcută pe litoral şi la 23 de grade sună din start aiurea. Dacă mă întrebi, aş face 10-12 zile de pregătire fizică (acumulare de bază, oxigenare,etc) la munte şi fără minge, apoi una de 14-20 de zile bazată pe tactică şi scheme de joc (+amicale) pe „litoral”…HAI CFR!!! (La Harghita-Băi!)

        Apreciază

    • Şi încă ceva, era să uit: asta cu rodajul unora pentru sezonul „par” (de atacare al noului titlu) este o porcărie şi mai mare: dacă ne uităm în aceste porcării de tabele pe care le livrez în ultima vreme, ce constatăm, băieţi: în vara premergătoare titlului luat am făcut mai mereu achiziţii „en-gros”, băieţii aduşi -de regulă- s-au integrat repede şi au pus osul la următorul titlu luat. Desigur, au fost excepţiile de rigoare, a existat o anumită continuitate (mai ales în poartă şi pe linia de fund, în special în cazul lui Cadu+Mureşan), dar „mai sus”, titlurile au fost luate mai mereu cu o „navetă” nouă de jucători faţă de sezonul anterior. Asta-i realitatea. Ei, „navetismul” ăsta bianual nu mai tine (că n-ai cu „ce”), deci acum chiar am putea vorbi de „pregătire pt. sezonul viitor”, dar doar în cazul tinerilor luaţi de Miri. Restul sunt rodaţi, trebuie strânşi de coaie şi atât.

      Apreciază

  2. Maestre, nu te teme, nu vei intra in somaj, pentru ca vei fi obligat sa inaugurezi capitolul „Cine mai pleaca la vara”? Eu vad ca au fost adusi in lot citiva tineri exact pe posturile deficitare sau cu potential de plecari. 1. Fundas dreapta – sub prezumtia ca Maftei va pleca la vara Burca are sansa sa fie macar un nr 2 pe post. 2. Mijlocas de banda stinga – in ultima vreme a jucat Deac iar Costea este umbra celui ce a fost; reamintindu-ne prestatiile bune ale lui Paun din ianuarie 2014, il putem considera si pe el cu sanse bune de a fi nr 2 in zona aia, mai ales daca va pleca Deac; daca nu va pleca ii prevad lui Costea anumite plimbari la Chios in parcul mare. 3 Portar – nu se vede deocamdata, dar si Amadio va pleca la vara, fiind la final de contract – cel mai propabil va reveni vreunul din fostii juniori imprumutati. Eu unul sunt ca de obicei, optimist ( ca asta e menirea suporterului, sa spere!) : AP a declarat acum vreo 2 ani ca isi doreste sa aiba 5-6 jucatori din juniorii proprii in echipa ( declaratia in original era ceva de genul, macar niste rezerve la portari si fundasi, ca acolo nu trebuie sa te nasti Maradona). Sansa este – ironia sortii- tocmai succesul lui Bus si Rosu, pentru ca demostreaza ca clubul poate produce nu neaparat vedete, dar jucatori decenti pentru prima liga. Asadar Caneto, cred ca poti transforma birfa manager in ‘scout la juniori’….

    Apreciază

    • Multam de observatie, l-am uitat pe Amadio la punctul 1.) Am updatat in text. Referitor la declaratia lui AP ca “acolo nu trebuie sa te nasti Maradona” ramane de discutat. Sunt posturile unde conteaza cel mai mult experienta si stiinta jocului, chiar ceea ce lipseste unui jucator tanar. Aceste lipsuri pot fi compensate doar prin valoare.

      Apreciază

      • Si batrinii de azi au fost tineri la vremea lor si au inceput cindva. Sensul declaratiei lui AP era ca jucatorii de creatie i-ar aduce in Romania, dar macar pentru completarea lotului acolo unde se cer ‘Cadre’ care nu joaca neaparat foarte mult (genn Hora) e mai eficient sa iei ceva din curtea proprie, ceea ce este adevarat dar nu a fost transpus pina acum.

        Apreciază

        • Tocmai de aceea au fost/sunt imprumutati tinerii la alte echipe, ca sa inceapa undeva. Insa, ai dreptate, s-au aruncat multi bani pe jucatori care n-au frecat decat banca.

          Apreciază

  3. Ah, era să uit („încă ceva nr.2”): din lotul ăsta trimis în parc eu l-aş fi luat -totuşi- pe Tade, indiferent ce şi cum, în prognozata aşezare a lui Miriuţă şi -mai ales- în presupusa schimbare de mentalitate a echipei (mai „războinică”, mai „dârză”, etc.) Gregory avea un loc, măcar de rezervă. Cu ceilalţi sunt de acord, cu Tade nu! HAI CFR!!! (ŞTIŢI VOI UNDE!)

    Apreciază

  4. salut.am si eu o mare nedumerire.unde-i presedintele Iuliu Muresan?de la numirea lui Miriuta ca antrenor principal, „el presidente” a disparut din peisaj.Nu a luat parte nici la conferinta de presa impreuna cu Miriuta, nici la primul antrenament oficial al echipei si in plus nu a facut deplasarea cu echipa in cantonamentul din Turcia!!!El, care era nelipsit de la astfel de „evenimenete”!!
    Impresia mea este aceea,ca Muresan nu a fost deloc de acord cu numirea lui Miriuta si ar fi preferat continuarea cu Grigoras. Sa fie tras pe margine de Paskany? Sau lipsa presedintelui din ultima vreme este un protest al acestuia impotriva finanatatorului? Sau este plecat prin tarile cu clima mai calda dupa ce va transferuri? Sau, o fi saracul bolnav si zace la pat?
    Mi se pare absolut ciudat, ca nimeni nu a observat acest lucru si nu l-a comentat pe acest site.

    Apreciază

    • Muresan se antreneaza , cu „bugetul de austeritate ” va juca fundas central , sau rezerva de portar, in caz ca il vindem pe Felghe… Si acum, logic, ce ai vrea sa mai debiteze Muresan, intr-o perioada in care nu se intampla nimic? Chiar mai are cineva nevoie de explicatii :O) ???Faptele vorbesc mai mult decat un million de vorbe , nu crezi?

      Apreciază

      • Tacerea asta totala a lui Muresan imi miroase a ..renuntare sau excludere! Cand a lipsit el din vreun cantonament al echipei? Indifernt de npul antrenor venit, el a fost de fata la instalarea publica a acestuia!Singura reactie in ultimele 3 saptamani a fost a lui Paszcany, intr-un interviu dat din Dubai.Muresan e pe faras, parerea mea!!!

        Apreciază

        • Absolut de acord Milule! Pe de altă parte, nu cred că nea Muri a pierdut încrederea patronului. Sau viceversa. Probabil că nu mai e nevoie de el; săracul om nu prea are ce face cu acest buget de austeritate.

          Apreciază

  5. vor fi mari probleme in aparare in returul acesta din simplu fapt , ca aproape toti fundasii au deja 6 cartonaje galbene si vor sta mai mult prin tribuna.la fel si cu mijlocasii la inchidere.daca adaugam si accidentarile inerente, deduc ca este nevoie de intariri in zona defensiva.in rest, lotul pare ok pentru o echipa de locurile 4-7 din Romania.

    Apreciază

    • Corectă observaţie. Principalul pericol al „betonului” livrat de maestrul Caneto pt. apărare este cumulul „cumulative” al suspendărilor / accidentărilor. Oricum, cum spunea şi el, există soluţii de avarie acolo (Djoko, etc.). Eu tocmai din această cauză îl regret excluderea lui Tade, care mi s-a părut „utilizabil” cu eficienţă relativ bună şi în linia mediană (a şi demonstrat asta de câteva ori, cu realizări mai mult în apărare, adică despre ceea ce vorbim), iar în caz de mare nevoie sunt sigur că putea fi folosit şi ca fundaş central. Referitor la Mureşan, da, corectă observaţie şi asta, chiar dacă prin dispariţia lui din peisajul mediatic este de fapt un pas spre normalitate. Am dezbătut aici luni întregi că săracul IM se pricepe la multe, dar la „vorbit” mai puţin, şi ar cam fi cazul să facă un pas înapoi în această privinţă. Oare ne-a ascultat (şi) în privinţa asta? HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Tade nu a mai fost retinut in lot pentru ca si-a permis sa inscrie singurul sau gol tocmai impotriva Ceahlaului lui Miriuta:-))))))sincer, Tade si-a aratat limitele.nu are fata de echipa cu pretentii din Romania.
        cat i-l priveste pe Muresan, el pur si simplu a… disparut !!

        Apreciază

      • Kiruj si Maftei era in vara parc-at si acum e titular binemersi. Sa nu ne pripim. Deocamdata s-a facut pe placul patronului si loc pentru niste juniori in lotul de 25 ( culmea, predictia lui Corn cel mult hulit). Aici cred ca mai degraba a fost o ‘porunca’ de la emir si Miri s-a conformat. Faptul ca cei la limbare nu vor sa plece asa usor iarasi e normal, daca vedem ca exista cel putin 3-4 motive pentru care vor mai primi o sansa: fie pina in martie se vor mai face vinzari si vor fi locuri disponibile, fie o parte din juniori nu vor confirma si iar vor fi locuri la antrenamentele oficiale, fie apar suspendari, accidentari, deceptii sau de ce nu un antrenor nou cu alta viziune. In plus, la vara pleaca imprumutatii iar Arpi poate sa ii ‘transfere’ gratis din nou 🙂

        Apreciază

        • Aici ai dreptate, Cristi, „achiziţiile din parc” sunt brevetate într-adevăr de CFR…Aşa este, cazul Maftei este elocvent. Tu ştii foarte bine că nu sunt nici disperat, nici stresat, nici nimic (ca să citez din Mme: „eşti un nimic”…), făceam observaţia doar că Tade -limitat cum îi, şi aici îi dau dreptate lui milu- este un tip onest, un fel de Godemeche, care nu e fiţos, pune şi el osul când e chemat la datorie. Pune chiar tare de tot, vezi faza aia de eliminare, cu „dinamoul”, parcă. Adică mai degrabă am vrut să remarc diferenţa de atitudine dintre Tade şi restul PARC-aţilor (Voiculeţ, Hora, Sepsi, etc.), care nici calitativ, nici ca atitudine nu au arătat mai nimic, cel puţin în acest tur. În paranteză fie spus, ca fost jucător, pot să-ţi confirm teoria, această „renaştere” în „parc” nu este un fenomen izolat, anumiţi jucători chiar au nevoie de o astfel de „reciclare” să se „reîntoarcă” cu capul. Apoi, parc / neparc, există renaşteri -pur şi simplu- exemple sunt cu miile, n-are rost să intrăm în detalii. Câteodată contează o chestie privată, alteori un alt antrenor, etc. exact aşa ca şi în cazurile inverse: căderea drastică a unor jucători de la un sezon la altul, tot din varii motive. Nici eu nu exclud, ca şi tine, „rechemarea” din concediu a 2-3 parcaţi în anumite momente mai nasoale ale returului. Vom vedea. HAI CFR!!!

          Apreciază

  6. IM ,poate este in cautare de jucatori >Eu sincer ma bucur ca nu apare asa de des pe la tembeliziuni.Sa taca si sa faca,asa am avut rezultate in trecut.Nu cred in tragerea pe linie (cale ferata) moarta a lui IM.IM este om de incredere si cinstit,greu gasesti in ziua de azi asa ceva.poate nu ne place noua din cand in cand dar sa nu uitam ca rezultatele echipei sunt strans legate de el (si cele bune si din pacate si cele rele)

    Apreciază

      • Daca Miri va avea anul viitor rezultatele lui regheblat no problemo,pot fi chiar gemeni ma doare-n c..r..Oricum la nivel de atitudine omul este ok.Asa tre sa fie un A1.Oamenii lui sunt cei mai buni,cei mai frumosi,cei mai sexosi,sper sa aiba si rezultate pe masura.Poate scoate calitatea ascunsa din petardele noastre.Hia CFR

        Apreciază

    • revin si ma repet. Miriuta este singurul antrenor din „era Paszkany” care a fost prezentat printr-o conferinta de presa, fiind insotit doar de purtatorul de cuvant al clubului!!! Muresan nu a iesit (inca) sa-l sustina in mod public pe Miriuta si acest lucru mi se pare foarte ciudat! Idem si cu prezentarea lui Monroy! Normal, presedintele unui club este dator sa fie prezent , cand au loc asemenea schimbari la echipa.

      Apreciază

      • Revin si eu si ma repet. 🙂 Daca nu apare intr-o saptamana-doua, putem intra la idei. Dar, pana atunci, chiar nu vad de ce nu si-ar fi putut lua o pauza sa-si trateze un reumatism, sa viziteze o ruda din strainatate, poate chiar o vacanta in Dubai 🙂 sau sa caute un nou Pereira in America de Sud?

        Apreciază

  7. Marti,14 ianuarie am subliniat faptul ca Arpi, de la arabi,comunica mai mult decat IM, din Cluj. Probabil ca este la un curs de pregatire, specialitatea ” Managementul Afacerii si Conducerii unui club fara bani”sau cu jucatori „second hand”?!

    Apreciază

    • Mai degrabă la „Tainele comunicării”…Ei, ce să spun: am aceaşi părere ca şi Luis (am şi spus-o de multe ori): IM este un tip corect, de încredere, nepregătit pentru strategii low-cost şi incredibil de enervant la tembelizor, din care cauză e mult mai bine dacă evită publicitatea. Acest tip de comunicare („prin lipsă”) într-adevăr a fost mai eficientă în trecut…:)

      Apreciază

  8. Ştiu că mulţi îl dezavuaţi pe doctor. Eu totuşi cred că omul a făcut întotdeauna tot ce a putut (mă rog, cat s-a priceput şi el) pentru echipă, să nu uităm că el era cu echipa mereu, de la cantonament la meciuri, pe cand emirul a lipsit cu desăvarşire chiar şi la meciuri. Eu cred că I.M. este un om cinstit şi dandu-şi seama că nu poate să facă nimic, în afară de a lua salariul de la patron, omul a renunţat la postul său. Mă rog, cine ştie… Îs chiar curios, ce-o fi cu el…

    Apreciază

  9. Hai mai, nu va ambalati prea tare, poate si-a luat si presedintele o saptamana-doua de concediu sau are niste treburi personale de rezolvat. Uite un interviu din aceasta luna cu el, nu spune ca ar fi suparat pe lume, ba chiar pomeneste si de Miriuta si Monroy. 🙂 link

    Apreciază

  10. Voi uitati un lucru esential – presa din Romania s-a schimbat la fel ca si harta fotbalului. Amaritii de la Prosport sunt platiti pe clickuri iar Clujul in afara de corespondentul ala jigarit din fundul Apusenilor aterizat si el in oras e foarte departe. Cum clickurile conteaza, e mai intersant sa scrii un „Soc! Ospatarii din Ploiesti cer spor de job periculos odata cu legitimarea lui Mutu” decit un „Hora e la Chios”.

    Apreciază

  11. Club unicat in lume. Sa nu se stie nimic cu saptamanile de cele mai importante personaje din club.
    Alte echipe pe vremea asta pe langa antrenamente fac si campanii de promovare a clubului, intalniri si dialoguri cu suporterii.

    Apreciază

  12. Poate ne apucăm să ardem pozele conducătorilor… Doamne feri… Tăt îi mai bine să-i înţepăm în poze cu ace, ca în ceremonialele voodoo…

    Apreciază

    • În primul amical vor juca „probabilii” contra „posibilililor”…În al doilea, echipa standard contra rezervelor. Sunt tratative şi pentru un al treilea, contra conducerii administrative, dar asta s-ar putea să se joace pe la comisii…:)) HAI CFR!!!

      Apreciază

  13. Meciurile de pregatire din sezoanele trecute nu au adus suficienta audienta stabila. Singura sansa Look este sa incerce o strategie de tip Kanal D, dar pentru asta nu are nici finantele, nici oamenii (niste anonimi), nici temele (nu poti fi canal national de entertainment cu niste realizatori provinciali pina in maduva oaselor).

    Apreciază

    • Nu-i nicio tragedie, trimitem noi agenţi „undercovered” ai Tribunei atât în Antalya, cât şi la Marbella şi transmitem noi de pe un copac, dintr-un vârf de deal, ceva…:) Nu vă e dor de transmisiile „livetext” ale amicalelor „secretoase” ţinute de PS anul trecut? HAI CFR!!!

      Apreciază

  14. „Feroviarii vor susține două partide amicale în cantonamentul din Turcia, contra bulgarilor de la Ludogorets (25 ianuarie) și austriecilor de la Ried (28 ianuarie).” link

    Apreciază

  15. Azi, am vizionat la un vechi prieten de-al meu, fost profesor de sport si actual antrenor, 2 CVD-uri -aduse de un alt fost coleg, plecat in Austria acum 35 de ani- cu subiecte sportive. Unul dintre DVD-uri de 60′ avea ca tematica:” Pregatirea metodica a sportivilor de performanta”din care 25′ facea referiri la pregatirea unui club de fotbal si a fotbalistilor, pt. performanta. Nu am vazut, poate tot la CFR, dar pe langa uimire pot sa spun ca nu exista, nici macar un element de asemanare ( de comparatie nici vorba) cu ce pregatire fac fotbalistii austrieci( !!!); aici imi permit o paranteza – cu niste baze sportive si anexe, care pt. noi par a fi SF-uri?!), care reprezinta doar 20% din sportivii profesionisti legitimati(la o tara de 8,5mil. de locuitori), fata de 35% la noi(raportati,insa, la 20mil.de locuitori). Ei au un cult al sportului cultivat de aproape 200 de ani si perfectionat continuu in zilele noastre, adaptat-f. important- la calitatile native si la ADN-ul lor. Individual-se participa mai mult la sporturile de iarna, iar colectiv-la sporturile de sala- si nu numai si inchei paranteza. Nu stiu organigrama CFR-ului, dar pe langa posturle administrative standard la fotbalul de la noi, mai au obligatoriu: – medic terapeut-recuperator(fizic) pe langa maseuri; – psiholog analist; – pedagog, care este cunoscator a 2-3 limbi de circulatie internationala si consiliaza inclusiv familiile jucatorilor,a celor straini, in mod deosebit;- profesor de atletism si fitness; – 2-3 scauteri proprii; – consultant juridic,care reprezinta clubul in negocierile contractuale cu terte persoane fizice sau juridice, cu drept de semnatura; – Departament IT.,propaganda si loby. (la CFR. se mai ocupa cineva de site-ul clubului?) Am mai observat faptul ca, la inceputul si la sfarsitul fiecarui antrenament, efectuau : – un mini-control medical ( avand o evidenta stricta-comparativa),care cuprindea; pulsul, tensiunea si greutatea; – efectuau alergari cu veste(„antiglont”) personalizate, avand greutatea cuprinsa intre 8-10kg., in functie de inaltimea si greutatea fiecaruia; deasemenea,la niciun antrenament nu lipseau ” elasticurile.” PS: Orele de sport de la scoala sunt planificate, doar la terminarea cursurilor,pt, a da posibilitatea, f. important, de a face DUS. Si inca o ultima remarca; din 3 DVD-uri de desene animate – aduse la nepoti- 2 DVD-uri aveau ca subiect central Jocuri Sportive, iar eroii erau,cum altfel, sportivi de performanta.

    Apreciază

    • Organigrama CFR-ului, conform site-ului oficial:

      STAFF ADMINISTRATIV

      Iuliu Mureşan – Preşedinte ///

      Ştefan Gadola – Vicepreşedinte ///
      Răzvan Zamfir – Director executiv ///
      Alexandru Matei – Director sportiv ///
      Florin Popicu – Secretar general ///
      Iustin Balaj – Secretar sportiv ///
      Octavian Mezei – Director adjunct administrativ ///
      Ioan Pop – Administrator baze sportive ///

      Augustin Goga – Responsabil securitate ///

      Steliana Racasan – Asistent manager ///

      Ivascu Ionut – Consilier juridic ///

      Tripon Ionut – Consilier juridic ///
      Mihai Pop – Director relaţii internaţionale ///

      Tudor Pop – Director marketing & media ///
      Andrea Cantor – Responsabil website & acreditări ///

      CENTRUL DE COPII ŞI JUNIORI

      Vasile Gheorghe – Director programe ///
      Dan Olar – Organizator competiţii ///
      Tiberiu Răcăşan – Medic ///
      Adriana Bercea – Asistent medical //////

      FINANŢATORI
      Arpad Paszkany //

      EnergoBit Group

      Apreciază

    • Chiar dacă voi fi suspectat de nostalgii pentru comunism (pe degeaba, n-am nicio nostalgie, mai puţin faptul că eram mai tânăr…), trebuie să admitem că pe vremea împuşcatului toate aceste lucruri se făceau şi la noi, cel puţin la sporturile de performanţă, cu precădere în sporturile olimpice şi în cazul sportivilor / echipelor participante la JO / campionate europene şi / sau mondiale. „Partidul” folosea sportul ca şi o dovadă a superiorităţii sistemului, era singurul domeniu major unde puteam ajunge la nivelul occidentului, şi -datorită fondurilor şi a logisticii imense investite- s-a şi reuşit acest lucru. Să ne amintim de supremaţia de-a lungul deceniilor la handbal, la gimnastică, la canotaj, etc. dacă nu aveam toate acestea puse la punct (desigur şi ceva dopaj, caracteristic tuturor ţărilor socialiste, în special RDG), nu pupam noi nicio mediale importantă la acele competiţii. După „revoluţie”, toate acestea s-au prăbuşit ca şi castelele de nisip, nu se mai investeşte în astfel de „prostii”, se fac combinaţii şi şmecherii ieftine direcţionate pe „tunuri imediate” şi cu asta basta. Aşa arată, din păcate sportul românesc (în general) şi fotbalul (în special).

      Apreciază

      • Kiruj, spargerea acestui sistem are si de-a face cu tipologia sporturilor „socialiste” vs sporturi capitaliste, Motivatie in capitalism nu mai exista pentru a practica haltere de femei si alte sporturi impotriva naturii. De asemenea, multe sporturi nu au perspective financiare reale si atucni in capitalism nu au nici o importanta. Si asa, trebuie sa o spunem, Jocurile Olimpice ( ma enervez cind aud toti boii de comentatori spunind Olimpiada, ceea ce este perioada dintre Jocurile Olimpice – dar oamenii sunt la fel de prosti ca si cind soun ‘restaurant de 5 stele’ cind maximumul sunt 3) trebuie reformate profund: zona luptelor este foarte poluata de dopaj si nu genereaza interes (in afara tarilor de cultura turca si mongola unde sunt sporturi nationale), exista sporturi de traditie gen pentatlon din preistoria competitiei care azi nu isi mai au justificarea etc.

        Apreciază

    • In Austria si Germania miscarea sportiva are origini paramilitare. Vorbim de inceputurile secolului 19, cind majoritatea fostului Imperiu roman al natiunii germane era divizat in multe state mici, dominate de cuceririle lui Napolen. Atunci la nivelul ‘cetatenesc’ s-au format miscari paramilitare mascate in doua forme – cluburi de tir si cluburi de gimnastica- ambele tipuri de organizatii fiind pina azi active in orice satuc uitat de lume iar conditia oricarui nou venit de a se integra intro comunitate mica este participarea la acest gen de activitati.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.